Se fac, zilele astea, șase luni de când cărțile mele se vând pe acest site și am făcut, in acest timp, câteva observații.

Prima este că o firmă de curierat perfectă nu poate exista. Serios. Poți întâlni niște profesioniști, cu care să semnezi un contract bun, doldora de proceduri eficiente, dar dacă unui curier îi tună mintea într-o zi să-și bage pula în ea de muncă, toate procedurile devin inutile, iar cititorul nu primește coletul. Mi-am dat seama ca nu avem o problemă serioasă de salarizare in România cât de productivitate, curierul român nu vrea să fie la fel de atent, bun, eficient, toată ziua. Și nu pricep de ce. Eu, de exemplu, îi las șpagă dacă se poartă ok cu mine. Și alții o fac. După mintea mea, dacă esti curier si vorbești frumos cu clientul poți câștiga mai bine decât un ospătar bun. 

A doua ține de plata cu cardul. E ceva mai prezentă decât pare. Și dacă în prima fază am preferat să las firmei de curierat sarcina colectării banilor, va trebui să fac ceva în sensul ăsta, anul viitor. Oricum, ca să știți, dacă nu sunteți fanii plăților cash ramburs la curier, scrieți în comandă, la observații, că vreți soluția de plată x. Se va rezolva, punctual. 

A treia se referă la promoții. Unele, cele de preț, s-au dovedit a fi de-a dreptul nefuncționale. Altele au mers de minune. În cele șase luni, la mine pe blog si la evenimentele organizate s-au dat cadou peste o mie de lucruri vechi, de la cărți la timbre, decorațiuni și obiecte de mobilier.  Eu am înțeles din asta că am cititori care nu vor neapărat să obtina o reducere (de 10-30 de lei), preferând să se bucure, exact ca mine, de amintirile generate de vreun obiect pe care nu l-au mai avut/atins din copilărie, sau cum au mai văzut numai la muzeu. 

A patra este despre partea mai puțin frumoasă a vieții. Despre țepe. De oamenii care comandă cărți și apoi refuză coletul. Am și d-ăștia, mi s-a explicat că e fix din cauza mea, pentru că am insistat să includ transportul în prețul cărților. "Oamenii știu, astfel, că nu riscă nimic, returnand coletele, iar noi trebuie să-ți facturăm serviciul de două ori, ca să-ți aducem cărțile înapoi", mi-au explicat cei de la firma de curierat. Cum cei mai mulți dintre tepari sunt cei care au comandat o singură carte, o să rezolv asta foarte simplu: de pe 1 decembrie 2019, nu mai accept comenzi de o singură carte. O să fie "minim două cărți, sau minim 70 de lei"; o să mă gândesc zilele astea.

A cincea ține doar de mine. Instinctiv, am luat la un moment dat o decizie genială: să livrez chiar eu cărțile în Ploiești (tot timpul) și în București (când pot). A fost atât de valoroasă fiecare întâlnire cu cei care mi-au cumpărat cărțile încât n-am de gând să povestesc nimic despre nici una. Doar să recomand, oricărui creator de conținut, să se întâlnească periodic cu cei care-i "consumă" munca. O sa-i faca bine la spiritul critic și la inspirație.

A șasea este de mediu. Serios. M-am străduit să las o amprenta de poluare cât mai mică și sunt mândru de ce-am făcut. Toate cărțile mele sunt tipărite pe hârtie reciclată sau din import, nici un copac din România nu și-a pierdut vreo frunză din cauza mea. Fac semne de carte din cărți poștale, decorațiuni de perete din ambalaje, tipărituri și picturi vechi, iar alte cărți vechi au devenit ascunzatori exact cum are Mihai Sora in infamia aia de spot eMag. Toate au fost pe larg apreciate, iar dacă socotesc că dintr-un copac se fac cam 32 de seturi de cărți de-ale mele, estimez că, undeva pe Terra, o pădurice mică încă mai există pentru că eu m-am purtat responsabil. Și-mi place la maxim sentimentul ăsta, că am reusit să devin publisherul cu cea mai mică amprentă de poluare. 

