Când Alina și-a deschis cafeneaua din centrul orașului, am fost alături de ea din două motive: 1. Eu cred că multe afaceri mici sunt mai bune decât o singură afacere mare, pentru că e mai bine ca un oraș să aibă 100 de intreprinzători decât o sută de angajați. 2. Alina avea o poveste ok, care merita spusă. Absolut întâmplător, la cafeneaua aia s-a creat o atmosferă mișto, veneau oameni mișto cu care îmi beam cafeaua în fiecare zi. Veneam atât de des pe acolo încât unii cretini au început să spună două prostii: 1. Că eu și Alina suntem un cuplu B. Că Alina e săgeata mea, eu fiind adevăratul proprietar al cafenelei. 

Am mers la cafeneaua aia până când au început să vină puștanii de școală și liceu. Niște mici monștri, pe care i-am suportat din ce în ce mai greu până am renunțat să mă mai duc acolo. Prea mulți pe o singură cafea. Prea gălăgioși. Prea lipsiți de manierele elementare. L-am admonestat pe unul, o dată, care își pusese trap pe telefon, tare de tot, de parcă trebuie să ascultăm cu toții acest nou tip de manele oligofrene. I-am tras și una în gleznă altuia, care se apucase să mânânce semințe lângă mine, urându-i și căldurosul "marș în pizda mă-tii și mănâncă.semințe într-o intersecție, poate te calcă o mașină". Dar de predat m-am predat. Grosul încasărilor cafenelei vine acum de la ei, nu de la mine și de la ai mei, care, la fel ca mine, au încetat să se mai ducă acolo. Dar micii imbecili se simt bine acolo, vin în număr mare, afacerea nu a pierdut nimic.

Ieri, însă, am avut revelația că nu e vorba doar de încasări. Că viitorul cafenelei a început să semene cu viitorul pădurilor, unde s-a dus un nene să taie un copac, altul l-a văzut cu căruța plină de lemne și a mers și el să taie doi, pe urmă au venit alții, și alții, și acum din pulă pădure pe dealul ăla. Iar viitorul cafenelei se vede în poza de mai sus.  

Mergeam să-mi cumpăr un cablu de încărcare a telefonului (morții mă-tii, Ghenă!). Orange Shop e la doi pași de cafenea, așa că am vrut să opresc și să beau o cafea. Puștanii sonori și proșțti erau deja acolo. Deja își marcaseră teritoriul. Ca niște proști. Ca în poză. Erau mulți afară și mulți incă la coadă înăuntru, că imbecilii nu respectă nici regulile de distanțare. Captivă la esspresor, tăntița care lucrează acolo nu avea cum să iasă să strângă după micii jegoși, care, așa cum se vede, nu strâng niciodată după ei. 

Am plecat, mi-am luat cablul, m-am întors pe aceeași rută spre mașină. Când am trecut iar pe lângă cafenea, unul din puști povestea ceva accentuând unele cuvinte cu flegme trase pe asfalt. I-am tras una în scaun, ca din greșeală, ca și cum m-aș fi împiedicat de el. Probabil s-a oprit, câteva minute, din căcatul lui de obicei, dar sunt sigur că a continuat, după aia.

• Pentru că nimeni, niciodată, nu i-a spus decât că e special.
• Pentru că părinții încă strâng după el, iar micul imbecil încă nu știe, la 16 ani, ce este un coș de gunoi. 
• Pentru că tac-su nici măcar nu l-a amenințat vreodată că-i dă una de-și înghite flegmele, dacă mai continuă cu obiceiul ăsta.
• Pentru că probabil chiar tu, cel ce citește asta, ti-ai propus să ai un copil fericit, cu orice preț, chiar dacă prețul este distrugerea completă a modului de conviețuire civilizat.

Iar acum crești un prost nociv și toxic, aflat mereu la un pas de o corecție fizică sau de o amendă, gata oricând să distrugă un loc mișto, o afacere bună și viitorul altor oameni.

Alina, pune afișe cu păstrați curățenia, sau ia-i la alergat cu mătura, sau cară-te de-acolo într-un loc unde nu te vor găsi niciodată. Ăștia sunt atât de proști încât te vor acoperi cu gunoi și apoi vor spune că ești murdară. 

Știu, atâția are orice om normal. Eu n-am fost normal, până vineri. N-am avut 32 de dinți decât până la vârsta de 8 ani, când un imbecil angajat ca dentist mi-a scos doi dinți de lapte într-o manieră specifică unui recuperator. De atunci am zis adio stomatologiei, n-am mai putut fi convins să mai ajung în vreun cabinet până la 40 de ani, când o durere atroce m-a doborât. Tot atunci am primit și diagnosticul: "ai probleme mari, dacă nu faci ceva o să arăți ca Fernando de la Caransebeș".

Aveam, ce-i drept. Un dinte de lapte care a refuzat să cadă mi-a blocat un alt dinte în gingie. Trei măsele sparte, trei cariate. Un incisiv lateral crescut în spatele încisivului principat. Dinții mei n-au arătat niciodată așa cum trebuie, și probabil că decizia de a purta barbă și mustață a fost influențată, în subconștient, de modul în care arăta dantura mea. Și asta n-a fost tot. Acum doi ani, căderea, cu 40 de ani mai târziu decât trebuia, a acelui dinte de lapte, a făcut loc pe maxilar, iar dinții au început să se depărteze unul de altul, așa cum cad mărgelele de pe un colier rupt. Intram direct in scenariul Fernando. Și oricât ar părea de bizar, eram dispus să mai stau așa. Noroc cu pisi, care, într-o zi, din senin, mi-a spus foarte natural ceva de genul "să iei, te rog, nu știu ce suc, și să te programezi la dentist". Ce era să fac? Am cumpărat sucul și am pus mâna pe telefon....

Terorizat de amintirea acelui dentist dement din copilărie, am decis să-mi repar gardul la Office Dent, un loc despre care aveam cele mai solide referințe posibile de la cel mai mare influencer din viața mea: fiica mea. Am dus-o pe M la Office Dent de la vârsta primul dinți și nu s-a plâns vreodată. Recomandarea ei a meritat. Doi ani mai târziu, fără dureri crunte, fără traume, fără complicații create de proceduri greșite sau stângace, cum am tot auzit în alte părți, arăt ca în poza de mai sus, partea dreaptă.

Sigur, ăla e un zâmbet fals. Eu nu zâmbesc așa. Am vrut să vă arăt diferența și regret că nu am cum să o fac mai realist, pentru că în ultimii 40 de ani nu am nici o poză cu dinții la vedere. Asta spune ceva, nu? 

În ăștia doi ani am trecut printr-o operație, proceduri de implant pentru trei măsele și un dinte, plombarea a alte trei măsele, plus aparatul dentar. M-am dus la Officedent cam o dată pe lună, iar disconfortul nu a durat decât arareori mai mult de câteva ore. Acum sunt în faza retainer, urmează faza gutieră, iar după aia aștept să înceapă să-mi cadă dinții, natural, pentru că am așteptat ca un bou, până aproape de vârsta de 50 de ani, să fac ce trebuia să fac demult. 

Ce vreau eu să-ți spun, de m-am apucat să scriu asta:

• 1. Dacă ai probleme cu dantura, apucă-te să le rezolvi acum. Nu aștepta inutil, chestiile astea doar se agravează, pentru că organismul uman nu are mecanisme de autovindecare în ceea ce privește dantura.
• 2. O să merite și din alte puncte de vedere. Pe lângă zâmbetul necontrolat pe care pot să-l afișez acum, mă mai bucur de câteva chestii: dorm mai bine, nu mai scrâșesc din dinți în somn, mănânc mai bine, nu mai am acel gust oribil în gură dimineața, nu mai am o problemă cu mirosul respirației. 
• 3. Dacă ești din Ploiești, periurbanul Ploieștiului, de pe Valea Prahovei, Târgoviște și chiar București, Officedent este o alegere demnă de luat în seamă. Au sediul în nordul Ploieștiului, e foarte ușor de ajuns de pe centură, au cinci (sau șase?) cabinete, au un autobuz de oameni bine pregătiți, au scule de top, au proceduri sigure și, foarte important pe praful ăsta, nu au prețurile atât de mari pe cât ai crede și cu siguranță nu atât de mari ca în București. 

Creatorii de zâmbet de la Officedent sunt aici:

• pentru superficiali: facebook.com/officedent
• pentru cunoscători: officedent.ro/
• pentru grăbiți: 0720582319

Încercând să le mulțumesc cum se cuvine celor de la Office Dent pentru schimbările din viața mea, mi-a venit ideea schimbării magazinului online. Acum, pe lângă categoriile de cărți și bijuterii, aveți acolo și categoria ponturi, în care o să adaug permanent oameni, bunuri și servicii de care sunt megamulțumit. Fie să vă fie de folos.

Puteați folosi toată perioada asta, din februarie încoace, să trimiteți la cursuri de formare profesională toți educatorii, învățătorii și profesorii, astfel încât online-ul și camera web să nu mai fie niște necunoscute pentru novici. Iar cei răi, cretini, slab pregătiți, s-ar fi cernut singuri, lăsând locul celor cărora le place să lucreze cu copiii.

Puteați face, nu cumpăra tablete. Avem producători de dispozitive IT, cu capacități de producție în China și Taiwan, nu era deloc nevoie să le cumpărați de la cine știe cine. Le puteați doar comanda, într-o configurație adaptată învățământului. 

Puteați oferi facilități fiscale părinților care aleg să facă homeschooling, pentru că orice copil lipsă din clădirea școlii înseamnă o economie: mai puține becuri aprinse, mai puține suprafețe de curățat, mai puțini oameni care să-l ducă acolo.

Puteați renova și adapta la noile distanțe și condiții de igienă toate școlile din țara asta, puteați reface toate rutele autobuzelor școlare. Având alternativa de la punctul 2, nu era nici o problemă să mai închideți din ele. 

Puteați reface programul TVR, care emite terestru și se vede în orice văgăună a munților, cu cel mai prost televizor și cu o furculiță înfiptă în mufa antenei, iar copiii care nu au internet să facă cursurile la televizor.

Puteați face o platformă unică, un fel de ȘcoalaRomâniaOnline.ro, unde toți părinții care nu vor să riște sănătatea copiiilor să-și înscrie progeniturile și să învețe de acasă, liniștiți. 

Puteați include Poșta Română, care să ducă, către toți copiii din țara asta, tot felul de cursuri, lucrări, lecții, manuale. 

Puteați să rezolvați problema anului școlar, dacă vă băteați capul vreun pic. 

Puteați folosi criza, așa cum folosește un surfer valurile.

Ați ratat o fereastră de oportunitate unică în istorie.

Ați ratat viitorul. De proști ce sunteți. 

Proștii planetei. Proștii pulii mele.

Proștilor. 

Mie nu-mi place marea. Adică îmi place, dar n-o găsesc niciodată cum îmi place mie. Mereu sunt niște melteni peste ea, dându-i muie cu știuleții de porumb pe care tocmai i-au mâncat, plus ăia care urlă ca oligofrenii, plus ăia care își arată burdihanurile prin tricouri mulate, plus că n-am văzut nicăieri în lume, jur pe Nikonul meu, petarde mai nasoale ca la mare. Din perspectiva asta, marea pierde puncte în fața mea în competiție cu orice pensiune minusculă, fără atracții turistice, de oriunde. 

Pe de altă parte, mă mai duce viața la mare. Cu treabă, cu pozele, cu pisi, (cum pula mea le brodește viața așa, nu putea să-mi dea și mie o stătătoare în loc de o călătoare?) care e moartă după mare. Așa că am mai ajuns pe acolo. Am două locuri preferate - unul în Mamaia, unul în 2 Mai. Cum la cel din Mamaia nu am ajuns anul ăsta, vreau să vă dau un pont legat de cel din 2 Mai.

Iar pontul este: băbăiatule. Cei pasionați de gustul bun al mâncării, ca mine, au înțeles la ce mă refer. Pentru ceilalți, povestea urmează, mai pe larg. Cum intri in 2 Mai, mai încolo și mai pe stânga, chiar până la intrarea spre plaja nudiștilor, o să vezi o construcție la stradă, bleu-verde-turcoaz, deasupra căreia scrie "La Plită". Parchează pe undeva, spune-i lu' pisi: "iartă-mă în avans pentru cât o să mă băs la noapte, dar o să mănânc aici până se rup jeanșii pe mine", și apoi intrați amandoi. 

Stai un pic. Nu intrați. Nu intrați dacă vreți termopane, aer condiționat, gresie porțelanată pe jos și mahon cu inserții de pula mea la baie. La Plită n-a fost nevoie de fentele astea care ascund, în 99% din cazuri, o mâncare mediocră sau de căcat. E un local normal, cu o terasă normală, cu mese și scaune normale, cu specific pescăresc, adică în care un pescar n-o să se simtă jenat că n-a venit cu un Bigotti pe el. Doar mâncarea nu e normală aici, ci fenomenală. O fi din cauză că patronul e un pic scafandru și recunoaște un pește neproaspăt după semne doar de el știute și știe să prepare scoici în paișpe feluri? Sau din cauză că în bucătărie lucrează o tipă care a gătit în Anglia și în Germania de s-a săturat plus un madăfacăr în sushi? Dracu" știe. Știu doar că tot ce-am băgat sub nas acolo a fost demențial la gust, de la varză călită la zargan. La Plită este singurul loc de pe planeta asta în care am avut curaj să gust o supă de scoici (eu nu mănânc mizerii din mări și ocoane dacă nu-s pești). Pe de altă parte, mai mult de jumătate din clienții localului vin pentru scoici, creveți, sushi. Nu le-ar comanda repetat dacă ar fi de căcat, nu?

La Plită este, probabil, localul cu cea mai bună mâncare din 2 Mai și Vama Veche. Dacă ești prietenul stomacului tău și vrei să-i o faci o surpriză plăcuă, du-l și pe el, o dată, acolo. 

Ai mai jos, în galeria foto, pozele cu ce-am mâncat noi acolo, într-un weekend prelungit. Băutura n-am fotografiat-o, dar te asigur că lista de vinuri e așa cum trebuie. Pe facebook, restaurantul pescăresc La Plită este AICI.

Poftă bună.

Știm de ce n-ați cumpărat dotări medicale in ianuarie, deși pandemia era deja vizibilă și din avon: pentru că vă futea grija de alegeri anticipate, nu de sănătatea nației. In februarie, însă, ați început să cheltuiți bani cu toptanul, pana în iunie au dispărut 2,2 miliarde de euro pe lupta anti covid 19. Ați luat și marfă proastă, ați luat-o și scump, dar v-a lăsat în pace toată lumea, inclusiv eu, pentru că nu te iei de căpitan, în larg, în timpul furtunii. 

Sincer, eu am crezut că n-ați luat doar măști, combinezoane, cearșafuri de hârtie, teste și unități de testare. Am crezut că vă pregătiți și pentru tratarea covid19, nu doar pentru prevenire. Că luați paturi, hale care se montează rapid, echipamente de produs energie electrică, ventilatoare. Mai pe scurt, am crezut că băgați bani și în zona de terapie intensivă (ATI). 

Iar acum aflăm că numărul de paturi ATI e cam tot ăla cu cel de dinaintea pandemiei. Că la spitalul regional Cluj, care ar trebui să deservească mai multe județe din Ardeal, sunt 14 paturi ATI. Paiș'pe, bă. Prahova, un județ cu un milion de locuitori, are sub 40 de paturi ATI în toate spitalele.  Cum pula mea ați reușit să ne mențineți în zona aia meschină de dotări, ca Madagascar sau Kenya? Cum, cretinilor? 

Aflăm, practic, cu subiect și predicat, că sunteți nu doar hoți și proști, ci și proști manageri de țară, că aveți viziunea strategică a unei pisici, că sunteți ne-patrioți și că aveți empatia unui taburet. 

Săptămâna viitoare vor începe să moară oameni nu din cauza stării grave în care se află, ci pentru că vor fi lipsiți de îngrijirile medicale cuvenite. Ca de obicei. În România încă se menține sacrificiul uman când trecem la nivelul următor. A trebuit să moară biata Aura, în avionul prăbușit în munți, ca să facem STS să localizeze o victimă. A trebuit să moară un copil mâncat de câini in inima Bucureștiului ca să facem o legislație normală privind câinii fără stăpân. A trebuit să moară o copilă în mâinile unui criminal în serie din Caracal ca să facem .... am făcut o pulă în cazul ăla, traficanții de carne vie încă sunt mână în mână cu polițiștii, cu procurorii și cu vameșii. 

Whatever. Știu că sună ca dracu', dar abia aștept să moară niște oameni, să se nască emoția aia colectivă de care vă e frică și să cumpărați, în pizda mamilor voastre de retardați descreierați, o mie-două de paturi ATI cu tot ce le trebuie. 

ATI - Anestezia și Terapia Intensivă este specialitatea medicală care asigură suportul indispensabil pacientului critic. Doar in secțiile de terapie intensivă se poate face ventilația asistată (respirația este "ajutată" manual, cu un balon special, sau mecanic, cu o mască specială sau cu o sondă introdusă în trahee) si ventilația controlată (necesară la pacientul la care efortul respirator este prea mare).

pentru lecturi captivante, care-ți mută gândul de la proștii conducători ai României, apasă AICI sau AICI

400 600 de lei, cam asta este valoarea facturii mele de telefon, in fiecare lună, la Orange. Pentru trei sim-uri, din care unul e folosit doar pentru net. De banii ăștia am privilegiul de a primi, în fiecare lună, mesajul "ai depășit nu știu câți pula mea de giga de net". Știți voi, acel nelimitat limitat de căcat, cum au toate companiile de telefonie. 

Fiica mea, posesoarea unei cartele prepay pe care i-o încarc lunar cu 8 euro, are, însă, tot ce dorește. Luna trecută am comparat consumurile: sunt cam la fel, deși ea plătește 8 euro, iar eu cam 80-100. Iar situația asta nu-mi place. Nu sunt nemulțumit de serviciile Orange, nici costul lor nu e așa o mare nenorocire, dar când văd că se poate de zece ori mai ieftin, increderea mea că Orange nu mă tratează ca pe un dobitoc se clatină. 

Așa că în februarie, când expiră abonamentul actual, o să fac regulamentar o cerere de reziliere. O să-mi trec numărul actual pe prepay și o să continui să trăiesc. Dacă o sa fie probleme, n-am nici o problemă să trec iar pe abonament. O să fie ca atunci când îi spui tipei: "știi, am sentimente confuze, aș vrea să luăm o pauză".

N-am scris asta să mă sune Orange și să-mi dea în cap cu nu știu ce iPhone-uri. Nici nu e un text anti-Orange. Luați-l ca pe o revelație personală, pe care sper să o aveți și voi. Dacă economisesc 70-100 de euro din factura Orange și scap și de mizeria aia de telefon fix de la UPC pe care nu l-am folosit niciodată, se adună aproape o sută de euro. Pâi fiica mea e studentă, știți ce frumos îmi zâmbește când aude "o sută de euro"?

Ați văzut clipul cu Gabriela Firea, dansând cu Pandele pe ierusalema'? Și eu. Nu distribuit de Firea sau de staff-ul ei, ci de Vlad Voiculescu și alți dreptaci, sub titluri ca Ha-ha, ce ne râdem, ce de căcat dansează Firea, ce penibil, ho, ho, ho. 

Am dat play de două ori. Sincer, nu mi-a venit să cred că Firea arată așa. Ultima oară când am văzut-o arăta ca o tăntiță cu fundul mare, plus că pe mine mă termină psihic vocea ei, pare un bărbat maniac care vorbește subțire ca să atragă copiii într-un boschet. Brrrr!

Da, Gabriela Firea nu dansează ca un zeu al podiumurilor de dans. Dar, pana mea, cine dansează bine la vârsta ei? Probabil 1% din populație. Dar dă din fund când trebuie, face contact vizual nonstop cu Pandele, arată pasionați unul de altul. Dacă cei doi erau ingineri pe o platformă marină, având același limbaj corporal, am fi dat cu toții like și share. 

Revin la clip. Cum ziceam, nu l-aș fi văzut dacă nu-l distribuiau fanii lui Nicușor Dan. Și nu l-ar fi văzut mulți, pentru că in mediul online Gabriela Firea are puțini fani, față de candidatul Dreptei. Iar dintre cei indeciși, eu pun pariu cu oricine că reacția la clip a fost mai degrabă favorabilă decât defavorabilă. Pentru că în acest clip se văd:

1. O tipă cu curu' mare care nu-l mai are mare.
2. O tipă cu cur decent pentru vârsta ei care dansează pe o melodie care ne place tuturor.
3. O tipă scorțoasă și antipatică care se poartă foarte cute cu soțul ei, chiar dacă ăsta e doar un șifonier vopsit greșit.

Nu stau în București. Nu votez nici cu Firea, nici cu Nicușor. Părerile mele despre cei doi sunt cunoscute: ea patronează cea mai mare risipă din istoria României, el mi se pare instabil psihic. Dar dacă e să mă uit care din cei doi a arătat mai bine săptămâna trecută în ochii publicului indecis, va trebui să arăt spre ea. Și pun pariu că sondajele de săptămâna asta vor fi mai bune pentru Firea decât sondajele de săptămâna trecută doar din cauza acestui clip. Iar meritul nu e al ei, ci al viralizatorilor. Al snobilor care cred fie că orice face Firea e de căcat, fie că Nicușor Dan dansează ca Dan Spătaru tânăr, dar nu vrea să se afișeze. 

Morons. 

De ani de zile încerc să spun oamenilor că prostul român nu este întotdeauna un sărac incult fără ocupație. N-am reușit niciodată s-o fac atât de bine ca tine. Practic, mi-ai schimbat viața. Acum pot din nou să scriu doar despre pisici, pizde, publicitate și istorie. Un singur lucru mai am de lămurit. Spui că e inuman să vezi un film de două sute de minute cu masca pe figură. Aș dori părerea ta despre vizionarea unui film prost fără să porți mască. 

Mulțumesc anticipat.

Fac doi ani, cred, de când mă duc să-mi repar "gardul" la Officedent. Dinții mi s-au îndreptat în proporție de 95%, în vreo lună scap de aparatul dentar. Nu mai am sângerări gingivale nici seara, nici dimineața. Am din nou măsele, nu doar niște cavități în care mi se strângea mâncarea ca la hamsteri. Aș fi fost gata, probabil, dacă nu venea pandemia.

Februarie. Mihai, chirurgul despre care am scris mai multe aici, îmi bagă în gingia de sus o ... piuliță. Era finalul celei mai complicate chestii din gura mea, un dinte care nu ieșise niciodată din gingie, care îi strâmbase pe ăia ieșiți și care crease un spațiu deloc ok în maxilar. Mi l-a scos anul trecut, printr-o operație deloc simplă, și mi-a făcut inserția de os, în care să stea piulița vieții, necesară implantului. 

Cum ziceam, a venit pandemia. Nici ațele nu mi le-a mai scos nimeni, că toate clinicile stomatologice au fost închise. Mi-a fost bine, chiar dacă acum aveam o mustață și în gură, nu doar în jurul gurii. Când s-a redeschis Officedent, au dat prioritate urgențelor, și nici eu n-am presat aiurea. În fond, încă mi-e frică de mă cac pe mine de dentist. Nu m-a durut nimic, niciodată, la Officedent, dar amintirile traumatizante din copilărie sunt, încă, extrem de puternice. M-a mai chemat Despina, de vreo două ori, să-mi regleze aparatul dentar. 

Băi, și vineri primesc telefonul ăla nasol. Te așteptăm luni, cu o radiografie panoramică, la Mihai, să dezvelim &%^*W (piulița). Să-mi trag una, uitasem complet. Am început să mă pregătesc psihic încă de duminică. Puteai să mă întrebi și cât e ceasul, eu îți spuneam că luni mă duc la dentist. Am ținut-o așa până luni la cinci fără zece, când am sunat-o pe #magirl să-i reamintesc de un email și am încheiat cu "eu sunt aici, la dentist...".

Plin de hohote de plâns la interior, m-am apropiat, curajos ca o frunză toamna, de ușă. Am sunat, a venit o puștoaică. Declarația, botoșii, masca. Doar masca am pus-o corect. Declarația am scris-o ca o pulă, bifând "da" peste tot, deși textul mă întreba dacă am covid19, dacă am interacționat cu bolnavi de covid19, etc. Apoi am rupt niște botoși. Am primit alții, i-am pus vai de capul lor, că unul l-am pierdut pe scări. Noroc că micuța avea răbdare. Altă fișă, alt pix, alți botoși, ia de te spală pe mâini, ia și fes d-ăla, ia și babețică, ia loc. Arătam exact cum mă simțeam: ca o vrabie, in noiembrie. 

Toate astea au durat cam 10 minute, suficient să-mi modific bătăile inimii ca un yoghin, da' invers. Când m-am așezat pe scaunul ăla trecusem de la vrabie la cârpă. Dar tot alert, vigilent și curajos, cum mă știți. Nu m-am făcut de râs, cum ziceam, am plâns doar pe dinăuntru. 

A venit o tipă, mi-a dat să-mi clătesc gura cu ceva, apoi altă tipă care mi-a făcut injecția (anestezia) în gingie, și apoi a intrat Mihai. De obicei discutam un pic înainte de acțiune, dar acum era laconic. Stiu de ce, covidul vieții a scurtat și dezumanizat interacțiunile în zona stomatologiei. N-o spun doar eu, o spun toți, se lucrează cât de rapid se poate, cu intervenții minimale, pentru că dacă stomatologul îți bagă o freză în gură și tu ai covid19, poți contamina o clinică întreagă, nu doar pe el și pe echipa lui. 

Cum ziceam, eu credeam că omul e doar prevăzător. Or, el era pe fentă. A pus-o pe aia mică sa-mi bage lumina în ochi cât să-i inchid, mi-a zis: "deschide gura să mă uit un pic", și în loc să se uite, ca omu' normal, a început dezvelirea. Nu m-a durut nimic, dar simțeam că în gură altceva decât privirea lui. M-am simțit ca Ucraina când au invadat-o rușii  deși negau în fiecare zi că au trupele în Donbas. Am vrut să iau o postură mai relaxată, să schitez un zâmbet, așa cum fac mereu când mor de frică, dar până să-mi finalizez eu microexpresiile Mihai mi-a zis "gata".

Băi, și era gata-gata. Am predat fesul și babețica, mi-am pus masca, am mers la ușă și am aruncat botoșii. Intr-un minut eram în parcare, cu saliva curgându-mi din gură ca oricărui erou de război. Știți ce bine m-am simțit? Ce curajos eram? Nici nu știu cum am ajuns acasă și am parcat. Știu doar că m-am dus la frigider, am scos o sticlă de apă, am dus-o la gură și am vărsat jumătate pe mine. Nu mi-am dat seama pe loc, ci după aia. în Mega, când paznicul insista că arăt de parcă m-am pișat pe mine. M-a mâhnit grav: MegaImage, nu așa te porți cu eroii de război!!! 

(va urma). 

Officedent, una din cele mai performante clinici de stomatologie din Romania, e AICI. Uita-te sa vezi cat de misto e. *********

"Dacă las lucrurile așa, o să fiu singurul român cu 8-9 strungarețe si un zambet ca Fernando de la Caransebeș". (citeste integral episodul 1 din Jurnal de Officedent AICI)

"Stătea cu degetul în gura mea. Să-l mușc? Să-l sug? Să suflu rece? Ce pula mea face ăsta în gura mea...." (citeste integral episodul 2 din Jurnal de Officedent AICI)

".A făcut în gura mea cum face un meșter pe care l-ai chemat să-ți scoată gresia aia veche, ca să pui parchet". (citeste integral episodul 3 din Jurnal de Officedent AICI)

"Nu mi-a spus, draga de ea, că am făcut panoul nu doar cu scule de stomatologie, ci și cu unele de ginecologie" (citeste integral episodul 4 din Jurnal de Officedent AICI).

"Am coborât scările ca orice altă fetiță speriată care abia așteaptă să facă pipi si să molfăie o banană foalte moale" (citeste integral episodul 5 din Jurnal de Officedent AICI). 

S-a dus iedera în sus, pe magazie, de zici că e pusă cu mâna. Și e o umbră cool și o liniște în colțul ăla, de-ți vine să....

Oblonul zăcea prin magazie cam de mult, recunosc. Triumfal, gen "n-ai ce sa-mi faci". Azi, însă...

Scaunele astea sunt luate dintr-un centru de fier vechi. Voiam să fac o bancă covid, cu două locuri la 1,5 metri distanță. 

Aveam și niste scânduri bune de molid, rămase de la un stand de bijuterii de-a lu' pisi. Leneș, am pus fierăstrăul de mână și toporul pe ele...

până s-au potrivit la fix cu scaunele.

le-am ranforsar rapid, cu niște cuie, apoi am pregătit un spătar similar...

și m-am apucat să caut șuruburi suficient de lungi, șaibe și piulițe în ghiveciul în care le țin, de-a valma. 

până am ajuns la asta.

Pe asta am așezat oblonul ăla fabulos. S-a mulat ca o pătură, l-am prins în câteva holșuruburi, nici unul în zone unde atingi banca cu fundul, picioarele sau spatele. I-am dat un lac de apă, că mai era un strop intr-o cutie Și gata...

... băncuța. A ieșit sută la sută gratis. N-am cumpărat nimic, n-am băgat nici o sculă în priză. Am fost ca o tipă care deschide frigiderul și zice "aș găti ceva, hai să văd ce am eu pe aici...". Avantajul meu față de tipa din bucătărie este că am făcut efort și am transpirat timp de trei ore, deci am slăbit măcar 100 de grame. Aș putea scrie și că am economisit o mie de lei, cât costă o bancă la Dedeman sau la Brico, dar ar fi o minciună, pentru că eu n-aș cumpăra niciodată o mizerie de bancă precum alea. 

După ce am terminat, am fumat și eu o țigară în colțișorul ăla. Mi-a plăcut. Și am zis să scriu asta, poate te inspir și pe tine să amenajezi, cu mâna ta, ceva pe lângă / prin casă. Se poate să-ți iasă ceva foarte mișto. 

Alte chestii meșterite de mine sunt aici: https://bogdanstoica.ro/shop/diverse

Cărțile sunt la cărți (https://bogdanstoica.ro/shop/carti) iar bijuteriile (astea nu-s făcute de mine) la bijuterii: https://bogdanstoica.ro/shop/bijuterii