Intins pe canapea, vad tv-ul sucit. Parca ma uit la un tablou cum n-ar cumpara niciodata Valcov...

Incepe show-ul pacatos al lui Capatos. Interesant e ca, din unghiul asta, parca vad mai bine ce e in platou. De exemplu, am revelatia că cele doua recipiente umane de stafilococi care danseaza in studioul lui Capatos se mișca la fel, indiferent daca le pui Salam, Puya, Nirvana sau Wagner. Sunt complet imune la mesaj, linie melodica. Pare ca, in loc s-o auda, simt muzica cu labiile si se orienteaza dupa boxe ca un urs polar după foci. Very National Geographic, nu?

Capatos e un tip foarte misto, pe care l-am cunoscut. A fost unul dintre greii presei anilor 90 si poate mai mult, va asigur. Cel mai probabil, candva, cand eu inca mai credeam ca presa poate schimba ceva, omul a fost informat corect si a decis sa faca bani, nu presa. Si pun pariu ca in semn de dispret pentru prostii carora a incercat sa le ofere o lume mai buna, fara ca ei sa aprecieze asta, a decis sa faca bani chiar de pe urma lor, cu un minim de efort. Si-a facut acest format tv, extrem de profitabil. Cat credeti ca-l costa cele doua jalnice? Doua mii? Cinci mii? Zece mii de euro, lunar? Pai emisiunea aia face din publicitate 10.000 de euro pe zi.

Mi-am dat seama si avatarul carei situatii din viata reala este emisiunea asta. E situatia in care esti intr-un local si primesti, la masa, o sticla de vin, din partea casei. Un gest frumos, nu? Apoi apar niste tipe, la masa vecina, care-ti surad incurajator. Apoi vine un ospatar care iti lasa pe masa un fly-er cu oferta de cazare, in camerele de sus. Tipele vor sa vina la masa ta. Incep sa se lege lucrurile, nu?

Cat timp emisiunea aia va contine momente in care doua borfeline danseaza, va continua sa faca audienta. De-aia si danseaza fetele de la inceput: sa fixeze in fata televizorului genul ala de barbat care isi imagineaza ca cele doua danseaza pentru el. Dupa emisiune, cu gandul la fundurile de pe ecran, barbatul va face sex cu individa care sta alaturi de el pe canapea, si care a sorbit timp de o ora barfele modeste, ipocrite si ridicole din emisiune. Relaxant, nu?, pentru amandoi: "Ce-am facut aseara? Am ras la Capatos, am facut sex..."

Mda. Acum realizez cat de mari sunt sansele ca emisiunea lui Capatos sa reziste zeci de ani...

Comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

Se mai fac confuzii cu imagini, pe net, cand numele este identic. Dar fotografia noului ministru este pe net de vreo saptamana, nu mai ai cum sa te scuzi ca "ai crezut ca.." si sa publici fotografia unui jurnalist din Ploiesti in loc de fotografia corecta.

Pe bune. N-ai cum, decat daca esti un amator, sau foarte prost.

UPDATE - Stirea e scrisa duminica. Luni, pe la 9.00 dimineata, redactia Nasul.tv a fost notificata asupra erorii. La 11.00, poza gresita era inca pe site. 

 

Stirea era despre o sinucidere. O tipa care, singura si incuiata pe dinauntru in apartament, s-a aruncat de la balcon. Cum a dat stirea Kanal D, ca sa nu para atat de banal incidentul?

"sunt zvonuri care spun ca fata nu avea motive se se sinucida" - asta mi se pare epic. E ca si cum ai spune ca "sunt zvonuri ca nu exista zvonuri privind aceasta persoana".

"se pare ca nu a cazut accidental" - aha! deci daca nu avea motive sa se sinucida, si nu a murit accidental, inseamna ca a fost impinsa, nu? ce facem cu usa aia incuiata pe dinauntru?

Nu facem nimic. La Kanal D, logica nu conteaza. Conteaza sa zapacesti telespectatorul cu niste prostii, astfel incat sa se uite la orice chifla de stire ca la dezvaluirea anului.

Am avut azi ocazia să văd cu ce aparate îşi fac treaba poliţiştii-criminalişti din Ploiesti. Cu ce "sculă" fotografiaza indicii, amprente etc, la locul faptei. Si m-am simtit un pic aiurea, pentru ca eu aveam un aparat mai bun, desi nu fac o chestie atat de importanta ca ei. 

Un Nikon D70s este o bijuterie de aparat foto. Mi-au curs balele si la sticla aia veche montata pe el, pentru ca stiu diferenta dintre un obiectiv clasic, facut cu atentie din sticla si metal, si plasticăraia din rucsacul meu. Dar, una peste alta, acel aparat foto merită să fie folosit doar de un pasionat al fotografiei, când şi când. Nu de un criminalist, pentru care diferenţa de rezoluţie dintre doua imagini poate face diferenţa dintre găsirea unui vinovat si exonerarea unui nevinovat.

Politia Prahova are acel aparat foto din 2005. Acest D70s are 10 ani de serviciu, timp in care a tras sute de mii de cadre. Mie mi se pare ca e timpul pensionarii lui. Sper sa vi se para si voua, pentru ca am intentia sa va rog ceva.

Donaţi, mă, 42 de aparate foto performante, celor 42 de inspectorate judetene de politie! Nici nu trebuie sa fie varf de gama, doar ceva cu rezolutie mai mare de 3.000 x 2.000 si cu ISO mai mare de 1.600. Nu uitati nici de 42 de "35-uri", sau "50-uri", si de niste carduri de 32gb. Sa fie, acolo... 

Daca le oferiti ceva din gama DX, pretul de raft al acestui pachet de cadouri nu poate sari de 100.000 de euro. Si am scris intentionat "de raft", pentru ca sunt convins ca voi nu veti plati mai mult de jumatate din suma asta, mai ales daca anuntati corporatia care detine Nikon ca "puteti sa dati o lovitura de imagine". Pentru ca va fi o lovitura de imagine, va asigur. Criminalistii nu sunt perceputi ca politistii de la circulatie, nici ca cei de la paza si ordine, si nici ca cei de la birouri. Ei sunt elita politiei. Pe ei ii place toata lumea, ca pe Simona Halep. Asa ca feedback-ul donatiei voastre nu va putea sa fie decat pozitiv.

Gata, am terminat. Va asigur ca toate informatiile de mai sus sunt corecte si ca in colajul de mai sus apare un aparat foto real, din trusa unui politist criminalist. Sunt sigur ca atat Ministerul de Interne, cat si Inspectoratul Judetean de Politie Prahova nu vor recunoaste "ca au nevoie de ceva". N-au voie s-o faca. Suntem tara NATO, ce puşca mea, cum să recunoaştem că avem dotări vechi şi depăşite? Păi ne-aude Putin!

............ 

Pentru prima oara anul asta, imi rog cititorii sa dea LIKE, SHARE sau orice vrea muschiul lor, astfel incat batranul D70s din trusa criminalistilor din Ploiesti sa fie pensionat cat mai repede, la fel ca toate Nikon-urile vechi din toate trusele criminalistilor din Romania. Nu de alta, dar batranul aparat face poze la o rezolutie inferioara unui iPhone 5...

UPDATE - F64 a raspuns intentiei mele, sustinuta de peste 6.000 de cititori. Din pacate, nu se poate. "Procedura e sensibila" si "asa ceva nu se poate face fara suportul producatorului". 

Ce sa zic? Pacat. O sa ma adresez cuiva din industria non-foto si revin. 

Spre rusinea mea, nu stiu aproape nimic despre yoga. N-am avut, probabil, anturajul potrivit. Am primit, tot timpul, informatii sumare despre yoga si aproape niciodata n-am fost interesat sa le verific sau aprofundez. Pe vremea cand copilaream eu, stiam doar ca yoghinii pot sa faca sex mult si bine. In armata, am avut un locotenent care ne-a invatat o respiratie menita sa ne incalzeasca, pentru ca degeram mereu in uniformele alea de cacat. Ca sa fiu corect, trebuie sa amintesc si de una dintre fostele mele, o practicanta de yoga "de performanta", ca sa zic asa, care m-a umilit in pat ca nimeni alta.... Una peste alta, sunt tufă de Veneţia la yoga. Noroc c-am citit niste Eliade, ca altfel n-as fi stiut nici cum se scrie...

Cam atat a fost de prezenta yoga in viata mea. Asta pana m-am intalnit cu profa de yoga, o femeie absolut normala, cu sot nepracticant si un copil obisnuit. In mod absolut surprinzator, nu m-a certat ca fumez si nu mi-a spus ca o sa mor daca nu fac ce zice ea. Subiectul discutiei: fotografii. Am acceptat, si m-am prezentat la open class.

Nu in cea mai buna forma, recunosc. Dupa 48 de ore in care dormisem opt, eram destul de dezlanat in gandire si in reactii. Am facut fotografiile cu profa, apoi au venit cursantii si eu am parasit incinta sa beau o cafea. Am revenit in vreo 30 de minute, sa trag niste cadre de grup (scuze, suna a Bivolaru, nu?).

Ei bine, ce face femeia asta seamana mai degraba, vizual vorbind, cu tai chi-ul facut de batraneii aia din China, prin parcuri. Profa de yoga si gasca ei stateau in semi-intuneric, cu muzica in surdina, si isi schimbau lent, din cand in cand, pozitia. Nimic foarte greu, fizic vorbind. Nimic solicitant. Pana si eu, ruginit de sedentarism si absent de la sala de forta de mai bine de un an, as fi putut sa fac chestiile alea.

Si mi-a mai placut ceva. Lipsea rumoarea specifica unei sali de fitness, privirile, interogarile mute. Era toti, absenti, fiecare cu aia ma-sii si cu o expresie pe fata care-mi lasa gura apa. Eram obosit mort, in cap imi rula programul incarcat din ziua aia. As fi dat orice pentru o stare ca a lor.. 

Frate, si m-am trezit ca nu mai fac fotografii si ca stau si ma uit. Era atata pace in camera aia... Serios. Ma simteam ca atunci cand pustoaica mea era mica si adormea pe mine, iar eu incercam sa pastrez pozitia aia, comoda sau nu, ca sa n-o trezesc. Si stateam asa, cu gandurile mele, pana cand totul devenea extrem de confortabil. Cand se trezea ea, ma trezeam si eu dintr-o .... pace, similara cu ce vedeam acum, la clasa de yoga. 

"Da, ai nimerit la meditatii. Dupa, la asane, a fost ceva mai dinamic", mi-a spus profa. 

N-am timpul necesar sa ma duc, la 10 dimineata sau la 4 dupa-amiaza, la cursurile de yoga ale profei. Dar vreau si eu linistea aia. Mai meditez si eu, recunosc, cand astept ca semaforul sa se faca verde, sau cand stau pe wc.... Recunosc oricand, insa, o meditatie mai buna decat a mea. Si asta de la clasa de yoga era, clar!

Asa ca, mai la vara, o sa incerc sa particip si eu la un curs de yoga. Chiar sunt curios daca, dupa curs, o sa mai scriu atat de furios ca acum, sau daca fotografiile mele o sa fie mai ... nu stiu cum. Altfel.

Pe profa de yoga o gasiti aici: www.facebook.com/equilibriumyogaploiesti. Comenteaza sau injura-ma aici: fb.com/bogdanstoica.ro.  

"Ocupând o funcție publică, plătită din banii contribuabililor, este corect și obligatoriu să răspund la întrebările tuturor reporterilor și jurnaliștilor reprezentând companiile de presă care plătesc corect taxe și impozite - oricât de critice sunt acestea fata de activitatea mea! Ca șef al Guvernului însă, în contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie să dau un semnal clar de avertizare a celor care fac evaziune fiscală, nu plătesc nici măcar contribuțiile sociale ale salariaților (uneori nici salariile!) și fac concurență neloială celor cinstiți și corecți. Și primul gest normal e să nu răspund în niciun fel întrebărilor acestora!" (Victor Ponta, 30 martie 2015)

In primul rand, n-aveti voie sa va vaitati de intrebarile idioate si tendentioase ale jurnalistilor. Partidul si Guvernul pe care le conduceti finanteaza fix acest tip de jurnalisti, dar care sunt acreditati pe langa institutiile pe care nu le controlati. Faptul ca altii finanteaza jurnalisti agresivi cu dumneavoastra nu e o chestiune de eludare a legii, ci de echilibru mediatic. 

In al doilea rand, nu e de vina jurnalistul de teren ca firma la care lucreaza nu si-a platit taxele. Vantu, Elan si Gusa si alti sefi de la Realitatea TV nu le-au dat vreodata, ziaristilor, salariile brute, ca sa fie ei vinovati ca n-a ajuns in buget cota cuvenita statului. Ce-ati vrea: ca toti cei care au datorii la buget sa taca? V-ar tiui urechile, inclusiv la sedintele de partid.

In al treilea rand, nu credeam sa va vad vreodata dand dovada de atata tupeu prost. Veniti din rai, sau cum? Sunteti atat de curat pe teme fiscale? Cuvintele "sora", "mama", "cumnat" va spun ceva, in contextul asta, al fraudarii statului? Cum va permiteti sa certati pe cineva ca nu si-a platit datoriile, atata timp cat sunteti un atat de prost exemplu? 

Inchei invitandu-va sa mai adaugati atributii inspectorilor AntiFrauda. Serios, eu nu-i vreau mai cuminti, ci mai agresivi. Vreau sa opreasca pe strada inclusiv un tip ca dumneavoastra si sa-l ia la intrebari: "De unde-s ochelarii Maybach? Da' costumul de doua mii de euro? Pantofii italieni, de 500 de euro? Aveti factura pe ceasul ala, de la mana? Serios?! Pai in declaratia de avere scrie ca un prim-ministru castiga sub 10.000 de lei pe luna, iar dumneavoastra sunteti imbracat ca Donald Trump. Ia, hai cu noi, ca va suspendam activitatea pe 30 de zile...."

------ ca esti sau nu de acord cu mine, exprima-te aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

Becali, Baceli, Bacali.... Bine ca n-a fost o stire mai lunga, ca cine stie unde se ajungea.

#asaecandieibanidelavanghelie

Cautatorii de aur. Comerciantii de pietre pretioase. Regii depozitelor. Cautatorii de antichitati. Restauratorii. Daca am ghinion si astea sunt programate una dupa alta, pe History si Discovery, ma mai culc maine, indiferent daca a doua zi am ceva important de facut. Si nu sunt singurul care-si pierde noptile asa. Multi dintre prietenii mei discuta despre asta, despre cum ar merge la noi astfel de business-uri, despre cum "poti da lovitura" sau despre "cum ar fi sa gasesti...", sau cat de greu e "sa faci"...

Eu n-am nici un plan de "business" in domeniul asta. Viata mi-a aratat ca sunt un foarte prost comerciant. Dar imi plac vechiturile. Nu antichitatile! Imi place sa vad cum e facut cate un obiect de uz comun vechi si sa aflu dupa aia, de pe net, cine l-a facut si, mai nou, sa vad cum il pot pune in valoare, din nou, avand alta destinatie, intr-un proiect de bricolaj. Poate ca de-aia, din toate emisiunile de mai sus, preferata mea e aia cu cei doi cautatori prin depozite, case parasite, proprietati nelocuite. Si saptamana asta am avut privilegiul si sa vad cum se face asa ceva.

Concret: am o prietena, cu o casa de vanzare. Prin pod, are diverse chestii, nici ea nu stia ce anume. Din interesul ei de a goli casa, pe cat se poate, si din interesul meu pentru vechituri s-a nascut o intelegere: ii golesc podul de chestiile inutile din care-mi aleg ce-mi place. Si-am comis-o. Intr-o dimineata, cu douazeci de saci la subrat si M ca asistent mort de curiozitate, am devenit "romanian pickers", intr-un pod de 150 de metri patrati in care doua generatii urcasera obiecte, fara sa mai dea nimic jos.

Evident, M s-a plictisit intr-o ora, lasandu-ma singur si preferand sa se joace cu fetita prietenei mele. La fel de evident, n-am gasit Stradivarius, Tonitza, icoane de 500 de ani, tapiserii sau bijuterii. Nici candelabre, monezi, manuscrise. Dar am gasit urmele unei familii care citise mult si nu aruncase cu bani pe tampenii. Am facut vreo 30 de saci de gunoi, care contin de la haine la ambalaje si ziare vechi, si pe care, cu niste "de-o bere", le-am trimis la rampa de gunoi. M si-a facut un sac de carti, iar eu - vreo doi, plus un cufar, niste geamantane vechi si niste ... chestii.

N-o sa existe nici un profit, financiar, din toata tevatura asta. M o sa citeasca ce-a gasit. Mie o sa-mi ia cateva zile reconditionarea acelui cufar si transformarea geamantanelor in ... nu stiu inca ce.  Iar prietena mea o sa poata arata, potentialilor cumparatori, un pod curat si ofertant. 

O alta forma de profit nu a intarziat sa apara. In seara asta, rasfoiam o carte  din 1915, gasita in pod, fascinat de ilustratiile extrem de reusite, cand dintre pagini a cazut o floare uscata. Si acum ma gandesc ce e mai misto sa gasesti: o carte bine facuta, de fix acum 100 de ani, sau un ghiocel uscat presat intr-o carte, probabil tot acum o suta de ani?

comentezi? fa-o pe www.facebook.com/bogdanstoica.ro 

Inainte sa fie o semnatura foarte valoroasa, domnu' Renoir a fost un superbaiat. I-au spus "pictorul bucuriilor vieții", pentru ca a pictat, toata viata, subiecte umaniste, pozitive. Neavand un cont de Facebook care sa-l transforme intr-un adolescent imbecil, de la 13 ani a fost pictor de porțelanuri, evantaie și jaluzele, ca sa faca bani pentru a studia pictura. A pictat pana la 78 de ani, chiar daca spre finalul vietii era chinuit de reumatism si isi lega penelul de mana. 

Cum spuneam: un superbaiat.

Si-acum hai sa facem cu totii un exercitiu de imaginatie: ce-ar fi zis domnu' Renoir daca ar fi aflat ca un tablou de-al lui zace in seiful unui hoţ cu rang de ministru, intre un teanc de dolari si trei lingouri de aur? Ce-ar fi spus domnu' Renoir despre domnu' Valcov?

Eu cred ca n-ar fi spus nimic. S-ar fi intors, jenat, cu spatele, si, cateva zile, ar fi pictat cu ceva mai mult negru decat de obicei.

Oricat ar parea de sofisticat si de baiat destept, Darius Valcov e doar un golan la costum. Tabloul ala statea in seif nu doar pentru ca era cumparat din bani furati. Si sefii clanurilor tiganesti isi castiga banii furand, dar nu se jeneaza sa ni-i arate, transformati in turnulete, masini de lux si lanturi de aur. Asa ca, dintr-o perspectiva a esteticului, un primitiv ca Bercea Mondialu ii este superior lui Valcov. Lui Mondialu ii placeau la nebunie casele alea hidoase si stralucitoare, lanturile alea de cacat si cireada de Mercedes-uri din curte. Simtea nevoia sa le arate si altora!

Valcov, in schimb, nu aprecia deloc Renoir-ul. De-aia il tinea in seif, si nu pe perete: din simplul motiv ca un Renoir poate fi foarte usor transformat in bani. Mereu va exista un colectionar care ar plati sume mari pentru un tablou. 

Regret foarte tare ca vad oameni care sustin ca Darius Valcov este un tip quality, doar pentru ca avea un Renoir in seif. Nu este. Cum spuneam, e doar un golan in costum, avand ocupatia de hoţ cu rang de ministru. Domnului Renoir i-ar fi fost rusine ca omul asta detine un tablou de-al lui.

 Ţii cu Valcov? Comenteaza aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro

 

 

 

 

 

La mine pe blog nu se comenteaza. Nu vad de ce. E spatiul meu, in care scriu ce ma taie capul, fara sa cer bani cititorilor. Nu e un produs care ar trebui sa se supuna regulilor comerciale. Si daca am un text "expirat", si daca ce scriu eu este "gresit" din perspectiva cuiva, nimeni nu are dreptul sa ma certe, pentru ca nu impun textele mele nimanui. Ai libertatea sa nu citesti nimic.

Am ajuns aici nu neaparat din cauza ca primeam feedback negativ, ci pentru ca primeam feedback fals, de la persoane care nu exista. Adica erau fie oameni care mi se dadeau drept prieteni in offline, injurandu-ma pe net din spatele altei identitati, fie zeci, sute de conturi false, la dispozitia unor echipe de oameni care aveau ca misiune nu neaparat combaterea mea, cat diseminarea unor mesaje. Foarte putine dintre aceste mesaje erau ok. Pot sa inteleg ca vrei sa contribui la imbogatirea unui articol, cu amanunte, informatii nestiute etc, fara sa te expui. Dar cand te apuci sa promovezi mesaje cretine, inclusiv cu linkuri, lasandu-le drept comentarii la texte cu audienta mare, lasa-ma sa cred ca nu ai intentii bune. Asa ca la mine pe blog va ramane interzis la comentarii pana cand o sa stiu cu cine am am de-a face. Nu vad de ce sa incurajez manifestarile unor anonimi, ale caror motive nu le stiu, si nu vad de ce mi-as incarca serverul acestui site, platit din banii mei, ca sa ajut vreun politician oligofren sa ia niste voturi.

Iar lucrurile s-au inrautatit an de an. si In opinia mea, in acest moment, Romania are mai multe conturi facebook false decat reale. Apartin, de obicei, unor tipi si tipe care nu au incredere in partenerii lor, sau care au o viata mai ciudata, din punct de vedere sexual. mai sunt si conturile celor ale caror profesii sau joburi impun un anumit comportament in online, iar contul fals e o supapa. Din pacate, insa, 90% dintre conturile false apartin unor entitati cu interese in zona de big business si politica. Si am putea scapa rapid de ele, prin asumarea identitatii. Avem deja semnatura electronica. Posibilitatea de a te loga pe un site, la vedere, cu date reale, este si ea, deja prezenta, in magazinele online. E usor al naibii, nu vreo piatra filozofala a tehnologiei informatiei. Dar nu se vrea. Actuala stare de fapt e utila celor implicati. 

De ce ar vrea falsii influenceri asa ceva? Pai cand scrii ca o cizma, cele 10 conturi false pot crea, dand share, un reach pe care altfel nu l-ai atinge niciodata.

De ce ar vrea presa online asa ceva? Sunt site-uri de stiri care au doar traficul postacilor, nimic in plus. 500 de afisari, 500 de comentarii. N-a citit nimeni din lumea reala stirile, dar site-ul de stiri pare ca are o audienta consistenta si constanta. 

De ce ar vrea politicienii asa ceva? Pai ce, sunt prosti? Fara postaci, anchetele jurnalistice despre ei n-ar mai putea fi aruncate in derizoriu, iar autorii lor intimidati. 

De ce ar vrea chiar Facebook asa ceva? Pai daca s-ar stii ca in loc de 1,5 miliarde de conturi sunt doar 800 de milioane, restul fiind conturi false, actiunile retelei de socializare n-ar scadea la bursa, ar cadea. 

Nimeni nu vrea disparitia postacilor si conturilor false, de fapt. Aceasta uriasa minciuna colectiva este la fel de folositoare ca evaziunea fiscala din produse petroliere, cereale si flori: sunt o mana de oameni care o fac, afacerile lor se vad din avion, dar nimeni nu-i opreste pe baietii astia pentru ca finanteaza oameni din cercurile inalte ale puterii.

"Luam 4.000 de cartele si, cu ele, facem 4.000 de conturi de Facebook. Net avem, laptopuri si tablete avem. Unui postac bun ii ia doua minute sa dea un like, sa lase un comentariu si sa se delogheze. Cu munca in trei schimburi, cu pauza cu tot, in echipe de 12 oameni, putem lasa 25.000 de urme vizibile pe net, cu ce ne intereseaza, la fiecare 24 de ore. Si totul ne costa 6.000 de euro lunar. Am 20.000 de euro buget pe trei luni, iti opresti cat poti fara sa periclitezi operatiunea. Easy money, ca esti baiat destept. Te bagi?"

Din 2012. N-o sa spun ca mie mi s-a facut propunerea, ci ca am auzit povestea intr-o cafenea. Si chiar daca operatiunea a fost un esec, pentru ca (asa zicea omul ala in cafeneaua aia) s-au obtinut doar vreo 40.000 de voturi, nu 65.000, cat ar fi fost nevoie pentru (inca) un mandat de deputat, randamentul operatiunii a fost insa fabulos: vreo cincizeci de eurocenti votul, adica vreo doi lei.

Doi lei votul.

Intelegeti despre ce vorbim?