A șaptea ține de bunătate. În aceste șase luni, au fost o droaie de oameni care mi-au oferit diverse lucruri vechi, de la cărți la .... orice, necesare fie în documentarea unor viitoare cărți, sau care au ajuns în secțiunea de lucruri care merg gratuit la cititori. Lucrând în medii ostile, mereu înconjurat de jurnaliști și de oameni politici, m-am dezobișnuit de generozitatea dezinteresată, pentru că mereu mi se cerea ceva meschin la schimb. Acum, de când tot ce fac este să scriu cărți, să fac fotografii și să salvez lucruri vechi, am cunoscut și oameni incredibil de mișto, cărora le mulțumesc, cu această ocazie, cum pot eu mai bine. 

Anunț, cu acesta ocazie, că în curând, adică până în Sărbătorile de Iarnă, vor mai fi gata două noi titluri Străbunicii, dar și că până în primăvară o să vă prezint doi noi autori Străbunicii. O să vă placă, promit.

Închei rugându-vă două chestii:

1. Nu mai faceți cadou dulciuri copiilor. Nu sunt bune. Cărțile sunt.

2. Duminică, 1 Decembrie, fluturati un steguleț tricolor, cât de mic, măcar două secunde.

Să ne vedem cu bine pe https://bogdanstoica.ro/shop

P.S. poză aia, de mai sus, e acolo pentru că am câștigat un concurs cu ea. 

Am crezut că mizeria aia de reclamă cu Mihai Șora o să se difuzeze până în zilele Revoluției. Așa era logic. Mesajul era #libertate_la_30_de_ani. Difuzarea s-a oprit, însă, imediat cum s-a terminat turul 1.
Da' n-a fost o reclamă electorală, cum ați putea crede. Nu-nu. Pentru că eMag are nevoie de banii celor proști, needucați, care pun botul la prezentări entuziaste deși produsul promovat e, de obicei, o chinezărie scumpă și proastă. Practic, eMag face bani de pe urma electoratului care ar vota mai degrabă psd decât orice alt partid. 
Și atunci, de ce s-a oprit reclama? Singura explicație este că eMag și Mihai Șora sărbătoresc 30 de ani de când a apărut Black Friday, nu Revoluția din 89. Mai anșia, mai pă cul și pă cileanu.

dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe

https://bogdanstoica.ro/shop

Am avut ocazia, luna asta, să vizitez un Cernobâl românesc. Așa spun eu locurilor pe care le distrugem prin abandon. Sunt cu zecile în orașul meu, cu sutele în București, mii în toată țara. Sunt urmele unui genocid cultural pe care eu îl consider fără precedent în Europa. Unele țări și-au șters trecutul sub conducerea unor lideri autoritari. Altele și l-au îmbrățișat și modernizat. Noi, însă, suntem cei care nici nu ne distrugem trecutul metodic, nici nu-l punem prezervăm sau punem în valoare. Doar îl abandonăm. Îl închidem și așteptăm ca timpul, frigul, factorii de risc să-și facă simțită prezența. Uite, acum realizez ce ar trebui să scriem pe ușile acestor locuri: "închis pentru distrugere".

Revin. Am fost într-un loc care stă închis și abandonat de mai bine de zece ani. Un loc deopotrivă vechi și nou, anacronic și util, cu un potențial cultural, social și economic fabulos. Dacă doi oameni din două instituții s-ar așeza la masă cu intenții bune, n-ar dura mult până când acel loc ar fi un punct de reper al orașului, un must-see. Din păcate, orașul meu nu are doi astfel de oameni. Sigur, sunt niște politicieni care susțin că sunt cei doi, dar nu sunt. Dacă erau, locul acesta nu ar fi arătat așa iar eu n-aș fi avut cum să filozofez la catafalcul din cărămizi al unei sobe absolut superbe.

Era o sobă de secol 19. Făcută până în anul 1900. Adică pe la o mie opt sute și ceva. Nu mai sunt multe ca ea. De fapt, mai sunt foarte puține. Valorează enorm, și cultural, și istoric, și material. Nici o instituție de cultură din orașul meu nu are o asemenea sobă. Nici un bogătaș din oraș nu are prin casă o sobă de 10.000 de euro, cât ar fi valorat soba asta. 

Născută din iubirea dintre un sobar instruit la Paris si un mal lutos al Teleajenului, soba a trăit în jur de 110-120 de ani. Anul trecut încă trăia si arata superb. Domina incăperea, cu cei doi metri saptezeci de NeoClasic impecabil realizat, Clădirea în care se afla ceda, însă, puțin câte puțin. Adica puțin podeaua, puțin tavanul, puțin scara.... Câțiva oameni de bine au încercat să ajungă la ea și să o salveze. Era prea riscant. Dacă oamenii ăia doi, de care am scris mai sus, ar fi existat și s-ar fi întâlnit, un restaurator, un sobar și o mașină ISU cu scară ar fi făcut minuni în câteva ore. Am fi avut azi, undeva prin Palatul Culturii, în Muzeul de Istorie sau în Muzeul de Artă o sobă demențial de frumoasă, valorând vreo zece mii de euro. Mii de oameni ar fi venit să o vadă. Până și Libertatea ar fi scris despre ea. 

Din păcate, frumoasa sobă s-a trezit că locul în care a trăit o frumoasă poveste de dragoste, de peste o sută de ani, cu niște lemne, a fost declarat Cernobal. Pe ușă s-a pus panoul pe care scria cu vopsea invizibilă "închis pentru distrugere". Clădirea n-a mai fost folosită, încălzită, curățată, geamurile sparte n-au mai fost înlocuite, acoperișul găurit n-a mai fost reparat, ploaia și frigul și-au făcut treaba iar podeaua pe care era soba a cedat. Frumoasa a căzut de la zece metri înălțime, pe un morman de cărămizi și a suferit, precum se vede, leziuni incompatibile cu viața. Eu am găsit-o exact așa cum o vedeți în poza de mai sus. 

Și acum vă spun un secret: am luat-o acasă. Nu pe toată, că nu aveam cum și nici de ce, nu știu să restaurez o sobă spartă în cinci sute de bucățele. Am luat ce se vede în poză. Cu detergent de vase și cu o periuță de dinți am spălat-o. Acum arată

Oscilez între "să-i fac un stativ din lemn vechi care să o țină verticală" și "să o decupez cu un flex ca pe o efigie si să-i fac o agățătoare de perete". Deocamdata nu mă pot decide. Din cauza ei. Mă face să mă simt prost, cu privirea aia. Pare că mă întreabă, acuzator, ca ecologista aia adolesciudată, "hau der iu?". Pare că mă acuză că fac parte din poporul asta atât de tâmpit încât își aruncă la gunoi istoria, cultura și motivele de mândrie. 

pentru alte lucruri (cam la fel de) vechi apasă pe ultimul din următoarele linkuri:
argint   branduri   cărți   podcast   ponturi   upcycling   vintage

Am văzut, ca ziarist, sute de evenimente dedicate copiiilor, de Sărbători. În general, de trei feluri: A. un grup de copii amărâți vin și cântă/colindă într-o instituție/firmă și la final primesc cadouri; B. copiii dintr-un așezământ special sunt vizitați de diverse persoane care le dăruiesc cadouri. C. la petrecerea de Sărbători a companiei, angajații sunt rugați să-și aducă copiii care primesc daruri. 

Și de fiecare dată, în pungile alea nenorocite erau dulciuri. Ieftine. A se citi "nocive". Ciocolate, bomboane și prăjituri doldora de E-uri și de alte căcaturi toxice, sau cu un conținut de zahăr menit să distrugă, pur și simplu, ficații copiilor. Ultima oară când am scris despre asta, ca jurnalist, am calculat că fiecare copil primise, la serbarea aia nenorocită, circa 28.000 de calorii pe care le-a consumat, în medie, în două zile. 

De fiecare dată am avut senzația că citesc despre conchistadorii spanioli care le ofereau cioburi de sticlă colorate incașilor și aztecilor, în schimbul aurului, pământurilor și vieților lor. Și anul asta am zis să nu mai critic fenomenul asta fără să ofer o alternativă. Asta:

Un pachet de cărți pentru copii la care prețul a fost redus de la 1.400 de lei la 600 de lei. Nu pierd bani, dar nici mult nu mai am. Pe de altă parte, mi se pare că plătesc foarte puțin pentru a face să dispară, cel puțin parțial, odiosul obicei de darui otrăvuri in ambalaje colorate. 

Oferta este AICI. Și chiar dacă nu ai de gând să profiți de ea, te rog să nu mai dăruiești dulciuri otrăvitoare copiiilor. Crăciunul nu e despre omorât copiii altora. 

restul cartilor mele sunt aici:

https://bogdanstoica.ro/shop

Proștii zilei de 27 noiembrie sunt cei de la USR Tineret, cu a lor postare în care îl compară pe Regele Mihai cu "regele" Florin Salam, a cărui muzică, aparent, nu se mai difuzează la evenimente din Timișoara. Imbecilii n-au nimic cu regele Mihai. Au vrut doar să-l facă muci pe primarul din Timișoara. E o modă inventată de seniorii USR: peste tot în țară oamenii lor trebuie să se ia de liberali, ca să le ciordeasca electoratul, si nu de pesediști, a căror anatemizare duce electoratul nu doar la USR, ci și la Plus. O mangleală românească, de căcat. N-a mers nici la euroalegeri, n-o să meargă nici la localele de anul viitor, dar dacă atât s-a putut...

Ma rog. Asta e postarea. Sper ca au sters-o intre timp.

De fapt, lucrurile nu stau chiar așa. Primarul din Timișoara a interzis companiei proprii, a primăriei, două chestii: să mai folosească grătare, protapuri și alte chestii cu foc deschis și să mai difuzeze manele la evenimentele pe care le organizează pentru primărie. Nu a interzis manelele în Timișoara. Nici nu are voie, nici nu are cum. Doar a dispus ca acele evenimente care implică Primăria să nu mai difuzeze o asemenea muzică.

Pot să trec peste faptul că presa a prezentat lucrurile trunchiat. Are voie, o face pentru pentru click-uri și share-uri de la voi, oamenii care ați decis că cea mai scumpă marfă din lume, informația, nu merită doi lei în fiecare dimineață, la chioșcul de ziare. Atât ați putut? E, atât s-a putut. De-aia primiți știri false, căcaturi semiporno și manipulări. Pentru că-s gratis. N-ați vrut să fiți clienți, e ok, acum sunteți păpuși, cu cheița în spate, cum vă arată cineva ceva drăguț, cum dați share. V-o meritați.

Dar proștii de la USR Tineret nu au nici o scuză. Din două motive.

Primul motiv este chiar comparația făcută între Regele Mihai și Florin Salam. Nu mai explic. Nu e cazul, e o eroare cumva normala. Useristii mici au fost crescuti necitind nimic, doar insuflandu-li-se ca sunt speciali si unici. De unde pula mea sa stie tinerii useristi diferenta intre un Rege de tara si un rege al drogatilor analfabeti? Efectiv n-au de unde. 

Al doilea motiv este că ei reprezintă cel mai cool partid din România: USR. Fiind tineri, ar trebui să fie de două ori mai cool decât seniorii din USR. Să-l facă pe unul ca Barna să arate ca Iliescu, pe lângă ei. Numai că tinerii USR nu-s așa. Sunt proști făcuți grămadă, dovadă că au pus botul la manipularea de presă Manele la Timișoara în loc să caute informația la sursă și să reacționeze în consecință, ca niste politicieni smart din cel mai smart partid din Romania. Sunt tot atât de proști ca votanții Vioricei Dăncilă. 

Precum vedeti, nu compar useristii cu legionarii sau cu nazistii. Nu-nu. Chiar nu. Deloc. 

dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe

https://bogdanstoica.ro/shop

Serios. Ce voiați să-i facă, mă? Au făcut ce fac tot timpul. S-a acționat conform procedurii românești în astfel de situații. Cum ați putut avea alte așteptări? Cum ați putut să vă enervați uitându-vă la știri, când știți exact în ce țară trăim?

L-au lăsat pe urs să agonizeze exact așa cum ne lasă și pe noi, în spitale. 

Să zică "mulțumesc" ursul că nu l-au infectat cu o bacterie, care să-i mărească suferința.

Că nu a venit la el o ambulanță de urși prost echipată.

Să zică "sărut mâna" familia ursului că nu i s-a cerut șpagă ca să-i aducă victimei o pijama, niște de-ale gurii.

Că nu s-a țipat la ei când ar fi venit în vizită. 

Iar durata mare a procedurii de eutanasiere (a se citi "scăparea de suferință") este și ea justificabilă. Știți ce complicat e să cumperi din bani publici o pușcă cu tranchilizante și un tranchilizant? Păi trebuie să faci referat de necesitate, expunere de motive, să vezi la ce filă bugetară te încadrezi, să te duci la șef să-ți aprobe, să-i dai măcar o ciocolată tipei de la Financiar, că iar îți zice "nu sunt bani". Apoi să vezi de unde dracu' cumperi pușca, să nu cumva să se supere șefu' că n-ai cumpărat-o de la amicul lui. Și să vezi cum introduci și punga puștii pe factură, ca să se justifice prețul dublu...

17 ore să-ți capeți liniștea și să mori? Eu zic că ursul a scăpat ieftin. Iar acum, dacă aș fi jurnalist, aș verifica ce se întâmplă cu carnea și cu blana lui. Pentru că:

#followthemoney

dacă ți-a plăcut să citești asta s-ar putea să-ti placă și cărțile de pe

https://bogdanstoica.ro/shop

Acum patru ani, când am scris primele rânduri despre fotografia cu telefonul, notam că fotografia va fi nouă dimensiune socială a fiecăruia, că abilitatea de a face fotografii bune va fi echivalentă cu abilitatea generației mele de a folosi un computer sau de a putea vorbi în engleză. Am avut dreptate. Vânzările au explodat în online unde fotografia produsului a luat locul experienței personale. Relațiile debutează în online pornind de la fotografiile celor doi. Influencerii sunt în proporție de 90% creatori de imagini, nu de text sau video. Politica, trendurile sociale, campaniile umanitare, emoțiile colective - totul pleacă de la o fotografie. Și ca un corolar al faptului că am avut dreptate, toate reclamele la telefoane mobile vorbesc acum doar despre luminozitatea camerei foto și despre megapixelii ascunși după ea. 

Cu toate astea, primul meu manual de fotografie cu telefonul s-a vândut bine și nu prea. Asta deși era făcut ca ebook, "ca să-l ai în telefon, la indemana", mi-am zis eu. Cifrele nu-s rele, s-au contorizat câteva mii de download-uri, dar dacă împart totalul de descărcări la numărul de zile trecute de la lansarea lui, reiese că s-au vândut 1-3 manuale pe zi. Noroc ca am aflat recent că nu e vina mea. E vorba de specificul pieței. În România se vând doar 150.000 de cărți electronice în fiecare an. În Polonia se vând două milioane. În Germania - dublu față de Polonia. Cumva, românii nu se dau în vânt după cărțile electronice atunci când trebuie să le cumpere.  

Așa că am adus manualul de fotografie cu telefonul în lumea printului. Acum e o carte ca toate cărțile. Are două sute de pagini, toate color.

Cartea este doldora nu doar de sfaturi privind fotografia cu telefonul, ci și de grafică menită să te ajute să faci fotografia cea mai bună, din locul cel mai bun, cuiva care stă în cea mai bună poziție posibilă.

Tonul a fost accesibilizat la maxim, astfel încât cartea să poată fi citită și de un copil de zece ani.

Nu copiii sunt, însă, targetul meu, ci adulții în a căror profesie fotografia bună a devenit o necesitate. Agenții imobiliari. Proprietarii de mici afaceri de comerț online. Micii meșteșugari, artizanii, artiștii independenți. Oamenii de PR. Responsabilii de conținutul vizual în social media. Politicienii. Jurnaliștii. Oamenii legii. Profesorii și educatorii. Oameni care-si folosesc telefonul la serviciu, pentru ca trebuie. Le recomand tuturor aceasta carte, ca pe o investitie in viitorul lor. 

Nu în ultimul rând, recomand cartea tuturor celor ce se consideră prea puțin atrăgători. Celor cu respectul de sine la cote scăzute. Am auzit de sute de ori, după ședințele foto pe care le-am făcut sau după workshop-urile de fotografie cu telefonul pe care le-am susținut, replici de genul: "știi, acum nu mai mi se pare că sunt urat(ă), îmi dau seama că mă fotografiam sau mă lăsam fotografiat(ă) greșit, e incredibil ce bine mă simt acum, mulțumesc". 

Manualul de fotografie cu telefonul se poate cumpăra de AICI. 

La un preț mai bun, alături de alte cărți de-ale mele, o găsești AICI.

Lansarea cărții are loc miercuri, 30 octombrie, la Ploiești. Ai toate detaliile AICI.

"Să te fut în gură. A luat cartea și într-o juma de ora ne-a închis televizorul și ne-a invitat la joacă. Patru ore! Pe urmă ne-a făcut orar de joacă cu el până în decembrie. Să nu uit: nevasta-mea îți mulțumește din suflet".

"Băăăăăăi, m-am uitat pe carte, până să ajung acasă la aia mica. Este foarte tare, câteva o să le iau, modific și folosesc la următorul teambuilding de la firmă. Nu te superi, nu?"

"Felicitări. Sor'mea e educatoare și deși are niște probleme cu tonul, mi-a zis că selecția de jocuri e senzațională. Ai comis-o mișto".

Am mulțumit la fiecare mesaj, dar nu m-am bucurat atât de tare. Cumva, eu știam deja că Ghenă a nimerit-o. De la începutul anului lucrează pisica la lista asta de jocuri pentru copii, care a ajuns la câteva sute. În "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi" sunt vreo 40, fără ca printre ele să fie mai mult de trei-patru pe care le-am jucat și eu în copilărie. Din toata lista, a ales jocurile cele mai necunoscute, care merg jucate în aproape orice fel de mediu și care nu necesită vreo logistică specială. Pentru că aici este problema, de fapt.

Copiii de azi se joacă aproape exclusiv singuri cu jucării, sau stau cu orele privind câte un device din cauza noastră. Nu numai că i-am lăsat să facă asta, dar nici nu am jucat cu ei jocurile copilăriei, nici nu le-am "tradus" acele jocuri pe limba lor. I-am încurajat să nu se cunoască prin joc, să nu lege prietenii, să nu simtă la comun bucuria unei victorii sau ciuda unei înfrângeri, să nu aibă nici un cucui pe cap și nici o julitură pe corp până la 15 ani când se îmbată și și-o fură în vreun club. Si-o sa ajunga, daca lasam lucrurile asa, ca locuitorii din Tokyo care m-au speriat vara asta: niste adulti complet autizati de tehnologie.

Ideea e ca putem să ne salvăm copiii de digitalul care da dependență dacă le dăm pe mână niște jocuri nici prea grele dar nici ușoare, nici foarte complicate dar nici simple-simple. Jocuri care să le stimuleze nu doar două degete, ci și inteligența, creativitatea, viteza de reacție, motricitatea, ambiția, spiritul de echipa, modestia, rabdarea, rezistenta la efort, la durere, la foame si la sete. Sau ai uitat ce bine era când nu mancai toată ziua pentru că te jucaseși toată ziua?  

Ce vreau să spun este că sunt megasigur că "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi" nu contine 40 de jocuri, ci 40 de prilejuri de a petrece timp de calitate, dacă ai sufletul cu varsta între 5 și 35 de ani.

* Cartea "Manual de Jocuri Vechi-Vechi-Vechi"  e de găsit doar aici.

** La un preț mai bun si insotită de alte carti destinate copiiilor ce nu prea vor sa citeasca o găsești aici.

*** Pentru cei generosi, care se gandesc de Craciun si la copii altora, cartea este la un superpret aici.

Reține și că miercuri, 30 octombrie, te aștept la o dublă lansare de carte.

Ai toate detaliile pe facebook.

Din capul locului, trebuie sa spun doua chestii:

• A. Eu o sa-mi anulez buletinul de vot. Ma duc regulamentar la vot, dar o sa pun pe buletin mai mult de o stampila. Fac asta pentru ca nici unul dintre candidati nu intruneste nici unul din criteriile mele de eligibilitate. Doua la numar: sinceritate si patriotism. Eu sunt genul ala de om care da unui politician si a doua, si a treia si a patra sansa, daca e sincer cu mine si-mi arata ca are intentii bune, chiar daca e un nenorocit. Or, toti candidatii au probleme de integritate despre care nu vorbesc si niciunul dintre ei nu pare sa vrea, cu adevarat, binele tarii. Deci bine pa next.  
• B. Dintre toti candidatii, Dan Barna imi place cel mai mult. Cam de varsta mea, cult in cap, cu cuvintele la el, colectionar. Pare sa fie genul de tip cu care as munci si as bea un vin, deopotriva. Mi-e insa imposibil sa votez cu candidatul Dan Barna, autorul celor mai mari erori de strategie din toata campania asta. M-as simti pedaland pe o bicicleta fara lant. 

Eroarea nr. 1 - Pentru binele partidului, Dan Barna nu trebuia sa candideze. Daca am fi avut in campania asta o voce critica si obiectiva, care sa demanteleze toti candidatii, sa puna presiune pe ei sa se pronunte pe subiecte cu adevarat importante la nivel national si international, sa ii oblige sa joace pro-romania (tara, nu partidul), am fi avut o campanie mai buna, nu parodia actuala, USR ar fi continuat sa urce in preferintele electorale iar Dan Barna ar fi fost candidatul perfect pentru alegerile de peste cinci ani.

Eroarea nr. 2 - Daca tot a candidat, nu vad de ce Barna nu si-a aranjat dezvaluirile in avans. De ce n-a lansat el, primul, propria varianta asupra afacerilor cu fonduri europene. Sa fi spus sincer: "am fost un dobitoc, eu nici n-am stiut ca n-am voie sa dau fonduri firmei surorii mele, m-am luat dupa un oficial care m-a indus in eroare". Si asta era. N-ar fi existat nici un recul electoral atunci cand Rise i-ar fi tras cu internetul peste bot. Fanii l-ar fi crezut pe el, nu pe ceilalti. 

Eroarea nr. 3 - Validarea electoratului de tip stadion. E plin internetul de remarcile legionaroide si fascistoide ale fanilor lui Dan Barna. Nici macar o data omul nu a lansat vreun apel la calm, la ratiune, nici macar o data nu a anuntat sanctiuni pentru acesti oameni care se comporta ca nucleele dure de fani de pe stadioane. Din asta nu poti intelege decat ca Dan Barna e de acord cu ei. Si e nasol. Acesti oameni vor genera un vot pro-PSD ca vot negativ la adresa USR. Si va asigur ca vorbim despre o premiera istorica, nici un alt partid de dreapta n-a mai generat vot negativ fara sa fi guvernat vreodata. 

Eroarea nr. 4 - Absenta USR din posibila guvernare rezultata din votul motiunii. Sa conduci un partid numit "salvati romania" si sa eziti sa salvezi Romania cand poti sa o faci, de teama ca partidul va avea de suferit, este mai mult decat o greseala. Cum ar fi daca un soldat ar analiza asa ce are de facut, pe timp de razboi? Sau un chirurg, cand ii vine un pacient grav bolnav? Daca si-ar spune "e cam riscant pentru mine, mai bine las lucrurile asa"? Cum sa pui, la vedere, interesul personal inaintea interesului national, Dane, cand candidezi la presedintie, esti cumva tampit? 

dacă ți-a plăcut acest text deschide și unul din aceste linkuri:  cărțile mele      vechituri salvate      bijuterii mișto      ponturi utile      vintage cât cuprinde      muzeul brandurilor      un podcast cool