In 2010 am scris primul reportaj din presa romana pe tema proprietatii imobiliare de langa Ploiesti a lui Liviu Luca. Nimeni nu mai scrisese, ceva, vreodata, despre colosul intins pe mai multe hectare. Nici acum nu sunt multe texte pe tema asta. A fost un tur virtual, pentru ca n-aveam bani de poze din avion, nici drone nu existau... Am extras date din fotografii din satelit si din relatarile catorva oameni care au fost acasa la Luca si am povestit destul de corect.
textul publicat in 2010:
Cum am cules informaţiile
N-a fost uşor. Primăria Păuleşti a refuzat să prezinte vreun fel de date referitoare la proprietatea lui Luca. La fel, mai multe firme care au avut lucrări acolo şi o bună parte din staff-ul ce lucrează pe domeniul Luca. Noroc că unii ne-au povestit cine vine pe acolo, şi am putut lua legătura cu ei.... O precizare, de la început: imaginile sunt luate de un satelit comercial acum 2 ani, când pe proprietatea lui Luca se muncea de zor la amenajări. Informaţiile care urmează vin de la un număr destul de restrâns de oameni care au fost invitaţi, sub diverse pretexte, de atunci încoace, acasă la liderul petroliştilor din România. Nici unul dintre ei nu ne-a putut spune "eu am vizitat tot", dar am pus relatările lor una lângă alta, iar cele mai recente dintre ele au arătat ce există acum acolo unde fotografia alăturată nu arată mai nimic.
Domeniul Luca pe dinafară
De la bun început trebuie spus că o plimbare pe jos este descurajantă: proprietatea este atât de mare, încât îţi ia o oră să faci un tur complet. După proporţiile clădirilor, suprafaţa totală de teren deţinută de Liviu Luca este între 6 şi 8 hectare. Face notă discordantă o limbă de pământ, în mijlocul proprietăţii, care nu a putut fi cumpărată de Luca, de la un vecin, oricât a insistat. Domeniul Luca înconjoară practic această proprietate şi face diferenţa prin gazonul perfect îngrijit şi puzderia de plante ornamentale, flori şi copaci, din cele mai variante specii, multe exotice. Probabil, acest ecosistem privat are o o echipă de grădinari care-l îngrijeşte.
Căsuţa maramureşeană
În marea de verdeaţă este delimitată cu gard o suprafaţă de aproximativ 5.000 mp, care are în mijloc o căsuţă maramureşeană. Unii oaspeţi cred că e o căsuţă veche autentică, demontată în Maramureş şi remontată aici. Alţii spun că a fost construită de la zero, de meşteri lemnari aduşi din nordul României. În spate, sunt două clădiri de locuit, una pentru administratorul domeniului, una pentru echipele de muncitori şi servitori. În faţa lor, un grajd ultramodern, încălzit, cu geamuri termopan, în care tatăl lui Liviu Luca a insistat să se crească găini şi vaci. Tot aici e padocul câinilor.
Bazin exterior cu peşti exotici, cât o piscină
În centrul proprietăţii, în faţa clădirilor familiei Luca, e un bazin cât o piscină (80mp), pe trei niveluri, cu temperatura controlată electronic, în care Luca creşte peşti exotici, de până la 200 de euro bucata. În spate, spre drumul care se învecinează cu proprietatea, a fost amenajat un parc, cu foişoare, care maschează discret un helioport. Tot pe partea aceea mai este o intrare pe domeniu.
Pază ca la unităţile militare
Tot gardul este înţesat de camere de supraveghere, senzori de mişcare şi instalaţii de iluminat, astfel că accesul este imposibil. În plus, zonele de gard sunt patrulate de peste 20 de agenţi de pază de la - aţi ghicit! - PSV Trust Security, firma de pază a grupului PSV Company, descendenta primei firme a sindicaliştilor din petrol, Petrom Service.
Unde stă sindicalistul
Toţi cei care au păşit în casa lui Liviu Luca au fost surprinşi plăcut. "A făcut totul cu bun gust, cu arhitecţi şi designeri, nu e ca la ţopârlanii îmbogăţiţi peste noapte. Intrările sunt decorate cu piatră şi marmură, casa are parchet peste tot", povesteşte un oaspete. Corpurile de clădire au destinaţii precise: unul adăposteşte bucătăria, zona de luat masa şi livingul, apoi cel dedicat dormitoarelor, şi la final corpul cu piscină la parter şi birourile Cristinei Luca, soţia liderului sindical. Între ele, la fel de bine decorate, camera de relaxare şi biblioteca. Corpul de clădire în care locuieşte Roxana, fiica sindicalistului, este separat de restul casei. În total, cei trei membri ai familiei Luca ocupă peste 2.000 de metri pătraţi, care au costat scump. "Ce-are Luca acolo e la nivelul unui hotel de 5 stele, mai puţin "bling-ul". Arată foarte bine, iar materialele sunt de cea mai bună calitate: draperii de mătase, mobilă din lemn natur, electronice de top. Da, nu e nimic ostentativ, în afara dimensiunilor", a mai povestit alt fost musafir.
Îngrijitorii
Miile de metri pătraţi de sub acoperişuri sunt curăţaţi zilnic, impecabil, de o mini-armată de îngrijitori, conduşi de Bandi şi Maria, doi oameni de maximă încredere ai lui Liviu şi Cristina Luca. Maria lucrează cu soţia sindicalistului de 10 ani, de când aceasta conducea o firmă de confecţii, iar Bandi îi ştie şi măsura la şosete sindicalistului. Cei doi conduc aproape 20 de oameni, care se ocupă de tot, având la demisol şi subsol facilităţi moderne, inclusiv călcătorie. "Când îi vezi p-ăia prin casă, peste tot, şi paznicii pe-afară, te simţi ca în filmele alea cu afacerişti sud-americani. Noroc că ăştia - (familia Luca - n.r.), nu se poartă ca ăia. Da, în faţa lui Liviu se stă drepţi de frică, dar soţia şi fiica lui sunt apreciate de angajaţi, pentru nu ţipă şi nu fac nazuri aiurea", ne-a mai povestit un vizitator al domeniului Luca.
Valoarea domeniului Luca
Valoarea de piaţă a unei proprietăţi imobiliare e dată de ofertă, iar domeniul Luca nu e de vânzare. Totuşi, cu sprijinul câtorva experţi în domeniu am estimat valoarea terenului la 50-100 de euro pe metrul pătrat (valoare teren, plus utilităţi, plus peisajistică şi plante exotice), iar valoarea casei la 1.000-1.500 euro pe metrul pătrat (preţ ce include construcţia, finisajele, mobilierul şi dotările de cea mai bună calitate). Un calcul simplu arată ce proprietatea locuită de Liviu Luca & familia valorează între 5 şi 11 milioane de euro. Sigur, acurateţea valorii este influenţată de relatările de mai sus, pentru că nu am avut acces direct nici la proprietate, nici la facturile de la "baza" ei.
UPDATE 2016 - Liviu Luca este acuzat de DIICOT ca în perioada 2005-2009, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a prejudiciat PSV Company SA (fosta Petromservice) cu peste 15 milioane lei, prin decontarea unor lucrări ce figurau ca fiind efectuate la sediul PSV COMPANY din Bucureşti, lucrări care însă în realitate erau executate pentru imobilul din Paulesti al lui Luca Liviu. Acuzatiile formulate de DIICOT sunt spălare de bani și instigare la delapidare.