Nu e rau. Ma duc rar, ca bucataria spaniola nu e pe gustul meu, si, oricum, observ ca am o problema serioasa cu localurile cu bucatarie tematica. Unul n-are curaj, frate, sa ramana in targetul declarat pe firma, asta desi reclamele radio abunda numai in prezentarea tarii din care vine, chipurile, chef-ul. Asa am ajuns sa manac pizza la carciumi cu specific irlandez, sarmale la cele cu specific italian si de toate la unul "mediteranean". Pai de unde focus si awarness solide, daca nu e targetare, copii? De-aia va merge rau la toti...

Ma intorc la Tres Olivos. Ei, saracii, sunt cei mai moderni din piata. Pe fiecare masa e o telecomanda, cu care chemi ospatarul. Da, frate, dar obiceiurile mele de consum inca n-au cuprins si telecomanda aia nenorocita. Asa ca, atunci cand s-a golit paharul, sau vreau o farfurie cu ceva, incep sa ma intorc si sa fac semne ospatarilor. Si - nenorocire - la Tres Olivos de pe Bulevard sunt fete, nu baieti.

Care-i problema? De abordare. Unei chelnerite nu-i poti spune decat "Fii draguta!", sau "Domnisoara!". Daca incepi cu "Papusa!, "Printeso!", sau "Doamna", esti mort. Si faza e ca formulele valabile (primele doua, pentru oligofreni), nu merg strigate. Se intoarce toata lumea de sex feminin. Toate se simt si dragute, si domnisoare. Cu baietii e usor: "mestere, Gogule,  frate, bai". Noi nu ne suparam daca ne apelezi asa. Si nici nu se intoarce nimeni.

Asa ca aseara, incercand sa obtinem ceva din meniu, ne-am pus pe facut semne. Invizibili, frate. Inteleg, aveti telecomenzile pe mese, se aprinde un bec in bar. Dar, fetelor, pana mea, ati orbit? Credeati ca m-am apucat sa dau mustele afara, privind fix spre voi? Da, corect, n-am folosit telecomanda. Dar eram la doi metri si faceam semnul international de "vino putin". 

Plus ca a ajuns sa ma obsedeze politica de cooking in localurile din Ploiesti. La 9 seara, nema ciorbe, supe. Pizza, cacalau. Soro, poate am avut o zi grea, sau una presarata cu fast-food. Deranjeaza ca as vrea si eu un lichid cald sa-mi curga pe gat?

Nu, nu lichidul ala, nervosilor. Nu cu voi vorbeam, oricum.

Așa zice la radio, nu zic eu. Cică "Ce poate fi mai frumos de 1 martie decât o petrecere grecească la Regina Nopții Păulești (...) cu băutură din belșug". Scuze ca n-am retinut toata reclama, imi este foarte greu sa memorez tampenii crunte. 

N-am fost. Dar, cand am scris de Casa Ploiesteana, am gresit numele carciumii, si m-a certat, pe buna dreptate, un tip, Cristi Vasile. Asa ca fac corectura de rigoare: Casa Prahoveana e la Boldesti. Casa Ploiesteana e - senzational! - la Ploiesti. Si da, nu ma mai duc niciodata. Sper...

Stiti bancul ala, cu tipul si tipa? Un tip o abordeaza pe o tipa, intr-o biblioteca, intreband-o soptit de unde a luat cartea pe care o citea. Asta, in loc sa raspunda, striga: "Nu ma culc cu tine, nu mai insista!" Toata lumea se uita la tip, asta se simte de cacat, da sa plece, dar tipa ii spune soptit: "Scuze, nu m-am putut abtine, sunt studenta la psihologie si am citit recent despre asta". E randul tipului sa strige, atragand atentia tuturor: "Cât, ma??? 500 de euro pentru un blow-job? Exclus!", dupa care ii spune incet: "Scuze, sunt avocat, ma pricep sa fac oamenii sa se simta vinovati".

Paranteza inchisa. Uitasem de ce nu mănânc la London, pe bune. Si ieri era programată o cafea, la bar, cu un amic care mai avea 25 de minute de petrecut in Ploiesti. A fost de ajuns sa ma intrebe, insa, daca nu luam ceva de mancare, ca sa-mi aduc aminte ca, in ultimile 10 de ore, consumasem doar cafea si tigari. Si ne-am dus, voiosi, spre vitrina aia cu preparatele de la masa calda, unde - catastrofa! - zaceau, obscen si provocator, niste sarmale in foi de varza, cu mamaliguta.

Nu reiau povestea cu sarmalele. Pe scurt, sunt dependent.

Si eu, si amicul meu, baieti simpli. Putem sa mancam in 11 minute? Putem! Si-am comandat samalele. Excelente, nimic de zis. Nota de plata, insa, mi-a adus aminte de ce nu mananc in localul ala. London te pedepseste, pur si simplu, pentru ca ti-e foame. 80 de lei, sarmalele, doua ape si doua cafele. Iese la 30 de lei portia de sarmale. 

Nu  sa incep cu cate sarmale face mama cu un buget de 60 de lei. Spun doar ca, pentru Ploiesti, orice fel de mancare care costa peste 20 de lei si nu e "platou cu .... de doua persoane", sau "... cu fructe de mare", suna a lacomie penibila. Nu exista nici o justificare, pentru aproape nici un amestec de alimente preparate destinat unei singure persoane, sa coste peste 5 euro. Pe bune. Nu sunt nici intr-o statiune, nici intr-un city al afacerilor. Ploiestiul este doar un nenorocit de oras, obisnuit pana la ultima strada neasfaltata. Asa ca reiau avertismentul: mergeţi la London House când vreţi să mâncaţi ceva bun. Când vă e foame, ocoliţi.

Comentezi? Fa-o aici.

Corso ar trebui sa fie, macar datorita numelui, cel mai misto local din Ploiesti. Nu este. Sufera si el, ca si alte localuri, de pe urma angajarilor facute fara cap, si a angajatilor lasati nesupravegheati. De-aia mie mi se pare normal ca patronul oricarui local sa manance zilnic in "curtea" lui, de fiecare data alt preparat. Ocazie cu care ar afla:

- din salate lipsesc dressingurile

- cand sunt aduse, sunt facute din alte ingrediente decat cele din meniu

- sunt taxate in plus, pe nota de plata. 

- 10% din meniu nu este disponibil. Accept un "nu mai avem" pe 2 ianuarie, cand stiu ca termitele petrecarete venite de Revelion au epuizat stocurile. Insa intr-o zi oarecare din martie, sa n-ai nimic din pagina aia plina de deserturi, este inadmisibil.

Cat priveste servirea, cred ca ar trebui pus un anunt jos: "angajatii nostri nu sunt motivati sa urce scarile la 10 minute, pentru a vedea daca cineva mai doreste ceva. Comandati din timp, daca nu vreti sa asteptati 20-25 de minute pentru inca o apa".

Ma mai duc la Corso? Hmmm.... Daca ma gandesc ca am dat 70 de lei pe doua portii, dintre care una o salata, si pe doua bauturi nonalcoolice, nu cred ca ma mai duc. 

Am fost de doua ori. O data m-am fript: am platit, pentru doua portii de mancare si doua ape, vreo 80 de lei. Eram la pranz, nu la o nunta, deci n-a meritat, desi mancarea a fost dementiala. Ideea e ca in Ploiesti mananci demential si cu 30 de lei, in doi, daca te straduiesti.

A doua oara n-am mancat. Am baut cate ceva, de ziua unui amic. Cum s-a baut binisor, am putut remarca ospatarii. Habar n-am daca sunt instruiti pe aici sau prin Bucuresti, dar mi-au facut o impresie excelenta. Si dotarile sunt de top: pentru patroni, n-a fost de ajuns sa cumpere cele mai scumpe servetele - le-au si personalizat. Cum ma pricep un pic la productie publicitara, va pot spune ca notele de plata mari sunt relativ justificate.

Doar relativ. Asta pentru ca nu te pune nimeni sa-ti faci planul de recuperare a investitiei, pe care eu o estimez, cu tot cu imobil, la peste jumatate de milion de euro, in doar 6 luni, umfland preturile preparatelor. Nu te obliga nimeni sa cheltuiesti bani pe mini-lingurite utile doar la cafea, pe care jumatate dintre clienti le indoaie, fascinati de delicatetea lor. Sa bagi 5.000 de euro in vinuri de 100 de euro sticla, pe care o sa le vinzi in trei ani. Sa bagi in meniu niste fructe de mare atat de inedite, din care insa vinzi doar trei portii si arunci zece, in fiecare zi. Nu esti obligat sa nu faci o campanie de marketing, sau de PR, tripland insa pretul chiflelor.

Cred ca cei de la Casa Silvreta si-au facut calculele gresit. Au crezut ca toata lumea care merge la Bucuresti, cu afaceri, o sa manance la ei. Nu se va intampla niciodata. Localul e bine pus doar daca ai afaceri discrete de rezolvat. Peste drum de Hipodrom este prea departe de centru ca sa te vezi, rapid cu cineva, si prea scump ca sa vii frecvent. Asa se face ca la pranz, localul e gol. Si gol cred ca o sa ramana, cu preturile astea...

Nici numele nu-mi place. Jumatate dintre prietenii mei pronunta Slivreta. Altii zic Silvetra. Pe urma fac haz, cu totii, de Veta. De la Veta ajungem rapid la Mă-ta are cratimă, și s-a dus dracului, printre mișto-uri, brandul care se dorea a fi plin de stil. Am inteles ca vine de la un masiv montan din Elvetia, celebru pentru partiile lui de ski. Pai si atunci, unde e conceptul legal de ski?!

Pe scurt: la Casa Silvreta e de mers când vrei să dai pe spate pe cineva. Ia-ți, însă, și cardul, și bani destui la tine.

Sincer, credeam ca astia de la Delice vor da faliment, in mall. Sunt amplasati intre cinci localuri care au deserturi senzationale, nu vedeam nici un motiv sa te duci la ei. 

Am gasit motivul: ai mai putin de 30 de minute pana incepe filmul, si nu vrei sa le petreci nici la coada la KFC, nici asteptand sa se elibereze o masa la Pizza Hut. Asa ca iei in vizor vitrina Delice, unde - surpriza maxima! - nu gasesti prajiturile pe care le stii din cofetarii. Adica, le gasesti, dar sunt la "si altele". Au prajituri noi, in forme noi, si - zice M - extrem de gustoase.

Preturile - ok. Doua prajituri si-un suc - 15 lei. Curatenie, da. Servire rapida - depinde doar de tine: comanzi la vitrina, fata iti pune frumos tava in brate, si te duci cat de repede/incet spre masa. tacamuri, servetele, pahare - totul e peste nivelul standard din cofetariile Delice.

Si exact asta mi se pare usor nedrept. Grosul banilor sunt adusi, in firma, de clientii care aleg cofetariile obisnuite ale Delice. 

Ma mai duc? Singur sau cu un adult, niciodata. N-am de ce.

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro