Bogdan Stoica

Bogdan Stoica

Nu-s blogger! Numai un idiot poate fi doar blogger si numai un prost il poate citi pe cineva care sustine ca jobul lui este de blogger. Nu-s nici ziarist, desi am fost vreo 20 de ani, perioada din care m-am ales cu ceva competente in comunicare, branding si PR. Nu-s nici scriitor, am scris conjunctural cele doua carti, despre fotografia cu telefonul si despre cat sunt de prosti barbatii. Nu-s nici restaurator, chiar daca stiu sa redau stralucirea unei mobile vechi, eu sunt mai pasionat de schimbarea destinatiei unui obiect decat de repararea lui. Sunt doar fotograf si aveam nevoie de un site care sa spuna ce fac. Faptul ca tu citesti ce postez pe aici, in afara de fotografii, ma onoreaza si ma lasa rece in acelasi timp. 

Website URL: http://www.bogdanstoica.ro

cele mai citite texte in 2016

1 ianuarie 2017, moment de făcut topuri, nu? Ia să vedem... La începutul anului 2016 mă gândeam să închid blogul. Serios. Făcusem analiza asta și închiderea părea pasul firesc. Timpul, însă, a fost un consultant extrem de dibaci pentru mine: am reușit să fac 4 din 5 lucruri care păreau a fi pasul înainte, fără să închid blogul, ceea ce mi se pare foarte mișto. Iar de citit s-au citit grav următoarele texte:

  1. Băi sinistraților! e scris în 2013, dar la fiecare inundație se recitește. A ajuns la 320.000 de lecturi (o sută de mii pe an)
  2. bani din cadavrul lui Gyuri este scris acum trei luni: 308.000 cititori (o sută de mii pe lună)
  3. topul greselilor din prima fotografie oficială a guvernului Ciolos, scris în noiembrie 2015, a strâns 268.000 de lecturi (20.000 lunar)
  4. cum se manipulează o revoluție, scris în zilele acelea fierbinți, de după Colectiv, cu 220.000 de cititori, e exemplul clar de nostradamism, care mă mai lovește uneori (20.000 lunar)
  5. textul despre alina de la 5togo, scris în februarie 2016, a strâns 202.000 de lecturi (18.000 lunar)
  6. martirii falși de la Charlie Hebdo: 169.000 de cititori din ianuarie 2015 încoace (media e de 7.000 lunar)
  7. aprozarul lui George are 153.000 de cititori din august 2016 încoace (30.000 lunar, in medie)
  8. mai țineți minte Ice Bucket Challenge? se pare că da: 152.000 de lecturi.
  9. probabil ceva ce ar trebui să scriu mai des, pentru că te învață lucruri: textul ăsta despre cutremur, din 2014, care a ajuns la 150.000 de lecturi.
  10. povestea ungurului de pe DN1, unul din cele mai mișto momente pe care le-am trăit în 2016, are 141.000 de lecturi. 
  11. ce găsești în salamul Caroli în afară de carne nu e o anchetă jurnalistică, dar e ca și cum ar fi, pentru că cei 132.000 de cititori i-au făcut pe cei de la Caroli să-mi scrie de câteva ori. Nu le-a folosit la nimic, am revenit cu asta și cu asta, sper sincer ca anul ăsta să rupă capul corporațiilor și alți blogări.
  12. cel mai prost serviciu de înmatriculări nu mai există. Adică există, dar nu mai e prost. Cei 122.000 de cititori i-au speriat pur și simplu pe angajații statului, iar acum înmatriculezi o mașină la Ploiești în câteva zile, nu în cinci săptămâni. me happy!

Cartea scrisă în 2015, și pe care o găsiți aici în format ebook, despre fotografia cu telefonul, a mai strâns în 2016 câteva sute de download-uri, lucru care mă bucură enorm, pentru că fotografia cu telefonul reprezintă viitorul.

Cei mai valoroși cititori pe care i-am adunat în 2016 sunt însă cei ai cărții Tipul din filme nu există, care a ajuns la vânzări de (aproape) 10.000 de exemplare în nici trei luni. Cum atâtea s-au tipărit, în ianuarie mergem iar la tipar, să suplimentăm tirajul, și cât de curând o să găsiți în librării volumul pe care scrie "ediția a doua". La primăvară urmează volumul doi al acestei cărți, care va fi tras în două variante, din care una în serie limitată și numerotată. Între cartea 1 și cartea 2 o să mai fie o surpriză. Mică și cool.

Vă mulțumesc sincer pentru acest an fabulos. Iar dacă ce-am scris v-a fost de folos măcar la capitolul "râs cu lacrimi", tot am făcut ceva bun. Viața poate fi foarte nasoală câteodată în România, statul este ostil cetățeanului, pe toate planurile, de la asistență medicală la drepturi și libertăți, iar cetățeanul de rând nu are pe nimeni de partea lui. Ori, într-o asemenea situație, râsul chiar face bine. 

un an nou și bun tuturor!

Citeşte mai departe ...

Tipul din filme nu există - concurs de fotografii făcute cu cartea

Am primit și primesc, de trei luni încoace, sute de mesaje legate de carte. Unele sunt însoțite de fotografii cu cartea în cele mai diverse ipostaze: pe genunchi, în brațe, pe noptieră, cu pisica, cu câinele, în tramvai, în metrou, în avion, în Anglia, Suedia, Germania.... Am primit și câteva zeci de poze indecente, unele foarte mișto. Unele fotografii sunt incredibil de bine făcute cu telefonul, adică o chestie de care sunt de-a dreptul îndrăgostit și pe care o susțin prin asta

Așa că am decis să premiez acest tip de feedback. Până pe 3 ianuarie, aștept fotografii cu cartea Tipul din filme nu există, făcute cu telefonul, în intervalul 29 decembrie 2016 - 3 ianuarie 2017. Voi da trei premii, pentru:

  1. cea mai bună fotografie cu cartea făcută în afara României (e vital ca imaginea să conțină, măcar în fundal, un reper vizual care să demonstreze localizarea: un indicator, o clădire etc)
  2. cea mai bună fotografie cu cartea făcută în noaptea de Revelion (o să mă uit la informațiile fotografiei, unde apar data/ora la care a fost făcută, intervalul orar permis este 31.12.2016 ora 21.00 p.m. - 01.01.2017 ora 5.00 a.m.)
  3. cea mai bună fotografie indecentă cu cartea (unde bună nu înseamnă să se vadă pizda pe tot ecranul telefonului, că nu-s ginecolog; există atâtea soluții să sugerezi nuditatea fără să faci o fotografie vulgară și de căcat...)

Poți să incluzi în compoziție orice alte elemente, decoruri, animale, persoane, simboluri. Fii creativă și smart, nu te repezi ca rața la muci să reproduci primul tipar vizual care-ți trece prin cap.

Premiile constau în trei obiecte, dintre cele care costă sub 600 de lei, la alegerea câștigătoarelor, de pe secțiunea de meștereală a blogului meu. Câștigătoarea va plăti doar transportul premiului până la adresa ce-mi va fi indicată (scuze, dar m-am fript grav cu un concurs similar, plătind transportul unui premiu trimis în America de Sud). Toate cele trei câștigătoare vor primi, anul viitor, gratuit, și un exemplar din ediția limitată a celei de-a doua cărți.

Fotografiile pentru concurs îmi pot fi trimise folosind mesageria privată a paginii cărții (www.facebook.com/tipuldinfilmenuexista), a paginii personale (www.facebook.com/bogdanstoica.ro), emailul aferent acestui blog (contact  @ bogdanstoica.ro) sau orice alte metode găsești. Fotografiile de mai sus sunt cu titlu demonstrativ și nu intră în concurs. Fotografiile trimise în cadrul concursului vor fi publicate (cele indecente cu blurarea/mascarea detaliilor care permit identificarea protagonistei), iar identitatea câștigătoarei de la categoria nr. 3. nu va fi făcută publică, din motive evidente.

Have fun!

UPDATE 4 ianuarie: Fotografiile declarate câștigătoare sunt aici

toate cartile mele sunt aici: 

w1 w2 w3 w4 w6  

 

Citeşte mai departe ...

ce este linkul, ce vrea el de la noi, cât de bou ești dacă nu-l deschizi

Am mai pus un text, pe blog, din următoarea carte și un bou din Costești, Argeș, a văzut linkul. În loc să-l deschidă și să-l citească a luat decizia să intre pe mesageria paginii și să scrie:

"Salut

Am vazut ca sunt 2 volume

Unde le gasesc pe ambele".

Sunt bătrân în comunicarea online, mă pricep. Ceea ce vedeți se numește, în limbaj de specialitate, urma lăsată de un prost pe net. I-am scris că al doilea volum nu e gata și am închis subiectul. Imbecilul era însă pus pe fapte mari.

"Il vreau pe primul

Comanda aici?"

Eram gata să mă enervez, dar eu nu-mi consum neuronii și caloriile pe imbecili, așa că am decis să nu-i mai răspund. Pula mea, dacă prostul din Costești nu știe să deschidă un link, nu știe să comande online, nu știe să caute pe google unde găsește o anumită carte, ce rost mai are discuția cu el? Imbecilul era însă, așa cum am mai zis, setat să rezolve problema, așa prost cum e:

"Aloooo

Doarme toata lumea?

Răspunde.ti dracu ca nu am timp de pierdut..."

Eeeee, acum se schimbă treaba! Imbecilii mă deranjează, dar imbecilii fără timp de pierdut sunt amuzanți și merită enervați. Așa că i-am scris un obraznic: "Descurca-te". Și să vezi chestie: imbecilul s-a enervat...

"Mai sunteti-ti si cretini..." 

Pe bune, nu e superb? Nu merită prostulețul ăsta înfiorător o carte, un ghid, ceva din care să învețe și el ceva care să-i folosească în viață? Nu cartea asta, pe care o vrea, ci una mai simplă, cu multe desene, în culori atractive, cu fonturi mari... Ceva ca pentru o fetiță de cinci ani sau un student la Universitatea din Pitești, pe care-l cheamă Marian și e prost de bubuie?

Am avut o discuție, cu editura, despre o serie de ghiduri de tip "cum să...", e ceva ce am mai făcut și cred că ar merge. După discuția cu Marian, am să refac brieful ăla. E clar, trebuie să plecăm de la zero...

publicitate. mariane, ăsta e un link care nu-i pentru tine, tu apasă în pizda mă-tii!

Citeşte mai departe ...

Tipul din filme nu există - VOLUMUL 2 - preview 1

E o mare șmecherie să ai mochetă pe hol. Când ea se duce la baie nu face nici un zgomot, te poți uita la fundul ăla mișto de pe care tocmai te-ai dat jos, fără nici un sunet care să perturbe imaginea. E un moment de-a dreptul... În ziua aia, însă, a fost altfel.

[Paranteză: eu și cremele de corp]. Prima cremă de corp cu care m-am dat a fost Nivea. Eram în armată, pe un frig siberian, iar cutiuța aia albastră mi-a salvat mainile, fața, degetele de la picioare. Nu știu dacă acea cremă de mâini e făcută să contracareze efectele hipotermiei, dar era singurul lucru cu care mă puteam obloji. Iar dacă mental eram convins că ajută, chiar a ajutat. Pe urmă am întâlnit-o pe Doina. Crema Doina. Și-a uitat-o o tipă la mine. Un borcănel, anșeeaa, stupid. M-am dat cu Doina când aveam arsuri, lovituri, mâinile distruse de vopsea sau diluant, dar și când aveam problemele cu spatele sau cu picioarele. Purtând mereu rucsacul foto, transpir pe spate mai mult decât alții, și mă iau niște mâncărimi după duș.... O fi vreo dermatită, vreo alergie la detergentul cu care-mi spăl hainele, habar n-am, că la doctor n-am fost, Doina a fost doctorul meu... Așa că într-o zi, când amica mea, care face creme de corp din plante și tincturi naturale, a insistat să iau o cutie de cremă de la ea, că e bună maxim, n-a trebuit să insiste prea mult. Și mi-am propus să mă dau cu ea, pe spate, după fiecare duș. Nu m-aș mai fi dat... [Închid paranteza]

T.  se anunțase suficient de devreme în ziua aia. Am avut timp să ajung acasă, să dau cu aspiratorul, să duc gunoiul, să bag niște vin la rece și să fac un duș. După duș, am deschis cutia de cremă bio. Un maclavais maro, dar care mirosea foarte mișto, rotund și mare cât palma mea, mă privea fix. Arăta ca un anus de prostituată de centură, imediat după ce au trecut muncitorii din șantier pe la ea, într-o zi de salariu. Mi-am învins scârba, am băgat degetele în căcatul ăla și am început să-l întind pe spate. Greu, că nu-s bun la yoga. M-am frecat cum am putut mai bine, m-am uitat în oglindă să nu cumva să rămân cu vreo pată maro pe spate și am intrat în program. T. a venit ca o floricică, mirosind superb, s-a dezbrăcat mai repede ca niciodată și m-a invitat, delicat, să o fut, că are treabă peste trei ore și știe că boșorogii ca mine se câcâie aiurea. “Ce să fac, mă?! Păi cine te fute pe tine, distruso? Ia dă-te’n pula mea!”, am alintat-o și eu, și ne-am pus pe treabă. Adică s-a dat unde i-am zis...

[Paranteza doi] T. era și cred că încă mai este o femeie foarte mișto, cu un job mișto, dar cu care m-am cunoscut în niște împrejurări mai ...tensionate. După ce ne-am împrietenit, am râs copios pe tema dezinvolturii cu care m-a înjurat, din râs am dat-o-n fuckeninguri, și uite așa am ajuns să ne-o tragem și să ne înjurăm copios când o facem. Mie personal mi se pare ceva extrem de nevinovat, ținând cont că unii poartă costume de animale și joacă roluri, iar alții își bagă chestii prin cur... [Închid și paranteza asta, e ultima, promit]. 

Pe urmă T. s-a dus la baie. M-am uitat la fundul ăla cum se îndepărtează de mine, ea m-a văzut și m-a făcut “libidinos bătrân”, eu am alintat-o cu “muisto”, apoi mi-am aprins o țigară. De obicei, T. face dușuri lungi, am timp și să beau ceva, să dau câteva telefoane. În ziua aia, însă, T. a ieșit din baie aproape imediat. S-a îmbrăcat rapid, a îngăimat că și-a adus aminte de ceva și s-a tirat. Era transfigurată, mi-am adus aminte că are un fiu, că fiul are niște probleme și chiar am crezut că a uitat ceva esențial pentru sănătatea lui.. Cuminte, am lăsat vârtejul frumos-mirositor să iasă pe ușă fără să comentez.

Peste cinci minute m-am dus și eu la baie. Atunci am descoperit grozăvia.

Mă dădusem pe spate cu nenorocita aia de cremă bio stând în picioare, în fața chiuvetei, lângă cadă. Din gesturile mele de novice în cosmetică rezultase, mare cât un găinaț de vultur, un strop de cremă, lipit pe cadă. Un altul era jos, pe gresie, lângă ușă, înconjurat de câțiva stropi mai mici. Amândouă maro, amândouă extrem de vizibile pe cada albă și pe gresia crem-deschis...

T. nu pățise nimic, nu-și amintise de nimic. Doar a crezut că m-am căcat pe mine. La duș!!!

Probabil așa crede și în ziua de azi, că nu-mi mai răspunde la telefon...

Așa că m-am întors la Nivea și la Doina. Cu ele nu risc nimic. Și dacă mai sar stropi în jur, când mă tratez, sunt stropi albi, nu maro, și las doar impresia unui labagiu incorigibil, nu a unui bătrân decrepit, căruia îi curge căcat din cur, prin baie... 

Apropo: să mă fut în ele de creme bio, da?! Huo, hipsterii dreacu..... 

-----------------------------------------------------------------------------------

Textul ăsta se numeste Cum renunță un bărbat la cosmeticele bio în continuarea cărții Tipul din filme nu există, tipărită în 2017. 

toate cartile mele sunt aici: 

w1 w2 w3 w4 w6  

 

Citeşte mai departe ...

mi-am mai luat o mașină. de la Radu, regele mașinuțelor.

Ne știm de ceva timp, dar l-am cunoscut pe Radu mai bine la una din lansările mele de carte. Mai exact, la acea lansare care a ținut 11 ore și s-a terminat la șase dimineața cu cititorii și cu scriitorul beți rangă. A fost un moment, în noaptea aia, în care o cititoare, care și-a depășit toate inhibițiile, a vrut să mă fută. Am zis pas, iar tipa a încercat să mai fută niște tipi. Cam pe toți care mai eram acolo... Fiecare a aplicat o metodă ca să scape, pentru că tipa era destul de uncool în abordarea ei, iar pe Radu l-am scăpat eu: "Lasă-l în pace, nu doar că e însurat, dar vezi că ăsta vinde mașinuțe!!!". Da, știu, e o tâmpenie, dar a ținut, v-am zis că tipa era dusă și a reacționat la ton, nu la conținut...

Nu ne-am mai văzut de atunci (cu Radu, nu cu tipa). Iar acum suntem protagoniștii unui moment tipic românesc, așa cum apare el pe site-urile internaționale. Suntem într-un local scump și expații de la masa vecină se uită cruciș la noi. Și ei doi și noi doi suntem cam de aceeași vârstă, suntem îmbrăcați cam la fel de bine, dar ei au un laptop pe masă și discută despre niște instalații, pe când noi....

... discutăm despre cum poți schimba uleiul din niște amortizoare de mașină. Și amortizoarele, și mașina sunt pe masa noastră, pentru că Radu Voicu este regele automodelelor. "Astea nu-s mașinuțe cu radiocomandă, ca alea din Carrefour. Alea sunt de unică folosință, le-ai stricat, le spui adio. Ce vând eu sunt mașini care se repară cu piese de schimb care se găsesc, și care pot dura o viață, sunt modele care se vând de peste cincisprezece ani", îmi explică el. 

Deci automodelele nu-s jucării. "Nu. Sunt o formă de exprimare a dragostei pentru mașini, sau a competitivității, sau un debușeu psihic. Poți fi un șofer agresiv cu o mașinuță de-asta fără să rănești pe nimeni".

Sunt complicate și greu de reparat? "Sunt complicate, dar nu-s greu de reparat. Au amortizoare, diferențial, ambreiaje multiple, dar reparațiile se fac ușor. Scoți o clemă și ai schimbat motorul, scoți o mufă și ai schimbat acumulatorul. Din perspectiva asta, au valoare educațională, sunt ideale pentru copii mai mari sau adolescenți, pentru că le pun mintea la contribuție, când repari ceva înveți ceva". 

Se strică ușor? "Se strică la fel ca mașinile obișnuite. Sunt modele offroad cu care poți intra cu 70 la oră într-un pom și care nu pățesc nimic. Pe de altă parte, depinde cum conduci. Dacă sări cu mașina asta și aterizează pe două sau pe patru roți, mașinuța rezistă. Dacă aterizezi pe o roată, roata aia se va rupe. Eu am două mașinuțe la care n-am schimbat nimic de cinci ani".

[UPDATE UN AN MAI TARZIU: am intrat intr-o bordura cu masinuta de la Radu si i-am rupt sasiul. a fost atat de misto!!! piesa de schimb a costat doar 70 de lei]

De ce-s așa scumpe? "Nu-s așa scumpe. La Carrefour dai 300 de lei pe o mașină prost făcută, care nu rezistă nici pe departe cât una de-asta și pe care nu o poți repara, că nu ai piese de schimb, iar montajele sunt de unică folosință. La mine nu e asa. Poti sa alegi configuratia dorita, inclusiv culoarea caroseriei. Prețul depinde de tracțiune, dimensiune, motorizare".

Paranteză: Radu are dreptate. I-am luat fiicei mele o mașinuță cu radiocomandă din Grecia care n-a rezistat nici măcar transportului, s-au rupt două roți. A urmat o mașinuță care rula și dată peste cap, și care a decedat la impactul cu pisica. Elicopterul ăla drăguț, de aproape 300 de lei, a murit la primul contact cu tavanul. Din discuția cu Radu înțeleg că am cheltuit vreo 1.500 de lei pentru ca fiica mea să NU dețină un automodel. Ori, modelul de pe masa noastră, un entry-level, costă vreo 700 de lei. Brusc, mașinuța nu mi se mai pare așa scumpă...

"Sunt vreo 5-6 site-uri, în Ro, care vând automodele. Eu și cu încă un băiat dominăm piața. Mai mult eu decât el. Ca producători, americanii și japonezii fac legea în zona asta, indiferent pe unde manufacturează mașinuțele. Americanii sunt foarte buni la ready-to-go, mașinuțele pe care le scoți din cutie și le folosești, iar japonezii la mașinuțe de competiție, care vin cu toate piesele în pungi și ți le construiești singur. Eu vând din toate gamele, cu toate motorizările și am avantajul că am piese pe stoc cât cuprinde. Cea mai scumpă mașinuță pe care am vândut-o avea aproape un metru lungime, 13 kilograme, motor pe benzină de 30 de centimetri cubi și a costat vreo 8.000 de lei. Vând și autocamioane, utilitare, tancuri, elicoptere, avioane, multicoptere, drone, kituri profesionale....

Cum adică, toate motorizările? "Pai, exista automodele cu motor electric, pe benzină și pe nitrometan. Uite, aici e o chestie. Românii cu bani le preferă pe cele cu nitrometan, ceea ce este o prostie, pentru că combustibilul ăla este toxic, ușor inflamabil, un real pericol pentru copii, iar automodelele pe nitro nu merg iarna, când e frig. În toată lumea vânzările de automodele pe nitro se duc în cap, numai în România nu. Din perspectiva mea, cele mai realiste automodele sunt cele pe benzină. Au și zgomotul și fumul unui autoturism real, sunt extrem de rapide și de mișto. Mie personal îmi plac cele electrice, au accelerația instantanee"

Dintr-o perspectivă strictă de business, Radu a fost genial. A pornit afacerea cu investiție zero. "În 2007, că până atunci taxele vamale erau prohibitive, am pornit primul site, și aduceam automodele doar pe comandă, adică pe banii clientului. Nu de zgârcit, ci pentru că n-aveam bani, și eu și soția mea câștigam suficient de puțin cât să nu ne permitem investiții în afaceri. Am avut însă voința să reinvestesc tot profitul în mașinuțe și în stocuri de piese. Acum, afacerea se susține, dar nu-mi poate susține familia, că între timp ne-am înmulțit, suntem patru. De-aia mi-am păstrat jobul". Cand o avea Ploiestiul un club de automodele, si cand vor fi zeci de astfel de cluburi in Romania, o sa fie si profit consistent. Pana atunci, e 90% pasiune si 10% business".

Apropo, Radu e IT-ist. Servere, rețele, securitate & shit. Și una-două, iese în stradă. Revine dezamăgit, se jură că nu mai face nimic, dar la prima chestie care-l revoltă se urcă în mașină și o taie în București.

Eu vreau să cumpăr un automodel să-l dau ca premiu, la o tombolă de Sărbători, pentru cei care-mi cumpără cartea. De-aia ne-am întâlnit. Tot de-aia ieșim un pic, afară, să testez jucăria asta care nu e jucărie. Expații se uită lung după noi.

[UPDATE UN AN MAI TARZIU: Am cumparat-o, dar n-o dau nimanui, sa fie clar!!!]

Arată bine, nu? O și testăm un pic. Am în mână un soi de pistol, cu două trăgaciuri, pentru înainte/înapoi. Sus, lateral, pe pistol, am o roată pe care o pot acționa cu cealaltă mână, pentru stânga/dreapta. E mai ușor decât credeam.

"Și zici că e offroad, nu? Bineee....." Protesc mașina într-o bordură înaltă cât ea și o forjez la maxim. 

Mașinuța se luptă un pic cu bordura, până prinde un moment de aderență pe toate roțile și...

wtf?! Ce tareeeeee..........

Zboară pietrele de sub roțile ei de zici că te uiți la o cursă de raliu...

Mai trag o gonetă prin iarbă și iau decizia: o iau. Și n-o mai dau! O să dau altceva cititorilor, mă gândesc eu. Pentru că știu exact ce-o să fac cu mașinuța asta. O să o branduiesc cu cartea și o să o folosesc la promovare. Deja mi-o imaginez cum trece printr-o băltoacă plină de noroi (mașinuțele lui Radu sunt waterproof) iar eu, întins pe burtă, în lateral, trag niște cadre senzaționale... Abia aștept să o demontez, să-i vopsesc caroseria... și să mă joc cu ea! 

Radu zice că pot să fac ce vreau cu o astfel de mașinuță. Pot sa-mi aleg culoarea caroseriei, cand o cumpar. Pot să-i schimb uleiul din amortizoare, să-și schimbe ținuta de drum. Să-i montez o bară în spate, să nu se mai ridice pe două roți. Să-i montez elemente din titan, ca să fie mai rezistentă. Când se strică ceva, cumpăr piese de la el. Sună foarte bine, nu? Acum m-am prins care-i șpilul, fix când mașinile noastre nu mai pot fi reparate în garaj, din cauza electronicii, vin băieții ăștia, cu automodelele astea și te întorci la meșterit, ca părinții. Cool. Foarte cool. 

Mașinuțele senzaționale ale lui Radu sunt AICI, iar pe facebook le găsiți AICI. Blogul lui de mașinuțo-ist e AICI. Eu mi-am luat modelul ĂSTA. Cea mai rapidă mașină pe care o vinde Radu este ASTA. Modelul care se vinde de 15 ani e ĂSTA, iar cel mai mare automodel electric produs vreodată este ĂSTA. Modelul preferat al lui Radu e ACESTA. Iar Radu e AICI.

Sambata, 20 mai 2017, Radu face la Ploiesti Shopping City o actiune de promovare a modelismului din Romania. Demonstratii, concursuri, teste de automodele si aeromodele. Vei putea pilota un automodel pe circuitul profesional si vei putea construi un aeromodel. Detalii AICI: www.facebook.com/events/104792306769114

Citeşte mai departe ...

cum să faci fotografii bune cu telefonul de Revelion

Sunt gata, ca de fiecare dată, să mă cert cu oricine spune că nu poți face, cu telefonul, fotografii bune. Poți, dacă nu ești un cretin care și-a cumpărat scula aia scumpă doar ca să stea pe facebook. Camera de pe telefonul tău este la fel de bună sau mai bună decât una dintr-o cameră foto compactă, de-aia de buzunar și are, de multe ori, funcții fabuloase, la care nici măcar posesorul unui DSLR nu are acces. În plus, în zona ta, de fotograf-amator, o fotografie bună nu este neapărat una făcută după toate canoanele, luminoasa la maxim și doldora de pixeli. Trebuie doar să transmită ce-ai vrut tu să surprinzi. Compoziția bate tehnica. 

Iar ca să aibă efectul ăsta, fotografia ta trebuie făcută cu mână sigură. Nu din mers, nu strănutând sau râzând cu convulsii. Folosește-ți ambele mâini: cu una ține telefonul, cu cealaltă apasă pe butonul de declanșare.

Nu uita că dacă vrei să se vadă clar ce e în spatele ei, trebuie ca persoana să fie aproape de fundal. Dacă, dimpotrivă, vrei un fundal blurat, depărtează subiectul de el. Asta e soluția, de exemplu, când undeva în spatele persoanei fotografiate cineva s-a îmbătat și vomită, sau vreun ghebos își mamelește gheboasa, și nu vrei ca imaginea acelor oameni să-ți ardă retina, după Revelion. 

Fă poze tipelor la minim o oră după ce au ajuns la petrecere, să nu arate de plastic, ca atunci când au ieșit de la machiaj, lasă-le timp să bea ceva, să sară măcar o șuviță de la locul ei și obrajii să prindă un pic de viață. Nu le face poze tipilor mai târziu de ora 23.00, e momentul în care încep să se îmbete, să-și scoată cămașa din pantaloni, un colț al gurii se lasă un pic, la fel și pleoapele... ori, cine vrea poze cu zombie?

Nu uita să ștergi camera telefonului înainte de fiecare poză și să ștergi, înainte de Revelion, filmările de la Revelionul trecut din memoria telefonului, ca să ai loc să salvezi și noile filmări cretine de la miezul nopții, care nu interesează pe nimeni și la care nici măcar tu n-o să te uiți niciodată. 

Hello. Sâmbătă, 18 mai, organizez un workshop de fotografie cu telefonul în București, la Galeria Alexandra's. E locul meu preferat din București, cu lumina bună și multe lucruri frumoase în jur. Dacă te interesează, te aștept de la ora 17.00. Terminăm la ora 20.00, astfel încât să ai timp să ieși în oraș, să mănânci ceva și să exersezi ce-ai învățat până târziu în noapte, pentru că sâmbătă e Noaptea Muzeelor. Detaliile sunt aici: https://bogdanstoica.ro/blog/item/21293-workshop-de-fotografie-cu-telefonul

Citeşte mai departe ...

dragă Cosmin Prelipceanu, Digi minte

Îți zic "dragă", așa, fără să ne știm, pentru că-mi place decizia luată în cazul lui Moise. Nu ne știm, nu ne-am întâlnit nici măcar întâmplător, sunt doar un telespectator Digi. Unul avizat, care crede că trebuie să faci curat în redacția Digi dacă nu știi ce se întâmplă acolo, sau să-ți asumi reproșuri ca cel din titlu în cazul în care ești la curent cu numeroasele greșeli de documentare vizibile în buletinele de știri. 

Exemplul de azi: știrea cu vânzările de carte.

Pe site-ul digi24ro, știrea sună așa: "[titlu] Românii în librării: cumpără Coelho, fură manuale / [intro] Cărţile autorilor români Lucian Boia şi Ioana Pârvulescu sunt printre cele mai bine vândute în 2016, estimează librarii bucureşteni. În ceea ce priveşte autorii străini, cititorii români îi rămân fideli lui Paulo Coehlo. Se şi fură din librării: manuale şi cărţi de medicină. / [text] Cărţile autorilor români au intrat în acest an în topul vânzărilor marilor lanţuri de librării. Un volum în care scriitorul vorbeşte despre imprevizibilitatea istoriei s-a vândut în primele 6 săptămâni după lansare în peste 4.000 de exemplare. Irina Ornea, librar, Humanitas de la Cişmigiu: „Anul acesta s-au vândut foarte bine o serie de autori români. Lucian Boia - Un joc fără reguli. S-a vândut foarte bine cartea Ioanei Pârvulescu – Inocenţii.” Ioana Stănescu, librar, Cărtureşti: „Din autorii străini, mai degrabă cei deja cunoscuţi. Mulţi Paulo Coelho, Jonathan Franzen... Dar şi un nume mai nou, de vreun an şi ceva încoace, Elena Ferrante, o autoare italiană care a mers foarte, foarte bine.” Paulo Coelho este cel mai vândut autor străin din România: 1,3 milioane de exemplare. Cel mai recent roman al scriitorului brazilian, Spioana, a fost cumpărat în peste 25.000 de exemplare în nici două luni de la publicare. Românii nu au renunţat nici la obiceiul de a nu plăti cărţile cu care ies din librării. Irina Ornea, librar, Humanitas de la Cişmigiu: „S-au furat manuale, s-au furat iarăşi autori români: Lucian Boia sau Mircea Cărtărescu. Se mai fură cărţi de specialitate, cărţi de practică, de medicină, economie, se mai fură şi jocuri.” Piaţa de carte din România a fost anul acesta de aproximativ 60 de milioane de euro. Ultimele date de la Asociaţia Editorilor din România arată că numărul librăriilor a scăzut de la 500, câte erau în 2012, la 150 în 2016".

Știrea nu pare atât de proastă pe cât este. Topul ăla al vânzărilor e făcut din ce v-au spus două fete din două librării, deși România are cinci lanțuri cu vreo 150 de magazine de carte, plus câteva magazine online cu vânzări foarte mari.  Altă hibă: ați reușit să vorbiti doar despre două titluri Humanitas, deși H nu e deloc cea mai mare editură din România. Și chestia cu furatul  cărților la modă este o tâmpenie, de fapt se fură doar cărțile expuse în unghiul mort al camerelor de supraveghere, iar librarii introduc la "furturi" și cărțile pierdute sau deteriorate pe lanțul de livrare/distribuție.

Dacă chiar voiai o știre mișto pe Digi cu topul cărților vândute în 2016, trebuia doar să ceri editurilor cele mai vândute titluri și vânzările aferente fiecăruia. Dar nu acum, că le cereai degeaba. În februarie, că librăriile raportează vânzările pe 2016 în ianuarie 2017. 

Mai trist este că la tv, pe Digi24, știrea a fost și mai proastă. Asta datorită capului video, care suna cam așa: "Lucian Boia este cel mai vândut autor român în 2016". Iar pe burtiera știrii a scris tot asta, că Boia e miezul din Fanta. 

Prost. Foarte prost. 

Aș fi dat vina pe reporterul care semnează știrea, crezând că i-a fost lene să se documenteze ca la carte, dacă Lucian Boia, eroul știrii, n-ar fi invitat atât de des la Digi24. Am numărat una, doua, trei, patru, cinci știri cu el în trei luni. Aș fi trecut și peste asta, dacă n-aș fi observat că și Boia, și Coehllo, autorii citați în știre, sunt tipăriți de Humanitas, editura lui Liiceanu, o altă prezență obișnuită la Digi24. Din perspectiva asta, pare mai plauzibil că Digi a dat dracului documentarea jurnalistă serioasă și a făcut știrea în așa fel încât invitații cvasi-permanenți al postului tv să pară campionii pieței de carte. De fapt, nu sunt.

De fapt, nimeni nu știe ce carte se vinde cel mai bine în România și în câte exemplare, și asta chiar e o știre demnă de Digi24. Editurile nu comunică tirajele sau comunică doar vânzările b2b. E o metodă de calmat orgoliile unor oameni disperați să-și vadă numele pe o copertă, dar și o metodă de justificat deciziile strategice proaste ale unor editori. Așa s-a ajuns la tipărirea a 500 de bucăți dintr-o carte, urmată de vânzarea tirajului, integral, unui lanț de librării, tranzacție urmată de anunțul triumfător "tiraj epuizat". Asta deși cărțile alea se vor vinde, la raft, într-un an, de autorul ăla nu-i pasă nimănui, iar lanțul de librării le-ar pune pe foc dacă nu s-ar teme că editura care i le-a dat l-ar putea carota când o să scoată un titlu care chiar o să se vândă. Mai există și problema piratării cărților, sunt tipografii care tipăresc fără jenă titluri pe care n-au drepturi de copyright și le vând la negru, pe circuite paralele, de la tarabe prin zone aglomerate la gări, trenuri etc. Fără să greșesc foarte mult, pot să spun că piața de carte a României este la fel de transparentă ca Serviciul Român de Informații, și te asigur că poți să faci zeci de știri cu piața cărții, bune de tot, interesante, cu miez, în loc de osanale atât de prost disimulate. 

Lucian Boia, 4.000 de cărți în șase săptămâni? Nu e puțin. Dar nu e nici mult. Eu am vandut 10.000 in trei luni, Marian Godină a vândut minim 20.000 iar Irina Binder a vândut anul ăsta Fluturi cât a vândut Lucian Boia de când era mic. Pot să-ți mai dau exemple până îți curge sânge din nas. Si ar trebui sa-ti curga macar din principiu. Mintind atat de penibil, Digi o ia pe urmele Antenei 3, Realității și României TV. De un an de zile, mă uit conștiincios la programele voastre, dar tot mai dezamăgit și mai neputincios. Da, de pe Digi lipsesc derapajele politice evidente, dar greșelile de documentare se văd în fiecare zi. Și așa cum nu mă uit la Realitatea de scârba lui Rareș Bogdan mințind pe tema audiențelor, așa cum nu mă uit la Antena 3 când se vorbește despre nevinovăția lui Dan Voiculescu, și așa cum nu mă uit la România TV când văd copiii nelegitimi ai lui Soroș, n-aș vrea să încep să nu mă mai uit nici la Digi fix când se difuzează știri, de frica minciunilor penibile difuzate pe post de mostre de jurnalism corect. 

Cam atât pentru azi. Vrei, nu vrei, că o să recunoști sau nu, ești condamnat să ții cont de părerea mea. Fie că vrei să faci audiență pentru venituri mai mari din publicitate, fie că vrei să faci din acest post tv un ciocan mediatic cu care să dai în cap unor politicieni, înainte să-ți atingi oricare din obiective va trebui să faci din acest post tv o sursă credibilă de știri, pentru că talkshow-ul, acolo unde voi excelați, nu aduce credibilitate, ci audiență. Ori, dacă nu ești credibil, ciuciu audiență, adică ciuciu bani din reclame + ciuciu influență politică + ciuciu existență. Iar Boia n-o să vândă mai multe cărți dacă e lăudat în mod exagerat, te asigur. Ba chiar cred că o să vândă mai puține...

UPDATE / UN AN MAI TARZIU:

  • In 2017, Lucian Boia a disparut din topul librariilor.
  • Cosmin Prelipceanu e inca la butoanele Digi, gestionand stiri tot mai proaste.
  • Audienta Digi24 e mai mica decat era, iar postul e la un pas de a fi inchis si reorganizat.

 

scrie de un autor cenzurat/banat/haterit, cartile astea se vand foarte bine: 

w1 w2 w3 w4 w6  

 

 

Citeşte mai departe ...

Tipul din filme nu există - VOLUMUL 2 - preview 2

Nu’ș cum dracu’, dar mie îmi spun oamenii lucruri. Mai ales femeile. Poate că tu te urci în metrou, te așezi pe un scaun și tipa de lângă tine îți spune doar un „scuze” când geanta ei îți atinge genunchiul. Eu n-am norocul ăsta. Adică totul începe la fel, cu geanta, dar după ce spune “scuze”, tipa continuă: „E o geantă prea mare pentru mine, dar o am de la iubi și se supără dacă n-o port. Crede că dacă-mi cumpără genți o să trec peste faptul că ne vedem atât de puțin. Parcă văd că mă duc acasă și îl găsesc cu nasul în laptop, ignorându-mă complet...”

Ăsta e cel mai frecvent subiect de discuție cu necunoscutele. Pentru că se pare că așa merg lucrurile, acum: el e un bou.

Tu ești Ioana, el e Ionuț. Tu muncești de la 9 la 18, în fiecare zi. Ionuț are un job mai elastic, azi o arde aiurea lucrând de acasă, mâine vine la 12 noaptea. Tu te-ai setat pe un program, care include curățenie, mâncare, spălat de haine, văzut cu prietenii, ieșit în oraș, sex. Și el la fel. Mai puțin sexul.

  • Luni seara nu vrea, că a fost o zi grea, care l-a solicitat la maxim. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”
  • Marțea e ceva care a mers rău. „Lasă-mă, că sunt plin de nervi. Hai să ne culcăm...”
  • Miercurea recuperează ce n-a făcut marți și ce e urgent pentru vineri, iar la 9 seara doarme tun.
  • Joia trage tare pentru luni, și vine târziu, mănâncă singur pe la miezul nopții și apoi se întoarce la laptop, fără măcar să-ți răspundă la "noapte bună".
  • Vinerea scapă mai devreme de la treburile lui, te scoate în oraș cum a promis, dar o dată ajuns acasă oboseala de peste săptămână își spune cuvântul și Ionuț adoarme rapid, amețit de băutură. 
  • Sâmbăta Ionuț e acasă toată ziua, se odihnește, spală mașina, iese cu amicii cu bicicletele, vine, face duș, e bine dispus, mâncați, beți ceva, mergeți la film, sau în club, reveniți, ajungeți în pat, te ia în brațe protector, îți spune că miroși frumos, zici că acum e momentul… și boul adoarme. Zâmbește atât de frumos în somn, încât nu te miști, de frică să nu cumva să se termine momentul ăla, pentru că Ionuț nu te-a mai ținut așa în brațe de o săptămână.
  • Duminică e alt om. Agitat, se pregătește pentru ziua de luni. „Știi cum e lunea, iubi, sunt megastresat...”

Iar dacă ridici problema sexului, Ionuț se uită siderat. Aproape dezgustat. “Ioana, ce întrebare e asta, dacă ne mai futem și noi? Am ajuns să ne futem, parcă la început mă rugai să facem dragoste, nu să ne futem…”

Ce să-i spui? Că la început făceați dragoste lunea, sex miercurea sâmbăta vă futeați ca chiorii, iar duminica vă coțăiați la film? Că nu mai observă că tu umbli în chiloți prin casă, chiar dacă-s d-ăia minusculi? Că nu ți-a mai zis ceva de genul “cineva mi-a furat portofelul, ia vino puțin, să văd ce ai în sutienul ăla…”

Să zicem că-i spui. N-o să rezolvi nimic. O să o bage pe aia cu familia, că el vrea copii cu tine, că de-aia trage tare cu munca, ca să vă liniștiți și să faceți un băiat și o fată, că e doar o perioadă dificilă, el nu ține minte să fi fost sexul o problemă așa mare și că și dacă ar fi, care-i problema, ce, îl vrei doar pentru pula lui, ce pula lui, el e gigolo, cum să te vaiți când nu te fute când el face atâtea alte lucruri pentru tine?!

Oricât de tare te-ar enerva Ionuț să știi că e sincer. Toți Ionuții din lume au această problemă: nu se pot concentra la două chestiuni în același timp și nu pot amesteca lucrurile. Ai văzut că țin la băutură dacă beau cinci litri de vin, dar se fac muci cu o singură bere și un singur jack? Așa fac și în viață. Bărbații nu sunt multitasking, ca femeile. Dacă Ionuț va fi concentrat pe făcut bani, nu va putea să te și fută cu regularitate. Dacă e disperat să te fută, n-o să facă bani, ba sunt șanse mari să ajungi piaza lui rea financiară. 

Soluția? Ioana trebuie să-l fută pe Ionuț, în loc să aștepte să o fută el. 

  • Când mâncați, seara, anunță-l că diseară are program la orizontală. Ignoră-i grimasele și protestele.
  • Dacă stă la laptop iar tu te fâțâi fără succes în lenjerie prin cameră, așează-te în brațele lui și spune-i că dacă nu-ți alocă 10 minute, nu pleci de acolo decât cu un coi, tăiat cu foarfeca. 
  • A adormit ca boul, înaintea ta? Trezește-l. Hai, că știi cum...

Nu crede, ca fraiera, că Ionuț nu mai vrea să te fută. Vrea, dar nu mai știe cum s-o facă. Boul crede că dacă el e obosit, și pula lui e nefuncțională, uitând că pula are morala unui politician, e gata oricând să adopte o altă poziție decât partidul din care face parte, dacă poziția aia îi aduce un avantaj. Iar după ce-l fuți nu uita să-i spui ceva încurajator. Gen: „Ai văzut că n-ai murit? Acum marș și fă niște bani că nu-mi mai place paltonul ăsta....”

Știu că nu sună mișto. Că nu așa ți-ai imaginat că va fi relația voastră, după doar 3-4 ani. Dar e singura soluție posibilă, pentru perioada asta, când el muncește la construcția cuibului vostru. Peste câțiva ani veți râde de momentele astea.  Mai ales că el își va aminti, ca un oligofren ce este, doar că ați făcut sex, nu că l-ai futut. Știi de ce? Pentru că te iubește. În mintea lui, n-ai fost voluntară, autoritară și cinică. Că dacă erai așa, pleca.

Cretinul….

-----------------------------------------------------------------------------------

Textul ăsta o se numeste Ionuț e un cretin iar Ioana e smart. Fii ca Ioana. și apare în a doua carte din seria Tipul din filme nu există.

toate cartile mele sunt aici: 

w1 w2 w3 w4 w6  
 
Citeşte mai departe ...

am votat prost, dar nu mai prost ca Ciolos

Trebuia să le vedeți fețele celor din secția de vot, după răpăiala care s-a auzit din cabina mea, am dat cu ștampila aia în buletinele de vot ca surdu-n tobă. Am votat echilibrat: la Camera Deputaților am votat ALDE, PNL, USR şi PMP, iar la Senat am votat UDMR, ANR, PRU şi PSD. Să fie o guvernare echilibrată. Să fie bine.

Bine pe dracu'. Votul meu este nul, pentru că eu n-am reușit să găsesc vreun motiv să ofer unui singur partid un vot valid. Sunt însă bucuros că, așa nul cum este, votul meu este un pic mai valoros decât al premierului Ciolos, daca acesta s-a ținut de cuvânt și chiar a votat cum a declarat pentru republica.ro:

  • Dacian Cioloş: - O să votez acasă, la Zalău.
  • Republica.ro: - V-ați hotărât? Votați PNL sau USR?
  • Dacian Cioloş: - O să votez și PNL, și USR, pentru că sunt două liste. Una pentru Senat și una pentru Camera Deputaților. Din cele două voturi, din cele două ștampile puse, una va merge pe PNL și una pe USR. 

Din perspectiva mea, declarația lui Ciolos este iresponsabila. Iar daca a și votat cum a zis, votul lui nu va aduce nimic bun României, ci numai rău. Nu poți să votezi, ca premier care vrea schimbarea, cu ochii închiși. Dacă pe listele PNL și USR Sălaj, sunt, Doamne-Ferește, vreun corupt sau vreun pesedist deghizat?

Și să vezi chestie: sunt!

  1. Candidatul PNL Sălaj la Camera Deputaților Lucian Bode are un frate cercetat pentru apartenență la un grup infracțional organizat #pentrucăfrateloebunlaevaziune - link.
  2. Candidatul PNL Sălaj la Senat Ana Indreieș n-are nici 6 luni de când e în PNL, în primăvară era în partidul lui Dragnea #pentrucăpesediștiivopsițisuntbuni - link
  3. Candidatul PNL Sălaj la Senat Bogdan Ilea a fost implicat într-un scandal de corupție alături de Lucian, de mai sus #pentrucășiliberaliieoamenișilorleplacebanii - link

Precum vedeți, oricum ar fi votat Ciolos, tot a pus ștampila pe oameni cel puțin dubioși. Mi-a luat cinci minute, ca să văd, pe net, cu cine a votat Ciolos (ar fi fost grozav să facă și el asta, înainte să voteze), și deja mă simt mult mai bine. Eu doar mi-am anulat votul, pot fi acuzat cel mult că nu particip la schimbarea României, chestie care este, totuși, perfect legală și constituțională. Premierul, însă, prin votul său, a contribuit direct la perpetuarea corupției în Parlamentul României, ceea ce e și imoral, și de căcat. Asta deși clamează că-l doare în suflet de țara asta. Îl doare-n pulă, vă spun eu...

partea bună este că în momente de-astea nu mai regret că am dat dracului implicarea civică și presa și mă bucur că m-am apucat de scris chestii vesele la care fac acum PUBLICITATE


w1 w2 w3 w4 w6  

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

McCann! Băi McCann! Angajeaz-o pe Anamaria!

McCann rules. Adică, și McCann face spoturi tâmpite, și McCann băltește în sloganuri de plastic, și McCann are social media de doi lei, daaar, spre deosebire de alte agenții de publicitate, McCann are și momente/idei/campanii bune. Mie mi-a devenit simpatică agenția asta în urma unei campanii, din 2012, când mi-a trimis un brad de Crăciun viu, la ghiveci. A fost atât de bine ales, încât a rezistat toată iarna și jumătate de primăvară până la plantare, iar în vara următoare a înflorit, a crescut, lucru pe care l-a făcut și în anii următori. De-aia, când sună telefonul și văd pe ecran unul din numerele McCann, răspund cu drag. E ca atunci când te sună o tipă cu care nu te-ai înțeles mult timp, dar cu care ți-ai tras-o într-un mare fel. Așa și azi. Iar dialogul a fost cam așa:

  • "Bună ziua, sunt Anamaria, de la McCann, vrem să vă trimitem ceva..."
  • "Aaa, McCann. Iar brăduți?"
  • "Ăăă, daa, e un cadou, dar să știți, baza noastră de date nu are la dumneavoastră și o adresă, dacă mi-o puteți spune..."

Era logic să nu existe o adresă de-a mea la McCann. N-am dat-o niciodată, nimănui. Ori de câte ori m-a sunat un curier cu ceva pentru mine, i-am propus să ne vedem în trafic. Pentru că am deținut mai multe site-uri de știri, redacțiile aveau ca adresă oficială adresa mea de acasă, deși reporterii mei lucrau de acasă sau de pe teren. Acum, însă, nu mai conduc redacții, nu mai am site-urile alea, nu mai sunt jurnalist, doar dețin un site de știri, așa că nu am mai văzut nici o problemă....

  • "Ok. Strada...., numărul..."
  • "Mulțumesc", revine Ana Maria, cu aplomb. "Acum îmi puteți spune și numele dumneavoastră?"

În momentul ăsta m-am pișat pe mine de râs. După câteva secunde, a început să râdă și ea.

Pe bune, cât de bou sunt?! :))))))

Mi-a fost suficientă ideea că mă sună cineva de la McCann ca să devin amabil și pozitiv cu o necunoscută.

Mi-a fost suficient să aflu că McCann îmi va trimite ceva ca să cred că va fi ceva cool, pentru care merită să-mi dau adresa de acasă unei necunoscute.

Mi-a fost suficient să aud o voce veselă, de tipă sigură pe ea, ca să cred că vorbesc cu cineva cu care mă cunosc.

Per total, am pus botul ca un boschetar în ale comunicării. Ca un biban veșnic înfometat la o râmă.

Am glumit, cu Anamaria, spunându-i că mai avea să mă întrebe zodia iar eu să i-o spun, ca să mă împacheteze complet. A făcut-o imediat, iar eu m-am trezit că răspund "balanță". Logic, ne-am pus iar pe râs. În același spirit, i-am dat și emailul, și două adrese web relevante și i-am confirmat că telefonul la care răspund tot timpul este 07...., nu cel de pe blog, la care mă uit doar lunea, să văd cine m-a sunat săptămâna trecută. Totul râzând.

  • "Să-i spui șefului tău să-ți dea o primă pentru telefonul ăsta. Ai obținut adresa de acasă de la cineva pe care nu-l cunoșteai și care nu te cunoștea. Ăsta e talent și merită răsplătit", i-am spus, în final.
  • "Păi, n-am cum, eu nu sunt angajată la McCann, sunt intern", mi-a răspuns Anamaria.

Aici m-am oprit din râs. Pentru că nu e corect ca cea mai capabilă vorbitoare la telefon de la McCann, cea care a scos de la mine cele mai multe chestii ever, să nu lucreze acolo. 

Angajeaz-o pe Anamaria, McCann. Pe bune, dacă a reușit să facă asta cu mine, având în față doar un număr de telefon, e capabilă de mult mai mult. E cea mai capabilă meccănăriță cu care am vorbit vreodată și merită testată în regim normal, cu program, sarcini și remunerație

Angajeaz-o pe Anamaria, McCann. Dacă o faci, anul viitor ai un text moca la mine pe blog, cu ce client vrei tu, în afara de Vodafone, orice brand de bere și de banking și doar alte câteva branduri. Promit. 

Iar cadoul ăla, pe care-l pregătiseși pentru mine, aș dori să ajungă la Anamaria. Îl merită.

publicitate

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica