Nu-mi place sa scriu despre Boccaccio. Ma duc destul de des, si n-as vrea sa incep sa nu mai am loc, chiar eu, in localul care s-a aglomerat pentru ca l-am recomandat. Mai bine sa castige mai putin George si Iulia, decat sa nu ma simt eu bine (remarcati cat sunt de nobil si de altruist, da?, in preajma Craciunului)...

Despre ce mi s-a intamplat astazi la Boccaccio este insa imperios necesar sa scriu. Pe la ora unu, dupa ce am livrat regulamentar una bucata copil la scoala, trebuia sa pierd 30 de minute pana la urmatoarea intalnire, de tipul "undeva prin centru, ca nu cunosc Ploiestiul". Cum in centru nu mai parchezi nicaieri, de cand s-au apropiat sarbatorile, am decis ca Boccaccio e suficient de aproape de centru ca sa astept aici, la o cafea, langa televizor.... 

Ce cafea, ce televizor.... Cand intru, constat stupefiat ca astia aveau azi, la masa calda, sarmale. Adica, SARMALE. Nu stiu cum tratati voi subiectul asta, dar la mine, sarmalele sunt un fel de religie. Iar eu sunt un tip foarte religios. Si asa cum o baba care vede o biserica isi face trei cruci, eu, cand vad sarmale, aranjez rapid sa mananc macar zece. 

Zece au fost si azi. Cu o portie dubla de mamaliga. Cu doi ardei. La final, cand plecam, m-am intalnit cu doua prietene care traversau un moment mai neplacut, cu firma. N-am putut sa-mi astup buna dispozitie si sa rezonez cu ele, la problema. Si n-a fost vina mea, ca eu sunt destul de sensibil. Era de la sarmale. 

Ce vreau sa va spun, de fapt, este ca sarmalele de la Boccaccio sunt intr-un fel. Geniale. Bestiale. Perfecte. Marimea mea. Prea bune. Prea ca la tara...

N-o sa discutam despre gustul felului de mancare principal. N-are rost, pentru ca toti suntem de acord ca nici o alta pizza de Ploiesti nu se apropie, macar, la gust, de produsele Pizza Hut.

Mai bine discutam despre locatie. Despre modestia proprietarilor francizei din Ploiesti Shopping City, care i-au lasat, probabil, pe toti sa inchirieze spatii "langa scara! cat mai aproape de scara! langa cinema!", preluand apoi, ce-a mai ramas si transformand spatiul in principalul magnet al zonei de food din mall. Merita facut un spot, cu oamenii care urca scara rulanta, se uita in vitrinele KFC, Beirut, La Cucina, Chopstix, Grilandia, si apoi se aseaza la mesele Pizza Hut. 

Despre hostesele care te trateaza de parca n-ai mai fost niciodata intr-un Pizza Hut, si-ti explica ca la prosti cum poti alege intai un blat, apoi orice fel de toping doresti. 

Despre ospatarul care greseste in favoarea ta cand spune "comanda e gata in 20-25 de minute". A fost gata in 15.

Despre viteza cu care vine cineva sa "depaneze" masa pe care ai varsat un pahar de cola, si despre colegul care sare in ajutor, nechemat.

Despre faptul ca angajatii isi concentreaza atentia pe copil, daca esti cu unul. 

Despre zambetul de la final. 

Nu in ultimul rand, despre canapelele comode, cum nu sunt nici la Baneasa, dar si despre pretul produselor, cu mult mai mic decat preturile concurentei din Ploiesti. Daca gasiti o pizza marguerita cu blat pufos, medie, pe undeva, cu 13 lei, sa-mi spuneti si mie.

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Am fost acum un an ultima oară în barul 14, pe la prânz. Am mâncat nişte sandwich-uri calde, pline de un parizer odios. În seara asta am ajuns iar, fără nici un chef, dar convocat de un bucureştean, după principiul "doar acolo ştiu să ajung". Am o baftă de d-ăştia....

Altceva, frate, fără "black beauties"... Singura problemă a serii a fost un echipaj de "doi plus două", ieşiţi probabil să sărbătorească ieftin nunta de argint. Vă asigur, două femei de 50 de ani, uşor luate în goarnă de nişte ginuri şi excitate probabil de fuck-ul festiv anunţat după, pot face gălăgie cât 20 de eleve de-a zecea care au trecut a unş'pea...

Nota zece pentru organizare. Cele două mucoase - o blondă şi-o brunetă de 1.50m fiecare - au făcut faţă cu brio, timp de două ore, la vreo 10 mese ocupate de vreo 30 de inşi. La fel de rapid ca la London, la fel de silenţios ca la Bulevard.

Nota 10 pentru mâncare. Bucătarul şi-a dat masterul în faţa mea livrând la masa noastră un fel de mâncare tipic unui hotel de lux şi unul - unei case de ţăran autentic. 

Nota 7 pentru nota de plată. Chiar dacă preţul mâncării este rezonabil, barul 14 se înscrie în categoria localurilor în care un fresh de portocale costă de la 10 lei în sus, o chestie pe care nu o pricep: 4 portocale, adică necesarul pentru un pahar de suc natural, costă 2 lei. Ce pula mea plătesc de încă opt lei, paiul?!

[Paranteză: localul care o să facă din freshul de portocale un produs popular, la 4-6 lei, o să dea lovitura în Ploieşti.!]

Per total, barul 14 e ok. Ok să mergi să bei 10 beri, în gaşcă de 10 inşi, nu să te chinui să discuţi despre dezvoltare online.

Nu ştiu care a fost primul pe pământ, McDonald's sau KFC, dar acum, mie ultimul mi se pare fiţa proastă a primului. Cred că nu e loc mai bun în care poţi să explici cum ajung extensiile de brand să slăbească forţa acestuia. Nu e ca la Mc: vită, pui, brânză. Mă uit la mine: nu ştiu nici măcar un singur nume de meniu KFC; cer ori aripioare picante, ori cutia aia cu aripioare şi cartofi. Nu ştiu ce sunt Crispy, şi n-am idee ce înseamnă Variety. 

Pentru unii care s-au branduit în România ca nişte rebeli ai fast-food-ului, având cele mai bune aripioare picante din lume, şi care au pus presiune pe zeci de mii de românce să-şi încerce propria reţetă, cei de la KFC arată ca nişte foşti rockeri spectaculoşi, ajunşi acum producători muzicali, la costum. Au vreo 10 sau 12 feluri de mâncare, combinate în vreo 7 meniuri, şi încearcă să ascundă faptul că vând bucăţi din aceeaşi găină, ambalată diferit. Şi e aiurea: dacă vreau varietate aleg un restaurant, mi se pare culmea snobismului să încerci să creezi din mine un consumator sofisticat de fast-food... 

În rarele ocazii când mănânc "keiefsiuri", prefer să iau la pachet, din cauza mirosului. Din punctul ăsta de vedere, la KFC este ca la orice restaurant de gara, intri mirosind a duş şi ieşi duhnind ca o subţioară de gospodină în preziua Paştelui. Culmea, din tavan se zgâiesc la tine vreo 6 guri de ventilare, nefolosite. Wtf?!

Sunt şi alte rele la KFC: lipsa şerveţelelor umede (de ce mama dracului trebuie să le ceri, până acum un an erau incluse), toaleta mereu înfundată, mesele unsuroase, terasa mereu ocupată de intelectualii de la Selket şi BGS, cu ale lor glume sonore. Să nu uit cafeaua: parcă e trecută printr-o cârpă îmbibată în ceva amar...

Ce merge bine la KFC: personalul. Fetele se mişcă rapid, nu te f*t la cap cu "poate nu ştii că vrei să asculţi 4 minute de meniuri", mesele lăsate ocupate de retardaţi sunt eliberate rapid, găseşti ziare şi reviste de citit, muzica e friendly iar clientela - mai mişto decât la McDonald's. Cea mai importantă calitate: poţi mânca ceva în 7-8 minute, de când intri pe uşă şi până ieşi. 

Una peste alta, KFC îmi trezeşte nostalgii: îmi aduc aminte cum plecam cu trenul la Bucureşti, la nişte aripioare picante în Romană şi la nişte beri complicate peste drum, la Grădiniţă, plimbare din care reveneam peste două zile, din trenul de Sinaia, cu gândul la aripioarele picante de la KFC...

memories with KFC? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

E exact ca in cinematografele din Bucuresti. Fotolii comode, in care zaci perfect, si daca nu-ti pasa de film. Sala abrupta, astfel incat un copil vede bine si daca o matahala a nimerit pe scaunul din fata lui. Personalul este amabil si omniprezent, mai putin un bitch de 3.450 de kilograme, care a urlat la o angajata din zona de food ca daca mai pune capacul gresit la cola, va fi ultima ei zi aici. Le-am scris celor de la Cinema City: poate daca ii anunt ca descreierata aia face asa de fata cu clientii, azi va fi ultima ei zi in companie.  

Revin la cinema-ul de la Mall. E reconfortant sa ai de ales intre 12 filme. E neplacut sa ma pui sa cumpar ochelari 3D. Poate am unii marfa, de-acasa. Poate vreau doar sa-i port, nu sa-i detin. Sau poate vreau sa dau ăia trei lei pe un corn cu E-uri de la Paul...

Singurul lucru de criticat, pe bune, la Cinema City Ploiesti este zona de exit. Cand se termina filmul, esti indrumat pe niste scari care dau intr-un hol exact ca-n Matrix: pereti terni si usi metalice, gri. Prima usa pe care am deschis-o dadea pe peretele din spate al Mall-ului, spre scarile de incendiu, cu podeaua din grilaj, si nu mi-a placut sa-mi vad copilul cum priveste ingrozit la cei 10 metri de sub talpi. A doua usa dadea intr-o camera tehnica. Abia dupa capatul nordic al holului am gasit indicatorul "inapoi in mall".

M-am desumflat si cu preturile: 20 de lei, cu tot cu ochelarii 3D. Deci, mai scump ca la cinema Premiera, cinema 3D si cinema Twins, desi nu platesc chirie, ca cei de acolo. Alte preturi: o portie de popcorn, una de nachos si un ice tea au costat 25 de lei. Scump. Adica, nu merita. Va vine sa credeti ca tot atat am platit, o ora mai devreme, la Pizza Hut, pe niste chestii absolut delicioase? 65 de lei un film, in doi, la mall? Pai faci asta in centru, si mananci la KFC...

comentezi? www.facebook.com/bogdanstoica.ro

O să râdeţi, dar eu mă simt la Vienna Cafe exact ca în cantina din unitatea militară unde am făcut armata. Motive sunt două: 1. E foarte greu să nu mănânci ceva, deşi ai venit pentru o cafea şi o discuţie; 2. Ştiu pe toată lumea: da, chiar şi pe cei pe care nu-i cunosc personal, tot îi ştiu după moacă, pentru că le-am văzut moaca pe Facebook.

Relaţionarea din mintea mea e pozitivă: cantina este, pentru orice soldat, singurul loc în care nu rişti să auzi, din senin, comanda "Culcat!" Aşa şi la Vienna Cafe: nu risc să dau peste antipatici, deci mă duc cu plăcere.

Pe fond, asta e şmecheria Vienna Cafe. E de departe cel mai monden loc de luat masa al Ploieştiului. Localul are noroc, statutul ăsta i se potriveşte. Şi numele e ok, chiar dacă e al treilea local din Ploieşti numit aşa. Da, nu vă încruntaţi, mini-pub-urile din benzinăriile OMV se numesc tot Vienna Cafe. Sau nu v-aţi uitat niciodată pe geamuri?!

Vienna Cafe are de departe cea mai mişto terasă din oraş, făcută - culmea! - pe locul celei mai frumoase foste terase din Ploieşti, Merry parcă se numea, nu? Nu mă aştept să mă aprobaţi, probabil mulţi dintre voi erau, pe vremea aia, doar un licăr de interes în ochii a doi străini care beau un suc la mese alăturate...

Despre interior nu mă pronunţ, pentru că am auzit un arhitect vorbind despre el. Pot să vă asigur însă că Vienna Cafe nu e doar "mişto decorat", ci făcut într-un stil care apare în manuale şi e făcut bine. Nu ştiu nimic despre zona de restaurant, pentru că, paradoxal, n-am mâncat niciodată acolo; numai în bar sau la separeu. 

Mâncarea de la Vienna Cafe e fără cusur. Eu, posesorul celui mai needucat stomac din lume, sunt capabil să mănânc aproape orice de acolo. Ţin minte că am mâncat o dată, spre propria-mi stupefacţie, ceva cu conopidă, deşi consider asta, lângă porumb şi sfeclă, un furaj bun doar pentru vaci. Ştie bucătarul ăla...

În plus, şi la Vienna Cafe a apărut "afordable menu", costă 19 lei şi include trei feluri de mâncare. Cu un leu mai puţin ca la Bulevard, cu doi lei mai mult decât costă nenorocita aia de ciorbă de la Casa Prahoveană şi cu 10 lei mai puţin decât spanacul de lux de la London House. Apropo, spanacul de la Vienna Cafe e mai bun...

Sigur, n-ajunge să ai 20 de lei ca să te rupi în figuri la Vienna Cafe, la prânz. Localul impune tot atât cât clienţii obişinuiţi ai locului: o droaie de oameni de afaceri, baschetbaliştii de la Asesoft, plus cea mai mare cantitate de expaţi văzută vreodată într-un local din Ploieşti. De fapt, aşa s-a branduit Vienna Cafe ca local tare în Ploieşti: făcând cunoştinţă străinilor cu bucătăria românească. Cine a văzut vreodată un japonez beat muci zâmbind unei bucăţi de pastramă de oaie ştie la ce mă refer..

Am scris mai sus "baschetbalişti", deci v-aţi prins că Vienna Cafe e plin de fete: puştoaice de liceu, foste şi actuale wannabe... Curvetul de lux nu vine la prânz, ci seara; din nou, o deosebire faţă de London: proxeneţii lipsesc.

Singura mea problemă la Vienna Cafe e cu toaleta: mereu o găsesc plină de pătrăţele de hîrtie igienică aruncate peste tot, ca un confetti gigant. Vrea cineva să-mi transmită un mesaj, sau care-i faza? :))) Pentru că, să ştiţi, nu mă cac prin cârciumi niciodată, pentru că nici una nu pune cărţi sau ziare în wc-uri...