Trei feluri de părinți pe care i-aș călca cu mașina

Trebuie să recunosc că este mereu vina mea. Cine mă pune să fac fotografii şi când n-am un shooting dedicat? Cine mă pune să studiez oamenii din jurul meu? Mă rog… ideea e că nu știu ce-ați văzut/făcut voi, vineri, de 1 mai. Eu am văzut patru feluri de părinți. Iar pe trei aș fi fost bucuros să-i calc cu mașina. Măcar un pic, așa…

Parintele nr. 1 În cafenea, la mall: “Stai jos, că nu mori! Ce dacă e fum? Așteaptă!” “Păi miroase urât…”. “Ei, na miroase… Acasă, când fumează taică-tu, nu te deranjează fumul!”. “Păi tata fumează la geam”. “E, uite că aici n-avem geam, iar tu mă faci de râs la prietena mea. Păi îți mai aduce ceva Mirela, vreodată?” Hm… Poate Mirela vine de pe o planetă unde nu se știe nimic despre fumatul pasiv. Mămica, însă, ar arăta atât de bine sub spoilerul meu….

Parintele nr. 2 Lângă parcul dedicat câinilor: “Vreau și eu un cățeluș așa….”. “Dacă mănânci tot, primești cățeluș”. “Păi am mâncat tot! Mereu mănânc tot, așa zici mereu!”. “Gura, că te plesnesc! Ia uite la el… Nici nu mănâncă tot, și tot el face scandal…” Parcă văd scena: cum se descarcă, lingură după lingură, în gura unui copil sătul şi îngrețoșat, în timp ce pe fundal se aude: „îți iau cățeluș”, „îți iau cățeluș” , „îți iau cățeluș”… copii la joacă

Parintele nr. 3 În parc: “Vreau să știu și eu de ce ai mâinile reci? Ă? Hai, răspunde!”. „Păi…”. „Păi ce?! Ai zis că te dai cu trotineta și-mi apari cu mâinile reci?! La mașină, imediat!” Aici chiar am vrut să-mi iau mașina din parcare și să mă întorc. Pe bune, sunt sute de cauze naturale care să producă îngrijorătorul fenomen al „mâinilor reci”. O fi chiar mersul în viteză cu trotineta???

Am reușit însă să mă liniștesc, zece metri mai încolo, când l-am văzut pe … habar n-am cine. Venise cu fiul lui în parc, să-l învețe cum se lansează un avion de hârtie. Se distrau atât de bine cu colile lor de 0,01 lei bucata, încât molipsiseră și alți copii. Acum tăticul făcea avioane pentru o turmă de copii.

Și mi-am adus aminte cum ieșeam cu M., când era mică, și căutam prin parcuri cuiburi de dinozauri. Ne lua câte o după-amiază întreagă, pentru că poți găsi un cuib de dinozaur doar privind atent formele rădăcilor copacilor, șerpuind prin iarbă. Și tin minte că ne-am întors acasă de foarte multe ori după ce sărisem o masă sau cu mâinile reci. De două ori M. a avut noroc: i-a încâlzit mâinile câte un câţeluş de pripas, găsit lângă un cuib de dinozaur. Ambii fac acelaşi lucru şi azi, când o văd prin curte…

scris pentru www.catchy.ro