ce lipseste din stirile cu romanii omorati prin spitale

Cand intr-un spital din Romania moare un copil, sau o batrana, stirea nu e completa. Aud stirea, vad sincronul cu ruda indurerata, vad ilustratia cu mizeria din spital si mai inca un sincron la final, cu reprezentantului spitalului care "promite o ancheta".

Si atat.

Nu vad scuzele, frate! Unde sunt scuzele?

De ce nu schimba directorul ala de spital propozitia "vom demara o ancheta" cu fraza "vom demara o ancheta si folosesc aceasta ocazie pentru a-mi prezenta condoleantele, in numele spitalului pe care il conduc, familiei care a trecut prin aceasta tragedie"Ar trebui sa-i vina pe buze natural, ca atunci cand esti la lift, cineva iti tine usa, si tu spui "multumesc".

Chiar nu mai simtiti nimic, doctorilor?  

Parca vad cum o sa inceapa sa curga valul de injuraturi. Iar ma bag unde nu ma pricep, nu?

Da, stiu, domeniul medical e subfinantat. Nu e vina medicilor, desi medicii ar putea schimba asta. Va mai aduceti aminte cum isi pastrau minerii salarizarea de top? Punand presiune pe guvernanti. Avem ceva mai multi medici decat mineri acum, si nu vad un protest de strada serios, desi pun pariu ca pancartele ar fi ceva mai interesant de citit. 

Da, stiu si ca se fura din Sanatate. Se fura de la importatorul de medicamente pana la asistenta care intra in magazie sa ia niste fese sterile. Dar nu s-ar putea fura daca oamenii din sistem n-ar face-o sau n-ar tacea complice cand fura altii. Daca ar fi dupa mine, as face un DNA dedicat domeniului medical, atat de profunda este coruptia si de binecunoscuta de toti. Iar cu banii economisiti din ciordeala s-ar putea da acele salarii decente, dorite deopotriva si de doctori si de pacientii satui sa dea spaga. 

Da, stiu si ca medicii si asistentii medicali n-au nici o vina cand moare un om in spital. Niciodata! Nu stiu nici un caz de malpraxis demonstrat, in 2015. Cum naiba se intampla, dar numai medici competenti si dedicati avem. Medicii neglijenti, betivi, spagari, semidocti - au plecat toti sa lucreze in Anglia si Germania. Ma si mir ca-i angajeaza aia si ne lasa pe noi sa pastram elita....

Imi cer scuze ca am scris "semidocti", trebuia sa folosesc "semi-analfabeti". Mi-a povestit un amic cum dau studentii cu bani cate doua mii de euro pe un examen si trec prin facultatea de Medicina ca Iohannis printr-o multime vesela. O parte dintre acesti analfabeti ai sanatatii sunt deja la post, se fac de ras in fiecare zi. Alta parte - sta sa vina peste noi. Sa vezi medicina, in cinci-sase ani, in Romania! N-o sa mai scapi nici de-o raceala fara sa ti se taie macar un picior...

Ma rog.... Divaghez. Revin: cereti-va, bai doctorilor, scuze! Stiu ca nimeni nu va lauda cand faceti minuni, dar nu vad de ce n-ati fi voi un exemplu, cerandu-va iertare cand gresiti grav. Hai ca la batrani nu e neaparata nevoie, ridicatul din umeri "n-a mai avut zile" e mai potrivit. Dar cand moare un copil de 7 ani, diagnosticat gresit cu o simpla durere de burta, merita sa spuneti macar "imi pare rau". Nu?

Sau e prea mult? 

comentezi? fa-o AICI.

Citeşte mai departe ...

Cumpara un bilet la concertul Phoenix!

In toate cercetarile sociologice facute in Ploiesti, in ultimii 10 ani, jegul si comportamentul medical mizerabil de la Spitalul de Pediatrie Ploiesti au aparut in Top 3 Nemultumiri. De-aia a si iesit Badescu primar, promitand un spital de pediatrie modern. Si, culmea, chiar putem avea un astfel de spital. Ne-a dat Petrom o bijuterie de cladire. Avem bani pentru modernizare si extindere. Toate vor fi luate pe o fundatie, pentru a se evita plata unor taxe importante, ca asa e tara asta, te jupoaie de viu. Asa e planul; daca s-o lasa cu furaciuni, o sa avem ciuciu!

De bani, insa, va fi nevoie tot timpul. De-asta s-a organizat concertul caritabil Phoenix. Trupa va fi platita de Vodafone, urmand ca banii pe bilete sa ajunga in contul fundatiei care se va ocupa de noul spital. Ca tata de fata sub 14 ani, si vazand cum merg vanzarile de bilete, cred ca e de datoria mea sa ma adresez tuturor parintilor pe care ii cunosc, dar si pe care nu-i cunosc dar stiu ca ma citesc, cu indemnul:

"Cumpara un bilet la concertul Phoenix. Costa mai putin decat ai dat spaga, ultima oara cand te-ai dus cu copilul la Urgente. Costa mai putin ca atunci cand ai refacut reteta data aiurea de vreun cretin de medic. Costa mai putin decat un film, in doi, la mall. Ce motive ai sa nu-l cumperi? Nu vrei un spital misto de copii, la doi pasi de casa? Nu vrei sa scapi de drumurile la Bucuresti, pentru orice, de la raceala in sus? Cum mai poti sa te gandesti DACA sa cumperi un bilet? Cumpara-l si gata, nici nu trebuie sa vii la concert, poti sa daruiesti biletul unui batranel pentru care Phoenix inseamna tineretea pierduta printre pensii mici si un sistem ostil."

Citeşte mai departe ...

Boala spitalelor din România sunt șefii. Cazul Ploiești

Cel mai probabil, ai ajuns într-un spital de stat din România, în ultimile 12 luni. Dincolo de motivul vizitei, adu-ți aminte dacă nu cumva ai văzut o pompă stricată în curte, o găleată de lavabilă veche de 10 ani, niște câini, o priză smulsă, niște faianță lipsă și un wc jegos. Și te-ai întrebat cum e posibil.

Păi, e posibil, atâta timp cât managerii spitalelor din România sunt puși politic. Unii au pregătire medicală, alții au pregătire managerială, dar și unii și alții sunt specializați pe bune doar în două chestii: combinații și românisme.  Cu prima abilitate faci bani, cumpărând doar ce vrei tu și doar de unde ți se spune la partid, ignorând nevoile reale ale medicilor din subordine. Cu a doua ignori tot ceea ce acasă, în curte sau în baie, ți s-ar părea inacceptabil. Numai la noi în spitale nu e nici o problemă să ai într-un spital niște gunoi la vedere, o gaură în gard pe unde intră câini, echipamente depășite și instalații nesigure. Acasă, dacă ți-ar spăla nevasta farfuriile cu peria de wc, ai strânge-o de gât, dar la spital ți se pare ok să se frece gresia cu același mop și la morgă, și în saloanele bolnavilor.

Am și un exemplu concret. De la mine din sat.

La secția de Urgențe de la Spitalul Județean Ploiești există o singură sculă care face hemograme. Veche, uzată moral, pentru că face până la 150 de analize pe zi. Se strică atât de des și de grav încât abia mai poate fi reparată. În plus, pe ea nu se pot face unele analize vitale într-o secție UPU. Acum, dacă la Urgențe vine cineva suspect de meningită, medicul îi ia o probă de lichid, o pune pe o lamelă și se apucă să numere, la microscop, numărul de celule de-alea și dealelalte, ca să vadă ce fel de meningită e. Durează vreo oră. E procedura din anii 60, noroc că medicii o știu. Aparatul din dotare nu face analiza asta. Cele noi, de ultimă generație, o fac, în doar câteva minute

Dar ce credeți, vrea spitalul județean din Ploiești să cumpere un echipament d-ăsta, nou, bun, util? „Nu, că e scump”.

Este, ce-i drept. Vreo 14.000-15.000 de euro. Dar o firmă, când aude că faci 150 de hemograme pe zi, zice că ți-l dă gratis dacă cumperi tot de la ea și consumabilele. Iar noul echipament oferit gratuit face mai multe feluri de analize, mai repede, și poți interveni mult mai eficient la salvarea vieții.

Dar ce credeți, vrea spitalul județean din Ploiești cu titlu gratuit un echipament modern, care să-l înlocuiască pe cel vechi și terminat? Nu, că-s mai scumpe consumabilele”.

De fapt, nu-s mai scumpe. Asta e șmecheria, că nu sunt. Consumabilele pentru noul aparat sunt mai ieftine decât cele folosite de vechiul aparat. Te agiți, cauți prețuri, le pui în oglindă, susții iar cauza la director, că te-ai săturat de numărat celule...

Dar ce credeți, vrea spitalul județean din Ploiești consumabile mai ieftine, la un echipament pe care să-l primească gratis? Nu, că dacă le face așa repede, o să se consume mai multe”. (!!! )

Rezum: în acest moment, secția de Urgențe a unuia dintre cele mai importante spitale din România, cel din Ploiești, nu are un echipament de făcut analizele de sânge, esențiale în nouă din zece cazuri aduse de ambulanță. În aceași spital, meningita, o boală cu evoluție extrem de rapidă și cu simptome extrem de înșelătoare, nu poate fi diagnosticată rapid. Și totul se întâmplă nu pentru că n-ar fi bani. Se întâmplă doar pentru că la conducerea spitalului județean din Ploiești sunt oameni care nu vor să salveze vieți, nu vor ca medicii să lucreze cu echipamente moderne, nu vor dotări gratis, nu vor să schimbe furnizorii. Ei vor doar să-și ia leafa aia, NEMERITATĂ.

 

DISCLAIMER – Rog pe această cale ISIS și alte organizații teroriste să nu-și bată capul cu organizarea de atentate la Ploiești. Noi avem deja o veche tradiție în terorism, d-ăla birocratic, grav, care produce sute de victime în fiecare, nu 30-40, cât vă iese vouă, la o acțiune. Amatorilor!

text publicat pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Scrisoare deschisa pentru Ministrul Sanatatii: Domnule Atilla, sunteti cumva prost?

Vă rog la modul cel mai serios să distribuiţi acest link sau acest text cât mai spre vârful Ministerul Sănătăţii. Pentru ca, de câteva zile, la umbra scandalurilor de corupţie, ministrul UDMR al Sănătăţii, Cseke Atilla, pregăteşte cea mai mare catastrofă a sănătăţii pentru judeţul Prahova: patru spitale desfiinţate, alte şase comasate (detalii, aici). Totul fără nici o logică, fără o minimă informare, într-o campanie de veritabil nazism pentru bătrâni şi copii. Cu speranţa că vreun cititor ştie pe cineva care-l ştie pe ministru, adaug mai jos 10 întrebări ale căror răspunsuri ar trebui să-l răzgândească din planurile lui imbecile privind Prahova.

1. Ai curaj, domnule ministru, să-ţi internezi mama într-un cămin de bătrâni amenajat într-un fost spital TBC, contagios până la ultima cărămidă?

2. A existat vreo analiză din care să reiasă că spitalele din Bălţeşti, Urlaţi, Floreşti şi Poiana Ţapului au circuite profesionale potrivite unor cămine de bătrâni?

3. Ce veţi face cu personalul medical din aceste patru aşezăminte, pentru că un cămin de bătrâni are altă patologie negerală şi are nevoie de altfel de medici decât pediatri şi ginecologi?

4. Vei răspunde mata penal dacă o gravidă din Urlaţi păteşte ceva pe drum spre Ploieşti, pentru că tu ai decis că nu mai poate naşte în oraşul ei?

5. Ştii că spitalele de TBC şi pneumoftiziologie din Floreşti şi Poiana Ţapului sunt de interes naţional, nu doar ale Prahovei?

6. Ştii că fără ele, Prahova are doar 3.050 de paturi de spital, cu 500 mai puţin decât media europeană obligatorie?

7. De ce mama dracului ai fuziona Maternitatea şi Spitalul de Pediatrie cu Spitalul Judeţean Ploieşti? Ca să fie singurul din ţară cu şase secţii externe sau ca să fie singurul din România cu 1.600 de paturi?

8. Ştii că din fuziunea descrisă la punctul 7 se obţine doar o economie de 14 posturi, care oricum se va pierde în hăţişul de hârtii şi circuite birocratice ce vor fi create în plus?

9. Tu ai dispus tâmpenia aia conform căreia primarii care refuză să reprofileze spitalele în cămine de bătrâni trebuie să suporte cheltuielile privind asistenţa medicală după 1 aprilie?

10. Serios, de ce nu te apuci tu de altceva?

Fără urmă de respect, Bogdan Stoica, posesor şi de copil, şi de pensionar.

Citeşte mai departe ...

De ce n-avem spitale

587 de miliarde de lei. Atat a produs Romania, in 2012. Cam 67 de milioane de lei, pe ora. Puteau fi cu 24 de miliarde in plus, daca romanii ar munci si de la 8 la 9 dimineata. Acest lucru nu se intampla, in acest moment, potrivit sondajelor, decat intr-o mica parte din firme si institutii.

Nu mai adaug cum se munceste lunea, in dorul lelii. Cum se chiuleste vinerea. 

Cu 24 de miliarde de lei, adica 5,4 miliarde de euro, poti face o droaie de chestii. Un spital modern costa 200 de milioane de euro. Un liceu 40 de milioane. Un dispensar costa un milion de euro. 

Faceti o medie, ca mine. Si+o sa vedeti ca am ratat, in 23 de ani de libertate, libertatea de a avea inca 25 de spitale. 

 

Citeşte mai departe ...

Scrisoare deschisă tehnocratului de la Ministerul Sănătății

Stimate domnule ministru al Sănătății.

Știu că sunteți un băiat capabil. Știu și că vă freacă unii ridichea, în aceste zile, cu povestea de la Pitești. Apropo, regret foarte tare că ați pus botul la rapoartele venite din teritoriu, crezând că oamenii își fac treaba bine. Nu și-o fac, unii sunt specialiști doar în rapoarte pozitive. Dacă ați fi trimis niște pitbuli de la minister, ați fi aflat de acum două săptămâni că deștepții de la Argeș n-aveau nici măcar trusele necesare. N-ați făcut-o, cu naivitatea celui care își face treaba bine și crede că toți fac la fel. Sunteți la fel ca mama, care pune doar carne și mirodenii în cârnați, și când aude că ăștia din carmangerii pun și alte rahaturi, își face cruce.

În calitate de băiat capabil, vă rog să vă luați moaca de om rău și să tăiați în carne vie cam pe peste tot. Mi-am pus mari speranțe în dumneavoastră, pentru că niciodată un ministru pesedist n-o să dea afară un director prost de spital, dacă-i tot pesedist. Nici liberalul n-o să dea afară liberali, nici interesul național pe uneperiști. Numai un tehnocrat poate face asta. Și ar trebui să-i demiteți pe toți cei care o ard aiurea, nu să le cereți demisia, ca un domn. Nu merge cu domnia, ăștia au pielea groasă, n-o să plece de la butoanele licitațiilor șmecherite și al șpăgilor colectate de asistente, doar pentru că un ciuri-burii de technocrat, care mâine poimâine se duce acasă, le cere demisia.

De-aia se întâmplă rahaturi ca cel de la Pitești. Iar ăla e un rahat dezgropat de presă, de care altfel nici n-ați fi aflat vreodată, probabil. E plină țara asta de rahaturi mai mici sau mai mari, mai cu moț sau mai turtite, care apar pentru că nu avem niciodată, la butoanele alea mari, de la București, de un tehnocrat lipsit de simpatii politice, decât o dată la 25 de ani.

Vă mai povestesc eu un rahat, mai mic, de data asta. Comarnic. Vinerea asta. O mamă cu fiul ei merg, pe jos, într-o zonă aglomerată din centru. Printre picioarele oamenilor se strecoară un câine care-l mușcă zdravăn pe copil de picior. La spital, medicul spune că mușcătura a fost în zona tendonului, și că numai jeansii groși au făcut ca urmările să nu fie dramatice.

Ca o mamă responsabilă, cu copilul plângând de durere de mână, mama se duce la spitalul de urgențe din Câmpina, pentru că în orașul Comarnic nu există spital. Și dă peste niște băieți, fix ca ăia de la Argeș, care nu aveau, în tot spitalul, o nenorocită de doză de vaccin antitetanos. Noroc că în Câmpina există și medicină privată. Încă un drum și problema s-a rezolvat. Cu 50 de lei.

Dar dacă n-avea femeia 50 de lei, dom’ ministru?

Ce spital de urgențe e ăla fără o doză de vaccin antitetanos?

Câmpina e municipiu, nu oraș. Ce spital de municipiu e ăla fără o doză de vaccin antitetanos e ăla, dom’ ministru?

Ați prins ideea? Dacă nu, suntem într-una din următoarele variante:

·         Un spital de municipiu din România are un sistem de aprovizionare atât de defectuos, încât managerul trebuie dat afară

·         Un spital de municipiu din România are un sistem de ciordit medicamente atât de avansat, încât dacă nu decartezi o șpagă, nu ești tratat corect, și atunci managerul trebuie dat afară.

·         Un spital de municipiu din România permite trimiterea pacienților, care ar trebui tratați gratuit, către firme private de servicii medicale, unde plătești pentru fiecare copcă, și atunci managerul trebuie dat afară.

 

Ați prins ideea? Mușcați un pic din băieții ăștia plini de tupeu și lipsiți de orice urmă de umanitate? Hai, că se poate, managerii de spitale puși politic au carnea fragedă, că nu depun efort mai deloc… Hai să scăpăm de rahatul de la Câmpina, și încet-încet, n-o să mai avem motive săp spunem că trăim într-o țară de căcat.

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Ultimul bidon de dezinfectant

Spitalul are o mie de metri pătrați de holuri, care trebuie spălați de două ori pe zi. Necesarul pentru licitația la dezinfectanți, pe un an, presupune, așadar, soluție pentru 730.000 de metri pătrați. Cam 100 de bidoane.

“Îți dau ție licitația, dar vreau 10%”, spune directorul spitalului producătorului de dezinfectanți. Omul dă din cap, știe ce are de făcut. Va dilua soluția cu 10%, astfel că cele 100 de bidoane livrate vor conține soluția din doar 90.

“Dacă nu vii cu zece bidoane la mine, îți vezi banii în doi ani. Îmi trebuie la clinica de frumusețe a lu’ fi-miu”, îi spune și directorul economic al spitalului, când omul se duce să semneze contractul. Nici o problemă. Dezinfectantul nu mai poate fi diluat fără să-l pască pușcăria așa că soluția e să livreze 10 bidoane goale. 

Mai trebuie să dea cinci bidoane și magazionerului, care altfel ar putea face recepția cu strictețe.

Val-vârtej, la magazie ajunge chirurgul-șef. „Vezi că știu ce șmecherii faceți, așa că fă bine și trimite 5 bidoane la cabinetul meu particular, îi spune, relaxat, magazionerului.

După un timp, vrea și asistenta-șefă două bidoane, pentru sor-sa, care are o grădiniță particulară. Dorel de la centrala termică a furat și el două bidoane, că a zugrăvit la soacră-sa și face curat. Directorul administrativ a făcut scandal că e mizerie pe holuri și a cerut trei bidoane, la control, care nu s-au mai intors în magazie.

Alte 11 bidoane au fost folosite nediluat, de tâmpita de Nuți, care a spălat holurile două zile cu dezinfectant concentrat. Pute de-ți mută nasul, se vaită pacientii....

Trei bidoane s-au folosit la spălarea intensivă a salonului 7, de câte cinci ori pe zi. Acolo e internată soția președintelului consiliului județean, dacă femeia face vreo infecție zboară toți de pe posturi.

Timpul trece. Mai sunt șase luni de contract și doar un bidon de dezinfectant în magazie. Directorul e informat, directoarea economică  spune că ea nu se bagă, agazionerul scrie, preventiv, un referat de necesitate și se ia o decizie. Patronul firmei de dezinfectanți e chemat și rugat să facă o tranzacție fictivă: să factureze spitalului, la preț de 20 de ori mai mare, niște lavete, care nu vor fi livrate, și să livreze pe bune măcar 20 bidoane de dezinfectant, fără acte. Omul se răzbună la fix și-l diluează la jumătate înainte de livrare. După ce e mustrat că a lăsat situația să degenereze, magazionerul e pus să dilueze la jumătate dezinfectantul și să umple încă 20 de bidoane.  Să dea bine, în caz de control.

Nimeni nu știe că Nuți, femeia de serviciu, fură în fiecare zi din bidoanele alea și duce dezinfectant acasă, unde noră-sa și-a făcut un salon de pus unghii cu gel. “De ce să dai bani, mamă, dacă-ți aduc eu? Dă-i dracului pe ăștia cu spitalul, că dacă nu fur eu, fură alții...

Bidonul rămas din prima achiziție rămâne neatins. Dacă se face vreo plângere pe tema infecțiilor, să se poată arăta aparținătorilor că spitalul folosește soluții profesionale de curățenie. Sau, dacă se face vreo anchetă, să ai o probă că produsul a fost conform cu specificațiile.

 

Nu e mafia. E doar România.

text aparut pe www.psnews.ro  

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica