Azi, timp de cinci ore, am stat alaturi de manifestantii PSD veniti la miting. Intai pe traseul Piata Aviatorilor - Piata Victoriei si retur, apoi pe traseul Arcul de Triumf - Piata Victoriei - Piata Aviatorilor. Nu pentru ca-s vreun fan, ci pentru ca atat a durat ca #magirl sa-si termine treburile pe care le avea in Bucuresti, iar eu aveam chef de poze #cutelefonul. La 20.10 paraseam Capitala, iar la ora 21.00 eram acasa, la televizor, urmarind discursurile. Ma indoiesc ca mai e vreun roman care si-a petrecut asa ziua, de ambele parti ale stirii, asa ca imi permit cateva concluzii.

1. PSD nu si-a adus oamenii cu forta. N-am vazut decat tinerei si batranei incantati ca ajung, unii pentru prima oara, in Bucuresti. Ca sa verific, am intrebat-o si pe #magirl, cand s-a intors: "auzi, daca maine liceul te anunta ca se face un miting la Cluj (un oras in care n-a fost niciodata), si te anunta ca ai transport si niste sandwich-uri asigurate, te duci?". Raspunsul a fost "Normaaal, e la Cluj".

2. Daca oamenii n-au fost adusi cu forta, inseamna ca 90% din propaganda desfasurata zilele astea de #rezist, Digi, PNL si USR a fost falsa si ca mitingcujapca.ro a fost doar un fakenews nenorocit. In mod logic, minciuna asta penibila, care nu a putut fi dovedita nici macar cu un singur exemplu concret, va aduce o scadere a credibilitatii entitatilor implicate in acest tip de dezinformare in ochii electoratului care nu e spalat pe creier. Nu am nici o pretentie de la strategii USR, dar sunt socat ca boul de Orban a demonizat metoda asta de a face miting, pentru ca si PNL face mitingurile fix la fel.

3. PSD s-a branduit azi ca partidul suboamenilor. Se prea poate ca in acest partid sa fie o droaie de tineri cool, de antreprenori misto, de seniori intelepti. Din pacate, azi nu s-au vazut. Cum ziceam, am stat cinci ore printre ei. Cand n-am vazut moace de oligofreni am vazut moace de betivi sau de sparti. Sper ca nu voi fi considerat discriminatoriu pentru ca plec de la premisa ca prostii, betivii si drogatii nu sunt concepte care sa ajute imaginea unei entitati, de orice fel ar fi ea. 

4. Alegand sa aduca oameni atat de simpli, PSD a avut de suferit si in desfasurarea mitingului. Nici macar pe Antena 3 si pe RTV nu am reusit sa aud scandari la unison, sa duduie geamurile, cum se auzea la mitingurile #rezist. S-a vazut clar ca oamenii adusi nu stiu slogane, nu stiu mesaje, nu stiu ce, cand si de ce sa scandeze. 

5. S-a mai vazut ceva: pula luminite. Cand #rezist ocupase Piata Victoriei si toti manifestantii si-au pornit lanternele de pe telefoane, locul acela arata ca Las Vegas-ul. La mitingul PSD Piata Victoriei a aratat ca bolta cereasca intr-o noapte innorata: o luminita ici-colo. Cumva normal, cand aduci la miting oameni atat de saraci incat NU DETIN telefoane mobile, nu?

6. PSD a aratat si ca nu are consultanti de imagine pentru asemenea evenimente. Toate discursurile au fost penibile sau patetice. Ascultand-o pe Viorica Dancila strigand mi-am adus aminte de toate profesoarele isterice pe care le-am avut. Iar cand l-am auzit pe Dragnea n-am avut nici o reactie. Nici piata n-a avut. Dragnea nu are (nici) voce de lider. Punct. 

7. Cel mai important lucru zis (obsedant de des) de Dragnea "azi aratam ca suntem multi", este o prostie atat de mare, din punct de vedere politic, incat nici n-am chef sa scriu despre ea. Si sirienii au aparut in numar mare in Germania, dar asta nu i-a ajutat sa devina simpatici. Si sobolanii sunt multi: asta inseamna ca-i iubeste cineva?

