Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri ca nu prea ii mai place de OMV. “Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate”, a afirmat Traian Băsescu.
Jurnalistii care au fost miercuri de serviciu au tras prima concluzie care le-a fost la indemana.
De unde venea Basescu? De pe platforma maritimă Ocean Endeavor, apartinand americanilor de la ExxonMobil, cu care Petrom face foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural din Marea Neagra. “E clar, presedintele se pune bine cu licuriciul”.
Cand a declarat asta? Imediat ce OMV a convenit cu Gazprom să înfiinţeze o companie mixtă care să construiască şi să opereze tronsonul austriac al gazoductului South Stream, proiect pe care Comisia Europeană nu îl susţine. “Clar, a aflat acum cat sunt de avansati sunt austriecii in negocierile cu rusii”.
Nu, tata. N-are nici o treaba una cu alta. Basescu a pus povestea in contextual asta ca sa-i flateze pe americani, de care are nevoie mai ales dupa ce isi termina mandatul de presedinte. Stie si el, ca si mine, ca, in realitate, OMV a inceput deja niste politici comerciale care dezavantajeaza statul roman. Si marele plan al OMV vorbeste despre exportul de resurse energetice.
Carbune – nu poate. A pus OMV mana si pe singura mina de petrol din Europa, dar nu e plina cu carbuni.
Carburanti nu, pentru ca romanii ii cumpara ca niste cretini, la preturile nejustificate la care ii vand si Petrom, si OMV, si Rompetrol, si LUKoil, si cine dracu’ o mai fi in piata asta.
Gaze? Neah, ca nu prea e voie. Si nici nu suntem gata cu ce ne trebuie, pentru asta. Avem conducta Szeged-Arad, prin care sistemul nostru de transport este conectat la cel din Uniunea Europeană, dar, tehnic, pana recent, se puteau face doar importuri de gaze.
Si-atunci, ce mai ramane?
Energia electrica. Sau nu stiati ca cand austriecii au la Brazi, Prahova, o gigantica centrala in cogenerare, care face, din gaze, energie electrica, ce poate fi exportata fara probleme? Centrala este atat de mare (860 de megawaţi, adica 8% din necesarul de curent electric al Romaniei), incat, datorita ei, OMV-Petrom este oficial al patrulea mare producător de energie electrică din România şi singurul care nu are statul ca acţionar majoritar.
Stiti cum se spune in raportele OMV la chestia asta? “Optimizarea lanţului valoric al gazelor”. OMV si-a anuntat intentia care nu e in rezonanta cu strategiile romane de securitate energetica inca din 2012. Stia si Basescu, evident, tot de atunci. Dar doar acum i s-a parut ca e momentul sa faca si pe desteptul, si pe patriotul.
Nu e nici una, nici alta. E doar licuriciofil.
....
text publicat pe www.psnews.ro