Stiu ca ca voi fi injurat la fel ca gaborul ala, dar ma doare-n pula. Pe Andrei Ovidiu, politistul care i-a futut una lui cristian boureanu, o sa-l judece un judecator. Daca a incalcat legea, statutul politistului sau altceva, o sa stabileasca nenea ala cu camasa lunga si neagra. Eu sunt doar un tip din Ploiesti incantat ca in urma incidentului se vor intampla urmatoarele lucruri:

•  - toti cacații de politicieni care umblă beți-pulă cu masinile vor fi ceva mai atenți, ceva mai puțin beți-pulă si ceva mai puțin tari in gură cand se vor intalni cu un polițist
• - toti cacatii de soferi agresivi opriti de politie vor fi ceva mai rezervati decat erau, de teama sa nu se intalneasca cu vreun Andrei cu dreapta de fier
• - multi sefi din politie au invatat ca e ok sa tina cu ai lor, nu cu jegurile de politicieni
• - multi politisti vor scapa neinjurati si nescuipati
• - populatia Romaniei va respecta mai mult uniformele albastre dupa ce a vazut ca un politist, chiar lovit in coaie, poate da asa bine cu pumnul
• - chiar si Cristian Boureanu isi va schimba comportamentul. oricat esti de prost o bataie te schimba. stiu un nene, extrem de murdar, practic se cacă pe el, care se tot ducea, asa, imputit, in magazinul unui amic, speriindu-i clientii. Politia n-a avut ce-i face. Dar dupa ce amicul meu i-a tras vreo 27 de pumni in gura, veceul ala uman n-a mai aparut in zona. 

Precum vedeti, avem numai consecinte pozitive ale actiunii politistului Andrei Ovidiu. Face un excelent PR politiei, exact cum Florin, brutarul din Londra, ne-a spalat multe din pacate in ochii englezilor. A actionat legal politistul? Ma doare-n pula! De-aia vreau o statuie pentru el. Da, pentru ca l-a bourit pe boureanu. Dar, ca sa nu fim desueti si exagerati, propun sa i-o facem pe net. Adica sa-i ridicam moralul, ca are nevoie. Sa nu ne bagam in sala de judecata, cu presiuni si alte rahaturi, ca n-am fi cu nimic mai buni decat bourenii.

Stiu, sunt pline televizoarele de politicieni si de alti gusteri cu costum, care spun doar ca politistul a incalcat legea si trebuie pedepsit. Mi se pare de-a dreptul ironic. Cand ei incalca legea, nu-i aud asa sonori. Isi stiu toti, tuturor, averile, amantele, sinecurile si ciordelile dar tac malc. In schimb, pentru un om care a facut o greseala scuzabila intr-o situatie stresanta n-au pic de indulgenta. Eu, insa, am. Prefer oricand un politist bataus unuia timorat de fiecare puțoi care se da jos din masina cu fraza "tu stii cine sunt eu?". Stiti de ce? Pentru ca mie nu mi-e frica de politistii batausi. Stiti de ce nu mi-e frica? Pentru ca nu sunt niciodata atat de prost, in trafic, cat a fost politicianul ala de care rad copios de cateva zile. 

*n-am scris boureanu cu b mic, accidental. spre deosebire de el, eu chiar stiu sa scriu. 

"Uneori lucrurile bune apar atunci cand te astepti mai putin. Cappy Pulpy! Cu pulpa delicioasa, sau cu bucati gustoase de fructe, care-ti fac ziua mai frumoasa! Are gust bun, iar acum poti sa-l si reclami la Cappy Goodline. Povesteste-ne despre cei care ti-au facut un bine si puteti castiga amandoi o (neinteligibil) Cappy supercool. Shake it! Descopera toate povestile pe binelearegustbun.ro".

Asa zice vocea optimista, din reclama aia in care sar portocale din toate partile, de zici ca astia de la Coca-Cola au cele mai mari plantatii de portocali din lume. Suna grozav, cu muzica aia pe fundal, din care se aude obsesiv, "where is the pulp?". Tu te uiti la tv, cu o sticla in mana. Ce scrie pe eticheta nu seamana deloc cu ce vezi la tv. Si n-ai cum sa nu te intrebi:

"Chiar, coae? Unde e pulpa?"

E pe acolo, pe undeva. La finalul spotului scrie, mic si meschin, ca o sticla de Cappy Pulpy are doar 7% suc de portocale si doar 4% pulpa de portocale. Mi s-a parut jenant. Am coborat la magazin, am cumparat o portocala, am decojit-o si am cantarit-o. 200 de grame. I-am numarat feliile: 16. O sa vedeti imediat de ce.

Am revenit acasa si, pentru ca nu stiu densitatea portocalei si nu stiu sa transform grame in mililitri, am masurat cu cata portocala dezlocuiesc 4% din volumul sucului. Am facut mai multe incercari, masurand cu cat se ridica nivelul de lichid intr-un vas cilindric, in functie de cata portocala puneam peste 330 ml de apa (pe care i-am masurat chiar cu sticla de Cappy). Si-am ajuns la asta (scuze pentru aspect, am "jumulit-o" cu degetele, nu ma pricep la gatit).

Coca-Cola pune putin peste o jumatate de felie de portocala (cam 6-8 grame, de-aia am cantarit portocala si numarat feliile) la o sticla de Cappy Pulpy de 330 ml.

Restul e format din vreo doua lingurite de suc de portocale plus gust fabricat in laborator. O singura portocala e suficienta pentru 25-30 de sticle de Cappy Pulpy. Sau, mai simplu: un kil de portocale ajunge pentru vreo suta de sticle.

E atat de putina pulpa si influenteaza atat de putin gustul, incat, practic, Coca-Cola ar putea sa puna intr-o sticla de Capppy Pulpy 4% ceafa de porc facuta la gratar si nu v-ati da seama. Sau o hamsie. Sau branza. Sau piept de pui. 

In rest, sucul asta e ca toate celelalte: o nenorocire pentru sanatatea copiilor, diabeticilor si batranilor. Uite si reteta completa:

• - apa (doamne-ajuta!)
• - acidifiant acid citric (din clasa E-uri)
• - corectori de aciditate citrati de sodiu (din clasa E-uri)
• - stabilizatori: guma de acacia si E 445 (din clasa E-uri)
• - arome (din clasa E-uri)
• - antioxidant acid ascorbic (din clasa E-uri)
• - colorant caroteni (din clasa E-uri)
• - sirop de fructoza-glucoza (folosit pentru ca e mult mai ieftin decât zahărul si extinde termenul de valabilitate al produselor)
• - suc de portocale din concentrat 7% (niste zgarciti, cand eram mic si-mi facea mama sirop cu apa, punea maclavais d-ala cam 20%)
• - pulpa de portocale 4% (v-am aratat, nu mai revin)

Ce invatam noi de aici?

• Per total, o sticla de 330ml de Cappy Pulpy are 89% altceva decat portocale. Deci, daca bei acest suc pentru ca-ti plac portocalele, te pacalesti.
• Caloric, un Cappy Pulpy este echivalentul a 11 grame de zahar (cam doua lingurite). Deci nu numai ca nu tine de sete, dar si ingrasa.

Asa ca va recomand sa evitati sa dati Cappy Pulpy copiilor. Stiu ca legea permite astfel de retete, stiu ca in reclama Coca-Cola se spune altceva, stiu ca CNA nu are coaie sa se ia de mogulul racoritoarelor, dar daca vorbiti si cu un doctor...

NOTA: Nota zece pentru cinism, Coca-Cola. Sa sustii vanzarea unui produs care nu face bine cu un site numit binelearegustbun.ro mi se pare demn de predat la facultate. Facultatea de Lacomi, evident.

publicitate la ceva ce face bine, nu rau

Nu stiu daca si voi patiti asa. Adica, daca rutina zilnica va blocheaza intr-o anumita parte a orasului, si va treziti ca n-ati mai fost intr-un loc misto fara nici un motiv. Eu am avut revelatia asta joi, privindu-mi nota de plata. Avusesem o intalnire in CityPub, mi-era foame, am cerut meniul zilei si.... Stiam ca la CityPub se mananca bine si ieftin. Ii stiu si pe patroni. Mi-am adus fiica la inot, aici, si am mers la sala, tot aici, vreo doi ani. Fara vreun motiv anume, n-am mai ajuns. Cum dracu, nene....

"15 lei pranzul? Pai stiu locuri unde ti se cer 15 lei pe un prapadit de suc..". 

Asa ca dupa ce am mancat, am dat o tura, prin cladire. Asa, sa-mi aduc aminte.

Am o tona de amintiri, aici, cu magirl. Cum ajungeam mai devreme, ca sa sara, lucru nepermis la cursurile de inot cu pitici. Cum am filmat-o inotand singura in bazin, desi nu atingea fundul apei, fara vesta, fara plute, ca sa vada si altcineva ce fetita curajoasa e....

Unde e acum pub-ul asta, era un spatiu gol, cu un geam urias spre piscina. Aici stateam si o priveam pe M inotand. Era doar o masa, pusa langa geam, cu niste scaune, pentru parinti. Acum...

 Nici terasa nu exista, acum cativa ani, dar imi aduc aminte ca o vedeam pe Florina si pe sotul ei cum plantau, zilnic, cate ceva. 

Iazul de langa terasa nu era. Dar recunosc stilul...

Am coborat la sala. Aproape doi ani a tras Mihai, instructorul, de mine si de alti trei prieteni, pana am ne-am mutat burtile pe umeri, brate, picioare. Constat cu amaraciune ca dormeam/futeam/lucram mai cu spor in perioada aia. De ce m-am lasat de sala?

Guess what? Diana, megabunaciunea din cauza careia ne mai scapam cate o gantera pe picior, nu s-a lasat de sala. A fost o placere s-o vad. Am vrut chiar sa ma asez comod si sa comand pentru mine un jack, iar pentru ea niste fandari si niste abdomene, ca arata spectaculos cand le face, dar cred ca-mi dadea cu masa de tenis in cap. 

Nici chestia asta, dedicata masajului, nu era. 

Urc in hotel si-mi dau seama ca aici sunt cele mai mari camere din oras. Cand am sedintele foto de acel tip, fix de problema asta ma lovesc. Cred ca-mi mut "studioul" aici.... Cat e camera pe noapte? "250 lei". Bun.

Revin la parter. Gradina verticala a Laurei ma face sa zambesc. Am fost primul care a scris despre acesta tipa si cand ii vad munca prin tot orasul, ma simt foarte bine ca nu m-am inselat. 

Tot aici e si restaurantul. E in plina pregatire a unei petreceri. Sa va duceti sa-l vedeti macar de curiozitate, e amenajat de Aura de la Asimetric, o tipa despre care o sa mai auziti. Cu 3d-uri pictate manual, cu lumini funky... Mie imi place si ca se aude beton, nu toti tin cont de acustica. Cand am trecut eu pe acolo o trupa rock isi pregatea sculele pentru event. Rock, da? 

De pe terasa hotelului vad si ce-mi scapase, jos: terasa CityPub are acoperisul facut din panouri solare. Imi aduc aminte ca sotul Florinei e disperat dupa tehnologiile astea, le implementeaza cat de mult poate in casele pe care le construieste. 

Pe net, City Pub e aici, iar pe facebook e aici. Sa va duceti, da?, nu ca mine, o data la doi ani.

Am mancat de cateva ori la bistroul ala smecher, din Victoriei. Mereu la ore aiurea, mereu pe fugă, si mereu fara sa pot sa gust vreun vin, pentru ca eram cu masina. N-am avut ocazia sa mananc la pranz, desi mi-au curs balelele ori de cate ori Ana (ownerita) mai distribuia pe facebook tabla aia cu meniul zilei. Si cum eu sunt un baiat de cantină, mă fut in ele de preparate sofisticate cand am cum sa le inlocuiesc cu ceva adecvat stomacului meu de țăran. 

Ieri, insa, am avut noroc. Am nimerit in zona la ora potrivita. Iar pe tabla aia apareau cuvinte magice, ca borș, porc, spanac, oua-ochiuri.

Am avut noroc si cinci minute mai tarziu cand am dat peste D., si ea prin zonă. Ca daca eram singur mancam și farfuriile, atat de bune au fost si borsul si spanacul. Dar na, cand ti se asează o pizdă misto la masă, care bea delicat dintr-o limonada, iti aduci aminte mai repede si că ai opt kile in plus și ce ti-a zis Andreea: "In localuri, orice ai comanda, nu mai manca tot ce ai in farfurie. Localurile bune fac portiile supradimensionate ca sa nu pară ca se zgarcesc cu mancarea".

Treizeci de minute mai tarziu, D. s-a dus la treaba ei, am fugit si eu la a mea, dar am revenit pe seara. Cu A&A și cu R. La un vin si-o discutie de business. Nu inainte de a gafa perfect.

[Paranteza. Mi-am facut un obicei, cand ajung intr-un local specializat in vinuri: cer vinul casei, la pahar sau la carafa. Stiu deja ca localul are vinuri bune, stiu si ca promoveaza niste branduri, ca detine cel putin un vin de care n-am auzit, iar angajatii acestor localuri te duc subtil in zona asta, ca sa ti se para wow. Asa, cand ceri vinul casei, dai localului un test de corectitudine. Ca daca e vreo porcarie de vin, stii cum e lista de preturi fara s-o deschizi: inutil de scumpa. Iar daca vinul "varsat" e decent de bun, știi ca te afli la niste oameni care nu vor sa se faca de ras.]

Dar s-a bagat A-tipul: "n-au, coae, vin la pahar, ca astia sunt importatori de vinuri frantuzesti". Era sa raspund cu "si ce pula mea? ce, francezii nu comanda vin la pahar?", cand a intervenit ospatarul, plin de umor: "Va desfac o sticla si va aduc la pahar..."

Bun tipul. Bun si vinul ales de A (tipul). "Arrogant Frog". Am lalait-o la vinul ala, relaxat, pana cand am cerut o cafea decofeinizata si brusc m-am umplut de emotii. Ca mi-am luat muie cu decofeinizata si la Hard Rock Cafe, si la Starbucks Baneasa si in n localuri cu ștaif. Adica am primit cafea normala, de n-am mai dormit toata noaptea. Aseara, insa, am dormit aproape ca un prunc. Aproape, da? N-am supt, n-am plans, n-am facut pe mine. Si azi, odihnit nevoie-mare, am intrebat-o pe Ana de ce n-are vin la pahar. Si ghici ce?

"Am o gramada! Tot meniul de vinuri e la pahar! Am 80 de vinuri, cred..."

Deci n-am gafat. Bou am fost doar ca m-am luat dupa A, care ori e bou nestiind ca localul are vin la pahar, ori m-a luat de bou ca sa bem vinul lui preferat. Trebuie neaparat sa discut asta cu A. Tot acolo. La The Wine Bistro Vinexpert. Mai ales ca Ana, cu bicicleta ei, mi-a adus aminte de ceva si mi-a dat o idee. Revin.

Mai stiti reportajul fara camera ascunsa, facut la Paint Atelier, salonul de unghii, beauty, muci si #pulameanumaistiu deschis de Alina de la 5 To Go? A fost primul text despre el si o sa fie si ultimul. Dupa trei luni, cateva mii de euro cheltuite si un alt credit bancar pe cap, Alina a inchis salonul.

Asta desi a procedat exact ca la 5 To, Go: si-a urmat ideea, si-a facut necesarul, s-a imprumutat la banca, a investit in dotari, s-a instruit in domeniu si a dat drumul la treaba. De ce n-a mers Paint Atelier, asa cum a mers 5 To Go?Pai, poate si din cauza ca a fost al doilea startup, si s-a purtat mai relaxat decat la primul, facand cateva greseli?

• La 5 To Go a studiat zona, concurenta, a facut un studiu de trafic pietonal, pe ore si pe zile. La Paint Atelier a fost atat de incantata ca a gasit un spatiu clasic, luminos, cu tavane inalte asa cum dorea, incat n-a mai tinut cont ca era intr-o zona fara vad.
• La 5 To Go si-a asumat munca in cafenea, ea cu sotul. La Paint Atelier s-a bazat pe angajati care n-au existat, in domeniul asta se lucreaza mult de-acasa, daca studia un pic problema ar fi stiut. N-a gasit manichiurista, cosmeticiana, stilist....
• Ar fi stiut si ca in Ploiesti sunt deja circa 40-50 de saloane de beauty, care concureaza intre ele prin tarife mici, dar si toate impreuna versus cele cateva sute de cosmeticiene care lucreaza de-acasa.
• Daca ar fi facut si un plan de business, ar fi stiut cat de mica e marja de castig cand tarifele sunt jos, si nu s-ar mai fi imprumutat la banca mizand pe incasarile din salon.
• Nici n-ar fi fost, cum este acum, dupa inchiderea salonului, cu aceleasi venituri ca inainte, dar cu o rata la banca mai mare.
• Singura investitie buna din toata aventura numita Paint Atelier a fost cursul de cosmetica pe care l-a facut si care ii confera acum dreptul de a practica o meserie. Dar a costat de-a uscat-o.

Alina nu e singura care s-a dus in gard cu afacerea proaspat lansata. Peste jumatate din firmele infiintate in Romania nu apuca sa depuna de trei ori bilantul contabil anual. Din restul, inca jumatate ingroasa lista celor aflate in insolventa sau in lichidare. Bancile sunt pline de active ramase din creditarea unor afaceri gandite prea optimist, iar firmele mari se reumplu de oameni care au plecat pe drumul lor, acum ceva timp, au esuat si acum se intorc la stabilitatea conferita de un salariu fix. Si nu e vina nimanui. E normal sa se intample asa, atata timp cat scoala romaneasca nu ofera aproape nici un fel de educatie antreprenoriala sau de economisire. Doar facultatile au asa ceva, si aceasta abordare exclude de la succesul pe cont propriu mii de oameni gen mecanici-auto, cosmeticieni, mici mestesugari, cofetari, maseuri etc, adica fix oamenii care in orice tara din lume constituie clasa de mijloc, coloana vertebrala a economiei. De-aia sunt atat de multi oameni in Romania care stiu sa faca ceva foarte bine, dar nu pot sa-si dobandeasca indepedenta financiara si prosperitatea.

Mediul privat ofera, sporadic, training de business. Unele solutii sunt, din pacate, doar tipare occidentale si nefunctionale in Romania. Altele sunt doar metode educationale de facut bani. Altele, cum e asta, sunt bune, si nici nu costa mult. Intrebati-o pe Alina, acum, dupa inchiderea Paint Atelier, daca ar fi dat 300 de euro pe niste consultanta de business care sa o faca sa evalueze corect potentialul salonului. Eu pun pariu ca ar urla DA, dupa ce a cheltuit peste 3.000 de euro ca sa invete cum sa NU deschizi un salon de beauty. 

Apropo: care vrei sa cumperi oje si alte cacaturi profesionale de unghii, masute, fotolii, covorase, o masa de masaj, niste veioze si niste lustre - toate aproape noi - te rog sa-i scrii Alinei. Dar dupa ce citesti si asta, da? 

Miercuri, în timp ce Liviu Dragnea se împușca cu Grindeanu în coaie, m-am dus la Leroy Merlin să cumpăr o scândură mică, plată, dreaptă. Nu radeți, am nevoie de ea ca să termin un dulap, am de făcut un montaj complicat, iar printre scândurile mele nu era nimic potrivit. Am găsit-o rapid, la un metru lungime, lată de 4cm, fix cât am loc la montajul ăla. Preț: trei lei. Bucuros că în Leroy Merlin se auzea muzică, nu istericul de Rareș Bogdan sau balonatul de Mihai Gâdea, am mers la casă. Am pus scândura pe tejgheaua casei de marcat, am scos banii, când am auzit-o pe casierița:

"Cum vă numiți?"

Jur, am vrut să răspund cu "Ce te fute grija?". Noroc că nu fac așa cu femeile..

"De ce?"

"Pentru că trebuie să vă fac documente de însoțire a lemnului, nu pot să vă dau doar bon fiscal. Ori vă fac aviz de expediție, ori vă scriu numele pe factură".

Asta a fost momentul în care m-am uitat în jur, după camere. Eram la Camera Ascunsă, clar. Cineva, dintr-o televiziune, a gândit o farsă în care oameni normali, din orașe, observați că dețin o scândurică, sunt opriți de un polițist-actor care-i acuză de trafic de lemn, și de aici umorul de situație...

Din păcate, nu. De ceva timp, legea, respectiv niște norme emise de Poliție și ANAF (așa zicea tanti), îi obligă pe comercianți să facă avize de însoțire a mărfii pentru fiecare scândurică vândută. Șțiți de ce? Pentru că orice scândurică este cherestea, iar cheresteaua este marfa predilectă a traficanților de lemn. Iar dacă ai cherestea/material lemnos în mașină fără să ai și o hârtie care să-i ateste proveniența, poți fi acuzat de furt/trafic cu lemne.

Am rămas privind în gol. Femeia mă privea, jenată. "Șțiți, așa ne obligă..."

Mi-am spus numele, am așteptat să-mi bage numele în calculator, mi-am luat scândurica, factură nominală și am ieșit, m-am urcat în mașină, am plecat.. Pe drumul spre casă, în trafic, am văzut în față o mașină de poliție. Mă uitam la ea și...

Cum ar fi, frate? Cum ar fi ca mâine să povestesc amicilor, la o cafea, ceva de genul:

"Intrasem în oraș, dinspre Metro, când o mășină de poliție a blocat banda în față mea. M-au dat jos, m-au lipit de asfalt și mi-au percheziționat mașină. Când au găsit ce căutau, adică scândurica mea lată de două degete, au început să urle: "Câți copaci ai tăiat, nenorocitule? Unde ai joagărul, în portbagaj?! Scoate actele sau înfunzi pușcăria, futu-ți morții mă-ții de defrisator! Aaaaa, domnul Bogdan? Aveți factură de Leroy Merlin? Hai, mergeți. Scuze de deranj, noi ne facem datoria. Știți, am fost instruiți să verificăm un trend infracțional nou. Avem semnale că defrisatorii au renunțat să mai care cheresteaua obținută ilegal cu camioane de 20 de tone, cică acum o transporta cu mașini mici, Opel, Ford, Mini, Citroen, dar numai după ce sparg noaptea magazinele de bricolaj ca să o depoziteze acolo și a două zi, sanchi, cică o cumpără tot ei pe persoană fizică...."

Bineînțeles că nu m-au oprit. Și dacă mă opreau nu mă supăram. Nu am nimic cu polițiștii și nici cu casierița de la Leroy Merlin. Dar pe băiatul ăla din ANAF și pe tovarășul lui din Poliție care au făcut ca pentru fiecare scândurică vândută de un magazin de bricolaj să se printeze degeaba câte o coală de hârtie care provine dintr-un copac AȘ VREA TARE MULT SĂ-I CUNOSC. Mult de tot. Fix asta era problema: lemnul cumpărat de persoane fizice din magazinele de bricolaj. Nu cei care taie pădurile și transporta  cheresteaua cu megacamioane, fără să-i vadă primarii, polițiștii, procurorii, politicienii...

Băieți, vreți să opriți tăierea pădurilor și furtul de lemn din România? E foarte simplu. Montați pe orice utilaj greu și pe orice camion de peste 3 tone dispozitive gps de identificare/localizare. Și când vedeți pe hartă ceva sclipind undeva unde știți că e pădure, nu șantier, cartier sau exploatare forestieră legitimă, mergeți si confiscați utilajul. Că acum doar prindeți și trimiteți în judecată muncitori forestieri, alții de fiecare dată, iar șmecherii care dețin gredere, buldo, tocătoare și camioane scapă de fiecare dată. De 25 de ani scapă cu tot cu pădurile României. Ne scapă de ele, practic. Iar de urmărit trebuie să fiu urmărit eu, din cauza scanduricii mele de trei lei.

Actul în sine al tăierii este greu de identificat și probat. Scoaterea lemnului din pădure si transportul lemnului spre procesatori sunt, însă, punctele slabe ale defrisatorilor. Pentru că lemnul e mare și greu, nu merge cărat cu orice mașină. Iar dacă le luați mașinile , unele costând sute de mii de euro, îi potoliți. Forever.

DISCLAIMER

Nici un copac din România nu a fost tăiat pentru ca eu să fiu scriitor.

Cărțile mele sunt tipărite pe hârtie obținută din reciclarea altor hârtii sau pe hârtie din import.

În proporție de 90% decorațiunile vândute pe site sunt obținute tot prin reciclare, respectiv reciclarea cărților uzate fizic sau moral. 

Toate sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop

Vomit daca mai vad un titlu pe net, despre cat suntem de prosti ca nu intelegem ce arta pulii s-a facut la TIFF, cand, dupa documentarul BBC despre manelistii Romaniei, s-a difuzat un mic concert de manele cu Bursuc.

• Vezi Doamne, Bursuc e un virtuoz, e musai sa-l recunoastem toti drept Fenomenu' La Instrumente.
• Vezi Doamne, 50% din populatia Romaniei asculta deja manele, fenomen la care s-a ajuns, performant, fara radio.
• Vezi Doamne, domnu' director al festivalului de film, Tudor Giurgiu, e atat de destept incat e singurul care a vazut sinergia dintre exceptionala realizare cinematografica a BBC si subtilitatea sunetelor emise de Bursuc si ne-a oferit, cu generozitate, si noua, acest mix subtil.

NU. E gresit. E doar propaganda snobilor, bucurosi ca nu mai trebuie sa se ascunda ca le place sa dea din buric. E hipstereala cretina a unor neterminati care fac orice zice orice guru al momentului. E o mizerie spusa ca scuza la faptul ca cineva a gresit grav si a compromis ideea de festival de film. 

Fuck manelele. Fuck TIFF. Fuck BBC. Fuck Bursuc. Fuck Tudor Giurgiu. Fuck toti prostii care au pus botul la mizeria asta de PR, menita sa acopere un cacat ornat cu trufe.

• Maneaua nu e muzica. O avea melodicitate, dar nu e tiganeasca, etnica. E ceva ciordit foarte recent din Balcani, in special de la bulgari.
• Mesajul manelelor nu e nici doina, nici balada, nici poezie. Doar niste cretinism. Cand ai bagajul lexical limitat, asta iese. Textul unei manele e la fel de cretin ca cel de pe stergarele alea pe care le avea bunica in bucatarie. Sau ca hit-ul lui Smiley, cu usa.
• Manelistii nu-s muzicienii vietii. In lumea tiganeasca se stie ca doar cine nu e bun de lautarie se apuca de manele. 99% dintre manelisti au doar o voce mediocra si abilitati medii de a utiliza un instrument muzical. Restul sunt doar efecte pe computer si trucuri de studio de inregistrari.
• Nici Tudor Giurgiu nu e vreo somitate la care sa ma uit cu atentie cand zice ceva. Daca nu facea propaganda aia de film antiPonta cu procurorul care s-a sinucis, un film altfel extrem de prost, nu auzea de el mai mult de 2% din populatia Romaniei.  Ia deschide laptopul, vezi, ai descarcat vreodata vreun film de Tudor Giurgiu? Ai idee cine e, ce filme a facut, care e faza cu el? Pai daca nu, de ce pula mea te uiti in gura lui? De ce ar conta parerea lui despre meteo, skoda, manele, lapte, branza, balega, manz? Cu ce e relevanta parerea acestui nimeni, mai ales ca nu se refera la ce stie el sa faca, ci la altceva? 
• Sa nu uit: fuck radio. Cine pula mea mai asculta radio, de te miri ca manelistii au ajuns cineva fara radio? Va spun un secret: blogul asta a ajuns la milioane de unici anual nu doar fara radio, dar si fara sa ma dau cu oja pe unghii. Pricepeti?

Cat despre "alaturarea fireasca" dintre documentarul BBC si concertul de manele, eu rasuflu usurat. Bine ca n-au facut englezii un documentar despre vreun pedofil, ca ai nostri erau in stare sa sodomizeze un baietel, dupa difuzare, pe scena, doar sa fie pe placul BBC si sa dea astia o stire pozitiva despre festival. Eventual, fix intre stirile alea inventate care ne fac pe toti, de-a valma, tigani, exploatatori de copii, traficanti de arme. 

Iar documentarul BBC, care ne pune fix in lumina de care vrem sa scapam, de tigani ai Europei, care adoram pana la disperare tiganii-manelisti... eu nici nu l-as fi primit in festival. Nu foloseste nimanui, in afara BBC. Daca Fiscul si Politia si-ar face treaba si nu i-ar discrimina pozitiv pe regii manelelor, BBC nici n-ar fi avut despre cine sa faca documentarul. 

De trei zile ma tot gandesc care e efectul pozitiv al prezentei manelistilor la TIFF si nu-l gasesc. Nu vorbim de un curent muzical aflat in pericol. Nu avem ultimii manelisti din lume, si cultura planetei va avea de suferit daca nu-i pupam in cur. E doar un cacat de stil muzical, aparut la tiganii prea lenesi si prea mediocri ca sa poata face muzica lautareasca si prea primitivi si gregari ca sa-si bata capul cu vreun mesaj mai acatari. Asa ca, in afara ipotezei ca Bursuc si ai lui au finantat documentarul BBC si au dat niste bani si la TIFF, nu-mi trece nimic prin cap. Ca banii nu le lipsesc acestor baieti, desi nu pot desena din memorie o factura si o chitanta. Sper sa fie doar o ipoteza absurda, desi am mai vazut cazuri similare.

Iar Tudor Giurgiu a ratat oportunitatea de a arata lumii cum se aude muzica lautareasca tiganeasca. Aia buna, veche de suta de ani. 

Bine ca nu l-ati invitat la TIFF pe Florin, brutarul care s-a batut cu teroristii la Londra, sa vorbeasca cu cei de la BBC. Sa le zica el, ceva, la final. Gen: "Precum vedeti, nu suntem toti chititi sa va furam telefoanele, nu v-am cersit in fata hotelului, nu ascultam toti muzica de cacat, facem baie, stim cel putin o limba straina si ne descurcam acolo unde voi inchideti ochii si fugiti. Papagalilor!". Stiu, Florin iesea din clisee, s-ar fi strambat realizatorii vietii de la postul vietii...

Din perspectiva mea, ramane cum am stabilit: numai prostii asculta manele. Pe bune, daca ai IQ peste 70, nu ai cum sa nu remarci disonantele si fracturile din muzica asta.

publicitate la ceva ce Bursuc, Salam, Vijelie si alti #artistiipulii nu vor citi niciodata

Lunea trecuta, m-a dus fiica mea intr-o superexcursie. Avea ea niste intalniri in Bucuresti, iar eu am primit permisiunea sa o duc acolo, sa ma dau cu capul de orasul ala vreo opt ore si sa o aduc inapoi. Cu ocazia asta am remarcat inca o data cate catralioane de biciclisti are Bucurestiul. De toate natiile, profesiile, ocupatiile si temperamentele posibile. Si cand ii vezi ce relaxati trec prin locuri in care din tine, aflat la volan, se scurge viata, iti aduci aminte ca cele mai misto biciclete din lume se aduc in Romania printr-o firma din Ploiesti, pe ai carei owneri ii stii: Daniel si Sorin, de la CarbonBike.

Din 2015. Daniel face strategia si marketingul afacerii, iar Sorin se ocupa de operational si administreaza firma. Cei doi se stiu de ani buni. “Am avut noroc in facultate, am cunoscut o tipa si un tip care mi-au imbunatatit viata. Cu ea am facut doi copii, iar cu el am facut firma asta”, povesteste Daniel. Face vanzari de peste 15 ani. El si Sorin au vandut dube si camioane Iveco. Un domeniu greu, in care cel mai mic rahat costa o caruta de bani si care depinde mult de starea economiei, ca daca nu e business, nici de camioane nu e nevoie. Apoi si-au bagat banii intr-un business cu anvelope auto. Au intrat in morisca obisnuita: toata ziua pe drumuri sau la birou, stres, mancare aiurea. Pe Daniel s-a vazut, ca a inceput sa puna pe el. Dornic sa revina la o silueta rezonabila, si-a cumparat o bicicleta. Apoi alta. Si inca una, dupa ce l-a luat microbul. De fiecare data, experienta de shopping a fost nasoala. Dar nu venise inca momentul sa se bage in asta.

“Faceam spinning, la sala, cu un antrenor pasionat de ciclism. Si vedeam pe el, pe prieteni de-ai lui, tricouri speciale de ciclism Bianchi. Mi-au luat si eu unul, desi nu aveam idee cat de mare este brandul. Am mai vazut, la o cursa, cateva biciclete Bianchi si tin minte ca le-am remarcat culoarea. Declick-ul s-a produs cand am ajuns in Sicilia, intr-o vacanta, si am trecut pe langa un magazin de biciclete cu sigla Bianchi pe fatada. Am mai rulat 30 de kilometri si am intors masina si m-am oprit la magazin. Clar, acolo erau alte biciclete decat cele pe care le aveam eu. Am vorbit cu proprietarul si acolo, pe loc, am luat decizia. Cand am venit in tara, am inceput demersurile cu firma. Acum sunt importator Bianchi pe Romania”.

Eu nu ma pricep la biciclete. Dar dupa o zi in magazinul CarbonBike, am devenit fan Bianchi. Stiti cum arata bicicletele alea? Paralizezi!

“Italianii fac biciclete de o peste o suta de ani, iar Bianchi a fost mereu in Top5. Compania investeste masiv in tehnologie, in cercetare; uite, acum au niste cadre de carbon cu o tehnologie folosita si de NASA la reducerea vibratiilor. Practic, pierzi mai putina energie cand pedalezi, calatoria e mai confortabila...”. Daniel mi-a aratat si mie bicicleta-minune. Asta e.

Cu dotari de top pe ea (adica cele mai bune frane, schimbatoare, etc), un Bianchi OLTRE XR Celeste Countervail poate ajunge sa coste 55.000 de lei. A vandut una chiar luna trecuta.

“Cum pula mea sa dai 55.000 de lei pe o bicicleta?!” am strigat in gand, dupa care mi-am tras singur doua suturi in cur. Pentru ca si eu fac la fel, cand e vorba de Nikon, de serverul blogului, de lucrurile fiica-mii. Cand ajungi sa te pricepi la un produs si ai nevoie de el, incepi sa platesti cat iti permiti ca sa-l ai in varianta lui cea mai buna. 

Din 2015 pana acum, CarbonBike a vandut peste 500 de biciclete Bianchi. Cele mai multe direct, pentru ca nefiind niste biciclete ieftine, multe magazine de profil nu se inghesuie sa le expuna si sa le revanda. “Daca le compari cu ce gasesti in hipermarketuri, bicicletele Bianchi nu-s ieftine, pleaca de la 1.900 de lei. Avem si alte marci, incepand de la 900 de lei si imi place sa explic,  clientilor, ca poate pare ca bicicletele sunt niste chestii la moda, dar pretul lor nu e ca la bijuterii si ceasuri, unde platesti pentru brand. Noi vindem biciclete bune, in care nu bagi bani tot timpul, ca in alea de 400 de lei, pe care le gasesti peste tot si care, daca ai ghinion, te pot ucide. Pe de alta parte, nici nu vrem sa transmitem ca bicicletele noastre sunt doar pentru profesionisti, ci pentru oamenii care vor ceva de calitate. Daca vrei sa compari brandul Bianchi cu ceva, compara-l cu un BMW”.

Din ce-mi aduc eu aminte de cand eram jurnalist, China este tara de origine a celor mai multe dintre bicicletele din comertul romanesc, iar pretul reflecta de multe ori calitatea. Iei o groapa si ai indoit roata ca pe o felie de salam. Pinioanele se tocesc de zici ca-s din cozonac. Furca fata ti se cracaneaza la al doilea soc, vezi cum iti pleaca roata singura iar apoi iti rupi dintii de trotuar. Franele se tocesc complet la o singura coborare, dupa care mai opresti doar imbrastisand copacii. Brusc, devin atent la ce-mi spune Daniel, mai ales pentru ca as vrea sa cumpar o bicicleta pentru cineva la care tin foarte mult.

Daniel are si un service. “Primim orice fel de biciclete aici, nu ca in alte parti. Din businessul cu masini am luat niste chestii pe care le-am implementat aici. Clientul vede in timp real fotografii cu defectiunile gasite la bicicleta lui, este anuntat prin sms cand e gata reparatia”. Mici smecherii de customer relationship management, pe care Daniel le-a adus din businessul cu masini si care au fost extrem de bine primite. Acum service-ul lui e cel mai bine cotat din Ploiesti si probabil singurul cu mai mult de un angajat.

Fix cand discutam, la service apare cel mai biciclist prieten al meu. Bicicleta lui A. Stoica e fabricata in 1996, iar tizul meu s-a dus cu ea si la Varful Omu. Nu renunta la ea, ca merge ceas.

Si Daniel rupe bicla in doua cand are timp. Cel mai lung traseu: 200 de kilometri. Si l-a terminat cam asa:

Iese si cu nevasta, si cu fetele. Cu cea mica merge si la competitii. “N-o fac pentru business, desi trebuie sa recunosc ca au venit oameni in magazin dupa ce mi-au vazut bicicleta, acolo. Mergem sa ne relaxam, nu sa ne rupem capul ca sa castigam cursele cu orice pret. Fiica mea invata ce e aia o competitie, invata sa se murdareasca, isi face prieteni. Si eu am cunoscut oameni incredibil de misto la adunarile de bikeri, socializarea de dupa competitie este priceless”.

Magazinul CarbonBike e chiar la intrarea in Ploiesti cand vii dinspre munte. Treci de benzinaria Petrom, de Ploiesti Shoppping City, mai parcurgi cateva sute de metri si cand vezi un Kaufland pe stanga, incetineste. Carbon Bike e imediat pe dreapta, dupa restaurant.

“Vin o droaie de oameni din Bucuresti aici. Fiind importator, am preturile cele mai bune la bicicletele Bianchi. Si am stoc, ceea ce altii n-au. Am permanent peste 50 de biciclete, am frane, schimbatoare, roti, cauciucuri, accesorii, tot ce vrei. Aici configurarea unei biciclete asa cum ti-o doresti nu se face doar puna poze una langa alta. Vezi, pipai, testezi produsele, gasesti accesoriile...”.

Si casti, si manusi... Pentru ca si-a furat-o. “Am cazut rau cu bicla, o data, pe strada. Mergeam cu capul intors, ma uitam dupa cineva, si am cazut direct in cap, plus ca m-am julit bine de tot pe maini. De atunci port casca si manusi. Am mai cazut o data, treceam linia de sosire la o cursa. Am vrut sa bat cuba cu un organizator, dar cand am trecut peste pragul de finish cu roata fata, in viteza, cu o singura mana pe ghidon, am cazut iar direct in cap. Dar n-am avut nimic, datorita castii”.

Daniel povesteste, iar eu dau ture in jurul bicicletelor din magazin. E altceva cand vezi de aproape cat de sofisticata e mecanica de pe ele. Si cate optiuni ai, in functie de tipul de bicicleta, de stilul de pedalat, de buget. Aceeasi piesa poate costa de la 50 la 500 de lei.

Iar bicicletele de dama arata de mori, toate curbele si culorile designului italian, pe care le stii de pe Ferrari, Ducatti, Fiat, sunt aici.

 “Bicicleta de dama nu e un moft, fetele chiar au alta pozitie cand pedaleaza, iar geometria cadrului, forma seii si pozitionarea comenzilor trebuie sa fie diferite pe o bicicleta de dama. Ca daca tipa nu se simte bine, va ramane acasa si ajungi sa pedalezi singur”.

Daniel are tot timpul alta bicicleta, pentru ca i se intampla des ca oamenii sa-i spuna “cat iti dau pe bicicleta ta?” si nu vrea sa-i refuze, dar si pentru ca vrea sa testeze tot timpul noile modele Bianchi. Sotia lui are un Bianchi de dama, la fel si fiica cea mare. Fiica cea mica are o bicicleta custom, pentru ca merge la competitii.

Am testat si eu o bicicleta in magazinul lui Daniel. Una ceheasca, facuta pentru MiniCooper, cu roti mici, care se pliaza si incape si pe scaunul din fata al masinii, nu doar in portbagaj.

Usoara, pot sa fug cu ea in spate, nu sa merg. Rapida. Franele-s beton. Versatila, fiind scurta poti sa intorci cu ea in spatii mici. N-a fost rea deloc experienta pe ea, dar nu ma reped, nu vreau sa-mi iau bicicleta daca nu vrea si fiica mea una, si as vrea sa le iau diferite, plus ca mai sunt modele pe care as vrea sa le testez. Am din ce alege, la CarbonBike au si Merida, Cannondale, Cube, Giant, de toate felurile, culorile... 

"... si marimile. Probabil ca suntem singurii care avem toate marimile din fiecare model de bicicleta al fiecarei game".

A ramas ca revin, cu #magirl, sa vedem ce-i place. N-o sa cumpar biciclete de 12.000, 20.000 sau 50.000 de lei. Dar am inteles, in sfarsit, de ce merita banii bicicletele astea si de ce nu merita sa-ti cumperi una proasta doar pentru ca e ieftina. Dincolo de confort, siguranta mi se pare mai importanta.

Pe net, Carbon Bike e aici, iar pe facebook e aici, iar Daniel e aici. Magazinul doldora de biciclete e aici (waze)

Andreea mi-a pasat raspunderea rapid: "Ma, eu iti fac o dieta, desi evit cat pot sa fac asta pentru copii, ca na, copiii mai mananca pe furis o inghetata, un hamburger... Te mai intreb o data: esti sigur, nu e prea mica?"

Am dat din umeri. Dupa buletin, este. Biologic insa, fiica mea arata ca o femeie tanara. Nu doar ea, intreaga ei generatie a crescut spectaculos, devansandu-si cu mult varsta din certificatul de nastere. Apa, soarele, poluarea, alimentele, vaccinurile - habar n-am ce-a fost. A facut 1.60m inaltime inca din clasa a sasea. Acum trece a zecea si are 1.70. Plus ca nu urmeaza sa-i iau o dieta de slabit, plus ca ea a venit cu ideea, ca de cateva luni e in faza vegetariana, mananca doar avocado, lamai, mere, supe creme de legume cu rahaturi ca ghimbir si patrunjel, de care eu nu ma pot apropia. Carne, dulciuri - foarte rar. Inca ii plac lactatele, ca altfel o declaram prima vegetariana din istoria clanului Stoica, neam de tarani crescatori de vaci, gaini si porci pana la generatia mea de degenerat care sta la bloc si mananca cacaturi de la mega.

Fata care face dieta este Andreea Coman de la ZenDiet. Nutritionista. Acum cativa ani dadea credite intr-o banca si ii era foarte bine asa. Nu si corpului ei: stresul si stilul de viata de atunci au cadorisit-o cu un cancer agresiv, de care a scapat cu greu. De atunci, n-a mai vrut sa auda de munca stresanta si, dupa ce a discutat cu medicii din Austria, unde s-a tratat, nici de mancarea plina de chimicale. Doi ani a citit și învățat, dupa care si-a gasit furnizori locali si s-a apucat de gatit. Pe 7 iunie 2017 a implinit tot doi ani de cand a lansat ZenDiet, un serviciu de catering cu mancare sanatoasa impartita in trei diete: detoxifiere, slabit si vitaminizare, care pot fi tinute 1, 3, 5, 7 sau 14 zile. 

Andreea: "Detox e un termen controversat, dar eu le explic oamenilor ca singurul lucru pe care-l asigura este o vacanta digestiva. Cand consumi doar piureuri si sucuri, nu prea mesteci, stomacul digera imediat continutul, iar organele digestive se odihnesc, cumva. Dupa o dieta de-asta, te simti mai bine, mai odihnit, mai cu chef de viata". 

#magirl a vrut dieta scurta de detox si eu am acceptat pentru ca e complet inofensiva. Portiile sunt normale, caloriile sunt la locul lor si meniul nu include socuri alimentare cretine, gen azi carne, maine paine, poimaine morcov. Zilnic, timp de trei zile, Andreea mi-a livrat ditamai pungoiul de hartie cu sucuri, salate si supe crema si tot zilnic fiica mea s-a declarat si incantata, si satula. Pret: 360 de lei, adica ceva mai putin decat as fi dat de 20-30 de kilograme de fructe de n feluri, cu care sa scot fum din robotul de bucatarie, in 7-8 ore de munca. Acum #magirl vrea si dieta de vitaminizare. Pana mea, chiar ii place cum gateste fata asta.... 

Dietele de slabit functioneaza cam la fel. Primesti in fiecare zi cele 3-5-pula mea nu stiu cate mese pe zi, in recipiente marcate cu "masa 1, masa 2" etc. Nu doar sucuri.

Andreea: "Stiu ca sunt mai multe firme care livreaza asa ceva, dar eu cred ca serviciul meu e diferit. Nu am doua diete identice. Dupa ce omul isi alege dieta pe durata dorita, discut cu el si eliminam impreuna alimentele care nu-i plac sau la care are intoleranta sau alergie. Abia apoi ii fac meniul, personalizat dupa preferintele lui. Stiintific, ca de-asta am facut scoala de nutritionisti, nu fac dietele cum ma taie capul".

Ai zice ca poti face si tu asta, acasa, fara sa mai dai bani pe mancare. Ca o dai pe carne slaba, pe salate.... Poti o pula! Eu sunt cel mai bun exemplu. Acum doua saptamani am constatat ca am 88 de kile. M-am privat de paine, n-am mai mancat seara tarziu, am rontait mere ca un cal cand mi-era foame. Dar pentru ca nu mananc dupa un program stabil si pentru ca inca mananc aiurea (aia e, imi place porcul), am slabit, intr-o saptamana care mi s-a parut extrem de lunga si de paupera, doar 600 de grame.

Andreea: "Infometarea este cea mai proasta dieta de slabit. Doar te subnutresti si cand te reapuci de mancat normal, primul lucru pe care il face organismul tau e sa faca depozite de grasime. Trebuie sa mananci normal, dar nu mai mult decat consumi. Am clienti care rup sala, dar rup si masa. Pai cum sa slabesti cand tu consumi 2.000 de calorii pe zi si mananci 2.500?"

Si atunci, cum dracu' de te saturi si ti-e bine doar din sucuri si piureuri? "Conteaza din ce le faci. Exista legume si fructe care sunt medicamente naturale, iar daca le combini le poti amplifica efectul. Catina creste imunitatea, morcovul ajuta tenul, spanacul inhiba apetitul pentru dulciuri, sfecla rosie ajuta la anemie etc. Fac dietele urmarind si aceste efecte, nu urmarind doar caloriile. Iti scad retentia de apa, iti cresc oxigenarea celulara, iti reduc grasimea din jurul organelor si masa de tesut adipos. Nu te transform in vegetarian, dietele de slabit contin si carne, si carbohidrati, dar nu in cantitati mari. Poti pierde 1.5-2,5 kg in 3 zile, sau cinci kilograme pe saptamana, fara sa te infometezi, daca ai incredere in mine si nu trisezi", povesteste Andreea.

De ce sucuri si piureuri? De ce sa nu mestec si eu, ca omul, un morcov? "Cand esti cu sucurile dupa tine nu mai mananci gunoi chimic, pe unde te-a prins foamea. Iar cantitatea de legume si fructe in stare cruda din fiecare sticla de suc este mult mai mare decat ceea ce ai putea sa consumi in mod normal la o masa".

Cat discutam, Andreea mi-a dat un suc gros ca o crema, de o culoare dementiala. Mi-a spus abia dupa ce l-am baut ca avea si ghimbir si sfecla, adica ceva ce eu nu consum, pentru ca "sfecla e furaj" iar "ghimbirul are un gust de cacat" (am citat din mine). Sucul ala a fost, insa, delicios.  

Clienti? Destui, ca preturile sunt de la 100 la 1.500 de lei. Din toata tara. Si romani, si straini. "N-a fost oras mare in care sa nu livrez diete, in astia doi ani si nu am avut nici un singur feedback negativ. Am observat o chestie interesanta: femeile care tin dietele mele le recomanda si prietenelor, iar barbatii le repeta, tot pe ei. Tot mai des apar, mai nou, cererile venite de la cupluri. Adica tine si el dieta, sa nu-i faca pofta sotiei, sau invers. Am si comenzi de grup, gen 3-4 colege care tin dieta in acelasi timp, incurajandu-se una pe alta. Ca e altceva decat atunci cand tii singura o dieta si poftesti la ce mananca restul biroului.."

Evident, si familia Andreeei consuma tot asa ceva. La ei in casa nu gasesti niciodata sucuri din comert, mezeluri si dulciuri gata preparate. Fiica mananca doar hrana sanatoasa, sotul (il stiu, e genul ala de corporatist fit, fara burta), se aliniaza fara efort la dietele casei, iar Andreea tine dieta detox la debutul fiecarui anotimp. Si se cunoaste, din 2011 cancerul ala nenorocit nu a mai aparut deloc prin analize...

Pe Andreea Coman o gasiti pe zendiet.ro, pe facebook.com/zendiet.ro, tot pe facebook dar pe persoana fizica, dar si la telefon 0743 765 248. Sa n-o luati tare, ca e o mana de om, da?

UPDATE - sapte luni mai tarziu, Andreea e la schi, dar brandul ZenDiet o sa fie reprezentat, la lansarea volumului trei din Tipul din filme nu exista", de celebrele sucuri care fac bine. Detaliile intalnirii de sambata, 17 februarie, din Bucuresti, sunt AICI (link). Sa ne vedem cu bine. 

Pentru ploiesteni: noi ne vedem miercuri, 14 februarie, la cafeneaua 5 To Go Ploiesti. Nu pentru ca e Valentine's Day in ziua aia, ci pentru ca Alina si afacerea ei cu gust bun implinesc doi ani. Evident, vin cu carti si o sa stau acolo toata ziua. Daca nu e frig rau, vin si cu Ghena.

cine nu poate veni nici colo, nici dincolo, dar vrea cartile mele cu autograf, sa si le ia de aici:

   

Pachete-Cadou, numa' bune de dat tipelor misto de Valentine's Day, Dragobete, 1 Martie si 8 Martie. 

pachetul 1, dedicat celor care au deja unele din cartile mele - link

pachetul 2, dedicat celor nu au auzit inca de seria "Tipul din filme..." link

pachetul 3, dedicat celor care nici n-au auzit, vreodata, de mine: link

Fusesem la Galeria Alexandra's, sa discut organizarea unui curs de fotografie cu telefonul (iunie / care vrei, da un semn la contact @ bogdanstoica.ro). Eram de sase ore in Bucuresti (cam 15 ore in timp ploiestean) si cand Florin a zis "hai la Harbour", am acceptat pana sa zica ultimul "r", desi nu stiam ce e aia, atat eram de rupt de foame. Si-am ajuns imediat, ca zona aia e ca o garsoniera, iar mie imi place la nebunie inghesuiala aia de cladiri vechi, zeci de localuri si multi pietoni, Piata Amzei face ca Centrul Vechi sa arate ca o statie de autobuz din Vaslui.

In carciuma, șmaf, surpriza unu. Harbour are o terasa fix cum imi place mie. Cu bani putini, cu mult lemn si cu un designer bun, fix cum te invata intr-o tabara buna de afaceri, a facut baiatul ala un spatiu absolut perfect, te simti foarte inauntru, doar ca poti sa fumezi. M-am asezat la margine si m-am simtit perfect, era ca si cum as fi mancat langa o fereastra.

Surpriza doi: langa "fereastra" de la cotul meu incepe sa-si parcheze bicicleta o superpizda. In colanti si bustiera. Aplecata. Cu fundul spre mine. Cu greu imi dezlipesc retina de semnele obscene pe care mi le face lenjeria ei prin colanti si remarc o vietate, la doi pasi de superpizda. Focalizez si-mi dau seama ca e un tip. Treij'de kile cu hainele ude, privire de treij'de de neuroni. Era tipul tipei. Cum eu nu ... in trei, ma intorc la ale mele. Au intrat si ei in Harbour, la o masa din spatele meu.

Surpriza trei: Florin alesese deja mancarea: ciorba ruseasca si ficat de vitel. Si cat o ardem un pic la discutii, vine ciorba.

De fapt, a venit o farfurie maaaare-mare, cu un ghem de carne pe fund. Cand sa zic "coae, eu am comandat ciorba", o mana abila apare de peste umarul meu cu o chestie si-mi umple farfuria, peste carnea aia, cu o zeama rosie...

...DEMENTIALA! Pe bune, a fost cea mai buna ciorba mancata de mine, vreodata, in Bucuresti. Ca la Bucuresti nu prea stiti cu ciorba si am fost dezamagit in repetate randuri.

Zece minute mai tarziu, șmaf din nou: ficatul de vitel. Pe care, sincer, nu-l prea doream. Eu prefer ficatul de porc, cu mamaliga, usturoi, asta de vita e de obicei tare, fara gust, plin de chestiile alea care...

... CARE NU EXISTA. Babaiatule, era fraged ca ficaciorii de pui. Subtire, nu gros. Cu textura perfecta. Bine facut. Cu gust de ficat, nu de talpa de pantof.

Superpizda parcase bicicleta aia ca o pula, orice masina care incerca sa se strecoare pe gangul de langa Harbour dadea peste ea. O data i-a salvat-o un tip. A doua oara s-a dus singura sa o mute. Ma pregateam sa ma uit urat la lesinatul cu care venise. Nefericitul isi mulase fizicul de mutant pe un scaun, si asista impasibil la munca superpizdei. Am vrut sa-i zic ceva de genul "coae, misca-ti hoitul si poarta-te ca un barbat", dar cand mi-am dat seama ca superpizda vine iar cu fundul ala misto la nici un metru de mine, m-am oprit, pentru ca semibarbatul ala imi facea un favor. Asa ca am tacut si mi-am mestecat ultimile bucati de ficat de vitel cu ochii la fundul superpizdei. Excelenta combinatia, va spun eu.

Eram perfect constient ca ma uit ca vitelul la poarta noua. Nu ma dau niciodata la o tipa cuplata, plus ca mai aveam treaba, plus nu puteam sa beau alcool pentru ca eram cu masina in Bucurestiul vietii, ca daca n-ar fi Piata aia a Amzei asa misto, m-as fute in ele de combinatii la Capitala si as face ce fac de obicei cu bucurestenii cu care am treaba ("ia veniti voi la Baneasa, ca e la jumatatea distantei dintre Ploiesti si orice loc din Bucuresti"). Dar mi-era atat de bine asa. Mestecam privind fix si ma gandeam ca dupa ficatul ala perfect de vitel mergea un vin. Mergea si tipa aia, dupa vin. Undeva, confortabil, cu fraierul ala afara, pazind bicicleta...

Harbour e AICI. Sa cereti ficat de vitel, da? Si sa cititi.