Bogdan Stoica

Bogdan Stoica

Nu-s blogger! Numai un idiot poate fi doar blogger si numai un prost il poate citi pe cineva care sustine ca jobul lui este de blogger. Nu-s nici ziarist, desi am fost vreo 20 de ani, perioada din care m-am ales cu ceva competente in comunicare, branding si PR. Nu-s nici scriitor, am scris conjunctural cele doua carti, despre fotografia cu telefonul si despre cat sunt de prosti barbatii. Nu-s nici restaurator, chiar daca stiu sa redau stralucirea unei mobile vechi, eu sunt mai pasionat de schimbarea destinatiei unui obiect decat de repararea lui. Sunt doar fotograf si aveam nevoie de un site care sa spuna ce fac. Faptul ca tu citesti ce postez pe aici, in afara de fotografii, ma onoreaza si ma lasa rece in acelasi timp. 

Website URL: http://www.bogdanstoica.ro

9 secrete ale unei reclame eficiente la radio

  • Am avut reclamă la radio, dar n-a funcționat.
  • La ce ore s-a difuzat?
  • Nu știu...

Și uite așa a mai aruncat un întreprinzător român niște bani pe geam. Vreo 600 de euro, mai exact. Cel mai probabil, stația aia radio, văzându-l bou, i-a făcut un spot scump pe care i l-a difuzat seara și noaptea. Normal că n-au fost efecte...

Reclama la radio nu e rea, dar nu mai e ce-a fost. Nenorocita asta de tehnologie ne-a scos radio-ul din program așa cum ne-a scos ziarele, mersul la sifoane sau făcutul de smântână în casă. Eu, de exemplu, nu am nici un radio în casă și ascult radio doar în mașină, iar când încep reclamele, schimb postul. Nu-s singurul, alții nu ascultă nici atât, sunt cu CD-ul sau cu stick-ul mp3 după ei. De-aia, din regele comunicațiilor, radio-ul a ajuns o chestia așaaaa, care ajută o afacere doar în anumite condiții. Și e destul de tricky, zilele astea, să ai o campanie eficientă de publicitate la radio. Dar nu imposibil. Trebuie să fii atent la niște detalii. 

Să zicem că ai o tarabă de praz și murături la piață și nimeni nu cumpără de la tine nimic. Iei decizia să finanțezi o campanie de publicitate. La tv nu se uită nimeni, pe net nu stă nimeni... Așa ai auzit tu. Logic, îți rămâne radioul. Suni, ceri o ofertă și vine agentul să te împacheteze. 

1. Nu te lăsa împachetat. Cere audiențe. Cifre oficiale, auditate. Dacă vine cu statistici din burtă, refuză-l. Mai bine bei banii.

2. Întreabă cât costă producția unui spot audio. E un cost important, mai ales când ai un buget mic, sau când vrei să mai intervii pe mesaj, ulterior. Vezi dacă nu cumva poți să-l faci în altă parte, sau asigură-te că cei de la radio nu vor folosi elemente media cu copyright, că pe urmă oalele financiare se vor sparge în capul tău.  

3. Redu durata spotului cât poți. Agentul va încerca să-ți vândă un spot de 30 de secunde, că așa s-a împământenit obiceiul. Nu e cazul decât arareori. În 15 secunde ai timp să comunici esențialul și să rogi oamenii să intre pe site pentru detalii, că oricum nu stă nimeni la volan notând ce aude la radio. Sau, dacă ai mai multe lucruri de promovat, fă două spoturi, de 15 secunde fiecare.

4. Am folosit, la punctul 3, expresia "la volan". Da, mașina a rămas, pentru 99% dintre oameni, singurul loc în care mai ascultă radio. Din acest motiv, audiența la radio este mai mare dimineața decât ziua sau seara și mai mică în weekend decât în cursul săptămânii. Reține asta, te rog, orice ți-ar spune agentul de publicitate, pentru că interesul lui e să difuzeze publicitate în spațiile goale, nu în spațiile bune de emisie. 

5. Negociază prețul. Orice ai avea pe foaia aia, poți să tai 30% din prima. Din ce știu eu, la Ploiești prețurile de listă pot scădea și cu 60%. Sau, dacă agentul se ține tare, iar tu ai mărfuri/servicii cu valoare adăugată mare, încearcă să obții un barter. 

6. Nu semna pe perioade lungi de timp cu difuzări puține pe zi, așa ceva faci doar când ai un brand bine cunoscut, businessul merge și vrei doar să aduci aminte oamenilor că exiști. O campanie scurtă, cu multe difuzări, e ceva mai eficientă. Difuzări dimineața, da?

7. Nu lăsa campania asta radio să meargă singură. Fă back-up mesajului din spot și pe site, și pe rețelele de socializare. Evident, și în sediu.

8. Dacă ești genul toată ziua la tarabă, pune-ți vocea în spot, chiar dacă ești sâsâit, peltic sau fonfăit. Va conta foarte mult pentru mine, când vin să iau praz și murături, să să recunosc vocea, pentru că așa se crează spontan o legătură între noi, din care tu ai de câștigat.

9. Ia spotul ăla, atașează-i o poză-două și urcă-l pe net, ca fișier video. 

Bonus, sfatul nr 10: Renunță la campania radio. Clienții tăi sunt acum pe net, și e atât de ușor să-i identifici după vârstă, sex, locație, obiceiuri de consum. Sigur, ești liber să o faci o campanie radio, dar măcar fă-o după ce îți pui următoarele întrebări: 1. când am cumpărat eu ceva în urma unei reclame radio? 2. ce produse apăreau în reclamele radio auzite azi-dimineață? 3. concurenții mei au reclamă la radio?

publicitate

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

Tipul din filme nu există - cum e după ce fuți o proastă

Vorbeam despre relații, cu o amică. Nu știu cum e la voi, dar când vorbesc niște bărbați, între ei, despre futut, se ajunge inevitabil la amintirea unor zile/nopți în care toți erau niște armăsari, au futut nu doar tipa în toate găurile, ci și inelul de la chei, sticla de vin, broasca de la ușă, perdeaua care flutura... Cu o tipă în care are încredere, un bărbat e mereu mai sincer. "Chiar daca e fucking pur si simplu, parca imi place sa ma uit putin în ochii partenerului. Adica sa mi-o trag cu X, nu doar sa mi-o trag. Intelegi ideea, da? Nu fac sport", zice ea. "Da, nici eu. Probabil n-o să fut niciodată o manelistă tâmpită. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu cred ca mi-am tras-o vreodata cu o oligofrena...", mă aud și eu. Și imediat mi-a explodat în cap amintirea ...

- continuarea aici:



w1w2w3w4w6   

Citeşte mai departe ...

13 motive să nu mergi cu bicicleta prin bucurești

Nu mai merg neam cu bicicleta în București. Pe bune, era să mor! Nu știu cum dracu' tot se zice la știri că bicicleta e tot mai cool, că bucureștenii încep să pedaleze tot mai des, dar mie mi s-a părut că orașul ăsta nu e deloc sigur pentru bicicliști, că mașinile circulă prea repede și sunt prea mari, că oamenii sunt foarte răi cu bicicliștii și - foarte important - e plin de jivine ca alea în Jurassic Park!

 

Am zis să mă plimb un pic prin parc, dar am nimerit cu bicicleta mea de oraș, pe un traseu de mountain bike....

 

Am scăpat de-acolo la fix ca să-mi fure bicicleta un păianjen cum n-am văzut nici în filme. Păienjilla!

 

Am fugit din parc, dar, din senin, m-a atacat o pisică gigantică, avea cel puțin patru metri....

 

... care mi-a luat bicicleta! A trebuit să aștepte să o cheme stăpânii, în casă, la lecții, ca să o pot recupera.

 

M-am odihnit un pic....

 

... când, din senin, cineva a aruncat în mine cu o sticlă de 3-4 metri lungime. Ce nație de bețivani aveți, frate, în orașul ăla...

 

M-am speriat și am traversat. Mare greșeală! Frate, știi cum circulă camioanele alea imense?! Cu 300 la oră, cum trecea una, cum îmi cădea bicicleta...

 

Cu ochii după camioanele-gigant, am nimerit într-un lac...

 

Greu, foarte greu, am parcat pe o frunză (ca Degețica), care m-a dus la mal...

 

Unde am dat de un om. Aparent, un om de treabă. M-a primit în casă, pe ușa lui care arăta ca un geam, și m-a lăsat să-mi usuc bicicleta....

 

... dar nu pe degeaba! Nu-nu! M-a pus să-l ajut să care niște struguri...

 

... și din nou m-am trezit printre camioanele alea imense. Băi nene, în București nu există deloc mașini mici, normale?!

 

Am terminat și sarcina asta, dar m-am rătăcit și m-am trezit pe o străduță îngustă, fără nici un fel de marcaje și de balustradă. Doamna Firea, pe bune???? Dacă nimeream pe acolo noaptea?!

 

Normal că m-am enervat! Normal că am plecat acasă, la Ploiești. Nu mă mai plimb în viața mea cu bicicleta în București, jur că n-o mai scot din torpedo...

 

#cutelefonul

publicitate

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

drama dramatică a unui utilizator tâmpit de facebook

12 noiembrie 2015. Scriu ceva, dracu' mai știe ce, pe facebook și primesc un mesaj, de la Corneliu: "Se pare ca nu pot comenta pe Facebook la ce postezi. Nu-i prea ok din moment ce te urmăresc. Oricum vroiam sa spun, referitor la Alinuța ca ea întâi face un sex in trei si apoi isi întreba soțul dacă e de-acord , adica dupa ce și-a băgat-o adânc ...."

Băbăieți, vă dați seama cât de trepanat e băiatul ăsta? Auzi, nu e ok să nu pot comenta din moment ce te urmăresc. Dar du-te, nene, în pula mea, și urmărește o fată în parc până te arestează. Zici că-mi bagi bani în buzunar, idiotule.... Iar ce vroiai să spui nu mă interesează, ai umorul unui scaun de frizerie, cred că nici la depou nu faci oamenii să râdă.

Ca să fiu cinstit, eu nu i-am văzut mesajul până zilele astea, ocazie cu care vreau să mulțumesc facebook pentru funcția "mesaje filtrate". Dar l-am găsit pentru că omul mi-a mai scris o dată. Serios, tipul e tâmpit cu acte. Ia fiți atenți:

"E fain asa ca toată lumea sa fie de acord cu tine... Sa nu pot comenta daca bați câmpii, daca nu sunt de acord sau am alta părere. Marș. Unfollow"

Da, frate, e fain. Despre asta e vorba pe facebook. Rețeaua asta nu e un ring virtual de box, unde ne batem în opinii, ci locul unde interacționăm când rezonăm, când descoperim că citim aceleași cărți și când ni se pare că ne-am fute foarte bine. După logica ta de oligofren, eu ar trebui să comentez nonstop pe pagina lui Florin Salam și a tuturor restaurantelor care servesc fructe de mare, pentru că urăsc manelele și fructele de mare.

Mai pe scurt: ce te fute grija dacă eu bat câmpii? Cine pizda mă-tii te-a pus să mă urmărești, dacă nu-ți place ce scriu? Cât de chinuit e creierașul tău dacă aștepți nouă luni un semn de viață de la un tip pe care nu-l placi?

 

pu bli ci ta teeee

DISCLAIMER: Am peste 40 de ani. E greu să mă mai convingi să-mi schimb părerile. De-aia nu mă cert niciodată pe facebook, pentru că demersurile astea sunt inutile. Și bannez comentatorii cu care intru în dezacord din simplul motiv că nu vreau să mă cert pe net cu niște avataruri, nu pentru că ei ar avea dreptate și eu nu.

Blogul meu. Pagina mea. Regulile mele. Eu folosesc Facebook ca pe un instrument de relaxare și atât. Simplu.

 

 

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

Baha Lounge. Cool, but not so cool.

Baha a avut o campanie de marketing foarte mișto. Vizualuri bune, fotografii bune, povestea spusă mișto... S-a deschis sâmbăta trecută, dar am ratat, ca de fiecare dată, inaugurarea, pentru că inaugurarea unui local spune o poveste falsă. Am ajuns însă miercuri, pe la prânz. 

Prima impresie - excelentă. Zici că ești la mare, în Mamaia. 

Pe urmă, mi-a mai trecut. Clar, aia nu e o terasă de zi, soarele îți rupe capul la aproape toate mesele, cu toată umbra aia aparentă și cu pânzele alea drăguțe întinse pe deasupra. Am reușit să găsesc singura masă umbrită pe bune și am cerut o cafea și un meniu. Au venit și cafeaua (un Julius Meinl excelent, ca de fiecare dată), și meniul.

Mâncarea de la Baha nu e pentru mine. Nu dau vina pe Baha, evident, ci pe gusturile mele de țăran. Humus, șfumus, frumus etc., detest mucii ăștia de mâncare la fel de mult ca șhaorma și aproape la fel de mult ca fructele de mare. Prietenul meu întârzia, așa că am luat și meniul de băuturi la citit. Și aici am găsit o problemă.

Cum să zic? Nu-s eu vreun expert, sau vreun connaiseur de concurs, dar lista de prețuri la vinuri e cumva, așa, cum să zic? Unfair. Nu poți să ceri pe un Vinul Cavalerului mai mult decât pe un Budureasca 2011. Adică poți, dar dai senzația că ai urmărit un adaos fix în loc să ții cont de ierarhia vinurilor din listă. Că nu vorbim de Pepsi și Mirinda, ci de un produs ales de obicei cu mare atenție. Iar prețurile pentru vin la pahar sunt de-a dreptul ridicole. Omul care comandă vin la pahar transmite semnalul că nu vrea să se facă rangă și nu trebuie amendat pentru asta. 

Problema prețurilor apare și la băuturile fără alcool.

  • Prima e o tâmpenie pe care am regăsit-o la 99% din localuri: ciocolata caldă e mai scumpă decât cafeaua. Păi de ce, frate? Că produsul în sine, praful ăla de ciocolata, dracu' știe ce-o avea în el, pe când la cafea plătesc boabe proaspăt râșnite, râșniță, esspresor, taviță, apă, zahăr, lapte.... Te costă 5-6.000 de euro să servești o cafea bună, cu tot dichisul, pe când ciocolata aia merge făcută și cu un fierbător.
  • A doua: Ceaiul, mai scump decât cafeaua?! De ce, frate?! N-ai nici regie la un ceai, eu bag ceaiul ăla în apă, cu mâna mea, tu-mi vinzi un pliculeț și o ceașcă de apă fiartă. Cum Dumnezeu să fie ceaiul mai scump decât cafeaua?
  • A treia: Limonada cu măr verde și castravete, mai scumpă cu doi lei decât limonada simplă? Pe bune, un leu felia de măr și un leu felia de castravete? De unde luați castraveții, din America de Sud, cu semnătura grădinarului pe ei?
  • A patra: Fresh-ul, mai ieftin decât limonada?! Cum e posibil așa ceva, chiar cu diferența de gramaj? Păi se presupune că în fresh-ul ăla e 90% suc de fruct, pe când în limonadă e 90% apă...

