Stau la opt. Știți cum s-a simțit cutremurul? Super! L-am savurat în voie, la o țigară, pentru că eu n-am alte soluții de salvare, îmi ia cel puțin 30 de secunde să ajung jos, pe scări. 

Eram treaz când a avut loc cutremurul și am rămas treaz, până dimineață, așa că am putut evalua în voie, cu capul limpede, ce s-a întâmplat după seism cu cele câteva milioane de oameni care s-au trezit îngroziți din somn și, mai ales, cu cele câteva zeci de mii în care ne punem speranțele că o să ne dea o mână de ajutor.

Partea proastă e că statul român dormea profund. Președinția? Guvernul? Crucea Roșie? Armata? Nada, nici măcar un mesaj. Nici IGSU n-a avut nici o reacție. N-au existat comunicate de presă, mesaje, nimic. Știți ce înseamnă asta? Că cine n-are net în România, e condamnat la moarte prin ignorare, în caz de dezastru. Și apropo de net: nici măcar pagina de facebook a IGSU, vitală pentru comunicare în astfel de situații, n-a adus nici o informație, nici măcar un "stați liniștiți, a fost fără pagube". La trei ore după cutremur, IGSU avea aceeași postare, de vineri. În lipsa informațiilor oficiale și a canalizării întrebărilor și răspunsurilor spre structuri credibile, Facebook s-a umplut de dume și de glume. Hazul de necaz chiar ne iese, acum s-a văzut din plin...

Partea bună este că am văzut foarte multe postări critice la adresa televiziunilor de știri. Nu are nimeni așteptări de la Zu TV sau de la Kanal D să dea vreo informație în situații de-astea, dar nici televiziunile de știri?! Reluări, reluări, nici un breaking news minuscul, cu câte grade a avut cutremurul și unde sunt, dacă sunt, pagube materiale?! Mă bucur sincer că s-au mai prins câteva sute de mii de oameni că România nu are televiziuni de știri, ci oficine politice, de otrăvit mințile oamenilor.

Dacă tot mai ai chef să citești ceva despre cutremur, citește asta. 

În principiu, mă cam doare-n pulă de audiența înregistrată de acest blog. Nu e ca și cum aș trăi din el, nu asigură decât vizibilitatea chestiilor mele, n-am clienți de publicitate pe care trebuie să-i asigur de vizibilitatea tot mai mare... Dacă blogul ăsta are audiență, cred că o are fix pentru că mă doare-n cot. Dar, recunosc, când m-am uitat pe zelist.ro, m-am enervat.

Oamenii de la ze list au avut mare grijă să pară foarte deștepți și pricepuți. Au făcut un algoritm care calculează cât de vizibil e fiecare link al unui blogger, cu jdămii de parametri și insaituri, altfel încât nici nu înțelegi nimic, dar nici nu poți combate cifrele alea. Cum ar veni, dacă ze list zice că ești pe locul patru mii două sute, acolo esti, frate...

Sau nu. Eu i-am prins cu prosteala săptămâna trecută, când am văzut, în dreptul blogului meu, că în august au fost 33 de share-uri.

Cum?! August a fost luna cu aprozarul lui George, text care a adunat 100.000 de lecturi în 24 de ore, numa' ăla făcuse vreo 500 de share-uri, si n-a fost singurul text care s-a miscat bine, in august...

Am verificat pe pagina de fb. Da, eu aveam dreptate, ze list mințea grav. Adică, algoritmul pulii a greșit calculul decât cu vreo 7-800 de share-uri. Așa că am pus poza de mai sus, pe fb. Într-o oră mi-a scris un nene, pe mail:

"Din păcate, în urmă cu 2-3 săptămâni, Facebook a decis întreruperea serviciului ce făcea posibilă generarea statisticilor cu privire la performanța fiecărui articol publicat. Ne-am luptat din răsputeri pentru a găsi soluții alternative, pentru a inventa măcar ceva ce-ar putea să semene cu o rezolvate... Cu regret, în această bătălie epică - Facebook a învins. Asta înseamnă că am rămas doar cu Google+, Pinterest și LinkedIn, ceea ce este puțin, în opinia mea".

Nici măcar nu-s sigur că tipul e de la Ze List, dar ce zice el se confirmă și din alte părți. În august, Facebook a decis să dea puțin muiuț tuturor agențiilor de social media, pe care le-a lăsat fără instrumentele cu care făceau bani. 

Asta n-ar fi o problemă. Problema e că nici Ze List, nici alte companii similare nu anunță asta. 

Cum ar fi să te duci să-ți cumperi un Volkswagen din showroom, să faci actele, să plătești, și când vine mașina să o vezi cu trei roți, nu cu patru. Ar conta că vânzătorul îți spune: "Mii de scuze, dar Volkswagen nu mai fabrică și a patra roată. Ne-am luptat din răsputeri pentru a găsi soluții alternative, dar asta e, deocamdată"? Păi nu-i spargi fața și îți ceri banii înapoi?!

Sigur, eu n-am plătit nimic către Ze List, dar alții o fac, crezând că cifrele sunt pe bune și că rezultatele acestei cercetări sunt corecte. Ori, nu sunt. Sunt afectate grav, nu un pic. Pinterest, G+, Linkedin, Instagram, Twitter nu generează trafic pe site-uri decât în cote infime. Facebook este locul care generează audiența, iar dacă cifrele privind Facebook sunt varză, toată analiza aia a traficului de pe bloguri devine o varză. 

O să-l sun azi pe Mircea (cel mai deștept om pe care-l cunosc), să-mi scoată de pe blog pluggin-ul sau codul html sau ce morții mă-sii am eu acolo de la ze list, pentru că cifrele alea nu mai sunt reale și relevante. Sunt doar niște cifre, mâine pot să fac unele la fel.

publicitate la o carte mai veche

M-am uitat cu o scârbă la Știrile ProTV, duminică... Încă o știre cu iubitorii de animale ieșiți în stradă. De ce pula mea ai face o știre cu o mână de oameni, incoerenți în marea lor majoritate? De fapt, știu de ce: era duminică, orice știre de-asta e binevenită, să umple jurnalul....

Îi disprețuiesc sincer pe oamenii ăștia, care ies în stradă cu pancarte pro-câini-și-pisici. Cel puțin la Ploiești, nu m-am sfiit să le-o arăt de fiecare dată, ca jurnalist, și oamenii mă știu deja ca pe un cal breaz. Iar dacă activismul ăsta, pro-animale, e pe jumătate mort la mine în oraș, vă asigur că am avut și eu o contribuție.

De ce am făcut asta? Pentru că ce fac oamenii ăștia e doar un snop de tâmpenii. 

E o prostie să mai crezi că poți schimba ceva ieșind în stradă. În România asta nu se poate. Nu este țara noastră, să schimbăm noi ceva, cu un miting. Noi doar locuim aici. S-a văzut la Revoluție, s-a văzut la mineriade, s-a văzut și la #colectiv. Pe guvernanți îi doare-n pulă de mitinguri. Punct. Singurii interesați de mișcările de stradă sunt băieții din serviciile secrete care le controlează, le deturnează și fac, cu aceste ocazii, diverse schimbări printre influensării lor, pe care altfel nu le-ar fi putut face. 

E o prostie să-ți consumi resursele așa dacă vrei să schimbi o lege, în cazul cel mai recent fiind vorba despre înăsprirea pedepselor pentru cei care se poartă aiurea cu animalele. Știți cum se schimbă legea? Punând presiune pe cei care o fac. România are peste 400 de parlamentari care n-au nimic în inbox, niciodată, de la alegători. Nici o propunere, nici o idee, nici un "futu-ți morții mă-tii, dacă nu faci asta, te mai votează mă-ta". 

Așa se pune presiune. Politicianul român face ce vrea poporul doar când este amenințat. Din nou, s-a văzut asta de prea multe ori ca să mai dau exemple. Umpleți-le emailul de mesaje, dați-le sms-uri noaptea, alergați-i cu roșii când vin prin colegiile lor parlamentare, și făceți-i de căcat dacă nu vă răspund. 

E o prostie să mai crezi că dacă pe net sunteți zeci de mii, sunteți tot atâția și în offline. Eu o scriu de vreo 10 ani, dar acum sunt studii clare, care arată că online-ul e doar un avatar, ne proiectăm pe net o imagine complet falsă, dăm like-uri și share-uri ca niște maimuțe cu mouse, dar în viața reală nu facem nici 5% din ce pare că suntem gata să facem pe net.

Vreți pedepse mai mari pentru cei care bat și omoară animale? Faceți următoarele cinci chestii:

1. - inundați cu cereri de informații publice instituțiile responsabile de viața/drepturile animalelor, dezgropați-le toți morții (contractele) și luați urma banilor, ca să-i faceți atenți la voi; veți dobândi astfel o influență utilă, pentru că oamenii care conduc instituții comunică cu oficialii de rang înalt
2. - amintiți-le zilnic, parlamentarilor, că vreți asta. La parlament, la biroul parlamentar, pe teren, dacă fiecare din oamenii ăștia nu văd/aud zilnic ceva de la voi, sunteți proști. Făceți-i să scrie un proiect de lege, sau să-l promoveze pe al vostru
3. - dați în judecată poliția, jandarmeria, parchetul ca instituții, dar și ofițerul/procurorul de caz, ori de cîte ori nu aplică/cere pedeapsa maximă pentru cei vizați. O să iasă un hai.... Băieții ăștia, cu uniforme sau cu uniforme pe sub tricou, n-au chef de anchete de-astea, credeți-mă....
4. - organizați-vă în offline, dați-l în pula mea de facebook și întâlniți-vă măcar o dată pe săptămână. Strângeți bani și plătiți avocați (dacă acum te întrebi pentru ce să plătiți avocați, ești mai prost decât câinele tău) sau campanii de comunicare cool, să vi se alăture cât mai mulți
5. - foaaaaarte important: când apăreți în mass-media, încercați să arătați ca niște oameni normali, nu ca o gașcă de agitați care par că își iubesc atât de mult câinele încât și-l fut în fiecare seară, pentru că sunt șanse mai mari să empatizez cu tine dacă am senzația că noi doi semănăm...

Dacă nu mă credeți, luați exemplu de la fetele alea care ne-au dat afară din cârciumi cu țigările în gură, deși noi eram 10 milioane și ele erau două. Le-ați văzut cumva, în stradă, date cu scrum pe față, cu chiștoace în nas, purtând tricouri pe care scrie, agramat, NU M-AI FUMAȚ? Eu nu. Au atacat, ca un comando, fix unde trebuie și le-a ieșit șmecheria pentru care le înjur zilnic de aproape un an. De-aia, cred sincer că tipa care și-a scris pe mână "all lifes is equal" a făcut un deserviciu imens mișcării pro-animale. Pe bune, cum să iau un asemenea personaj în serios...

