{k2storecart 22344}

{k2storecart 22342}

{k2storecart 22340}

Eu nu mănânc carne de pui de magazin. Nu-mi place. Nu de acum, ci de copil. Nu am o explicație la chestia asta. Probabil că mecanismul meu imunitar e sensibil la căcaturi și hormoni și mă avertizează, subtil: "vezi că e ceva nasol în chestia asta". Și cred că n-ar trebui să o mănânce nimeni, mai ales copiii. Că e plin, în pula mea, de băieței cu sâni și de fetițe cu ciclu încă din clasa a treia. Iar copiii mănâncă - futu-i pediatria mă-sii, "o cărniță ușoară, dați-i pui".

Când am ajuns jurnalist am găsit, în fermele de pui în care am ajuns, o droaie de argumente în favoarea acestui nu-mi place. Am văzut pui de șase săptămâni mari cât niște pui de trei luni, după ce fuseseră "injectați" prin hrana, cu hormoni de creștere. Tot de pe poziția aia de "câine de pază al societățîi" am văzut ce pățește puiul și după ce a fost ucis și tranșat. Câtă sare, apă și "conservant" primesc copănele alea ca să arate ca din desenele animate, sau cât oțet și colorant roșu primesc după ce se strică, dar întreprinzătorul ține morțiș să le vândă ca proaspete.

Așa că atunci când s-a născut fiica mea, mi-am propus să nu-i dau niciodată din mizeria aia, atâta timp cât ii pot controla alimentația.

Stăteam la bloc, în două camere plus balcon. Ai mei stăteau în oraș, într-o curte plină de asfalt. De unde pula mea găini de casă?

După câteva zile de documentare, am "copt" următorul plan.

1. Am găsit un crescător de găini, undeva la țară, și am cumpărat de la el 100 de ouă de găină brahma, de-aia mare. E o găină care ajunge la 5-6 kile greutate și care face ouă de pe la 6-7 luni.

2. De la Metro am cumpărat două clocitoare electrice.

3. Am trimis undeva la țară ouăle și clocitoarele și am asigurat lunar (câteodată am uitat, cred), o suma de bani pentru curent, hrană, etc.

4. Din cele 100 de ouă au ieșit 78 de pui, din care au trecut de "copilărie" cam 50. 

5. După vreo jumătate de ani, #magirl a început să primească constant ouă de țară. Inclusiv iarna, că brahma face asta fără probleme. După alte trei luni a început să vină și carnea. Un pui/găină pe săptămână. 

Nu mai știu cât a durat povestea. Mult, probabil 8-10 ani. O parte din ouăle fiecărei noi generații mergea la clocitoare pregătind o nouă generație de gaini. Stiu ca dupa circa trei luni, am mai cumparat o suta de oua pe care le-am trimis la "ferma", dar n-am mai tinut socoteala eficientei lor. Gazda găinilor mele nu mi-a mai cerut bani, pentru că producția de ouă/carne era suficientă și pentru familia lui și pentru micul comerț specific gospodăriilor rurale. Pe oua am dat vreo 500 de lei. Pe incubatoare vreo 200. Plata aia lunara era de vreo 100 de lei. In total, am cheltuit vreo 2.500 de lei, pentru care am primit, anual, 3-400 sute de oua de tara si 50-100 de kilograme de carne de pui curata. Cred că până la zece ani fiica mea a mâncat doar carne și ouă de casă, "cultivate" normal. Iar când a scăpat în lumea "mă duc singură la școală", "mă duc la mall cu niște colegi", era ok: preferă gustul de găină de casă, ceea ce, după umilă mea părere, e un succes, în condițiile în care, după o sută de ani de progrese în creșterea animanelor și in protecția consumatorilor, mâncăm o carne de pui mai proastă decât mâncau strabunicii nostri. 

Nu spun că planul meu e cel mai bun dintre toate. A fost bun pentru mine. Sunt sigur că dacă-ți bați capul un pic, poți găsi o alternativă la mizeria aia de carne din supermarket. 

pentru chestii mai vesele apasa aici https://bogdanstoica.ro/shop

Am scos din tipar cartea despre istoria schiului românesc vineri seara. Luni, i-am dat una unui amic. M-a căutat o oră mai târziu să-i mai dau două, ca să le dea cadou pe magazinul lui online. Marți, m-am întâlnit cu un amic: el voia să-mi dea niște vin, eu voiam să-i dau niște cărți despre schi, pentru că și el și soția lui sunt megapasionați de sportul asta. Câteva ore mai târziu mi-a mai cerut șase, să le dea unor prieteni. Iar miercuri, de Crăciun, mi-a scris ownerul unui magazin online, întrebându-mă cum ar putea să-mi vândă cartea pe platforma lui. Dincolo de starea de bine pe care aș numi-o generic "eram sigur că o să prindă cartea asta", mi-am făcut timp să mă uit pe netul românesc în căutarea schiului și schiorilor. Și m-am cam îngrozit. 

1. Peste jumătate din capacitățile de cazare din zona pârtiilor de schi au niște site-uri care necesită ... pana mea, trebuie șterse și făcute din nou. Cu bling-bling, cu portocaliu și mov, cu gif-uri cliping "welcome! welcome! welcome!". Păi un user de 17-20 de ani nici nu știe să umple pe o asemenea pagină de internet, o să creadă că a dat peste niște viruși. Iar altele au doar pagini de facebook. Deci cand pica reteaua - pa-pa clienti. 

2. Încă sunt o droaie de site-uri de acest tip care nu au funcționalități banale, ca link spre rețelele sociale, sau formular de rezervări și plăți. Păi de unde clienți, tată? Tu crezi că eu o să te sun să-mi povestești pensiunea pe care o ai? Vreau poze, video, vreau să achit până nu se ocupă. 

3. Peste un sfert din antreprenorii cu interes în zona cazare/masă schiori nici nu au site-uri proprii, se bazează exclusiv pe booking și tripadvisor. Și asta e grav. Dacă site-urile astea fac poc, ți se duce dracului business-ul. Trebuie să ai propria ta carte de vizită pe internet. Serios, chiar trebuie.

4. Nici tripadvisor, nici booking, nici turneo nu au listate toate capacitățile de cazare din România. Iar asta este incorect față de useri, cărora li se sugerează că tot ce este important în domeniu e listat. Site-urile astea mai au o problemă: confuzia. Nu poți să ai aceleași poze la două vile complet diferite, sau să-mi spui că foarte aproape de un hotel din Predeal se află castelul Bran, iar față de alt hotel din Predeal, aflat lângă primul, se afla mănăstirea Sinaia.  

5. Despre localurile din zona montană, fie ele restaurante, pub-uri sau cafenele nu vei găși mare lucru nicăieri. Mi se pare foarte trist. Da, funcționați pe full, în fiecare iarnă, că noi, turiștii, suntem mereu mai mulți decât mesele și scaunele voastre. Dar de ce ai refuza să atragi acei clienți care rezonează cu spațiul și cu produsele tale, lucru ce se va reflectă în social media și îți va aduce și mai mulți clienți complet de acord cu preparatele și prețurile tale?

6. Doar unul din zece site-uri de hoteluri/localuri are și conținut în limba engleză. Despre germană, franceză, rusă, adică limbile vorbite de 50% din turiștii străini care vin în România, nici nu mai pomenesc. Lipsesc, de asemenea, mențiunile deja faimoase în turismul internațional: primim cu animale, nu primim cu copii, avem meniu vegan, pâine fără gluten, etc. 

7. Cel mai nasol lucru pe care l-am găsit pe net despre businessurile din spatele conceptului schi în România mi se pare însă prezența masivă a site-urilor ce promovează destinații din străinătate în limba română. Cred că am găsit 50 de site-uri care vând cazare, mâncare, cursuri de schi, echipamente, etc în Austria. Pe locul doi la marketing în limba română ar fi Bulgaria. Urmeaza Cehia, Slovacia, Germania, Franța...  

Și mi se pare trist. Internetul încă mai este un câmp de luptă în care un puștan de 12 ani se poate război de la egal la egal cu un hotel de zece milioane de euro. Cât despre turismul din România: da, avem prețurile cam mari, infrastructura cam varză, dar încă suntem capabili să oferim oamenilor din toată lumea ceva ce alții nu mai au: senzația de conexiune cu natura, un gust senzațional al mâncărurilor, niște băuturi care-ți dezlipesc retina ca ayahuasca acelui dobitoc și niște femei care te fac să-ți dai verigheta pe pârtie la schimb cu un pahar de vin fiert. 

Cu toate problemele noastre, suntem mișto rău. Aproape la fel de mișto ca in perioada in care a inceput, si in Romania, povestea "săniușului de-am'picioarele".

Hai, că se poate. 

Cartea care n-ar trebui să lipsească nici unui iubitor al sporturilor de iarnă este aici [http://bit.do/istoria_schiului] sau, la un preț mai bun, aici [http://bit.do/colectia_strabunicii]. In plus, ca de fiecare dată când apare un titlu nou în colecția străbunicii, apar și decorațiunile vintage autentice legate de noua carte. Peste treizeci de printuri vechi, autentice, care arată cum se schia în România acum o sută de ani, sunt acum in sectiunea decoratiuni. Cauta-le folosind tag-ul Schi Vintage Romanesc. 

{k2storecart 22343}

{k2storecart 22341}

Dacă se uită un cost-killer la mine pe site o să-și pună mâinile în cap. Cărțile sunt tipărite pe hârtie reciclată sau de import, pe site se dau gratis diverse cărți/lucruri/chestii vechi celor ce cumpără cărți, iar prețul transportului cărților e suportat de mine, nu de cumpărător. Ai zice că mai rău de atât nu se poate. Ei bine, se poate. Nu câștigul financiar este principalul meu scop in viată.

Bine pregătit în promoții din care pierd, m-am gândit să-ți propun și ție așa ceva. Adica o promoție din care tu n-o să câștigi nimic. Promoția sună așa:

La fiecare carte Străbunicii cumpărată de tine, o carte pentru copii va ajunge la Hospice Casa Speranței.

La fiecare carte scrisă de dobitocul de Ghenă si cumpărată de tine, încă o carte pentru copii va ajunge la Hospice Casa Speranței.

La fiecare carte Tipul din Filme Nu Există cumpărată de tine o să te felicit călduros pentru alegere, pentru că o să razi cu spume citind, și atât. Seria asta nu este (numai) a mea, aici nu am libertatea de mișcare demonstrată anterior.

Iar dacă se adună prea multe titluri identice (în ianuarie 2020 "cota" Hospice a fost peste 100 de cărți), ca să nu-i umplu pe oamenii ăștia cu dubluri, promit că o să pun și cărți de biblioteca. Adică nu neapărat ale mele, nu neapărat noi. Cărți bune, în stare bună, Zece la una. Adică dacă tu cumperi una și nu e cazul să le mai trimit un titlu de-al meu pentru că îl au deja în prea multe exemplare, o să trimit la Hospice trei-cinci cărți de biblioteca.

Ce-mi veni? Păi, îmi veni rusinea. Am o sănătate de fier, n-am fost la doctor decât o dată în ultimii 40 de ani. Alții.... Pana mea, cu mâncarea de doi lei din supermarketuri, cu poluarea industrială tot mai acută și cu politicile de sănătate binecunoscute, nu mă mir că aud la tot pasul de îmbolnăviri serioase. Mi s-a făcut un pic rușine că-s așa bine. Așa că am luat netul la arat, căutând o țintă care să mă ajute să mă simt mai bine. Am găsit trei. Hospice Casa Speranței este prima care mi-a răspuns și mi-a zis "ok". Și gata.

Am făcut și un mecanism de verificare, pentru cei paranoici (ca mine). Hospice va primi la fiecare final de lună, o dată cu cărțile, o listă cu data / prenumele cumpărătorului / numărul de cărți. Atât, să nu intrăm în zona GDPR. Cumpărătorii vor putea suna/scrie la Hospice, întrebând dacă in (exemplu) ianuarie există în tabel vreun (exemplu) "Costel" lângă care se află (exemplu) cifra "3".

Pentru cine nu știe, HCS este cea mai mare fundație din România care oferă gratuit servicii paliative pentru copiii și adulții diagnosticați cu boli incurabile. Pana acum, organizația a îngrijit, în cele două centre din Brașov și București, aproape 30.000 de persoane printre care foarte multi copii. Si-am zis ca ar fi misto sa aiba fiecare din ei ceva vesel, pozitiv, de citit. 

Cartile mele sunt aici. Toate celelalte promotii continua sa se aplice, nu va iau nici transportul gratuit, nici gratuitatile.

Da, domnu' ministru. Regret să fiu eu cel care vă dă această veste, dar trebuie să raportez: s-au pișat. Făptașii au fost numeroși, Cam un milion de oameni. Toți au folosit o brichetă și niște articole pirotehnice interzise, cu care și-au terorizat, preț de 20-30 de minute, vecinii, fără frică de dumneavoastră, de ministerul de Interne, de poliție și de jandarmerie. Mai toate orasele au aratat azi-noapte ca niste zone de conflict din Beirut sau Damasc. 

Știu, nu aveați cum să dispuneți ca toate efectivele poliției și jandarmeriei române să bântuie pe toate străzile României făcând dosare penale în stânga și în dreapta, în noaptea de Revelion. Înțeleg că nu se poate. Se poate, însă, să faceți cumva ca anul asta să nu mai intre în țară asemenea cantități de articole pirotehnice interzise cât să ajungă la un milion de oameni. Acolo e buba. În zona de contrabandă. Că eu, sincer, nu pricep cum e posibil să aduci în țară zeci de camioane de mini-bombe, în contextul amenințărilor teroriste. Pare că statului român nu-i pasă de posibilitatea de a pune laolaltă într-o cutie cinci "petarde-bombă" și să faci din ele o bombă veritabilă. 

Dacă vreți, vă dau și câteva ponturi, să vă iasă lucrurile mai bine. Cele mai mari "izvoare" de petarde periculoase sunt China și Bulgaria. Adică dacă instalați niște oameni integri la Constanța, Vama Veche și Giurgiu, rezolvați 80% din problema creata de contrabandisti. Vă mai trebuie 12 oameni să urmeasca grupurile de vanzari de pe facebook (acolo se misca angrosistii) si site-urile olx, lajumate și okazii unde retailerii difuzeaza anunțuri de vânzare sub denumiri ca "revelion". Ar fi, de asemenea, grozav, să vă puneți oamenii de la poliția economică să stea într-un control sistematic la firmele de furnizat show-uri pirotehnice: cât ai importat, cât ai folosit, unde's capsele, etc si niste oameni din corpul de control in unitatile de instruire ale politistilor si jandarmilor, de unde dispar, periodic, materiale pirotehnice de instructie. Si sa faceti, va rog, o campanie de comunicare misto, care sa dureze doua luni, nu doar o postare stupida pe facebook. 

Ce să zic? Regret că ați început anul plin de urină pe minister. Că mafia articolelor pirotehnice, formată din imbecili de serie, nu din genii malefice, v-a făcut azi-noapte să mirosiți ca gardul din spatele unei discoteci din Vaslui. Faceți cumva, va rog, să n-o mai pățiți și anul viitor. 

Inchei dandu-va ceva din casa. In 2015, am scris un text aici in care imi exprimam nemultumirea la adresa cretinilor care folosesc petarde. A făcut atunci vreo 50.000 de afișări. L-am redifuzat, zilele astea, și ghici ce? A făcut încă o sută de mii de afișări și vreo două mii de like&share. Iar asta nu se întâmplă niciodată, un text vechi e doar un text vechi, nu-și depășește niciodată audiența inițială. Faptul că acest text a comis-o arată că problema era mai gravă la final de 2019 decât la final de 2015. Adică pe ministerul dumneavoastră se pișă niște ciurii-burii de cinci ani, nu de ieri, de azi. 

pentru chestii mai vesele apasa aici https://bogdanstoica.ro/shop

Eu nu știu să schiez. M-am urcat o dată pe niște schiuri, la Cota 2000. Nu cu un instructor, ci cu niște amici. Era să-mi rup gâtul, coloana, schiurile și m-am speriat de moarte. Pe vremea aia nu mi s-a părut grav că n-o să schiez, făceam drumeții montane în fiecare weekend, iar pârtiile de schi mi se păreau prea mondene și prea colorate. 

Au trecut anii (vreo 15) și am reajuns, accidental, în zona pârtiilor de schi. Prin Poiana Brașov. Altceva. Tot colorat, tot monden, dar cool. Oameni mișto, nu cocalari cretini. Și am văzut o droaie de oameni care coborau calm, lent, privind muntele. Se vedea că sunt doar ei cu gândurile lor. Și mi-am dat seama că am și eu senzația asta când îmi conduc mașina pe drumuri goale, prin păduri. Sunt câteva cotloane rutiere verzi pe lângă orașul meu, o nebunie, când simt că pocnesc de stres dau o tură pe acolo. Iar seara am inteles de ce pârtiile de schi sunt StupidLess. Am fost la un party outdoor pe un frig ca-n Siberia. Neputând să-și afișeze arsenalul de club, respectiv bijuteriile și hainele de firmă, proștii și cocalarii au lipsit. Și ghici ce? A fost megamișto fără ei. 

Mi-au rămas în minte oamenii ăia mișto de pe pârtia de schi și am trecut la "to do" în colecția Străbunicii și o istorie a acestui sport. Și am descoperit ceva minunat pentru un pasionat de istorie: ciuciu informații. Acum o sută de ani, când a apărut la noi, sportul asta s-a numit "săniuș de-am'picioarele". Pe urmă s-au adunat niște oameni minunați care au făcut cluburi montane, au amenajat pârtii și au început să-i învețe și pe alții cum să schieze. Cum statul pe vremea aia nu era un agresor bătut în cap, i-a sprijinit și s-a ajuns la sporturi de iarnă în toată regula. De deasupra tuturor, o familie regală de excepție avea zilnic un reprezentant pe pârtie: Carol, Ileana, Nicolae, Mihai schiau cu drag și cu pricepere. Normal, au început să vină la munte și curioșii, iar unii dintre ei au început să schieze, apoi publicul s-a împărțit între cei doi poli de interes, Poiana Brașov și Sinaia. 

Așa am ajuns unde suntem. Să țineți minte, da? De la câțiva iubitori de munte și de la o familie regală iubitoare de schi. 

Povestea acelor ani spectaculoși, plină de imagini pe care n-o să le găsiți pe internet, cu sfaturi de schi, echipamentele de schi, bunele maniere la schi, unde te cazai când mergeai la schi, unde mâncai, cum te distrai și multe-multe alte lucruri interesante este acum în "Cum învățau străbunicii tăi să schieze", a cincea carte din seria străbunicii. Cartea este disponibilă la vânzare AICI (link), iar la preț mai bun o găsiți AICI (link) sau AICI (link). Fie să vă încapă în rucsac când ieșiți pe pârtie și să vă bucurați de ea în telescaun sau la un/o ceai, vin fiert, cafea, rom, între coborâri.