#fărăproști - o idee apărută din intrebările referendumului

Am citit întrebările pentru referendum. Ce-o să votez e treaba mea, n-am de gând să vă explic de ce să țineți cu unii sau cu alții, desi pentru mine e limpede că referendumul asta e un pielea pulii de pretext, folosit ca tema electorală de ambele tabere. Dar chiar și așa mă voi duce la vot, eu merg la vot de fiecare dată când se votează ceva, nu doar câteodată, ca hipsterii cretini. Deci hai toti la referendum, cine stă acasă mă-să-i nustiuce, etc, bine, gata. 

Băi, dar întrebările....Cum să zic? Băi, m-a durut sufletul citindu-le. Sunt atât de prost scrise încât parcă-l aud pe Fuego cântând 'toate-s la fel" a lui Cheloo. Cel puțin a doua e... Dacă ai scrie așa ceva la bac, orice prof de română, chiar și unul indulgent, te-ar depuncta. 

Suntem 20 de milioane. Avem o sută de mii de absolvenți de drept și de comunicare. Băi, să murim noi că nu s-au găsit doi gorobeti care să poată să traducă din româna tampitilor care ne guvernează, în româna pe care o înțelege oricine, conținutul acelor două întrebări? Cum e posibil să ne manifestăm la un asemenea nivel de mediocritate si sa inchidem ochii? Cum e posibil ca toată comunitatea de influencerii pulii mele să nu zică nimic sau sa zica altceva in afara faptului ca intrebarile de la referendum sunt o rusine a tiparului

Pe de altă parte, uitandu-ma la voma aia de exprimare, mi-a venit o idee. Și o propun, de aici, tuturor partidelor politice. S-o găsi unul care să o adopte și să facă din mine cel mai înverșunat apărător și susținător, după caz. Ce vreau eu este să se modifice legea alegerilor și legea funcționarului public. Nu cu mare lucru. Ceva fin. 

Orice om care vrea să candideze, în alegeri, la orice funcție, să fie obligat, înainte să-și facă dosarul necesar la biroul electoral, să dea trei teste:

  • 1. un test de inteligență
  • 2. un test de limba română
  • 3. un test psihiatric

Iar dacă ia mai putin de 8 din 10 puncte, să nu poată candida. Se ducă în pula mea, acasă la el, și să-și chinuiască nevasta, copiii, colegii, vecinii, cu prostiile din capul lui de cretin analfabet, nu un sat, o comună, un oraș, un județ sau o țară. 

Iar setul asta de teste să se dea și tuturor funcționarilor publici din România. Să umble Loteria Română din instituție în instituție, cu o sculă de-aia din care scoate bile random, să pună în bile numele tuturor angajaților și să se înceapă examinarea lor cu bateria de teste de mai sus, în ordinea în care au fost extrași. Să nu mai zică cineva că s-a început cu pesediștii sau cu peneliștii sau cu pula mea. 

Și gata. Să fim prima țară în care proștii sunt numai în sectorul privat (că în sectorul privat dacă esti prost rău ajungi la matură, nu premier sau președinte, ca la stat). Să nu mai fie ca acum, cu toți cretinii angajați la stat, la trai pe vătrai, pe banii și pe nervii oamenilor. Iar personaje cu intelectul ca Viorica Dancila si Klaus Iohannis sa nu mai existe. 

#fărăproști. Na, ca am gasit si hashtag....

-----------------------------------------

întrebarea:

"sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?"

suna muuult mai bine dacă era formulată așa: 

"sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniile organizării judiciare, infracțiunilor și pedepselor și cu extinderea dreptului (cui?!) de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?"

... dar gramatica e greu.  Vorba lui Petreanu: "atat s-a putut".

------------------------------------------

 cartile mele sunt aici: https://bogdanstoica.ro/shop

Citeşte mai departe ...

cum votezi la referendum daca esti hetero si iti futi iubita in cur?

Pe fond, tema referendumului propus de Coalitia pentru Familie e o prostie. Familie nu inseamna ce scrie in Constitutie, ci ceea ce simti. Exista oameni care formeaza o familie fara nici macar o legatura de sange si exista familii "autentificate" prin acte in care membri sunt cei mai mari dusmani posibili. Referendumul, insa, nu e o prostie. E un mecanism de intretinere a democratiei, asa stramba si sleampata cum e democratia din Romania.  

Avem referendum, deci, pe tema propusa de Coalitia pentru Familie si sustinuta - zic ei - cu trei milioane de semnaturi. PSD, ALDE si PNL zic sa te duci si sa votezi pentru ca asa sustii familia traditionala si morala crestina, adica fundamentele de la baza statului roman. USR si Ro100 zic sa nu te duci, pentru ca vorbim despre bigotism, prozelitism, doctrine noneuropene si sprijinirea tacita a PSD, ALDE si PNL. 

Ce faci? Te duci? Nu te duci? 

Eu, de exemplu, o sa ma duc sa votez la referendum si o sa-mi anulez buletinul de vot. Nu-mi pasa cum e definita, in Constitutie, familia. Daca o sa vreau sa pun vreodata o verigheta pe degetul unui om, unui animal, sau pe bratul unui fotoliu, sau o sa decid sa cresc ca pe copilul meu un om, un animal sau alt fotoliu, nu am de gand sa citesc Constitutia inainte. O sa ma duc insa la vot pentru ca parerea mea sa fie exprimata. Cand s-o trage linie si s-o spune "atatea voturi anulate, adica atatia romani nu dau doi bani pe definitia constitutionala a familiei", o sa stiu ca se vorbeste despre mine.

Daca nu m-as duce sa votez, frauda in numele meu ar fi foarte usoara. Am tot scris, pe acest blog, despre cum se fura voturile in Romania. Cel mai usor se fura cand e absenteism. Cand ai o suta de voturi exprimate trebuie sa furi 51 dintre ele ca sa inclini balanta. Cand ai doar cinci voturi pe masa trebuie sa furi doar trei.

Ignorati ce va spune PSD: a organizat referendumul doar pentru a-si mari baza electorala in randul celor prost si putin educati, carora homosexualitatea, concubinajul, familia monoparentala le sunt prezentate ca pericole potentiale si ii va face pe acesti oameni sa voteze crezand ca asa salveaza Romania. Votand impotriva definitiei ii veti face pe acesti oameni sa nu mai fie asa siguri ca PSD le-a spus adevarul.

Ignorati si ce va spune USR: boicoteaza referendumul doar pentru ca aduna niste intentie de vot in sondaje demonizand PSD. E un partid nascut din ura pura si nu da nici un semn ca vrea sa se schimbe. Acum cateva luni ii cereau lui Iohannis sa organizeze un referendum in care sa ceara parerea poporului daca sa o demita sau nu pe Kovesi. Acum, insa, referendumul, ca mecanism democratic, nu mai e bun...

Va asigur ca ar fi foarte bine, pentru tara asta in general, ca din referendum sa reiasa o intentie clar exprimata. Sa fie 80% voturi pro sau 80% contra, la o prezenta mare. La o prezenta de 20%, indiferent de scor, galceava si antagonizarea gay-hetero ar continua, pentru ca tabara perdanta ar invoca absenteismul. La 50, 60 sau 80% prezenta la vot, vom sti cum stam: suntem un popor misto care nu se agata de definitii cretine ca sa fie fericit, sau suntem un popor ipocrit si distrus de propaganda? 

Altfel spus:

  1. daca esti hetero si nu ai nici o problema cu comunitatea gay, dar iti bati nevasta si copilul, din ce fel de familie faci parte?
  2. daca esti casatorit, dar iti inseli sotia ori de cate ori iti ti se scoala pula, din ce fel de familie faci parte?
  3. daca esti hetero, militant inversunat impotriva gay-ilor, dar adori sa iti futi iubita in cur, din ce fel de familie faci parte?
************

Cartile mele sunt librariile Carturesti, Diverta, Humanitas, dar si pe net, aici: 
https://edituraunivers.ro/author-book/bogdan-stoica/
... daca locuiesti in afara Romaniei, cumpara-le de pe Amazon:
https://amzn.to/2CEYuA6

 
Citeşte mai departe ...

Mars, ma, cu solutia democratica a votului...

Daca-l intrebi, are o relatie foarte profunda cu Dumnezeu. Daca-l studiezi, fura, minte, isi bate nevasta, isi barfeste prietenii. Dar e crestin. Si isi face cruce, mereu, cand ajunge in preajma unei biserici. Incalca zilnic aproape toate cele 10 porunci, dar isi face cruce la fiecare nenorocita de biserica care le iese in drum. Nu cu evlavie, ci asa, smechereste. Un fel de sa traiti, sefu', si io p"aci....

Regasesc aceeasi schema de lucru si in ceea ce priveste referendumul, dar intr-o forma mai perversa. De o parte, uslamistii: jos cu satana, cu belzebasescul, care a tulburat normele, nu se fura chiar asa, sa vezi ce armonie o sa fie fara el. Si poc!, poc!, cu pietrele in barbia presedintelui.

De cealalta parte, sustinatorii lui Gizas Craist Traian Basescu: el e singurul bun, restul sunt rai; el e singurul cinstit, restul mint.

La mijloc, poporul cretin.

Basescu n-a impiedicat nici un ploiestean sa-si ia doua joburi si sa-si tina copiii la o scoala buna. Nu Basescu a semnat la creditul ala pentru plasma, pe care acum nu-l mai poti plati. Nu Basescu te tine pe loc, cu un salariu de 600 de lei.

In acelasi spirit, nu asteptati de la Ponta sa va tina copiii la o scoala buna, sau sa achite plasma, si nici sa va mareasca salariul cu doua mii la suta. Nu face el de-astea.

Asa ca mergeti sa votati relaxati, nu cu patima. 99% e manipulare, din ambele parti, pentru a masca mascheaza incompetenta in a guverna corect Romania. Nu se va schimba nimic duminica seara, sau luni. Nici marti. Si, daca ma uit in globul meu de cristal de pe iPhone, cred ca nici miercuri sau joi.

Schimbati-va viata. Incercati-va norocul in ceva la care sunteti buni. Reclamati orice va afecteaza. Sistemul nu se schimba in bine, daca noi tot schimbam un bou cu altul. Votul e doar startul unei curse pe care o sustineti singuri. 

Citeşte mai departe ...

Cum o sa se fure voturile la referendum

Am facut presa 20 de ani. In provincie, nu la Bucuresti, unde, desi vezi mai bine the big picture, nu vezi detaliile. Eu, in schimb, le-am vazut, ca jurnalist. Nu doar o data: eram pe teren la alegerile din 96, 2000, 2004, 2007, 2008, 2009, 2012, 2014, 2016. De-aia, spre deosebire de orice jurnalist de presa centrala, eu chiar stiu cum se fura voturile atunci cand prezenta la vot nu este validata electronic, adica asa cum o sa fie la referendumul de sambata si duminica.

Va pot invata si pe voi, daca vreti.

Vreti?

Eram sigur. Bine, va invat.

Ca sa intelegeti usor, o sa fac o simulare pe o singura strada. O sa-i zic, la nimereala, strada Victoriei. E o strada linistita si scurta, de la periferia orasului, pe care sunt 120 de case. In cele 120 de case locuiesc, conform listelor electorale, 210 persoane cu drept de vot. Toate partidele au listele electorale, asa ca ii stiu, pe votanti, dupa nume si prenume. Daca vrei sa furi o parte din voturile celor 210 persoane, iti trebuie cel putin un om care locuieste pe strada asta. Unul mai in varsta, sau mai popular, genul care intra in vorba cu vecinii, iti imprumuta o surubelnita, vine sa ia vin pe datorie, iti hraneste cainii cand esti plecat sau iti repara chiuveta cand se infunda. Acel om, caruia o sa-i spun, generic, nea Fane, cunoscut pe strada, in care oamenii au incredere cat sa schimbe doua vorbe cu el, poate sa-ti spuna, in perioada de dinaintea alegerilor:

- cate din acele persoane sunt plecate la munca in strainatate: Sorin de la nr. 28, Corina si Victor, de la nr 54, Radu, Florin si Doru de la nr. 31, tanti Geta de la nr. 11 si domnu Stefan de la nr. 21.

- cate persoane sunt bolnave, in varsta, ocupate in weekend sau plecate din localitate: mama lui Sorin de la nr. 28, familia Predescu de la nr. 12, familia Popescu de la nr. 8, cei de la nr. 41 stau in weekend cu nepotii, doamna Stela de la nr. 10 e bona interna iar cei de la nr. 31 au anuntat ca se duc la tara sa traga mustul in butoaie.

[observati, va rog, ca in simularea mea nu am amintit mortii, persoanele cu probleme medicale grave, persoanele aflate in inchisoare. ati fi zis ca prea tin cu ursul]

Numaram impreuna: 18 persoane nu vin la referendum. Deci le putem fura voturile, linistiti, inca de la primele ore ale zilei. Sectiile se deschid la ora 7, dar lumea incepe sa vina de pe la ora 8. Omul partidului din sectia de vot va introduce in urna cele 18 buletine de vot dimineata. O sa le adauge mai tarziu semnaturile pe tabelul cu prezenta: in pauza de masa a colegilor, sau in momente de aglomeratie maxima...

Daca toate celelalte persoane de pe strada Victoriei vin la vot, cele 18 voturi furate vor reprezenta sub 10%, dar destul cat sa inclini balanta, in cazul in care cei pro-casatorie femeie/barbat si cei contra sunt reprezentati egal pe strada Victoriei. In cel mai bun scenariu, asadar, scorul va fi de 58% pro familia traditionala versus 42% familie gay.

Repet: in cel mai bun scenariu. Pentru ca realitatea arata cam asa:

Dupa ce termina cu iscoditul vecinilor, nea Fane se aseaza la un calculator. Foloseste Facebook pentru a afla cati din oamenii de pe strada Victoriei au anuntat ca vor boicota referendumul. Sunt o droaie: cei de la numerele 1, 3, 7, 21, 16, 24, 31, 33, 43, 48. In total: 27 de persoane. 

Vineri seara, nea Fane va preda la partid lista persoanelor de pe strada Victoriei carora le poti fura voturile linistit, pentru ca nu vor calca pe la sectia de votare: 18 + 27 = 45 de persoane. Responsabilul cu ciordeala va inmana reprezentantului in sectia de vot aferenta strazii Victoriei cele 45 de buletine de vot tiparite fraudulos (apropo, de ce credeti ca mereu, in Romania, buletinele de vot sunt tiparite lamentabil, fara elemente de siguranta, astfel incat orice tipografie, chiar una veche, de cacat, le poate reproduce usor?). V-am explicat deja cum si cand le poate baga in urna, dar sa stiti ca exista si alte metode.

Tabara voturilor anti-familie traditionala, estimata optimist la jumatate din totalul intentiilor de vot ale strazii Victoriei, va avea mai putin cu 45 de voturi. Cealalta castiga 45 de voturi. Daca ambele tabere se prezinta in proportie de 50% (cam atat a fost prezenta la mai toate alegerile), referendumul o sa se termine (cam) cu 50 de voturi pe bune pro, (cam) cu 50 de voturi pe bune contra, plus 45 de voturi pro furate.

Prezenta finala la referendum: 154 de persoane din 210, deci cam 70%.

Scor final pro familia traditionala: 95 voturi valide din 145, deci cam 70%.

Stiu, pare incredibil ca cifrele sa iasa asa mari in conditiile in care am estimat ca cei de pe strada Victoriei sunt pro si contra familiei gay in cote egale. Mie, sincer, mi se par mici. Fiecare partid are o retea de nea Fane. Fiecare membru de partid, de la PSD la USR, este obligat sa contribuie la harta electorala a strazii unde locuieste. Sigur, partidele mari, ca PSD si PNL au retele mai mari, dar uneori cele mici isi fac baze de date SIMILARE foarte usor. De ce credeti, de exemplu, ca USR strange sute de mii de tabele cu nume, prenume, adresa, desi ar putea propune proiecte de legi prin parlamentarii pe care-i au? De ce credeti ca listele electorale sunt aceleasi de ani si ani de zile, cu 18 milioane de votanti, desi o buna parte dintre ei sunt morti sau mutati definitiv in strainatate? 

DISCLAIMER: Nu spun, prin acest text, sa va duceti la referendum. Fiecare face ce vrea. Va spun doar ce se intampla cand nu va duceti. Si mai vreau sa incepeti, in pula mea, sa va puneti intrebari atunci cand un partid sau altul va indeamna sa votati sau nu. Nu mai fiti niste gaini electorale batute in cap, va rog. Ca de-aia am ajuns unde am ajuns.

 

In alta ordine de idei, va recomand ASTA. Face bine la bani si la viitor.

Citeşte mai departe ...

De ce ma duc la referendum...

Am zis ca daca nu ma duc la vot, le arat, pedelistilor si pesedistilor, ca nu ma intereseaza razboiul lor egoist. Dar m-am gandit ca protestul meu va fi acoperit, rapid, cu votul unuia care a luat banii ca sa puna stampila pe un candidat anume. Asa ca ma duc.

Dar, ca sa nu dau satisfactie nici uselistilor, am sa scriu pe buletinul de vot ce striga suporterii pe stadioane, cand se plictisesc.

Eu vreau tara guvernata, nu distrusa de un razboi civil pornit de politicieni si sustinut de toti cei care au luat aceasta falsa gripa a democratiei. Voi puteti sa faceti ce vreti. Nu votati prosteste, atat va rog.

UPDATE - Am votat. Se vede, da?

Citeşte mai departe ...

Referendum? Nu, multumesc, ma duc la piscina.

De cand am implinit 18 ani, n-am ratat nici un vot. O data m-am dus doar ca sa scriu "m**e" pe buletinul de vot, dar n-am stat acasa pentru ca n-am acceptat sa dau, unui "platit", dreptul sa decida pentru mine.

Referendumul din aceasta vara ma gaseste insa intr-o stare de indiferenta maxima. N-am nici un chef sa ma duc sa validez, prin votul meu, demersul patetic al unui penibil care nu mai are rabdare, pana in 2014, sa ajunga presedinte. Nici sa sustin, prin simpla mea prezenta, actiunile isterice ale unui premier de la care astept sa reporneasca economia, nu sa se rafuiasca cu aia care i-au umplut fundul de suturi, cand era mic. Altfel spus, nu am chef sa fac nimic pentru acest tandem de broscute testoase, cunoscute sub numele de Ponta si Antonescu. Nu, multumesc.

Nici de partea cealalta nu vad nimic interesant. Un chelios betiv, imbatrait in rele, care e capabil sa distruga orice, inclusiv credibilitatea tarii, ca sa mai fie o zi presedinte. Este singurul roman pentru care este convenabil faptul ca politica a ajuns razboiul civil al romanilor. Un tip care nu renunta sa apere niste hoti de cea mai joasa speta, nu pentru ca mai are nevoie de ei, ci pentru ca asta ar insemna sa recunoasca ca a iesit din joc. E tipul care a girat pentru nenorocirea aia de Emil Boc, singurul tip pe care-l cunosc, capabil sa nu faca absolut nimic nici cand ii ia foc scaunul de sub el.

Basescu este o pacoste de care vreau sa scap pe cai naturale, prin ciroza, sau la termen, nu cand i s-a sculat lui Crin sa se mute la Cotroceni. Asta nu e exercitiu democratic, ci doar o preluare ostila a managementului Romaniei. Asa ca n-am nici cel mai mic respect pentru cei trei naparstoci care-si dau la operatie, si n-am de gand sa misc un deget in folosul vreunuia dintre ei.

De-aia nu ma duc la referendum. Ma duc la piscina.

Comentezi? Fa-o aici.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica