Pentru că românii au doar amintiri neplăcute din spitale. Au rude care au murit ucise de nepăsare în spitale. Au văzut cum sunt lăsați să moară de sete dacă nu bagă cinci lei în buzunarul asistentei. Au intrat sănătoși, dar cu o fractură, și au plecat cu un ghips și cinci infecții grave. În mentalul colectiv, spitalele României au fost și sunt locuri de căcat, nu oaze salvatoare în deșert. Ăsta e motivul real. Românii nu-s demenți. Știu că trebuie să se trateze, știu că boala există, mă disperă minciuna lui Arafat "cei care refuză internarea cred că virusul nu există". Refuzul la internare e doar un comportament apărut în baza experiențelor anterioare, care spun că în România trebuie să ajungi la spital doar în cazuri disperate, altfel poți păți lucruri foarte nasoale oricât ai fi de rezistent. Opriți un autobuz, oriunde în România, și spuneți pasagerilor: să ridice mâna cine a avut experiențe nasoale într-un spital. Vă asigur că n-o să mai vedeți geamurile de mâinile ridicate.

Poate că Arafat, dacă tot are voie să zică orice la televizor (eu nu-l mai recunosc pe omul ăsta, atât de plin de simț practic și de bun simț odinioară, acum are discurs de trompetă de partid), ar fi mișto să zică și: "Fac un apel la colegii mei în halate albe. Încetați cu șpaga. Impuneți curățenia și procedurile safe, aruncați pe geam femeia de serviciu care plimbă același mop și aceeași găleată pe două etaje pentru că voi ați furat materialele de curățenie. Aveți grijă ca bolnavii să aibă mâncare destulă, nu lături, nu mai furați alimentele din magazie. Acordați cel mai bun tratament posibil, nu mai furați medicamentele. Faceți bolnavii să aibă încredere în voi, profesional vorbind, nu-i mai tratați cu sictir ca apoi să-i convocați la cabinetele voastre private. Iar care ești pus pe căpătuială, pe făcut avere și pe mințit și manipulat, marș în pula mea de jeg de-aici, că te dau pe mâna parchetului".

Oricât ar suna de nepotrivit, sistemul medical românesc trebuie resetat. Azi. În pandemia asta s-au cumpărat de două miliarde de euro tot felul de chestii care au fost date pe mâna oricui purta un halat alb. Acum sunt livrate pacienților la pachet cu ciordeală, șpăguială, obrăznicia și nepăsarea față de bolnavi, toate susținute nu doar de mafia medicamentelor, care are tot interesul să se facă risipă, ci și de politicieni, prea preocupați ca oamenii lor să fie cei care iau indemnizația pulii mele și sporul pulii mele. 

atât. pentru lecturi captivante, bune pe plajă, dar și când ești internat, apasă AICI sau AICI

Faza 1. Planul.

Vineri dimineață eram la o discuție, cu un amic. Despre nimicuri: mașini, mâncare, politicieni. La un moment dat am zis eu "saramură", iar tipul a zis "cea mai bună saramură de crap e la Berbec, să n-avem discuții". Brusc, am avut revelația că săptămâna asta am tras ca tractoru' și că merit ceva bun. Așa că mi-am terminat treaba, am sunat-o pe pisi și i-am zis: azi ieșim, că e urgență mare, ai niid ă saramură tunait. Că așa sunt eu, megaromantic.

Faza 2. Tactica.

Terasa Berbec e unul din locurile mele preferate din Ploiești. In primul rând, pentru că e ocolită de milionarii de căcat ai orașului, aia care nu pot mânca o salată dacă nu li se vede sigla mașinii prin gard. Or, aici ciuciu gard, terasa e complet izolată de stradă, poți veni cu un Ferrari din aur, n-o să știe nimeni ce Valoarea Planetei ești. În al doilea rând, pentru că prefer oricând un loc în care sunt străini din cinci țări (Central, hotelul care găzduiește terasa Berbec, e principalul hotel de business al Ploieștiului) decât un loc unde niște nimeni cu bani își povestesc platitudinile vieților lor de căcat. În al treilea rând pentru că mâncarea de aici nu m-a dezamăgit niciodată și în al patrulea rând pentru ca... pana mea, e fuckin' Berbec, cea mai veche terasă din cel mai șmecher oraș al anilor 30. Petrolul care curgea în valuri pe dealurile din jur umpluse orașul de rafinării și Berbecul de miliardari, aici se lansa moda, aici cântau cele mai tari banduri și cele mai faimoase dizeuze, inclusiv Ioana Radu, care a cântat aici goală, pe masă, la petrecerea unui englez putred de bogat. Nu zic că Ploieștiul era peste București, dar Capșa și Casa Vernescu erau pentru cei care nu-și permiteau Berbecul.

Faza 3. Execuția

[Paranteza COVID19: Mi se pare important să vă spun că pe terasa Berbec m-am simțit cel mai safe din toate localurile în care am fost în perioada asta. Mesele sunt la o distanță considerabilă una de alta. Când ne-am așezat la masă am fost întrebați dacă vrem să vedem meniul fizic sau dacă vrem sa-l citim online. Primul obiect care ne-a fost pus pe masă a fost un flacon cu dezinfectant, în caz că dorim să-l folosim. (chestie pe care nu am mai întâlnit-o deloc-deloc în alte localuri) și ni s-a oferit un link unde puteam vedea procedurile de protecție a clienților hotelcentral/covid19 ]. 

Am ajuns pe terasa Berbec pe la 18.30. Ca de obicei, la o masă se auzea italiană, la una poloneză (cred) iar la alta engleză. 

Ca de fiecare dată, pe mine terasa asta mă transportă mental în Grecia. Pisi a zis că îi aduce aminte de Paris, iar eu i-am reamintit că la Paris sunt porții mici, iar mi-e foame. Am luat două salate și o sticlă de apă apoi am comandat saramură pentru mine și un tibonel pentru ea, plus un vin.

Salata mea s-a dus rapid, cu o felie de pâine prâjită furată de la pisi. Iar apoi....

Apoi a fost ca în filmul Băbăiatule. Cam asta am zis tot timpul, mâncând. O carne cu extrem de puține oase, un sos absolut fuckin' amazing, iar legumele folosite - habar nu am ce le-au făcut, dar toate aveau gust de pește, de parcă erau trăiseră cu crapul ăla în apă.

Pisi n-a zis nimic de t-bone, dar nici mult n-a mai rămas din el. Și apoi am stat pe vin, liniștiți ca doi pensionari, ascultând band-ul.

Și am avut senzația că ascult cel mai bun band de live din Ploiești. Tipa știa cam tot ce ar trebui să știe o cântăreață de local, in română, spaniolă și engleză. Vocea tipului seamănă foarte mult cu a lui Elvis, și de-aia muzica regelului n-a sunat ridicol, cum se întâmplă de obicei. Iar băiatul de la clape cânta mega relaxat, când cu mână, când cu alta. Nu-i știu pe cei trei, nu știu cum se numește band-ul, dar o asemenea siguranță de sine și lejeritate în a aborda orice gen muzical n-am mai văzut decât o singură dată, la o trupă care-și făcea veacul pe vase de croazieră.

Faza 4. The End. 

La zece, muzica live s-a oprit, să nu deranjeze clienții hotelului, lăsând loc unui cafe-concert în surdină, la un nivel care permitea discuția pe un ton scăzut. Dacă eram singur și aveam o carte la mine, cred că aș fi trecut de pe roșu sec pe un rose sec cu gheață și aș fi plecat de-acolo doar dacă aș fi fost dat afară, atât de mișto era. 

Am mai stat vreo 30 de minute și am plecat. Ne-am plimbat vreo 30 de minute, până când tocurile lu' pisi au zis "gata" și am mers acasă. Am mai desfăcut o sticlă de vin, am băut câte-o gură fiecare, am mai sporovăit un pic și apoi ne-am băgat la somn. Fără burți pline până la refuz, fără ficatul rupt în două, fără oboseala specifică orelor târzii. Trebuie să mai facem asta, pisi, early dinner cu muzică blândă și cu plimbare sună foarte bine, cred că duminică te duc iar, să verific dacă mai au ciorbele alea senzaționale. O să le duc și zece cărți Străbunicii, să le dea clienților. 

*** Levantul este o denumire generică pentru leagănul civilizaţiei omenești, adică zona din jurul Mediteranei. Prima cultură umană cunoscută, Natufian, s-a dezvoltat aici acum vreo 10.000 de ani și a ajuns până pe teritoriul României, pe la Băile Herculane. Până în ziua de azi, oricum s-au numit ele (mesopotamiene, persane, greco-romane, turco-ilirice), civilizațiile Levantului s-au tot ciocnit cu civilizațiile Occidentului. Iar ciocnirile au avut destul de des pe la noi prin curte. 

Sper sa nu ma suspecteaza cineva ca sunt fan Emil Constantinescu. A fost cel mai slab presedinte al Romaniei, atat de slab incat a adus la putere un PDSR de care era sa nu mai scapam. Un profesoras oarecare, care s-a crezut Cuza. Un nimeni al influentei internationale, un mediocru al politicii. In afara de geologie si bun simt, Emil Constantinescu n-a oferit nimic Romaniei. Cumva, insa, m-am bucurat cand a fost pus sef peste Institutul Levantului, pentru ca e nevoie de institutia aia. Ca sa stim exact cine suntem, e bine sa vedem cine am fost, in raport cu vecinii. Ca sa nu mai patim ca la Centenarul de o suta de ani de Romanie Moderna, cand lipsa totala de informatii esentiale a facut ca cel mai important moment din istoria noastra sa fie celebrat ca un majorat, unde toti cretinii se imbata si danseaza pe manele.

In egala masura, mi s-a parut mega de cacat atacul la Institutul Levantului, desfasurat de Dan Barna si Dacian Ciolos. Pentru ca a avut o particularitate. Cei doi nu au cerut, cum au cerut in alte institutii, demiterea cuiva ca sa-si puna ei oamenii acolo. Nu, nene. Au cerut desfiintarea institutului. Au prezentat cheltuielile salariale ca pe o risipa, iar cercetarile - ca pe un pretext pentru a lua salariile. 

M-am uitat si eu pe cheltuielile alea salariale. Vreo 800.000 de euro pentru vreo 30 de oameni. Pe an. Adica vreo 2200 de euro brut lunar pe cap de om. Adica vreo 6.000 de lei in mana pe cap de cercetator, mai putin decat un consilier parlamentar. Cer ce ta tor. Nu femeie de serviciu, nu consilier parlamentar. Cercetatorul este un nene care citeste cate o roaba de carti ca sa fie sigur ca fraza pe care o scrie e corecta macar urmatoarea suta de ani.

Miza financiara - risipa, cum ar zice Dan Barna - este atat de mica, incat este clar ca este doar un pretext. Cel mai proabbil, cei doi vor inchiderea institutului care cerceteaza istoria Romaniei fix pentru ca nu o cerceteaza in acel spatiu controlat politic, in scoli, licee, universitati, muzee. Pentru ca oricat vor deveni ei de smecheri, nu vor putea sa sune si sa dicteze o fraza. Mai pe scurt, ca mi-e lene sa mai explic, celor doi le pute istoria reala a Romaniei si vor sa elimine orice risc ca ea sa fie scrisa, vreodata, corect. Sa nu cumva sa ne dam seama ca marile puteri ne-au vrut mereu binele, si cateodata ni l-au luat cu forta. 

Nu zic ca la Institutul Levantului se scrie, azi, ceva notabil. Habar n-am. Dar mie imi place ideea ca exista, undeva, o insula unde istoricii sunt independenti, iar istoria nu e scrisa doar de cei care castiga bataliile.  

Adaug, la final, ca ma asteptam la alti purtatori de mesaje decat acestia. Ciolos, unul care a trait tot timpul de pe urma statului roman. Barna, unul care a incasat bani din contracte semnate cu CJ-ul condus de Liviu Dragnea.  Si, cu voia dumneavoastra, il adaug si pe cel de-al treilea inamic spontan al Institutului Levantului: Gabriel Liiceanu. Adica fix ăla care s-a autoprivatizat pe nici doi bani cu cea mai smechera editura comunistă, pe care a transformat-o in Humanitas. Trei profitori ai faptului ca românul nu-și știe istoria, o uită repede sau o știe prost. 

cărțile mele sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop

pentru o istorie scrisa pe un ton accesibil, iti recomand colectia Strabunicii.

Paiș'pe ani mai târziu, din nou in Vamă. Diferențele sunt notabile. La Expirat muzică trap și pizde pe "cuburi". La Stuf nasol. La Canapele pula canapele, ia cu scaune. Plin de umbrele aliniate și de șezlonguri, plin de clădiri cu etaj, de balustrade de inox și ia uite, ăla a pus marmură pe jos, un MegaImage mai lipsește și e ca la ștrandul din Pitești. E plin de pet-uri, sticle și pahare, de scânduri bătute aiurea, de cabluri electrice amplasate parcă de un orb, toată lumea poluează, toți jandarmii se uită tâmp, toți politiștii o freacă de-am'pulea. Plin de mașini pe plajă, plin de haine Moschino, plin de "make money not friends". Plin de bețivi penibili, de imbecili drogați, de tipe cu neglije-uri din poliester, în haine de vamă sunt doar unii care par actori, atât sunt de neautentici. Trei sferturi din oamenii din Vamă nu au pic de bronz pe piele, pentru că au venit să tragă pe nas, să se pastileze și să bea niște băuturi contrafăcute extrem de prost. Dacă un OZN o să răpească trei sferturi din turiștii veniți in Vama Veche România nu o să piardă nimic valoros. 

Nu zic să nu te mai duci în Vama Veche. Zic să nu te mai duci având așteptări de "extraordinar" sau "diferit". In Vama Veche nu e mai rău ca în alte părți. E doar la fel. E mediocru. Vama Veche nu mai e o stațiune a celor liberi mental, unde nu contează diferențele sociale. E doar un parc de distracții pentru adolescenți întârziați și dependenți de chimicale, cu marketing fals exact ca un patinoar de mall, in care munții și zăpada din jur sunt printate pe poliplan, iar aerul rece vine din ventilatoare. Din perspectiva asta, a marketingului, Mamaia e mult mai sinceră, azi, decât este Vama Veche. Cotețul ăsta care-mi plăcea atât de mult acum 14 ani a ajuns exact unde se află și "Vama" lui Tudor Chirilă, față de vechea formație "Vama Veche". 

Noroc cu zilele liniștite din 2 Mai. Noroc că mi-a venit o idee pe care o să o exploatez anul viitor, in Vamă. In mod normal nu mi-aș fi permis să mă gândesc la asta, așa cum nu există incă o șaormerie pe terasa Vaticanului și nici un pub cu cidru și bere cu ciocolată în mănăstirile tibetane. Dar Vama Veche a ajuns doar un loc pe waze. Nu mai e nimic acolo care merită respectat și păstrat așa.  

cărțile și bijuterii mai mișto decât alea din Vamă găsești pe

https://bogdanstoica.ro/shop 

Am destui prieteni în domeniul construcțiilor rezidențiale și am scris destule știri despre țepe imobiliare ca să pot să-mi fac o impresie corectă despre subiectul ăsta, dar nu mă gândeam că o să ajung să mă dau cu părerea despre un cartier de case de lux, adică ceva din afară zonei mele de interes. Că eu sunt genul "dați-mi un hambar în care să meșteresc și într-un colț o să pun și un pat". Faza e că, absolut întâmplător, am ajuns în Garten Rezidenz. Un cartier de lux, construit de Baupartner la doi pași de Ploiești. Am asistat la o discuție de vânzări, am vizitat cele cinci tipuri de case disponibile și am văzut documentațiile tehnice ale construcțiilor. În rest, am căscat gura, cu camera foto pornită. 

[Paranteză: mie îmi place la nebunie să fac fotografii spațiilor dedicate oamenilor, dar fără oameni. Eu sunt ăla care a obținut (cu greu) autorizație să fotografieze un mall, noaptea. Și când am văzut că aici vorbim de case mobilate și utilate cât să te muți în ele doar cu periuța de dinți, mi-am făcut de cap cu (poți vedea toate pozele făcute pe fb.com/bogdanstoica.ro).]

Revin la Garten Rezidenz. Cum ziceam, eu nu-s genul ăsta, sofisticato-impecabildecurat. Acum când scriu pe birou, lângă tastatură, am o lupă, niște cărți poștale vechi, o șurubelniță, niște cuie făcute manual. Ordinea germană nu e pentru mine. Dar dacă aș avea 200.000 de euro în cont i-aș cumpăra fără să clipesc una din casele astea fiicei mele.

Ai tresărit când ai citit 200.000 de euro? Ei bine, află că asta este cea mai ieftină casă. Cea mai scumpă sare de 400.000 de euro. Dar, așa cum v-am zis, știu că merită banii. Plătești nu doar pentru aerul curat, pentru "stadioanele" de verdeață din jur, pentru o vecinătate de calitate și pentru siguranța accesului controlat în cartier. Plătești pentru lipsa experiențelor nedorite. Știu destui oameni care au decis "imi fac casă în regie proprie și ies mai ieftin" și care au plătit mai mult. Au cumpărat materiale care nu s-au potrivit cu alte materiale, au băgat prea mult în ceva si n-au mai avut bani și de altceva, au greșit sau au fost înșelati de furnizori sau de constructori vicleni sau nepricepuți. Cel mai recent exemplu: un amic care a zis că-și face un gard ieftin, în loc să-l cumpere cu 600 de lei panoul de doi metri. A săpat șanț, a turnat stâlpii, a cumpărat bară rectangulară de fier și a angajat un sudor. A fost un dezastru: stâlpii n-au fost la distanțe egale și a fost nevoie ca fiecare panou să fie măsurat și făcut separat, nu s-a putut lucra "ca pe bandă". Sudorul a venit la lucru conștiincios câteva zile, după care a început să chiulească, s-a și îmbătat de vreo două ori... Într-o seară a și dispărut niște fier, în altă zi proprietarul unei mașini scumpe i-a arătat ce-a pățit vopseaua mașinii lui de la lucrul angajaților lui.... per total a plătit cu aproape 8.000 de lei mai mult decât dacă își comanda gardul, desfăcea o bere și aștepta montajul. 

Bine că nu l-am adus și pe el aici. Turba dacă vedea cum au schimbat nemții de la Baupartner pavelele în virajele trotuarelor, doar ca să se potrivească mai bine, sau când vedea podeaua aia de rășină epoxidică din garaj, luminatoarele inteligente trase din acoperis în holurile fără geamuri. Grija neamțească pentru detalii, în comparație cu tremuriciul de maini al unui sudor bețiv, poate provoca depresii. 

Dacă e să mă întrebi pe mine, în maxim doi ani cartierul ăsta va fi plin cu bucureșteni. E deja plin de ei, în periferia Ploiești-sectorul 7 București, cum ne-au botezat. Pentru că e aproape, ai centura și autostrada la doi pași. Pentru că e frumos ca la Corbeanca dar la preț de Militari. Pentru că bucureșteanul apreciază lucrul de calitate și faptul că primește casa la cheie, în timp ce majoritatea ploieștenilor nu se vor putea abține să se gândească la ceva mai ieftin. Pentru că poți caza aici și un ambasador, și un expat, și o vedetă de cinema. Pentru că e liniște, lucru care în București nu mai există, nici măcar în Liniște Residence. Garten Rezidenz va fi cu siguranță sectorul 8 București. O să vedeți. 

La Garten Rezidenz ajungi cu mașina în 7 minute din centrul Ploieștiului si in 45 de minute din Piata Victoriei. Cartierul are câteva zeci de case finalizate și alte câteva zeci în lucru, ascunse după un mesh verde. Sunt cinci feluri de case, denumite după mari metropole germane, care poți fi cumpărate cu banu' jos, prin credit bancar sau in rate direct la dezvoltator (chestie pe care o fac, să știi, doar dezvoltatorii imobiliari suficient de puternici). Site-ul, cu o droaie de informații utile, este aici: https://www.garten-residenz.ro/. Dacă ai chef de telefoane sună la 0786932032 sau la 0760242211, o să-ți răspundă Adrian sau Ioana, doi oameni mișto, deloc rechino-insistenți, cum sunt, în general, agenții de vânzări din imobiliare. 

Observati, va rog, că n-am zis nimic despre pandemie, care ne-a făcut pe toți să ne dorim un loc în care copiii să ne fie la o distanță sigură de umanitatea aglomerată și imbecilă în care trăim. Asta deși, când am văzut curțile imense din Garten Rezidenz, fix la asta m-am gândit. Fix la asta. 

greșeala nr 1: Guvernul a comunicat bine în perioada de lockdown, insistând pe distantare și mai puțin pe mască, dar fără să facă o testare masivă a populației, care ar fi dus la identificarea rapidă a tuturor cazurilor și menținerea sub control a infectărilor. Eram toți acasă, eram speriați, credeam toți în povestea covidului cum cred copiii în Moș Crăciun și am fi ieșit la ușă sau la poartă, să ne bage bețișorul ăla în nas fără să ne opunem.

greșeala nr 2: Apoi a venit perioada de relaxare parțială, în care guvernul a făcut să dispară forțele de ordine din decor. Au judecat greșit bisericile ca fiind potențial focar dar a lăsat oamenii să se înghesuie și să se atingă prin magazine, piețe, autobuze. Din nou, a omis să testeze masiv deși aveam pcr-uri și teste cât cuprinde, s-au cumpărat milioane de seturi de care nu se mai știe nimic. 

greșeala nr 3: Iar apoi s-a relaxat complet totul. Nouăzeci la sută dintre terase, magazine și piețe au fost lăsate să nu respecte nici o regulă, iar campania de comunicare, plătită scump, a omis și ea să vorbească despre distanțare. S-a vorbit doar despre mască: "poartă mască, deși nu te controlează nimeni cum o porți / poartă mască și înghesuie-te printre oamenii / poartă mască și pune-ți mâinile peste tot / calcă în flegme și du-le acasă pe tălpi / poartă mască și bea din paharul atins de cinci ospătari".  

Nu am chef să vă povestesc și despre a patra greșeală: abandonul sistemului sanitar. Despre lipsa materialelor (s-au cam furat), despre lipsa oamenilor (s-au cam cărat), despre politizarea cretină a actului medical prin controlul asupra sumelor de bani cuvenite personalului medical. Pentru că ar însemna să-l compar pe Ludovic Orban cu mareșalul Ion Antonescu. Să-l evaluez ca pe un foarte prost conducător pe timp de criză. Antonescu a fost cel mai incompetent mare patriot român, care a decimat armata tolerând achizițiile de mărfuri proaste și dotarea precară a soldaților, s-a aliat cu cel mai mare criminal al lumii moderne deși Occidentul ne arăta bunăvoință, a omorât evrei când situația politică spunea că trebuie să le câștige încrederea și, la final, a refuzat negocierea cu rușii a capitulării, făcându-i extrem de ostili. Urmarea: timp de 13 ani după război, trupele ruse au rămas să administreze România (a se citi jefuind-o de sute de miliarde de dolari), iar țara s-a scufundat  în comunismul de care, uite, nu am scăpat nici azi. 

Iar acum începe faza George Orwell. Demența administrativă. Puteri absurde date unor luzeri locali care își vor desăvârși răfuielile meschine. Vom trăi epoca controlului asupra sănătoșilor (denumiți suspecți de infectare) sau rezistenți la boală (denumiți asimptomatici), de către niște cretini de la partid, în numele unei strategii, nu a unei soluții. Un plan extrem de prost, exact cum ar fi făcut mareșalul Antonescu. 

pentru bucățele de istorie foarte mișto apasă AICI sau AICI

Eram in farmacia din rondul de la Caraiman (Catena, cred). Cu ușa larg deschisă și spațiul ăla exterior ca o terasă, acustica făcea să auzim, foarte bine, și eu și farmacista, ce se discuta afară: despre sexy și despre decență. O mamă venită de la job își găsise progenitura pregătită să iasă în oraș și îi spunea fiicei că este exclus să plece așa, iar fata spunea că vrea și ea să se simtă sexy, ca celelalte fete din grup. După timbrul vocii nu părea să aibă mai mult de 13-14 ani, iar mama părea să fie o tipă foarte cool, nu un tiran cu fustă.

Mi-am luat cumpărăturile și am ieșit. Ruta mea era spre stânga, dar vocile se auzeau dn dreapta ușii. Și-am zis să arunc o privire, spre cele două. Să văd cum arată o mamă care spune "nu mai discutăm, Andreea, ești indecentă punct" și o fetiță care argumentează cu "hai, mamă, ce nu înțelegi, nu mai vreau să par diferită".

Și atunci am comis-o. Ca să nu mă uit spre ele direct din ușa farmaciei, am ieșit cu un pas înainte, apoi, în loc să o iau în stânga, unde era ruta mea, am mai făcut al doilea pas înainte cu capul spre dreapta, ca și cum mă temeam să nu mă calce o trotinetă, m-am uitat spre cele două și...

Mama era o tipă normală. Bluză, fustă și pantof cu toc, păr șaten, talie ok și machiaj discret. 35-40, corporate, cu o moacă inteligentă. Fiica aveam cam 1.60, avea forme specifice unei adolescente timpurii, drăguță, cu o cămașă rock, bocanci de vară și niște pantaloni prea scurți și prea mulați. Clar, mama avea dreptate, prin textila aia se vedea tot. I-aș spune fiicei mele același lucru și vara asta, când are 17 ani, nu doar în clasa a 7-a sau a 8-a, adică la vârsta puștoaicei din fața mea.

Din păcate, acel pas în plus înainte ne-a fost fatal tuturor. Am lovit cu piciorul drept capra (reclama stradală, ca o scară dublă) magazinului de covoare din vecini, care a făcut un zgomot asurzitor. Încercând să nu cad peste ea, am prins-o cu brațele și am mai făcut doi pași împiedicați, târând-o pe pavaj, dublând zgomotul și accentuând comicul situației. Cred că păream foarte beat, genul de bețiv care se împiedică de stâlp, bancă, coș de gunoi. Când m-am redresat și am plecat spre stânga, am auzit, din spate, vocea fetei:

"- Veeeezi, mamă?"

Adică: "vezi cât de sexy sunt, bărbatul ăla și-a pierdut echilibrul când m-a văzut, cu pantalonii ăștia sunt ca tipele sexy din comediile cu adolescenți, să vezi că dacă traversez se vor ciocni mașinile în urma mea".

Mi-am continuat drumul, conștient de faptul că răul a fost făcut. Poate să zică mama orice, fata și-a primit validarea, pun pariu că de azi încolo va purta scurt, mulat și decoltat doar pentru a obține efectul Catena. Și ar fi păcat. Să fii sexy nu înseamnă doar să te arăți. Când arăți prea mult, oricui, nu ești sexy, ci disponibilă, disperată, nesigură. Jumătate din tipele cu care mi-am tras-o fără intenția de a le suna a doua zi erau din filmul ăsta. Nu toate, desigur. Unele tipe își arată trupul ca pe o medalie pe care scrie "eram grasă, dar acum rup sala", "am fost părăsită dar am trecut peste asta" sau "am avut voința să țin o dietă grea și uite ce bine arăt acum". Tot respectul pentru ele. Când ai 13-14 ani, însă, nu e cazul. Poți fi sexy și cu fustă lungă și o cămașă incheiată până la gât, ca rusoaica din imagine. Trebuie să ții cont de context, nu de tâmpitele de pe instagram. 

Mă opresc aici. Am scris asta doar pentru că regret că nu am putut să-i zic puștoaicei: "Maică-ta are dreptate, ți se vede pizda prin pantalonii ăștia, pare fie că-i ai de când aveai 8 ani, fie că ești în călduri. Hai, roiu' acasă și schimbă-te".

cărțile mele indecent de utile oricărei femei sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop

“Persoanele sănătoase suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen pot fi supuse masurii de carantinare". Asa incepe. Am fost ziarist, niste zeci de ani. De fiecare data cand era ceva de furat, in legea care reglementa domeniul aparea formula "pot fi". "Accizele pot fi platite" in loc de "trebuie platite", "organul fiscal poate face" in loc de "organul fiscal va face" etc. Iar acum tot despre furt este vorba. Despre furtul libertății.

N-am fost o somitate a presei, vreun penibil de Tolo sau vreun patetic de Cristoiu. Pe mine eroismul ăsta de tip "eu scriu o fleașcă de anchetă dictată de un securist și voi imi ridicați ode folosind expresia "ziarist de investigații" m-a lăsat rece. Dar aveam momente cand eram incomod. Si atunci incepeau abuzurile, in baza legilor care contineau expresia "poate să". Eram introdus ca suspect in dosare de siguranță națională ca să-mi fie ascultat telefonul. Eram introdus ca suspect in dosare de evaziune fiscală ca să-mi fie terorizați prietenii și clienții. Am probabil zece NUP-uri de care știu și, cel mai probabil, și altele de care nu știu. Imi aduc aminte de un NUP primit la adresa mamei, chiar de Crăciun, de-am găsit-o plângând speriată că "ăștia vor să te bage la închisoare".

Si acum imaginați-vă următorul scenariu. Sunteți într-o situație in care alții s-ar bucura să nu fiți. Adversar la o licitație, pe o poziție fermă într-un dosar, oponent al unui proiect administrativ, concurent la concursul pentru un job. Cineva din restul "situației" are niște pile la partid, la DSP, la poliție. Vă puteți trezi foarte ușor cu un nene, care vine din partea statului și spune "Avem suspiciuni că sunteți suspect de a fi infectat sau purtător ale unui agent patogen și dispunem măsura de carantină. Luați-vă periuța de dinți și haideți cu noi".

Nu mai reiau fraza de mai sus, extrasă din noua lege a pandemiei, scrisă de Raed Arafat, Nelu Tătaru și Ludovic Orban, deși merită învățată pe de rost și strigată la mitinguri electorale. Adaug doar că legea mai conține un "poate" bizar. Se referă la obiecte: "bunuri sau colete care pot fi o posibilă sursă de răspândire a bolii". Adică același personaj venit din partea statului îți poate confisca telefonul sau laptopul, având acces nestingherit la toate proprietățile tale intelectuale digitale, de la convorbiri și imagini personale private la cifre și informații de business pe care e bine să le ai doar tu. Iar acest tip de situație se poate regăsi in orice domeniu. Un părinte tâmpit, nemulțumit că odraslei i-ai dat un 2 la mate, te poate trimite acasă. O fostă iubită geloasă, cu relațiile potrivite, te poate face să dispari temporar, dacă te-ai cuplat cu fostul ei. Seful tău, cu care nu vrei să te fuți, poate avea relațiile potrivite să se răzbune pe tine. 

Nu aveam nici o problemă cu o legislație de tipul ăsta dacă trăiam într-o țară cu o democrație solidă, in care abuzurile pot fi făcute de un număr foarte mic de oameni. Dar în România, în care orice primar de țară poate angaja zece fleoarțe cărora le-a tras-o în liceu, și orice interlop are salvat în telefon un polițist numit "Cumătrul", o lege ca asta reprezintă un pericol iminent.

Mă opresc aici. Sper din toată inima ca partidele să aibă întelepciunea să nu voteze o asemenea mizerie de lege, scrisă parcă de Stalin, Lenin, Mao și Ceaușescu. Nu de alta, dar anul ăsta sunt alegeri locale, pe care partidele care susțin legea pandemiei le vor pierde. Garantat.

cărțile și bijuterii mișto-rău găsești pe

https://bogdanstoica.ro/shop 

Am auzit la radio si apoi m-am uitat pe net. Da, oameni buni. Ursus, un brand cu o traditie de exceptie, a devenit de vara asta rasul berarilor. Pentru ca a dat-o in diverse. mai exact, a scos o bere Ursus Panda. Si acum insist sa ascultati si voi spotul. Contine doua gafe memorabile. Prima ar fi descrierea gustului ca fiind "usor hameiat". Pai hameiul este materia prima pentru berea traditionala, cum dracu sa aiba berea gustul doar usor hameiat? Adica berea asta e "cam fara hamei"? Adica nu e bere? Iar a doua gafa - pana si copiii vor zice "e ceva in neregula cu descrierea asta" - vorbeste despre curiozitatea innascuta a ursului panda, aflat mereu in cautarea a ceva nou. In realitate, ursul panda mananca doar bambus si e curios ca o piatra. Adica deloc. Unde-l nasti, acolo moare. 

Nu va zic nimic despre cealalta mare lansare a Ursus, berea cu ciocolata, reprezentata de cel mai feroce urs din lume, grizzly-ul american. Pentru ca nu e nimic de spus cand auzi asocierea "grizzly - ciocolata". Eu o sa-mi iau o bere Ursus, zilele astea, sa o bag la congelator. In maxim un an, o sa fie o raritate. Fie bautorii de bere vor fi atat de cretini incat sa bea bere cu putin hamei si bere cu ciocolata, fie brandul Ursus va disparea ca urmare a acestor lansari de-a dreptul cretine. In ambele variante, berea aia din congelator o sa fie o ciudatenie, demna de orice kolectionar. 

cărțile mele sunt pe

https://bogdanstoica.ro/shop 

De la inceputul anului ma gandesc la asta. "E clasa a 12-a, o sa dea bacul si o sa plece afara". E visul ei, l-a verbalizat de acum un an, si intai l-am ascultat relaxat, ca pe o poveste. Anul asta, in schimb, mi-a dat fiori reci, pentru ca peste Europa au venit pandemia, criza economica, revoltele sociale, chestii care, de bine de rau, ne-au ocolit aici, in Romania. Tarile alea misto cu facultatile alea misto au inceput sa-mi para foarte foarte nasoale. Si chiar daca i-am promis ca-i respect alegerea, imi propusesem sa o sabotez, daca pot. Azi, insa, dupa faza cu "ciasurile" acelui dobitoc sinistru din Parlamentul Romaniei, am decis nu numai ca o las sa plece oriunde, dar si sa o indemn.

Stiti de ce? Pentru ca nu ciasurile cretinului sunt problema. Stiu o droaie de interlopi cu "ciasuri" mai scumpe, care sunt complet analfabeti. Nu bogatia la pachet cu incultura ma deranjeaza. Ma deranjeaza ca desi e mai prost decat pisica fiicei mele, deputatul Ciasuri de la PSD are licență și master în Drept, un master în Securitate, e inscris pentru un doctorat în Securitate, are cursuri postuniversitare la Ministerul Afacerilor Externe, la Academia Militară și la Academia de Poliție. Pula mea. Pula mea!!!!

Intelegeti, sper, titlul. Ce sa faca aici fiica mea? Sa invete pe branci 5-10 ani pentru ca un cretin ca asta sa-i spuna: "esti proasta, ia uite ce de diplome am eu?". Butoiul asta de cacat cu costum sa-i fie superior ierarhic? Sa-i fie dat ca exemplu? Nici vorba. Niciodata. Asa ca de azi incolo o sa-i interzic fiicei mele sa se mai gandeasca la o facultate din Romania. Pentru nu are rost. Poate sa fie cea mai desteapta si mai dedicata din generatia ei, oricand se poate gandi cineva: "dar daca fata asta si-a luat diplomele prin metoda Mitica?".

Tot incepand de azi, cred ca ar trebui ca DNA sa faca o divizie speciala dedicata profesorilor universitari care dau diplome nu doar fiintelor umane inzestrate cu inteligenta, ci oricarui urangutan cu costum daca urangutanu' sare cu banu'. Ca na, acum avem dovada ca Mitica Margarit de la PSD nu ar fi fost in stare sa-si scrie singur diplomele de licentiat si de doctor in pizda mortilor mamii lui de partid.