DISCLAIMER 1 - Pentru toți papagalii gata să mă înjure (din nou!) că m-am luat de Martorii lui Câine: găsiți ceva nou, vă rog, nu aia cu nazismul, că am și câini și pisici, toate luate de pe stradă și de la adăpost.

DISCLAIMER 2 - Aș aprecia foarte mult dacă aș primi înjurături doar de la oameni care dețin un animal. Marș toți ăștia care nu vreți să vă păteze parchetul vreun patruped, dar dați cinci lei la un adăpost, din an în paște și vă dați iubitori de animale doar pe net.

uitasem: publicitate

Știți cum e: cizmarul n-are pantofi, croitorul n-are costum... Eu, de exemplu, n-am poze profesionale cu mine. Și, pentru că-mi trebuiau, l-am rugat pe Ciprian să vină la Epic Pub. După mine, cel mai mișto loc din centrul Ploieștiului. 

Epic Pub este foarte ușor de găsit: Str. Ștefan Greceanu 4, colț cu str. Neagoe Basarab. Chiar în spatele Prahova Plaza Hotel și peste drum de blocul Telekom. Dacă nici una din reperele astea nu-ți spune nimic, caută un gard foarte mișto, din pietre prinse în plasă, cu flori și iederă printre ele. Eu am mai văzut așa ceva doar pe la Snagov. Uite-l și la lumina zilei:

După mine, în România, cuvântul "pub" e folosit aiurea în 99% din cazuri. Unii au spus "pub" unui bar sordid, alții au spus "pub" unei cârciumi penibile. La viața mea am văzut și "pub-uri" cu fețe de masă albe, cristaluri... Pe bune, câteodată zici că suntem tâmpiți, ne îndrăgostim de câte un cuvânt și-i distrugem complet sensul. La Epic n-am avut această problemă. Mesele-s de lemn, scaunele-s solide, terasa e simplă și încăpătoare. Iar la interior...

Înțelegeți de ce am făcut pozele aici, da?

Epic Pub e deținut de Cosmin și Iuliano, doi vechi prieteni. Unul e constructor de ani buni, celălalt și-a mâncat tinerețea într-o megacorporație. Ce se vede reprezintă viziunea lor, de oameni umblați prin lume, pusă în aplicare de un arhitect (responsabil de aspectul multor localuri cool din București). Și-a ieșit așa, un amestec de steampunk, retro și industrial, deloc auster... 

Nu e colț în pub-ul ăsta unde să nu fie ceva mișto, sau o culoare perfect aleasă. Dacă s-ar face un concurs de design, Epic Pub ar lua locul 1, în Ploiești, fără probleme. Exemplul perfect: baia. 

În secret, cumva, pentru că n-am mers cu mulți oameni acolo, mi-am petrecut la Epic Pub jumătate de vară. Nu numai pentru că înăuntru ai acea lumină specifică cinematografiei interbelice. Nici neapărat pentru terasa intimă de după zidul ăla fabulos. M-am dus și pentru mâncare. Nu e nici un secret că-s un gurmand, secretul e că la Epic Pub mănânci până-ți crapă pipota chestii pe care nu le mai găsești nicăieri. Cum ar fi, de exemplu, chifteluțele cehești (în dreapta, in colajul de mai jos). În stânga, e un burger perfect, făcut de chef Dorin Mandache, bagabontul ăla mișto, de la Masterchef...

În loc de alune, covrigei, chipsuri, la Epic Pub poți să-ți iei măsline picante trase în foietaj. Demențiale, vă asigur. Și cu bere, și cu un vin bun, rece...

Cârnăciorii proaspeți, cu piure? O nebunie!

Am lăsat la urmă cel mai tare preparat culinar pe care l-am gustat anul ăsta. O ciorbă falsă de burtă. Adică fără burtă, chestiile alea delicioase, dar dezgustătoare pentru mulți, au fost înlocuite cu fâșii de ciuperci, dar fără schimbarea gustului. Nebunia asta de ciorbă merge mâncată acum nu doar când ești rangă, sau mahmur, ci oricând. Și ce e genial e că a venit de nicăieri. Când au angajat bucătăreasa, cei doi i-au spus "impresionează-ne cu o ciorbă". Și acea femeie simplă, fără școli de cooking la activ, fără joburi anterioare în localuri de top, le-a rupt capul. Acum ciorba ei a devenit celebră în oraș. Cum o face? Numai ea știe. Dar te asigur, că dacă guști din ea, legat la ochi, n-ai putea spune dacă e ciorbă de burtă sau ciorbă falsă de burtă...

Una peste alta, îmi place că Epic Pub nu e mainstream și plin de dobitoci, că Harley-ul lui Cosmin, parcat în față, alungă mașinile de cocalari, că seara se adună un mix foarte mișto de bicicliști, ochelariști, tipi solizi, motocicliști și corporatiști, că berea draft e fix preferata mea (Staropramen), și că ai destul loc și pentru o masă în grup, și pentru o petrecere cool dar și, uite, condiții perfecte pentru o ședință foto...

Pe facebook, Epic Pub e aici. Have fun! 

Miercuri, nouășpe a zecea, la ora nouăș'pe și zece, ne vedem la Epic Pub, cu cartea Tipul Din Filme Nu Există, care, deocamdată, nu este disponibilă în nici o librărie din Ploiești. Dacă o ai deja, dar fără autograf și o vrei mâzgălită, sau dacă n-o ai și vrei să ne cunoaștem, te aștept acolo, de la ora 19.00. Nu te chem la festivisme cretine, speech, protocol, aplauze. Fără de-astea, că plec acasă. Mâncăm bem, ne simtem bine...

Sunt acasă, frec la o nebunie de statuetă din lemn, scăpată și julită de o persoană neatentă, pe care am s-o fut în gură cu prima ocazie. Televizorul e pe Digi și aud ceva de genul "urmărești singura emisiune de pe urma căreia poți face profit". Taci, frate, că digioții au învățat ceva din experiența Moise Guran, și că au reușit să facă o emisiune de business autentică, cu tips&tricks...

Cumva, mie îmi place foarte mult Digi. Nu mă uit des, dar prefer știrile și talkshow-urile lor, pentru că sunt ceva mai consistente decât ale altora. Îmi plac emisiunile lor de investigații, îmi place că au campanii editoriale tot timpul. Pun audiența lor mică pe seama politicii de dezvoltare cretine, care nu ține cont de comportamentul userului final, și pe lipsa de promovare. Nici prin cap nu-mi trece, acum, la debutul emisiunii Business Club, că e o problemă și cu formatele stupide.

Emisiunea începe bizar. Tipul e de-a dreptul furios că pesediștii au votat azi, în Senat, ca pensiile să nu mai fie impozitate. Cică pensiile sunt un venit, iar veniturile se impozitează. Las un pic statueta și mă uit urât la tv. Ăsta o fi tâmpit? Sigur că pesediștii fac asta din populism. Pentru voturi. Dar demersul e corect... Eu știam că mama a dat vreo 40 de ani niște bani statului ca acesta să-i chivernisească și să îi returneze când n-o mai putea munci. Banii ăștia, reprezentând pensia, nu au fost și nu sunt ai statului. Sunt bucățele din leafa mamei mele și au fost depuși la stat pe numele ei. Statul doar i-a păstrat, să nu cumva să-i dea biata femeie pe Vuitoane comuniste și să moară de foame la bătrânețe. Cum să fie normal să-i impozitezi iar? Păi i-ai mai impozitat o dată, când i-a câștigat și i-a virat la buget.... Adică dacă eu îi dau împrumut acestui ciuri-buri de la Digi 1.000 de lei, e în stare să-mi dea înapoi doar vreo 800, și să-mi spună că el nu-mi returnează nimic, doar îmi dă un venit, care a trebuit impozitat? 

Brusc, judecata acestui băiat mi se pare stupidă. Așa că devin atent. Vorba aia, azi chiar vreau să fac profit...

• A doua știre: Parlamentul obligă Guvernul să cumpere Cumințenia Pământului. Așa, și? Cum pula mea fac eu profit din asta?
• A treia știre: Indemnizația de creștere a copilului de 35.000 de euro a tipului din Sibiu. Nici o explicație, nici o simulare. Doar știrea, fix aia care a rulat mai devreme, la știri.
• A patra știre: Ponta, Ghiță, Blair, DNA. Din nou, aceleași fraze și imagini ca la știrile de mai devreme, lipsește doar tipa aia cool de la știri. Unde pui că nici ăsta e un subiect de emisiune de business...
• A cincea știre: Bucureștiul va rămâne fără apă caldă, pentru că Elcen, Radet etc. Sec, fără mecanisme, fără explicații, fără posibile consecințe de business. Pe bune?! 
• A șasea știre: S-au ieftinit apartamentele în august. Daaaa! În sfârșit, tipul și-a luat pastilele. De fapt, nu. Nu vine cu nimic pe subiect. Din nou, e doar știrea de mai devreme. 
• A șaptea știre: Pe fondul reducerii numărului celor care iau bac-ul, numărul de studenți a scăzut serios, dar numărul de profesori angajați în universități n-a scăzut chiar la fel. Nici asta nu e o știre de business. Unde pui că e o tâmpenie, în cheia asta. Păi ce, la facultate ai un raport de om la om student-profesor, astfel ca dacă-ți dispar 100 de studenți să nu mai ai ce face cu 100 de profesori?!

M-am enervat suficient, schimb canalul. Fuck Business Club! Dacă asta e emisiune de business, eu sunt cel mai mare fan al lui Florin Salam. Nu văd de ce s-ar uita la știrile astea de social, politic și fapt divers un om de business sau un tip care vrea să facă business, dar nu știe ce și cum. In cel mai ironic mod cu putință, tipul de la Business Club ar putea fi subiectul unei emisiuni de business, iar reportajul s-ar putea numi cam așa: cum să distrugi audiența Digi TV, pe un tronson întreg, fără să-ți dai seama.

Realizatorul putea să facă știri economice din tot ce-a vânturat, ca un ecou al știrilor, dar nu se pricepe. Putea să-mi explice cum s-ar putea mări bugetul asigurărilor sociale, prin investiții ok și cum pot eu profita de asta, ca intreprinzător. Plecând de la Cumințenia Pământului, putea să mă învețe câte ceva despre business-ul cu obiecte de artă. Putea să ne învețe pe toți cum să obținem o indemnizație mare de creștere a copilului, de ce merită, pe fondul crizei Radet-Elcen, să investești acum în comerțul cu boilere și instant-uri de apă caldă din București și să-mi spună să nu-mi vând niciodată apartamentul vara, pentru că prețurile scad. 

Sau putea să nu mai ia conținut de la știri și să producă conținut. Să intervieveze un om de business și să stoarcă de la el informații utile și pentru alții. Să explice ce business merge acum, noile clenciuri de la ANAF, care sunt noile metode de păcălire practicate de bănci sau se face un plan de business în cutare domeniu.

Putea, dar de fapt, nu putea. Fie pentru că omul nu e mobilat pentru așa ceva, fie pentru că producătorul lui nu se pricepe la așa ceva. Cert este că amândoi toacă banii postului, aiurea. A făcut-o și Moise Guran, mai subtil ce-i drept, cu subiectele lui care interesau un public de 10-15 persoane, acum o face el. Probabil că după dispariția acestei emisiuni (apropo, eu am prevăzut și dispariția lui Moise de pe sticlă), Digi o să mai facă un format de emisiune de business complet neinteresantă. Pare să fie o politică editorială în sine, se vede și din audiențele altor emisiuni de pe acest post. Cum reușește Digi să facă asta cu oameni bine plătiți, cu scule de top și cu bani căcălău, nu pot să pricep nici mort... 

p u b l i c i t a t e

UPDATE - Au aparut cretini care cred că textul ăsta e un atac subtil la fostul meu coleg Dragoș Pătraru, care prestează la Digi. Păi, băbăieți, Pătraru nu se află în situația invocată de mine pentru că el chiar face audiență. Nu l-am băgat în text tocmai ca să nu creadă alt tip de proști că Pătraru are ceva cu Digi și mă folosește pe mine pentru asta. Boilor. 

Știți povestea, da? A fost o dată un sultan atât de sătul de pizdă încât se culca o singură noapte cu fiecare tipă din harem după care, dimineața, o omora. Au încercat fetele orice: i-au supt-o ca la campionatul mondial, i-au promit că-i fac sarmale a doua zi, dar nimic nu funcționa. Șeherezada, o olteancă isteață, l-a luat cu vrăjeala, că de ce să ne futem, că mai bine hai să ne atingem sufletele, să ne cunoaștem, să vorbim.... apoi a început o poveste pe care a avut grijă să n-o termine când s-a făcut ziuă. Curios, sultanul a cruțat-o, ca să prindă continuarea. Inventatoarea serialului a terminat povestea a doua noapte, dar a început alta. Și tot așa, până au trecut o mie și una de nopți.

Nu mă mir deloc că a durat fix atât. Scrie peste tot că dragostea durează trei ani. Dar discutam aseară, cu o dementă la fel de mare ca mine, ce pula mea făcea Șeherezada ziua, nu noaptea? 

Cred că dimineața își consulta horoscopul, mergea la câte un seminar de gândire pozitivă, îi mai trimitea un porumbel lu' mă-sa.... Apoi se ducea la bibliotecă. Citea presa vremii, căuta bârfele din Cancan, ca să mai încropească de-o poveste pentru boul de sultan. Seara mergea la sală, mergea la înmormântările fetelor din harem, mânca ceva ușor, să n-o apuce mersul la baie sau bășitul, aiurea, în mijlocul poveștii.

Cred, de asemenea, că nu se epila și nu se parfuma. Păi dacă arăta prea bine, o lua ăla la pulă și se termina șmecheria cu povestitul. ȘI! S-A! DUS! LA! AAA! CAS! TE! LU! UU! UUU! UL! FER! ME! CAT! ȘI! AAAA! AAAA! CO! LO! ERA! UN!.... Nu merge. Nu poți povesti cu talent când te fute unul...

Ce nu înțeleg eu este cum a rezistat Șeherezada fără sex, trei ani. De animalul ăla nu-mi fac griji, era sultan, cred că lua la pulă și domnitorii regatelor românești veniți în audiență (apropo, știați că Radu cel Frumos era gay?). Dar tipa? Cum a rezistat tipa? 

Uite, asta e o chestie care mă sperie. Cum ar fi să dau de o tipă atât de determinată? Cât de mult poate rezista o tipă fără sex, doar din dorința de a nu face tu sex?

am scris o carte întreagă de tâmpenii de-astea, iar dacă o cumperi de aici, o primești cu dedicație.

Îl știu pe Robert de câțiva ani, dar l-am cunoscut abia zilele astea. Știam că predă la Liceul de Artă și că e căsătorit. Mi-a zis el ceva, iarna trecută, că deschide un fel de școală privată, dar pe-o ureche mi-a intrat și pe alta mi-a ieșit, pentru că eu pictez și desenez ca un orb, cânt fals și sunt incapabil să recit ceva învățat pe de rost... Îmi imaginam că a închiriat o sală la Palatul Culturii, așa că imaginați-vă surpriza mea când am ajuns, zilele astea, aici:

"N-am conceput să fie altceva decât o casă veche", zice Robert. Și-a găsit-o la fix, în zona aia, dintre Afi Palace și centrul Ploieștiului, plină de case vechi și superbe. A decorat-o cu gust, fără să intervină brutal, cum fac alții. Stil minimalist, mult alb, plus diplomele. "Nu mi-am pus diplomele pe pereți de narcisist, ci pentru că așa trebuie. În domeniul muzical, părinții copiilor veniți la cursuri chiar vor să știe cât de bun e profesorul, ce-l recomandă. Ori, mai transparent de atât nu se poate". 

"E ceva greșit, în momentul ăsta, în România. Se insistă prea mult în școlile obișnuite, la muzică, pe chestii care nu îi interesează deloc pe elevi, profesorul trebuie să învețe un pasionat de informatică ce este septima de dominantă, dar, în același timp, când câștigi cu un copil, de la un liceu de artă, o olimpiadă sau un concurs la canto, câștigi o sută-două de lei, deși s-au investit sute de ore de pregătire. De aceea, diplomele noastre nu-s niște simple hârtii, ci trofee pentru care se muncește enorm".

Diplomele alea nu spun, din păcate, povestea lui Robert. Vine dintr-o familie absolut obișnuită, cu părinți care au trudit din greu într-o uzină. "Tata a fost cu ideea ca eu să devin muzician, el m-a dus la Liceul de Artă. Le voi fi mereu recunoscător părinților pentru cât au investit în mine, deși banii nu le-au prisosit niciodată". A terminat Liceul de Artă, iar acum predă tot acolo. "Îmi place la nebunie ce fac, la liceu, dar voiam să fac mai mult, iar în domeniul nostru, nu poți să faci ce fac ceilalți profesori. Nu poți să inviți copii acasă, să cânte în sufragerie, sau să te duci tu acasă la el, să cânte pe hol. E nevoie de instrumente, de aparatură, de acustică... Așa mi-a venit ideea Art Academy."

Cei 12 ani petrecuți ca elev la canto și pian, plus cei 10 ca profesor de muzică au fost destui pentru ca Robert să vadă ce se poate face în plus în domeniul ăsta, așa că a făcut lucrurile la Art Academy într-un mod diferit. Cursurile sunt făcute special pentru a crea performanța, metoda de lucru este specială pentru copii, profesorii au fost aleși pe sprânceană, instrumentele și dotările sunt de nivel profesional, iar grupele sunt mici pentru ca fiecare copil să poată lucra în ritmul propriu. Din același motiv, la canto si instrumente orele sunt individuale. La Art Academy se predau canto muzica ușoară, canto clasic, canto popular, pian, chitară, balet, artă teatrală, teorie muzicală, dar și harpa celtică, un curs unic în oraș. 

Am "nikonizat" Art Academy, zilele astea. În timpul cursurilor. Cred că a fost cel mai cool shooting pe care l-am făcut anul ăsta.

Robert avea canto, cu o fetișcană cu o voce demențială...

... așa că am trecut în altă sală. Am zâmbit instantaneu: balerine. Mici-mici-mici...

Altă oră, altă cameră. Cel mai cuminte băiețel din lume exersează la pian.

Profesional, Robert a avut un parcurs care mă umple de rușine și respect. Rebel și scăpat de sub control, eu am rămas și repetent, pe când el...

A făcut pian până în clasa a 9-a când n-a mai suportat numeroasele ore de studiu pe zi și a trecut la canto. A fost o mutare bună, din clasa a 12-a a început să câștige premii și concursuri de canto. Îndrăgostit de canto, dar pasionat de drept, a dat la ambele facultăți, pe care le-a terminat, simultan, cu ZECE! "Nici eu nu știu cum am făcut. Știu doar că scriam la dizertații, în aceeași zi, și despre leasingul financiar, și despre creația pucciniană", râde Robert.

Dar ce era mai bun nu se întâmplase încă. "După facultate, am avut șansa să merg la Salzburg, la Mozarteum University. Pregătirea de acolo și metodele profesorului Boris Bakow m-au definit ca muzician. Iar dacă acum elevii mei au rezultate spectaculoase, asta se întâmplă pentru că eu aplic, cu cursanții de la Art Academy, ce-am învățat la Salzburg. N-a fost ușor, cursurile alea au costat o groază de bani. O parte au venit de la părinți, o parte i-am făcut eu, cântând în pub-urile din Salzburg, unde, apropo, se cântă arii de operetă, nu rap sau rock. Când m-am întors am început să predau la liceu. N-o să uit niciodată prima mea clasă de canto clasic, de a 9-a. Aveam doi copii, am crezut că sunt intrați cu pile, atât de departe erau de muzică. Unul era chiar manelist. Am aplicat tot ce-am învățat și încet-început au început să câștige concursuri. Amandoi au intrat la Conservator! Unul dintre ei a intrat cu nota 10, la canto clasic. Știi de când nu s-a mai intrat cu zece, acolo? Din 2005".

Al doilea lucru bun a fost Ramona. Soția. "Am cunoscut-o într-un moment în care căsătoria nu mă interesa absolut deloc dar am cerut-o la două luni după ce am cunoscut-o. Dincolo de ce simt pentru ea, Ramona mi-a fost cel mai bun sfătuitor și sprijin, tot timpul. Am avut și câteva momente mai grele, era să renunț la muzică, și, probabil, fără ea, aș fi făcut-o. Dar a fost acolo, tot timpul..."

"Ramona era contabilă la o firmă mare și câștiga foarte bine când a rămas în concediul de îngrijire a copilului. Când cei doi ani s-au terminat, și trebuia să reînceapă munca, ne-am dat seama că nici eu, nici ea nu voiam să facă asta, ni s-a părut mai important să rămână lângă Natalia. Mie îmi venise ideea Art Academy, ea visa sa lucreze pentru ea... Am făcut-o, deși riscam periculos, pentru că în caz de eșec, periclitam grav veniturile familiei. Dar, ca orice lucru pe care îl fac cu ea, Art Academy ne-a ieșit foarte bine. Să te duci s-o vezi, aici are și ea biroul firmei de contabilitate". 

M-am dus. Lucra, atât cât se poate lucra cu o fetiță adorabilă în birou....

Dincolo de treaba ei, Ramona se ocupă de hârtiile Art Academy, îl ajută pe Robert la curățenie, stă de vorbă cu părinții cursanților... Când lucrează la ale ei, e ajutată de Natalia. Care ștampilează tot ce-i pică în mână... 

Am mai dat o tură prin săli. George Frâncu începuse ora de actorie. Era o distracție nebună în camera aia...

Altă serie de balerine mici-mici-mici începuse ora. Una din ele venise și cu diadema de prințesă...

Și la pian era altcineva... "Avem trei profesori de pian, fiecare cu metoda lui, pentru că fiecare cursant e diferit. Avem și adulți la cursurile de pian.."

În camera vecină, un fost elev al Liceului de Artă, ajuns profesor, preda chitară unei fetițe blonde, cu ochi albaștri. Nu mult mai înaltă decât chitara.. 

"Suntem aproape full. Cred că o să facem liste de așteptare, pentru că în fiecare zi vine sau sună cineva. Vin și cântăreți recunoscuți, pentru lecții de canto clasic. Toți vin atrași de rezultate, copiii de la Art Academy câștigă concursuri după concursuri, am avut semifinaliști la Vocea României, la Românii au Talent... Și sezonul ăsta avem trei cursanți care au semnat deja cu Pro-ul. Deja ne gândim la o extindere, am vrea să ducem Art Academy și în alte orașe, fie ca rețea, fie ca franciză".

Deci discutăm despre bani...Nu prea am cu cine. Robert, Ramona și Natalia locuiesc încă la două camere, la bloc, toți banii au fost băgați în Art Academy. "Aș putea să fac mult mai mulți bani decât acum. Aș putea să aduc profesori ieftini de canto, care n-au făcut canto, cum mai sunt prin oraș. Aș putea să nu țin cont de aptitudinile copilului, și să le iau părinților banii pe cursuri la infinit, fie că progresează, fie că nu. Dar nu asta este ideea. Nu asta vreau. Eu vreau să facem performanță aici, și după ce o obținem, vrem să-i ajutăm pe cursanții noștri să-și asigura venituri din muzică. Dacă lucrurile merg bine, probabil că Art Academy va face trupe, probabil va asigura și servicii de impresiat... Eu, însă, voi face doar muzică, de premiul 1 sau de marele premiu. Sunt atât de sigur că metodele noastre sunt bune, încât și dacă-mi iei tot acum, o sa fac tot asta. Uite, exemplu: ne întâlnim la concursuri cu elevi de la Dinu Lipatti, din București. Eu am o bază de selecție de 5-6 elevi, ei aleg între 50-70 de elevi. Și câștigăm noi", spune Robert.

Pe Robert Marcaș îl puteți găsi la 0743 144 244 sau aici. Școala lui, Art Academy Ploiești, are sediul pe strada Neagoe Basarab nr. 43. Listele de cursuri și de profesori sunt pe art-academy.ro iar like-urile se pot da pe, as usual, pe facebook. 

Ați văzut, prin localurile scumpe, câte o tipă foarte cool, care interacționează cu clienții? Ați văzut sigur. Ei bine, profesia tipelor se numește (dracu' știe de ce) PR de local. E cu totul altă meserie decât cea de PR corporatist. Adică, nivelul e jos.

• "Bună seara, domnule Stamate, masa dumneavoastră obișnuită?" 
• Sorin, adu-i o apă plată cu lămâie Corinei și abia apoi ia-i comanda".
• Bună seara, ce mai faceți? Câte persoane? Tot la separeu, da?" 
• În seara asta vă recomand o masă pe terasă, aici o să se cânte live, știu că vă place liniștea...."
• Bucătarul nostru este suprasolicitat în această seară, așa că permiteți-mi să vă ofer o băutură din partea casei...

Am scris că nivelul e jos, nu prost, da? Nu e PR prost, doar o altă formă de PR...

Eee, și-acum, hai să ne gândim ce face PR-ul bărbat de la un club de swingers. Că trebuie să se muleze pe așteptările clienților, exact ca tipa de mai sus, cu mențiunea că ai lui nu mănâncă, ci se fut ca chiorii.

• "Stimate domn, mergi liniștit la baie, o fut eu pe doamna până revii..."
• "Îmi pare rău că i s-a făcut rău partenerului dumneavoastră, băgați-vă pulala mine în cur până își revine el..."
• "Doamnă, vă rog, nu țipați la mine, vă fac un bot imediat, stați un pic să i-o scol clientului de la masa asta..."
• "Chiar nu pot să fac șpagatul, nu insistați, că.... Au! Nu mă mai mușcați de coaie, vă rog...."
• "Cum? A venit bloggerul cu barterul? Vrea să i-o sugă cineva sau pleacă? Păi fetele unde sunt?! Iar întârzie?! Bine, dă-mi o perucă, i-o sug eu, dar deja râgâi de pulă, chiar nu mai pot..."

Nu râdeți, că poate fi muuult mai grav de atât. Și nu mă acuzați de nimic, vă rog. Nici măcar eu, posesorul unei imaginații de-a dreptul bolnave, nu aveam cum să scriu așa ceva dacă nu primeam emailul care se poate vedea în imaginea de mai sus. Eu nu-s fanul petrecerilor de tipul ăsta. Eu abia suport să mă atingă un prieten cu cotul, la o masă, dar un străin cu coaiele, pe cur. Plus că o cameră cu multe tipe goale, de futut așa, la kil, nu-mi spune nimic. Eu sunt genul "camera mea, tipa mea, doar eu cu ea". Scuze dacă-s anacronic, mă simt foarte bine așa, mulțumesc. De-aia zic: mulțumesc, dar nu, Ionuț. Să-mi cumperi cartea, da? Muistule! :)))

.......................

UPDATE: În noiembrie, Ionuț mi-a scris din nou. Se pare că au lansat o aplicație de swing, ceea ce mi se pare superb, parcă văd cum sună asta în Libertatea: "Vezi aplicația care te ajută când cauți pe cineva care să-ți fută iubita în cur"..

Deși nu se vorbește despre asta, noul telefon de la Apple are o droaie de funcții specifice României, iar diplomația română a fost greu încercată de lansare. Practic, telefonul a fost făcut pentru a revoluționa România, dar numai dacă există voință politică, firește...

1. Cătălin Tolontan știa de ieri dimineață cum o să arate noul telefon, dar n-a avut net, să scrie pe blog.
2. Gabriel Biriș s-a declarat onorat să fie primul român care pune un impozit pe noul iPhone7.
3. iPhone7 este cu 90% mai inteligent decât Dan Șova.
4. Nicu Șordan s-a declarat mândru că doi ingineri români au lucrat la conceptul noului telefon și și-a exprimat speranța că asta va aduce voturi pentru USR.
5. Liviu Dragnea crede că expresia "telefon inteligent" este o provocare jignitoare a naționaliștilor americani la adresa electoratului PSD din mediul rural.
6. Azi-noapte, când președintele României a fost anunțat că a fost lansat iPhone7, acesta a spus "bine".
7. Postul britanic de știri SkyNews a difuzat o știre care anunță că în România se vinde deja iPhone7, pe piața neagră, la pachet cu grenade antitanc.
8. Alina Gorghiu se teme de confuzia care s-ar putea crea datorită celor două seturi de căști ale telefonului, una cu fir, una wireless: "Din ce știu eu, românii nu au patru urechi".
9. Vasile Blaga spune că nu pricepe de ce noul telefonul rezistă la apă: "Păi cine pula mea mai bea apă?"
10. UDMR s-a declarat ofensată că și la acest model de telefon, când folosești setările pentru România, limba afișată este cea română.

UPDATE: se pare că iPhone7 are o funcție misterioasă, prin care, dacă formezi un număr și duci aparatul la ureche, poți auzi ce spune o altă persoană de pe Pământ.

nu vezi aici prețurile la noul iPhone7

Imi permiteți să vă adresez o invitație la noul nostru magazin de legume-fructe din strada Bănești nr 4 (vis a vis de Mega Image Republicii)? În speranța că nu ne veți ocoli va atașez o fotografie pt a fi mai ușor de identificat. Mii de scuze pt deranj! (George)

Mă uit la poza expeditorului. Nu-l știam pe tip. Dar părea ok... 

Când un mesaj sună așa, nu e nici un deranj. Plus că, pana mea, n-am fost niciodată invitat la "inaugurarea" unui aprozar. Așa că m-am dus. Nu ieri, când mi-a scris George, ci azi, când mi-am adus aminte că frigiderul meu e ca Daniela Crudu: gol.

Ghici cine vindea la aprozat? George. Curat și el, curat și aprozarul. Care e o mică bijuterie ergonomică, atât de multe chestii încap în cămăruța aia. Și arătau bine. George zicea că le aduce de la niște ferme, nu de la depozitul de turcisme congelate. 

Mi-am luat roșii, ceapă, ardei capia. Vreo patru kile, per total. Ajuns acasă, am constatat că din roșii sare zeama în toate părțile când le muști, că ardeii capia s-au înfrățit pe sub pământ cu ardeii iuți și pișcă senzațional de subtil, și că ceapa aia de apă nu e ca ceapa de apă de supermarket, care pute de vomiți. E aproape dulce.

La doi pași de aprozarul lui George, spre nord, am găsit o brutărie, cu pâine de casă demențială. Invers, spre centru, la 100 de metri, am găsit un magazin "de producător". Mi-am luat ouă, brânză și scăriță afumată (eu o știam de kaiser). 

Am ajuns acasă și-am mâncat din toate. Bune toate! Am mâncat ca un rege, deși n-am cheltuit pe tot decât vreo 30 de lei. Și după aia, la o țigară, m-am înjurat de toate alea pentru că sunt prost. Pe urmă v-am înjurat pe voi, ăștia care mai stați pe Republicii, pentru că sunteți la fel de proști ca mine. Rupem coșurile din Carrefour și din Mega, cu prostii scumpe și fără gust, când tot ce trebuie e să căscăm gura ce se ascunde prin spatele vitrinelor mici. Măcar de s-ar îmbogăți George, brutăreasa aia și tipa de la magazinul de carne/brânză și tot ar fi mai bine decât să băgăm bani în buzunarele corporatiștilor de la Mega și Carrefour. Avem șansa să nu pățim ca nemții, care o dată pe săptămână iau masa la cârciuma din cartier, că dacă nu fac asta, omul ăla o să închidă, și în locul lui o să vină un arab cu o casă de amanet sau un turc cu kebab. 

Apropo: cum morții mă-sii de treabă de poate George să îți dea o sacoșă mare, gratis, dacă cumpărăturile tale depășesc zece lei, în timp ce Mega Image și Carrefour îți iau ecotaxa aia și dacă îți cumperi mâncare de două sute de euro? Cum, frate, cum?

DISCLAIMER 1: N-am fost și nici nu o să fiu plătit cu bani, roșii, ceapă sau ardei capia pentru că am scris acest text. Dacă ești atât de prost încât să crezi că am vreo combinație, du-te în morții mă-tii și cumpără-ți legume de plastic, în continuare, de unde vrei tu.

DISCLAIMER 2: Dacă citești textul ăsta și nu ești din Ploiești, ca mine, ia-ți cartierul la pas. S-ar putea să ai o droaie de surprize plăcute.

............................

Din decembrie 2016, aprozarul lui George se numește Aprozărești și oferă o carte cadou la cumpărături de 20 de lei.