E la fel de fiecare data. O camera plina cu oameni, adunati in jurul altor oameni, protagonistii principali ai evenimentului care i-a adunat pe toti. Brusc, cinetica actiunii este sparta de un cuplu. Se trag langa un perete, se apropie unul de altul, unul scoate telefonul si incep acele mini-miscari si microexpresii astfel incat sa se aleaga cu cadrul perfect. 

Mie nu mi-a iesit niciodata un selfie, asa. Nu pot sa ignor pur si simplu lumea din jurul meu si sa-mi fac poze. De-aia ma uit fascinat la cei care reusesc. Par complet relaxati si fericiti. Zici ca fac terapie.

Parca obosise sa se roage sa fie cumparat. Privea in gol, cu cea mai fara de speranta moaca pe care o poate avea un pui de caine. Era de vanzare. Cand am trecut prima oara, costa 50 de lei. La intoarcere, pretul scazuse la 10, iar proprietarul, un tip care mirosea a bautura, era destul de nervos. Probabil isi facuse planul sa bea macar cinci litri de bere, nu doar o sticla de vodca proasta, dar cred ca accepta si un 50 de tuica. Era clar ca pufosenia alba se temea de el: ori de cate ori omul se misca, catelul tresarea.

Am trecut, am ezitat, era sa ma intorc... Fiica mea a cules deja trei caini de pe strazi. Cand ezitam mai tare, o fetita a trecut pe langa mine strigand "cutuuuu, uite un cutuuuuuu, taaaaaatiiiii...."

Am zambit, pentru ca stiu foarte bine acel "tati" lung. Si mi-am dat seama ca pot pleca linistit.

Cartile pisicii. Apasa pe coperta oricareia si cumpar-o, daca vrei.

 

N-am vrut sa scriu de 1 Decembrie despre asta. As fi fost cu siguranță acuzat că-s vreun agent provocator și că instig aiurea, ca mă iau de tot ce-i nemțesc doar ca să-i dau în cap președintelui, că-s pesedist sau plătit de Metro... Dracu știe ce mi s-ar fi spus acum, de fiecare dată e altceva. Dar ce-am văzut nu mă lasă în pace, așa că azi, vineri, 4 decembrie, iau iar pozele la mână. Constant că mă simt exact la fel ca de 1 Decembrie: scârbit total de cât de jegos poate fi marketingul, dacă este aplicat de oameni primitivi sau complet bătuți în cap.

Faptele, pe scurt: în fiecare an, la mine în oraș se organizează chestii de 1 Decembrie: armata și poliția se ocupă de defilare, fanfara de sonor, iar primăria de steaguri/stegulețe și de porții de fasole cu cârnați. E un loc anume în oraș dedicat acestor lucruri, și, tot în fiecare an, primăria autorizează diverse firme să vândă/distribuie diverse chestii. Și e foarte bine: nu toți vor fasole și cârnați; copiii vor dulciuri, unii vor cafea, eu vreau țigări....

Anul ăsta, printre firme s-a numărat și Selgros. Nu știu ce scrie pe autorizația lor, dar pun pariu că ceva de genul "desfășurarea de activăți promoționale". Mai pun pariu și că selgrosienii s-au angajat să asigure steagurile pe care să le fluture doritorii, iar fraierii de la primărie, incapabili să sesizeze capcana de marketing "pe o parte tricolorul, pe o parte sigla Selgros", au acceptat. 

Altfel nu-mi explic cum mi-a ieșit băiatul ăsta in față...

Sau ea. Erau vreo zece selgrosieni, oferind mii de steaguri la fel de stupide.

Nici acum nu pricep ce căutau, la evenimentele dedicate Zilei României, pliantele cu carnea Selgros? Despre mici și fripturi este vorba, de 1 Decembrie?! Pe bune, chiar n-ați găsit ce să faceți cu prostiile alea de pliante?

Cât de patriotic e să emiți legitimații Selgros fix de Ziua României? Și cui i-a venit ideea?! Uite, trec peste prostul din primărie care v-a semnat autorizația și îmi îndrept curiozitatea doar asupra selgrosienilor. Care ești, mă, ăla din Selgros care a avut ideea asta genială? Ieși în față, să te văd... Ți-ai făcut targetul? A meritat?

Iar baloanele..... Aș fi acceptat ideea unor baloane inscriptionate cu "Selgros salută Ziua Romaniei", sau baloane în culorile drapelului național, branduite discret cu Selgros. Combinația alb/roșu, și brandingul ăla imens Selgros, în schimb, mi s-au părut grotești.

Pentru mine, deranjul vizual maxim a fost însă acesta: copii, pe blindatele Armatei Române, fluturând steaguri Selgros! E o premieră, să recunoaștem! La anul o să vrea să facă șmecheria asta și Carrefour, și Metro, și Cora.... În doi-trei ani blindatele n-o să se mai vadă de reclame! Și e bine așa, nu? Mai dă-o încolo de armată, și-așa e boriiiing, mereu în aceeași culoare, iar kaki este so out of trends....

Așa că n-am mai făcut fotografii obișnuite, cu mulțimea, cu defilarea.... Nu mă simțeam deloc la Ziua Națională, ci la campionatul de marketing mârlănesc, extrem, fără scrupule. Și m-am mai simțit cumva: înconjurat de orbi. Adică, oamenii chiar nu vedeau ce fluturau? Chiar nu s-au prins că e ceva în neregulă cu steagurile și baloanele din mâinile lor? Când le-au făcut pozele alea copiiilor, chiar n-au văzut ce agită micuții? 

Mai bine plecam acasă, atunci. Scăpam de lovitura de grație, care a venit ca o tornadă:

Ați prins ideea, da? Niște bătrânei se înghesuie și se agită pentru niște baloane. De-alea de 5 bani bucata. Strigă, le cer, îl sperie de-a dreptul pe selgrosian, care (extrem de prost crescut, sunt curios cum s-ar simți dacă bunică-su' mi-ar cere o țigară iar eu i-aș arunca-o pe jos) le aruncă pe asfalt, iar bătrâneii se îmbrâncesc să le ia.

WTF?! Frate, ăștia-s părinții, unchii, mătușele, bunicii noștri! Ce s-a întâmplat cu ei? Cine i-a transformat în niște animale sălbatice? De unde isteria asta pentru un prăpădit de balon? A venit cumva timpul să ne pregătim părinții și bunicii de Ziua Națională cumpărându-le dinainte steaguri, baloane, pliante? O să trebuiască să le spunem, când pleacă de-acasă, "uite stegulețul tău, uite balonul tău, să ai grijă să nu te bați, să nu țipi, să nu culegi de pe jos ce-ți aruncă orice nenorocit, să nu alergi pe acolo și să-mi vii acasă transpirat și cu roșu în gât, da?". 

Știu, însă, foarte clar, ce-o să fac eu. Nu mă pot muta într-un loc fără bătrânei români, pentru că toți fac parte din moștenirea mea, încă mă simt confortabil în România, cu toată jena provocată de momente de-astea. Dar, sigur-sigur, n-o să mai calc în viața mea în Selgros. Modul mizerabil în care s-au promovat de Ziua Națională a României mi-i face cei mai antipatici investitori străini din țara asta. Ori nu-s sănătoși la cap, ori se cred undeva în pădurea amazoniană, prostind băștinașii să le dea aurul contra unor sticle colorate. Ce-o să urmeze din partea lor e foarte greu de spus, dar eu abia aștept să le văd raportul de responsabilitate socială pe 2015 (UPDATE - n-au suflat o vorbă despre jenantul eveniment de la Ploiești). Probabil că în 2016 o să dea legitimații la înmormântări, sau, la un an de la incendiul #colectiv, o să facă un parastas pe stadion, cu Fuego, Moga și focuri de artificii. Numai cei de la Selgros știu de ce sunt în stare ca să mai facă niște nenorocite de vânzări (UPDATE - habar n-am ce-au făcut, am evitat să citesc ceva despre ei).

Play, please. And #fuckselgros.

publicitate

Gust amar. Cu asta am rămas după Ziua României. Timpul petrecut azi pe străzile orașului meu a fost presărat cu momente pe care n-am chef să le mai văd niciodată, și nici să le mai fotografiez.

1. De exemplu, m-a enervat la culme panoul ala McDonald's. Dacă lucram la primărie, și eram cel care s-a ocupat cu montajul steagurilor, l-aș fi dat jos fără să cer voie nimănui. 

2. Tot azi am decis că nu mai calc în viața mea în Selgros. Au fost o droaie de întreprinzători care au avut tarabe cu de-ale gurii în zona manifestației dedicate Zilei Naționale, dar nimeni n-a fost atât de cinic, în afara acestor retailisti disperați, încât să dea steaguri și baloane altfel decât tricolore. Pe subiectul Selgros o să revin, zilele următoare.

3. Am mai scris despre asta. Nu cred că ofițerii Armatei Române pleacă la luptă cu încrederea că pot câștiga, atâta timp cât sunt transportați cu această relicvă. Pentru cine nu știe, vorbim despre un autocar Roman, modelul 112, fabricat în 1977. Da, elita armatei române, membră NATO, se dă cu o mașină veche de 38 de ani. Iar sticker-ul ăla cu Coca-Cola îmi arată că nu sunt bani nici de-un parasolar....

4. Toti militarii prezenți, indiferent de armă, păreau stresați. Băiatul ăsta, însă, părea și foarte obosit. Și mi-am adus aminte cum sunt frecați aiurea, toată ziua, motocicliștii poliției, de toți politrucii, dornici să ajungă mai repede la amante, cârciumi etc. Cum a murit amărâtul ăla, in București... Mi-a fost milă de el, cumva....

5. Nu vă imaginați cum i-a vorbit acest om jandarmului, care lăsase copiii în față, să vadă defilarea mai bine. Pentru el, copiii nu erau copii, ci alți oameni care erau lăsați unde el n-avea voie. Și urla poezia aia cu ce pula mea... Dacă eu eram jandarmul, îl lăsam fără dinți....

6. Din nou, o dovadă că ne doare-n cur de Armată. Aro, frate?! La 20 de ani de la oprirea producției acestei mașini concepută cu încă 20 de ani în urmă, Armata încă are mașini Aro?! Chiar nu se găsesc bani pentru niște Toyota Hilux, cum are ISIS, cu miile? Pe bune, țara asta nu poate cumpăra măcar o sută de mașini de teren sau camionete robuste?!

7. Mi-a plăcut foarte mult de tipul ăsta, cu afișul lui. Nu mi-a plăcut că s-a lăsat doborât de indiferența celorlalți și că l-a strans rapid. Să crezi atât de puțin într-o idee mi se pare destul de trist.

8. E atât de greu? Pe bune, costă doar vreo 50 de lei pe zi să închiriezi o toaletă....

9. Prea mică porția de fasole. De ce o singură felie de pâine? Și prea nemiloși organizatorii. Înțeleg că trebuia să fie ordine, să nu dureze mult, dar nu poți urla la un bătrânel "Haideee, mișcă-mișcăăăăă. Hai, tataie, că nu stăm după tine, ia farfuria aia și la revedere!". Pe bune? Adică, îi cinstim pe bătrâni sau îi necinstim?

10. Au trecut doiș'pe ore de când am întâlnit-o și încă îmi e gândul la ea. Am găsit-o dimineață, la ușa blocului. "Nene, îmi descui și mie ghena?". Am descuiat și am plecat, grăbit, la ale mele, după care mi-a explodat creierul: "Frate, copilul ăsta mănâncă din gunoaie, de Ziua Națională!!!". M-am întors, am găsit-o cu maică-sa, care s-a ferit de aparatul foto cum mă feresc eu de maneliști. Am tras un cadru, de la distanță, și m-am dus la treabă. Acum mă gândesc cum a fost Ziua Națională pentru fetița asta. Și ce dracu' fac dacă o mai întâlnesc, vreodată, în locul în care ea găsește mâncare printre chestiile cărora eu le spun gunoi. 

UPDATE - Șapte zile mai târziu: am găsit fetița. Pe maică-sa o cheamă Ionela Iorga și nu are telefon. Locuiesc toți (mai există trei copii, nu și un tată) pe strada Fabricilor nr. 6, în cartierul Mimiu din Ploiești.

O fetita sare coarda pe strazile Ploiestiului.

Nu are telefon, deci nimeni nu a aflat ce face, si din ce-mi dau seama, nu si-a dat cu nici un produs profesional pe par, desi are deja 10 ani. 
Suspect. Foarte suspect. 
Cred ca e drogata.

Am făcut niște fotografii, de Ziua României, pe care le-am grupat într-un fotoreportaj. Peste 40.000 de oameni l-au văzut, în 24 de ore. Printre ei s-au strecurat și câțiva adepți ai teoriei conspirației, dar și oameni de bună-credință, care mi-au spus, mai delicat sau mai brutal, după caz, că am ceva cu Mcdonalds și că am trucat poza ca să obțin un anumit efect editorial.

N-am trucat-o, mă! N-am trucat o fotografie în viața mea! Și tot citesc de ieri mesajele pe tema "ce-ai făcut cu poza aia, că nu e reală" si mă distrez de minune. Astăzi, însă, m-am și prins care e problema cu fotografia.

Principala acuzație a fost că n-aveam cum să fac o fotografie pe Bulevardul Republicii și să prind in cadru fațada Hotelului Central, care e orientată spre nord-est. De fapt, cei care ma suspecteaza ca aș fi trișat nu știu că hotelul are două firme luminoase: una pe fațadă, pe care o știu toți, și una pe care n-au observat-o, pe latura de nord, dinspre Winmarkt.

A doua acuzație este că nu aveam cum să fac o fotografie după colț, pentru că Galeriile, Winmarkt si hotelul sunt perfect aliniate cu Bulevardul Republicii și trebuia să nu pot vedea nici macar latura de nord a hotelului. Greșit din nou. Toata clădirile care succed hotelului, pe acea direcție de ... privit, sunt retrase 5-10 metri de la aliniamentul hotelului. În plus, Bulevardul Republicii și Bulevardul Independenței, care formează axa sud-nord a Ploieștiului, nu sunt rectilinii, așa cum pare. Bulevardele formează un unghi pe care nu-l sesizezi ușor de la sol, din cauza sensului giratoriu de la Catedrală. De sus, insă, se vede perfect.

A treia problema sesizata: cum de se vede asa clară firma hotelului, de la distanță mare, desi nu am făcut focus pe ea? E, uite că se vede... Dimineața, aerul e mai curat, mai transparent, iar iarna e mai limpede decât vara. Puteți verifica informația asta la orice fotograf cu experiență. De 1 decembrie am avut condițiile perfecte pentru o fotografie la mare distanță: soare și frig. Al doilea motiv este că am folosit un teleobiectiv, de 300, care are distanța focală mai mare și mi-a permis să am un fundal mai clar decât dacă m-aș fi dus cu 50-ul să trag cadrul de la doi metri. Cu tele-ul ăsta, pot să mă urc într-o zi geroasă și senină chiar pe Hotel Central și să fac fotografii la 70-80 de kilometri, crestelor înzăpezite ale munților.

Am fost suficient de clar? Da? Bine. Atunci mai uită-te o dată la fotografie, te rog. 

E reală sută la sută. N-am photoshop pe laptop, urăsc prelucrarea foto și NU TRUCHEZ POZE! :)))

In decembrie, sustin doua workshop-uri de fotografie cu telefonul, in Ploiesti si Bucuresti. Ai toate detaliile AICI.