Vreți să scăpați de interlopi? Obligaţi oficialii să-şi declare finii de nuntă şi de botez

Periodic văd așa ceva la televizor: câte un băiat d-ăsta, fără multă școală, care nu se teme de oamenii legii, pentru că are el o combinatie. Daca apare vreo problemă, il suna pe X. Iar X este un important care, la randul lui, are puterea de a influenta o anchetă. Cel mai elocvent exemplu de acest fel este Bercea Mondialu'. Pentru cine crede că ăsta a apărut la tv din senin: Bercea este interlop cu acte in regul[ care trebuia sa infunde puscaria de mult. Nu i s-a intamplat, insa, decat cand a sarit calul si a batut un tip pana a murit. In total, Bercea Mondialu a adunat 120 de dosare penale. Avea 117, cand i-a nășit Mircea Basescu un nepoțel. 

Încă de când s-a săvârșit sfânta taină a botezului acelui copilas nevinovat din familia Bercea trebuia sa se ridice intrebarea: ce pula mea a căutat fratele presedintelui Romaniei intr-o alianță cu nenorocitul de unchi? Din ce stiu eu, in cazul vip-urilor din orice stat, serviciile monitorizeaza famiiile pana la rudele de gradul cinci si fac permanent recomandari, tocmai pentru ca asupra inaltilor oficiali de stat sa nu se poata face presiuni, prin inscenari sau combinatii cu risc penal. Adică dacă ești ministru și vrei să agăți o pizdă pe facebook, sună telefonul și îți zice unul "cu respect vă raportez, blonda aia e un cont fals al mafiei din Berceni, o să vă dea un link s-o vedeți goală și belim pula cu toții când vă virusează telefonul, așa că dați-i block". De ce nu se întâmplă și la noi la fel? Simplu: pentru că la noi interlopii s-au conectat și la parchet, și la poliție, și la servicii, fix prin nunți și botezuri, iar acum toți sunt cumetri

Si in Ploiesti se intampla la fel. Și la tine în oraș e la fel. Peste tot, în România, e la fel. Ce-i drept, nu cu toti oamenii legii. Dar cu destui. Toti criminalii, recuperatorii, proxenetii, traficantii, toți durii marilor orase din Romania se infratesc cu influenții cu gulere albe, prin nunti si botezuri. Este o tactica veche de cand lumea, de când împărații își căsătoreau și botezau prinții și prințesele din considerente tactice. Metoda aduce laolaltă factorii de decizie cu cei care vor să șunteze sistemul. Se crează astfel posibilitatea unui schimb de avantaje. Cel mai des, interlopiii doresc protecție și libertate, iar oficialii doresc bani.

Daca ar exista o lege care sa oblige parlamentarii, primarii, consilierii, șefii de deconcentrate, politistii, jandarmii, procurorii si judecatorii sa-si declare finii de botez si de nuntă, romanii ar paraliza de uimire afland cine cu cine s-a combinat spiritual. Multe acțiuni aparent bizare ale oficialilor ar fi astfel explicate și multe reputații ale unor interlopi ar deveni astfel ușor de înțeles. Asta ar trebui să conțină faimoasele declarații de interese, nu acțiunile deținute la vreun srl aflat, oricum, sub lupa Fiscului. 

Sigur, pentru asta, pentru o astfel de lege, ne trebuie alți parlamentari. Ăștia de acum sunt viciați în profunzime. Ne trebuie alți băieți în scaunele alea de piele verde, care au costa 3.500 de euro bucata. Unii nu mult mai proști decât mine, nu ca acum.

*********

Ți-a plăcut? Vezi poate îți place și ceva de aici: https://bogdanstoica.ro/shop

Citeşte mai departe ...

tot timpul? nu.

M-a oprit o tiganca grasa si furioasa, ca manca-i-ar p*** primarul ca ea a stat ilegal dar a bagat lumina si cum sa fie ilegala daca acum are lumina daca nu-si da foc in fata primariei sa moara ea!

"Si vrei sa-ti manance p*** inainte sau dupa ce-ti dai foc?", am intrebat-o.

"Manca-mi-ai p*** si tu", a venit raspunsul.

"Inainte sau dupa primar?", am intrebat-o din nou.

"Tot timpul!"

"Tot timpul chiar nu pot! Trebuie sa-l las si pe primar macar sa guste, nu?"

Comentezi?

Citeşte mai departe ...

Scrisoare deschisă tehnocratului de la Ministerul Sănătății

Stimate domnule ministru al Sănătății.

Știu că sunteți un băiat capabil. Știu și că vă freacă unii ridichea, în aceste zile, cu povestea de la Pitești. Apropo, regret foarte tare că ați pus botul la rapoartele venite din teritoriu, crezând că oamenii își fac treaba bine. Nu și-o fac, unii sunt specialiști doar în rapoarte pozitive. Dacă ați fi trimis niște pitbuli de la minister, ați fi aflat de acum două săptămâni că deștepții de la Argeș n-aveau nici măcar trusele necesare. N-ați făcut-o, cu naivitatea celui care își face treaba bine și crede că toți fac la fel. Sunteți la fel ca mama, care pune doar carne și mirodenii în cârnați, și când aude că ăștia din carmangerii pun și alte rahaturi, își face cruce.

În calitate de băiat capabil, vă rog să vă luați moaca de om rău și să tăiați în carne vie cam pe peste tot. Mi-am pus mari speranțe în dumneavoastră, pentru că niciodată un ministru pesedist n-o să dea afară un director prost de spital, dacă-i tot pesedist. Nici liberalul n-o să dea afară liberali, nici interesul național pe uneperiști. Numai un tehnocrat poate face asta. Și ar trebui să-i demiteți pe toți cei care o ard aiurea, nu să le cereți demisia, ca un domn. Nu merge cu domnia, ăștia au pielea groasă, n-o să plece de la butoanele licitațiilor șmecherite și al șpăgilor colectate de asistente, doar pentru că un ciuri-burii de technocrat, care mâine poimâine se duce acasă, le cere demisia.

De-aia se întâmplă rahaturi ca cel de la Pitești. Iar ăla e un rahat dezgropat de presă, de care altfel nici n-ați fi aflat vreodată, probabil. E plină țara asta de rahaturi mai mici sau mai mari, mai cu moț sau mai turtite, care apar pentru că nu avem niciodată, la butoanele alea mari, de la București, de un tehnocrat lipsit de simpatii politice, decât o dată la 25 de ani.

Vă mai povestesc eu un rahat, mai mic, de data asta. Comarnic. Vinerea asta. O mamă cu fiul ei merg, pe jos, într-o zonă aglomerată din centru. Printre picioarele oamenilor se strecoară un câine care-l mușcă zdravăn pe copil de picior. La spital, medicul spune că mușcătura a fost în zona tendonului, și că numai jeansii groși au făcut ca urmările să nu fie dramatice.

Ca o mamă responsabilă, cu copilul plângând de durere de mână, mama se duce la spitalul de urgențe din Câmpina, pentru că în orașul Comarnic nu există spital. Și dă peste niște băieți, fix ca ăia de la Argeș, care nu aveau, în tot spitalul, o nenorocită de doză de vaccin antitetanos. Noroc că în Câmpina există și medicină privată. Încă un drum și problema s-a rezolvat. Cu 50 de lei.

Dar dacă n-avea femeia 50 de lei, dom’ ministru?

Ce spital de urgențe e ăla fără o doză de vaccin antitetanos?

Câmpina e municipiu, nu oraș. Ce spital de municipiu e ăla fără o doză de vaccin antitetanos e ăla, dom’ ministru?

Ați prins ideea? Dacă nu, suntem într-una din următoarele variante:

·         Un spital de municipiu din România are un sistem de aprovizionare atât de defectuos, încât managerul trebuie dat afară

·         Un spital de municipiu din România are un sistem de ciordit medicamente atât de avansat, încât dacă nu decartezi o șpagă, nu ești tratat corect, și atunci managerul trebuie dat afară.

·         Un spital de municipiu din România permite trimiterea pacienților, care ar trebui tratați gratuit, către firme private de servicii medicale, unde plătești pentru fiecare copcă, și atunci managerul trebuie dat afară.

 

Ați prins ideea? Mușcați un pic din băieții ăștia plini de tupeu și lipsiți de orice urmă de umanitate? Hai, că se poate, managerii de spitale puși politic au carnea fragedă, că nu depun efort mai deloc… Hai să scăpăm de rahatul de la Câmpina, și încet-încet, n-o să mai avem motive săp spunem că trăim într-o țară de căcat.

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

București. Sectorul 4. Nu se dau mici, dar miroase a friptură de om.

Din partea mea, bucureștenii își pot alege primari de sectoare numai membri ai formației Savoy. Nu-s bucureștean, iar perspectiva mea asupra alegerilor de sector e pur teoretică. Dar nu mă pot abține. De exemplu, eu nu cred că aveți nevoie de primari de sectoare. Toată această structură administrativă cu șapte primari, unul mare și șase mici, în același oraș, e doar o sinecură care gerează mii de joburi pentru diverși pulifrici de partid. Dacă administrația Bucureștiului ar fi descentralizată, informatizată și externalizată corect, un bucureștean n-ar avea nevoie să meargă la primărie pentru o semnătură decât foarte rar.

Pe de altă parte, nu poți opri brusc această mașinărie cu șapte roți. Pasul logic al acestor vremuri ar fi alegerea unor băieți cât mai bine pregătiți și cât mai puțin pătați, pentru ca evoluția spre mai puțin și mai eficient să aibă loc lin, fără șocuri. Anul ăsta, din păcate, Bucureștiul încă mai are nevoie de primari de sectoare. Dar nu orice fel de primari.

Și aici ajung în zona cea mai urât mirositoare a acestor alegeri. Alegerile din sectorul 4, unde nici nu mai contează că noua lege electorală interzice petrecerile cu bere și grătare cu mici. În sectorul 4 miroase persistent a friptură de om. Sursa? Răzvan Sava, candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, și al său geamăn de campanie, Piedone.

De fapt, băiatul ăsta, Sava, are doar acte de PNL. Nici nu e liberal, nici nu e susținut de PNL. Spun asta pentru că PNL a introdus, în primăvara asta, niște criterii de integritate pentru candidați și o droaie de oameni cu capital politic au fost lăsați pe tușă. Ori, prin alăturarea lui Răzvan Sava cu primarul Piedone, candidatul ne arată că a reușit să șunteze filtrul integrității, iar PNL ne arată că toată povestea cu integritatea a fost doar o vrăjeală pentru a separa apele din partid.

O și spun, nu doar o arată. “Nu pot să renunţ la susţinerea unui alegător din sectorul 4'', afirma Răzvan Sava, zilele trecute, referindu-se la Piedone. Nu poate, dar o face. Miile de bucureșteni care și-au plans rudele și prietenii morți în Colectiv sunt alegători in sectorul 4, iar Răzvan Sava renunță la susținerea lor privindu-i în ochi cu tupeu, așa cum a renunțat la susținerea ideii de integritate, promovată de PNL.

Nu e singurul. Și Alina Gorghiu a renunțat la ideea de integritate. Altfel nu se explica o asemenea declaratie: "Am avut o discutie cu Sava si i-am mai explicat o data ce cred eu ca ar trebui sa faca un candidat al PNL, dar nu se pune problema excluderii domnului Sava, nu se pune problema distantarii de candidatul Razvan Sava, il sustinem in continuare. Ce să fac cu Sava, să îl încui în sediu ca să nu iasă în locurile publice din sectorul 4, pe unde merge Piedone? Este major, vaccinat. Nu pot să-l încui în sediul de partid.

Corect, nu poate. Dar poate face altceva, că na, e președintele celui mai mare partid din România. Își poate aduce aminte că PNL a venit la butoanele Puterii numai după ce morții din Colectiv au măturat PSD de la guvernare. Că Piedone a fost cel mai urât om din București în acele zile. Că poți oricând să refuzi un endorsement, dacă vine de la o persoană cu care nu vrei să te asociezi.  

Îl înțeleg și pe Sava, cumva. Sectorul 4 nu i-a halit niciodată pe liberali. Omul e cvasi necunoscut, nu are nici un mesaj mișto, nu cunoaște sectorul, iar fără voturile lui Piedone e mort. Și crede că o se le ia pe toate, uitând să Piedone le obținea cu sacoșa și cu micii, lucruri care acum nu se mai întâmplă. O să rămână și fără voturile PNL, pentru că un om normal la cap, simpatizant PNL, nu poate trece senin peste asocierea dintre Sava și Piedone. Așa spune bunul simț.

Există și o parte bună a acestui comportament sfidător al lui Răzvan Sava. După ce se vor termina alegerile astea, unde Răzvan Sava va iesi pe locul 3, cariera lui politică se va termina. O dată cu asta, vom scăpa și de Piedone și de mirosul de friptură de om din politică.  Nu în ultimul rând, PNL va contabiliza pierderi imense, peste tot prin țară unde există oameni indignați că un partid atât de mare susține candidați cu suflete atât de mici. 

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Domnu Ponta, noi am acceptat sa va facem un blow-job, nu un deep throat

E mare lucru cand ti se face un blowjob. Si daca tipa nu prea stie sa-l faca, tot bine e. E semn ca te place. Ca vrea sa te rasfete. Ca ai facut tu ceva bun, mai devreme.

Si cand primesti asa ceva trebuie sa stii sa te porti. Oricat ar fi de bine, si oricat de puternic ar fi impulsul de a-ti baga in gura tipei si coaiele (daca incap), trebuie sa te controlezi. Sa o mangai pe par, nu sa o apesi pe cap, ca un bou brutal. Sa primesti ce ti se da, nu sa verifici, adhoc, daca tipa stie sa faca deep-throat, fara sa incerci sa afli daca vrea asta.

Cam asa sta treaba si cu guvernarea dumneavoastra, domnu' Ponta. Stim ca asta nu e  o guvernare in folosul nostru. Stim ca de fapt ne muiti. Nici nu conteaza de ce dracu stam, drepti, in lumina, cu gura deschisa. Dar hai sa lasam lucrurile asa. Nu ne apasati pe cap sau pe ceafa, pentru un deep-throat nedorit, luand PPDD la guvernare.

N-am chef nici macar sa ma gandesc ca undeva, intr-un minister, va ajunge cineva trimis de Partidul Prostilor, Decerebratilor si Dobitocilor. Nu ma intereseaza daca e competent sau nu, daca a salvat copii de la moarte sau daca este o persoana de maxima incredere. Si asta pentru ca, daca provine din PPDD, este fie un bou, fie un profitor. N-are cum sa fie altceva, atata timp cat electoratul PPDD este format de cei mai prosti dintre romani. Aia care cred minciunile unui santajist nebun, fara dinti, cu fata de copil batran.  E un tip atat de gresit, iar fanii sai sunt atat de cretini, incat daca politica e o curva, PPDD este o boala venerica.

De-aia va rog frumos, domnu' Ponta, in numele poporului roman, sa continuam muia asta pana in 2016, asa cum am stabilit in 2012 Ca uite, nu ne zbatem deloc! Nu luati brutal de ceafa, da? Sa fie blowjob, nu deepthroat...

Citeşte mai departe ...

Cum a devenit Remus Cernea un prost nociv

"Un rocker prost", mi-am spus, dupa ce l-am vazut prima oara pe Remus Cernea. Ca rocker, pot face aceasta afirmatie in cunostinta de cauza: un rocker bun are probleme cu conformarea la disciplina exagerata, cu regulile stupide, cu falsitatea si cu muzica proasta. Un rocker prost e doar un tip care a esuat pana si in a-si asuma o pozitie de mediocru. 

L-am urmarit pe Cernea, convins ca nu va face nici o branza in spatiul public. Nu m-am inselat. A prostit niste ecologisti, niste hipsteri, niste homosexuali, ocazie cu care si-a aratat si problemele care-i domina psihicul. Apoi a luat o gura maaaare de cacat si s-a predat USL. In calitate de consilier in Guvernul Ponta, a fost rasplatit cu niste posturi fictive, daca e sa ne uitam la competenta lui, la Nuclearoelectrica, de unde a ciugulit un mizilic de 21.000 de lei in cinci luni. Apoi a venit iarna si a devenit deputat. 14.000 de lei lunar. O fi bine?

Ei bine, lui Cernea nu i-a ajuns. Asa ca s-a dus, ca deputat, in Taiwan, o tara pe care Romania, prietena cu China, n-a recunoscut-o oficial. Cernea s-a intalnit cu oficialitati taiwaneze, a mancat, a baut ... pula lui, a fost misto. Dupa el insa, a venit furtuna.

Cum spuneam, Romania n-a recunoscut existenta statului taiwanez. Dar nici n-a negat-o. Avem relatii comerciale ok cu tara asta, importurile n-au taxe speciale, exista documente cu stampile de Taiwan care apar in contabilitatile firmelor romanesti. Acum, insa, dupa vizita celor patru idioti, China s-a enervat. Si o sa ne oblige sa spunem public ce am reusit sa nu spunem pana acum: ca tinem la democratie, dar atunci cand China o neaga, o negam si noi. Mai mult ca sigur, o sa pierdem niste bani. Din cauza lui Cernea.

L-ati vazut la televizor pe Cernea, dupa vizita? "As vrea sa avem schimburi comerciale cu aceasta tara". Avem, ma! Ia uita-te unde e facut laptopul pe c are l-ai primit de la Camera Deputatilor....

Citeşte mai departe ...

Ce-a greșit Tudy

Zece. Atâtea femei am întrebat azi dacă ar lucra cu Tudy, la Primăria București. Cinci au spus nu”, două au zis „de ce nu”, iar trei au spus că ar lua decizia de a lucra sau nu cu noul viceprimar al Capitalei doar după ce l-ar vedea cum se comportă cu ele.

Cam așa stăm: ca produs politic, Tudy e terminat înainte să înceapă să lucreze. Înainte să vedem dacă e ceva de capul lui, dacă se pricepe la administrație publică locală, dacă e de bună credință sau tot un jeg care abia așteaptă se se îmbogățească. Și pentru situația asta nu e de vină România, ca țară cu o mentalitate prea înapoiată, cum am început să aud, pe ici, pe colo. Ci fix Tudy și nașul său politic, Tăriceanu.

Dacă eram Tudy și aveam ambiții politice, aș fi avut grijă să-mi creez și alte dimensiuni publice în afara celei de onanist cu gusturi discutabile la femei (pe bune, te poți îndrăgosti de Zăvoranca?). Aș fi încercat să fac lumea să afle că sunt un băiat citit, că am un trecut curat, că nu-s muritor de foame și nici disperat după bani, că sunt un om de dreapta (fără hăhăială), că sunt membru ALDE și că vizez o poziție în executivul Primăriei Capitalei. Noi știm despre băiatul ăsta doar episodul cu Zăvoranca pentru că așa a vrut el, nu pentru că suntem răi și nu l-am observat în toată splendoarea lui politică.

Iar dacă eram Tăriceanu și aveam planuri cu Tudy, aș fi avut grijă să se afle cam același lucru. Mai subtil, mai cu talent. Că e un tânăr frumos, de viitor, capabil, cu etică, care promite și că face parte din noul val de politicieni liberali pe care ALDE îi are. Aș fi spus „am 50 de tineri la fel de bine pregătiți ca Tudy, dar îl arunc pe el în luptă pentru că ALDE vrea să lupte împotriva mentalităților învechite, care fac un pervers din oricine nu face sex doar în poziția misionarului. Iar noi am fi înghițit povestea, că suna mișto. În fond, noi nu știm, încă, ce e de capul acestui băiat. Poate e vreo lumină, vreun semizeu, și noi ne grăbim să-l judecăm doar după agerimea mâinii...

Din păcate, nici Tudy n-are un PR bun, nici Tăriceanu nu e vreo minte sclipitoare, nici ALDE nu vreo structură de subtili cunoscători ai sociologiei. L-au ținut ascuns pe băiatul ăsta să nu compromită rezultatul ALDE la alegerile locale, iar acum l-au pus pe cea mai înaltă poziție posibilă pentru un partid mic, în ierarhia Capitalei. Logic, lumea crede fie că Tăriceanu e un pervers, fie că Tudy e singurul om tânăr cu studii din partidul ăla. Și asta este dezastruos pentru un partid care n-a convins, încă, pe nimeni, că e altceva decât un vehicul plin de pesediști acoperiți.

Așa că viitorul nu poate fi decât unul singur: din cauza acestei numiri, ALDE o să se ducă în jos la alegerile generale, pe București. Cât despre Tudy – vă garantez că n-o să fie luat în serios orice ar face, de pe poziția de MÂNĂ DREAPTĂ a primarului Gabriela Firea.

 

Știu, sunt rău. Dar nu m-am putut abține... J))

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...

Să te voteze Guță cu toată familia lui, politicianule!

Sunt baiat de baiat, ma cunoaste tot orasul / La dusmanii mei le dau sa mance' iepurasul / In toata tara-s respectat / C-am afaceri multe, fetele ma vor in pat / Eu sunt seful banilor / Si tata smecherilor

Ăsta e lumina de ta'su, Nicolae Guță pe numele lui. Dacă nu-l știți, citiți presa engleză de acum vreo lună. Guță tatăl a devenit subiect de știre când și-a bătut o iubită, la tv, în direct. Pentru englezi, unde violența fizică este pedepsită aspru, chestia a fost wow. Deci în România poți să bați o femeie, live la tv, și nu pățești nimic? Ce țară e astaaaa....

Pâi când tatăl e atât de minunat, cum credeți că este fiul? Ia citiți:

Chiar în noaptea de Inviere, fiul lui Nicolae Guţă a agresat sexual o tânără în club. Tânăra de 19 ani se afla în noaptea de Înviere într-un club din Petroşani, iar când a trecut pe lângă masa fiului lui Nicolae Guţă, acesta a ciupit-o de fund, după care a apucat-o de organul genital. Refuzat, fiul manelistului a trântit-o pe tânără la pământ unde i-a dat cu o sticlă în cap şi câţiva pumni în coaste.

Dacă ți s-a umflat o venă pe cap citind asta, te înțeleg perfect. Așa am pățit și eu. Am o fată, iar dacă cineva ar trata-o așa, aș face tot ce se poate pentru a-l pedepsi crunt. Asta dacă nu cumva legea se schimbă în așa fel încât să ne schimbăm și noi, părinții.

În acest moment, agresiunea fizică care nu duce la spitalizarea victimei este tratată ca o glumă de legea română. Te poți duce la cine vrei tu, să-i dai două șuturi în cur, riscând doar o amendă pentru tulburarea liniștii publice. Dacă victima face plângere, dar n-are martori credibili, sau nu are urme fizice ale actelor tale de violență, scapi de toate problemele fără multă bătaie de cap.

Asta deși cel care a luat șuturile în cur a fost umilit public, iar trauma psihică este extrem de adâncă.

Asta deși, în cazul unei victime tinere, ca fata din povestea cu fiul lui Guță, trauma îi va schimba viața.

Pun pariu că știu ce-o să se întâmple în cazul Mirunei din Petroșani: un procuror va face un dosar de lovire, iar pentru că fata n-a fost internată în urma agresiunii, va cere pedeapsa cea mai mică. Așa scrie în procedurile lui. Eventual, doar o amendă penală. Cu un avocat bun, tânărul Guță va fi achitat.

Și știți de ce? Pentru că legea e greșită. Codul Penal românesc a devenit o glumă, la anumite capitole.

Și de ce ar fi altfel? Noul Cod Penal a fost scris într-un moment în care politicul controla justiția, iar mulți dintre politicienii români sunt controlați de crima organizată, care le dă bani pentru campaniile electorale în care voturile se cumpără cu zahăr, ulei, mălai și pește.

Iar acum, uite cum culegem roadele acestor legi proaste! Pentru că n-a stat capră în fața unui sociopat, o fată dintr-un oraș mic, controlat de o mână de interlopi, va trebui să se uite peste umăr toată viața. Asta e tot, în actualul context și pe actualul cadru legislativ. Și nu e singura. Din ce știu eu, cred că jumătate din victimele agresiunilor sexuale din România rămân vulnerabile unor noi atacuri sau răzbunărilor celor pe care i-au denunțat.

Defecțiunea din legea română nu va rămâne, însă, fără urmări. Un sistem, de orice fel ar fi el, are tendința să pocnească, în cazul unor defecțiuni cronice. Și-așa suntem tot mai porniți împotriva străinilor, într-o țară în care capitalul străin pare protejat de ANAF și de Justiție. Și-așa suntem tot mai anti-imigranți, pe fondul atentatelor și dublului standard aplicat românilor care vor să ajungă în Occident. Din,perspectiva asta, să apară și o mișcare anti-interlopi - asimilați, de 90% din populația României cu țiganii - este doar o chestiune de când, nu de dacă. Și pe urmă, când România va lua foc, o să fim acuzați că suntem un popor rasist, deși nicăieri în lume n-au trăiat, în atâta armonie, atâtea etnii, ca în România. Nu suntem deloc rasiști. Suntem doar locuitorii unei țări unde diverse grupuri au confiscat puterea. Suntem discriminați, nu discriminatori.

 

Schimbați legea, domnilor politicieni. Pedepsiți agresiunea sexuală și agresiunea fizică minoră ca și cum ar fi cele mai mari nenorociri de pe pământ. Și știți de ce? Pentru că asta și sunt. Din perspectiva unui părinte, abuzul asupra copiilor este cel mai rău posibil. Aveți o lună până la alegerile locale și încă șase până la alegerile generale să faceți asta. Sper s-o faceți, pentru că și nu cred că vreți să vedeți milioane de buletine de vot pe care scrie "să te voteze Guță cu toată familia lui". Eu, de exemplu, asta o să scriu.

text aparut pe www.psnews.ro 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica