Joi, vineri, sâmbătă, ne vedem la Diverta

Am zis eu că-s băiat deștept, și că fac căcatul praf, dar mi-am furat-o de fiecare dată.

  • Am zis că nu semnez decât câteva cărți pentru fiecare librărie Diverta, și-am semnat câteva sute, că Diverta are j'dă mii de librării...
  • Am zis că decât să dau autografe, mai bine scriu dedicații pentru cei care au cumpărat cartea înainte să apară, dar am semnat ca Mig-ul, ore în șir, un munte de cărți.
  • Am zis că nu fac lansări, ci întâlniri cool, relaxate, dar uite că nu scap nici de formatul standard.

N-am cum. Adică, cei de la Diverta chiar s-au dat peste cap să promoveze cartea, e de porc să le refuz cererea de a mă întâlni cu clienții lor.

Așa că joi, vineri, sâmbătă ne vedem în trei librării Diverta. Toate din București (ai programul în imaginea de mai sus). Ce-o să facem acolo? Păi, ce vor divertioții și ce vreți voi. O să discutăm, o să semnez pe cărți, facem poze... Vă rog în avans să mă iertați dacă o să mă port aiurea, dar, pula mea, eu nu știu de-astea, cu reflectorul pe mine. Sper să reușesc să articulez niște mulțumiri pentru toți cei care devorează primul tiraj din Tipul din filme nu există așa cum devorează niște copii un tort. Adică, nu mă înțelegeți greșit, eu am fost și sunt extrem de sigur că veți râde la maxim citind această carte, surpriza vine din numărul vostru. Sunteți mulți ai dracului. Multe, ca să fiu mai exact.  

Mă mai confrunt cu un fenomen extrem de mișto. Cartea mea este folosită drept cadou. Sunt atât de mulți cei care au cumpărat mai mult de o carte de nici nu vă imaginați, asta fără să-i adaug pe Robert, Mircea, Dragoș, Dan, Cosmin și Gabi, care au cumpărat zeci de cărți pentru a le face cadou angajatelor lor. De fapt, din tot ce mi se întâmplă de când a apărut cartea, ăsta e lucrul care mi se pare cel mai mișto.

Îmi cer iertare cititorilor din țară, pentru că le-am refuzat cererile de a ne vedea, dar vă rog să nu mă confundați cu Hemingway, care stătea la geam cu pipa-n gură și aștepta să-l cheme cineva și să-l laude. Eu nu-s scriitor decât conjunctural, în viața de zi cu zi trebuie să fiu periodic în anumite locuri, am facturi de plătit și am treburi de făcut. Nu am timp să mă urc în avion/tren/mașină și să petrec două zile la Timișoara, deși știu niște tipe foarte mișto acolo. În plus, pentru că România nu e o țară în care o librărie să-și permită să plimbe și să cazeze pe cineva așa, din senin, mizând că va vinde câteva sute de cărți la evenimentul ăla, ar fi o tâmpenie pentru orice părinte normal la cap, nu doar pentru mine, să-și cheltuiască banii pe plimbări de umflat ego-ul, în loc să-i dedice progeniturii din dotare.

Aștept recenzii, de la cine a citit cartea, aici. Aștept mesaje la contact @ bogdanstoica.ro de la cine vrea să dea cadou un număr mare de cărți cu autograf. Iar cine n-are o Diverta la îndemână, sau reușește să trăiască foarte bine și fără să dăm nas în nas într-o librărie, își poate cumpăra cartea de aici.

#nevedemlamall

© 2023 Bogdan Stoica