Opriti Romania si dati-mi banii inapoi pe bilet. Vreau sa cobor

La fel ca un aparat foto, statul roman vede oamenii printr-o lentila sensibila doar la anumiti factori. Asa cum eu nu pot sa fac fotografii in intuneric bezna, nici statul nu-l poate vedea pe un cetățean decat ca pe un deținător de lucruri. Problema e că statul român e un DSLR cu o lentila foarte proastă. Astfel, un amărât care deține, în acte, diverse bunuri, se linge pe bot de solidaritate, iar altul, care fura de cand s-a nascut, sta gratis intr-o locuinta sociala si conduce o masina buna, inmatriculata in Bulgaria, nu pe numele lui, este eligibil pentru ajutorul de stat. Primul face foamea, iar al doilea vine să ridice banii în masina lui diesel cu aer conditionat, jucandu-se pe smartphone-ul furat din mall cu o zi inainte.

Asta este marea tragedie de care nu se vorbeste. Dincolo de scandalurile de coruptie ale zilei, Udrea, Ponta, Videanu, Dragnea si alti nemernici d-astia nu ne fac rau doar furandu-ne. Faptul ca au facut din statul roman un sistem profund nedrept, care ajunge sa se intoarca cu spatele fix la cei care au luptat/muncit/murit facandu-l, este marea lor crima.

Nu banii conteaza, gaurim muntii la Rosia Montana si scoatem de acolo de cinci ori mai mult decat au putut ei sa fure. Problema e ca oricati bani am face, ii vom arunca in aceasta capcana mortala care a ajuns să fie Romania. Daca nu ne oprim un pic si nu repornim sistemul pe baza unor algoritmi corecti, tot ce se intampla acum e degeaba.

Sa ma fut in ea de zi. Am fost bine-dispus zece ore, pana am aflat că un amărât nu este eligibil pentru ajutor social pentru că deține mașina din imagine. 

pentru texte mai vesele decât ăsta, apasă aici

Citeşte mai departe ...

Am gasit 30 de milioane de euro intr-un corn. Ii vrea cineva?

La inceput, manca cu placere cornul si bea laptele. Apoi a renuntat la corn; bea doar laptele. N-a mai trecut o luna si doar aducea laptele acasa, pentru pisici. Acum nu mai aduce nimic. Dupa cateva discutii pe tema asta, a decis sa le lase in clasa. Acum, cornul si laptele alocate fiicei mele sunt fie consumate de vreun coleg care a ratat o masa, fie ajung la femeia de serviciu... 

Si e mare pacat....

Sunt mii de elevi amarati, in jurul Ploiestiului, care au abandonat liceul și pentru ca parintii n-au bani de naveta lor la oras. Sau pentru ca aceștia sunt plecati in strainatate, iar copiii abia supravietuiesc din pensia unui bunic. Degeaba circula ei gratis in Ploiesti, daca nu-si permit cei 50-60 de lei, cat costa un abonament din comuna lor pana in oras. Iar Inspectoratul Scolar n-are bani de asa ceva....

Si totusi, bani sunt. Daca cineva ar emite, in scoli, un formular pentru parinti, cu intrebarea "vreti ca fiul/fiica dvs. sa primeasca in continuare cornul, laptele si marul?", eu, de exemplu, as raspunde NU. Fiica mea s-a saturat, de ani de zile, de un corn si de o punga de lapte in fiecare zi, iar de mere nici nu mai vrea sa auda. La ea in clasa a aparut un cos de gunoi imens, care se umple in fiecare zi cu cornuri, pungi de lapte si mere, pentru ca nu doar fii-mea e un copil normal căruia nu poti sa-i dai zilnic aceeasi mancare. Habar n-am ce se intampla cu continutul coșului, dupa ce se termina orele. Cel mai probabil, oamenii care se ocupa de curatenia scolii le iau si le vand pe nimic celor ce cresc porci, gaini...

Practic, in cosul ala sunt bani aruncati. Multi! Un leu pe zi pe cap de copil, adica 22 de lei lunar. In clasa aia sunt aproape 30 de copii. In școala aia sunt zeci de clase. Daca s-ar putea reduce cheltuielile, pe raspunderea parintilor, la fiecare doi-trei copii ai caror parinti le pot asigura mancarea zilnica fara probleme, un copil amarat ar avea transportul interurban asigurat gratuit. Iar rata de abandon scolar, in prezent uriasa la nivel de studii medii, s-ar diminua considerabil.

Sigur, trebuie modificata legea. Adica, trebuie ca niste parlamentari sa scrie niste vorbe pe o foaie si sa se duca cu foaia la serviciu. Intrebarea e: o fi vreun parlamentar care nu primeste macar un iPhone pe an de la firmele care asigura laptele si cornul? Pentru ca - sa vezi chestie! - amaratii astia mici de la tara, condamnati sa dea la sapa toata viata de niste parinti saraci sau prosti, nu prea au bani de șpagă....

Daca doar o treime din parinti ar renunta la program (eu cred ca vor fi mult mai multi, mai ales in orase), vor ramane suficienti bani pentru asigurarea de abonamente gratuite anuale pentru sute de mii de elevi amarati din mediul rural, astfel incat acestia sa ajunga gratis la liceele din orasele apropiate. Nu, nu aberez cu sutele de mii! Vorbim de cheltuieli de 2-4 milioane de euro, anual, in fiecare judet, pentru programul Laptele si Cornul, adica minim 100 de milioane de euro, anual, in toata Romania. In cornul refuzat de M si de colegii ei sunt 30 de milioane de euro, iar un abonament "la microbuz" costa in medie 50 de lei.

publicitate

Citeşte mai departe ...

Din seria IDEI GRATIS - Te vezi vorbind la telefon cu pisica ta?

Am crescut si cu caini, si cu pisici. Mare diferenta! Cand eram mic, cainele era primul nivel din sistemul de securitate al familiei (in care ultimul era tata, cu coada de lopata tinută dupa cuier). Pisica era considerata utila doar cand gasea mama vreun soarece prin camara. 

Cand am crescut, si-am inceput sa pierd noptile sau sa vin manga de la rockăreală, şi să dorm până târziu, câinele mă deranja cu lătratul. Aşa am rămas si azi. Dacă ar fi să-mi aleg câinele perfect, mi l-aş alege mut. Să nu latre nici când vin hoţii. Să le ia beregata în linişte.

Pisica, însă....

Pisica e o mare şmecherie. N-o să intru in detalii, dar la mine pe blog o să gasiti cateva poze cu caini si cateva zeci de poze cu pisici. Nu cred ca exista vreun animal mai misto, mai cu personalitate si mai fotogenic decat pisica. Si (ca o paranteza complet inutila), nu exista femeie mai misto decat aia care iti sugereaza o pisica. 

Si aici ajung la idee.

Imaginati-va un fel de telefon, cu un singur buton, cu difuzor exclusiv in sistem speaker, cu un singur numar in memorie: al tau. Pus undeva prin casa si conectat la un dispozitiv care elibereaza hrana. Cand pisica apasa butonul, sa va sune. Iar cand incheiati convorbirea, dispozitivul ala sa elibereze o portie de hrana.

Stiu, exista dispozitive care hranesc pisica, cand esti plecat. Dar nu-ti mai ofera satisfactia de a-ti hrani chiar tu pisica, pe cand jucaria asta o face. Si punem pariu ca nenorocita aia de pisica, cu abilitatile ei de a ne invata slabiciunile, va mieuna cel putin o data in timpul convorbirii, ca sa te simti tu bine si sa fii in continuare, pet-ul ei?

Stiu si ca e stupid sa platesti un abonament de telefonie pentru a vorbi cu pisica. Asa zicea si bunica de hainele pentru pisici, ca sunt o tampenie de necumparat, si acum genereaza vanzari de miliarde de dolari. Si ar putea fi gratis! Convorbirea s-ar putea desfasura pe net, prin Viber sau Whatsapp, cu telefonul pisicii conectat la wireless-ul locuintei.

Adaug si ca exista, deja, o droaie de oameni care sting lumina, pornesc caldura si deschid portile de-acasa de pe telefon. Ce mare smecherie ca a intrat si pisica in chestia asta? Mai ales ca forme cumva similare exista deja. Exista aplicatii de telefon care activeaza un dispenser de hrana de acasa, dar e musai sa cumperi dispenserul de la ei, cu sute de dolari. Exista si un alt model, in faza de prototip, cu webcam, in care iti poti vedea pet-ul de acasa. Dar nu vorbesti cu el!  

Nici n-ar fi primul element absurd a vietii noastre. Intr- zi am stat ca vita, cateva secunde bune, intr-o usa rotativa, asteptand sa se miste singura. Am servetele dedicate obiectivelor, desi alea de ochelari sunt umezite cu fix aceeasi substanta de curatare. Cumparam Nurofen, cu 30 de lei, desi contine tot atata paracetamol cat o cutie de paracetamol de 5 lei. Stiu oameni foarte sanatosi la cap, seriosi, cu cariere beton, care dau de mancare la porci virtuali pe Facebook. Altii dau like pe Facebook la poze cu pisici. De ce? "Pentru ca sunt atat de dragute!!!"

Acum, pe bune: nu te imaginezi, intrerupandu-ti interlocutorul, intr-o discutie: "Scuza-ma putin, ma suna pisica...... Alooo! Da, pisi! Da, iubita mea! Ti-e fomiţă, iubita? Hai, fugi si papa. Te pup! .... Gata. Ce spuneai?

Eu da. M-as distra foarte tare. Si tu la fel, daca in astea doua minute cat ai citit, ai zambit prosteste... :)

Citeşte mai departe ...

idei gratis - pentru fanii Ice Bucket Challenge

pentru toti fanii icebucketchallenge: in loc sa va căcaţi cool pe voi cu gheaţa în cap pentru cauza altora, cum ar fi să daţi un email pe zi, timp de o lună, la primăria din oraşul unde locuiţi şi să cereţi rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi? Pentru vecinii voştri, nu pentru nişte necunoscuţi.

Uitati-va la tipul asta: foloseste carosabilul, e in pericol printre masini, pentru ca trotuarul nu-i permite sa circule pe unde are nevoie.

De-aia zic: va face pe voi un email, dimineata, cand deschideti Facebook-ul?

Blocaţi nişte servere, speriaţi nişte politicieni dornici de voturi anul ăsta.... Cum ar veni, ati putea fi şi practici, şi eficienţi.

Citeşte mai departe ...

De ce e naspa la piscinele din si de langa Ploiesti?

Nu exista ceva mai misto decat o ploaie de vara pe zi. E ca si cum, in fiecare zi, orasul face dus. Pe de alta parte, intr-o vara cu cate o ploaie pe zi, afacerile de sezon au de suferit. In capul listei - piscinele.

Nu costa putin sa faci o piscina. In varianta cea mai ieftina, tot bagi ciment cat intr-o vila, si inca 25.000 de euro in liner, pompe si filtre. Adaugati pardoseala, sezlongurile, constructiile anexe, plus valoarea terenului, si veti vedea de ce, fara 3-400.000 de euro, nu ai cum sa te apuci sa deschizi o astfel de afacere.

Ploiestiul are cateva piscine chiar misto. Gold, Heaven, Laguna, Pik, Sky - arata in realitate ca in poze: goale.

"Ploua, frate, in fiecare zi! Asa prost n-a mers niciodata! Mai vin clienti, dar cum incepe ploaia, pleaca toti. Ce sa fac?!", suna, cu mici variatii de limbaj, scuza tuturor. 

De parca noi consumam produsul piscina exclusiv pe considerente meteo. De parca am fi atat de prosti...

Uitati-va la copii, care aveti. Daca-i duci la piscina, stau in apa pana se invinetesc, pana li se increteste pielea, si vor nega ca le e foame sau ca au obosit. Si stiti de ce? Pentru ca se distreaza foarte bine.

Si noi, adultii, ne-am distra. Cui nu-i place distractia? Dar la piscinele din Ploiesti nu ai decat doua lucruri de facut:

  • 1. sa stai in apa;
  • 2. sa stai pe sezlong;

Nici unul dintre baietii astia care au bagat pana la jumatate de milion de euro intr-o piscina nu se gandeste la marketing, la PR sau la vanzari. Au facut piscina, au bagat apa, au pus muzica, au cumparat mancare si bautura, au facut cate o pagina de Facebook si gata. Si-acum sunt mirati: cum adica, nu incasam nimic?!

Maaaaxim, la unul-doi, mai auzi un spot, la radio. De parca mai cumparam ceva, orice, in baza a ce auzim la radio. De parca mai asculta cineva ce e la radio. De parca mai traim ca acum 30 de ani, cand aveam un radio in masina, un radio in bucatarie, un radio in dormitor, plus radioul pe baterii de luat pe balta, la peste. Radioul a murit, copii, ca factor de influenta in vanzari. Va ia banii in continuare, dar nu va mai ajuta cu nimic.

La nici o piscina nu vezi o promotie de volum, gen daca vii in patru, unul intra gratis; o promotie de fidelizare, gen daca vii zilnic, in weekend intri moca. Un concurs de selfie-uri postate pe net, un concurs de sarituri in apa, de baut bere sau de facut flotari. O studenta fara bani, care sa se joace cu copiii. Un maseur. Doua cuburi cu doua tipe misto pe ele, dansand. Un stand, cu carti si reviste, de vanzare. Nimic, frate. Nu-i duce capul nici la facut stocul: oferta e generoasa la bauturi alcoolice, desi 1 din 3 clienti a venit la piscina conducand o masina. wtf?!

Unii nici muzica nu stiu sa puna...

Am fost duminica la Sky Pool, piscina preferata a fiicei mele. Culmea, erau si alti oameni acolo, n-am mai fost aproape singuri, ca in celelalte dati cand am mai ajuns acolo, anul asta. Daca nu ma intalneam cu niste prieteni, ma dadeam cu capul de sezlong de plictiseala, cat a stat M in apa (adica aproape tot timpul). Si numai faptul ca eram cu ea a facut sa nu plec, distrus psihic de cea mai proasta muzica ever. Intai ne-a tras in niste rap underground, cu unii care faceau sex cu ma-sa lu' viata asta nasoala. Apoi ne-a spart cu niste latino penibil, compus probabil langa Giurgiu. DJ-ul lui Peste n-a auzit de top-uri, de muzica unanim recunoscuta ca fiind buna. Nu, nene. A vrut sa-si faca mana, probabil, pentru vreo petrecere de ciudati, care asculta rap underground si salsa second-hand...

Imi doresc sa ploua in fiecare zi, pentru ca imi place ploaia. Nu-mi displace nici sa-i vad pe baietii astia cu piscinele, aproape ruinati de prosti ce sunt. Sunt convins ca daca le ajunge cutitul la os isi vor folosi creierul, nu portofelul. Si, la urmatoarea ploaie, cineva va avea curajul sa anunte in boxe "cine ramane in apa cat dureaza ploaia primeste o bautura gratis". Pentru ca intr-o vara ploioasa, problema la o piscina nu e ploaia, ci lipsa unui plan de combatere a efectelor ploii.

Prostilor!

Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Citeşte mai departe ...

Cum putea fi salvată Elena Udrea

Dacă n-a ştiut, sărăcuţa, că ce semnează este ilegal? Păi voi ştiţi ce stufos e un contract d-ăsta, corporate? Câte nuanţe se ascund în topică? Câte cuvinte complicate sunt scrise acolo? Dacă Elena Udrea e o victimă? Cum putea fi ea salvată?

Foarte simplu. Notiţe.

Aţi văzut,  in reclamele tv, chestia aia care apare scrisa jos "acesta este un supliment nutritiv", sau "masina e cu titlu de prezentare". De ce nu s-ar introduce chestii de-astea si in contractele semnate de ministri?

Adica, acolo unde scrie "valoarea contractului este de x milioane euro", sa se adauge si "Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani".

Iar acolo unde scrie "continutul acestui contract este confidential", sa apara si "procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie secrete de stat, se pedepseşte cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani".

Eu cred ca baietii si fetele astea care put de bani si de lipsa de creier, deopotriva, ar deveni mai atenti cand semneaza.

Nu e simplu? Ziceţi şi voi....

Citeşte mai departe ...

Cum sa-ti alegi bodyguarzii cand ai un mall cum e AFI Palace Ploiesti

Inainte de toate, sa definim mall-ul. Pentru un bodyguard, mall-ul este obiectivul. Iar legat de obiectiv, bodyguard-ul are sarcini clare, pe care a semnat ca le va indeplini. Nu e de gluma, da? Omul e in misiune, nu asa, ca un prapadit de doctor care doar scrie retete toata ziua....

Pentru un om obisnuit, mall-ul este fosta piata publica. Parintii nostri mergeau la piata si opreau si la o bere. Targuiau niste haine si mergeau la un spectacol. Ieseau la bulevard si reveneau cu taxiul. Noi facem toate astea la mall. E o mini-lume, chiar centrul universului social, pentru foarte multi. Sunt convins ca daca vreun mall ar face o pista de biciclete la interior, am vedea si oameni pedaland, nu doar mergand pe acolo. 

Ajung si eu, destul de des. Pot sa-mi fac cumparaturile, pot sa merg la sala, pot sa ma tund, sa beau, sa mananc, sa ma imbrac, sa ma incalt, pot sa-mi cumpar medicamente, pot sa-mi schimb abonamentul la cablu sau sa asist la vreun concert. Pot sa fac aproape orice fac in restul orasului. 

Dar eu inca pot sa-mi fac cumparaturile oriunde, nu tin deloc la branduri. Asa ca, pentru mine, ca fotograf, mall-ul este mai mult un experiment social imens si intens. Pot trece zeci de mii de oameni, intr-o zi, printr-un mall. Varietatea aia de figuri, de obiceiuri, de haine, de atitudini e foarte greu de gasit in alta parte decat la mall. Lumina este perfecta, aproape oriunde, ai reflexii, ai umbre, ai tot ce vrei... Am facut fotografii foarte bune (apropo, fotografia alaturata, facuta in Afi Palace Ploiesti, e una din preferatele mele) in acest mall, care, daca n-au contribuit la succesul acestui brand. macar nu i-au dat in cap, asa cum o poate face un bodyguard prost instruit.

Revin, asadar, la bodyguarzi. Data fiind importanta publica a unui mall, daca as avea/conduce unul, as avea foarte mare grija cand as selecta oamenii care se ocupa de paza. Bodyguarzii, cum ar veni, desi multi nu-s asa ceva. Eu am pretentia de la un bodyguard sa ma domine prin statura. Sa fie mai lat in spate decat mine. Sa fie imbracat diferit, ca sa inteleg mesajul, atunci cand e un mesaj. Sa nu fie singur, ca sa ma simt in siguranta, sau, dupa caz, intimidat. Vreau sa indeplineasca functia sociala a politistului, care genereaza securitate prin simpla prezenta. Sau nu stiati ca de-aia poarta politistii uniforma?

Selectia asta nu se face insa foarte bine, nicaieri in Romania. De obicei, mall-ul semneaza un contract cu o firma de paza. Criteriul principal este pretul, pentru ca un mall este un business, nu un centru de excelenta in badigărdeală. Iar firma aia de paza trimite, de obicei, la obiectiv, două feluri de oameni: unii numa' muschi, ca sa faca impresie, si altii care, neavand muschi, sunt suspectati ca au creier. Nu au mereu.

Luni seara, in Afi Palace Ploiesti. Ma duc sa las un dar, intr-o locatie. Scot cutia (apropo, era o cutie) din punga, o pun pe tejghea si dau sa-i fac o poza cu telefonul, pe care s-o trimit  tipei care astepta darul. Brusc, sunt insfacat de brat si impins spre usa, de un nene de la paza, cu care am avut urmatorul dialog:

El: - Te-am vazut cand ai scos cutia din punga, ia-o si da-i drumul de-aici!

Eu: - Pai e cutia lor, nu a mea.

El: -  Atunci las-o si da-i drumul de-aici!

Eu: - Nene, tu esti sanatos la cap?

El: -  Nu conteaza! Tu esti ziaristul ala, de la site-ul ala online, care tot face poze pe aici...

Eu: - Asa, si?

El: - Da-i drumul. Afara!!! (catre colegi) Tineti-l afara, nu-l lasati sa mai intre!!! 

Pana mea, eram afara deja, dus aproape pe sus... Am rugat pe cineva sa-l cheme afara pe furios, sa-i explic ce si cum. N-a vrut sa vina. Il vedeam prin geam cum discuta cu blonda de la receptie. Am asteptat, pazit politicos de doi bodyguarzi.  cat sa fumez o tigara si am plecat. M era la scoala, trebuia s-o duc acasa. 

Dupa ce am terminat si acest ultim job pe ziua de azi, m-am gandit la incidentul de la Afi Ploiesti. Intai m-am amuzat la maxim. Dintre toti bodyguarzii din lume, fix ala de 70 de kile (eu am 90), cu ochelari (eu n-am) si de 1.70m (eu am 1.80m) m-a dat afara! Si m-a dat afara nu cand am facut poze prin mall, ca de facut am facut, ci cand am venit fara aparatul foto. Am fost dat afara cand am vrut sa fac poze cu telefonul, ca alti un miliard de oameni din intreaga lume. Pai nu-i de ras, spuneti si voi?

Pe urma, nu mi s-a mai parut atat de amuzantAm fost scos dintr-un mall, in vazul a zeci de oameni, care, cel mai probabil, acum isi inchipuie ca sunt un hot de buzunare. Motivul a fost - deduc din ce-mi aduc aminte din urletele lui -  o incalcare a regulamentului Afi Palace pe care am facut-o acum un an, cand m-a surprins el facand poze clandestin.

  • Si dupa aia m-am gandit ca in locul meu putea fi fiica mea, care a fost, deja, la o petrecere in Afi. Daca bodyguard-ului i se parea suspecta, vazand-o cu telefonul in mana si o lua la suturi in cur?
  • Dar tipii aia care livreaza zahar la Gloria Jeans, parfumuri la Douglas, morcovi in Cora: daca se trezesc si ei imbranciti de desteptul asta, pe motiv ca "au venit cu baxurile de-afara"?
  • Daca era unul din actionarii Afi Europe, nemultumit ca era un servetel pe tejghea, si care facea poza ca sa certe pe cineva?
  • Daca era un cardiac, sau un epileptic, in locul meu? Ce se intampla dupa atacul bodyguard-ului?

Din desfasurarea evenimentelor de luni seara, eu inteleg ca tipul este incompetent pe jobul ala de la paza. Cum urla la mine, degeaba.... Sigur, nu vreau ca la paza sa fie niste tipi timizi si care rosesc imediat. Dar nici un agitat d-asta....

Sigur, ati putea crede ca, avand talent la scris si un lexic mai bogat ca tipul, povestesc mai bine si ca pun de la mine. Nu pun. Incidentul apare pe inregistrarile camerelor video, eram la intrare, nu in vreun colt... 

Inchei cu o sugestie pentru cei din managementul Afi Ploiesti: v-ar deranja foarte tare sa-l trimiteti pe tipul asta sa pazeasca baxurile de apa din depozitul Cora? Si cand se varsa vreun bidon, sa poata sa-l ia la picioare, fericit, si sa urle la el: "Borsecule, ai udat Dornele si Zizinurile! Afara! Afara cu tine ca-ti dau doua mopuri de te usuc!!!!". In fond, ce-aveti de pierdut: sa ramaneti fara un sef la paza? Pai ce, asta-i sef?

Sigur, incidentul e un rahat, nimic grav. Dar daca in locul meu era vreo persoana de-aia tipicara, disperata sa o puna de-un proces de daune? Daca eram fiul vreunui deputat, ca ala care a avut o problema la gat ultima oara cand a venit la Afi? Daca eram unul din actionarii AFI Europe? Daca eram Fuego, si nu mai puteam sa cant, din cauza socului provocat de acest - cum sa-i zic, sa nu jignesc vreun cuvant? Acum, pe bune, afiotilor: va dati seama ce deservicii va poate aduce tipul asta?

UPDATE 1: "Omul de la paza care te-a dat afara din mall pentru ca faceai poze cu telefonul a actionat impotriva instructiunilor primite. Peste tot in lume ai voie sa faci fotografii cu telefonul intr-un mall. Ne-am dori ca oamenii sa aiba una sau mai multe poze facute in Afi Palace Ploiesti in casa, inclusiv pe frigider." [citat aproximativ, pentru ca n-am luat notite]. Cam asta este rezumatul discutiei pe care am purtat-o azi cu top-managementul Afi Palace Ploiesti, dupa ce incident. "Afioţii" m-au chemat azi la o discutie in care s-au clarificat toate aspectele posibile si imposibile ale incidentului de luni seara. Ma bucur ca s-au lamurit lucrurile si sper ca fiecare om din paza fiecarui mall din Romania sa inteleaga ca nu pazeste o unitate militara ultrasecreta. Da, mall-urile sunt teritorii private, nu spatii publice in care sa ma manifest cum vreau. Dar fara clienti relaxati, care sa se simta liberi sa faca orice nu afecteaza libertatea altora, un mall nu reprezinta nimic. Si gata. Telenovela se incheie aici. 

UPDATE 2: imbecilul ala nu mai lucreaza la AFI Ploiesti. Incidentul si relatarea asta au facut ca spre mall sa curga alte cateva plangeri, care au convins managementul ca omu' era o bomba cu ceas.

 

 my books:

w1 w2 w3 w4 w6  

Citeşte mai departe ...

Domnu' Ponta, stiaţi că ăsta care a omorat cinci oameni are aviz psihologic să conducă maşina?

E duminica si - orice ziarist stie - sunt prea putine stiri de facut. Accident cu sase morti, pe DN1? Cu mesaj de sinucigas in coada? Perfect! Sa tragem tare, toata ziua, pe subiect, ca tot n-avem altceva, s-a dictat in toate redactiile tv din Romania.

Dupa aproape 24 de ore, jurnalismul practicat pe acest subiect a reusit sa ramana steril. Se cauta doar emotii, pentru a induce alte emotii: cine era victima 1, cine era victima 2, cum arata parintii, ce spun prietenii etc. Nu oferim raspunsuri la problema in sine. Doar facem telespectatorii sa planga.

Nimic serios despre boul care a provocat tragedia. Aparent, era un sensibil, care s-a sinucis fiind puternic afectat de modul in care evolua relatia cu iubita lui. Aiurea! Era doar un tampit, care s-a labilizat psihic de unul singur. Mare chestie, te-a parasit o femeie, du-te sa omori pe cineva! Nici daca era George Clooney nu trebuia sa se poarte asa. Toti am fost parasiti, de o femeie, cel putin o data. Si toti am avut gandul sinuciderii, cat de mic si de fugar a fost gandul ala, dar fara sa vrem sa omoram alti oameni, o data cu noi. Asta nu mai e gand normal pe timp de depresie, ci un semn ca psihicul e dereglat serios. 

De-aia, cred ca e timpul sa punem niste intrebari serioase. Cumva, dobitocul asta care a omorat cinci oameni si-a luat avizul psihologic necesar obtinerii permisului auto. De la ce clinica? De la ce doctor? Si-a facut testele alea sau a dat spaga pentru ele? Avea si un job? Deci are si acolo, depus, la dosarul de angajare, un aviz psihologic. Asta de la ce doctor era?

Se duce cineva peste doctorii astia doi, sa-i opreasca, pentru ca au dat avize ok unui dement?

Este atat de stupid si de rau ce a facut individul asta incat as dori ceva: sa fie condamnat pentru omor, chiar daca a murit. Amintirea lui trebuie sa fie cea a unui criminal psihopat, care a curmat cinci vieti cu sange rece. Nu vreau ca cineva sa-si aduca aminte de el ca de un baiat fara noroc, care a facut un gest aiurea pentru ca l-a parasit iubita. Este un dement.

Pentru ca doar despre asta este vorba, dragii mei. Tragedia de pe DN1 arata ca in Romania, permisul auto se ia prea usor, si nu este ridicat pe motive medicale aproape niciodata. Sunt zeci de mii de nebuni pe strazi, la volan. Stiti cati? 40.000. Mai mult de jumatate sunt adulti si conduc masini. Acum, pe bune: cum vi se pare traficul din Romania, cu vreo 20.000 de dereglati la volan? Cam 500 in fiecare judet...

Aşa că, domnu' Ponta, pentru ca tot va plac ordonantele de urgenta, va rog sa mai dati doua:

1. una care sa oblige Ministerul Sanatatii sa transmita, anual, lista bolnavilor de afectiuni psihice aflati in evidenta, Inspectoratului General al Politiei, in vederea retragerii permisului valabil de conducere. 

2. una care sa modifice Codul Penal, astfel incat un medic ce ofera un aviz psihologic favorabil unui sofer care ulterior se poarta ca un dement in trafic si savarseste infractiuni grave, sa fie considerat complice sau coautor la fapta acestuia. 

As dori sa va miscati cu talent, domnu'Ponta, ca tot e campanie si tot n-aveti mesaje serioase. Va asigur ca sa fie altceva, ca feedback, decat lansarile facute cu oameni adusi cu japca. Va garantez ca daca va faceti timp si treceti si pe la guvern, scapam de astia pana nu se trezeste alt tampit sa bata acest record trist, stabilit sambata, langa Ploiesti: sase oameni morti, dintre care trei copii.

 

Citeşte mai departe ...

Bancile nu e oameni. Din nou. Dar acum le putem da peste maini!

Suntem atat de tampiti.... De o saptamana, pe agenda publica gasim doar stiri abstracte. Cand citesti ce-au mai facut Ponta si Basescu, iti pierzi timpul, pentru ca viata ta nu este afectata in mod direct, azi, de actiunile lor. La fel, cand studiezi problema Ucrainei si emiti pareri, esti la fel de bou: jocurile s-au facut in Ucraina, suntem doar spectatori. 

N-ar fi bine sa devenim atenti la chestii mai apropiate de noi? Cum ar fi propriul buzunar?

Uite subiect, cazut in mod incorect in derizoriu: afisarea comisioanelor bancare la ATM-uri.

Pe scurt: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor vrea ca oricine scoate bani sau face tranzactii printr-un ATM sa vada pe ecran cat ii ia banca comision. Nu procentele, ci suma exacta, dandu-i posibilitatea clientului sa renunte la operatiune.

Ar fi minunat. Nu e normal sa-mi iei cincizeci de bani daca-mi platesc cablul, cu cardul, si 5 lei daca achit un televizor. Pana mea, aparatul ala a consumat tot atata energie, iar banca a facut acelasi efort logistic. Ia ganditi-va: daca frizerul v-ar cere 5 lei sa va aranjeze un perciune, si 10 lei pentru celalalt, pentru ca aratati mai bine din stanga, nu i-ati baga foarfeca in cur?

Nu doar pentru mine e minunat. Care dintre voi ţine minte toată lista de comisioane pe care ati primit-o cand ati ridicat cardul de la banca? Care dintre voi stie daca s-au schimbat comisioanele, si cand? Stim doar ca nu e bine să faci operaţiuni la alte ATM-uri decât cel al băncii proprii. Pe asta mizeaza si bancile, si ne frig in fiecare zi. 

In mod evident, bancile nu sunt de acord cu proiectul ANPC. Si fiti atenti, noaptea mintii, ce argumente au: 

"ar trebui luate în consideraţie posibilităţile tehnice de a implementa astfel de măsuri". Cum adica, ma?! Adica stiti cati bani imi luati din buzunar, dar nu-i puteti afisa pe ecran?!

"ar trebui luate în consideraţie costurile asociate implementării unor asemenea aplicaţii" - Pe bune? Un softulet care face conversia intre procent si valoarea nominala costa 5 euro, probabil. 

"băncile sunt interesate să afle dacă ANPC a structurat această propunere legislativă pe baza un studiu care evidenţiază impactul" - Uite, aici e nevoie de noi. Trebuie sa va dati cu parerea. Sa faceti sa se auda ca vrem asa ceva. 

Eu tot sper, ca un cretin probabil, sa apara in spatiul public un politician care sa propuna un stat mai puternic in relatia cu bancile, pe care le consider, alaturi de producatorii de mancare si de hipermarketuri, cel mai mare rau al Romaniei. Totul, dar absolut totul, intr-o relatie cu o banca, este in dezavantajul cetateanului roman, asta desi Romania s-a indatorat pentru ca bancile sa-si astupe gaurile din bilanturi. 

Asa ca va recomand sa descarcati, de mai jos, proiectul de ordin, sa- cititi si sa scrieti un mesaj cu ce credeti despre el la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Trebuie sa faceti asta in perioada 01-11 septembrie, cat dureaza consultarea publica. Va asigur ca si bancile o fac, de pe mii de adrese de email, incercand sa scape iar cu o roaba de bani nemunciti.

O sa conteze. E o decizie politica, iar Ponta si Base vor fi foarte atenti la feedback.

E prima oara cand o fac anul asta: SHARE, sa afle si altii. 

Citeşte mai departe ...

idei gratis - un site cu bunaciunile care vand/fac ceva

Cautam azi, prin Ploiesti, un hard extern. Apropo: cum e posibil ca magazinele no-name sa vanda nimicuri de-astea mai scump decat retelele de electro/IT? Nu zic ca intre 220 de lei si 240 de lei e o diferenta atat de mare. Dar este, totusi, o diferenta de 10%, uriasa atunci cand vrei sa traiesti pe o piata dominata de giganti ca Altex, Domo, Flanco.

Nici nu luasem in calcul eMag-ul. Mie, personal, brandul asta mi se pare cel mai ipocrit dintre toate. Nu e normal sa vinzi la acelasi pret cu unul care vinde in 50 de showroom-uri uriase, atata timp cat tu vinzi de pe net. Adica n-ai chirie, becuri, gresie, raft, etc de platit. Intr-o piata normala, eMag ar trebui sa vanda cu 30% mai ieftin decat Altex, de exemplu. 

Dar azi am ajuns in Afi, cu showroom-ul ala eMag mic si meschin, si am zis sa vad preturile. 190 de lei un hard extern exact ca la ATX Computer, unde era vreo 230 de lei. L-am luat, si cand m-a trimis emagărul la casierie să plătesc, am vazut casierita, care avea niste sani din seria ... panică-panică!

Nu vreau sa vorbesc despre ei. Daca imi plac sau nu. Daca m-as juca cu ei sau nu. Daca m-am gandit la ceva, cumva, candva. Si asta pentru ca oricum n-am actionat in nici un fel. M-am chinuit sa ma uit in perete, cat am putut...

Dar tot a contat, sa stiti. Oricat ne-am da noi barbatii de loiali [eu sunt], de bine intentionati [da, sunt], de relaxati [clar, sunt], de relaxati la capitolul sex [ :) ], tot ne impresioneaza o pereche de sani enormi. Mai mult ca sigur, de acum incolo, cand o sa mai am de cumparat ceva care se baga in priza, si-o sa fiu in  zona AFI, o sa verific preturile si la eMag.

Tot asa cum, atunci cand ma duc la Tres Olivos, ma uit daca e de serviciu bruneta aia cu bustul senzational.

Si la Bricostore, la biroul de credite, e o tipa care-ti rupe capul, vizual vorbind. 

Pe aia de la Carrefour, sectorul de tigari, o stiti?

Dar pe aia de la Nero Bianco?

Sau pe Andreea, care a fost la Filicori, pana anul trecut?

Sau blonda din prima serie de angajati ai Sky Club...

Si la firma unui amic e o tipa dementiala.

Nu m-am dat in viata mea la o tipa care vinde, cumpara, sau asigura un serviciu, de pe pozitia mea de client. Nici nu stiu sa agat, in pana mea! Dar tot am in cap o harta cu sanii si fundurile misto ale Ploiestiului. Stiu, nu-mi foloseste la nimic concret. Dar nici nu-mi dauneaza, asa ca.... 

hartasanilor.ro, bunaciuni.ro - sau altceva de genul asta - ar fi genul de website care ar avea un public numeros, de tip OTV. Stiti voi: nimeni nu recunostea ca se uita la domnu' Dan, dar toata lumea stia ce-a spus aseara.

Stiu, suna misogin si sexist, dar depinde doar de developeri sa nu si fie asa ceva. 

[www.facebook.com/bogdanstoica.ro]

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica