Avem patru candidati cu sanse:

1. Angelo Scola - italian, arhiepiscop la Milano - progresist (anti-pedofilie si anti-coruptie), prieten cu Berlusconi si fan al dialogului cu Islamul. Deci, nici o sansa, intr-o lume tot mai ostila mahomedanilor. Catolicii din Romania tin (degeaba) cu Scola. 
2. Odilo Pedro Scherer - brazilian, arhiepiscop de Sao Paulo - membru in conducerea Bancii Vaticanului - conservator (anti-avort, anti-gay, pro aparat birocratic la Vatican). Cum in America de Sud sunt 40% din catolicii din intreaga lume, iar baiatul asta are acces la banii Bisericii Catolice, are ceva sanse. Are si - atentie! - sprijinul cardinalilor americani.
3. Sean O'Malley - american, arhiepiscop de Boston - progresist - calugar franciscan sever care a vandut proprietatile bisericii din Boston pentru a despagubi victimele abuzurilor sexuale facute de preoti. Are Are si el sprijinul cardinalilor americani. Si sanse mari, pentru ca este singurul candidat american.
4. Peter Turkson - ganez, cardinalul negru - conservator - E o petarda, nu cred ca vom avea un Papa negru. In plus, doar 16% dintre catolici provin din Africa, si sunt parliti la maxim.

Pronosticul meu: finala va avea loc intre Scherer si O’Malley. Si va castiga irlandezul. Adica americanul. 

Pronostic gresit! JORGE BERGOGLIO este noul Papa. Acesta se va numi Francisc I. Argentinian, din parinti italieni, iezuit. Licenţiat în filosofie, profesor de teologie, cardinal al Bisericii Catolice din Argentina şi arhiepiscop al Buenos Airesului. Din 2001, la Vatican. Nu foloseşte maşina “de serviciu”, merge cu autobuzul, locuieşte într-un apartament modest şi îşi prepară singur mâncarea. Este conservator (vezi mai sus ce e aia).

Donna Karan New York, mai cunoscuta ca DKNY, se afla, de cateva zile, in pozitia perdantului intr-un razboi online cu efecte incredibile. Si totul a plecat de la o mini-teapa. Compania i-a oferit unui fotograf 15.000 de dolari pe 300 de imagini cu oameni din New York. Omul a refuzat, dar DKNY i-a folosit, totusi, fotografiile, intr-o vitrina. Fotograful a povestit incidentul si a strans, in cateva zile, 40.000 de like-uri, 30.000 de share-uri si 4.000 de comentarii pro, pe Facebook. Aceiasi sustinatori au postat mii de comentarii negative pe DKNY si au generat articole in Wall Street Journal, Huffington Post, AdWeek, in doar trei ore. Dupa acest interval de timp, DKNY si-a cerut scuze si a oferit o donatie de 25.000 de dolari pentru un proiect umanitar. Fotograful a cerut fanilor sa stranga restul banilor pana la 100.000 de dolari, lucru reusit in 72 de ore! Apoi a facut un nou apel catre fani sa preseze DKNY sa contribuie cu o suma egala cu cea deja stransa de fani, dubland suta de mii de dolari. DKNY nu a mai raspuns. Si de atunci, are comentarii si mai multe, si mai negative. Criza de imagine a DKNY s-a agravat.

Sa ne intoarcem la informatiile de baza: in lumea reala, DKNY este o companie care valoreaza miliarde de dolari; este cel puternic. Fotograful e un tip oarecare, sau, ca sa pastram tonul, cel slab. Activitatea online a celui slab genereaza pierderi in lumea reala pentru cel puternic. 

Incercari timide exista si la noi.

Zece. Atâtea femei am întrebat azi dacă ar lucra cu Tudy, la Primăria București. Cinci au spus “nu”, două au zis „de ce nu”, iar trei au spus că ar lua decizia de a lucra sau nu cu noul viceprimar al Capitalei doar după ce l-ar vedea cum se comportă cu ele.

Cam așa stăm: ca produs politic, Tudy e terminat înainte să înceapă să lucreze. Înainte să vedem dacă e ceva de capul lui, dacă se pricepe la administrație publică locală, dacă e de bună credință sau tot un jeg care abia așteaptă se se îmbogățească. Și pentru situația asta nu e de vină România, ca țară cu o mentalitate prea înapoiată, cum am început să aud, pe ici, pe colo. Ci fix Tudy și nașul său politic, Tăriceanu.

Dacă eram Tudy și aveam ambiții politice, aș fi avut grijă să-mi creez și alte dimensiuni publice în afara celei de onanist cu gusturi discutabile la femei (pe bune, te poți îndrăgosti de Zăvoranca?). Aș fi încercat să fac lumea să afle că sunt un băiat citit, că am un trecut curat, că nu-s muritor de foame și nici disperat după bani, că sunt un om de dreapta (fără hăhăială), că sunt membru ALDE și că vizez o poziție în executivul Primăriei Capitalei. Noi știm despre băiatul ăsta doar episodul cu Zăvoranca pentru că așa a vrut el, nu pentru că suntem răi și nu l-am observat în toată splendoarea lui politică.

Iar dacă eram Tăriceanu și aveam planuri cu Tudy, aș fi avut grijă să se afle cam același lucru. Mai subtil, mai cu talent. Că e un tânăr frumos, de viitor, capabil, cu etică, care promite și că face parte din noul val de politicieni liberali pe care ALDE îi are. Aș fi spus „am 50 de tineri la fel de bine pregătiți ca Tudy, dar îl arunc pe el în luptă pentru că ALDE vrea să lupte împotriva mentalităților învechite, care fac un pervers din oricine nu face sex doar în poziția misionarului”. Iar noi am fi înghițit povestea, că suna mișto. În fond, noi nu știm, încă, ce e de capul acestui băiat. Poate e vreo lumină, vreun semizeu, și noi ne grăbim să-l judecăm doar după agerimea mâinii...

Din păcate, nici Tudy n-are un PR bun, nici Tăriceanu nu e vreo minte sclipitoare, nici ALDE nu vreo structură de subtili cunoscători ai sociologiei. L-au ținut ascuns pe băiatul ăsta să nu compromită rezultatul ALDE la alegerile locale, iar acum l-au pus pe cea mai înaltă poziție posibilă pentru un partid mic, în ierarhia Capitalei. Logic, lumea crede fie că Tăriceanu e un pervers, fie că Tudy e singurul om tânăr cu studii din partidul ăla. Și asta este dezastruos pentru un partid care n-a convins, încă, pe nimeni, că e altceva decât un vehicul plin de pesediști acoperiți.

Așa că viitorul nu poate fi decât unul singur: din cauza acestei numiri, ALDE o să se ducă în jos la alegerile generale, pe București. Cât despre Tudy – vă garantez că n-o să fie luat în serios orice ar face, de pe poziția de MÂNĂ DREAPTĂ a primarului Gabriela Firea.

Știu, sunt rău. Dar nu m-am putut abține... J))

text aparut pe www.psnews.ro 

Am constatat, la multe cunostinte de-ale mele, cateodata si la mine, ce forma abstracta are saracia. Ne simtim saraci cand nu ne permitem cutare croaziera, ca X. Sau modelul Y de masina. Dupa logica actuala, provin dintr-o familie saraca, desi nu m-am simtit sarac niciodata. Sigur, am avut perioade de pauperitate, dintre care cea mai acuta a fost cea din timpul stagiului militar, dar nu am fost constient niciodata ca sunt lipsit de bunuri fundamentale pentru cine eram eu, atunci. Erau doar intervale de timp nasoale, pe care le traversam cu optimism.

Ieri, insa, in cartierul Cina, cand am vazut ASTA, mi-au trecut fiori reci pe spate. Asta pentru ca, si daca ar fi sa-mi vand un picior, de la sold, n-as accepta niciodata ca fiica mea sa simta gustul saraciei. 

Sigur, veti spune ca nu e nimic senzational. Ca sunt patetic. Ca ma cac pe mine, aiurea.

Se prea poate. Dar pana ieri, n-am vazut niciodata un copil mancand de pe jos, alaturi de tatal lui.