Pot continua cu exemplele, dar n-am chef. N-am nimic cu bahaioții, fie să le meargă bine, iar terasa aia să însemne ceva pentru orașul ăsta. Dar dacă aș fi owner-ul acestui loc, m-aș uita un pic pe prețuri. Pare că cineva și-a făcut calculele fie aiurea, fie cu cinism. Iar lumea nu mai e la fel ca acum doi-trei ani. Nu mai poți să deschizi cu prețuri mari, fără să le susții cu ceva în plus. Toate localurile din oraș au fix aceiași distribuitori de băuturi, cumpără aceleași sticle la aceleași prețuri, nu mai merge să dai în prețuri aia, aiurea, că e plin Ploieștiul de alternative. Ca să rezum: nu mă vait că-s mari prețurile de la Baha Lounge, ci că nu sunt corecte.

Aaa, vrei să simt că nu sunt la orice terasă? Să conștientizez că sunt la Baha, un loc cool, un must? Păi pune, frate, taxă la intrare! Pune-mă să-ți dau douăjdelei ca să fiu văzut pe terasa ta, dar nu mă aburi cu castravetele ăla la un leu felia...

publicitate 

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

are cineva idee, când dă HBO în reluare comedia aia cu Tolo și Badea?

Foarte rar se bucură un român de o zi în care poate vedea, limpede, care sunt jurnaliștii și entitățile de presă care au telecomanda în mâna unui băiat din servicii. Ei bine, astăzi e o astfel de zi. Deschideți, vă rog, toate site-urile de știri pe care le citiți în mod constant și căutați știre cu confruntarea Tolo-Badea. Dacă relatarea e proTolo, să știți că citiți un site care adoră S**. Dacă în știre se spune că Tolo a fost făcut muci, să știți că acolo lucrează fanii S**. 

De fapt, lucrurile sunt foarte simple: ancheta lui Tolo nu e o țesătură solidă de fapte și argumente, prin care Badea s-a chinuit să facă o găurică. E doar o dantelă fragilă, oricum ai trage de ea o rupi. Numai că nu vrea nimeni s-o rupă. Dacă Antena 3 ar fi vrut să-l facă muci pe Tolo, nu i l-ar fi scos în cale pe Badea, un tip care n-a lucrat niciodată ca jurnalist și care nu știe unde și cum să verifice niște afirmații, nici să se uite cum se cheltuiesc ACUM banii de sanitație ai spitalelor nici cum s-a schimbat raportul de forțe în zona decidenților-cheie din sănătate în urma scandalului Hexi. Antena Grup are, în spatele obositorului de Gâdea, niște jurnaliști formidabili, pe lângă care Tolo e un biet amator. Cu Carmen Avram ca interlocutor, de exemplu, lui Tolo i-ar fi curs sânge din nas în cinci minute, iar Carmen nu e cea mai șmecheră din trust. Așa, cu Badea, atât de mândru că e Torquemada pentru necredinciosul trustului, a ieșit doar o comedie proastă. Cei doi au jucat, la Antena 3, o scenetă penibilă cu sau fără voia lor. Și ghici când? Fix în timpul unui meci, că românul nu e deloc pasionat de fotbal! Nu-nu!

Ce ar fi grozav să rețineți este că afacerea Hexi nu este o miză, ci doar un pretext. Băieții din farma își aprind trabucurile cu 20 de milioane de euro, cât producea luzerul de Condrea. Dar ca pretext, HexiPharma a fost perfectă, exact ca arhiducele ăla asasinat la Sarajevo doar ca să înceapă primul război mondial. Dând în Hexi, s-a dat într-unii care controlează fluxurile financiare din cea mai mare bancă din România. 

Nu, nu mă refer la BCR, ăștia sunt niște pârliți care plimbă vreun miliard de euro pe an. 

Nici la BRD, niște vai de capul lor. 

Mă refer o bancă mai mare și mai mișto decât toate băncile din România, care umbrește, ca valoare, și zăcământul de aur la Roșia Montana. 

Banca asta se numește Casa de Asigurări de Sănătate.

În caz că nu știați, CAS rulează anual vreo 5 miliarde de euro. Bani privați, ai oamenilor. E cea mai mare sumă de bani deținută de o entitate românească. Și sunt bani adevărați acolo.

Bancnote, nu "active bancare", ca la amărâții de la BCR sau BRD. 

Bancnote, nu "file bugetare", ca la Ministerul Sănătății, care rulează anual doar vreo 1,5 miliarde de euro. 

Ca să înțelegeți cât de mulți bani sunt la CAS, fac câteva comparații:

  • ministerele cu cele mai mari bugete din România sunt Ministerul Apărării și Ministerul de Interne. Împreună, cele două ministere nu au câți bani are CAS
  • cifra de afaceri anuală cumulată a Kaufland, Carrefour, Lidl și Metro e mai mică decât încasările Casei de Asigurări Sănătate
  • Dacia? Niște meschini, fac doar 4,2 miliarde euro pe an.
  • OMV Petrom? În urmă, și ăștia, doar 4 miliarde de euro.

Notați în telefon, pe undeva, să nu uitați: miza reală a scandalului Hexi e aducerea la butoane a unor otrepe care să facă posibilă privatizarea CAS, astfel ca banii ăștia mulți-mulți-mulți să ajungă la niște băieți. S-a mai încercat o dată, cu Raed Arafat ca pretext, ținta fiind atunci măcar privatizarea serviciilor de ambulanță. N-a mers, se încearcă iar. Iar dacă nu merge nici cu Hexi, o să se mai încerce o dată. Sunt cinci miliarde de euro pe masă, la suma asta devine atent și Soroș un miliardar, merită chiar să bagi 100 de milioane de euro într-un guvern nou, sau într-un partid nou...

Și, așa, for fun, dacă tot citiți știri la ora asta, căutați pe aceleași site-uri și mega-scandalul cu Isărescu și cu BNR. 

Nu mai e, nu?

Bine.

#noaptebunăromânia

după ceva atât de trist, merge ceva vesel, nu? 

Citeşte mai departe ...

Ea e Georgiana, tipa care tunează mintea copiilor

Ruxandra Bogdan. Așa se numea profa de engleză și diriga, din Liceul de Artă, care au făcut, dintr-o fetiță, proprietara din Ploiești a unei francize românești celebre. "O adoram și ea s-a prins și m-a exploatat până am ajuns tobă de engleză. Acum, mă întâlnesc cu foști profesori și profesoare care îmi spun că am ajuns să semăm cu ea și asta mă bucură", povestește Georgiana. Suntem in holul unei clădiri din centrul Ploieștiului, unde funcționează Clever Children și Next Generation Learning, ambele aparținând Georgianei și soțului ei. "Pe mine să nu mă băgați în chestia asta", spune și el, jucându-se cu Irina, fetița lor de 3 ani. Acasă mai au un fiu, Justin, de 8 ani. Tot acasă sunt actele de la bancă, pentru împrumutul cu care au deschis Clever Children Ploiești. "Ba da, pentru că fără tine nu făceam asta. Tu ai venit cu ideea, tu ai găsit franciza, tu te-ai ocupat de detalii", i-o întoarce ea.

Aștept, curios, ca Georgiana să-mi explice care-i faza. M-au chemat să văd un centru de dezvoltare personală pentru copii, adică un concept care mă face să vomit. Disper spontan când aud "dezvoltare personală pentru copii", mi se pare că râgâie Ploieștiul de dezvoltatori, trainneri, experți, mentori și alte titluri care ascund, în 99% din cazuri, o lipsă cronică de competență sau o foame acută de bani făcuți ușor. Știu și de ce mă simt așa, mi-am luat-o și eu cu dezvoltarea personală. Am dus-o, acum niște ani, pe M la un curs de dezvoltare personală prin origami. "Doar" 600 de lei, șase ședințe. După prima a venit cu o floare de hârtie, făcută de ea. După a doua, cu o cutiuță. Ultimile patru ședințe a muncit ca un salahor să facă șapte sute de mii de pene de hârtie pentru o lebădă odioasă, ieșită parcă dintr-un angro chinezesc. Nu s-a apropiat nimeni, în acele șase ședințe, de M, să o intrebe ceva, sau să o provoace să întrebe ceva. Intră, ia loc, bagă ca Mig-ul! N-au dezvoltat-o personal, ba chiar au scârbit-o de origami pentru totdeauna. Iar pe mine - de bullshit-ul ăsta de dezvoltare personală pentru copii. M-am gândit mult timp că dacă îi luam burgeri de la Mc de 600 de lei, îi făceam fiicei mele un rău mai mic... Până azi.

De-aia am mers să-i cunosc pe oamenii care au făcut credit la bancă pentru a deschide un centru de dezvoltare personală pentru copii. Mă așteptam, după experiența cu origami-shit, la două figuri cinice și rele, la doi zgripțuroi lacomi, care nu știu cum să fraierească mai bine părinții de bani. Am descoperit în schimb un el și o ea, soț și soție, perfect normali; un tip dispus să facă pentru nevastă-sa mai mult decât să-i dea bani de coafor și o tipă care vine din învățământul ăla nasol, care ne distruge copiii. O fostă profesoară de engleză.

Georgiana avea 20 de ani și era studentă la Română-Engleză când i-a murit tatăl. "Atunci s-a terminat cu distracția, a trebuit să găsesc rapid un job, ca să compensez absența veniturilor pe care le aducea el. Eram anul 2 și m-am angajat ca suplinitor. A fost îngrozitor de greu. Plecam de la școala din comuna unde găsisem jobul pe jos, pe câmp, până la Ploiești, de unde luam mașina fie spre casă, fie spre facultate. Leafa de suplinitor era o rușine, bursa de la facultate era mai mare. Dar au fost și părți bune. M-am îndrăgostit de meseria asta. Am cunoscut copii extraordinari, sunt mândră că mulți au făcut aceeași facultate datorită mie, și am avut colegi de excepție. Sunt oameni extraordinari în învățământ, problema e că sistemul nu-i clasifică așa cum ar trebui, că nu se ține cont dacă omul ăla predă bine, dacă-l plac copiii, dacă-l plac părinții, dacă cei care ies din mâinile lui continuă să învețe sau se apucă de furat. Nu poți să mă judeci pe mine, profesor de engleză în mediul rural, că nu produc olimpici la engleză atâta timp cât tu, statul, suplimentezi anual numărul de locuri din liceele din Ploiești, iar elevii buni din mediul rural se duc acolo. Noi ăștia, profesorii de limbi străine de la țară, cum ni se spune, nu avem genul acela de elevi decât arareori. Predăm după manualele care ni se dau, deși nu suntem de acord cu ele, încercând să ne concentrăm asupra elevilor cu aptitudini pentru limbi străine și pe cei cărora le place materia. Nu putem lucra cu toți, unii elevi sunt complet dezinteresați atâta timp cât manelele nu-s în limba engleză".

19 ani a predat Georgiana, limba engleză, în apropierea Ploieștiului. Ar fi făcut 20 de ani și mai mult de carieră, dar vara trecută și-a dat seama că sistemul n-o mai vrea. Își completa formularul de evaluare și a constatat că își pierde timpul predând și făcând activități școlare, lucru sancționat de formular, care punctează masiv publicarea de cărți, participarea la simpozioane, vorbitul la workshop-uri. Și-a dat seama că orice profesor interesat mai mult de formular decât de elevi îi poate lua oricând catedra. "Formularul ăla de evaluare nu reflectă, corect, influența unui profesor asupra elevilor săi. Și când mi-am dat seama că nu mai am un viitor în învățământ, am venit acasă, i-am povestit soțului și am început să ne gândim la o soluție. După un timp, am deschis Next Generation Learning, unde predau cursuri de engleză pentru adulți. El a găsit franciza..."

El, adică soțul, a fost cel care a intuit că experiența Georgianei cu copiii poate fi punctul forte al unei afaceri și i-a găsit pe cei de la Clever Children, pe care i-a readus în Ploiești, după o absență de patru ani. Cei doi au semnat contractul cu Clever Children în aprilie dar nu vor să înceapă până în septembrie, pentru că Georgiana crede în ideea lăsați copiii în pace în vacanță. Centrul Clever Children Ploiești e chiar in centrul orașului, lângă vechiul Tribunal. Și arată altfel decât un centru similar, pentru că Georgiana vrea să fie altfel decât într-o școală sau într-un centru de meditații. 

"La engleză, de exemplu, cursurile o să semene mai mult cu simulări de situații decât cu lecțiile. Nu facem meditații, nu repetăm aici ce s-a predat la școală, ci facem un curs de de comunicare și conversație. Nu vreau ca un copil să știe să enumere ca un papagal cuvinte în engleză. Mai bine să învețe trei animale, dar să poată susține o conversație pe tema lor, decât să invete liste întregi de cuvinte sau structuri. Mintea lui să producă ceva, nu doar sa memoreze, pentru că nu e important sa stii cuvinte pe care nu le folosesti.  La școală nu ai timp sa-i dezvolti copilului abilitatea de a comunica in engleza. Nu ai nici timp de feedback, iar mie mi s-a părut foarte greu să pun note. De exemplu, aveam elevi slăbuți, dar care aveau perioade bune sau îi interesa lecția și-mi dadeau raspunsuri extraordinare așa că le dădeam o nota buna. Din păcate, la lucrarea de control același copil lua 4 sau 5, pentru că acolo era pe evaluarea standard, venită de la București, care nu ține cont de nimic. De fiecare dată când întâlneam un astfel de elev retrăiam momentul în care am fost pusă să dau admitere la matematică, eu, care veneam dintr-un liceu de artă, iar acum mă uit cu atâta compasiune la elevii de-a patra, care dau, ca să intre într-a cincea la vreo clasă de engleză, un examen ucigător de greu, doldora de gramatică, deși ei nu știu nici să comunice lucruri simple".

Nu se mai vede niciodată întoarsă la catedră, nici dacă Clever Children Ploiești nu va aduce venituri însemnate. "M-am bucurat foarte mult, când au fost alegerile. Dumnezeule, avem președinte un profesor, cu soția profesor de engleză!!! Să vezi că o să se schimbe lucruri le în bine! Și s-au schimbat în rău, predarea e tot mai rigidă, notele nu reflectă ce știu copiii, examenele îi distrug iar evaluările profesorilor vor distruge învățământul cu totul, dacă rămân ca acum. N-o să mai am unde să mă întorc, dacă lucrurile merg tot așa. Și mă tem pentru destinul copiiilor noștri în actualul sistem educațional. Mă uit la Justin, fiul meu, pe care sistemul nu-l place atât de mult, e un copil care pune întrebări, care vrea să participe la dialog, nu să stea în bancă, mut, cu mâinile la spate..."

Ca niciodată în ultimii 20 de ani, Georgiana așteaptă să înceapă "școala" mai târziu cu două săptămâni decât de obicei. Asta pentru că Clever Children Ploiești începe cursurile de dezvoltare personală pe 24 septembrie. Future Learning, NLP for Kids, Creative Thinking, Public Speaking, cursuri concepute de Clever Children și cu care franciza are mare succes în București. Plus engleză. "Eu văd și cursul de engleză tot ca dezvoltare personală, chiar dacă ție nu-ți place termenul. Cursul de engleză chiar asta face, îți pregătește copilul pentru situații reale, cu care se va confrunta într-un concediu, într-o excursie, într-un aeroport sau într-un magazin. O să am grijă să nu fie nimic inutil sau stupid în vreun curs, dar și că cei care predau cursurile la noi chiar știu ce fac, nu experimentează aiurea pe copii".

Cât costă cursurile la Clever Children Ploiești? De la 25 de lei la 65 de lei ora, și de aici încolo m-am pierdut într-un hățiș de vouchere și de discounturi de care, recunosc, n-am fost foarte interesat, pentru că M citește aproape tot timpul ei liber și chiar nu vreau s-o deranjez. Dar găsiți toate detaliile pe cursuricopii.ro, cleverchildren.ro, sau pe facebook. Cursurile încep pe 24 septembrie dar înscrierile se fac de acum, fie scriind la ploiesti @ cleverchildren.ro,, fie sunând-o chiar pe Georgiana, la 0724 406 917. Să vă spună ea ce și cum, că știe mai bine.

......................

Citeşte mai departe ...

cum poți să-l ajuți pe Omran Daqneesh, băiețelul din Alep

În primul rând, ai putea să nu te mai porți ca un tâmpit interesat de războiul din Siria doar când apare poza emoționantă a unui copilaș. Fii sincer: ai mai pronunțat "siria" cu compasiune de când cu băiețelul ăla înecat? Ești pe bune un o persoană pro-pace și anti-război sau ești atât de bou încât să reacționezi la warnews doar când ți se arată ceva?

În al doilea rând, încearcă să rămâi conștient că te afli doar în fața unei acțiuni de propagandă pro-americană. Bombardamentele alea din care a scăpat băiețelul au fost făcute de ruși deci rușii sunt răi, este mesajul ascuns al fotografiei. Ca nu cumva să crezi că americanii se câcâie să dea în cap ISIS de ani de zile, iar rușii punctează decisiv, decolând din Iran, altă țară satanistă. Ia caută pe net, și vezi dacă găsești, imagini cu băieței răniți sau uciși în bombardamentele făcute de americani. Just for fun.

În al treilea rând, te rog să lași un pic telefonul, să ieși în stradă, oriunde ai fi în România, și să te uiți în jur, pe îndelete. Pun pariu cu tine pe o sticlă de Jack că în jurul tău, pe o rază de 100 de metri, se află cel puțin un copil leit lui Omran Daqneesh.

  • Prizonier într-un oraș care nu vede copiii abuzați.
  • Dormind într-o casă care pare bombardată.
  • Expus violențelor de tot felul, inclusiv din partea celor care i-au dat viață.

Dacă ai cum, ajută-l. Va fi ca și cum ai face ceva pentru  Omran Daqneesh, băiețelul din Alep.

Sunt perfect conștient că e foarte greu. Puștiul ăsta nu e în Siria, nu apare la știri, când o să te duci cu punga de mâncare la el, n-o să strige nimeni pe stradă "Imi Place! Imi Place!"... Iar tu trăiești în telefon, ai atâta treabă acolo, cum să ai ochi pentru ăștia fără cont de facebook?!

#unweekendînțelepttuturor

pentru că e vorba de ceva ce ai văzut la televizor - publicitate la televizoare

 

UPDATE

Acest text a inceput să fie share-uit ca "atenție, propagandă, nu vă lăsați păcăliți!". Propagandă la ce, dobitocilor? :))))))

Probabil în câteva ore o să se spună că sunt pro-rus, sau mai știu eu ce imbecilitate. Mi se pare fabulos! Vă dați seama, cineva chiar se teme că s-ar putea trezi spiritul național în noi și o să ajungem - Doamne Ferește - să ne ajutăm unii pe alții! :)))))

 

 

Etichetat cu
Citeşte mai departe ...

iar s-a așezat prost fotograful lui Iohannis

Uitați-vă un pic la fotografia asta. Vedeți cei trei cameramani din fundal, cu luminile pornite pe camere? Aveți idee de ce s-au dus tocmai acolo, și n-au stat și ei, în buza contactului dintre principesa Margareta și președintele Iohannis? Cum naiba numai fotografului prezidențial i-a trecut prin cap să facă fotografia din unghiul ăsta?

Vă spun eu de ce: pentru că ăia trei sunt profesioniști, iar ăsta de la Cotroceni nu. Cei trei s-au gândit la compoziție, și au vrut un cadru complet, cu tot persoanele importante și cu catafalcul reginei Ana, care este fix motivul pentru care președintele României este acolo. Ăsta umblă după președinte ca un miel după oaie, fără să gândească.

Ești rău, poate ăia erau deja acolo, în spațiul dedicat media, iar ăsta a venit cu președintele și n-a avut timp să-și aleagă unghiul bun, o să spuneți. Ba avea, zic eu. Iar dacă nu avea, trebuia să-și dea blitzul mai tare, ca să compenseze umbra creată pe figurile celor doi de cele trei lumini. Sau, mai subtil, să se ridice un pic pe vârfuri, să se dea mai la stânga, și să convertească două din cele trei lumini în lumină de contur pentru capetele președintelui și principesei. Vă spun eu, fotografia ar fi fost la fel de subexpusă în zona fețelor, dar ar fi căpătat un pic de căldură. Ar fi sugerat mai bine atmosferă tristă din încăperea aia.

Eu fiind mai obraznic, l-aș fi rugat și pe aghiotantul ăla să se dea mai hacana până îmi iese din cadru. Că n-am venit acolo să-l pozez pe președinte cu cizmele și cu burta lui....

În final, că poate n-o fi știut omul: fratele meu, în fotografia oficială, instituțională, fundul unui om nu există. În cadrul tău se vede fundul principesei. Care nu e doar o persoană dintr-o fotografie oficială, ci și membră a unei familii regale. Lasă-i pe fotografii de la Cancan să-i pozeze fundul, tu fă, mereu când fotografiezi un om din spate, crop de la talie în sus, da? Plus că în cazul acestei fotografii, crop-ul era vital, o treime din imagine e doar podea, în pula mea....

p u b l i c i t a t e, că n-a plătit nici un mogul să mă iau de sasone...

Citeşte mai departe ...

unde găsești plăcintă "băbăiatule" în Ploiești

Sunt doi tipi și-o tipă acolo. Încă nu mi-am dat seama care o face, dar nici nu-s foarte pasionat de informația asta (e ca atunci când tragi de niște sâni perfecți, nu te interesează ce sport a făcut tipa de-i are așa). Cel mai des, tipa servește, iar tipul solid e mai frecvent lângâ cuptor. Înclin să cred că el este de vină că mi-am luat burta înapoi, deși l-am văzut și pe celălalt tip gătind.

Port 32-34 la jeansi. Nu-s foarte lat în spate, nici n-am vreun piept de înotător, așa că atunci când fac burtă, se vede imediat. Din acest motiv, evit cât pot pâinea și berea. Adică mănânc doar două franzele pe zi și beau sub șapte beri pe săptămână. Cu această dietă draconică reușesc să nu-mi cumpăr jeanși mai mari decât am deja, de vreo doi ani. Dar pentru beleaua asta de plăcintă nu eram pregătit. Acum mă duc după ea cum se duce onanistul de-a șaptea în pod. Adică aproape zilnic. Câteodată, când mă sugrumă vinovăția, cumpăr mai multe felii și le împart cu cine nimeresc. E ca un focus-grup, cumva, la care toată lumea răspunde cu "să-mi bag pula, e demențială". Și pun pariu că o să o țin așa mult timp, n-am nici o scuză să nu cumpăr, e doar trei lei cincizeci felia... 

 

Am descoperit întâmplător Novi Pizza & Salad. E fix in centru, la fostul restaurant Dealu Mare, între Orange, Vodafone și Ice Club. Probabil că mi-era foame și, ca de obicei, evitam șaormeriile și McDonald's-ul. Evit și pizza cât pot, iar salatele le mănânc doar cu brânză și cu carne de porc. Țin minte doar cum mi s-au lipit ochii de plăcinta aia din vitrină. Arăta ca la bunica. Iar după ce-am gustat-o, s-a terminat șmecheria, acum nu mă mai mir că am ajuns de la 76 la 84 de kile. Pentru că plăcinta e și la gust fix ca la bunica. Are coajă pufoasă, margine crocantă și nu s-a zgârcit nimeni la mere, nici nu le-a bălit cu vreun sirop stupid, cum fac bucătarii snobi din localurile de lux...

 

Acum, pe bune, uitați-vă și voi....

 

Același cadru, cu focusul mai spre miez....

 

Dar așa, vi se pare ok? Vreo două-trei kile de plăcintă, cum am luat azi? Vă plouă în gură, nu?

 

Și gata. În calitate de pasionat de mâncăruri românești și de client constant al localurilor din oraș, pot să vă asigur, cu mâna pe singurul meu pătrățel (circular) de pe abdomen, că nu există în Ploiești, la vânzare, vreo plăcintă cu mere mai bună decât asta. O fi de la cuptorul cu lemne, o fi făcut băiatul ăla solid vreo vrajă, habar n-am... Și se poate comanda și la pachet, ceea ce vă urez și vouă.

  • Pentru proști, oligofreni, retardați: N-am primit bani, plăcinte sau favoruri sexuale pentru acest text. Ownerii afacerii nici nu știu că am scris textul ăsta, pentru nu l-am scris pentru ei. L-am scris pentru oamenii cărora n-are cine să le facă, oricând vrea mușchiul lor, o plăcintă cu mere ca pe vremuri. Oameni ca mine.
  • Pentru neploieșteni: Dacă v-a scăzut glicemia, la voi în oraș nu face nimeni o plăcintă cu mere "băbăiatule", sau vreți să facilitați copiilor din dotare gustul prăjiturilor de odinioară, luați-o cătinel, așa, spre Ploiești. O să merite. Sau vorbiți cu colegul ăla din Ploielti, să vă aducă...
  • Pentru bărbații ai căror neveste gătesc frecvent plăcintă cu mere: Să nu le spuneți, acasă, fetelor, că desertul lor e doar un căcat cu mere pe lângă plăcinta asta. Continuați să mâncați, acasă, mizeria aia, pentru binele relațiilor voastre. Pentru un gust demențial, comandați și mâncați plăcinta asta când sunteți singuri. Gen "am plecat să spăl mașina", "mă duc să-l iau pe ăla micu' de la pregătire" etc. Și negați până la moarte, că, uite, lui Clinton i-a mers...
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica