Am zis eu că-s băiat deștept, și că fac căcatul praf, dar mi-am furat-o de fiecare dată.

• Am zis că nu semnez decât câteva cărți pentru fiecare librărie Diverta, și-am semnat câteva sute, că Diverta are j'dă mii de librării...
• Am zis că decât să dau autografe, mai bine scriu dedicații pentru cei care au cumpărat cartea înainte să apară, dar am semnat ca Mig-ul, ore în șir, un munte de cărți.
• Am zis că nu fac lansări, ci întâlniri cool, relaxate, dar uite că nu scap nici de formatul standard.

N-am cum. Adică, cei de la Diverta chiar s-au dat peste cap să promoveze cartea, e de porc să le refuz cererea de a mă întâlni cu clienții lor.

Așa că joi, vineri, sâmbătă ne vedem în trei librării Diverta. Toate din București (ai programul în imaginea de mai sus). Ce-o să facem acolo? Păi, ce vor divertioții și ce vreți voi. O să discutăm, o să semnez pe cărți, facem poze... Vă rog în avans să mă iertați dacă o să mă port aiurea, dar, pula mea, eu nu știu de-astea, cu reflectorul pe mine. Sper să reușesc să articulez niște mulțumiri pentru toți cei care devorează primul tiraj din Tipul din filme nu există așa cum devorează niște copii un tort. Adică, nu mă înțelegeți greșit, eu am fost și sunt extrem de sigur că veți râde la maxim citind această carte, surpriza vine din numărul vostru. Sunteți mulți ai dracului. Multe, ca să fiu mai exact.  

Mă mai confrunt cu un fenomen extrem de mișto. Cartea mea este folosită drept cadou. Sunt atât de mulți cei care au cumpărat mai mult de o carte de nici nu vă imaginați, asta fără să-i adaug pe Robert, Mircea, Dragoș, Dan, Cosmin și Gabi, care au cumpărat zeci de cărți pentru a le face cadou angajatelor lor. De fapt, din tot ce mi se întâmplă de când a apărut cartea, ăsta e lucrul care mi se pare cel mai mișto.

Îmi cer iertare cititorilor din țară, pentru că le-am refuzat cererile de a ne vedea, dar vă rog să nu mă confundați cu Hemingway, care stătea la geam cu pipa-n gură și aștepta să-l cheme cineva și să-l laude. Eu nu-s scriitor decât conjunctural, în viața de zi cu zi trebuie să fiu periodic în anumite locuri, am facturi de plătit și am treburi de făcut. Nu am timp să mă urc în avion/tren/mașină și să petrec două zile la Timișoara, deși știu niște tipe foarte mișto acolo. În plus, pentru că România nu e o țară în care o librărie să-și permită să plimbe și să cazeze pe cineva așa, din senin, mizând că va vinde câteva sute de cărți la evenimentul ăla, ar fi o tâmpenie pentru orice părinte normal la cap, nu doar pentru mine, să-și cheltuiască banii pe plimbări de umflat ego-ul, în loc să-i dedice progeniturii din dotare.

Aștept recenzii, de la cine a citit cartea, aici. Aștept mesaje la contact @ bogdanstoica.ro de la cine vrea să dea cadou un număr mare de cărți cu autograf. Iar cine n-are o Diverta la îndemână, sau reușește să trăiască foarte bine și fără să dăm nas în nas într-o librărie, își poate cumpăra cartea de aici.

#nevedemlamall

"Trage-l cu un băț, cu ceva, și aia e, că altceva nu ai ce să mai găsești iar eu n-am timp să vin să-ți descui clădirea", mi-a spus omul la telefon. Eram în fața fostului cinematograf Scala, chiar lângă Casa Modei, iar prin geamurile prăfuite și sparte ale ușii se vedea un poster imens cu Ștefan Mihăilescu Brăila. Sunasem la numărul de telefon de pe bannerul cu "de închiriat" și l-am sunat pe proprietar, rugându-l să mă lase să dau o tură prin clădirea atât de frumoasă și de bine ascunsă în centrul Ploieștiului. M-a refuzat, iar eu n-am putut să scot posterul, prin geamul spart, am reușit doar să-l rup...Clădirea Casa Modei, din spatele Palatului Administrativ, ascunde perfect cinematograful Scala, deși e mare păcat. Ăla e cinematograful care trebuia salvat, pentru că funcționa într-o clădire frumoasă și avea o grădină de vară, unde pe vremuri rulau filme. Din păcate, ca niște români buni ce suntem, ne-am căcat în potențialul nostru și la capitolul "cinematografie", acum Ploieștiul are închise toate cinematografele vechi și mișto, deși câtea sunt antebelice.

Fix acolo, în miniparcarea aia de lângă Casa Modei și din fața cinematografului Scala, este Colțul cu Flori. Nu e o denumire oficială, ci una care definește una dintre cele mai mișto povești de business pe care le-am văzut în ultimii ani. L'Atelier des Fleurs și Chic Fleuriste sunt două firme, cu sediile învecinate, având aceeași adresă (strada General Moșoiu nr. 3). Despre Chic Fleuriste am mai scris. Îi aparține Laurei Drăghici, o fostă directoare de bancă, în prezent unul dintre foarte puținii artiști fleuristi ai României. N-aveam de unde să știu, în aprilie, că Laura se va împrieteni atât de bine cu Cristina, de la L'Atelier des Fleurs și care e o tipă la fel de mișto. Ea a deschis florăria în spațiul învecinat. Și dacă Laura face bijuterii din flori și decoruri florale pentru evenimente, plus aranjamente florale permanente pentru sedii de firme, la Cristina găsești și buchetare, și cadouri făcute din flori, și aranjamente pentru mese festive, nunți, botezuri... 

În general, patronii a două firme care fac cam același lucru și au sediile apropiate ajung să se ia de gât și să se îngroape reciproc dând prețurile jos. E cumva normal, economia României tușește, banii sunt puțini, concurența e acerbă iar clientul mai face foarte greu diferența altfel decât pe preț. După logica asta, Cristina și Laura trebuiau să se ia de păr. Ei bine, n-au făcut-o. S-au împrietenit, își beau cafeaua împreună, se vizitează reciproc, se ajută cu clienții, și-i trimit una altora și chiar colaborează la proiecte mari.

Povestea Laurei, tipa din banking care a trecut la businessul la flori, e aici. Cristina vine din alt film. După o facultate de management, a făcut comerț în mai multe domenii. Anul trecut a intrat în afacerile cu flori anul trecut, iar L'Atelier des Fleurs este singura florărie a orașului care are o cameră frigorifică, unde buchetele și aranjamentele sunt păstrate în condiții optime. Cristina a rămas și acum, la un an distanță de debut, îndrăgostită de aceleași flori care-i plac dintotdeauna, bujorul și anemona, și le recomandă tuturor. Și chiar dacă numărul clienților mari a scăzut, afacerea merge bine, pentru că tot mai multă lume vine să cumpere buchete sau cutii cu flori de la L'Atelier des Fleurs. 

Trec des prin zona colțului cu flori și după trei-patru "Cristina e la Laura" și "Laura e la Cristina", am concluzionat că n-am mai văzut niciodată așa ceva și că dacă vreau să promovez ceva cool, prietenia asta atât de mișto este subiectul perfect. Așa că luni, 17.10, la ora 17.10, vă aștept la Colțul cu Flori cu cartea Tipul din filme nu există. Adică și la Chic Fleuriste, și la L'Atelier des Fleurs. Cartea o să fie în ambele spații, pentru cei care n-au cumpărat-o și o vor, iar eu o să stau afară, la măsuța la care cele două prietene pun țara la cale în fiecare zi și unde vă aștept și cu cărți cumpărate deja, dar nesemnate. Dincolo de mine și de cartea mea, vă invit să aruncați o privire prin florăria din stânga și prin atelierul de artă floristică din dreapta și să stați de vorbă cu Cristina și Laura. O să vă placă. 

Precizare - M-au încurcat la maxim vremea din ultimile zile, dar și angajații unei firme care au făcut zob trotuarul din zonă în căutarea unei conducte, așa că nu vă pot oferi fotografii mișto cu fetele și cu afacerile lor. Revin. Până la momentul ăla, vă aștept la 17.10/17.10. La Colțul cu Flori.

*următoarea întâlnire e aici.

Am avut un weekend razna, iar duminică seară nu m-a dus capul să-mi cumpăr decât roșii, brânză, ceapă și măsline. Cum dracu' am făcut, nu știu, dar luni, marți, miercuri nici n-am mâncat în oraș, nici nu m-a dus capul să-mi mai iau ceva de mâncare. Așa că am mâncat ce-am găsit. Ceapa s-a terminat de luni, roșiile marți. Aseară am mâncat brânză cu măsline și cu pâine veche. Destul de nașpa, nu?

Așa că azi, pe la 5, am aterizat acasă cu ceva ce îmi doresc să mănânc de luni de zile: pâine cu unt și cu miere și cu lapte. Am cumpărat chiar și pâine feliată, pe care o urăsc. 

Pe la 19.30, m-am ocupat de ele. Laptele s-a dus, la pachet cu pâinea, juma de pachet de unt și juma de borcan de miere. Bine-dispus, m-am așezat la laptop....

.... pentru 30 de minute. Am plecat la baie, de unde am revenit acum, la 21.40.

Ce-am făcut acolo? Ce să zic? Noroc că am cărți și țigări în baie. Am fumat, am citit, am mai mișcat din când în când picioarele, că amorțisem... Am descoperit că am într-o carte din 1920 o legendă absolut fabuloasă a astrologiei populare românești, dar și prima explicație plauzibilă pe care am citit-o vreodată cu privire la contextul în care a apărut Miorița. Știu, în situația dată, toate astea par lecturi de căcat....

