Cui foloseste ca sunt pline cluburile de minori şi de minore?
Faptul ca toate cluburile din Ploieşti sunt tot mai pline de minori şi minore nici n-ar fi treaba mea, dacă n-aş fi sătul să public mici tragedii în care un puştan sau o mucoasă au de suferit din cauza unor indivizi mai mari decât ei, indivizi cu care, în mod normal, n-ar avea cum să intre în contact.
Nu-i înţeleg nici pe patronii de cluburi din Ploieşti: vă simţiţi fraieri dacă nu vindeţi o vodcă unui puşti de 14 ani, sau dacă nu permiteţi unei fete de doar 15 ani să atârne lângă ceasul vreunui interlop care are ani de puşcărie cât are ea de şcoală?
De prisos să mai spun că nu înţeleg poliţia, care trebuie să fie fermă o singură dată, pentru că orice patron de club ştie că businessul lui e în pericol dacă îi tot intră mascaţii, săptămânal, în local. Şi aproape că-l regret pe Dănescu, un fost şef al Poliţiei Prahova, care-i spunea patronului de la Diva: "puişor, dacă văd minori aici, înseamnă că văd o grămadă de nereguli".
Comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro