Trebuia să deschidă la începutul lunii decembrie, dar s-a lovit de sindromul #colectiv. Cum Republicana Pub e amplasat într-un subsol, iar patronul are plete, toată lumea care trebuia să autorizeze/avizeze activitatea bistro-ului a fost foarte exigentă cu el. Atât de exigentă încât a putut deschide abia vinerea asta, cu o întârziere de DECÂT trei luni.

Localul e mare. Are două saloane. Logic, eu am fost azi în ăla în care se fumează. De săptămâna viitoare o să intru, însă, în cel plin de rafturi de cărți si de tablouri. Arată foarte-foarte bine.

N-am stat mult, venisem doar la discuție. Am băut o cafea. Localul vinde Julius Meinl. Bună, ca de obicei...

... dar am tras cu ochiul la un platou, care își aștepta fotografia, pentru facebook. N-arăta rău deloc....

... asta deși eu nu mănânc aproape niciodată carne de pui. Legumele și cașcavalul ăla cu piper le-aș balota oricând, alături de porc, vită, pește... Și au și de-astea.

Încă o veste bună - la Republicana au și mic dejun, o rara avis în Ploiești.

Cum spuneam, în 40 de minute am plecat, dar m-am uitat, mai încolo, pe pagina de facebook. Diseară, la Republicana e chitară clasică. Nu sună rău, în Ploiești sunt încă prea puține localuri unde poți asculta și ceva spre rock.

Republicana Pub este fix în spatele statuii lui Radu Stanian, de pe Bulevardul Castanilor. S-a înghesuit acolo, între alte patru restaurante (Tres Olivos, Dyonisos, Prestij și Mon Jardin). Nu, n-a fost o greșeală, zona e bună iar potențialul de clienți e mult mai mare decât pot absorbi cele cinci localuri.

Meniu, prețuri, invitați și programe speciale Republicana - aici.

* - Pozele din textul ăsta sunt făcute cu telefonul.

Contrar a ceea ce spune moaca mea, pe care atarna niste cearcane de bautor de vodca proasta, beau destul de multa apa si destul de putin alcool. Inca n-am ajuns sa umblu cu bidonul dupa mine, dar cand mi-e sete, fac ce face toata lumea: intru pe undeva si-mi cumpar o apa. 

Asa am intrat la voi, zilele astea. Am luat o apa de 0,5. Doar o apa. Asa am si remarcat pretul. Plus ca aveam in masina niste baxuri de apa, cumparate pentru acasa.

Dragii mei, voi sunteti sanatosi la cap? Pe bune, sunteti in regula, v-ati luat toate avizele de sanatate?

Cum sa coste, frate, la McDonald's (un banal fastfood, nu vreun restaurant cu feţe de masă şi scaune de lemn), un rahat de apa la un leu bucata in orice magazin - de patru ori mai mult doar pentru ca a stat in frigiderul vostru?

Cum va permiteti, frate, sa vindeti o apa mica cu pretul a trei doua bidoane de doi litri din orice cash&carry?

Am platit nenorocita aia de apa si mi-au trecut prin minte toate campaniile voastre de intrajutorare, in care va dati mari ca aruncati cu bani in copii amarati. Pai daca aveti toate preturile facute dupa modelul apei de 0,5 litri, nu aruncati decat maruntis, iar restul e ipocrizie...

Si mai e ceva. Ma consider un mare dobitoc ca am baut cateva zeci de ape la voi, fara sa ma uit macar o data la bonul fiscal. Puteam sa ma duc la aproape orice terasa din oras si sa cheltuiesc fix aceiasi bani, tratamentul venit alaturi de apa fiind net superior: scaun, masa, gheata, pahar, umbra, atentie....

Ai si tu o experienta memorabila cu McDonald's? Povesteste-mi-o aici: fb.com/bogdanstoica.ro

Nici acum nu ştiu ce e: cafenea? gelaterie? bistro? Am intrat după o apă rece. La mişto, am întrebat dacă au sandwich-uri. Când mi-a pus tipa aia meniul în faţă, mi-am spus în gând că am intrat in localul greşit: era plin meniul de ghimbir, vinete, dovlecel si alte furaje de care nu mă ating niciodată. Să nu par totuşi un primitiv, deşi sunt, dar şi pentru că eram rupt de foame, am cerut un sandwich care conţinea prosciutto şi caşcaval. Pe astea le mananc oricand

Până mi l-a făcut, am căscat gura, şi mi-am dat seama că sunt într-un loc foarte frumos. Mobilier alb, abajururi făcute din răchită, nişte scaune şi nişte mese senzaţionale. E foarte intim Caffe Milano, aşa alb şi mic, cu doar 13 locuri la mese. 

Şi atunci a venit prima măciucă în cap.

Mi-era foame de-aş fi mâncat şi un coltuc de pâine care doar mirosea a prosciutto. Ori, ce mi-a adus tipa era perfect. Aspectul, culorile, gustul... Plus ca e primul sandwich format din doua sandwich-uri pe care il vad. Abia când am terminat de mâncat mi-am dat seama că farfuria aia merita o fotografie. 

Voiam sa plec cand a venit o amica, sa-si cumpere inghetata, de vreo patru feluri. "Sa-mi dai si cu sare amara", o aud. Sare amara? Pai eu sunt mort dupa ciocolata amara... Si-mi iau si eu una. De pofta. O cupa. Ei bine, stiti cat e o cupa la Caffe Milano? Cat un polonic mai mic. Cat trei cupe la orice cofetarie sau gelaterie din oras (foto dreapta jos)! Iar gustul bate la fund si cea mai buna inghetata mancata vreodata de mine, in Grecia.... M-am trezit ca-mi zambeste lumea pe strada si nu stiam de ce, pana n-am ajuns intr-un loc cu oglinda si-am vazut ca sunt murdar la gura. Ca un copil. Sau, tinand cont ca era vorba de culoarea maro, ca un politician.

Zece minute mai tarziu, satul si cu un gust perfect in gura, m-am uitat cu mila la o cofetarie pe langa care treceam. Apoi m-am gandit la toate cafenelele, cofetariile si restaurantele in care am fost in ultimii doi ani si le-am compatimit pe rand. Daca ajungi sa mananci o data inghetata de la Caffe Milano, nu-ti mai cumperi din alta parte. Sincer, daca as avea un restaurant de fiţe, aş cumpăra ingheţata de la cei doi, decât să mă fac de râs cu ce-mi cumpar de la Metro sau Selgros...

Inghetata si sandwich-urile sunt facute pe loc, de proprietari, care par sa fie sot si sotie. "Ne-am intors din Italia, si facem totul e ca acolo". Deci asta era... Macar de si-ar lua Romania inapoi, toata diaspora, ca cei doi...

EXTRANOTES:

• Caffe Milano. Intre Galeriile Winmarkt si Graal Medical. 16 lei sandwich-ul, 4,5 lei cupa de inghetata. Mai au si alte chestii, dar habar n-am ce. Wireless parolat, care merge perfect.
• Pentru prosti: acesta nu este un text platit pentru care s-a mancat gratis sau s-au acordat favoruri sexuale.
• Pentru manelisti: fratilor, nu va duceti! Mobilierul nu e auriu, n-o sa intelegeti ce se canta, n-o sa stiti sa pronuntati ce scrie pe meniu....

Cine a mai fost la Caffe Milano, poate sa comenteze aici: fb.com/bogdanstoica.ro

Asta e Ploiestiul, la nivelul restaurantelor: o varza cu carnati, servita pe pat de fructe de mare. De obicei, localul e italian, decoratiunile sunt frantuzesti, muzica e house britanic, si esti tentat cu o bucatarie romaneasca, plus pizza. Wtf?! Numarul localurilor unde identifici prin consum principalele elemente de marketing tinde spre zero. Si din haosul asta, te alegi, in 90% din cazuri, cu experiente neplacute. 

Exista, din fericire, acel 10% care te salveaza de la transformarea in Grinch-ul carciumilor. Surpriza pozitiva de azi a fost Nero Bianco, care mi-a fost gazda cat timp M s-a bucurat de Scoala Altfel.

Ce s-o mai lungesc: am mancat o ciorba de pui a la grec... maxim de buna. Nici la pret nu sta rau: 8 lei minunea greceasca. Pe langa ea, am primit, in premiera pe anul asta, un ardei usturat care chiar m-a usturat. Eu, mancator de chesti picante si in tort, apreciez asta la adevarata valoare: in 99% din localurile Ploiestiului primesti un castravee insipid pe post de ardei iute.

Habar n-aveam ca pot sa mananc atat de bine in mall-ul mic. De fapt, nici nu e normal sa mananci bine un preparat de inspiratie greceasca intr-o cafenea-restaurant cu nume italian, decorata ca un lounge mediteranean. Pe de alta parte, ce mai conteaza, daca e perfect.."

Relatia mea cu Bucurestiul seamana foarte mult cu relatia unei femei cu sexul anal. Orasul ala ma doare de-a dreptul. E prea mare, prea complicat, e plin de locuri dementiale asezate fix langa niste tampenii incredibile si acolo nu stii niciodata daca omul cu care interactionezi e un  bucurestean d-ala misto, autentic, sau un moldovean deghizat. Imi consuma extrem de mult timp sa ajung in doua locuri in Bucuresti comparativ cu Ploiestiul, iar eu n-am timp destul niciodata. Asa ca ma duc tot atat de rar pe cat accepta o femeie chestia aia...

Unde pui ca pe noi, astia cu PH la masina, nu ne place nici politia din Bucuresti. Ne alearga cum ii alearga ai nostri pe soferii de Dambovita. Ne cearta ca ne bagam aiurea, ca taiem fata, ca nu stim sa conducem. Stim, frate! Dar noi ne antrenam in trafic cu cei mai rai dintre cei mai rai, martorii lui Targoviste, e cumva normal sa jucam ca Avantul Falticeni cu FC Barcelona...

Ma rog, divaghez...

Am fost in Bucuresti, ieri. Si-am ajuns intr-un loc de care habar n-aveam, pentru ca in noua cazuri din zece, eu ajung in Bucuresti doar cat sa se vada pe navigatie: Beraria H, Hard Rock Cafe. Ieri insa m-a dus un amic la Vilacrosse, o cladire pe care as fotografia-o vreo doua zile. Si-am "parcat" la o masa din Cafe Bistro.

Un loc foarte misto. Genul ala de local cum vezi doar in Bucuresti. Cu patina timpului pe el exact cat trebuie ca sa nu para rapanos, cu decoratiuni de zece feluri dar care arata excelent impreuna, cu oglinzi cool si cu o cabina telefonica londoneza fix in dreptul usii de la toaleta. Se si fumeaza, deci i-am dat rapid nota zece.

Pe urma am cerut o cafea, si i-am ars rapid localului un doi. Nu stiu daca ati baut vreodata Diva Caffe, dar asta nu e cafea. E un bors maro, ars si fiert in acelasi timp, cu un gust care te face sa-ti doresti sa ai hepatita si sa nu simti nici un gust. Nici n-am auzit de brandul asta de cafea, si, de cand am Cafe Liegeois acasa, cu cele n sortimente din care imi aleg in fiecare dimineata altceva, greu mai gasesc o cafea sa-mi placa.

Ne-am intins la discutii, si prietenul meu - un obisnuit al casei - a cerut ceva de mancare. Un tip a iesit din spate si ne-a intrebat ce sa fie, D. a zis sa fie cu carne, ca nu prea facem yoga saptamana asta, plus o salata, eu am cerut paine si muraturi...

Am simtit ceva in aer de cand tipul solid a zis "am adus niste rosii bune de-acasa..". Dar n-am vazut maciuca venind, recunosc.

Tipul ala a facut cel mai bun gratar din viata mea, ever. Practic, a celebrat porcul. Stiti cum erau muschiul, ceafa si carnatii? Ca gustul ala din gand, cand eram in armata, in zapada pana la genunchi, cu o pusca in mana, in noaptea de Craciun, si-mi imaginam ce mananca ai mei, acasa. 

Painea era neagra, moale, pufoasa, ca la bunica.

Iar muraturile au constat in cei mai buni castraveti noi mancati anul asta, si sa stiti ca intru in vreo suta de localuri pe an, nu-s un novice...

"Bai boule, ala nu-i bucatar! E patronu'. El gateste, cand are timp", mi-a zis amicul meu, cand am laudat, cu gura plina, bucatarul. Si chestia asta m-a dat pe spate inca o data. Vad atat de putine localuri personalizate de "mana stapanului", care de obicei o arde urland la angajati si incercand sa-si fu*a angajatele...

Deci, n-a fost de zece. De zece e cand mananci bine. Dupa masa aia, eu m-as fi mutat cu cortul in Vilacrosse, sa-mi iau viza permanenta la Cafe Bistro. Nenea ala e ambasador al Bucurestiului la Bucuresti, daca intelegeti ce vreau sa spun. Duceti fiecare cate un strain sa manance acolo si-o sa vedeti, intr-un an, cum se schimba perceptia Romaniei in lume...

Pana sa plec de acolo, aproape cu lacrimi in ochi, am sters doi-ul din catalog, din dreptul cafelei. S-o fi intamplat ceva. Mi-o fi dat ala micu' prima cafea din espressor, cea care se arunca. O fi fost un lot nasol de boabe in punga aia, din care mi-a facut mie. Poate i-au schimbat cafeaua niste nemernici de la un local concurent. Da-o'n mortii ma-sii de cafea, nu-ti lua cafea cand te duci la Bistro Caffe! Cere porc, cere carnati, cere cartofi la gratar, cere muraturi. D. zice sa ceri si rosiile alea aduse de-acasa... 

Bucurestiul, printre picaturi, pentru ca n-am ars-o ca turistul, e aici.

Cere-ti si dreptul de a comenta aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

Azi s-a deschis #LaPlacinte Ploiesti. Mare, frumos, extrem de misto decorat. Al naibii moldovean, zici ca a dezvoltat proiectul cu cei mai tari experti in domeniu! Nu ai unde sa arunci privirea si sa nu vezi ceva misto lipit/montat/asezat.

Au nimerit-o si cu spatiul. Le tot spun celor de la Winmarkt de vreo cinci ani, ca nici naiba nu mai cumpara haine "din centru", si ca singura salvare a tandemului Omnia-Galerii este sa umple cladirile de food&entertainment. Acum, tristetea aia de spatiu comercial comunist a prins viata, in forma #LaPlacinte, si cu ajutorul vecinilor BonBon, Cafe Milano, Acapulco si Tres Olivos, s-a format, din nou, o zona in care mananci bine in centrul Ploiestiului. Adica ceva ce n-a mai existat de pe vremea restaurantului Berbec...

Meniul #LaPlacinte arata demential si pun pariu ca mancarurile au gust, pentru ca-s facute de moldoveni, romanii cu cea mai misto bucatarie. Dar n-o sa mananc niciodata aici, pentru ca in #LaPlacinte nu se fumeaza. Nu-s vreun disperat, dar eu nu-s genul care-si butoneaza telefonul dupa masa, la cafea. Eu fumez. Si cat timp o sa existe un singur local in care pot sa fac asta chiar acolo, la masa, n-o sa ajung niciodata in localurile de nefumatori. Nu-s in target...

O sa ma duc sa-mi iau, totusi, cafea la pachet. Nu pentru cafeaua Bristot, care e un mix cu prea multa robusta in ea ca sa-mi placa, ci pentru pisica de pe ceafa tipei care mi-a facut azi, o cafea. E atat de reusit tatuajul ala, iar pisica are o privire atat de fascinanta, incat sunt sigur ca daca as fi un fumator de iarba si nu de Kent, azi i-as fi spus tipei/pisicii ceva de genul "Nu ma mai fixa, te rog, si-asa sunt foarte timid..."

Ai fost la #LaPlacinte Ploiesti? Si cum ti s-a parut?

Eram in Plopeni, cu un shooting. Fara masina, pentru ca am ajuns sa urasc sa sofez, si anul asta, mi-am propus o zi pe saptamana fara masina. Asa ca am ajuns la Plopeni cu microbuzul. Eram in fata restaurantului Enigma dupa ce ratasem cursa spre Ploiesti. Aveam 30 de minute, era pranzul, decizia de a intra sa mananc ceva a venit de la sine. 

Dar n-am putut sa intru. Nu de frica, neaparat. Dar statueta aia m-a fascinat. 

Cred ca daca s-ar scrie o istorie a kitsch-ului, patronii de restaurante ar trebui sa primeasca o sectiune separata. Iar dintre ei, baiatul asta, din Plopeni, ar trebui sa primeasca un capitol doar al lui.

Uitati-va cum isi intampina clientii. Uitati-va la ochii aia hipnotici si rai, la rictusul facial. Uitati-va cum tine mana aia, in aer, pentru ca cineva s-a zgarcit si nu a cumparat tot grupul statuar, sa existe o logica, ci doar personajul principal. Arata de parca cineva dinauntru o sa ma manance, in loc sa-mi garanteze, simbolic, ca voi avea parte de un festin culinar fara precedent.

S-ar putea sa se manance fabulos la restaurantul Enigma din Plopeni. N-am intrat, si n-o sa intru, insa, niciodata, acolo. E prea mare disconfortul psihic creat de nenea asta de pe peluza.

Sunt o droaie de monstri din-astia, prin Romania. Acesta este, insa, de departe cel mai Chucky din cati am vazut.