Vreau sa aman vacanta parlamentarilor. Se mai baga cineva?

In caz ca nu stiati, arestul la domiciliu a devenit neconstitutional. Asa a decis CCR, pe motiv ca nu este durata maximă la care cineva trimis in judecata trebuie sa stea in casa. E corecta decizia, pentru ca altfel exista riscul ca un nene sa imbatraneasca in casa, pana cand i se termina procesul. Dar asta n-ar fi trebuit sa fie o problema, intr-un stat normal. Judecatorii CCR au respins doar forma legii, nu ideea de arest la domiciliu in sine. Daca parlamentarii isi bat capul cinci minute, modifica articolul scris prost, pun acolo 30, 60 sau - dracu' stie - 180 de zile, si gata, am rezolvat problema. 

Ei bine, aici avem o problema. Suntem in 24 iunie. Pe 1 iulie incepe vacanta parlamentara. Pare un interval de timp ok, de 7 zile, dar, de fapt, mai sunt doar patru. Pana iau vacanta, parlamentarii vor mai munci doar joi, vineri, luni si marti. Vor reveni la munca in septembrie. Iar pana atunci, toti cei care au primit masura arestului la domiciliu vor fi eliberati. 

Pot sa-mi dau seama pentru cine au gresit legea parlamentarii. Pentru tovarasii lor de ciordeli si combinatii: Elena Udrea, Alina Bica, Darius Valcov, Viorel Hrebenciuc, Dorin Cocos, Gruia Stoica. Ii vor afara ca sa nu cumva sa-i apuce depresia si sa spuna diverse chestii despre ei, cei care deocamdata sunt feriti de probleme. 

Sincer, ma doare-n cot. Eu n-as baga niciodata in puscarie un ciorditor d-asta, cu costum. I-as lua tot si i-as da drumul pe strazi, sa faca alti bani. Ce conteaza doi-trei ani de puscarie, cand gaura data de tine e de sute de milioane de euro? In plus, mai trebuie sa si cheltuiesc bani cu tine, sa-ti asigur "conditii decente de detentie". Pai nu era mai bine sa dormi sub un pod si sa muncesti la spatii verzi zeci de ani, pana iti cade proteza din gura smulgand o buruiana? 

Ca de obicei, parlamentarii isi vad doar propriul interes. Ii doare-n democratie ca de povestea asta cu arestul la domiciliu beneficiaza si  droaie de infractori periculosi. Sunt nenorociti care au intrat peste oameni in casa, i-au torturat si jefuit. Sunt violatori, pedofili, interlopi periculosi. Acum sunt toti in libertate, pentru ca niste papagali care ne reprezinta ii considera neimportanti in raport cu interesele lor meschine. Pana la toamna, adica timp de peste 60 de zile, vom avea pe strazi niste oameni care ne pot pune oricand in pericol. 

  • Intr-o comuna de langa Ploiesti, o fetita violata de un vecin n-o sa mai iasa din curte toata vara. Doua case mai incolo, pe drumul spre magazin, locuieste cel care a traumatizat-o pe toata viata. Dementul este liber. 
  • La Vaslui, sapte indivizi au violat o fata pana in pragul comei. Sase ore a durat distractia lor morbida, pe un camp. Aveau arest la domiciliu, si acum sunt liberi. 
  • Dumnezeu stie cati infractori periculosi sunt acum in arest la domiciliu. Neputand trece de usa, nu pot face rele. Stati un pic, sa afle si ei cat de prosti suntem condusi. O sa-i simtim, pe strazi, mai abitir ca niciodata.

Si stiti de ce? Pentru ca parlamentarii nu vor sa repare greseala in aceste patru zile ramase pana la vacanta. Daca ar vrea, ar putea sa o faca. Dar nu vor. Ei au facut asta pentru Udrea, Bica, Valcov, Cocos... Noi, astia care traim printre violatori si criminali periculosi, nu contam. Noi suntem doar prostii care i-au trimis sa faca combinatii si sa-si dea pensii nesimtite.

Si mi-a venit o idee. Sa incerc sa le stric vara. Sa le arat, concret, ca nu vreau sa plece in vacanta pana nu repara tampenia asta.

Asa ca azi, miercuri, 24 iunie, o sa ma duc la toate cabinetele parlamentare din Ploiesti si-o sa le las un bilet, in usa, cu "Du-te, bai, la munca!". Asta desi mesajul meu complet este asta:

"Du-te, băi nesimţitule, la muncă! Du-te şi repară legea aia! Mă doare-n cot că tovarăşii tăi de furat nu se simt confortabil, eu n-am chef de violatori şi criminali liberi, pe străzi. Cum Dumnezeu ai tupeu să-ţi iei vacanţă fără să repari aşa ceva? Cum o să ai curaj să scoţi nasul pe stradă in vacanta asta ştiiind că toţi te urâm pentru că ne expui unui risc ingrozitor?! Hai, marş la serviciu! Sa-ti iei vacanta dupa ce modifici legea, da? Ca Romania nu-i tara lu' ma-ta, sa decizi tu de cati nenorociti sa am eu parte!"

Daca o mai fac zece, le atragem atentia. Daca o mai fac o suta, o sa devina ingrijorati. Cu o mie de biletele in usa ii speriem. Cu 10.000 ii determinam sa ia o decizie. Cu 100.000 ii facem sa nu-si mai ia vacanta aia nenorocita, va garantez...

Du si tu un biletel cu mesajul tau la un cabinet parlamentar, pana marti, 30 iunie. Daca ti-e lene, sau esti mai relaxat din fire, lasa-i un mesaj pe facebook sau trimite-i un email. Fa o poza/printscreen cu isprava ta si posteaz-o pe www.facebook.com/bogdanstoica.ro. Sa vedem cati suntem.

UPDATE 1 - am dus biletele la sase cabinete cabinete din noua, cate sunt in Ploiesti. La doua cabinete l-am si lasat secretarelor, cu rugamintea sa-l inmaneze titularului. La al treilea am stat de vorba chiar cu parlamentarul, care a dat cateva telefoane, sa miste lucrurile.

UPDATE 2 - textul asta a intrat pe monitorizarile a doua din trei mari partide, pe la pranz. Imi convine de minune daca astia isi vor evalua riscul de imagine, poate se misca ceva.

UPDATE 3 - pe surse, am primit informatia ca luni va intra la modificare legea in Camera Deputatilor si marti la Senat. S-au speriat somnorosii! :))

UPDATE 4 - ideea obligarii parlamentarilor de a modifica legea privind arestul la domiciliu pana se ia vacanta parlamentara a fost preluata si de prietenii de la PSnews.ro si pe bloguri.ro. Multumesc.

UPDATE 5 - Guvernul a modificat marti, 30 iunie, printr-o Ordonanță de Urgență, prevederile referitoare la durata arestului la domiciliu incluse în Codul de procedură penală. Prin modificările decise se reglementează durata maximă de dispunere a măsurii arestului la domiciliu, cu posibilitatea prelungirii acesteia pentru durate care, de asemenea, au maximum prevăzut în mod expres:

- în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi stabilit pentru o durată de cel mult 30 de zile. 

- arestul la domiciliu poate fi prelungit dacă se mențin temeiurile sau dacă au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile.

- durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

S-a considerat ca modificarea legislativă este necesară în regim de urgență, printr-o ordonanță de urgență, la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Consiliul Superior al Magistraturii. Magarii aia de parlamentari si-au vazut de vacanta... 

Citeşte mai departe ...

O poveste adevarata de Ziua Copilului

N-am avut timp de M, din pacate, zilele astea. Doar un pic, sambata. Duminica si luni am fost #fullallday. Dar mi-am facut "lectiile". Chiar daca ea nu se mai considera un copil,  i-am cumparat ceva de Ziua Copilului. O rochie, pentru ca de cand a intrat in secta Martorii lui Citit Carti Nonstop, M nici nu mai intra in magazinele de haine, nici nu prea mai vrea sa iasa in oras eleganta ca orice diva de 12 ani. 

Intre doua treburi, am sunat-o, azi, pe pranz: "Scuze ca n-am timp sa iesim azi, dar vezi ca vin cinci minute sa-ti dau ceva, sa iesi tu cand iti dau bip". Am ajuns agitat la maxim, pentru ca de fiecare data cand ii cumpar haine, stau cu stresul ca poate ii sunt mici sau mari, si-o sa-i stric bucuria. Atunci mi-a venit ideea: am scos rochia din sacosa si am lasat-o pe bancheta din spate si am mototolit sacosa in mana. Cand a iesit M, i-am oferit ghemotocul ăla de plastic: "Uite, la multi ani de ziua copilului, scuze din nou ca te las singura toata ziua". A luat ghemotocul, s-a uitat la el, s-a uitat la mine si ... mi-a zambit! M-a pupat si a vrut sa intre in curte. 

Frate, intelegeti ce copil am? Eu ii ofer un ambalaj mototolit si ea imi zambeste si ma pupa?!

"Stai, glumeam... Cadoul e in masina. Am vrut sa fac o gluma...". Mă balbaiam de parca eu eram copilul! S-a intors spre masina, a deschis portiera, a vazut rochia, a chiuit scurt, m-a mai pupat o data si a rupt-o la fuga in casa. Ii place, se duce s-o probeze... 

Am plecat rupt in gura de revelatia ca M ma iubeste si cand ii dau cadouri cu valoare zero. Si cu revelatia ca valoarea darurilor nu ar trebui sa conteze, in general. Orice i-ai da copilului tau, il va primi cu bucurie pentru ca e de la tine, daca aveti o relatie ok. Cred ca azi am aflat cat de ok e relatia noastra...

  • Rochia ii vine perfect. Ca de fiecare dată. Am uitat sa va spun: da, mă tem de fiecare dată că i-am  ales ceva de o mărime greşită, dar mereu nimeresc perfect. 
  • Ii place atat de mult incat a decis ca mâine o poarta la şcoală. Din pacate, eu o s-o văd când o îmbraca-o data viitoare, pentru ca mâine sunt plecat din oraş...

Nu mi-o lauda pe M, stiu exact ce copil misto am. Mai bine scrie-mi despre cum primeste al tau cadourile, pe facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

o femeie misto

Primaria Targu-Jiu a refuzat sa inchirieze cu 30.000 de euro un aparat care proiecteaza imagini video pe un ecran de apa, si a folosit un proiector standard, o duza facuta de un mester si o masina de pompieri. Rezultatul? Acum am vazut pe Digi: impecabil.

Doamna de la Primaria Targu-Jiu care a fost cu ideea: nu vreti sa conduceti Romania, va rog?

Citeşte mai departe ...

In spotul ANAF apare GAFA ANULUI. Sau n-ati observat-o?

"România functionează cu taxele tale” este cel mai nou slogan care bantuie televizoarele romanilor. E si cel mai prost, in opinia mea. Nici un copil care ia mai mult de un zece pe semetru, la limba romana, n-ar fi cazut in capcana asta, daca-l puneai sa faca un enunt similar.

Cum, care capcana?

Acea capcana care se evita, in publicitate, scriind  sloganul in toate felurile posibile: taxele tale / taxeletale / taxe letale 

Asa cevaaaaa???? :)))))))

Ati nimerit-o, ma! Da, frate, taxele sunt letale, asa zice tot mediul de afaceri! Modul in care se strang aceste taxe a devenit si el letal, mai nou. In contextul asta, sa faci o asemenea greseala te face copiraitărul anului in sens negativ. Il mai tineti minte pe Charlie Chaplin, in Goana dupa Aur, cand colegul lui rupt de foame il vedea ca pe un copan prajit, si era gata sa-l manance? Acum ganditi-va la un patronache d-asta, semi-doborat de criza: cum citeste el insiruirea de litere de pe ecran: asa [taxele tale] sau asa [taxe letale]

Epic. Romanism pur! Nici sa rad nu mai pot. Am trucat poza de mai sus, cu care se inchide spotul ANAF, tocmai ca sa vedeti cat de vizibila era problema, si cat de usor se putea evita.

Geniul din spatele acestui spot lucreaza, conform youtube.com, la Godmother Advertising Agency. O agentie de succes, evident, dovada ca are si alti clienti. Sunt curios daca gadmadăriștii o sa-si justifice/explice cumva aceasta creatie: Au vrut sa devina celebri? Vreun actionar al agentiei uraste ANAF-ul? Au facut o caterinca hipstereasca?

Cam atat despre creatia spotului. Hai sa vorbim un pic si despre difuzarea lui, de care se ocupa Agenția de Publicitate Media Center SRL, o companie curata, fara probleme, dar care este detinuta de Dâmbovița SA Târgoviște, detinuta la randul ei de Bucegi SA Ploiești, ai carei actionari sunt Transilvania General Import-Export SRL și European Drinks SA, ambele cu datorii - ghici unde? - la ANAF! Doar vreo saij'de milioane de euro au sa dea. Sunt in top cu datoriile, nu asa, la vrajeala...

Misto, nu? 

scrie-mi ceva despre #taxeletale

Citeşte mai departe ...

olx.ro nu functioneaza cand vinzi

Pe mine chiar m-a atins campania aia cu "daca ai ceva prin casa pe care nu-l folosesti, pune-l pe olx". Nu datorita Deliei sau lui Fodor, ci pentru ca eu cred tot timpul ca am chestii inutile prin casa. Asa ca am pus. In februarie. Aproape o suta de chestii, nu doua, trei. Mi-a luat o dupa-amiaza. Am facut-o, convins ca voi scapa de "chestii", dar si pentru ca, atunci cand am avut ceva de cumparat, olx.ro m-a servit prompt.

Doua luni dupa, bilantul arata precum se vede. N-am vandut nimic.  O fi din cauza ca n-am pus telefoane de ultima generatie, la preturi de cretin?

