Joi, 22 iunie, va astept cu telefoanele incarcate la Galeria Alexandra's din Bucuresti, la un curs/workshop/ce-o fi de fotografie cu telefonul. O sa incepem la 18.00, ascunsi in Galeria de Arta Contemporana, ca eu vorbesc urat si voi o sa radeti mai tare decat sunt obisnuiti iubitorii de arta. Luam o singura pauza de tigara, astfel incat sa terminam la 20.00-20.30, sa urcam in Galeria de Arta Clasica, sa bem un vin la un eveniment foarte misto, sa va arat niste veioze de 5.000 de euro si sa-i stresam pe invitati bagandu-le telefoanele in ochi. Daca ai cartea nesemnata si vrei sa-i scadem valoarea, adu-o sa ti-o mazgalesc.

Inscrieri pe email, la contact @ bogdanstoica.ro. Ca sa stiu cati veniti, cate scaune trebuie sa plimb prin cladirea aia, daca fac baie sau doar ma dau cu parfum... :))))

Fara copii sub 14 ani, va rog. Si fara figuri.

Mai multe detalii despre formatul evenimentului ai AICI.

Nu mai tin minte exact, dar am ajuns la Bistrita dupa cel putin 45 ani de la ultima vizita. Eu am doar 44 de ani, dar zic asta pentru ca mi-a placut atat de mult orasul, incat sigur am mai fost acolo, intr-o alta viata.  Am stat 15 ore in acest oras, din care vreo zece pe strazi, si asa pot sa va anunt ca:

- soferul din Bistrita nu te injura daca traversezi ca vita, cu ochii dupa o cornisa cum n-ai mai vazut; si cand e restrictie de 40 la ora, omul nu merge cu 48 la ora, ca un ploiestean, ci cu 38 la ora.

- toti bistritenii fac parte din trupele speciale de amabilitate; nenea ala de la Casa Argintarului si-a pierdut 30 de minute doar cu mine cu o atentie de parca eram presedintele Romaniei

- cum te ghideaza un bistritean nu te ghideaza nimeni; e capabil sa-ti faca ruta ca waze, cu 53 de indicatii consecutive

- ajungi oriunde daca mergi pe un pasaj, iar pasaj poate fi orice strada, gang sau tunel de suprafata

- in oras nu exista cafea proasta sau mancare de cacat, n-am intalnit ospatar apatic, nervos sau suspicios, iar proprietarii de localuri din centrul vechi al Capitalei ar trebui sa se duca sa vada cum arata un local misto din Bistrita

- oamenii astia chiar au spirit comunitar: principalul ziar local, Bistriteanul, are zeci de mii de cititori in fiecare zi si 35.000 de fani pe facebook, la o populatie a orasului de doar 70.000 de locuitori. 

- cel mai misto hotel din localitate, Metropolis, are cinci stele mai misto decat cele cinci stele pe care le-am testat in Bucuresti sau Ploiesti. Nu mai zic de salamul de biscuiti de la hotel ca intru in sevraj...

- cel mai curat taxi din lume este 88, daca suni la 0263 943, iar soferul lui este un superbaiat, cat am ras cu nenea ala....

- sunt convins ca primarii care au condus Bistrita au ciordit ca toti primarii, dar au lasat un oras fara gropi, fara gunoaie si fara caini, va jur, n-am vazut nici o potaie pe strazi

- orasul asta e atat de misto incat nu are un cartier rau famat. Serios, am intrebat jurnalisti, politisti locali si oameni obisnuiti cam in ce zona as putea sa raman fara geaca si sa iau si eu un pumn in gura. N-au o asemenea zona.

Bine ca nu m-am dus la Bistrita cu masina, pentru ca plecam de acolo cu cele doua usi abandonate in zona Piata Mica, plus ca as fi incercat sa fur masa bijutierilor de la Casa Argintarilor, vreo trei incuietori de porti, un ornament de toc de usa, rapeam bucatarul hotelului...

Inchei spunand ca orasul asta, cu casele lui fabuloase, cu puzderia de pasaje si cu concentratia aia uriasa de femei frumoase are nevoie doar de o poveste ca sa devina noul must al turismului romanesc. Iar povestea poate fi despre orice, de la lostrita magica a lui Vasile Voiculescu, aventurile plutasilor de pe Bistrita, legendele celor sapte cetati, misterele minelor de aur si argint din muntii Rodnei, mitul apei de aur de la Maieru, pana la povestile negustorilor de arme care inzestrau armata lui Stefan cel Mare....

Apropo: cum credeti ca reactioneaza un ploiestean, care vine dintr-un oras atestat prima oara la 1600, cu cea mai veche cladire din oras de la 1800, cand vede si viziteaza, in centrul orasului Bistrita, o casa facuta in anii 1500? Pastrand proportiile, cum credeti ca ar reactiona turistii americani, rusi sau englezi, care cred ca in secolul 14 inca traiau dinozaurii?

Fotografiile facute cu telefonul la Bistrita, in 2017 sunt aici.

Revin la Bistrita. La Festivalul Usturoiului 2018 (LINK).

28-29 iulie, in Pasul Tihuta. Ne vedem acolo. 

Fetele de la L'Atelier des Fleurs s-au dus la un concurs cu fotografia asta, facuta, cu telefonul, in cel mai simplu mod posibil: am luat un spider cu sigla firmei, l-am asezat pe jos, am pus peste el un buchet de flori...

si gata. Mai uita-te o data la fotografia de sus.

E Ajunul Craciunului si, sincer, ma ia groaza. De maine pana pe miercuri-joi, facebook o sa fie plin de niste mizerii de fotografii cum n-am mai vazut de la Paste. Si 99% o sa fie postate de parinti. Ca asa-s parintii, isi plac si isi iubesc copilul atat de mult, incat si atunci cand ii fac o poza de cacat, in care ala mic pare un monstru, tot adorabil li se pare asa ca ne ranesc retina tuturor, uploadand poza/pozele. 

Apropo: si eu sunt la fel. Sunt disperat dupa M. Am insa abilitatea de a ma putea detasa un pic si a de a face/pastra/urca pe net doar pozele reusite. Si-am zis sa invat si pe altii cum se face asta. Ca de la parinte la parinte. In doar cinci sfaturi, ca probabil n-ai citi mai mult.

Regula nr. 1: Fa-i poza de la inaltimea lui, nu de la a ta.

Copilul are un metru? Coboara mana, sau lasa-te pe vine, fix pana la inaltimea aia. Se joaca, de-a busilea, prin casa, cu cainele sau cu ce i-a adus Iepurasul? Intinde-te si tu pe burta, in pula mea, ca nu mori, si fa fotografia de acolo. M-am saturat de fotografiile tale, cu 90% din imagine podea si 10% un crestet sau o sapca de copil.

Regula nr. 2: Sa nu ai niciodata sursa principala de lumina in spatele copilului. 

Copilul e langa geam, sau fix in fata veiozei? Nu-i face fotografia din centrul camerei. N-o sa vedem nimic clar, doar o silueta, sau o sa aiba niste umbre pe fata de zici ca e Frankestein cand era mic. Muta-te astfel incat lumina sa vina din lateral. O sa observi diferenta.

Regula nr 3: Gandeste.

Fuge prin casa sau prin curte, cu noua lui jucarie si vrei sa-i faci o poza asa? Te rog, nu-i face poza fix cand trece pe langa ambalajele jucariei. Sau pe langa pocitania de unchi. Sau pe langa scrumiera, sticlele voastre de vin, masina... Cauta un cadru in care el sa domine imaginea. Doar gardul ala vopsit sau doar peretele ala misto in spatele lui, doar iarba sau parchetul (nu si furtunul si papucii) pe jos, doar cerul, nu si stalpul si sarmele... Nu e greu. Trebuie doar sa-ti misti curul de pe scaunul ala si sa incerci sa-ti pui copilul in valoare in fotografia pe care i-o faci.

Regula nr. 4. Lasa figurile. 

Nu mai tine telefonul cu o singura mana ca sa tii paharul in cealalta. Nu ai siguranta fizica a unui tragator de elita, exista un tremur natural al mainii, egal cu 1/30 dintr-o secunda, cand apesi butonul de declansat camera misti si telefonul cat sa-ti iasa poza de cacat. Asa ca, te rog frumos, lasa in pula mea drinkuiala si tine telefonul cu stanga si apasa butonul cu dreapta. Hai, ca nu e greu.

Regula nr. 5: Fa o selectie.

Inainte sa urci, isteric ca o marmota incendiata, 78 de poze pe facebook, aprinde o tigara si uita-te la ele. Sterge intai toate pozele care au iesit miscate. Apoi sterge cadrele aproape identice, alegand numai unul-doua (poti, elimina, de exemplu, fotografiile in care l-ai prins vorbind si gura arata ciudat, sau clipeste si pare dement). Apoi fa, fotografiilor ramase, o indreptare de orizont (sa nu mai para ca podeaua e stramba si ca locuiesti intr-o casa care a trecut prin cinci cutremure). Fa si un crop, ca nu intereseaza pe nimeni piciorul vecinului care se vede in dreapta jos sau priza aia din stanga sus. O sa ramai cu doar 5-6 fotografii. E perfect! De data asta o sa ma si uit la ele, nu ca de obicei, cand iti dau un like doar pentru ca sor-ta are sani misto si vreau sa ma vorbesti de bine la ea.

Uite:

Poza asta vine dintr-un set de 11 de cadre trase cu telefonul, in vreo doua minute. Am ales-o pentru ca era cea in care ochii lui Adam licareau cel mai vizibil, iar saliva aia care ii curge din gura se vede cel mai misto. Cadrul era mai larg, dar am taiat usa care se vedea in stanga si tejgheaua care se vedea in dreapta, obligandu-va astfel sa va uitati la moaca pustiului. Si am editat-o asa, spre maro, pentru ca am facut poza in cafeneaua pe care o detin Alina si Cosmin, parintii lui Adam, la cafenea se vinde cafea, iar cafeaua e maro. Si am facut bine. Uite, ca dovada, poza asta a strans, intr-o saptamana, 240 de like-uri. Pula mea, douas'te'patru'j de like-uri!!! 

Iti dai seama?! Pai si tu vrei sute de like-uri! Ai vazut ce bine te simti cand poza copilului tau are multe like-uri???? Stiu ca e o prostie, dar daca te face sa te simti bine, de ce nu? 

DISCLAIMER: exemplul e valabil doar cand e vorba despre copii. Nu-i face poze si lu' ma-ta tot cand ii curge din gura! Te rog frumos, nu vreau sa fac dezlipire de retina...

cumpără niște cărți mișto pentru niște tipe mișto:

   

Sambata, ma girl a vrut sa mearga singura la teatru. Sa vada cum e. Cum vremea era ca naiba, m-am oferit sa o astept, la iesire, sa o duc acasa. Dar pentru ca la teatru pauza e facultativa, iar ora de finalizare a spectacolului nu e mereu aceeasi, am zis sa o astept intr-o cafenea din zona, nu in masina. Si m-am dus in cafeneaua in care n-am ajuns niciodata seara: Blues Cafe.

Numele e nou, cafeneaua nu. E la parterul Hotelului Central, pe colt, chiar langa intrarea in faimosul restaurant Berbec, brand nascut in perioada interbelica, in prezent cea mai veche terasa a Ploiestiului. Dupa o lunga si nefasta serie de cutremure, bombardamente si incendii, Hotelul Central si-a tot reconfigurat spatiile, iar coltul cladirii aflat chiar la kilometrul zero al orasului este cafenea de zeci de ani. Unii i-au spus "cafeneaua Berbec", altii "cafeneaua de la Central", dar trebuie sa recunosc ca Blues Cafe suna perfect. Pentru ca e fix genul de local blues.

Asta e camera din spate, mai putin cunoscuta, chiar si mie. Cu un pian la care ai voie sa canti, daca stii sa canti.

Camera cu pian este separata de zona stradala a cafenelei de un set de usi vechi, cu geam, de cristal. Nu stiu voi, dar eu sunt impresionat de detaliile de genul asta. Plus ca sunt satul de crom, plastic si pal melaminat.

Aici am fortat perspectiva, cu functia pano a camerei de pe telefon. Imaginea insa nu minte: sunt destule scaune inalte de bar, adica ceva dupa care eu tanjesc. Unde naiba, in centrul Ploiestiului, mai poti sa bei ceva chiar la bar? In foarte putine locuri, va asigur. Si nici unul dintre ele n-are parfumul asta de blues.

Eu ajung, de obicei, ziua la cafeneaua asta. E o placere sa stau la o masa de la geamul care da chiar in trotuarul bulevardului si sa ma uit la oamenii care trec. 

Lemnul bun, solid, lucrat bine, e peste tot: mese, scaune, bar, usi... Cum sa nu-ti placa?

Adaug ca Moak e una din cafelele mele preferate.

Asta e o imagine tipica pentru Ploiestiul interbelic, cu acel umor local care l-a inspirat pe Caragiale. Stiti ca localurile sunt obligate sa afiseze numarul ANPC; uite ce frumos e afisat la Blues Cafe :)) 

Adaug si o imagine de afara, cu Blues Cafe in prim-plan, ca sa intelegeti de ce ne vedem pe 6 martie, la ora 17.00, la workshop-ul de fotografie cu telefonul, aici, si nu in alta parte. Pana atunci, va puteti duce oricand de la 9 la 23.00, la Blues Cafe, ca sa convingeti singuri cat e de intim si de misto localul, cu toate lucrurile alea care vin din timp si cu lemnul ala superb. Si cu doamna Elena, o cumintenie de femeie, lipsita de aplombul specific ospatarilor si barmanilor pe care ii intalnesti peste tot, dar dotata cu o politete care n-are cum sa nu te cucereasca. Doamna Elena n-a vrut sa apara in fotografii, desi lucreaza acolo de zeci de ani, si ar fi fost firesc sa v-o arat, mai ales ca a fost o placere sa stau cu ea la povesti, despre despre cafea, oameni si alte vremuri. 

Pentru cei care vor sa vina la workshop-ul de fotografie cu telefonul din 6 martie: inscrierile se fac la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (detalii AICI).

Pentru neploiesteni: Blues Cafe e la parterul Hotelului Central (web / fb), cu adresa Ploiesti, Bd Republicii nr. 1.