Zece fotografii pe care nu mai vreau să le fac de Ziua României

Gust amar. Cu asta am rămas după Ziua României. Timpul petrecut azi pe străzile orașului meu a fost presărat cu momente pe care n-am chef să le mai văd niciodată, și nici să le mai fotografiez.

1. De exemplu, m-a enervat la culme panoul ala McDonald's. Dacă lucram la primărie, și eram cel care s-a ocupat cu montajul steagurilor, l-aș fi dat jos fără să cer voie nimănui. 

2. Tot azi am decis că nu mai calc în viața mea în Selgros. Au fost o droaie de întreprinzători care au avut tarabe cu de-ale gurii în zona manifestației dedicate Zilei Naționale, dar nimeni n-a fost atât de cinic, în afara acestor retailisti disperați, încât să dea steaguri și baloane altfel decât tricolore. Pe subiectul Selgros o să revin, zilele următoare.

3. Am mai scris despre asta. Nu cred că ofițerii Armatei Române pleacă la luptă cu încrederea că pot câștiga, atâta timp cât sunt transportați cu această relicvă. Pentru cine nu știe, vorbim despre un autocar Roman, modelul 112, fabricat în 1977. Da, elita armatei române, membră NATO, se dă cu o mașină veche de 38 de ani. Iar sticker-ul ăla cu Coca-Cola îmi arată că nu sunt bani nici de-un parasolar....

4. Toti militarii prezenți, indiferent de armă, păreau stresați. Băiatul ăsta, însă, părea și foarte obosit. Și mi-am adus aminte cum sunt frecați aiurea, toată ziua, motocicliștii poliției, de toți politrucii, dornici să ajungă mai repede la amante, cârciumi etc. Cum a murit amărâtul ăla, in București... Mi-a fost milă de el, cumva....

5. Nu vă imaginați cum i-a vorbit acest om jandarmului, care lăsase copiii în față, să vadă defilarea mai bine. Pentru el, copiii nu erau copii, ci alți oameni care erau lăsați unde el n-avea voie. Și urla poezia aia cu ce pula mea... Dacă eu eram jandarmul, îl lăsam fără dinți....

6. Din nou, o dovadă că ne doare-n cur de Armată. Aro, frate?! La 20 de ani de la oprirea producției acestei mașini concepută cu încă 20 de ani în urmă, Armata încă are mașini Aro?! Chiar nu se găsesc bani pentru niște Toyota Hilux, cum are ISIS, cu miile? Pe bune, țara asta nu poate cumpăra măcar o sută de mașini de teren sau camionete robuste?!

7. Mi-a plăcut foarte mult de tipul ăsta, cu afișul lui. Nu mi-a plăcut că s-a lăsat doborât de indiferența celorlalți și că l-a strans rapid. Să crezi atât de puțin într-o idee mi se pare destul de trist.

8. E atât de greu? Pe bune, costă doar vreo 50 de lei pe zi să închiriezi o toaletă....

9. Prea mică porția de fasole. De ce o singură felie de pâine? Și prea nemiloși organizatorii. Înțeleg că trebuia să fie ordine, să nu dureze mult, dar nu poți urla la un bătrânel "Haideee, mișcă-mișcăăăăă. Hai, tataie, că nu stăm după tine, ia farfuria aia și la revedere!". Pe bune? Adică, îi cinstim pe bătrâni sau îi necinstim?

10. Au trecut doiș'pe ore de când am întâlnit-o și încă îmi e gândul la ea. Am găsit-o dimineață, la ușa blocului. "Nene, îmi descui și mie ghena?". Am descuiat și am plecat, grăbit, la ale mele, după care mi-a explodat creierul: "Frate, copilul ăsta mănâncă din gunoaie, de Ziua Națională!!!". M-am întors, am găsit-o cu maică-sa, care s-a ferit de aparatul foto cum mă feresc eu de maneliști. Am tras un cadru, de la distanță, și m-am dus la treabă. Acum mă gândesc cum a fost Ziua Națională pentru fetița asta. Și ce dracu' fac dacă o mai întâlnesc, vreodată, în locul în care ea găsește mâncare printre chestiile cărora eu le spun gunoi. 

UPDATE - Șapte zile mai târziu: am găsit fetița. Pe maică-sa o cheamă Ionela Iorga și nu are telefon. Locuiesc toți (mai există trei copii, nu și un tată) pe strada Fabricilor nr. 6, în cartierul Mimiu din Ploiești.