Am 3.040 de friends pe Facebook. Cu toate astea, cand am trimit invitatii la un eveniment, intregii liste, Facebook a facut-o pentru doar 2.606 de useri. Restul nu apar, pur si simplu, in fereastra aia unde bifezi cine sa primeasca mesajul tau.

Cel mai probabil, motorasul ala online, care stie cine a primit si cine nu un mesaj, poate identifica conturile false sau suspendate. Deci, Facebook stie cand nu existi. De ce nu te si anunta Facebook ca unii dintre cei care-ti compun lista de friends nu mai sunt activi? Sau de ce nu face ceva pentru a identifica, raporta, opri - conturile false? 

Raspunsul e simplu: cand esti o retea sociala, e mai bine sa pari mare, decat mediu sau mic. Ar suna prost, dupa ce au raportat, in octombrie 2012, ca au 1,01 miliarde useri, sa anunte ca, in realitate, doar vreo 850 de milioane de oameni au cont.

Pentru mine, insa, de azi, Facebook este cu 15-25% mai mic. 

Nu ma intelegeti gresit, mie imi placea la nebunie de el. Cred ca a fost singurul actor roman, de sex masculin, cu adevarat misto: intotdeauna elegant, cu un succes la femei de care este nedemn, de exemplu, famenul ala de Stefan Banica Junior, cu prestanta si cu aplomb. Un tip care a confiscat, prin charisma, peisajul cinematografic romanesc.

Si aici ajungem la problema Sergiu Nicolaescu: rolul sau, nefast, in ultimii 20 de ani. N-a mai reusit sa produca un film misto, pentru ca era atat de ancorat in trecut, incat n-a inteles nimic din modul in care Romania s-a transformat. I-am vazut vreo trei filme post-Revolutie, si m-au dezamagit profund intriga, replicile, sunetul, finalul. Sergiu Nicolaescu a fost in cinematografie ce-a fost Ion Iliescu in politica: un tip atat de competent, in domeniul sau, incat a eclipsat tot, fara sa conteze ca nu produce efecte pozitive concrete si potrivite cu contextul. 

Si, asa cum pe fondul disparitiei lui Iliescu, am ajuns la un PSD modern si reformat, condus de un (semidoct) tanar, acum, ca statura impunatoare a lui Nicolaescu a disparut din decor, cinematografia romaneasca va trebui sa creeze un alt lider (basca niste bancuri). Ceea ce e de bine. Si abia astept sa vad filme romanesti, noi, care sa nu faca apel la cliseele lasate mostenire de baiatul asta, adica: securistii verosi, apartamente nerenovate din anii 60, fete frumoase care ajung obligatoriu prostituate si bunici anchilozati intr-un fotoliu. Vreau sa vad in filme olimpici (sau hackeri) romani, vreau sa vad tragedii sentimentale incepute pe Facebook, vreau sa vad inventatori in informatica si primari corupti, vreau sa vad cluburile din Mamaia si frenezia de la mall. Vreau sa vad un film in care un copil de 10 ani da in cap ca sa-si cumpere un Magic Dust si o familie saraca care isi pierde casa pentru ca si-a luat o plasma in rate pe care nu si le permite. Vreau sa vad cum ne injuram, batem, impuscam in trafic. Adica, lucruri pe care Sergiu Nicolaescu n-a fost in stare sa le vada.

Altfel, ce sa zic; odihneasca-se in pace. Sergiu Nicolaescu a fost un superbaiat.

Am un amic care si-a dus copiii in Laponia, in Tara lui Mos Craciun. Copiii s-au intors fericiti, dar omu' a ramas socat de mercantilitatea finlandezilor. 200 de euro plimbarea cu sania trasa de husky, prin padure. Casa lui Mos Craciun e un cotet prefabricat, din lemn, decorat cu ghirlande de brad artificial. Un minut ai voie sa stai in el. Nu si sa faci poze: e 90 de euro bucata, o primesti pe stick. Fabrica de jucarii a lui Mos Craciun e un fort militar, pe care un intreprinzator il inchiriaza trei luni pe an de la armata finlandeza si-l decoreaza cu meshuri si beculete. Cu toate astea, n-au cum sa nu lasi acolo minim 1.000 de euro de persoana (cazare, mancare, servicii). Si se sta la coada!

Duminica am fost cu M la Parcul Bucov. Este, ca si vara, cel mai frumos loc de agreement din apropierea Ploiestiului. Si, tot ca vara, e exploatat la 10% din potential. Situatia e identica la Sala Sporturilor din Ploiesti.

Cum ar fi, primarule, sa faci iarna, la Parcul Bucov sau la Sala Sporturilor, pentru ca dotarile sunt relativ similare, tara lui Mos Craciun? Sa imbraci tot personalul parcului in spiridusi? Sa pui ghirlande luminoase ca in centrul orasului? Sa ne plimbi copiii cu niste sanii, trase de reni (cai, da?)? Sa obligi proprietarii teraselor sa deschida si iarna, cu vin fiert, muzica populara si colinde? Sa faci un patinoar, pe lac? Sa muti acolo Oraselul Copiilor? Sa ridici si tu un cotet de casa, in padure, in care sa ne ducem copiii sa-l vada pe Mos cum trebaluieste, cum sorteaza jucariile, sau, chiar sa le daruiasca cate ceva, adus de noi, pe furis? Sa facem vanatori de comori, cursuri de catarare sau trasee prin copaci? Sa ne dam copiii pe un derdelus?

Ar fi foarte misto, iti spun eu. Si ieftin. Si aducator de profit. 

Regulamentar, vad cu M aproape toate filmele pentru copii. Acum le vad si mai bine, pentru ca s-a deschis cinema-ul de la mall, care, incredibil!, e incalzit si iarna, nu ca frigiderul de la Cinema Premiera. 

Asa ca am mers sa vedem hobitul. Si am plecat in 45 de minute. Asa a vrut M. Eu vroiam sa plec dupa primele 5. 

Mentionez ca M este este un copil normal, in varsta de 10 ani. Citeste seria Jurnalul unui/unei, e fascinata de istoria antica, iubeste animalele si urmareste cateva seriale tv, pe Minimax. A vazut cateva filme din seria Harry Potter, fara sa doreasca sa le revada. Iar la The Hobbit, s-a plictisit maxim. Sunt foarte mandru de ea, din cauza asta.

Eu, la randul meu, sunt traumatizat de numarul mare de adulti care s-au dus sa vada filmul. Pe bune?! Asta e film pentru un tip normal? 

Am citit, miercuri, in Academia Catavencu, ca filmul se termina fara ca eroii sa ajunga in regatul pu8ii, am uitat cum ii spune. Pe buneeeee? Adica v-ati dus la un film care va spune, subtil, "papagalule, ti-am luat niste bani, azi, doar ca ne asiguram ca-ti mai luam alti bani, de alte doua ori, pana vezi toata trilogia. Pentru ca presupunem ca vrei, totusi, sa vezi si actiunea filmului, nu doar o masa colectiva de 20 de minute si alte momente vesele si triste, cate ti-am pregatit azi...".

Pe bune, daca The Hobbit e un serial, ar trebui sa fie gratis, pe vplay....

Am ajuns la nimereala la Nabucco. Stiti voi, genul ala de seara cand ai face ceva, dar nu stii ce, te-ai duce undeva, dar nu stii unde, si ai manca ceva, dar nu ai chef de nimic. Si, fiind in cartierul Albert, opresti brusc masina in dreptul primei firme luminoase pe care o intalnesti si intri. Asa am facut si eu...

Prima impresie a fost de cacat. Asta pentru ca am intrat pe usa gresita. Mai exact, la Nabucco sunt doua sali de evenimente, mari, una deasupra celeilalte, si un pub micut si simpatic. Eu am intrat prin salonul de nunti, de unde se auzea, distorsionat, o manea. WTF?! Am dat sa ies, dar pe urma mi-am dat seama ca era doar Corina, cu rahatul ala de melodie, si ca se auzea asa pentru ca sunetul trecea prin tavan. "Sus e o petrecere", m-a lamurit o angajata, care mi-a si aratat cum sa ajung in pub.

Pub-ul n-are nimic special, dar e misto. Si era destul de plin. Am vrut sa comandam ceva de baut si un desert, dar desert nu aveau. Petrecerea de sus, probabil, a supt Nabucco de tot. Asa ca am luat doua ceaiuri, dupa formula "daca sunt execrabile, fugim in 30 de minute".

N-a fost nevoie. Ceaiul meu, de exemplu, a fost cel mai bun ceai de menta pe care l-am baut (era sa zic anul asta!) in ultimile 12 luni. Dupa vreo 10 minute, ospatarita ne-a adus si o tava cu niste mini-tartine cu paine prajita cu crema de branza, si cateva masline. "On the house", ar fi sunat, daca ne spunea in engleza, ca tratatia e din partea casei. Excelente tartinele, iar maslinele (credeti-ma, ma pricep la masline) destul de scumpe, nu saracii alea uscate si fara gust, la 8 lei jumatatea de kil. 

Mi-a placut si ca ospatarul (da, ne-au servit doua persoane, un el si o ea), care tocmai iesea cu o tava plina de bauturi, a renuntat la traseul initial, a lasat tava si a venit la masa sa-mi ia comanda, imediat ce m-a vazut ca-i fac semn. Mi-a placut ca nu mi-a schimbat scrumiera la fiecare 5 minute (apropo, nu cred ca exista ceva mai nepoliticos de atat, imi segmentezi conversatia, poate vreau s-o fut pe tipa, sau sa-i vand ceva tipului, iar tu tot apari, cu mana aia, printre gesturile mele), si, ca in general, am fost lasat in pace.

Cat priveste nota de plata, a fost geniala: 8 lei. Serios, opt! Asta desi numai pe gustarea aia ar fi putut cere 10, iar ceai sub 6 lei n-am baut nicaieri.

Am iesit pe usa corecta, ocazie cu care am vazut si curticica, la fel de simpatica precum interiorul. M-am prins si unde sunt: fostul restaurant Primavera, care a ajuns, dupa aia, pe mana lui G....., (credeti-ma, e mai bine sa nu-i scriu numele). Sper din toata inima ca nu-i mai apartine, pentru ca altfel ar insemna sa accept ca baiatul ala se pricepe la localuri...

„În România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituțiile statului.”

Aceasta este noua perlă a președintelui României, și una din cele mai clare dovezi că omul nu a înțeles nimic din rolul pe care îl are.

Deci, dacă ești învinuit de ceva, nu mai ești credibil când acuzi, la rândul tău, ceva? Păi după logica asta, toți evreii transformați în cenușă de Hitler erau “lipsiți de credibilitate” când acuzau atrocitatea care se săvârșea, pentru că statul nazist „era funcțional”, iar Hitler „era încrezător în ceea ce făceau instituțiile statului”.

Ce n-a înțeles președintele României este că fix el trebuie să intervină atunci când climatul democratic pare să fie afectat de ceva. Ăsta e rolul lui: garant al statului de drept. Ori de câte ori apare ceva dubios, sau suspiciuni că lucrurile nu merg cum trebuie, președintele trebuie să intervină. Trebuie să acționeze ca atunci când i-a chemat pe Kovesi si Ungureanu să-i împace, sau ca atunci când a primit o delegație a tinerilor frumoși care manifestau după #colectiv.

Nu țin cu tot dinadinsul să-l contrazic pe președinte. Nu cred în nevinovăția lui Tăriceanu sau Băsescu și nu zic că statul de drept nu funcționează. Dar nu poți să-i acuzi de lipsă de credibilitate pe unii care au fost foarte prezenți în culisele puterii, doar pentru că nu-i placi. Nu vorbim despre țața Floarea, de la Bolintin, care spune că Iohannis este vândut nemților. Clar, femeia este necredibilă. Băsescu, însă, nu e deloc lipsit de credibilitate, pentru că el chiar știe cum funcționează instituțiile de forță ale statului.

Un ultim exemplu, pentru că am senzația că președintele nostru învață mai bine prin exemple: să zicem că ANRE face un raport superb despre centrala de la Cernavodă, de tip all good. Un angajat cunoscut și cu vechime al centralei nucleare postează pe facebook câteva informații care vorbesc despre probleme grave în funcționarea Reactorului 1. Ce faci? Verifici dacă ce acuză omul e adevărat iar raportul oficial e mincinos, sau declari senin că tu ai un raport oficial și că orice alte declarații sunt lipsite de credibilitate?

text aparut pe www.psnews.ro