Recunosc, au fost și momente în care am fost intrigat. Pe cuvânt, părea că sunt necăcat de 10-11 zile, am tras apa de vreo 4-5 ori... Practic, m-am căcat chestii pe care le-am mâncat în septembrie!!!

Pe urmă m-am și îngrijorat. Dacă în toată agitația aia internă îmi dau organismul peste cap și mă cac, dracului, și ficatul, sau vreo două coaste? Dacă mă întorc pe dos, ca o șosetă???? 

Anyway... Cu toți cârceii, m-am ridicat de pe wc extrem de bine dispus și de vioi. Iar acum...

• pantalonii de trening alunecă de pe mine
• stau mai comod pe scaun
• mă aplec mai ușor

Așa că m-am cântărit. Patru kile. Lipsă. Visul oricărei femei care merge la o nuntă și nu mai încape, cum dorea, în rochia aia...

Foarte mișto, față de alte diete, este că nu mă simt deloc obosit. O fi din cauză că n-am făcut deloc efort? Că n-a fost nevoie, ați văzut ce fluidă e mierea, nu? S-o vedeți cum e amestecată cu lapte... 

mulțumiri sponsorului:

te'n gură să te fut, Napolact!

dacă ți-a plăcut acest text deschide și unul din aceste linkuri: 

Mă cac pe mine de râs, de vreo săptămână. Cică vreo șapte sute de ploieșteni au semnat o petiție online împotriva poluării produse de combinatul Petrotel, aparținând Lukoil. Râd imaginându-mi ce se întâmplă la headoffice-ul de la Moscova. Cât de îngrijorați sunt ăia, ce rapid vor să rezolve criza.... Vă dați seama, e grav maxim, este vorba de o petiție ONLINE!!!!

Eram sarcastic, sper că v-ați prins. Pe ăia îi doare fix în pulele lor mari și rusești de petiția pulii. Pentru că nu așa se face rău unei companii care-ți face rău.

Lukoil e mai mare decât credeți, iar regulile după care funcționează o companie industrială atât de mare sunt mai sofisticate decât par. La un rulaj financiar de 1-2 miliarde de euro pe an și având și o valoare tactică semnificativă în geopolitica din zona noastră, o astfel de firmă poate, dacă vrea, să modifice legislația de mediu, iar când o încalcă să se acopere cu proceduri. Să-i faci o petiție online unei companii ca Lukoil e ca și cum i-ai suge degetul mic de la picior unui luptător de K1 sperând că-l doare. 

Nu poți opri poluarea, generată de o asemenea companie decât prin politici de stat sau prin birocrație. Cum statul român stă capră în fața rușilor, nu rămâne decât varianta doi. 

Cum ar fi, de exemplu, ca în loc să semneze o petiție online, cei 700 de oameni să depună, la Agenția de Mediu Ploiești, 700 de plângeri? Sau 3.000, că poți să te duci cu soția și un văr când depui plângerea. Sau 20.000, câți oameni are cartierul de lângă rafinărie?

Cum ar fi ca toți cei deranjați de mirosurile degajate de Lukoil să ceară, separat, Direcției de Sănătate Publică, folosind legea 544, statistici privind afecțiunile respiratorii înregistrate în Ploiești în ultimii 10 ani, cu mențiunea "doresc răspunsul în scris"?

Cum ar fi să se ducă toți, la Urgențe, invocând probleme respiratorii? Și apoi la primărie? Și apoi la DSP? Și apoi la sediile partidelor?

Cum ar fi ca toți ploieștenii să nu mai alimenteze niciodată mașina de la benzinăriile Lukoil? Serios, eu fac asta de ani de zile, nu cred că m-am apropiat de pompele lor de mai mult de 10 ori în ultimii 10 ani. 

Cum ar fi să scrieți ziarelor de business din întreaga lume despre ce se întâmplă la Ploiești? Serios, n-ați văzut știrile alea de genul "hainele H&M sunt făcute de copii în conditții groaznice"?. Știți ce se întâmplă când apare o astfel de știre? Proprietarul brandului H&M pierde bani pe bursă. Și-l doare. Iar Lukoil e listat la burse, nu la bursă...

Cum ar fi să scrii primarului Ploieștiului, un email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., prin care să-l anunți că-l fuți în gură dacă nu face ceva cu poluarea asta? Sigur că nu poate face nimic concret, dar de ce să stea liniștit când tu ești la greu?

Și un ultim lucru, doar pentru mămica sau tăticul care se regăsesc pe lista celor 700 de ploieșteni care au semnat petiția online împotriva poluării produse de Lukoil la Ploiești: dacă doar atâta poți, ești un părinte jalnic. Cum, nene, copilul tău tușește, se vaită că-l ustură ochii și doarme aiurea, iar tot ce-ți trece prin cap e să-ți scrii numele pe petiția pulii, adresată nimănui?! Păi ești foarte tare, frate! Parcă te și aud: "da, puiul meu, știu că te doare gâtul, dar lasă, că a scris tati pe net, o să fie bine...."

publicitate

DISCLAIMER pentru ăia care o să mă înjure că râd de pe margine și nu mă implic: dragilor, când scriam eu despre poluare, corupție și alte mizerii și mă hăituiau unii cu dosare, procese, interlopi și alte chestii drăguțe, pe voi fie vă durea în pulă de problemele mele, fie mă considerați băsist, pesedist sau penelist, fie încă locuiați cu părinții și considerați că laba e o formă de sex rezonabilă. Războiul meu, ca ziarist, pentru alții, s-a terminat. Descurcați-vă singuri. 

N-a fost întâlnire, cu editura, sau cu rețelele de librării, sau cu site-urile care vând cărți, să nu se pună problema autografelor pe care va trebui să le dau pe cartea Tipul din Filme nu Există. Și nu pricep nici mort ce e așa important la semnătura mea.

Nu-s vreun autor consacrat, să zici că dacă ai semnătura mea pe carte, o s-o vinzi cu cinci lei în plus. Nici pe moarte nu sunt, să zici că cine nu prinde acum o semnătură, s-a lins pe bot. Nu-s nici vreo celebritate, nici vreun nume greu al literaturii, nici nu ne cunoaștem... de ce mama dracului ai vrea semnătura mea? Mai ales că n-a mai rămas mare lucru din ea. Pe bune, uitați-vă la imagine. Prima semnătură, cea de sus, e de pe timpul când aveam așeea, o senzație că-s vreun adult special, și semnam plin de importanță. A doua e aceeași semnătură, dar cu patina tipului mereu ocupat, ododododo sărăcuțul, nici să semneze n-are timp. A treia are urme vagi ale numelui meu iar a patra - spuneți și voi, zici că a semnat o pisică. Autograful nu contează, vă asigur. Cu sau fără autograf, cartea asta e tot aia: ceva ce s-a întâmplat în realitate în proporție de 90%, scris cu sinceritate în proporție de 99%, și despre care sper să vă facă să râdeți cu lacrimi. 

Când apare cartea? În octombrie. V-aș zice și o dată precisă, dar Ministerul Educației a umplut tipografiile din România cu comenzi de manuale (că așa tipăresc tehnocrații manualele, după ce începe anul școlar), iar comenzile unor scriitori de foarte mare excepție, ca mine, (cu accent pe excepție), sunt făcute între două comenzi mari, de stat. Adică dracu' știe când.

Unde o să găsiți cartea? În octombrie, cartea se va găsi în librăriile Diverta și pe site-ul lor. A trebuit să cedez un pic, cât să nu se simtă oamenii luați de fraieri, așa că fiecare librărie va avea 10 cărți cu autograf. Sunt vreo 20-25 de librării Diverta, prin toată țara, așa că cine e disperat după o carte un autograf are vreo 250 de variante să se pricopsească cu una. Din noiembrie, cartea o să fie de găsit și în alte librării și pe alte site-uri. 

Alte autografe - dacă ne știm, sau dacă și când ne-om vedea, promit să nu fug sau să nu zic că n-am pixul la mine. Dar așa, de la distanță, mi se pare stupid să dau un autograf cuiva care l-a vrut fără să știe dacă o să-i placă sau nu cartea, exact ca o tipă de-aia fraieră care visează să fie soția unui tip înainte să vadă dacă ăla are cu ce s-o fută. Mai bine ne vedem peste un an, tu cu cartea julită în mașină, dar mulțumit de ea, decât așa, să mă alergați ca pe Arsenie Boca fără să știți dacă merită. Nu?

Am zis să am, totuși, un mecanism de răsplătire a cititorilor acestui blog, că fără ei nu ajungeam nici expertul pulii în relații, nici scriitorul pulii (nici nu pricep cum mă lasă ăia să apar pe site-ul editurii, plin de scriitori autentici). Așa că, cine va comanda cartea de pe blogul meu, adică folosind doar acest link, va primi cartea cu o dedicație. Pentru Oana Lis, pentru Dan Șova, pentru cum îți zice ție conform comenzii lansate pe site-ul editurii. Pun și pisica să semneze, promit.

DISCLAIMER 1: pentru autografe pe sâni, fund etc - nu ezitați să mă contactați. Dacă sunteți femei, evident. Adulte. Nemăritate. Și mișto.

...............................

Varianta scurtă a acestui text: apasă aici. 

Există tipi cu care nu e bine să te cuplezi. Nu că n-ar fi mișto, dar e destul de riscant. Zodia, profesia, contextul - îi pot transforma în tipi pe care-i vor și alte tipe, nu doar tu, iar dacă-s oligofreni, n-au cum să reziste asaltului sistematic. Așa ajung tipii ăștia să fută mult prea mult ca să mai fie considerați de încredere și de luat acasă.

1. Rockerii, de exemplu. Nu sunt mulți, nu-s celebri, dar când ies în oraș cu cămășile lor de căcat, cu fizicurile lor afectate de vodcă și cu pletele alea nici lungi nici scurte,  pot lua spuma din orice onorabilă adunare de femei. Nu te cupla cu un rocker decât dacă știi că e vai de capul lui cu pula, pentru că dacă e și vreun facăr de concurs, o să rămâi fără el în fiecare weekend.
2. Jurnaliștii. Da, nici ăștia nu-s de luat acasă. Prin natura jobului, cunosc o droaie de oameni, unii dintre ei fiind de sex feminin, iar relațiile de tip "sursă" pot deveni foarte mișto. Ce nu știu tipele este că jurnaliștii sunt obligați, prin codul deontologic, să verifice orice informații din cel puțin trei surse. Dacă-s bune de pulă, ancheta devine serial.
3. Bloggerii. Bloggerii sunt, periodic, ceva foarte trendy. Cum ar fi smartwatch-urile, anul ăsta, sau cum a fost Loganul, în anii 2000. Femeile citesc mai mult blogging decât bărbații, iar bloggerii capătă, astfel, un avantaj în câmpul tactic al fututului. Logic, ajung și ei să abuzeze de asta.
4. Fotografii. Da, și ăștia fut prea mult. Nu din vina lor. De multe ori, la o ședință foto, te mai împiedici de cablurile luminilor, de trepied, și poți cădea cu pula fix în pizda modelului. 
5. Scriitorii. De departe, ăștia fut cel mai mult, deși merită să fută cel mai puțin. Păi scriitori sunt și Cristoiu, Pleșu, nici nu-mi pot imagina cum fut oamenii ăștia, că mi se dezlipește retina....

Așa că evită-i pe ăștia. Dacă întâlnești vreunul prin oraș, iar tu ești vulnerabilă, nefutută și betuță, pune-ți repede poșeta în față, jos, și fugi cât te țin piciorușele alea ezitante de la băutură. Mai bine nimerești pe mâna unui taximetrist libidinos, de a cărui amintire scapi imediat ce întâlnești alt taximetrist libidinos, decâ să ai coșmaruri toată viața.

Iar dacă vrei o relație mișto, ia un tip din alte categorii. Ia un IT-ist, că n-o să te înșele decât cu laptopul. Ia un meșter priceput la de toate, pentru că la momentul în care o să-i moară pula, mâinile lui o să facă minuni. Ia un politician, pentru că pe ăștia îi fute DNA-ul, ei chiar știu cum e să fii penetrat(ă), vor fi extrem de tandri și de atenți. Ia un student la litere, n-ai idee ce bot poate să-ți facă scriind alfabetul cu limba. Ia un tip care vinde mașini la mâna a doua, pentru că are o imaginație mai bogată decât oricine, altfel cum ar da rablele alea? Ia un doctor, pentru că o să-ți asigure veniturile necesare unui gigolo, când el n-are timp de tine. Ia un moldovean trăit în București, că o să primești mâncare delicioasă de la mă-sa toată viața.

Înainte de toate, însă, ia o carte. Să te prinzi care-i faza cu bărbații și să nu te mai fuți cu toți proștii...

Urăsc festivitățile, de aproape orice fel, iar la evenimente de tipul ăsta nu merg decât ca fotograf. Logic, ideea ca fix eu să fiu miezul din Fanta, la un astfel de show, mă disperă, pentru că sunt un mare timid, nu știu să vorbesc în public și nu pricep de ce trebuie să mă port altfel decât mă port de obicei. De-aia am și promovat atât de abitir pe internet cartea Tipul Din Filme Nu Există: dincolo de faptul că mi se pare corect ca Editura Univers, care a băgat o groază de bani în realizarea, promovarea și tipărirea ei, să și-i scoată, am făcut și un calcul egoist: cât timp cartea se vinde, nu e nevoie de lansări, iar eu voi fi lăsat în pace. De azi, e și mai ușor: nu doar că am expus cartea online câtorva sute de mii de oameni, nu doar că Tipul Din Filme are deja o comunitate măricică de fani, dar de azi găsiți cartea și în Diverta.

Problema e că eu sunt din Ploiești, iar Diverta Ploiești, exact ca tipul din filme, nu există. Am generat, astfel, o cerere legitimă din partea prietenilor, cunoștințelor și cititorilor de pe blog pe care, că vreau sau nu, trebuie s-o satisfac. Unii și-au comandat cartea pe net, și, cunoscându-mă, vor să le mâzgălesc ceva pe ea. Alții, deloc fani ai achizițiilor de pe net, așteaptă să cumpere cartea de undeva din offline. Așa că azi m-am gândit cum pot face lansări de carte dacă n-am chef să spun ceva inteligent la un microfon, într-o atmosferă încremenită și stânjenitoare, în fața unor oameni pe care nu-i cunosc și care se foiesc așteptând să termin cu vorbitul. Și-am găsit o soluție. Nu fac.

Pot, în schimb, să organizez întâlniri cu oamenii ăștia într-un cadru relaxat, în locuri unde mă simt ok. Ați citit, deja, pe blog, câte ceva despre locurile unde eu mă simt în largul meu. Acolo o să ne vedem. Am ales mai multe locuri și mai multe ore ale zilei, astfel încât să poată veni și cei care pot chiuli o oră de la muncă, și cei ocupați. O să aduc cărți pentru cei care n-au apucat să și le cumpere, și o să vă semnez cărțile dacă vi le-ați cumpărat deja. Fără protocol și discurs, dar cu discuții, dacă aveți chef. Cu mine sau cu gazdele mele.

Joi, 13 octombrie, ne-am vazut la cafeneaua 5 ToGo Ploiești (5 ToGo Ploiești - în centru, pe pasajul pietonal, zona șahiștilor și tarabelor de cărți, adresa de Piața Victoriei), locul unde ajung aproape în fiecare dimineață. De la 9.00 la 12.00. Sâmbătă, 15 octombrie, ne-am văzut la Clever Children Ploiești (Clever Children Ploiești - în centru, zona vechiului Tribunal, str. Dr. Bagdasar nr. 4), atelierul de tuning pe copii al orașului, iar duminică, 16 octombrie, am dârdâit de minune cu peste 50 de persoane la aprozarul lui George (Ploiești, zona de nord, bd. Republicii colț cu str. Bănești, peste drum de Mega Image). Luni, 17 octombrie, a fost aaaaltceva: m-am văzut cu oameni care săreau. Serios, o firmă de construcții a săpat un șant fix între L'Atelier des Fleurs si Chic Fleuriste (în centru, în spatele clădirii Casa Modei, lângă fostul cinema Scala, strada General Moșoiu nr. 3), două afaceri conduse de două tipe mișto. Așa că cei 30-40 de oameni care au venit au trebuit să sară peste șant ca să stăm liniștiți de vorbă. Tot în frig, că așa-i mișto, căldură are orice fraier, acasă...

Miercuri, 19 octombrie, ne vedem la Epic Pub, cel mai cool loc din centrul Ploieștiului (în centru, în spatele Hotelului Prahova, peste drum de blocul Telekom, str. Ștefan Greceanu nr. 4). Repet: nu vă chem la festivisme cretine, speech, protocol, aplauze. Fără de-astea, că plec acasă. Vreți să ne cunoaștem? Nu-i o problemă, dar hai să nu facem asta ca scriitorul pulii și fanii lui, ci ca oamenii normali, la o cafea/discuție/floare/măr/burger.. Dacă o să mai fie cereri, o să mai facem astfel de întâlniri, că mai știu o droaie de locuri cool, dacă mă anunțați pe email, la contact @ bogdanstoica.ro. Dacă nu, nu.

Pentru cei care n-au chef să ne vedem, toate cartile mele sunt aici: 

"Deci ai cărțile cu autograf pentru Diverta, plus cărțile comandate de pe blogul tău, cu dedicație. Din experiențele anterioare, îți spun că o să dureze vreo opt ore. Minim. Și le putem face ZZZ seară sau YYY dimineață, când îți convine mai bine".

Mda. Atât sunt de bou. Am redus cât am putut numărul cărților cu autograf, dar am pus botul, ca fraierul, la dedicații, fără să mă gândesc câte cărți o să fie comandate. Și ghici ce? O bună parte din weekendul viitor o să-l petrec cu pixul în mână...

De azi dimineață caut o soluție de backup. Ceva care să mă scoată onorabil din chestia asta, cu scriitoriceala pe care eu am crezut, ca fraierul, că o să o pot gestiona fără să-mi fut complet programul. Pentru că nu-s nici Marin Preda, nici cineva care trăiește pentru a fi publicat. Cartea Tipul Din Filme Nu Există mi-a ieșit natural, nu m-am chinuit deloc să o scriu, dacă nu venea propunerea de la editură nici nu-mi băteam capul, vreodată, cu așa ceva.

Pe de altă parte, are dreptate și Sergiu, de la editură. Momentan, oamenii cumpără cartea doar pe încredere, pentru că n-au citit o pagină din ea. Un gest ca ăsta merită răsplătit. De autografe nu mă simt demn, de dedicații o să-mi dea sângele pe nas scriindu-le....

... și atunci mi-a venit ideea. Am căutat prin magazie, aveam acolo un șasiu foarte rar de mașină de cusut, un Durkopp de cusut încălțăminte, mai robust și mai mișto decât obișnuitele Singer. Aveam și un blat foarte frumos, din lemn, singurul lucru bun rămas de la o măsuță veche, pe care am găsit-o distrusă de intemperii într-un pod șubrezit de timp. Au urmat 9 ore de muncă, în ultima duminică frumoasă din toamna asta. Și uite ce mi-a ieșit.

E, de departe, cea mai frumoasă masă pe care am făcut-o vreodată. Și am făcut vreo 20-30..

Câteva mese de tipul ăsta, cu picioare de mașină de cusut, făcute de mine, au ajuns la oameni pe care îi știți după nume: un creator de modă de top, unul dintre jurații Masterchef...

Iar masa asta mai are un avantaj: e mare! Poți s-o trântești fără probleme în mijlocul sufrageriei, sau al livingului, și ai loc să bagi scaune sub ea, să pui farfurii și pahare pe ea pentru patru-șase persoane.

Pentru că nu pot, psihic, să-mi asum mâzgălirea a încă vreo mie de cărți, am decis să vă ofer asta, în schimb. Ca urmare, masa asta va ajunge gratis la unul dintre cei care comandă cartea de aici, de azi (duminică, 2 octombrie) până duminica viitoare (9 octombrie). Când tu folosești linkul ăsta pentru comanda cărții, eu primesc un raport minimal, cu seria comenzii tale. Nu am acces la numele și adresa ta și n-aș putea să fac o șmecherie nici dacă aș vrea. Cu toate acele serii, o să fac o tragere de sorți, duminica viitoare, în urma căreia cineva se va alege cu bijuteria asta de masă. Vă urez baftă tuturor, pentru că sunteți foarte mișto, voi ăștia care dați bani pe o carte doar pentru că are numele meu pe ea.

Chapeau (simțindu-se al dracului de intimidat).

La mine în sat (Ploiești) nu e nici un magazin Diverta. A fost unul, mare și mișto, în care mergeam cu M să-și cumpere cele mai fistichii pixuri, carioci, carnețele și porcărioare colorate, specifice unei fetițe de 5-8 ani. Aveau și o zonă de carte foarte cool, cu o tăntică citită, cu care era o plăcere să discuți despre ce-a mai scris Djuvara și ce-a mai zis Boian. Făcea față și când fii-mea o intreba de Hannah Montana. Din păcate, în anii 2008-2009, în care băncile au futut economia României, Diverta s-a restrâns, iar librăria din Ploiești a fost închisă. Acum, când M are chef să diverteze, mergem la mall-ul din Băneasa.

Cu toată criza, Diverta a rămas cel mai mare lanț de librării din țară. Au vreo cinci librării în București (Baneasa, Jolie Ville, Vitan, Plaza, Unirea, Fainari) și încă vreo 16 în țară (Alba Iulia, Arad, Pitesti, Oradea, Resita, Cluj, Craiova, Deva, Petrosani, Targu Mures, Piatra Neamt, Câmpina, Sibiu, Timisoara) și cică mai deschid în toamna asta câteva... De-aia i-am ales pe ei să vândă cartea Tipul Din Filme nu Există în luna lansării, respectiv octombrie (cred că pe 10 octombrie cartea o să fie pe rafturi). Să fie, nene, cartea, peste tot, că pe blogul meu nu intră decât câteva sute de mii de oameni lunar, nu milioane, ca la ei...

Cartea mea este disponibilă la precomandă și pe site-ul lor, dol.ro, nu doar la mine pe blog, cu o diferență. La ei poți ieși mai ieftin când o cumperi, în sensul în care divertioții au tot timpul promoții și periodic scheme de livrare gratuită a produselor. La mine plătești și transportul, dar pentru că faci parte dintre cititorii acestui blog, poți primi cartea cu o dedicație personalizată și o mâzgălitură în loc de autograf (citește asta dacă vrei să vezi cum am ajuns să am o semnătură de decerebrat). 

De-aia am zis, că dacă tot vând cartea în Diverta, să văd ce mai vând ei acolo și merită povestit. Să nu fie, Doamne Ferește, un site cu droguri, arme și prostituate, sau mai rău...

1. Vând, de exemplu, audiobook-uri, adică ceva ce tinde să devină un obicei, la mine în mașină, îmbătrânesc și mă disperă radiourile comerciale...
2. Au jucării lego, adică acele jucării înfiorător de scumpe, cu efect de amendă rutieră pe care o iei când ești bou și întrebi un băiețel ce și-ar dori să primească de ziua lui, dar care-l fac atât de fericit pe năpârstoc....
3. Au papetărie căcălău, adică tot ce îi poate trebui unui corporatist bipolar de meticulos, genul care petrece ziua hăituindu-și colegii cu chestii de genul "cine mi-a furat post-it-urile", "iar mi-ați luat capsatorul, ăla verde e al meu, de-acasă" sau "vă rog să nu mai scrieți pe board-ul meu cu marker permanent".
4. Au drone, frate! Apropo: să-mi aduceți aminte să v-o zic pe aia cu drona...
5. Au dulciuri.
6. Au filme. Dumnezeule, când M era mică, cumpăram un DVD-două pe zi, m-a uscat copilul ăla de bani, dar merita când o vedeam că râde fericită se uită la Tinkerbell a șapteamia oară. Fățuca aia e și acum o amintire priceless.
7. Au rucsacuri mișto.

Și gata. Se poate să mai fie și alte chestii mișto pe site-ul lor, dar mie astea mi-au sărit în ochi. Plus cartea, da? Dacă ești client Diverta, comand-o acolo, să-ți fie ție mai ușor. Eu promovez alt link de comandă a cărții decât cel de pe dol.ro doar pentru că eu câștig mai mult la o carte vândută de pe blogul meu, decât de la una vândută de Diverta. Dar e tot cartea aia, vă asigur...

p u b l i c i t a t e

cartea 1 cartea 2

Dacă ești bărbat, imaginează-ți că maică-ta pornește, din senin, o discuție despre cum făcea ea sex cu tatăl tău. Brusc, momentul ăla devine momentul ăla în care rupi ușa. Dacă ești femeie, e și mai ușor: imaginează-ți că tipul pe care-l placi îți bagă un deget în pizdă imediat după ce ați făcut cunoștință. 

Este că te oripilează numai gândul că așa ceva s-ar putea întâmpla? Că ai trece direct la faza de negare, numai să nu mai fie nevoie să retrăiești așa ceva?

Așa mă simt eu, când văd cum reacționează televiziunile de știri la moartea unei celebrități. Disperarea aia de a arăta totul dintr-o dată, dorind doar ca eu să izbucnesc în plâns cât mai repede....

• Prezentatorii își iau cele mai triste și crunte moace. Unora le stă bine, dar la unii mimetismul e doar o glumă. La alții, moaca aia contrastează strident cu decolteurile mari, accesoriile viu colorate și cămășile roz. Apropo: băbăieți, încă nu v-ați prins de ce se îmbracă decent spre serios prezentatorii de la CNN?
• Apoi urmează informațiile. Cum a murit, de ce a murit, la ce oră a murit, ce a mâncat înainte să fi murit... Exact în această formă, ca pentru proști, pentru că din textele astea se face conținutul pentru internet, care trebuie să răspundă unor exigențe SEO.
• Vine apoi faza interviurilor telefonice. Sunt sunați, de-a valma, oameni cu care star-ul decedat era fie prieten, fie dușman, fie coleg, fie fost coleg. Nu contează, cine răspunde la telefon intră în direct, unde răspunde la întrebări diverse și stupide:

- Cum era ca ȘI coleg?

- Când l-ați văzut ultima oară?

- Ce-ați simțit când ați aflat că a murit?

- Care e cea mai frumoasă amintire cu el?

• În tot timpul ăsta, colegii din tehnic fac montaje. Se ia o melodie tristă și se face un slideshow cu câteva fotografii. Sau se caută un cântec al decedatului despre moarte, ca să poată susține un nou titlu, sau o nouă burtieră, de genul "coincidență uluitoare, cu câteva luni înainte să moară, artistul..."

Și tot rahatul ăsta este difuzat toată ziua. A doua zi încep știrile cu lumânările. A treia se difuzează în direct înmormântarea. A patra zi i se numără star-ului banii și casele, câinii și amantele, sunt difuzate imagini din cele mai intime, cu rudele plângând, cu sicriul, cu mortul, cu orice. E o goană nebună după exploatarea emoțiilor telespectatorilor, pentru că doar emoția te poate ține captiv la televizor, iar dacă ești acolo generezi audiență, care aduce bani. De-aia, din când în când, "imaginile sfâșietoare" cu mortul sunt întrerupte de spoturi colorate cu muzică antrenantă, cu pizde mișto care au tampoane-minune, cretini care beau bere, oferte super de la Lidl și creditul ăla bancar cu DAE fals. E o modă lansată de nemernicul de Dan Diaconescu, care probabil nici nu realizează că n-a făcut doar un post de televiziune, ci șase. 

Nu e nimic frumos sau respectuos în toate astea. Nici n-are cum să fie, atâta timp cât agenda publică reală nu este susținută de televiziunile de știri, care preferă să creeze una falsă, în fiecare zi, în acord cu interesele needitoriale ale patronatelor. Gyuri Pascu a scos trei albume și două cărți; l-ați văzut măcar de cinci ori la Antena 3, România TV, B1, Digi 24 sau Realitatea TV? Nu. De ani de zile, toți marii artiști ai României, unii dintre ei de-a dreptul simpatici și inteligenți, au INTERZIS la televiziunile de știri, care cheamă, în fiecare seară, aceleași moace triste ale șacalilor din politică. Artiștii sunt buni, pentru televiziunile de știri, doar când mor, iar procedura transformării cadavrelor lor în bani nu are nimic de-a face cu jurnalismul. Căutarea televizată a banilor din cadavrul lui Gyuri este doar mizerie TV.

____________________________

Dacă ți-a făcut bine să citeșți acest text pentru că transmite ce simți si tu, s-ar putea ca unele din cărțile mele să-ti placă. așa că dă o tură și pe https://bogdanstoica.ro/shop.