8. Nici presa nu s-a descurcat grozav, nestiind cum sa abordeze subiectul. N-am vazut picior de ziarist pana in Piata Victoriei, pentru ca inca de la ora 15.00, toata presa picase deja pe fenta si ii astepta acolo, desi mitingarii abia intrau in Bucuresti. Iar acolo ziaristii au interactionat cu oamenii care se disciplinau si se uniformizau, conform cererilor sefilor lor. Pula personaje, pula reactii autentice, pula autenticitate, cum se vedea cand au coborat din autocar si au misunat in cele doua-trei ore libere. In pozele mele, insa, facute in zonele amintite mai sus, pesedistii sunt reali, dezinvolti, deloc timorati si deloc disciplinati. Daca aveam o echipa de zece oameni, pe jos, doar cu telefonul, lasam toate televiziunile fara audienta, atata "marfa" misto am intalnit...

Concluzii la concluzii:

1. PSD n-a speriat pe nimeni cu mitingul asta, la fel de inutil ca ICEE Fest sau o roata patrata in portbagaj. Doar a amuzat si a plictisit publicul neutru si a speriat si dezgustat deja publicul ostil. Daca s-ar face maine un sondaj in Bucuresti, pun pariu ca PSD ar avea un scor mai mic decat avea vineri.

2. Partidele de opozitie trebuie sa-si reconsidere discursul fata de mediul rural, daca mai vor, vreodata, sa castige alegerile. Oamenii astia, chiar asa urati si prosti, s-au nascut romani, nu pesedisti. Pot fi convinsi sa-si schimbe optiunile. 

3. Presa nationala fie are dificultati in a se adapta la un actor al stirii complet nou, imprevizibil in reactii, fie nu mai e capabila sa iasa din cliseele convenabile scenariului dictat in redactie.

Am pus la textul asta poza care a placut cel mai mult celor ce-mi urmaresc postarile pe facebook. Restul fotografiilor facute azi, cu hashtag-ul #mitingPSD, sunt AICI. 

Poti publica o carte avand pe coperta o fotografie facuta cu telefonul? Poate camera de pe un telefon sa livreze o imagine pe care tipografiile sa o poata tipari in conditii decente? Raspunsul este da, iar argumentul din spatele afirmatiei este imaginea de mai sus: o fotografia facuta de mine cu telefonul.

Mai jos, ce s-a putut face din imagine: coperta cartii "Ce-ai vrut sa spui, doctore?", scrisa de Dana Humoreanu.

Va rog sa nu cititi acest text ca pe o lauda de sine, n-am facut-o nici pentru bani (am cedat drepturile gratuit), nici pentru glorie (CV-ul meu e deja destul de consistent). Doar ma bucur foarte tare ca ce le spun oamenilor, la workshop-urile de fotografie cu telefonul, incepe sa capete greutate in diverse medii, inclusiv academice. Si ca fotografia buna nu depinde de telefonul cu care o faci, ci cum o faci. Sa nu uit sa va spun: fotografia asta, despre care scriu, e facuta acum trei ani, cu ceva ce azi se numeste "rabla": un iPhone 4S.

In decembrie, sustin doua workshop-uri de fotografie cu telefonul, in Ploiesti si Bucuresti. Ai toate detaliile AICI.

E la fel de fiecare data. O camera plina cu oameni, adunati in jurul altor oameni, protagonistii principali ai evenimentului care i-a adunat pe toti. Brusc, cinetica actiunii este sparta de un cuplu. Se trag langa un perete, se apropie unul de altul, unul scoate telefonul si incep acele mini-miscari si microexpresii astfel incat sa se aleaga cu cadrul perfect. 

Mie nu mi-a iesit niciodata un selfie, asa. Nu pot sa ignor pur si simplu lumea din jurul meu si sa-mi fac poze. De-aia ma uit fascinat la cei care reusesc. Par complet relaxati si fericiti. Zici ca fac terapie.