Am pus electronice, device-uri IT, obiecte de mic-mobilier, decoratiuni, tehnica foto. Imi propusesem sa schimb chestiile de prin dulapuri si debarale cu tehnica foto: obiective, filtre, nu sa ma imbogatesc.  Dar n-am pus preturi mai mici de 35-40% din valoarea de piata. Nici n-am promovat contra-cost anunturile. Aici a fost greseala. Am fost sunat de 10 ori, probabil, si de fiecare data, erau cei mai prosti oameni din lume sau oameni care credeau ca pot negocia de la 1.500 de lei la 300. Pe bune, frate? Crezi ca am furat chestiile astea, sau ce?

Concluzia mea, dupa doua luni de vanzari pe olx? Nu e pe bune. E un produs inferior okazii.ro. E un site pentru cei care vand in scarba, sa-si goleasca casa, sau pentru hoti dispusi sa scape de marfa la preturi de fuga. Daca ceri, pe olx, 50 de lei pe un filtru de cafea de 200 de lei, mori cu el de gat. Cu 10 lei il dai. Cumva, olx.ro a creat cumparatorilor iluzia ca sunt niste genii ale negocierii si ca cei care vand sunt niste dobitoci traiti in padure, dispusi sa vanda diamante cu doi lei.

Sunt profund dezamagit. Vedeam olx ca pe un proiect gigantic, facut de profesionisti, nu un site oarecare de anunturi. La ce bani au bagat proprietarii in site, ma asteptam sa vad macar un mecanism de evaluare automata a produselor. Un softulet care sa identifice anunturile cu "vanzare iPhone 5" care s-au inchis cu o vanzare, sa faca o medie ponderata a preturilor  afisate si sa recomande un pret. Si sa negociezi acolo, cu un plus/minus de 25%, scapand astfel de cretinii care se vad in Las Vegas, la pawnshop.

Sunt si alte hibe. Nu ai multe piedici in a vinde ceva ilegal, cum ar fi o lampa nazista din piele de om. Si e pacat ca, la cat de mare e intreprinderea, nu se gaseste un buget nici pentru un soft util, nici pentru doi-trei operatori smart, care sa filtreze mizeriile.

Sigur, proprietarii olx.ro fac niste bani. Daca din cele 3,4 milioane de anunturi de pe site, doar 0,1% sunt promovate de vanzatori cu anunturi platite, tot se incaseaza 200.000 de euro lunar. Si pun pariu ca sunt mai multe de 0,1%. Dar asta, chiar daca aduce bani, e o abordare simplista, de exit oricand, si care mie, in calitate de vanzator de buna credinta, nu mi-a folosit la nimic. Pe bune, n-as fi avut nici o problema sa achit un comision, la o tranzactie facuta prin ei. Sa promovez insa o vanzare, fara sa stiu cine vede anuntul, nu mi se pare fezabil.

Inchei scriiind cele mai fabuloase dialoguri pe care le-am avut in viata mea. Pe bune, am fost sunat de niste proooooosti... Profesionisti, nu ce va imaginati! D-aia pur-sange, care n-au avut destul oxigen la nastere... Multumesc, olx, pentru ei, baietii sunt demni sa apara intr-o carte, nu doar aici...

prostul nr. unu:

  • - Alo, salut, ma intereseaza si pe mine cum se instaleaza Windows 8..
  • - Si ce, ai gasit un anunt cu numarul meu, in care spunea ca instalez Windows 8?
  • - Aaaa, da. Sau nu... Nu mai stiu... Ai un anunt, cu ceva de vanzare? Laptopuri? 
  • - Nu, n-am. Pa.
  • - Staaaaai. Stai un pic in telefon...
  • - Ia spune!
  • - N-ai cumva idee cum se instaleaza Windows 8? Nu ma descurc deloc!

prostul nr. doi:

  • - Ia zi, fratioare, cat e tableta aia Samsung?
  • - Pai scrie pe site cat e...
  • - Scrie, scrie, da, dar eu te intrebam cat costa...
  • - Pai costa cat scrie...
  • - Sa mori tu ca o dai cu cat scrie? Fratioare, nu suntem la magazin!
  • - Nu suntem, de-aia e 150 de lei, in loc de 500!
  • - Fratioare, nu-ti dau 150 de lei. 50, maxim!
  • - Ok. Si pentru diferenta pana la 150 trimiti si o tipa sa mi-o suga? Sau mi-o sugi tu, cand ne vedem?
  • - Ce caterinca esti, sa mor io! Pe bune, hai ca-ti dau 65 de lei pe tableta! Ce zici?
  • - Ce sa zic? Mori...

comentezi? fa-o aici.

Citeşte mai departe ...

Poiana Brasov? Nu, multumesc, prefer locurile cu oameni misto

Prima oara cand mi-am pus schiurile in picioare m-am infipt cu ele intr-o stanca si-am scapat doar cu un lemn infipt in picior. Am ramas optimist. Cu sania am zburat de pe curba de nivel de la cotă direct intr-o rapă de 40 de metri. N-a fost rau, doar cateva contuzii si hainele făcute praf. A trebuit sa-mi rup clavicula pe gheata ca sa-mi dau seama ca n-am competente in sporturile de iarna populare. Asa că, logic, n-am ajuns decat foarte rar in "perlele" montane ca Poiana Brasov. Dar am ajuns vara asta. Optimist, pentru ca no snow, no show. Si-am gasit o statiune incremenita in proiectul lui Ceausescu.

  • Drumurile sunt alea facute de el.
  • Bancile sunt alea facute de el si culmea, arata senzational, cu patina aia a timpului.
  • Cosurile de gunoi sunt alea facute de el (apropo, am descoperit un tun CNADR, o sa revin pe subiect).
  • Indicatoarele si stalpii de electricitate sunt montati de el.
  • Modul in care te misti si te distrezi in acest mediu turistic este fix ala de pe vremea lui Ceausescu!

Noi sunt doar hotelurile, vilele si pensiunile care arata absolut oribil de la distanta. Nu vezi doua cu arhitectura asemanatoare, sau cu acoperisuri la fel sau cu o "decorativa" asemanatoare pe fatada. Estetic, Poiana Brasov e la fel de chicioasa ca un cartier de tigani imbogatiti din furat. Frate, si nu pricep de ce. E atat de greu sa impui niste standarde urbanistice care sa integreze in peisaj altceva decat casoaiele alea oribile? Exista cineva la Primaria Brasov care imi poate explica ce cauta faţadele de bond, balustradele de inox si culorile stridente strălucind printre brazi? N-are nimeni internet in institutia aia să observe ca in fotografiile din statiunile straine culoarea dominanta este verdele copacilor, nu pestriţul amestec de galben/bej/bleu/roz al cladirilor?

Plus ca statiunea e in moarte clinica. La 10 dimineata, nu vezi tipenie de om in statiune. La 11.00 noaptea, daca iesi din hotel, vezi doar faţade intunecate si paznici. Unde-s, frate, chestiile care distreaza turistii? Unde-s parcurile de distractie in aer liber, unde-s localurile cool, unde-s salile de biliard sau bowling? Unde bei ceva pana la patru dimineata, daca nu vrei sa ramai in hotelul in care te-ai cazat? 

Si de ce sa fii atat de tampit sa stai sa bei ceva in localurile din hoteluri, cand astia iti cer 20 de lei pe un pahar de vin varsat, mare cat un pachet de tigari? Ce-i cu preţurile alea, frate?

Am stat trei nopti si patru zile in Poiana Brasov, si in afara de panorama aia superba, care face din Sinaia si Busteni niste coteţuri betonate, n-am vazut nimic demn de o industrie de turism misto. Vad insa un viitor exact ca al Busteniului si Sinaii. La cum se construieste acum in Poiană, pun pariu ca nici peisajul ala n-o sa mai ramana mult timp, asa. In scurtele mele plimbari pe jos am vazut prea multe macarale, prea multe cife de beton si o puzderie de mormane de moloz. Dimineaţa te trezesti in sunet de drujba, nu de pasarele.

Du-te in Poiana pentru intalniri de business, workshop-uri, conferinte, e locul perfect pentru asta. Dar nu te duce ca turist, cu cei dragi, cu familia sau prietenii. O fi Poiana Brasov una dintre cele mai frumoase statiuni din Romania, dar e extrem de scumpa, anosta, comunista si controlata de niste oameni care n-au nimic de dat inapoi acelei naturi superbe din jur. Da, s-au facut niste investitii cu care prostesti un turist strain sa vina o data, dar nu vad de ce ai reveni aici cand ai Austria si Elvetia la preturi comparabile, si Bulgaria la preturi de nimic. 

Si mai e ceva nasol. Ceva care arata ca oricat s-ar da de speciali si de eco, investitorii din Poiana Brasov sunt doar niste romani obişnuiţi, disperaţi după bani şi nepasatori la impactul de mediu. Asa ca prima oara cand o sa te cazezi in Poiana Brasov, dupa ce iti iei camera, lasi bagajele, iesi pe balcon si tragi satisfacut o gura de aer curat, te rog sa cobori din hotel si sa dai o tura in jurul lui. Undeva, in spate, o sa gasesti ceva de genul fotografiei de mai sus. Ala e modul real in care s-a investit in Poiana Brasov: cu nesimtire, tupeu si mercantilism extrem.

Daca-mi pierd o saptamana, cu bruma de experienta in jurnalism de teren pe care am acumulat-o, bag in sedinta 80% din investitorii din zona si creez un subiect de presa eco demn de presa internationala. N-o s-o fac, dar e foarte probabil s-o faca altii, si atunci sa te tii branding de tara...

Si sa mor daca pricep de ce ti-ai da banii unui individ de genul asta, care violeaza mediul in fiecare zi, in conditiile in care tu te-ai dus acolo exact pentru mediu? E ca si cum i-ai da bani, de o sabie noua, interlopului care iti terorizeaza cartierul...

Ai fost in Poiana Brasov? Povesteste-mi: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Era sa ti-l omor si m-am gandit ca e bine sa stii

Nu stiu in alte parti cum e, dar in Ploiesti, jurnalistii primesc niste alerte pe telefon, cand se intampla ceva nasol, care e de competenta Politiei. Iar din ce primesc eu, 90% sunt accidente rutiere. Multe, cu pietoni. 

Pe de alta parte, trecand de 5-6 ori pe zi pe Republicii, am vazut cu ochii mei destule accidente rutiere, inclusiv cu pietoni. Pe o parte a strazii e o scoala si cateva localuri, iar pe cealalta, un parc - magneti pentru pietonii grabiti.

Din ambele motive, nu conduc in viteza pe tronsonul ala. Cand am 50 la ora, se poate spune ca ma grabesc. 

Dar in ziua aia, tot era sa o comit. Era mic de inaltime. Cam cat tufele alea de trandafiri (sa le tunda cineva, va rog), care mi l-au ascuns privirii, in intentia lui de a traversa. N-aveam 50 la ora, nici 40, dar pentru ca efectiv s-a repezit pe trecerea de pietoni, dupa care s-a oprit, fix pe banda mea, sa se uite dupa  - nu stiu, probabil un coleg sau un prieten - a fost nevoie sa franez brutal, actionand inclusiv frana de mana. Cu greu, tragand si de volan in stanga, l-am ratat cu 30 de centimetri.

Am coborat geamul, pentru ca am vrut sa-i spun ceva de genul "asigura-te, pustiule, cand traversezi". Nu sa-l injur, pentru ca nu fac asta cu minorii, in trafic. Nici sa-l cert. Doar sa-i spun sa fie atent data viitoare. Nu eram nervos cat speriat. Din pacate, pustiul era la fel de speriat ca si mine. Vazand ca nu plec de pe loc, a rupt-o la fuga si a traversat fara sa se asigure si tronsonul urmator de drum.

N-am plecat de-acolo pana nu l-am vazut, in siguranta, pe trotuar si nu i-am facut aceasta fotografie. Ok, de mine s-a speriat, dar cineva trebuie sa-i spuna ca nu e o chestie optionala sa te asiguri cand traversezi. O faci si traiesti fericit, sau mori. Atat de simplu e. Sigur, e greu sa-i explici moartea unui copil. Si nici nu sunt sigur ca e bine s-o faci. Dar asta nu e treaba mea, ci a tatalui lui. 

Stai de vorba cu el, fratele meu! E treaba ta cum, dar e musai s-o faci. Cu mine a avut noroc, dar pe acolo se circula in viteza de cand e orasul. E un aliniament destul de lung, asfaltul e ok, radare nu-s niciodata in zona, e cumva normal ca iresponsabilii sa apase pe pedala.

Si inca ceva: are cineva idee ce s-a petrecut cu orele alea de circulatie rutiera din scoli? Cu patrulele scolare? Cu concursurile de profil? De ce aruncam la cos tot ce s-a intamplat in comunism, indiferent daca e bun sau rau?

Recunoaste-ti pustiul, daca e al tau. Fotografia e facuta pe 25 mai, ora 16.46. Nu-l certa, eu nu obtin ce vreau de la M cand o cert, ci cand discut cu ea. Explica-i ce si cum si nu uita sa-l imbratisezi in fiecare zi in care se duce la scoala de capul lui. Traim intr-o lume nebuna, in care orice cretin are carnet de sofer, punem amenajarile peisajistice inaintea sigurantei publice iar la scoala si acasa nu se mai invata nici macar reguli de supravietuire urbana.

Comentezi? Ia de colea: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

daca toti ies in strada, eu de ce n-as face-o? Miting cu Pont-a

La cat de prost merge scoala romaneasca, n-ar trebui sa ma mir ca si in staff-ul premierului Victor Ponta este un baiat pe care-l doare limba romana. Si-ar trebui ca duminica sa stau acasa, linistit, sau sa fac cine stie ce. Am hotarat insa sa ies in strada. Duminica, la ora 12.00, voi picheta de nebun Prefectura Prahova, in semn de protest ca pe pagina de Facebook a premierului apare un dezacord gramatical de aproape o saptamana. 

Pana mea, pagina aia e citita de oameni destepti din mediul de afaceri, de diplomati si de politicieni din alte tari. Si pun pariu ca baietii care fac monitorizarea si traduc continutul online al lui Ponta transmit, ca anecdota, si faptul ca premierul e prezentat ca un analfabet. Iar chestia asta ma deranjeaza profund: Romania are nevoie sa fie prezentata ca un loc in care merita sa-ti cheltuiesti banii, nu ca o comuna primitiva, condusa de un decerebrat nescolit.

Motivul e AICI. Mitingul e AICI. Daca pana duminica nu se remediaza problema semnalata de mine, ma gasiti in strada.

UPDATE - gata, s-a facut corectura - anulez mitingul. Multumesc, aveam altceva de facut, si era pacat sa renunt...

Citeşte mai departe ...

armata paşnică şi mută

Nu am pe nimeni in familie, sau in anturaj, intr-un scaun rulant. Si marturisesc sincer ca unul dintre cele mai mari razboaie pe care le-am dus cu mine a fost chiar pe tema comportamentului pe care trebuie sa-l am cu astfel de persoane. Eram aproape un adult in 1989, iar educatia care ni s-a facut in domeniul asta poate fi catalogata azi drept nazista. De exemplu, mi-a luat ani de zile sa-mi scot din vocabular peiorativul "handicapat". Noroc c-am mai citit si dupa 89....

Azi am fost la ceea ce s-a numit un seminar de abilitati de viata independenta. De fapt, a fost un fel de "scoala de soferi pentru scaunul rulant". Si chiar daca n-am putut sa stau la toata demonstratia, m-am prins ca este ingrozitor de greu sa "conduci" asa ceva. Un scaun are vreo 20 de kilograme, minim, si-l misti cu forta bratelor. Trebuie sa inveti sa stai pe doua roti, riscand sa te rastorni pe spate. Sa urci o rampa cu corpul intr-o anumita pozitie, in functie de unghiul rampei. Sa ai curajul sa cobori o scara stiiind ca daca nu franezi exact cand ai atins treapta, te duci la vale si ai pus-o. 

Insist sa va uitati macar cateva secunde la imaginea de mai sus. Dati click pe ea si observati cat de concentrat este tipul, si cat efort depune tipa din spatele lui. Sunt doi norocosi: ce se vede este o demonstratie pentru altii, pentru ca el stie sa se descurce foarte bine si singur, iar ea stie cum sa ajute la manevrarea unui scaun rulant. Asta nu inseamna ca le este usor sa o faca sau ca, intr-o zi proasta, el nu poate zbura din scaunul ala si sa-si mai rupa spatele o data...

Nu-s neindemanatic. Am facut un pic de sport, am facut armata, m-am mai catarat pe niste pietre, stiu ce-s alea echilibru, cinetica, moment inertial. Dar tot mi s-a parut extrem de greu ce-am vazut. Personal, nu cred ca m-as descurca singur fara vreo 3-4 luni de exercitiu. 

Si m-au apucat nervii. Oamenii astia se straduiesc sa invete o adevarata acrobatie in scaunele rulante, nu doar sa le foloseasca. Motivul? Romania este o tara fara rampe de acces pentru aceste persoane si pentru ca suntem nesimtiti, si pentru ca suntem zgarciti, dar principalul motiv este asta: o lege idioata prevede ca atunci cand faci o rampa de acces la o cladire deja existenta trebuie sa scoti acte cat pentru o casa. In acelasi timp, sunt zeci de institutii si companii care inca primesc avize favorabile de constructie fara sa faca astfel de rampe, pe motive hilare, gen "e la strada si n-ai voie sa construiesti pe trotuar". Inca se cumpara pe bani publici autobuze fara podea joasa, sau carora le demontam facilitatile speciale de imbarcare, dupa ce cate un bou decide ca "oricum nu le foloseste nimeni". Politicienii romani, altfel cu limba in fundul tuturor minoritatilor sexuale sau etnice, sunt orbi si surzi cand vine vorba de oamenii in scaune rulante.

Pe de cealaltă parte, statul nu ratează nici un moment sa le dea in cap: ANAF-ul trimite somatii si la ei, Politia le intarzie petitiile si lor. Imaginati-vă cum rezolvă o persoană intr-un scaun rulant plata unui impozit, inmatricularea unei masini, deschiderea unui PFA sau o succesiune. Acesti oameni sunt intr-un razboi permanent, desi nu l-au vrut si nu-l sustin, cu cel mai puternic inamic posibil: propria lor ţară. Ce li se intampla seamana foarte mult cu razboiul dintre China si Tibet, unde armata chineza, sadica si inarmata pana in dinti, s-a "luptat" cu niste calugarasi pasnici, dotati doar cu greble si lopeti.

Imi pare extrem de rau ca persoanele in scaune rulante nu sunt la fel de active, mediatic, ca homosexualii, romii, sau iubitorii de animale, mai ales ca nici unul n-a ales sa stea tot restul vietii intr-un scaun rulant. Imi pare rau ca nu se organizeaza sa dea cu rosii in cate un politruc d-asta care doar mananca rahat la tv. Imi pare rau ca acesti oameni nu dau in judecata toate cele 2.000 de entitati publice din Romania care nu le asigura dreptul de a se misca dupa bunul plac. Imi pare rau ca nimeni nu s-a ocupat de organizarea acestei armate de oameni pasnici, discreti si cu bun simt, astfel incat sa devina, la randul lor, agresivi cu cei care-i agreseaza din nesimtire. Eu, cel mai antimiting om din lume, as fi primul care s-ar alatura unui miting al acestor oameni, in fata unei cladiri publice, aruncand cu rosii si strigandu-si drepturile. Chiar sunt curios la maxim daca o sa aiba cineva curaj sa trimita jandarmeria sa-i "imprastie"... 

Pana atunci, recomand fiecarei persoane aflate intr-un scaun rulante sa lupte de-acasa. Memorabil, in doar trei pasi.

1. Fa o lista cu toate cladirile publice unde nu poti intra cu scaunul rulant si cauta-le paginile de facebook.

3. Intra pe fiecare pagina in parte si lasa, la cele mai recente postari, comentarii in care explica ce te doare.

5. Cateva ore mai tarziu, raporteaza fiecare pagina, pentru incalcarea "standardelor comunitatii".

Dacă ți-a făcut bine să citeșți acest text pentru că transmite ce simți si tu, s-ar putea ca unele din cărțile mele să-ti placă, așa că dă o tură și pe https://bogdanstoica.ro/shop

 

Citeşte mai departe ...

Cum ajung adolescentii sa ucida? Raspunsul e in laptop

Un corespondent Romania TV transmite prin telefon ce-a scris pe Facebook tatal adolescentei de 16 ani, sugrumata de fostul iubit in Parcul Copou. Pare ca te uiti la Cretini TV: corespondenta este rugata sa "dea detalii", de parca astia de la Bucuresti n-au net, iar tipa ia rugamintea in serios si vorbeste pe larg, despre "sfasietoarele cuvinte" scrise de tatal fetei pe Facebook. 

Fuck it. This is not news.

Dar tot ramane ceva din ne-stirea asta. Faptul ca un baiat de 16 ani a luat decizia sa ucida un om, desi n-a omorat probabil, pana in ziua aia, nici o gaina. Nu e un criminal in serie, sau un psihopat cu un trecut. Doar un pusti, absolut obisnuit.

Discutam zilele trecute cu un psiholog, despre impactul violentei din jocuri asupra noastra. Despre faptul ca, adult fiind si omorand intr-un mediu virtual, te descarci. Scapi, astfel, de impulsurile ucigase care te cuprind cand un sef de cacat te freaca aiurea, sau un bou iti taie fata in trafic.

Ca adolescent, insa, nu te descarci, ci te incarci. Inveti, in loc sa decompensezi. Te pregatesti, psihic, pentru o crima in lumea reala. Dumnezeu stie daca viata te va pune in situatia s-o faci, dar daca vei ajunge in situatia aia, vei stii cum se gestioneaza psihic un asemenea moment. 

In aceeasi stire idioata de pe Romania TV mi s-a spus, ca argument, ca adolescentul ucigas participa la curse ilegale de masini. Eu cred ca ar trebui vazut ce jocuri avea in computer. 

Administratia Nationala a Penitenciarelor ar putea derula chiar o cercetare serioasa in sensul asta. Sa se ia toti detinutii de pana in 25 de ani, incarcerati pentru fapte cu violenta, si sa se vada ce jocuri au prin laptopuri. Eu sunt sigur ca ar gasi informatii relevante.

Si, ca tot veni vorba, poate ca ar trebui ca si tu, in calitate de parinte, sa verifici laptopul fiului tau. Si sa-mi spui ca gresesc, pentru ca da, pustiul tau omoara oameni in vreo doua jocuri, dar e cuminte si la locul lui in viata reala. 

Sunt convins ca asa e. Sper ca asa sa ramana. Stiu si ca ai argumente impotriva stergerii acelor jocuri din laptop. Intrebarea e: ce argumente ai sa pastrezi acele jocuri? Ce dimensiune a mentalului fiului tau este favorizata sau imbunatatita de jocuri in care operatorul omoara oameni?

Doua chestii mi se mai par relevante, in contextul asta:

  • dupa somn, un adolescent petrece cel mai mult timp pe Facebook si jucandu-se pe calculator
  • adolescentul criminal de la Iasi era, acum 4-5 ani, un copil absolut normal. 

think about it

.............

ai ceva de comentat? fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica