Bogdan Stoica

Bogdan Stoica

Nu-s blogger! Numai un idiot poate fi doar blogger si numai un prost il poate citi pe cineva care sustine ca jobul lui este de blogger. Nu-s nici ziarist, desi am fost vreo 20 de ani, perioada din care m-am ales cu ceva competente in comunicare, branding si PR. Nu-s nici scriitor, am scris conjunctural cele doua carti, despre fotografia cu telefonul si despre cat sunt de prosti barbatii. Nu-s nici restaurator, chiar daca stiu sa redau stralucirea unei mobile vechi, eu sunt mai pasionat de schimbarea destinatiei unui obiect decat de repararea lui. Sunt doar fotograf si aveam nevoie de un site care sa spuna ce fac. Faptul ca tu citesti ce postez pe aici, in afara de fotografii, ma onoreaza si ma lasa rece in acelasi timp. 

Website URL: http://www.bogdanstoica.ro

1 ianuarie 2024 - bun venit, avem de toate

Dacă n-ai nici o rezoluție, îți las eu una aici: în 2024 scapă de toți proștii din anturaj. Nu-i suna, nu-i frecventa, nu le răspunde la telefon, dă-le unfriend, unfollow, nu-i citi, nu-i asculta, nu întreba ce fac, evită-i în toate mediile. Și-o să vezi cât timp o să ai pentru cei dragi, pentru pasiunile tale sau pur și simplu pentru tine.

Trăiește ca oamenii din poză.

continuarea în newsletterul Viața fără Proști, care ajunge zilnic la niște mii de oameni inteligenți și mișto. abonează-te.

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

stiri din Ucraina, direct de la fata locului

pentru prima oară de la debutul războiului din U, am stat de vorbă cu un tip care cunoaște situația de la fața locului, ca să zic așa. Rezum cât să nu uit:

  • n-are nici o treabă ce vedem la știri cu ce se întâmplă, suntem într-o cinetică media plină de minciuni, decisă undeva ca fiind singura bună să țină românii apropiați de cauza Ucrainei (mi se pare o tâmpenie, eu nu știu pe nimeni care să țină cu rușii; știu, însă, o droaie care au dubii privind informațiile primite.)

  • primii combatanți ruși, cei care torturau și violau, erau rude/prieteni cu etnici ruși persecutați anterior în Ucraina, de-aia comportamentul ăsta nu s-a mai duplicat ulterior.

  • cele mai eficiente trupe ucrainene au fost cele formate/conduse din/de rakeți locali care oricum erau obișnuiți și cu armele, și cu violența, și cu omologii lor ruși.

  • acum, la combat participă aproape toată populația ucraineană masculină de peste 14 ani, plus o droaie de femei. ce vedem noi, la știri, în uniformă, reprezintă doar o mică parte.

  • toată populația săracă primește tot ce are nevoie, aproape gratis. pentru orice dorești dincolo de piramida nevoilor de bază plătești scump, circuitele economice principale fiind tot la rakeți. merge și pe datorie, merge să le dai și casa….

  • armele nu-s o problemă. adică sunt peste tot. adică se vând într-un mare fel.

  • nu există jafuri, furturi, bătăi. cine face rău cuiva dispare pur și simplu (tot rakeții, care au dobândit o influență aproape legitimă). justiția neinstituțională este la ea acasă.

restul - in newsletter. abonează-te

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

Viața fără hostesa de la Lidl

În ce lume mizerabilă trăim? În ce societate bolnavă ne ducem existenţa? leri, la Lidl, o hostessă care arăta cam așa mi-a zis că mă fute într-un mare fel dacă fac, în acest newsletter, reclamă la un detergent de vase. Am rămas șocat: cine mă crede asta? Eu chiar am principii morale, sunt un bărbat puternic. La fel de puternic precum noul Axion lichid, cu noua formulă de îndepărtare a grăsimii şi a celor mai dificile pete, acum şi cu miros proaspăt de lămâie sau vanilie!

restul - in newsletterul Viața fără Proști. abonează_te

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

șmenuri de stat la umbra fraților Tate

La umbra arestării fraților Tate s-au găsit să prezinte rezultatele recensământului. Care e trucat de la un cap la altul (cum estimam încă din februarie). Dacă nu se trucau cifrele multe localități și-ar fi pierdut acele praguri de populație care aduc finanțări guvernamentale și europene, ar fi fost mai greu, la alegeri, ca unele localități să inventeze voturi din pix. Nu înțeleg de ce au difuzat prostia aia cu scăderea numărului de ortodocși față de recensămîntul din 2011, cu vreo 300.000. La recensământul ăsta nu s-au recenzat 2,6 milioane de români și nici nu s-au luat în calcul cele 5-6 milioane de români din diaspora. Mă îndoiesc că toți ăștia sunt catolici, evangheliști, etc.

restul - în newsletterul Viața fără Proști. Abonează_te

Citeşte mai departe ...

Du-te la Berbec, cere saramura de crap, fii fericit

De 4 zile bag ca migul: 5, 6, chiar 8 ore de computer pe zi, iar restul zilei întâlniri, discuții, hârțoage. Și totul pentru că mi-am propus să nu mai las să treacă încă un an peste Muzeul Brandurilor, un proiect început în mediul online, fără să-l scot în offline. Pregătesc o expoziție de branduri vechi ploieștene, fix în buricul târgului, cum nu s-a mai făcut niciodată: stradal, gratuit, pe termen lung. Iar asta vine cu niște sute de ore de muncă, de la digitalizat, printat până la făcut aranjamente logistice și obținut aprobări. Povestea se leagă, dar mă și epuizează. Așa că azi, fiind vineri, mi-am propus să mă premiez pentru munca depusă. Cică auto-recompensarea face bine psihicului, dacă atingi jaloane importante și nu primești nimic începi să crezi că nu meriți nimic. Or, eu, mai ales azi, după câteva ore în trafic și câteva ore într-o hală de producție, meritam de-a dreptul o perfuzie. Dar pentru că nu-s nici ipohondru, nici un mare fan al tratamentelor medicale, mi-am oferit o altfel de recompensă. O saramură de crap, la Restaurant Berbec, singurul local de la kilometrul zero al Ploieștiului, cel mai vechi local al Ploieștiului și singurul brand care apare de trei ori pe acest blog.

Nu m-am dus cu mâna goală. Cum proiectul despre care vă povesteam mai sus include și câteva reclame vechi cu acest loc, le-am printat cu proritate și le-am luat cu mine să le montez pe terasa Berbec, ca promo, preview, momeală, teaser la expoziția ce va urma. Am vorbit cu Paul, managerul Hotelului Central (numele modern al Hotelului Berbec), mi-a dat aprobarea, și în 40 de minute am terminat și cu asta.

beca1

beca2

beca3

beca4

M-am spălat pe mâini, regulamentar, mi-am luat un espresso scurt și am aprins o țigară. La ora la care m-am dus eu pe terasă mai erau doar câțiva turiști, lucru care-mi convine de minune, pentru că turiștii de Berbec/Central te lasă în pace, n-am văzut niciodată în locul ăla turiștii cretini pe care-i vezi la mare sau la munte, ăia care urlă, vorbesc tare sau bântuie cu boxa după ei. V-am mai zis, cred, că la Terasa Berbec nu vezi nici milionarii de căcat ai orașului, pentru că ăștia nu pot mânca o salată dacă nu li se vede sigla mașinii prin gard (or terasa e complet izolată de stradă). În această atmosferă zen, cu toate treburile terminate dar și cu stomacul lipit de coloana vertebrală (zero mese, în ultimele 16 ore) am decretat că sunt gata pentru răsfăț. Cincisprezece minute mai târziu, în fața mea ateriza ea:

 sa1

sa2

sa3

Mănânc preparatul ăsta, aici, de vreo cinci ani. Aș putea să scriu despre el ca despre o femeie. N-o fac niciodată, pentru că nici nu-s critic culinar, nici nu am habar cum se face, ca să pot să explic subtilitățile de gust. În termenii mei, de om simplu, pot să spun doar că saramura de pește de la Central pare că este soția papilelor mele gustative și că au o căsnicie bazată pe chimie pură, de-aia cum (sper că ți s-a întâmplat și ție), te face să iubești pe cineva ani la rând ca și cum ar fi ziua în care te-ai îndrăgostit.

Am mai scris într-un text anterior că uneori n-am chef să scriu despre acest local, ca să nu mă trezesc acolo, când mă voi duce din nou, cu cine știe ce proști sonori, în bermude cu dungi, însoțiți de un copil educat prost care urlă printre mese pentru că tâmpita de mă-sa, soția tipului cu bermude de idiot, a citit pe net imediat după ce a terminat Capra cu Trei Iezi că trebuie să lași copilul să se exprime urlând. Pe de altă parte, la ce mizerii se prepară și se vând în cârciumi cu pretenții din Ploiești, să scriu despre saramura asta este un serviciu pe care-l fac comunității, dar și echipei de la Central/Berbec, pentru că fără clienți, locul ăsta n-ar mai exista.

Așa că scriu și te îndemn să încerci măcar o dată ce-am mâncat eu azi. Du-te ca mine, la prânz, dacă vrei să mănânci ceva bun și să pleci. Du-te cu prietenii și/sau colegii pe la 6-7 seara, când răcoarea și liniștea se instalează pe terasă să puteți discuta în voie cu furculițele ân mâini. Sau du-te după 9 seara, cu pisi îmbrăcată frumos, dacă vrei să pui lângă farfuria cu umami și o sticlă de vin bun, și câțiva pași de dans cu pisi, pe muzica bandului de pe terasă și niște romantism d-ăla autentic, de om muncit și ușor cherchelit.

referințe / rezervări / contact Restaurant Berbec, parte a Hotelului Central, aici: (website, facebook, delivery).

Citeşte mai departe ...

Ce poți să faci cu o chitară veche? upcycling

Am mai scris pe aici că sunt pasionat de upcycling. Vă recomand tuturor această activitate, pentru că poți fi cât de creativ vrei, înveți o droaie de chestii, faci mișcare și te distrezi de minune.

"Dar cum le faci, unde ai învățat, de unde îți vin ideile?", sunt intrebat cel mai des. Răspunsurile sunt simple: nu știu niciodată nici ce-o să fac, nici cum, iar ideile vin de peste tot, de la internet până propriile corelații între forma și funcția unui obiect. De-aia cred că oricine poate face asta. De-asta mi-ar plăcea ca textul ăsta, scris ca un tutorial, să ajute și alți oameni să-și păteze hainele de casă cu vopsea. 

Proiectul de azi e fără încărcătură emoțională. Nu am ceva istoric, valoros, fragil, în mâini. Am o chitară de prin anii 80, pe care scrie Orfeus. In stare perfectă, poți să ți-o cumperi cu 500 de lei de pe olx, dar a mea nu e așa. E crăpată, lovită, îi lipsesc corzile și majoritatea cheilor de acordare. Așa că o transform, fără regrete, în altceva.

Paranteza 1: Am mai convertit două chitare. Una este acum o etajeră aurie în summer-room-ul fiicei mele, iar cealaltă e un dulap de chei perfect escamotat (placa superioară e prinsă cu magneți de zici că nu se mișcă de acolo) într-o decorațiune de perete. La fiecare am găsit îmbinări și puncte de rezistență diferite, așa că nu mă ajută mai deloc experiența. Cred că de-aia și e atât de fun.

Cu chitara Orfeus încep prin a o face bucăți. Nu știu alți pasionați cum procedează, dar eu cam așa încep orice proiect nou. Văd cum au fost montate piesele, ocazie cu care învăț o droaie despre îmbinări și tehnici folosite și aștept ca vreuna din piese să mă inspire. Să văd încotro o apuc. Cum demontezi o chitară? Ai nevoie de o șurubelniță clasică, nu în cruce, de o pânză de cutter, de un patent și de un ciocan de cauciuc. 

Paranteza 2: Poate părea un proces cretin, dar după ce desfac complet un obiect, îi curăț/șlefuiesc toate piesele. N-am chef să mă julesc/înțep mai mult decât o fac deja, n-am chef să mă murdăresc în plus. Din acest moment, pot să umblu cu piesele fără stres că las urme pe jos sau pe propria piele. Iar dacă vreuna din piese rămâne nefolosită, și în vreo săptămână mă lovește inspirația să fac altceva din ea, mă bucur s-o găsesc curată și gata de lucru.

După ce am terminat cu demontatul, am stat vreo două zile cu chitara făcută bucăți, pe hol. Nici timp n-a fost, nici planuri clare n-aveam.... 

chitara2

 

Azi, însă, mi-a venit o idee și am vopsit partea cea mai frumoasă a cutiei de rezonanță, cea care sugerează forma de chitară. Și o fac roșie pentru că și culoarea ei de bază era tot roșu.

Paranteza 3: Folosesc vopseluri ecologice, pe bază de apă, din mai multe motive. Principalul ar fi că nu-mi plac chimicalele și mirosurile tari. Al doilea e că petele ies mai ușor. Al treilea e că, la final, obiectul nu va mirosi a fabrică. 

chitara3

 

Pentru că știu ce vreau să iasă din chitara asta, știu și ce-mi trebuie. Apropo: proverbul ăla cu "măsoară de trei ori și taie o dată" e pe bune. După eșecuri costisitoare, acum, când vreau să fac chestii îndrăznețe, măsor vopsind una din piese și suprapunând-o pe cealaltă. Și tai fix acolo unde rămân urme de vopsea. Pentru că tot sunt la faza asta, imi iau și tipar după mânerul chitarei.

chitara4

 

Nu pot să tai cu pendularul noaptea, și nici nu s-a uscat vopseaua. Așa că abia a doua zi trec la faza următoare: decupez ce-mi trebuie din scândură și vopsesc. Ornamentul ăla primește un strat normal de vopsea, dar la scândură diluez mult, pentru că nu vreau să ascund fibra lemnului. Am să aștept câteva ore (vorba vine, dracu' știe când o să am timp de asamblarea finală) să se usuce vopseaua și revin.

chitara5

 

Vopseaua s-a uscat. Am asamblat ce era de asamblat. Apoi am dat cu pastă de cuțit peste cuie, am asteptat să se usuce și asta, am șlefuit cu șmirghel, apoi am dat ultima mână de roșu. Consolele le aveam, așa că am dat jos două chestii de pe perete și am montat-o rapid. Ea este etajera-chitară. Are aproape un metru lungime, exact cât chitara originală, și poate suporta orice: cărți, cutii cu fleacuri, sticle de vin sau de parfum, după caz. 

chitara6

În caz că n-ați observat, am făcut mai mult decât #upcycling cu o chitară veche și imposibil de readus în lumea instrumentelor muzicale. De la Orfeus n-am folosit, până acum, decât o parte din cutia de rezonanță. Cu restul a fost mai ușor, pentru că erau deja pregătite. Așa că, în 30 de minute, cu fața și cu gâtul chitarei, care au primit vopsea roșie și spray negru, plus niște agățători de haine vechi, am încropit și de un cuier-chitară. Uite-l, agățat provizoriu, că n-am chef să dau găuri în pereți doar așa, demonstrativ.

chitara7

Ai prins ideea? Hai, dă-i drumul la treabă. Sau, dacă ești în pană de idei și nu știi de unde să începi, te aștept pe 22 ianuarie, la Ploiești, la un atelier de upcycling. Inscrie-te pe email la contact arond bogdanstoica punct ro și revin eu cu detaliile.

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

sfaturi pentru colectionarii debutanti

Nu colecționa chestii produse pentru a fi colecționate, dacă nu vrei să arunci banii pe geam. Știu pe cineva care colecționează mici calendare de portofel. E o colecție ușor de făcut: cele mai vechi sunt din anii 50, nici unul nu se vinde cu mai mult de 50 de lei, iar cele mai multe costă 2-5 lei. Scapă ieftin. De vândut, însă, le poate vinde cu oricât, pentru că nimeni nu mai are o asemenea colecție, nici măcar muzeele. Problema e că muzeele nu au bani de achiziții. Zilele trecute am văzut o colecție de pixuri de lux, aflată la vânzare, pentru că titularul are nevoie de bani. Vreo 400 de bucăți, de la Cartier la Faber, inclusiv din aur și argint. Colecția aia valorează vreo 25.000 de euro, dar cea mai bună ofertă pe care a primit-o a fost de 5.000 de euro. De ce? Pentru că ceilalți colecționari de pixuri au deja o parte din pixurile lui, iar colecționarii debutanți nu intră în lumea asta dând banii de-o garsonieră așa, dintr-un foc. Soluția ideală ar fi să dezmembreze colecția, să le dea la bucată. Dar îl presează timpul. Și aici vin cu al doilea sfat: colecționează ceva ce nu-ți afectează finanțele când cumperi (precum calendarele) și se vinde rapid când ai nevoie de bani (nu precum calendarele sau pixurile de lux). Cel mai smart colecționar pe care-l știu este unul de bricege. Are niște piese de-ți crapă capul: cu monograme, cu poveste, cu metale prețioase, cu scrisori din război etc. Ei bine, tipul are psihicul atât de tare încât menține colecția la 101 piese. Dacă se decide să mai cumpere un briceag, vinde sau dă la schimb alt briceag, după care mai vinde unul, mai cumpără unul pentru piese… Astfel, are mereu bani de noi achiziții, are mereu o colecție năucitoare și are și reputația de Colecționar no.1 la piese mișto, astfel că dacă decide să vândă tot, din două telefoane scapă de toate. Eu, mai nou, colecționez timbre. O anumită țară, o anumită perioadă. Am, însă, și un briceag pe care și-l dorește tipul ăsta.

restul - în newsletter. abonează_te

 

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

ce zice BlackRock, ce zice, ce zice?

M-am uitat pe prognoza BlackRock pentru 2023. Că na, dacă tot dețin juma din economia lumii, mi se pare că-s mai importanți decât cei mai importanți. Și ei zic că: viziunea despre riscul investițional trebuie schimbată, evaluările actuale ale acţiunilor de pe burse nu reflectă încă valoarea reală (a se citi "pagubele"), „ne plac obligaţiunile guvernamentale cu scadenţe scurte", adică BlackRock se apucă să cumpere țări, nu doar companii, investițiile bune vor fi cele nișate, pe "subclase de active", dar de care poți scăpa urgent "modificări mai frecvente ale portofoliilor", cu inflația o să conviețuim pe termen lung.

Deci o să fie mai bine să ai cash sau să investești în chestii atât de utile încât sunt ușor de cash-uit. Pentru un om normal, astea sunt: energie, pământ, apă, alimente, aur, argint. N-am bani de făcut microhidrocentrale sau o fermă. Nici de extras-vândut apă. Aur și argint - nu-s genul. Rămân alimentele. Deci trebuie să fac o afacere cu alimente. Cu alimente, deci. Aha. A li men te. ....

Are cineva vreo idee? :))))

restul - in newsletterul Viața fără Proști. abonează_te

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

Viața fără Revelion

N-a fost rău deloc. Am primit exact ce-mi doream plus un bonus de excepție - ciorbă de fasole cu afumătură. Iar a doua zi am primit una bucată somn la soare, că au fost 18 grade la mine’s sat.

Mi-am făcut lista. Știi tu, coala de care îți scriam pe 31 decembrie. Mi-a ieșit supermișto, e ca o radiografie a gândurilor. M-am uitat un pic la știri. Românii au dat cu petarde ilegale în proporție de 75%, ceea ce face - conform principiului #uzura_face_norma - ca poliția română să fie cea care pare ilegală. Iar jumătate din internările din noaptea de Revelion au provenit de la combinații aproape letale de droguri cu alcool.

Ăsta e un subiect interesant: România e singura țară din Europa în care consumul de alcool crește în rândul tinerilor, cei din Occident virând-o major spre droguri. Practic, în Grădina Maicii Domnului are loc o bătălie feroce între tradiție și globalism. Cum nu cunosc pe nimeni care e genial când fumează, se pastilează sau când trage pe nas, nu pot să zic decât un călduros “Hai Băutura!”

Restul e în newsletter. Abonează_te

Citeşte mai departe ...

criticată pentru că arăta beton. da, aici s-a ajuns

Când pot, plec mai devreme de acasă cu nikonul pe umăr și-mi iau o cafea, undeva, stradal. Timpul ăla e salata mea de dimineață: aer limpede, lumina bună, personaje, cafea, țigări, emailuri și telefoane. Ieri, salata mea de dimineață a primit și ingredientul din poza de mai jos. Bărbații s-au uitat după ea pe furiș, inhibați de prezența copilului și de posibila prezență a soțului. Femeile, în schimb, nu și-au ascuns ura din priviri. Și comentariile răutăcioase. Și mi se pare îngrozitor. #pevremeamea, la o asemenea mămică s-ar fi uitat și tipele de 20 de ani, care ar fi vrut să fie ca ea, și cele de 50 de ani, regretând că nu sunt ca ea, și toți masculii de la 14 la 54 de ani, dornici să și ei așa ceva. Era o stare naturală, nimic forțat. Ce/cine naiba (ce) ne-a făcut de nu mai apreciem așa ceva?

**********

continuarea, în newsletter-ul pe care-l poți primi zilnic, de luni până vineri. LINK NEWSLETTER.

Iar dacă-ți place ce citești susține demersul accesând următoarele linkuri: carțile mele  obiecte de colecție  rețete vechi românești canalul meu youtube

foto: street photography, tot din newsletterul Viața fără Proști care are și o secțiune foto, numită Viața fără Sunet.
Etichetat cu
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica