Bogdan Stoica

Bogdan Stoica

Nu-s blogger! Numai un idiot poate fi doar blogger si numai un prost il poate citi pe cineva care sustine ca jobul lui este de blogger. Nu-s nici ziarist, desi am fost vreo 20 de ani, perioada din care m-am ales cu ceva competente in comunicare, branding si PR. Nu-s nici scriitor, am scris conjunctural cele doua carti, despre fotografia cu telefonul si despre cat sunt de prosti barbatii. Nu-s nici restaurator, chiar daca stiu sa redau stralucirea unei mobile vechi, eu sunt mai pasionat de schimbarea destinatiei unui obiect decat de repararea lui. Sunt doar fotograf si aveam nevoie de un site care sa spuna ce fac. Faptul ca tu citesti ce postez pe aici, in afara de fotografii, ma onoreaza si ma lasa rece in acelasi timp. 

Website URL: http://www.bogdanstoica.ro

UE

Gradul de absorbtie al fondurilor europene e o ruşine. În august, România a avut un volum al platilor catre beneficiari de doar 346 milioane lei, in scadere fata de cele aproape 600 milioane lei platite in august anul trecut. În total, în primele opt luni din 2011, suma platita beneficiarilor a fost de 4,3 miliarde lei, adică un miliard de euro. Suma reprezintă doar 12% din cât avem la dispoziţie.

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

Cât a plătit Primăria Ploieşti pentru concertul Goran Bregovici?

Destul de mult, cred, pentru că informaţia a fost clasificată de Primăria Ploieşti, una din cele trei entităţi care a plătit pentru concertul de duminică seara, alături de Radef şi un ONG al preşedintelui Festivalului de Film. Contractul e confidenţial, cică la cererea artistului, care, curios lucru, nu cere de obicei aşa ceva. la PNL Buzău, în 2009, Bregovici a primit 25.000 de euro. În acelaşi an, TVR i-a dat 30.000 de euro. Un an mai târziu, a luat 35.000 de la Primăria Iaşi şi 42.000 de euro de la Elena Udrea, pentru concertul de pe plajă de Paşti. 

Observaţi cum îi creşte cota lui Bregovici, da? Dacă se păstrează proporţia, concertul de la Ploieşti a costat minim 50.000 de euro, din care, dacă suma s-a împărţit frăţeşte între cei trei, Primăria Ploieşti a plătit 17.000 de euro. Oricât ar fi suma de mare, nu pare să-i fi plăcut Elenei Udrea.

Citeşte mai departe ...

Da' taxiuri mai opreşte cineva în trafic sau e şpaga prea mare? - VIDEO

M-am gândit serios să aprind farurile, deşi era o zi însorită. După fumul scos, Loganul cu numărul PH 35 MOL, aparţinând unui taximetrist, ar trebui tras pe dreapta, dus la service şi scos din circuitul profesional al acestei profesii.

Lucrul acesta n-o să se întâmple, deşi există trei instituţii care pot face asta: Poliţia, pentru că sunt evidente problemele tehnice ale maşinii, Garda de Mediu, pentru că maşina poluează, şi Registrul Auto Român,. pentru că motorul maşinii cu pricina nu se mai află în parametri din cartea tehnică.

Din 900 de taxiuri câte are Ploieştiul, bag mâna'n foc că aproape jumătate nu sunt în legalitate. Fie şoferul nu îndeplineşte condiţiile de licenţiere, fie maşina are probleme tehnice sau de legalitate. Astea nu sunt maşini mai noi de cinci ani, iar şoferii nu par să fie nişte tipi cu atestat, vechime şi cazierul curat.

Ar folosi cuiva să rămână 500 de taxiuri pe străzi? Nouă, clienţilor, cu siguranţă, chiar şi taximetriştilor rămaşi, care vor avea venituri aproape duble. N-ar folosi, din păcate, celor din Primăria Ploieşti, RATP, RAR şi ARR, care încasează şpăgi babane în special de la cei care nu sunt în regulă cu actele. Adaug şi partidul care controlează aceste instituţii, şi care îi foloseşte pe taximetrişti  la fiecare proces electoral, pentru a duce "mituiţii" la vot.

Ce să mai zic? Huo. 

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

Să alegi între un Logan nou şi un Golf vechi e ca şi cum ai alege între PDL şi PSD

Am avut o Dacie 1300 din ‘82 şi o Toyota Celica din ‘86. Acum am un Golf din 2002, care e stricat, aşa că mă dau cu un Logan pe benzină, destul de nou, care m-a făcut să înţeleg succesul enorm al acestei maşini.

Cum să spun? O comparaţie mai bună decât aia din titlu nu pot face. E exact la fel, fiecare maşină are părţi bune şi părţi rele atât de discrete, pe fond, dar atât de evidente, când compari maşinile între ele. Şi nici măcar nu trebuie să ai pretenţii de expert auto, ca să faci asta…\

Golful, de exemplu, e cea mai stabilă maşină din câte am condus, şi am condus şi mai bune decât ea. Loganul supravirează când ţi-e lumea mai dragă, nici nu contează viteza, de multe ori, îi e de ajuns o gâlmă în asfalt, ca să dea din şold, cu adrenalina ta cu tot.

Pe de altă parte, de la volanul unui Logan vezi traficul mai bine, iar spatele stă confortabil în spătar. Când iau relantisoarele cu Golful, vărs cafeaua; cu Loganul, nu simt umflături sau gropi, dar cafeaua e exact lângă scrumieră, pe la gleznă, ceea ce mă scoate din sărite.\

Loganul consumă 12 la sută în oraş, iar Golful, 8.5, cu aerul condiţionat pornit. La Logan, nu pornesc aerul condiţionat, că mi-e suficient de cald şi aşa. Mai bine deschizi ambele geamuri, unde apare altă ciudăţenie: la Golf se creează o perdea de aer rece în faţa ta, pe la nas, pe când Loganul, cu altă geometrie a uşilor, îţi îndeasă aer, muşte, praf, ce-o fi, fix în urechi.

În Logan, se aude mai bine muzica, cu exact acelaşi tip de boxe, dar, dacă scapi, ca mine, iPhone-ul printre scaunele din faţă, se duce direct sub ambreiaj. Rău, nu? Ei bine, în Golf, dacă scapi telefonul, rămâne sub scaunul şoferului şi trebuie să opreşti, să cobori, să rabatezi scaunul…

La Golf, ai un buton care-ţi descuie rezervorul, la Logan, foloseşti degeţelul mic, să tragi de căpăcel, şi te murdăreşti inevitabil. În Golf, dacă pui benzină scumpă, rupi asfaltul, în Logan, nu sari de 80 la oră în 200 de metri decât dacă te loveşte un TIR din spate.

Golful din 2002 valorează pe piaţă cam 3.500 de euro, iar Loganul, vreo 5.000, iar eu aş fi capabil să dau 5.000 pe un Golf, numai să scap de Logan. Pe de altă parte, dacă aş avea o flotă de vânzări, le-aş cumpăra Loganuri, nu Golfuri, să dea liniştiţi prin gropi şi să nu se simtă Zorro.

Lucrul care mă deranjează cel mai mult la Logan este percepţia publică. Cu Golful, poţi să dormi la stop, când se face verde, vei primi doar claxoane. Cu Loganul, auzi doar „Hai, ţărane, că aici e oraşul, ştii ce e aia semafor?!”.

Acum rămâne să hotărâţi voi: PDL e Loganul sau Golful?

Eu ma dau cu Loganul, temporar, dintr-un motiv foarte simplu.

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica