1. Facebook inseamna, in procent de 90%, fotografii si muzica. Ambele tipuri de continut sunt livrate haotic, fara nici o noima. Pot sa pun o poza cu o pisica, sa o denumesc "regele" si sa-i dau tag in ea unei tipe cu ochi verzi, pe care o cheama Vasilica. Oricine va cauta poze cu pisici va constata ca fotografia mea este invizibila. La cum a evoluat tehnologia de recunoastere faciala (pana mea, este deja disponibila pe camere digitale de 50 de euro), n-ar fi rau deloc ca Facebook sa identifice, filtreze si sorteze continutul fotografic. Asa as gasi si eu, de exemplu, foarte usor, poze de la furtuna de aseara, din Ploiesti. Sau poze de la meci. 

2. Cat priveste muzica, e ceva mai simplu. Un algoritm care sa evalueze userii dupa muzica pe care o posteaza ar fi binevenit. Eu am deja, in lista, cativa useri de unde "fur" muzica frecvent. Avem aceleasi gusturi, ei ceva mai sofisticate si mai elaborate decat mine. Practic, nu mai caut muzica pe Youtube, ci pe profilele lor. Si mi-ar placea sa pot sa-i laud pentru asta, bifand undeva ca userul X este "Hero", "Leader" sau "DJ" la capitolul muzica. Mi-ar placea la fel de mult sa-i cataloghez pe unii drept "Zombie", daca au profilele pline de linkuri cu Catalin Crisan sau Angela Similea. Sau sa apas butonul de "Fute-l in gura" pe ala care posteaza Salam, Parizer, Aur, Minune, sau alte productii manelistice. Facebook m-ar ajuta foarte mult daca, atunci cand cineva imi da "friend request", as putea sa aflu daca a postat vreo manea, vreodata. N-ar mai trebui sa ma enervez, peste cateva zile, saptamani sau luni, cand pe wall am un link cu un trepanat brunetel si o petarda oribila, cantand agramat despre masina lui. 

3. As si plati pentru functiile astea? Sigur. De fapt, asta e a treia chestie pe care Facebook ar putea sa o faca. Un tip de acces prepay, care sa-mi extinda drepturile de search in retea. Nu cred ca as fi singurul user dornic sa foloseasca astfel de functii, contra cost. Asa ca daca cineva il stie pe domnu' Zuckenberg, sau pe unul dintre inginerii lui, sa faca bine sa-i dea de veste ca am aceste trei dorinte. Iar daca omul zice "Da' cine pula mea e Bogdan Stoica?", sa i se spuna "Vezi, bai Zuckenberg? Daca aveai functiile alea implementate deja, stiai si cine e, si de ce poze e interesat, si ce muzica asculta!"

SHARE, asadar, spre wall-ul lui Zuckenberg...

De mers cu copii. Bine făcut. Decent. Dar nu despre asta e vorba. Fiţi atenţi la tranziţia tehnologică din momentul în care eroul principal ajunge in Oz: imaginea devine color, 3D-ul devine evident, si ecranul se măreşte lin, de la 4:3 la 16:9. Foarte subtil, mi-a placut.

Despre audienta tv nu mai sunt multe lucruri de spus, daca nu cumva esti oligofren. Piramida nevoilor personale este reflectata perfect de clasamentul televiziunilor din Romania. Ne intereseaza sexul, violenta, barfa si ofertele. Cand formam un public, suntem mai rai si mai prosti decat atunci cand ne afirmam, fiecare, dorintele si preferintele. E normal: un diamant montat pe un inel si asezat pe o bucata de catifea va arata intotdeauna mai bine decat un kilogram de bijuterii scumpe, intr-o punga transparenta.

Ma uit la dezbaterea pe tema mortii lui Sergiu Nicolaescu si sesizez doua trenduri: cel in care unii se dau niste buni cunoscatori ai cinematografiei si niste oameni cu O mare, care simt suferinta semenilor lor. De fapt, sunt cei care nu au ficatul necesar sa-si puna, ca jurnalisti, intrebari absolut legitime despre viata si moartea actorului (ii spun asa pentru ca mie, ca regizor, Sergiu Nicolaescu chiar nu-mi spune mare lucru). 

De cealalta parte, avem jurnalistii profesionisti, care si-au lasat emotiile deoparte si au intrat cu bocancii (da, asa e procedura), in eveniment si transmit tot ce gasesc de acolo. Nu e vina lor ca baiatul asta afacut sex cu mai multe femei, care au nascut copii. Nici ca a furat muzica celor de la Phoenix. Nici ca a fost misterios de apropiat de Ion Iliescu si ca a ingropat lucruri relevante despre teroristii din 1989. Nici ca sotia lui Nicolaescu este o ciudata, pe care oamenii obisnuiti au huiduit-o. Jurnalistii lucreaza cu materialul clientului. Ce era sa transmita RTV? Decenta? Dragoste? Sensibilitate? De unde, daca nu le-au gasit la "fata locului?

Culmea e ca cei care critica RTV pentru "ïntruziuni in viata privata" vor si ei o bucatica din audienta generata de Sergiu Nicolaescu. Daca n-ar fi vrut-o, ar fi facut-o cu alt subiect tare. Dar ei vorbesc tot despre actor, criticandu-i pe cei care au aflat lucruri interesante despre acesta. Ati prins ironia? Cand nu vrei ciorba, o refuzi si pleci. Nu ramai la masa s-o critici!

Haios e ca si in lumea civilizata e la fel, cu o nuanta: acolo, mass-media s-au specializat. N-ai sa vezi nimic nou despre Kim Kardashian pe alt canal tv decat pe E!. N-ai sa afli despre vreun conflict armat din Orientul Mijlociu decat de pe CNN. Nisate pe anumite zone de interes public, posturile tv americane fac audiente rezonabile oricand. La noi, razboiul pe rating e dus primitiv, cu ghioaga, de niste posturi care se incapataneaza sa ramana generaliste. 

Nu mai merge, copii. Segmentati audienta. Daca era condus de un tip curajos, directorul Pro Cinema trebuia sa dea tonul in cadrul evenimentului de presa numit "moartea lui Sergiu Nicolaescu". Pentru ca acolo ar trebuie sa fie, macar teoretic, cei mai buni oameni din domeniul in care a excelat actorul. Balbele, intruziunile, si mocofaniile au aparut pe sticla tocmai pentru ca jurnalistii, nefiind cunoscatori ai lumii in care a trait Sergiu Nicolaescu, nu le-au identificat corect si le-au difuzat intr-un fel care aduce audienta. 

Asta ar fi concluzia: Sergiu Nicolaescu nu este tratat incorect de presa. Este tratat in modul normal pentru stadiul de dezvoltare al presei, din acest moment.

Am fost iar la CInema City. De data asta, am ales eu filmul. Chasing Mavericks, cu za madarfacar of Madalina Ghenea. Am zis ca daca baiatul asta a convins asa o frumusete de femeie sa locuiasca cu el, tre' sa fie ceva de capul lui. Error! Nu exista, cred eu, film mai prost cu un star, facut in ultimii 5 ani. Cele mai pierdute doua ore din viata mea, intrerupte doar de niste accese de ras, generate de replicile imbecile ale actorilor.

Actiunea e cam asa: o femeie dezaxata, care doarme mult, face un copil ciudat. Asta numara valuri cand era mic, iar cand devine mare, numara bucatile de branza de pe pizza. Copilul devine remarcat in orasel prin cea mai inexpresiva privire si cele mai imbecile mimici. Are un vecin hipiot, cu o nevasta care pare "fumata". Vecinul e dur cu copiii si isi minte ca porcu' sotia, spunand ca se duce la serviciu, ca sa se duca la surf. Asta micu face si el surf, ca, de!, cand te musca un caine in copilarie, pe urma stim cu totii ca devii dresor de caini. Filmul o ia razna cu un antrenament penibil, necesar pentru a infrunta cu succes un val atat de secret, incat atunci cand apare, stie tioata lumea de el, inclusiv fotografii de reviste si cameramanii de televiziune. Antrenamentul se termina, vine valul si inca doi americani afla dupa varsta de 20 de ani ce este El Nino (M stie asta din clasa a treia). Vine valul. Trece valul. Baiatul ala scapa cu viata, cumva, dupa o partida de surf de 12 secunde. Mai face una. La final aflam ca a murit la 22 de ani, ca boul, facand surf pe niste valuri mai mici decat cel prin care a trecut, o dovada in plus ca a avut noroc la valul oficial al filmului.

Ala care o fute pe Madalina Ghenea este vecinul hipiot. Filozof in retragere, cu un comportament bizar fata de baietii din film. Are replici chiar mai proaste decat baiatul inexpresiv si idiot. Fuck'em!

Singura parte buna la filmul asta este ca am apucat sa mananc ceva inainte sa inceapa si ca am avut baterie la telefon cat sa o ard aiurea pe fb. Nu ca la The Hobbit.

Nu ma intelegeti gresit, mie imi placea la nebunie de el. Cred ca a fost singurul actor roman, de sex masculin, cu adevarat misto: intotdeauna elegant, cu un succes la femei de care este nedemn, de exemplu, famenul ala de Stefan Banica Junior, cu prestanta si cu aplomb. Un tip care a confiscat, prin charisma, peisajul cinematografic romanesc.

Si aici ajungem la problema Sergiu Nicolaescu: rolul sau, nefast, in ultimii 20 de ani. N-a mai reusit sa produca un film misto, pentru ca era atat de ancorat in trecut, incat n-a inteles nimic din modul in care Romania s-a transformat. I-am vazut vreo trei filme post-Revolutie, si m-au dezamagit profund intriga, replicile, sunetul, finalul. Sergiu Nicolaescu a fost in cinematografie ce-a fost Ion Iliescu in politica: un tip atat de competent, in domeniul sau, incat a eclipsat tot, fara sa conteze ca nu produce efecte pozitive concrete si potrivite cu contextul. 

Si, asa cum pe fondul disparitiei lui Iliescu, am ajuns la un PSD modern si reformat, condus de un (semidoct) tanar, acum, ca statura impunatoare a lui Nicolaescu a disparut din decor, cinematografia romaneasca va trebui sa creeze un alt lider (basca niste bancuri). Ceea ce e de bine. Si abia astept sa vad filme romanesti, noi, care sa nu faca apel la cliseele lasate mostenire de baiatul asta, adica: securistii verosi, apartamente nerenovate din anii 60, fete frumoase care ajung obligatoriu prostituate si bunici anchilozati intr-un fotoliu. Vreau sa vad in filme olimpici (sau hackeri) romani, vreau sa vad tragedii sentimentale incepute pe Facebook, vreau sa vad inventatori in informatica si primari corupti, vreau sa vad cluburile din Mamaia si frenezia de la mall. Vreau sa vad un film in care un copil de 10 ani da in cap ca sa-si cumpere un Magic Dust si o familie saraca care isi pierde casa pentru ca si-a luat o plasma in rate pe care nu si le permite. Vreau sa vad cum ne injuram, batem, impuscam in trafic. Adica, lucruri pe care Sergiu Nicolaescu n-a fost in stare sa le vada.

Altfel, ce sa zic; odihneasca-se in pace. Sergiu Nicolaescu a fost un superbaiat.

Am avut un amic ca Florin Piersic Junior. Un tip frumos, dar care suferea intr-un fel pe care noi, gasca, il consideram a fi respingator, dar de care el era incantat. Facea exact aceleasi faze cu pletele, cu tigara, cu expresiile faciale. 

Dar n-as fi spus ca filmul asta este o porcarie, doar din motivul asta. 

Killing Time este o porcarie pentru ca este un film prost facut. Boala cinematograf-ierilor romani - sa lungim scenele, ca niste cretini, este mega-prezenta. Daca era Piersic-Junior langa mine cand s-a terminat scena cu masa de ping-pong, ii dadeam cu popcornul in cap. Unde pula mea o fi vazut el asa ceva?! Ce relevanta are pentru film filmarea feţei lui când joaca tenis de masa? Ce trebuia sa citesc pe figura lui cand dadea loviturile alea inalte, de semioligofren?

Iar intriga... Penibila. Penibili si mucii vecinei, pe care ii vezi atarnand 10 minute. Penibil si moldoveanul, care vorbeste ca un hipster dornic sa impresioneze. 

Nimic nu e insa mai penibil, in acest film, decat Florin Piersic Junior. Sa regizezi un film, in care tot tu joci prost si necredibil, de arata ca o  piesa de teatru filmata - este megapenibil. 

Sau poate....? Uite, la asta nu m-am gandit. Poate filmul a fost facut deliberat atat de prost, iar titlul nu se traduce cu "E Timpul Crimelor", ci "Omoara-ti timpul". Ca doar asa se justifica vizionarea, timp de o ora si jumatate, a acestui film...

Excelent filmul. Poti sa-l vezi si cu copii ceva mai mari, pentru ca fazele cu sex sunt putine. Singurul lucru nasol e ca va trebui sa-i explici de ce doi adulti responsabili iau droguri, cand copiii nu-i vad. In schimb, ce fac parintii aia la scoala, pentru copilul lor, este senzational, am de gand sa aplic lucrurile alea.

To do, daca ai un copil mai mare de 10 ani. M a ras cu lacrimi la o comedie pe care eu as catagorisi-o drept "usurica". In plus, am nimerit o sala in care nici un cretin n-a ras cand nu intelegea ceva (ieri, de exemplu, un imbecil de 50 de ani a ras cand actorul pricipal din Chasing Mavericks a pronuntat "El Nino". Din nou, o dovada ca vinerea seara, sunt mult mai multi prosti in cinematografe decat in alte zile.

30 de lei, in 2, la Cinema City Ploiesti, locul in care rezervarea nu se inregistreaza daca o faci de pe tableta. 

Regulamentar, vad cu M aproape toate filmele pentru copii. Acum le vad si mai bine, pentru ca s-a deschis cinema-ul de la mall, care, incredibil!, e incalzit si iarna, nu ca frigiderul de la Cinema Premiera. 

Asa ca am mers sa vedem hobitul. Si am plecat in 45 de minute. Asa a vrut M. Eu vroiam sa plec dupa primele 5. 

Mentionez ca M este este un copil normal, in varsta de 10 ani. Citeste seria Jurnalul unui/unei, e fascinata de istoria antica, iubeste animalele si urmareste cateva seriale tv, pe Minimax. A vazut cateva filme din seria Harry Potter, fara sa doreasca sa le revada. Iar la The Hobbit, s-a plictisit maxim. Sunt foarte mandru de ea, din cauza asta.

Eu, la randul meu, sunt traumatizat de numarul mare de adulti care s-au dus sa vada filmul. Pe bune?! Asta e film pentru un tip normal? 

Am citit, miercuri, in Academia Catavencu, ca filmul se termina fara ca eroii sa ajunga in regatul pu8ii, am uitat cum ii spune. Pe buneeeee? Adica v-ati dus la un film care va spune, subtil, "papagalule, ti-am luat niste bani, azi, doar ca ne asiguram ca-ti mai luam alti bani, de alte doua ori, pana vezi toata trilogia. Pentru ca presupunem ca vrei, totusi, sa vezi si actiunea filmului, nu doar o masa colectiva de 20 de minute si alte momente vesele si triste, cate ti-am pregatit azi...".

Pe bune, daca The Hobbit e un serial, ar trebui sa fie gratis, pe vplay....

E exact ca in cinematografele din Bucuresti. Fotolii comode, in care zaci perfect, si daca nu-ti pasa de film. Sala abrupta, astfel incat un copil vede bine si daca o matahala a nimerit pe scaunul din fata lui. Personalul este amabil si omniprezent, mai putin un bitch de 3.450 de kilograme, care a urlat la o angajata din zona de food ca daca mai pune capacul gresit la cola, va fi ultima ei zi aici. Le-am scris celor de la Cinema City: poate daca ii anunt ca descreierata aia face asa de fata cu clientii, azi va fi ultima ei zi in companie.  

Revin la cinema-ul de la Mall. E reconfortant sa ai de ales intre 12 filme. E neplacut sa ma pui sa cumpar ochelari 3D. Poate am unii marfa, de-acasa. Poate vreau doar sa-i port, nu sa-i detin. Sau poate vreau sa dau ăia trei lei pe un corn cu E-uri de la Paul...

Singurul lucru de criticat, pe bune, la Cinema City Ploiesti este zona de exit. Cand se termina filmul, esti indrumat pe niste scari care dau intr-un hol exact ca-n Matrix: pereti terni si usi metalice, gri. Prima usa pe care am deschis-o dadea pe peretele din spate al Mall-ului, spre scarile de incendiu, cu podeaua din grilaj, si nu mi-a placut sa-mi vad copilul cum priveste ingrozit la cei 10 metri de sub talpi. A doua usa dadea intr-o camera tehnica. Abia dupa capatul nordic al holului am gasit indicatorul "inapoi in mall".

M-am desumflat si cu preturile: 20 de lei, cu tot cu ochelarii 3D. Deci, mai scump ca la cinema Premiera, cinema 3D si cinema Twins, desi nu platesc chirie, ca cei de acolo. Alte preturi: o portie de popcorn, una de nachos si un ice tea au costat 25 de lei. Scump. Adica, nu merita. Va vine sa credeti ca tot atat am platit, o ora mai devreme, la Pizza Hut, pe niste chestii absolut delicioase? 65 de lei un film, in doi, la mall? Pai faci asta in centru, si mananci la KFC...

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro