Să mănânci la prânz la Bulevard e o experienţă absolut mişto: atunci când băiatul ăla cu vestă îţi deschide uşa (cum dracu' face, pândeşte după uşă când se apropie cineva de scări?), ai brusc senzaţia că eşti proprietarul unui castel şi că majordomul te aşteaptă să iei masa. 

Intri, şi senzaţia de proprietate se accentuează: localul e gol. Ploieştenii asociează Bulevard-ul cu "ieşitul la masă seara", habar n-are lumea că şi la Bulevard s-a introdus un afordable meniu, la doar 20 de lei. Nu mă mir de reacţia asta, localul impune respect; se vede că a fost restaurat, nu zugrăvit şi arată impecabil. Iar ospătarii merg parcă pe pernă de aer, nu îi auzi decât lângă umăr cu un "permiteţi?"

Până şi meniul zilei iese dintr-o mapă disproporţionat de mare (deci scumpă, pierzi mult din material la tipar - mă pricep), decorată cu timbru sec: pe lista scrisă cu un font frumos, dar citibil, sunt trei feluri de ciorbă şi trei feluri principale. Aleg coirbă de perişoare şi ciolan afumat cu fasole, iar ospătarul dispare la fel de silenţios ca un Merţan.

Mâncarea e excelentă la Bulevard, dar bucătarul e ori un snob preţios, ori crede sincer că tot publicul de seara vine să mănânce la prânz afordable meniu. Probleme:

1. La ciorbă îţi aduce două chifle superbeeeee, dar mici cât doi biscuiţi. Păi tată, dacă cer ardei, cu ce crezi că mă apăr de efectele lui, cu coca-cola?! Te face pe tine o franzelă?!

2. La felul doi, în loc să scape în minunea aia de iahnie nişte fâşii de carne afumată, omul a decis să taie ciolanul de porc ca pe salam şi să-mi umple farfuria cu rondele, fiecare conţinând mult zgârci şi puţină carne. Mi se pare absurd să-mi bag cuţitul în iahnie doar pentru că pe tocătorul bucătarului, rondele alea arătau ca nişte crini.

Revin la servire: ireproşabilă. Jur că nu mi-am dat seama când mi-a schimbat scrumiera.... Şi mi-a deschis uşa şi când am ieşit, muuult mai mişto decât la McDonald's...

Habar n-am de ce nu mănânc zilnic la Prestij. Arată bine, e aproape de centru, are affordable menu... Sau o fi din cauză că nu am timp zilnic de mâncat la prânz, nu sunt mereu în zona centrală şi nu mănânc doar în locuri care arată bine? 

Bogdan Vasilescu de la Prestij a fost unul dintre primii mei clienţi de publicitate online. Era pe vremea în care lansa local după local, intrase în transă de-a dreptul. Îmi povestea ori de câte ori ne vedeam cât a băgat în Grand Prestij, localul de lux din cartierul Albert, şi cât o să scoată. Între timp, l-a închis. Anul ăsta a băgat bani în localul Trattoria Prestij de pe Republicii. Sa vedem cum merge. 

Motivul este foarte simplu şi e disponibil pentru oricine l-a citit pe Al Ries sau a dat măcar un faliment onest, ca mine ( de fapt, eu le-am făcut pe amândouă). Este foarte greu să reproduci un succes incontestabil, dar de conjunctură, cum este Prestij, în altă locaţie, în alte timpuri, pe alte costuri. Bogdan credea, aşa cum acum crede şi Iulia de la DaVinci, că dacă la Prestij e full, la fel o să fie şi în celelalte locaţii cu acelaşi brand. Un raţionament foare prost, dacă nu te numeşti McDonald's, KFC, Pizza Hut. Păi credeţi că ăia reproduc de idioţi toate detaliile, până şi pe cele mai mărunte? Credeţi că de pomană reţeta de hamburger include fix două felii de castravete murat de 2,5 cm diametru? Nu, tată, ci pentru că aşa mă convingi să intru în orice McDonald's din ţară, spunându-mii că voi găsi la Făcăieni exact ce găsesc şi la Băneasa. Altfel, rişti să mă dezamăgeşti într-unul şi să nu mai intru în niciunul. 

Revin la Prestij. Are probabil cel mai ieftin meniu ieftin dintre localurile cu pretenţii. Cu 16 lei mănânci felul 1 - felul 2 în maxim 8 minute. Partea frumoasă e că nu trebuie să te grăbeşti chiar în halul ăsta, chiar dacă ospătarii se mişcă excelent (apropo, micuţa creaţă de azi a venit cu trei castroane mari de ciorbă pe un singur braţ şi le-a pus pe fiecare pe masă privindu-le doar pe celelalte - absolut impresionant). E genul de loc în care fumul se dispersează rapid, muzica e suficient de tare cât să nu poţi auzi ce vorbesc alţii la telefon, iar mesele sunt suficiente. Punct slab: orice nou venit în local se simte ca pe catwalk, pentru că intrarea se vede din toate colţurile localului.

Ceea ce mă intrigă la Prestij este publicul. Azi, de exemplu, erau aşa: doi politicieni, doi foşti politicieni, acum consultanţi, trei combinatori de maşini, avocatul unui mafiot notoriu, trei ziarişti, tot staff-ul de la Cardinal Motors. O atmosferă care seamănă foarte mult cu ce am citit despre cazul Măraru: în ziua în care a fost împuşcat interlopul de la Neamţ, în cafeneaua aia erau şi şeful DNA şi un judecător. 

Cum ajunge un local să fie un magnet deopotrivă pentru Luke şi pentru Vader? Cam cât de bună trebuie să fie locaţia şi mâncarea ca să atragă oameni atât de diferiţi? Şi cine pana mea sunt eu, când apar pe acolo? R2D2?!

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

De fiecare data era la fel: Bruce Willis, Van Damme sau Jason Statham intrau intr-un restaurant chinezesc, iesea cu bataie, cel rau fugea prin spate, astia il fugareau printre oale murdare, mormane de gunoi alimentar, bucatari jegosi. Adaugati si ca am citit o data ca in China se mananca orice traieste cu spinarea la soare, si intelegeti de ce n-am intrat NICIODATA intr-un restaurant chinezesc.

 Asta pana m-au chemat unii, la o discutie, la Dim Sum, restaurantul chinesc din Ploiesti, cartierul Albert. M-am dus, convins ca singurul lucru pe care o sa-l comand o sa fie o scrumiera. Asa am si facut,  dar am descoperit ca localul nu e cum credeam eu. Nu e deloc jegos, ba chiar din contra. N-a iesit din spate nici un chinez, fara dinti, sa arunce in strada o galeata cu laturi. N-am vazut nici un caine intrand, intr-un sac, pe usa bucatariei. E un local foarte foarte ... normal si misto. O fi chinezesc stilul de mobilare-iluminat, dar mie mi se pare minimalist, lucru care-mi place la nebunie. Asa ca am luat decizia  nebuneasca de a reveni, ocazie cu care am si mancat ceva. 

 Ce-am constatat? Pai, ca nu mint cand spun ca am un stomac de taran dintr-un film cu foamete. Am comandat pui picant, cred, pe care l-am primit facut bucati, intr-un sos cu niste legume. Bun si puiul, bune si legumele. N-am inteles de ce mi s-a adus si un kil de orez langa pui, e de departe cea mai mare garnitura care mi s-a servit vreodata. Si nici n-am inteles care e faza cu sosul de soia: se bea? se pune peste orez? se pune peste pui?

 Comeseanul meu a ales pui in cinci culori, pe care l-a mancat fara comentarii, catalogandu-l ca fiind excelent. E un judecator impartial, pentru ca are 9 ani si n-a vazut filmele care mi-au distorsionat mie perceptia despre o cultura culinara care a cucerit planeta. 

 Asa ca nota finala pentru Dim Sum sare de 9. Probabil ca n-o sa mananc mai nimic acolo in afara de preparate pe baza de pui si porc, dar imi place pentru ca e genul de local in care te poti duce pentru o experienta care n-are nimic de-a face cu restul localurilor din Ploiesti, e un loc excelent de discutat afaceri si nici nu te doare inima cand platesti: masa platita de mine, cu 2 x doua feluri de mancare si vreo trei bauturi racoritoare, a costat vreo 70 de lei, cu tot cu bacsis.

 Iar azi trebuia sa iau ceva de la Dim Sum, la pachet, si am uitat. Scuze, iau maine. 

Ma chinuiesc de vreo trei luni sa mananc si eu, la Bavaria, un carnat nemtesc traditional. Sau o ciorba nemteasca traditionala. De unde, frate, mereu a intervenit cate ceva.

Ajung, duminica, cu chiu cu vai, si iar nu pot sa ma bucur de mancarea nemteasca, pentru ca m-am nimerit in starea "deshidratat", cu ficatul cerand imperios afumatura. Asa ca am comandat netradionala nemteasca ciorba de afumatura.

Si-a venit ospatarul ala, frate, de-am crezut ca sunt  prost imbracat si ca-i starneam mila. Mi-a pus in fata un bol de ciorba de aproape un litru, doldora de carne afumata de porc, intr-o zeama eeeeexcelent de acra, daca pot sa spun asa. A sfeclit-o cu ardeiul iute, ca era la fel de iute ca un melc, dar n-a mai contat: ma hidratam in modul meu preferat.

Am luat si-un ceai (da bine!). De menta. Asisderea si "colegul", care a lins un castron de crema de supa de pui cu crutoane. Buna si aia, cica. Am baut si ceaiul, si-am cerut nota. "27 de lei", citeste amicul. "De om?", ma interes eu, senin. "Nu, amandoi". Ma uit si eu la nota: lipsea ardeiul, smantana, painea. Incredibil.....

Pai ce carciuma e asta, de nu te frige la nota? Cum isi permite ospatarul ala sa nu-mi ia trei lei pe un ardei si patru pe o smantana? Cum isi permit astia de la Bavaria sa practice preturi de studenti? Pai comand, Doamne fereste, si felul unu si felul doi, si plec de-acolo cu doua kile jumate? La sanatatea noastra nu se gandeste nimeni? Ce-a ajuns orasul asta?!

Pe bune, la Bavaria e o problema: pai cum sa te duci cu un nene sa bati palma pe o afacere, si sa vina nota sub treij'de lei? Pai ce-o sa creada omul ala, ca esti muritor de foame?! 

"Ne vedem acolo unde ne-am văzut ultima oară, da?". Da... Ce dracu' să faci dacă ăla cu care te vezi ştie să ajungă la o singură cârciumă din Ploieşti? Te duci, deşi ultima oară ai spus că e ultima oară când calci pe acolo. Şi m-am dus...

M-am dus în timp. Casa Ploiesteana lângă Konaque) arată exact la fel ca acum un an. Acelaşi decor emo, cu tente folclorice. Totul e pastelat şi şters, în tonuri sumbre, de zici că Tokia Hotel e de fapt o doină muntenească reorchestrată. Ospătăriţa întăreşte impresia: gravă, aparent autoritară, dar fără să fie în stare să răspundă la întrebarea "ce ciorbă poţi să aduci în trei minute?".

Câştigătoarea a fost "de văcuţă". Un bou bătrân, probabil, aţos ca o gumă proastă. Anul ăsta, doar la Casa Ploiesteană am gustat un fel de mâncare pe care alte localuri l-au abandonat: ciorba de orice. Se face o ciorbă cu toate zarzavaturile, în care se adaugă, în funcţie de preferinţa clientului, carne de porc, pui, viţă sau perişoare. Ce mi se zvârcolea mie prin ciorba călduţă (apropo: ciorba se serveşte doar fierbinte) era prea negru ca să fie proaspăt şi prea tare ca să nu fi venit direct din congelator. 

Fata a mai pus lângă ciorbă un ardei neusturat, un păhărel de 4 mililitri de smântână şi două chifle obosite. La cum arăta masa mea, merita o tăbliţă cu numele "natură veche cu dobitoc".

Eu, adică dobitocul, am mâncat "tabloul", dar ce pana mea era să fac până venea ăsta al meu?! Am cerut şi nota, să uit. Micuţa a înţeles la fel de prost: mi-a cerut 17,9 lei. Probabil moaca mea spunea tot, pentru că a spus "v-am pus şi apa minerală".

Eeee? Mai poţi să zici ceva?

Eu n-am putut. Şi e ultima oară când m-am dus la Casa Ploiesteană. 

La McDonald's sa nu cumva sa ceri o cafea normala. Esti prost: cafeaua mica e cea normala. Stiind asta, cum crezi ca se numeste cafeaua mare? Esti prost din nou: mare. Iar acel espresso, servit la paharele mici, nu e cafea. E esspreso, retardatule.