Dacă ești unul dintre cei care se bucură că, de la 1 iulie, doar cetățenii români cu zece clase absolvite mai pot obține permisul auto, să știi că ești fie superficial, fie snob, fie prost. Serios. Fie confunzi analfabetismul cu lipsa studiilor, fie crezi, ca un bou patentat, că din școli nu pot ieși analfabeți. 

Ba da, pot. Acum câțiva anișori am făcut o anchetă jurnalistică pe tema asta. Toți cei care obțineau permisul auto deși nu știau să scrie sau să citească aveau studiile făcute. Unii aveau chiar bacul luat. 

Asta se întâmplă mai ales în liceele din orașele mici, unde absențele, notele, texele și chiar examenele, se iau contra cost. Sau contra brânză, porc, lemne, motorină, etc. În orașele mari, analfabețîi care ies de pe porțile liceelor sunt, de obicei, conectați la politică. Serios. Dacă tăticu' e coleg de partid cu consilierul X, care e la putere, iar ăla e decident în facerea bugetelor pentru școlile și liceele din oraș, ii e foarte ușor să obțină pentru loaza de copil tot ce vrea, inclusiv diplome. 

Dacă ăștia care au făcut legea voiau să scape de analfabeții din trafic puteau introduce un examen scris. Zece rânduri de copiat de pe tablă, zece rânduri după dictare. Dura zece minute și era relevant: la mai mult de 10 greșeli e puțin probabil să ai bagajul lexical mai mare decât un papagal vorbitor și să-l folosești mai bine decât acesta. Așa că marș afară, la sapă, matură, cules cireșe, pula mea, ceva ce nu nenoroceste pe nimeni. Puteau chiar sa impuna examenul asta si la preschimbarea permisului, care se face la fiecare zece ani. Se crea astfel o sită, utila foc. 

Ăștia care au făcut legea sunt, însă, membri guvernului. Ai Guvernului Dăncilă. Condus de Viorica Dăncilă, o analfabetă notorie, care provine din PSD, partidul cu cei mai mulți votanți analfabeți, acum, că Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu nu mai există. Păi cum pula mea ar fi putut impune ăștia un astfel de test pe care l-ar fi căzut chiar ei?

Probabil acum razi satisfăcut că am scris "de rău de PSD". Nu asta era ideea,. Ideea e să nu te bucuri că a apărut măsura asta. Să retii ca, acum, un copil destept foc, autodidact, care a invatat sa citeasca si sa scrie de la televizor si de pe messenger, dar ținut la muncă, în solar, de părinți, nu va putea niciodată să conducă o mașină pentru că niște imbecili au decis că hârtia privind competențele lingvistice, și nu competențele lingvistice, sunt condiția eliminatorie. Măsură care va duce, probabil, la și mai multe șpăgi în sistemul educațional. Părinții decerebratilor vor da mai multă șpagă, mai devreme, pentru ca nemernicul anafabet să poată conduce fala și șmecheria familiei, o mașină căruia nu știe nici să-i scrie numele. 

sponsorul acestui text e aici

Am cateva sute de mii de cititori pe acest blog, in fiecare luna. Multisor, ar zice unii. Pintre ei, doar cateva zeci/sute/nuconteaza care platesc ca sa ma citeasca. Nu pentru ca le-am impus eu, ci pentru ca asa au ales ei: sa-mi cumpere cartile. Si daca fata de primii nu am nici un fel de datorii, fata de cei din urma cred ca am macar datoria morala de a incerca sa-i ajut sa faca niste bani, asa cum au incercat ei, cu mine. Si cum altfel le-as putea fi de folos decat folosind chiar acest blog? 

Asa ca le-am scris cititorilor-platitori. Daca vand bunuri, presteaza servicii sau cred intr-o cauza, sa-mi trimita si mie un link si cateva informatii, pe care eu o sa le postez, aici. Saptamanal, ca altfel ma duc cu capul. Cativa mi-au raspuns. Sa incepem, deci:

1. De Bogdan v-am mai zis in Lista Locurilor Unde Poti Citi Gratuit Istoria Stomatologiei Romanesti. Are un cabinet stomatologic indepedent si un caine cat toate zilele. Eu va recomand sa-l cautati pentru abilitatile lui stomatologice, nu pentru caine. Cainele nu e prietenos, Bogdan da. 
2. Oana e din Ploiesti, are doua fetite senzationale care citesc de rup, deci Oana e misto. Picteaza la fel de misto niste tricouri, pe care le gasiti sub brandul Sofistikat. 
3. Razvan vine din aceeasi zona de business cu Bogdan. Nu-l cunosc, n-am apucat decat sa vorbesc la telefon cu el, dar are o afacere care arata foarte bine si pe care v-o recomand. 
4. Sebastian si Ane Mary au, probabil, cele mai multe cabinete stomatologice din Bucuresti, grupate sub acest brand. Very nice place and people. 
5. Despre Mircea, Raluca, Denisa, Mihai si restul trupei v-am tot povestit in Jurnal de Officedent. Clinica lor e de gasit aici.
6. Claudia Ratiu a lasat viata la oras si s-a mutat într-un sat de lângă Cluj, în casa și pe pamantul strămoșilor soțului ei. Acolo a demarat proiectul cu care se mândreste, Atelierul Papadiei, o lume veselă și pufoasă, plină de fire colorate, care produce jucării, hăinuțe de cănuțe, pernuțe sau papucei de casă. Toate sunt pe facebook.com/atelierulpapadiei/

Daca si tu ai cumparat carti, decoratiuni sau bijuterii de pe https://bogdanstoica.ro/shop, te rog sa-mi scrii la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. cum poate fi gasit businessul tau pe net si la ce e el bun. Fa asta si cateva sute de mii de cititori de-ai mei ar putea deveni viitorii tai clienti.

Viorica Dancilă, prim-ministrul României și-a făcut pagină de facebook. Nu mă mir că abia acum, la un an și de mandat; pentru unii oameni pare foarte greu să faci o pagină pe facebook. Iar Viorica, știm toți, nu excelează în chestii de-astea, cu litere și cu rânduri multe, pline de cuvinte. 

Patru poze a folosit Viorica Dăncilă, la lansarea paginii. Toate sunt proaste. Nu neapărat ca execuție (deși și execuția e modestă), ci ca mesaj (era să scriu semiotică, dar segmentam prea tare audiența acestui text).

Poza de coperta, de exemplu, este o poză megaproastă. Nu pentru că pare mișcată (e foarte greu să fotografiezi 30 de oameni și toți să stea perfect nemișcați când apeși tu pe declanșator). E proastă pentru că:

- e făcută de la un punct de stație prea înalt și statura Vioricăi se estompează printre copiii ăia

- e făcută dintr-un unghi greșit (dacă vă uitați atenți, grupul se uită spre un alt fotograf, aflat cu 2-3 metri mai la dreapta)

- e făcută cu ceva care are lentila #umpic murdară (se vede după albul-gri al cămășilor).

Trecem, așadar, peste voma asta și mergem la voma poza de profil. Care e cocălăreală srl. 

Știți de ce? Pentru că nici un ochelarist autentic nu-și dă jos ochelarii așa, descendent. A facut-o, la debutul purtarii ochelarilor, si a observat ca aerul care-i iese pe nas când expira ii abureste lentilele. Ce vedeti e doar posing. Mai e o varianta, cand sugi un pic un brat al ochelarilor, si inca una cand gesticulezi cu mana in care tii ochelarii (posturile astea false se predau la toate cursurile foto de cacat). Plus ca, la cum stă tipa, cu gâtul încordat și cu cinș'pe microexpresii activate, e clar ca a pozat așa. Să pară cultă'n cap, cu gândul numa' la grijile poporului. 

Mai sunt două poze pe acolo.

Asta, în care poartă o culoare pe care un pesedist ar trebui s-o evite din oficiu. Primul mare război româno-român a fost pesede-pedele, roșii versus portocalii. Ati vazut vreodata vreun stelist in visiniu? Vreun liberal in rosu? Credeti ca vreun pesedist ar da LIKE la o poza care-i aminte de Eba, Blaga, Videanu?

Și asta, în care văd și eu, în sfârșit, o rochie asortată cu rujul ăla nefericit de sângeriu cu care Viorica Dăncilă își dă pe buze cum dă un mecanic cu vaselină pe pinioanele dintr-o cutie de viteze: la greu. Ca o fetiscana care nu stie sa se machieze, sau ca o provincială la prima ei vizită la mall. 

În toate pozele de pe site, Viorica poartă ochelari. Asta deși ea nu poartă ochelari în viața de zi cu zi. E logic de ce ii poarta in poze, nu? "Șefa, aveți reputație de idioată; așa, cu ochelari, pare că aveți creier". 

Nici cu textele nu stă bine pagina Vioricăi Dăncilă. Citatul ăla din Churchill, menit să ne convingă încă o dată că femeia nu e proasta cu craci pe care o vedem zilnic la tv, este nu doar o chestie amuzantă, ci și o gafă politică. Churchill a trădat România. I-a propus-o lu' Stalin, ca un proxenet jegos, ca să nu se bage rusul în Grecia. Churchill a scris pe șervețelul ăla "Rusia 90%" în dreptul României. El ne-a trimis după Cortina de Fier și în lagărul comunist, timp de 50 de ani. Cand citezi din Churchill de pe pozitia de om de stat esti doar un analfabet istoric.

In incheiere:

Cine o place pe Viorica să-i caute nefericitei pe google "yalta churcill românia" și să-i facă un rezumat. Scurt. Eventual, tot pe un șervețel. 

Cine n-o place pe Viorica să-i cumpere copilului Miaufulness. O să-și audă copilul zicând, la un moment dat: "tati, cine e Dăncilă și ce înseamnă complex?" Și pe urmă o să râdă amândoi.

Iar cine îl place pe Churchill să-mi sugă pula. 

Dacă tot ce știi despre gravură este că print-shop-ul din colț face gravură laser, sau că-ți poți grava numărul de înmatriculare pe oglinzile mașinii, felicitări, ești un om al timpurilor noastre, demn să porți o baterie în cur și să dai bășini bionice. Nu despre asta e vorba, te rog închide textul asta, fugi și joacă-te ceva pe telefon. Textul asta este despre gravura aia cu care se ilustrau primele cărți ale omenirii. Cu care s-au făcut primele hărți. Care l-a făcut faimos pe Albrecht Dürer. Dacă ți-a picat în mâna, vreodată, o carte veche, cu ilustrații bizare, nici poze, nici picturi, să știi că erau gravuri. Făcute cam cum lasă bocancul murdar urme de noroi pe covor, dar in vreo cinci feluri.

La gravura acvaforte (se citește acuaforte) placa metalică de gravură (talpa bocancului) este corodată după un desen, cu acid, după care se da cu cerneală și se presează peste hârtie umedă. Gravura acvatinta (fonetic: acuatinta) se face cam la fel, doar că înainte de expunere la acid se presară placa cu niște granule, care crează pe hartie un efect punctiform. Xilogravura (xylon = lemn, în greacă) se face cu plăci de lemn scobite manual după un desen, în găurile făcute intrând cerneală care apoi, tot prin presare, ajunge pe hârtie. Litografia (litos = piatră, în greacă) este o metodă de gravare în care suprafața matritei e perfect netedă, dar tratată, după desen, cu substanțe hidrofobe și hidrofile care vor deveni pe hartie imagine și fundal. E atât de bună metodă încât se folosește și acum. Tiparul offset e o forma de litografie. Tot litografie se poate numi construirea circuitelor integrate. Serigrafia este tot o formă de gravură, unde imprimarea se face printr-o sită cu șablon în forma desenului. Mai nou a apărut linogravura, unde matrița se face în linoleum.

Te-am lămurit de te-am spart, nu? Eram sigur. Si e bine. Ignora tot. Numai un snob se loveste de definitia exacta a frumusetii, in loc sa se lase cucerit de ea. 

Daca ti-am trezit interesul si vrei sa faci rost de niste gravuri, să pari și tu cult în casă, ai trei variante: 

1. Iei la cercetat cărțile vechi din casă. De obicei, gravurile sunt imprimate pe o pagină unde verso-ul este alb.

Uita-te la pagina aia alba, un pic, in lumina. Daca vezi un contur liniar, de obicei dreptunghiular, un pic mai mare ca imaginea, sa stii ca ai o gravura. Santul ala fin din hartie a aparut de la trecerea placii de gravat si a foii de hartie, prin presa.  Un alt indiciu valoros: de obicei, pagina cu gravura pare sa fi fost lipita in carte, nu e parte a unei file duble. Logic, cumva, tocmai ti-am zis ca se faceau una cate una, nu pe rotativa...

Dacă nu e vorba de o carte în stare bună, poți extrage cu grijă gravurile, apoi fugi si cumpara-ti rame, inrameaza gravurile și pune-le prin casa. Nu distruge o carte completă și bună, nu fii tâmpit. 

Varianta 2. Cumperi cărți cu gravuri sau doar gravuri de pe olx sau okazii. Sigur, poți lua țeapă, poți primi ziare vechi în pachet, dar ... dacă ai noroc? Purcede, apoi, la ce scrie mai sus și decorează-ți casa, cafeneaua, biroul. O sa arate bine de tot.

Varianta 3. Cumperi gravurile, gata înrămate, de pe  bogdanstoica.ro/shop. Eu am o droaie, e păcat să le mai țin în sertare și plicuri, așa că le dau, pentru că niște lucruri atât de frumoase nu trebuie să stea ascunse. 

In general, iți recomand decorațiunile vechi, autentice, fie că ți le procuri singur, fie că le cumperi de pe net și le mesteresti singur, fie că le iei de la mine gata de pus pe perete. Printuri de magazin au toți cei care au fost la Ikea, Metro, etc si nu mai poți vorbi despre un stil personal când sunteți 3 milioane de oameni cu pereții decorați la fel. Gravurile si cartile postale vechi sunt nu doar doldora de bun gust, ci si destul de rare și, uneori, destul de scumpe. Si stai linistit: gravurile pot fi trecute, fără probleme, la obiecte de colecție de bun gust. Dacă ai niște gravuri in casă nu e ca și cum ai avea o carpetă. Ba, dimpotriva.

bogdanstoica.ro/shop

Te duci des la sală, exersezi la sac, faci si scheme complicate, ai început să te sincronizezi de minune cu instructorul și ai o stare de confort psihic gândindu-te că dacă ajungi într-o situație violentă o să te descurci. Nu, n-o să te descurci.

Te duci des la sală, iei proteine, împingi o sută de la piept, faci o sută de flotări zilnic, alergi 5 kilometri, te-ai umflat ca un cârnat nemțesc și ești sigur că dacă ajungi într-o situație violentă o să te impui. Nu, n-o să te impui.

Ai golănit toată viața, te-ai bătut prima oară la zece ani, ultima oară acum două săptămâni, știi să dai, ți-ai simțit gustul sângelui în gură, nu mai fugi, nu te mai blochezi când cineva da în tine, crezi că ești pregătit pentru un conflict fizic. Nu, nu ești.

Eu nici atât. De-aia m-am dus. De fapt, n-am avut de ales, a trebuit să mă duc. Pentru că eu nu vreau să mă duc nicăieri. Când zice pisi "hai și noi colo și colo", eu zic "nu și nu" invocând lipsa mea de sensibilitate pentru frumos. Că eu așa sunt, poți să-mi desfășori în față cel mai frumos peisaj din lume, nu simt nimic. Dar când a zis "e un stagiu de autoapărare, hai să învăț și eu ce să fac dacă se ia unul de mine pe stradă, ar trebui să-ți placă, că nu e nimic delicat și sensibil", n-am mai avut de ales. Iar când a zis "conduc eu" am fost aproape fericit. Că eu m-am săturat inclusiv de condus mașina.

Primul șoc a fost când am văzut cine sunt ceilalți cursanți. Credeam că o să fie alți sedentari ca mine, care fac efort doar accidental. Ciuciu, nene. Numa' instructori de arte marțiale, oameni care la serviciu poartă uniforme, owneri de săli. "Pula mea, n-o să înțeleg nimic, o să plâng primul și o să fiu prostu' grupului", mi-am zis.

Cam așa a și fost, dar n-am avut timp să conștientizez. Programul a fost la limita intensității suportabile. Și ca durata, și ca solicitare. Nu-s așa paliu, am făcut armata, mesteresc periodic lemnarie grea, nu am nevoie de multe ore de somn, dar în astea trei zile mi-a fost foame și somn tot timpul. Din cauza exercițiilor impuse de cei trei. Niște d-ăia, cu background sportivo-militar, care îi pot lăsa lați pe instructorii tăi de orice. Predarea a vizat principiile si tehnicile generale, pentru ca intr-o bataie nu aplici o schema, ci orice poti din tot ce stii. Si n-a plecat de la bataie ca optiunea nr.1, ci a vizat acele situatii in care fuga este imposibila. 

• Primul ne-a învățat cum să te lupți cu cuțitul. Era un tip scund, cu moacă de profesor de engleză pașnic. În luptă, însă, s-a dovedit rău ca un pirahna și eficient ca un măcelar profesionist, capabil să te facă fileuri și cu un ciob de pahar. 
• Al doilea ne-a învățat cum să folosim eficient un pistol. Și ăsta un periculos, trage în 0,8 secunde (am vazut video, nu-i bullshit) de când pune mâna pe pistol. Foarte-foarte mișto și partea asta. Eu am mai tras cu arma, dar nu mă gândeam cât timp irosesc de la decizia de a trage până apăs trăgaciul și că fac și o droaie de alte chestii inutile. 
• Al treilea ne-a învățat cum să ne batem fără arme. Un malac cât un vis urat. Pe cât era de mare, însă, pe atât era de relaxat si practic. Ne-a învățat că n-ai de ce să te chinuiești să arunci lovituri complicate cu pumnul și cu piciorul când două degete și un cot  sunt suficiente pentru ca adversarul tău să gâfâie brusc. 

Au mai fost două momente memorabile. Unul s-a referit la protecția altei persoane. Megamișto: inveti sa îți feresti copilul, iubita, mama, fratele, de un atac in desfasurare. Priceless. Al doilea s-a numit "încălzire dinamică" și nu mai vreau să-l fac niciodată pentru că am crezut că mor.

Nivelul general de predare a fost comparabil cu utilizarea unui iPhone: chestii complicate explicate foarte simplu. La final, înțelegi că schemele alea sofisticate de lupta pe care le vezi în filme pot fi făcute și de tine dacă ești atent la adversar și dacă ești determinat să-i dai una zdravăn. Mai zdravăn decât crezi tu. Pentru că despre asta e vorba. Tipul care o să te atace pe stradă nu o să dea cu cuțitul ca un profesionist cât să poți să răspunzi cum un uchemochipulamea. Nu. O să dea ca țăranul. Și dacă doar parezi lovitura, o să dea din nou. Și din nou. Pe stradă nu există reguli, coduri, tehnici. Nu există atac cu o singură înjunghiere, ci cu mai multe. Nu există bătaie cu un singur pumn, sau cu o singură încercare de a te imobiliza. Ăla care îți vrea viata, telefonul sau iubita e determinat să o facă, se grăbește, e feroce în acțiunile lui. E musai să-i dai una, sau două, sau nouă, chiar de la primul atac, până să se prindă că știi să te aperi. Iar revelatia stagiului a fost că 99% din lucrurile învățate pot fi făcute nu doar de un tip dus la sala, sau de un mâhnit cu o vagă experiență ca mine, ci și de o femeie de 50 de kilograme, blocată în lift, atacată pe stradă de un hoț sau în casă de soțul violent.

Am scris acest text pentru că aș vrea să mai trec o dată prin modulele astea de luptă. Ca să fac asta, trebuie să existe un motiv de a-i aduna, iar, la un loc, pe cei trei. Că unul vine de la Viena, unul de la Constanța, unul nu știu (și mi-e frică să-l întreb), și sigur n-o să vină doar pentru mine. Viața e pe bani, nu pe facerea de bine. Logistica necesară umple două mașini. E nevoie și de săli, de spații outdoor, cazare, masă, etc. Trebuie să fim măcar 20 la Ploiești si 20 la București, astfel încât să ne poată pocni preventiv pe toți, într-un singur weekend, ca să nu ne mai pocnească alții în viitor. Gen: "Ploiești patru ore sâmbătă dimineață și patru ore duminică dimineață" și "București patru ore sâmbătă dupa amiaza și patru ore duminică dupa amiaza". Nu stiu daca o sa fie asa, doar presupun (stagiul la care am fost eu a avut 12 ore de antrenament intinse pe trei zile). 

Dacă ți-am trezit interesul trimite un email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., pentru ca pe 13/14 iulie se face un workshop de genul asta la Ploiesti. O sa-ti spuna el ce-ti trebuie si cat costa. 

CONCLUZII:

1. Dupa acest stagiu nu ma voi bate mai bine, ci mai putin. Imi trec prin cap cel putin doua batai in care daca stiam sa fac ce-am invatat weekendul asta nu mi-as fi mototolit nici macar camasa. 

2. Recomand participarea oricarei persoane de peste 14 ani. Serios. Abia astept sa o duc pe fiica mea la asa ceva. Chiar dacă pare dur, workshop-ul este safe: se folosesc arme de airsoft, nu reale, cuțite din cauciuc, ochelari de protectie. Nici unul dintre participanți nu și-a luxat/rupt nimic, iar fetele (14, 24 si 29 de ani) au rezistat cu brio.

3. Vino daca esti bodyguard, politist, jandarm sau politist local, unele lucruri sunt de nivelul trupelor speciale. Mai ales daca esti politist local, te implor sa vii. Vreau sa vad si eu un politist local bine pregatit fizic....

4. Nu recomand participarea daca esti un delicat sau un frenetic digital. Nu e cu multe pauze de baut apa, de facut selfie-uri sau de dat mesaje. Daca te umfla rasul din senin, tot grupul face flotari. Iar daca fac flotari de mai mult de doua ori din cauza ta, o sa fac urat. Pula mea, eu abia mai fac flotari...

5. E cu dresscode black/tactic. N-am înțeles, la început, de ce e interzis să participi cu echipamente colorate și de ce a trebuit să fim toți în negru sau kaki. Acum înțeleg: nu-ți mai distrage atenția vreun fund roz, nu te mai gandesti ca ai dat o pălărie de bani pe treningul pulii. Ești doar tu și ăla care-ți vrea răul. Exact ca pe stradă.

Nu, nu m-a platit nimeni sa scriu acest text. Eu ma platesc singur.

La Valea Uzului era un cimitir international de razboi, adica un templu al pacii. Asa spun conventiile internationale. Soldatul e soldat, el n-a facut politica, ci a urmat ordine si a murit pentru tara lui, iar moartea in slujba unei tari merita onorata. Si Romania gazduieste cimitire de soldati germani, rusi, etc, care au murit incercand sa ne faca rau, asa cum si Rusia si Ucraina gazduiiesc cimitire de soldati romani, desi le-au fost dusmani. La Valea Uzului, in micul cimitir de pe drumul ce leaga Bacaul de Harghita, erau soldati morti in primul razboi mondial: romani care au vrut eliberarea Ardealui de maghiari si alipirea la Romania Mare, si soldati maghiari care voiau eliberarea Ardealului de romani si pastrarea lui in Ungaria Mare. 

Timp de aproape o suta de ani, cimitirul a fost cvasiabandonat. Acum, insa... Daca te uiti pe informatiile oficiale te crucesti:

Primăria Sânmartin (primar UDMR) a amplasat 600 cruci dedicate soldatilor maghiari peste mormintele a 600 de soldati unguri, români, austrieci, germani, ruşi, italieni şi sârbi, in afara cadrului juridic si a normelor dreptului internațional umanitar, cu fonduri proprii si fonduri de la Ministerului Apărării din Ungaria, fără înştiinţarea şi consultarea părţii române. 

In replica, in loc sa anunte Statul, care sa aplice Legea si sa opreasca profanarea si frauda istorica, ce credeti ca face Primăria Dărmănești (primar ALDE): amplaseaza si ea 60 de cruci dedicate soldatilor romani, tot in afara cadrului juridic, tot dincolo de normele dreptului internațional umanitar, cu fonduri proprii si fonduri de la Ministerul Culturii din Romania, tot fără înştiinţarea şi consultarea părţii maghiare. Dracu' stie peste ce le-a pus, ca statisticile vorbesc de un numar intre 22 si 149 de morminte de soldati romani. In nici un caz 60.

Cum extremismul si dezinformarea fac victime in mod egal in randul populatiei romane si maghiare, a iesit taraboiul pe care-l stiti si care a fost aplanat, nu rezolvat. In acest moment, la Valea Uzului nu mai avem un cimitir internațional de război, ci o bomba cu ceas, care poate detona oricand un conflict inter-etnic. Asa ca mi s-ar parea superb ca primarii celor doua localitati si toti cei implicati in cele doua mizerii revansarde descrise mai sus sa si-o ia, regulamentar, de la statul roman, pana trece cheful si altor imbecili fanatici sa repete figura. Avem deja conflicte latente la doi pasi de frontiere, intre Ungaria si Slovacia si intre Rusia si Moldova. Chiar nu avem nevoie de unul la granita dintre Ardeal si Moldova. Sau nu v-ati uitat unde e Valea Uzului pe harta?

Inchei cu un calduros MUIE adresat entitatilor de presa (si as mentiona aici Digi, Hotnews, Adevarul), care au prezentat lucrurile intr-un ton isteric si partinitor, inflamand spiritele de-a lungul si de-a latul tarii si generand mii de comentarii de genul "mergem peste unguri" sau "valea, romani jegosi". Nu avem nevoie de asa ceva.  Avem, insa, nevoie, de o lege a responsabilitatii presei cu sanctiuni pana la "suspendarea domeniului punct ro". Stiu, suna a Turcia si Rusia. Decat sa sune a ""razboi civil" si "dezmembrare teritoriala"...

ca de fiecare data, multumesc sponsorului acestui text: 

https://bogdanstoica.ro/shop

Nu știu dacă-ți place să citești așa ceva. Dacă nu ești pasionat de istorie eu sper să devii. Eu, de exemplu, dacă-mi dai un singur detaliu interesant, sunt capabil să citesc și istoria găurii din gogoașă. Pentru mine, istoria e o lectură de senzație, indiferent de subiect. De scris, însă, n-am scris decât Istoria Stomatologiei Românești. În două variante, pentru oameni mari (pentru că e plină de chestii interesante, deloc plictisitoare, merită cunoscută și e foarte mișto) și pentru copii (pentru că orice copil poate citi orice, contrar aparențelor). Ambele variante sunt de vânzare la mine pe site. Doar la mine pe site. 

Dacă, însă, nu vrei să dai bani pe cărțile astea, sa stii ca le poți citi si gratis. Cu ajutorul unor oameni de mare ispravă, care au crezut în proiectul ăsta și și-au comandat cărți personalizate, acum poți citi Istoria Stomatologiei Românești în următoarele locuri (ordine alfabetică):

Bogdan Rizea - cabinet stomatologic (facebook - site)

Ina Dent - clinica - (facebook - site)

Kopfzeit 1 - clinica - (facebook - site)

Kopfzeit 2 - clinica - (facebook - site)

Office Dent - clinica - (facebook - site)

O sa fac update, la aceasta lista, cand o sa fie cazul. Pana atunci, daca tot esti genul care n-are chef sa cheltuiasca fara sa primeasca ceva gratis, te rog sa te uiti in sectiunea MOCA. 

****

Cu gândul la MOCA, mi-am adus aminte de cea mai tare cititoare a anului 2016. O femeie din București care mi-a cumpărat primul volum din Tipul din Filme nu Există și apoi mi-a trimis următorul mesaj: "Bună, am citit cartea in ziua in care a venit, am recitit-o doua zile mai târziu, am mai citit-o o dată în weekend și acum nu mi se pare așa bună, așa că aș dori banii înapoi". Logic, i-am trimis banii. Să-ti citească cineva cartea de trei ori în sapte zile e un megacompliment, ceva ce merită cu prisosinta 30 de lei. Nu? 

P.S. Tipa a primit banii, dar n-a trimis cartea inapoi.

163 de cărți s-au vândut, pe https://bogdanstoica.ro/shop, în luna mai. Cu un magazin online minimal, despre care încă nu știu dacă are hibe. Fără SEO, fără facebook ads, fără cuvinte cheie. Am folosit doar tracțiunea obișnuită a blogului meu. Poate nu pare mult, dar va asigur că e mai mult decât vinde, într-o luna, din cărțile mele, o rețea de zeci de librării plus magazin online sofisticat, care au costat, împreună, milioane de euro. 

Încă mai am cărți  (dacă librării le-au cerut și editura le-a dat), în Diverta, Humanitas, Cărtureșți, pe elefant.ro, libris.ro, pană mea, nu mai știu, inclusiv pe amazon. Așa a fost aranjamentul cu editura, făcut acum trei ani (iar eu nu mă sucesc, într-o înțelegere, decât dacă mă simt furat). N-am fost furat, pentru că am avut noroc de oameni serioși, dar... nu era de ajuns. M-am prins anul asta, când am văzut raportul de vânzări pe 2018. 

Eu m-am înclinat întotdeauna în fața costurilor mari care aduc servicii excepționale. Vorba aia, "dai un ban dar merită", cred că a fost inventată de mine, într-o altă viață. Dar proprietarii de lanturi de librarii din România, și aici puneți voi, la întâmplare, ce nume de lant de librarii vreti, sunt prea lacomi pentru cât sunt de buni la vânzări. Cer în jur de 50% din prețul unei cărți, adică un comision demn de nenorociții din Carrefour și Cora. Le-ai da dacă ți-ar garanta vânzări de mii, zeci de mii de bucăți. De unde, nene! Toți vând foarte rar mai mult de câteva zeci de cărți dintr-un titlu, lunar. Iar dacă nu vând ce-au "cumpărat" de la tine, ți le trimit înapoi, cu factură de retur. Adică zic "vreau o mie", iar după șase luni te trezești că-ti spun "mai am 700, vezi că ti le dau înapoi, ca nu merg". 

Nu "merg" pentru ca esti prost, boss. La mine de ce merg?

Iar site-urile de carte fac acelasi lucru. Cer tot 50%, desi nu au costurile unuia cu 40 de librarii in mall-uri. Vor aceleasi conditii de retur, si platesc la 3, 6 luni (n-o sa-l uit niciodata pe tipul de la emag un site care imi propunea sa-i dau #nustiucatecarti pe zero lei, el urmand sa le achite cu un banner pe homepage "care se vinde din pula cu 7000 de euro"). Basca, pun titluri pe site pe care nu le au in stoc doar pentru SEO si fac tot felul de smecherii de cacat, sa-i umple cosul de cumparaturi cu tampenii fix clientului fidel, care nu mai e atat de atent la interfata de cumparaturi. 

163 de cărți ale aceluiași autor / 57 de clienți / 121 de lei valoarea medie a coșului de cumpărături / in prima luna de magazin online / cu un singur titlu nou. Știu cel puțin doi directori operaționali care s-au înnegrit la față când au citit cifrele astea. Pentru ei le-am și publicat. Să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, că lumea se schimbă. Că ideea de librărie nu mai există, dacă te porți ca un vanzator mediocru de ciorapi. Că ar trebui să-și plătească librarii cu mai mult decât salariul minim pe economie, pentru ca acestia să citească și să promoveze ce vând. Cartea este o marfă subiectivă. Dacă-i pui un sticker cu "reducere" nu faci nici o brânză. Poți, în schimb, să o vinzi ca pe o delicatesă, vizand oameni fini, dându-le să guste, povestindu-le despre sofisticatele insusiri ale rețetei folosite la facerea ei. Iar branza aia trebuie pusa musai lângă un vin bun, nu lângă zece damigene de poșircă ieftină. 

Cinci ani. Atat mai dau celor mai mari librarii din Romania, offline sau online, daca nu se reformeaza. Vor disparea daca mai vand rahaturi la suprapreț, daca emit in continuare topuri false de vanzari, daca mai fac dumping doar ca sa castige cota de piața. Viitorul n-a aparținut niciodata speciilor lacome, mari si proaste, ci celor mici, agile si adaptabile.

sa nu uit: acum, pe bogdanstoica.ro/shop, ai nu numai carti, ci si decoratiuni si bijuterii. 

Ultima carte semnata de Ghena se gaseste acum in doua locuri de pe internet: pe blogul meu si pe obio.ro. Si-am zis sa ma uit si eu sa vad ce altceva mai gasesti pe acolo. 

Obio.ro e un magazin online cu douaj'da mii de produse BIO in stoc. E plin site-ul de bobite si graunte, de lapte de cocos si de soia si alte chestii care nu merg deloc cu un ciolan de porc cu varza calita. Pe site sunt si extracte medicinale, creme, detergenti si accesorii in special pentru femeile care considera o ofensa personala prezenta unui microb pe masa. Printre toate aceste lucruri care te vor face sa traiesti steril ca un cosmonaut de pe statia spatiala si plin cu chestii care refuza sa miroasa urat cand te caci, am gasit si niste chestii pe care mi le-as cumpara:

1. Crema reumatica cu menta: pentru ca-s batran si-mi place menta. 
2. Spray de picioare cu argint coloidal: de fapt, eu vreau sa vopsesc o masuta cu argint coloidal.
3. Sare amara: nu mai stiu ce-am baut o data cu sare amara si mi-a placut la maxim, as vrea s-o am daca-mi aduc aminte.
4. Spray bio de scos pete cu miros de portocala: pe mine ma doare unde nu ma arde soarele de pete, n-am haine de firma sa le salvez, dar imi place mirosul de portocala in detergenti.
5. Pulbere bio Somn Bun: insomnii am, ca tot omul. 
6. Orez brun bio: mi s-a facut pofta de un pilaf negru cu gaina de casa alba. 
7. Fasole neagra bio: ... si de o ciorba de fasole cu afumatura inainte de pilaf
8. Unt de arahide bio: stiu pe cineva care consuma, mereu ma bombane ca n-am. 
9. Quinoa bio: uite asa, de-al dracu'. Ca ma enerveaza cum suna. Ce pula mea e quinoa asta? Vreo fasole? Vreun orez? Merge cu porc prajit sau e genul ala de planta-degeaba?

Inchei aici acest review pe care nu l-a cerut nimeni, pe care l-am scris in loc sa purced la cumpararea celor de mai sus. Nu l-am scris chiar asa, de dement. Blogul asta e citit de 100-500 de mii de oameni lunar, in functie de cat timp ii aloc. Datorita cifrelor, diversi oameni imi cer sa gasesc un context in care sa scriu doua vorbe si un link despre afacerile lor. Mai sunt si oameni pe care-i stiu si cu care rezonez atat de bine incat as face asta fara sa mi-o ceara ei, dar nu prea am timp de asta. Adrian, de la www.obio.ro, face parte din a doua categorie. Cu textul asta, asadar, inaugurez o rubrica numita #networking_cu_cititorii, in care voi posta linkuri spre business-urile si/sau organizatiile celor ce cumpara chestii de pe https://bogdanstoica.ro/shop. O sa fiu cat pot eu de subiectiv. Daca omu' se ocupa cu bere, manele, politica si alte cacaturi toxice - ciuciu link. Daca aflu ca omu' e un nemernic mizerabil, referinta online o sa dispara. O sa fiu scurt, concis, cat sa foloseasca cuiva care cauta ceva si nu stia de X. 

#networking_cu_cititorii va fi postat pe blog in fiecare luni. Daca te numeri printre cei ce mi-au cumparat cartile, sau au venit la workshop-urile mele de fotografie cu telefonul, scrie-mi la contact@ bogdanstoica.ro. 

Pana luni, iti recomand www.obio.ro, afacerea unor ardeleni misto din Oradea. 

Prima carte poştală a apărut în Austria, Ungaria a tipărit prima carte poştală cu temă istorică, Anglia a scos prima carte poştală dedicată publicității, Germania a scos prima carte poştală color, Statele Unite au scos prima carte poștală dedicată unui eveniment... Erau mii de fabricanți, care mai de care mai dornic să ofere ceva splendid, nu gri și trist. Dacă e să-i compar pe cei din breasla și din perioada aia, cu niste contemporani, i-aș compara cu scriitorii de aplicații de telefon.

Din păcate, cărțile poștale s-au născut talente și au murit speranțe. Apariția și dezvoltarea telefonului fix, prin anii 30-40, le-a oprit prematur "cariera". Pe urmă a venit și al doilea război mondial, care a lăsat în urmă o omenire pragmatică, orientată doar spre bani, nu spre artă pe orice petic de hârtie, ca până atunci.... Dorinta de a fi recunoscut ca fiind cel mai bun a fost inlocuita de dorinta de dividende cat mai mari. De-aia sunt atât de mișto și de prețuite cărțile poștale vechi, iar cărțile poștale de după anii 50 nu fac nici cât o ceapă degerată. 

Am strâns și eu cărți poștale vechi. Sunt niște mici dispozitive de impresionat. Pe câțiva zeci de centimetri pătrați ai și o opera de artă, și un timbru care vorbește despre un rege, și o ștampilă care vorbește despre un oraș, și, nu de puține ori, o poveste de dragoste comprimată cum numai un romantic de acum o sută de ani o putea face. La o parte dintre aceste cărți poștale n-o să renunț niciodată, probabil. Altele însă... hai să spunem că am prea multe, de prea multe feluri. De azi, o parte sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop. Să vă bucure și să vă inspire și pe voi.

Nu uitati nici ca pana sambata inclusiv, cine cumpără cel puțin două cărți (de citit, nu postale) de pe https://bogdanstoica.ro/shop are sansa sa primeasca si un cufăr vechi de pe vremea străbunicilor.