Nu-s blogger! Numai un idiot poate fi doar blogger si numai un prost il poate citi pe cineva care sustine ca jobul lui este de blogger. Nu-s nici ziarist, desi am fost vreo 20 de ani, perioada din care m-am ales cu ceva competente in comunicare, branding si PR. Nu-s nici scriitor, am scris conjunctural cele doua carti, despre fotografia cu telefonul si despre cat sunt de prosti barbatii. Nu-s nici restaurator, chiar daca stiu sa redau stralucirea unei mobile vechi, eu sunt mai pasionat de schimbarea destinatiei unui obiect decat de repararea lui. Sunt doar fotograf si aveam nevoie de un site care sa spuna ce fac. Faptul ca tu citesti ce postez pe aici, in afara de fotografii, ma onoreaza si ma lasa rece in acelasi timp.
Website URL: http://www.bogdanstoica.ro
tot interviul e aici.
Am stat si m-am gandit: pana acum am avut toate lansarile de carte seara. La cateva m-am facut muci, altele s-au nimerit in zile cand eram obosit mort si fara chef de small talk. Toti autorii fac asa. Ziua se fac lansari doar la Bookfest sau la Gaudeamus, zici ca suntem o secta de habotnici, cu reguli stricte...
Asa ca ma fut in ele de reguli. Fac lansarea de carte ziua. Pe la pranz, sa nu fie prea devreme pentru somnorosi. Sambata, adica in ziua in care chiar nu stii ce sa faci la pranz ca sa nu te duci sa iei masa cu ai lui/ai ei care o sa te futa (iar!) la cap cu intrebarile alea cretine, gen "dar voi de ce nu va luati?", sau "cand ne faceti un nepotel?".
Si va propun sa ne vedem in locul pe care eu il consider cel mai misto din Bucuresti pentru asa ceva. Da, e mai misto decat Carturestiul ala mare si alb. Mai misto si decat cel mai misto local sau cea mai misto sala de evenimente din Bucuresti. Unde va chem eu nu e pic de pal melaminat, ci numai lemn, nu e pic de plastic sau de pvc ci doar alama sau bronz, nu-s printuri pe canvas si postere de cacat pe pereti, ci panze pictate cu migala de oameni despre care ai auzit tu, ceva, pe undeva.
Va chem acolo dincolo de interesul personal de a vinde niste carti (oricum n-o sa ma imbogatesc din asta - daca asta era scopul, faceam turul librariilor din toata tara si aveam acea frenezie falsa, pe care o are Cabral in spoturile Profi). Va chem sa vedeti si voi un loc misto, plin de lucruri misto, si, daca aveti chef, sa ne si cunoastem un pic.
Ma uitam socat in vasul wc-ului: parea ca una din cele doua tipe facuse un avort spontan, dupa o vacanta nebuna in Tenerife cu monstrul din Alien. Nu era in nici un caz un cacat normal ci ceva ce parea ca palpita, ca se uita la mine!!! Si gros ca o franzela...
Paranteza unu: Cred ca am mai scris-o pe undeva. Eu sunt un idealist. Am invatat la scoala ca si femeile au cam aceleasi glande si acelasi metabolism cu barbatii, dar nu cred ce scrie in manualele alea. Prefer sa cred ca o tipa nu face niciodata caca, nu da parturi, nu are par decat pe cap, in nasul ei nu se aduna cojite de muci si nu are un fir de par, foarte lung, undeva pe umar, ca miroase senzational in mod natural si ca adora sa faca blowjob-uri. Stiu ca e o pozitionare falimentara, dar nu ma pot abtine. Si cand vad semne de activitate biologica (stiu, normala!), intru in panica, in negare si mi se taie tot-tot-tot cheful....
Paranteza doi: Nu-s deloc fan al sexului anal. Am scris pe undeva, prin cartea asta, de ce...
Revin la baie. Am stat asa, pret de cateva secunde, dupa care m-am predat. Daca lasam lucrurile asa cum erau si ieseam din baie, urmatorul utilizator al baii m-ar fi putut acuza, pe buna dreptate, ca ma cac ca un cal si ca-s nesimtit. Asa ca mi-am suflecat manecile camasii, am tras apa de cateva ori, am cautat peria si am spalat ce era de spalat, apoi m-am spalat pe maini si pe fata, ca am avut senzatia ca au sarit niste stropi in barba, am redat camasii forma initiala si m-am intors la petrecere. Vorba vine, petrecere...
Eram cu un amic, la doua tipe care locuiau impreuna. Amicul meu era cuplat cu bruneta. Blonda imi era harazita mie in seara aia, dupa ce anuntase ca e gata sa se mute, satula sa stea singura in bucatarie cand astia doi se futeau. Pentru ca amicul meu avea, asa, o chestie, ii placea sa faca pe tramvaiul. Din spusele blondei, cei doi isi incepeau partidele de sex in dormitor, apoi isi mutau coitul in living si incheiau in baie, trecand prin hol. Ei ii ramanea doar bucataria, un spatiu mic si deloc primitor. De aici protestul, greva...
Nu era rea blonda. Genul ala de tipa mai degraba pasiva decat activa, lucru care nu-mi displace deloc. Pe mine daca ma iei tare, urli la mine si-mi strigi "fute-ma ca un negru" m-ai blocat total, ma imbrac si plec acasa. Nu ma deranjeaza deloc initiativa, fut atat de bine cand stau pe spate si nu fac nimic de nu-ti imaginezi, dar isteria, graba, manifestarile brutale nu ma pasioneaza. Iar blonda era foarte cool. Vorbea putin, radea mult, la glumele care-mi placeau si mie, avea talie si un fund misto si, la o intalnire anterioara, in oras, ma atinsese deja, de vreo trei ori, aparent din greseala: o data cu fundul pe palma, a doua oara cu laterala sanului drept pe palma si ma si sarutase cu ceafa pe buze. Asa s-a scuzat de fiecare data, desi eu imi intinsesem mainile si buzele spre ea ca un pelican infometat. Cum ziceam, parea cool....
In seara aia, insa, nu mai parea asa cool. Ma uitam la ea si la bruneta cum se uita comisarul Moldovan la Paraipan si la Navodeanu. Clar, una din ele era nascatoarea monstrului din baie, ca eu si amicul meu venisem de 10 minute, doar ce intrasem si fumasem o tigara cu blonda pe balcon, dupa care blonda disparuse sa se schimbe. Dar care era suspecta? Bruneta lui? Blonda mea?
Tindeam sa cred ca e bruneta. Avea fundul ceva mai mare, era mai matahaloasa si manca mult mai mult decat blonda. Parea ca e gata oricand sa manance cinci kile de cartofi prajiti cu salata si sa se cace in consecinta. Si glumele le avea mai asa, de baiat. Blonda mea nici nu prea manca, doar bea. Bea, nene! Sticla de vin din fata ei era a ei, nu a noastra. Si, din experiente anterioare, stiu ca atunci cand bei poti scoate din tine chestii pe care nici nu stii ca le-ai mancat vreodata...
Imi disparuse cheful de baut. Si ala de futut. Amicul meu era bine, dansul cu bruneta era tot mai putin artistic, se vedea ca isi pune costumul invizibil de vatman si ca abia asteapta sa puna vagonul pe boghiuri si sa plece tu-tu. Blonda statea pe mine, cu paharul de vin intr-o mana si cu cealalta chinuindu-se sa ma apuce de pula, prin jeansi. Pula mea, insa, era ascunsa intr-un ungher al boxerilor, plangand si strigand "undeva in camera asta e o gaoaza cat o minge de oina, care ma sperie, vreau acasa, vreau la laba mea!".
O ora mai tarziu, in apartament era liniste. Cursa dormitor-sufragerie, cu peronul pe partea dreapta, se terminase, acum amicul meu darama cu capul brunetei biblioteca din sufragerie. Urmau statiile hol si baia. Eu si blonda stateam cuminti in bucatarie. Eu calm, cu gandul la ale mele, ea nervoasa, cu ochii in laptop. A mai durat cateva minute pana cand amicul meu a aparut, imbracat, in usa, facandu-mi semn ca e timpul sa plecam.
N-am luat un taxi. Omul avea chef de povestit. Dincolo de aspectul lui de fucker nesimtit se ascundea un romantic incurabil, era indragostit de bruneta ca de ma-sa cand era mic. Iar acum era si empatic. Nu-mi dadea detaliile obisnuite, gen "sa moara ma'sa, cum i-am dat-o pe la spate", ci imi explica cum s-o iau pe blonda, data viitoare, ca acum "e clar ca nu te place". Eram deja satul de sfaturile lui cretine, cand l-am auzit:
"Nu te pricepi la pizde de-astea tinere, eu ti-am mai zis. Dar hai, ca data viitoare rezolvam. Promit ca nu te mai las singur cu ea, ca sigur ai zis tu ceva, la inceput, pe balcon, cand eu ma cacam..."
Textul asta, impreuna cu multe altele, apare in volumul 3 din Tipul din filme nu exista, care este disponibil, din 9 februarie, pe site-ul Editurii Univers. Ai linkuri de comanda pentru toate cartile mele mai jos:
Pachete-Cadou, numa' bune de dat tipelor misto de Valentine's Day, Dragobete, 1 Martie si 8 Martie.
Cand cumperi carti vechi, ca mine, ajungi sa cunosti alt fel de oameni decat cei de azi. De exemplu, oameni care isi umpleau peretii caselor de tablouri. Si chiar daca n-am cunoștințele necesare sa evaluez o opera de arta plastica, mai de mila, mai de dragul omului din fata mea, mai de dragul compozitiei din rama, in ultimii ani am cumparat, pe langa carti, si vreo suta de tablouri vechi. Pe unele le-am cumparat pentru ca-s vechi si - credeam eu - valoroase. "Lasa, sa fie acolo, poate peste ani M le va vinde cu bani frumosi", imi spuneam de fiecare data cand mai dadeam o suta-doua de lei pe asa ceva. Pe altele, care-mi plac la nebunie, le-am pus acasa, pe pereti, mai ales ca sufar de "baga-mi-as picioarele in ele de printuri cu New York, cu flamingo si cu flori tiparite cu miliardele in China si vandute la suprapret in magazinele de bricolaj".
Cand am cunoscut, insa, la Galeria Alexandra's din Bucuresti, un expert in artă, m-am dus la el cu tablourile. Mandru ca un ignorant. N-a durat mult evaluarea: cu exceptia unuia (unul, din peste o suta), pe care as putea lua doua-trei sute de euro, toate picturile mele valoreaza mai putin decat am dat eu pe ele. Cum ar veni, in loc sa fac o investitie, cum credeam eu, am aruncat banii pe geam. Am bagat la cap, am plecat acasa, am pus toate tablourile la vânzare la preț mic si m-am intors la cartile și fotografiile mele, la care chiar ma pricep.
Vreo doi ani n-am mai cumparat tablouri, dar tot am ramas cu ceva din treaba asta. Acum ma uit cu interes la picturi, fac diferenta intre stilurile de lucru, urmaresc cativa pictori contemporani, citesc stirile despre tranzactiile cu obiecte de arta, ma duc la vernisajele din Ploiesti si am ajuns un obisnuit al evenimentelor Galeriei Alexandra's. Nu e vizita acolo in care sa nu mai aflu ceva, sa nu mai invat ceva, iar discutiile celor avizati, cu tot cu anecdotica legata de pictori, sunt absolut fabuloase, as putea sa ascult chestii de-astea ore in sir. Nu sunt nici pe departe un cunoscator (expertii de arta au ani buni de studiu sistematic in spate), dar in mod sigur nu mai sunt un profan usor de pacalit. Si dupa aproape un an de "antrenament", am inceput sa ma simt pregatit sa cumpar niste tablouri pe bune.
Asa ca atunci cand am auzit de noul sistem de vanzari in rate al Galeriei am profitat si am cumparat doua tablouri ale unui pictor roman, contemporan, pe care l-am si cunoscut acum ceva timp. Recunosc, n-as fi dus niciodata mana la buzunar sa scot aproape doua mii de euro pentru un moft, dat fiind ca deja cheltuiesc suficient pe scule foto si pe educația fiicei mele. Galeria are insa un sistem foarte misto de rate, datorita caruia suma mi s-a parut acceptabila. Sunt cele mai misto rate din lume: fara intermediari, fara dobanzi, fara comisioane ascunse, fara alte tampenii si chitibusuri, e ca si cum ai cumpara ceva de la un prieten care nu are nevoie de toti banii o data. Doar m-am dus la Galerie, am spus ce vreau, am ales picturile, am semnat hartiile si gata, am dus tablourile in masina, fiecare cu factura si certificatul lui de autenticitate.
Nici unul dintre ele nu a ramas la mine. Unul a fost facut cadou, de Crăciun, cuiva care si-l dorea foarte tare. Adica, foarte-foarte-foarte-foarte tare, iar eu ma simteam foarte-foarte obligat sa-i arat persoanei ca apreciez ce-a facut/face pentru mine. Al doilea tablou a ajuns, tot de Crăciun, in camera fiicei mele, o mica-mare pasionata de arte plastice (stiu asta deja, pentru ca periodic ia din suta mea de tablouri vechi si le pune prin camera ei). Ce nu stie ea, insa, este ca tabloul asta nu este doar ceva mare si misto. Este o investitie. Acum cinci ani, artistul care l-a realizat isi vindea lucrarile cu 300-500 de euro. Anul asta, pretul mediu al lucrarilor lui este intre 900 si 1200 de euro, iar lucrarile lui se expun periodic in cateva tari din Europa aia misto. Pana cand M va deveni un adult, pictura aia de pe perete, dincolo de faptul ca ii va decora foarte misto camera, isi poate dubla valoarea. Naiba stie cat o sa valoreze peste 10, 20, 50 de ani, dar sigur nu mai putin. Ca asa e arta, are prostul obicei sa-si pastreze valoarea. De cand citesc ce-mi pica in mana despre domeniul acesta, am observat ca investitiile in asa ceva au intotdeauna, pe termen lung, randamente superioare plasamentelor in banci, in titluri de valoare, indiferent daca e criza, razboi, inflatie sau mai stiu eu ce.
Ca sa rezum: A. am cumparat doua tablouri dar aproape ca nu simt asta in buzunar; B. am facut doua cadouri care au fost apreciate; C. am investit niste bani in viitorul financiar al fiicei mele. Cum sa nu ma simt foarte smart?
Asa ca iti recomand si tie site-ul alexandra-s.com/magazin/. Poate gasesti ceva ce iti place si ti se potriveste acasa, sau la birou. Poate descoperi ca una din lucrari exprima ce-ai tu drag prin suflet, sau ceva ce visezi. Ce-o sa descoperi sigur este ca iti permiti unul-doua tablouri (preturile pleaca de la 400 de euro), sau un ceas de semineu sau o oglinda, sau toate astea (limita de vanzari in rate este de 5.000 de euro). Tot ce o sa vezi acolo nu numai ca arata cu muuuult mai bine decat mizeriile de plastic si pvc din magazinele de mobila si decoratiuni, nu doar ca innobileaza pur si simplu spatiul in care le pui, dar isi vor mari valoarea, de la an la an. Si te vei simti ca mine: smart.
DISCLAIMER 1: Nu incepe cu tampeniile, cu bitcoin-ul si cu aurul, stiu deja ca exista investitii la fel de sau mai bune decat cele facute in arta, dar nu ti-am zis sa scoti banii de la banca sa-i dai pe tablouri. Eu scriu aici despre singura cheltuiala cu estetica locuintei tale care poate aduce plus-valoare. Dacă ai cheltuit o sută de mii de euro pe o casă e pur și simplu de porc să-i pui pe pereți printuri penibile de la Dedeman.
DISCLAIMER 2: Galeria Alexandra's nu a platit pentru aparitia acestui text pe blog (nici nu le-am zis ca o sa-l scriu) si nici nu mi-a dat cele doua tablouri la un pret de nimic ca sa public acest text. Trebuie sa fii un imbecil notoriu sa crezi ca te-as indemna sa-ti cheltuiesti banii doar ca sa-mi iasa mie de-o ciorba, n-o sa gasiti pe blogul asta nici o mizerie de tipul ala. Dar daca esti atat de bou incat sa ma suspectezi de o prosteala de tipul ăsta, sper sa gasesti ceva cum au deja alte cateva milioane de oameni, la Ikea sau la Leroy Merlin, pe care o sa dai doua sute de lei si care o sa valoreze, daca-l pui pe olx, 20 de lei.
UPDATE trei ani mai târziu: lucrările cumpărate de mine cu 900 de euro bucata au acum un preț mediu de 1300-1500 de euro. Daca posesoarele lor actuale le-ar vinde, randamentul tablourilor,ca investitii ar fi net superior si bursei de valori, si bancilor, si obligatiunilor de stat.
q.e.d.
Vine Crăciunul. Galeria Alexandra's e pe facebook, iar magazinul online este aici. Cărțile mele sunt și ele pe aici.
Am un copil misto. Nu ca-i al meu, dar e chiar misto. Are toate defectele mele, dar mai light, si toate calitatile mele, dar mai pregnante. Plus ca are si alte calitati, care mie imi lipsesc. Iar azi, cand o duceam acasa de la scoala, m-am simtit iar provocat sa-i spun ceva ce ma macina de mult. Dar n-am avut tupeul necesar. Mi se pare destul de greu sa-i spun ceva de genul "iubita mea, stiu ca esti inca mica si ca nu ai planuri concrete de viata si de-aia nu te toc la cap cu multiplele cariere pe care le-ai putea avea, dar te rog frumos ca din planurile tale sa lipseasca un job in sectorul public, te rog sa nu faci niciodata politica si sa nu care cumva sa incerci sa schimbi tara asta in vreun fel".
Pe de alta parte, cum sa nu-i spun? Ori de cate ori imi povesteste ceva, o face intr-o romana impecabila. Azi mi-a explicat in romana ei impecabila ca a luat 10 in teza la engleza. Poftim! Pai ce partid o primeste asa, doxa de romana si de engleza, cand toti pulifricii politici pe care ii vedem la tv, adica aia importanti, fac atacuri cerebrale daca trebuie sa rosteasca sau sa scrie mai mult de o suta de cuvinte asa cum trebuie?
M-am uitat azi, la guvernul Viorica. Cu exceptia lui Radu Oprea, pe care il stiu personal, si despre care pot sa bag mana in foc ca stie sa scrie si sa citeasca, restul mi se par niste semidocti care si-au luat diplomele de studii pe spaga sau in baza unui telefon de la partid. M-am uitat si la oamenii de pe bancile parlamentului: ce figuri abulice, ce oligofrenie, ce lipsa de licar in priviri.... Plus ca sa-i vad pe Orban, Ponta sau Basescu vorbind despre incompetenta este colosal, doar Elena Udrea lipsea, vorbind despre abstinenta sexuala, ca sa ma simt la cinema, urmarind un film suprarealist. Si pe urma a inceput analiza jurnalistica a momentului. Si a fost fun sa vad cum jurnalistii si prezentatorii faceau greseli de exprimare povestind cum face greseli de exprimare noul ministru al Educatiei. Sa-mi bag pula, e chiar nasol momentul in care descoperi ca esti condus de romani pentru care si limba romana e o limba straina...
Deci trebuie neaparat sa am discutia aia cu fiica mea. Dar nu vreau. Nu vreau sa fiu un tata care spune "iti interzic" fara sa spuna si "ai putea sa faci...". Si nu vreau sa-i spun "ai putea sa faci..." pana n-o aud pe ea spunand "as vrea sa fac...". Dar daca o aud ca vrea sa faca ceva in tara asta, ce dracu' ma fac?