Mi-am pierdut ieri, câteva ore, la vizita președintelui Klaus Iohannis la Ploiești. Spre deosebire de o zi obișnuită de muncă, ieri mi-am făcut pozele din mijlocul unui grup de 20-30 de jurnaliști, majoritatea de televiziune, din București, ținuți, ca și mine, în grupul ăla, de regulile SPP. Reguli obișnuite. Adică auzeam frecvent "dacă ești acreditat pentru acest eveniment, te rog stai în zona unde sunt și ceilalți jurnaliști". Până la urmă, am stat. Am stat și m-am uitat cum trec știrile pe lângă jurnaliști, fără să le vadă. 

SPP impune, de obicei, mici embargouri care vizează apropierea de președinte. Nu urci pe scări până când nu urcă el. Nu lua liftul ăla. Nu ai voie să vii din partea aia. Nu stai acolo, locul ăla trebuie să fie liber. Știu că ți-am mai verificat o dată aparatul foto, dar ai ieșit din clădire, și acum trebuie să verific din nou dacă nu cumva e altul, plin cu gloanțe, nu cu lentile. Nu te împiedică niciodată, însă, să te miști în zone unde nu se află obiectivul lor, să-ți faci meseria și să scoți, din prezența președintelui în acel loc, mai mult conținut pentru redacția ta. Faza e ca nu avea cine sa produca acel continut. Staulul virtual părea să fie preferat de jurnaliști, nu suportat cu greu. 

N-a interesat pe nimeni din presă cum a ajuns președintele în centrul Ploieștiului. Pe unde a venit coloana, pe unde a ajuns în zona aia megaaglomerata unde e primăria, dacă au aparut blocări de trafic, redirecționări, etc. Dacă vreo ambulanță sau vreo mașină de pompieri au fost întârziate de protocolul aferent.

N-a interesat pe nimeni din presă dacă oamenii veniți să-l întâmpine pe Iohannis i-au zis ceva, i-au dat ceva, i-au cerut ceva. Poate a primit un plic, cu o petitie. Când președintele a făcut primul contact cu publicul, afară, presa era înăuntru, la caldurică. 

N-a interesat pe nimeni din presă cine a participat la întâlnirea cu primarii. Serios, la acel moment de "oportunitate de imagini", reporterii nici n-au urcat în sală. Doar cameramanii. Păi știu cameramanii cine e X, cine e Y, ce relevanță are că Z a stat cu L și cu T? 

Nici după. Primarii care au venit la întâlnirea cu Iohannis s-au topit în marea de oameni fără să fi fost opriți de jurnaliști, la ieșire, cu întrebarea "despre ce ați discutat, azi, aici, cu președintele?".

Din cele câteva sute de oameni veniți să-și ia cartea lansată de Iohannis și care au stat după autografe peste o oră, presa n-a întrebat pe nimeni, nimic. Nici pe băbuța aia senzațională, care arăta de parcă citise toată biblioteca națională, nici pe alesul ăla local cât o dubă, cu moaca celui care nu știe dacă să citească sau să mănânce cartea, nici pe copiii prezenți. Pula mea, dacă nici un copil de 8 ani care are în mână o carte despre politică externă nu e o știre...

N-au fost curioși să vadă ce-a văzut președintele, în scurta lui plimbare pe stradă. Pana mea, poate trecea pe lângă un tip în scaun rulant, poate călca în vreun rahat de câine, poate îi striga unul, din trafic, ceva. Și din modul în care merge suita în jurul lui Iohannis poți face o știre, pentru că cinetica aia îți arată ierarhia, cine merge lângă el și cu cine vorbește, cine e imediat în spate și are voie să audă ce se vorbește, cine e umil, în spate, de parcă n-are voie nici să vorbească, nici să audă... Cele șase minute de plimbare ale lui Iohannis au fost complet ignorate de presă, care, din nou, stătea la adăpost de o ploaie banală. 

Nici ce s-a întâmplat în zona toaletelor, când a dispărut președintele, pentru vreo zece minute. Pe holul ăla nu-s doar toaletele, sunt și niște săli mici, de evenimente, care au fost și ele pregătite pentru vizita lui Iohannis. Pula mea, poate s-a întâlnit intr-una din ele cu Putin, in alta cu Pablo Escobar si in ultima cu un grup de stripteuze. Zona a devenit libera la acces dupa iesirea lui, se putea merge si deschide cateva usi....

Jurnaliștii n-au pus nici o întrebare legată de carte, lansare, Ploiești, ploaie. Numai tâmpeniile obișnuite, gen Viorica-Dragnea-PSD. Asta e orasul lui Sebastian Ghita, al tipului care e VP la CocaCola Worldwide, orasul e cel mai mare hub de investitii americane din Romania, ai teme... Plus ca, pula mea, poate a fost omu' cu vreo pizda din Ploiești când era student. Poate i-au furat unii geaca, în tinerețe, în trenul de Măneciu. Nu-s știri? Eu zic că sunt. Când a venit Băsescu, și s-a întâlnit aici cu un vechi coleg de școală, a fost fabulos schimbul de replici, gen "ooo, colegu, cam gras, cam gras" / 'da, dar eu măcar mai am par în cap". Mai e si contextul. Ieri, Camera Deputaților a votat ca radarele să nu mai fie puse în mașini civile. O mizerie, care va înmulți accidentele rutiere. 400 de oameni mor, anual, din cauza vitezei pe șosele, și doar radarele astea, pitite, fac ca numărul lor să nu fie mai mare. O să-i vină la promulgare legea, cât de curând. Nu merită o întrebare? Să mori tu că nu?

Și figurile de inutili indispensabili... Dumnezeule mare! Adică se anunță "voi stați aici, el vine pe aici", tu stai la glume infantile cu propria-ți goliciune mentală, privind în neant câteva minute bune, iar când începe momentul îți dai seama că nu vezi nimic de unde vegetezi și strigi "Foto, dă-te la o parte"? Nu, boss, nu mă dau. Spre deosebire de tine, eu chiar vreau să-mi iasă pozele mișto. Fotografiază-mi geaca, din spate, dacă ești prost. "Păi îmi lăsasem rucsacul aici". Și ce? Nu suntem la coadă la lapte, boss, să-ți lași loc. Si ma doare fix in pula de publicul tau, nu simt deloc nevoia sa-l ajut sa fie bine informat. "Păi și eu ce fac?". Ce faci de obicei. Niște știri de căcat. Ai venit cu tema de-acasă, vrei doar un răspuns privind-o pe dobitoaca aia de Viorica, nu vrei sa faci știri. Puteai să stai in redactie și să te uiți pe net, să vezi ce-a zis neamțul, sa pui niste ilustrație veche pe vocea președintelui și aia era. De ce să lăcești aici, în flig?

Dacă ți-a plăcut să citești acest text, s-ar putea ca și unele

din cărțile mele să-ti placă, așa că dă o tură pe 

https://bogdanstoica.ro/shop

N-am vazut niciodata un asfalt atat de prost...

Rares Bogdan e pe locul 21, nu pe locul 1, cum spune.

Medicii nu mai pot primi plicul nici cand le este oferit cu drag.

Totul despre iazuri personalizate.

Cum arata piscina copiilor saraci.

O romanca in New York Times.

Am pus-o.

Cand te cearta Mirel, te duci acasa.

Unul din cinci? Adaugati-i si pe aia care se uita la ele fara sa le vada.

Cum ar fi daca medicii ar lua in serios ca sunt functionari publici.

Din capul locului, trebuie spus ca parerile sunt impartite. Predicatori de teoria jurnalismului spun ca n-ai ce sa cauti in profesia asta daca nu ai studii indelungate, temeinice si constante in domeniu. Altii cred ca poti sa ai studiile facute in Tara Jurnalismului, daca ti-e lene si nu esti dispus sa pleci din redactie la 12 noaptea, poti sa te duci acasa. Si, eventual, sa te impusti. 

Toti cei care sunt mandri ca practica meseria asta la un nivel peste medie gresesc la fel de mult cand se uita la incepatori. Nu studiile te fac jurnalist, ci spiritul de observatie, cheful de scris,  cheful de a-ti citi confratii de meserie si capacitatea de a discerne intre bine si rau. Nici munca de ocnas nu ajuta: poti sa stai peste program in fiecare zi, daca esti inapt pentru meseria asta, stai degeaba. 

Si atunci, de unde stii daca esti bun de jurnalist? Raspuns: nu stii pana nu incerci. Asta chiar daca ai facut studiile de profil in prealabil. Exista, totusi, cateva indicii care te pot ajuta sa-ti dai seama daca merita sa-ti bati capul. Mai exact, daca in lista de mai jos, poti sa raspunzi numai cu "Da", esti pe drumul cel bun.

1. Esti dispus sa faci asta gratis? Adica, sa nu fii platit deloc, vreo doua luni, si alte doua sa iei bani cat o cusatoreasea dintr-un infern metalic si calduros, la Mizil? 

2. Ai curaj sa semnezi ce-ai scris? Adica sa-ti asumi niste epitete mai tari, niste comparatii mai dure, sau niste concluzii deloc bune pentru altcineva?

3. Esti cat de cat la curent cu ce se intampla in jurul tau? 

4. Exista vreun domeniu de interes public in care tu sa fii macar un mini-expert? Orice, de la medicamente la cauciucuri de iarna? 

5. Te face ceva sa vibrezi, in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie)?

Ai raspuns cu da? Atunci continua sa citesti. Si cand termini, intra pe toate site-urile de stiri, cumpara-ti ziare, asculta posturile de radio si urmareste posturile tv. Cand termini asta, sa stii ca esti inca un nimic. Mai ai de descoperit blogurile, site-urile institutiilor, lumea culturala, politicienii, sportivii, vedetele mondene, curvele si interlopii. O sa-ti ia minim un an sa ajungi sa vezi orasul in care locuiesti prin ochii unui jurnalist. 

Partea buna, in aventura asta profesionala, este ca dupa cateva saptamani, iti iei nasul la purtare. O sa incepi sa vezi fracturile de logica din relatarile de presa si minciunile din discursul public al vedetelor zilei. O sa stii, intr-o zi, ca tu puteai sa spui cutare chestie mai bine. Sau s-o scrii. 

De fapt, despre asta este vorba. Despre modul in care asimilezi informatie si o difuzezi mai departe, prin filtrul tau, personal. Cu cat citesti si te informezi mai mult, cu atat filtrul tau va deveni mai performant, iar textele tale mai bune. 

Asadar, apuca-te sa scrii. Daca scrii bine, cineva te va citi. Iar cand numarul celor care te citesc este de macar 50 de ori mai mare decat numarul de persoane pe care le citesti tu, esti jurnalist, desi nu vei fi, neaparat, in avantaj. Din pacate, in multe redactii locale se face inca jurnalistul ala de lemn, stupid, centrat pe institutii. Asta pentru ca, fie sefii tai din redactie sunt genul de cretini crescuti pe acolo, fie de acolo vin banii de salarii. Iar colegii tai - ei bine, la fiecare patru ani, cand se schimba sistemul, oamenii, contactele - ei sufera de lipsa de stiri. De prosti, evident. Stirile sunt pretutindeni, dar ei nu le mai vad.

Toti pleaca de-acasa, spre serviciu, surzi la dramele care se aud dintre peretii blocului in care locuiesc. Apoi traverseaza cate o bucata de oras, mustind de viata si de lucruri care se intampla, pe care nu le mai vad. Petrec timp intr-un trafic de cacat din motive pe care ei le-ar putea afla, destul de usor. Apoi ajung in redactie si se apuca sa sune - unde dracu'in alta parte - in Casa Alba. La ei, simtul stirilor s-a atrofiat complet. Nu-ti vor fi nici buni colegi, nici indrumatori. Te vor trage inapoi, spre visul lor meschin, de a deveni, dupa cateva zeci de agende umplute cu prostii, purtatori de cuvant. 

E un trend specific romanesc. Afara, jurnalistul nu mai este o "rasa" de muncitor in comunicare, ci o specie in sine, cu zeci de rase. Diversitatea de titluri de presa a generat o concurenta uriasa si a facut loc diversitatii de nişe, ocupate, tot mai frecvent, de specialisti, care se adreseaza unui public tot mai avizat. Medicii ajung sa scrie anchetele despre sanatate, nu jurnalistii care au frecat usile institutiilor publice din domeniul sanatatii. Bloggerii, alesi de public, si nu absolventi de Facultati de Blogging, sunt cei care testeaza produsele noi, chiar inaintea presei specializate. La CNN sunt preferate filmarile video facute de amatorii prezenti in zona de conflict, pentru ca sunt mai credibile. Mass-media s-a intors, cumva, ca un ciorap, pe dos: publicul este rugat sa se specializeze in ceva si sa foloseasca platformele consacrate de jurnalism pentru a deveni cunoscuti, dar si pentru ca platforma sa-si pastreze prospetimea si relevanta. 

In toata schema asta, trebuie doar sa scrii cu onestitate, despre lucrurile la care te pricepi. Iti va face placere, si, cel mai probabil, nu va conta ca o faci gratis, la inceput. Apoi, incurajat de feedback-ul pozitiv, vei avea curajul sa semnezi, si vei incerca sa fii cat mai la curent cu ce se intampla in jurul tau. Si, daca nu cumva te plictisesti, vei ajunge sa vibrezi si la altceva in afara de o tipa (daca esti barbat), sau o geanta Hermes (daca esti femeie). 

podcastul facut cu Dragos Patraru e aici: VIDEO

cartile mele sunt aici...

  

Tiriac a disparut din banca. Ziuanews.ro si Nasul.tv fura continut fara jena. Trei americani au raspuns la intrebarea: cate forme geometrice pot fi alaturate perfect pentru a acoperi orice suprafata plana? Ce să faci să nu mori cu ambulanţa la uşă. BitDefender a fost hackuit. Brasov e pe CNN. Suedezii cred ca Bucurestiul are o frumusete volatila. Ce altceva era sa scrie despre Romania un ziar din Los Angeles? Un roman e antrenorul noului star feminin al MMA USA. Mai nou, expatii din Romania se aduna ca fetele de maritat pe muntele Gaina. O cafenea din Bucuresti a aparut pe architecturaldigest.com. Mica Erdegun, un designer interior care face ravagii in SUA, e nascuta si crescuta in Romania. O poveste tipic romaneasca. Care stai pe Calea Victoriei? Cel mai bun spot vazut de mine anul asta. Patraru revine.

Si-o fotografie care-mi place. 

O sa ajungem sa ne tinem computerele inchise si incuiate in seifuri. Cum sa te informezi bine cand esti foarte ocupat. Inca putin si tatuajele vor da bine in CV. Un roman da sfaturi in Financial Times. Instagram snapshot. O poveste din targul cu vechituri. Am scapat de stampile, iar gravidele au scapat de probleme la serviciu. Cum eviti sedinte foto piţiponceşti. O zi din viata lui Homo Smartphonicus.

Fotografia de mai sus e facuta pentru www.humansofploiesti.ro