Pagina oficială este www.facebook.com/klausiohannis. Adică, pagina pe care apar, când președintele crede că trebuie, fotografii proaste, sau unde dau like decerebrații și dacă președintele postează un fundal alb. Dar să știți că nu e singurul loc de pe facebook unde îl puteți vedea pe președinte. 

O poză foarte cool cu Iohannis găsiți pe pagina Dineul de Investire a președintelui Klaus Iohannis. Aici găsiți o amintire redată superb: presedinte klaus Iohannis lam intlnit si am dat mna cu el. Am găsit și o asistentă medicală care și-a fotografiat cățelul acasă (sanchi!) la Klaus Iohannis. De imperiul lui Klaus Iohannis - bază militară - ați auzit? Dar de Klaus Iohannis funcționez perfect? De Adevaratul Klaus Iohannis? Sau de persecutatul anului? De pagina cu un singur fan Klaus Iohannis la pușcărie? De pagina Muie Klaus Iohannis?

Preferata mea rămâne Medgidia votează Klaus Iohannis, unde am găsit o fotografie superbă cu președintele alături de Vasile Blaga.

Da, nici Alina Gorghiu nu știe cu pozele și cu facebook-ul. După acea infiorătoare poza de profil de anul trecut, șefa PNL a mai găsit o fotografie complet nepotrivită și a pus-o pe net. Uite-o.

În primul rând, fotografia e "arsă". Adică tot ce a fost deschis la culoare, în cadru, se vede alb. Mă îndoiesc că președintele PNL a pozat în cămașă pe zăpadă, sau într-o cameră cu un covor alb de câteva sute de metri...

În al doilea rând, nu apari în public cu părul așa, ca femeie. Cărarea aia relaxată, de după somnul de prânz, este specifică unui bărbat. Nu unui bărbat de stat și nu unei femei de stat, care are în kit-ul de promovare și dezideratul de a fi mai elegantă decât bărbatul de stat. Când ești politician și ți se fac fotografii cu părul așa - le ștergi, nu le pui pe net.

În al treilea rând, pentru că v-am tot zis că fata asta e frumoasă foc, postura e complet nepotrivită. Are riduri pe frunte, de  la mișcarea sprâncenelor în sus. Alina se miră în poza asta și de foarte mândră de asta. Când toți politicienii vor să transmită că știu tot, ea nu se jenează să transmită "n-am nici cea mai vagă idee, nu știam, iete ce chestie". Minunat (noooot)!

În al patrulea rând, ia aia e superbă, înțeleg rostul ei pe net, dar lănțicul nu. Nu porți bijuterii de aur la o cămașă populară decât dacă ești o snoabă. Si nici cercei cu perle. Nu-s din acelasi film perlele cu aurul și cu ia. Sincer, mă mir că nu și-a pus și o borsetă, peste ie. Să fie tacâmul complet.

În al cincilea rând, și poate cel mai important, uitați-vă la colțurile gurii Alinei. Sunt în jos. Adică, fata nu e doar mirată, e și amărâtă, pesimistă.... Așa stă o babă, în frig, la coada de la Casa de Asigurări de Sănătate. Așa arăt eu, când aud manele. Un președinte de partid nu stă așa decât când aude cum stă în sondaje. Dar nu pune poza aia pe net, pentru că va stârni doar compasiune, în loc de încredere. În loc să-mi spun "simt că PNL îmi va face ceva bun anul ăsta" mă gândesc dacă nu cumva președinta PNL a întârziat cu ratele la bancă.

Sigur, putem discuta și despre cât de prost cade lumina, sau cum fotografiezi o persoană care poartă ochelari.... Mi-e lene, sincer.

Alte discuții - aici.

Stimate domnule premier, încep prin a vă spune că-mi sunteți chiar simpatic. Încă vi se vede inteligența în ochi, modestia în gesturi, și-mi place că n-o ardeți în douăj'de concedii pe an, ca alții. Dar tot aveți o problemă: baba aia comunistă, din comuna Făcăieni, care vă cumpără cravatele. N-o cunosc, dar știu că există.

Cravata, stimate domn prim-ministru, este pentru un politician ce este pula pentru noi, ăștia, oamenii obișnuiți. Trebuie să ne reprezinte. Trebuie să fie suficient de atractivă încât să părem bărbați, dar trebuie purtată suficient de discret cât să nu părem disperați, săraci cu duhul sau obsedați sexual. Că se sperie femeile mișto și mai futem doar carpiene și metacarpiene...

Eu nu-s băiat de oraș d-ăsta civilizat, european. Nici nu prea port cravată, pentru că nu merge la jeanși și la cămasă scoasă pe afară. Dar am jurnalizat vreo 20 de ani și am tot întâlnit diverse persoane, ca dumneavoastră. Și să vezi chestie: mai toți purtau cravate asortate cu costumul. adică gri, albastru, bleumarin, negru. Niciodată bleu-bebeluș. Și devenea foarte greu să-i deosebești. Am aflat, cu timpul, că există un întreg cod vestimentar al înaltului demnitar. Că un costum trebuie să fie decent, clasic, nu avantgardist și fistichiu. Că o cravată este elegantă, la nivelul ăsta, dacă nimeni nu ține minte, după eveniment, ce culoare avea. Că trebuie să fie fix atât de lată cât e reverul sacoului de lat. Că nodul trebuie făcut în funcție de cămașă, ca să umple perfect spațiul dintre reverele cămășii. Că nu trebuie decât să atingă un pic cureaua de la pantaloni, nu să atârne aiurea. Și că de chestiile astea se ocupă consilieri de imagine, special plătiți pentru asta, să nu ajungă vreun prost ca Dan Șova în bermude la nu știu ce forum...

Așa că vă întreb: ce-i cu cravata asta bleu-bebeluș? Ce-ați vrut să sugerați, că sunteți un băiat de la țară? Păi francezu' vă știe dosarul mai bine decât noi... Uitați ce frumos se vede a lui și ce ciudat arată a dumneavoastră. A lui e bine definită pe alb, susține imagologic povestea unui bărbat serios, iar dumneavoastră parcă v-ați vărsat acuarelele pe cămașă. Mai aveți și moaca aia de copil....

Și încă o întrebare: nici când a venit și băiatul ăsta la discuții, cu o cravată diferită de a dvs., nu v-ați prins că bleu-bebeluș nu e pentru înalți oficiali?

Sau e ceva ce noi nu știm? Spuneți sincer, domnu' Ciolos: vă obligă șefu' să purtați cravate ca ale lui? Păi și ale lui arată prost la întâlniri internaționale.... Sau e chiar cravata lui?! V-a dat-o să vă poarte noroc, sau cum....

Cam atât am avut de spus. Vă rog frumos, dacă odioșenia aia e cravata de la șefu', înrămați-o și gata, dar n-o mai purtați. Dacă e aleasă, cum cred eu, de o babă care n-a ieșit din Guvern de când a terminat liceul din Făcăieni, concediați baba. Și încă ceva, vă rog: dați-l afară și pe ăla care se ocupă de site-ul Guvernului. Da, băiatul care a scris repulica în loc de republica. Nu de alta, dar o să facă cei de la TimesNewRoman scandal, că-s prea mult glume pe el, că se bagă statul pe piața poantelor de pe net, că asta e concurență neloială....

Închei rugându-vă să repetați după mine, de trei ori: nu port cravată lucioasă când știu că o să mi se facă fotografii cu blitz! nu port cravată lucioasă când știu că o să mi se facă fotografii cu blitz! nu port cravată lucioasă când știu că o să mi se facă fotografii cu blitz! Ați zis? Bine. Că vă ies pozele nașpa. Vedeți, lumina puternică a blitzului are tendința să se reflecte în orice suprafață lucioasă, inclusiv în luciul cravatei. De-aia au politicienii cravate mate. Și uite ce se poate întâmpla, în loc să arătați bine îmbrăcat în fotografii, arătați ca un miner la costum, cu lanterna de gât, nu pe cap.

publicitate

Mă oprisem să-mi aprind o țigară și rămăsesem așa, prostit, de peisaj... "Deci asta e zăpada mult-așteptată", a zis piticul din spatele meu, făcându-mă să mă întorc. Aveam maxim 7 ani, înfofolit la maxim, era cu mami (nice mami, by the way) și privea peisajul destul de interesat. Zic "destul" pentru că n-a rupt-o la fugă spre troiene, nu și-a scos mâinile din buzunare. Privea și atât. 

Nu e treaba mea cum vă creșteți copiii. Nici dacă ați scos zăpada de pe lista distracțiilor copilăriei și ați pus-o pe lista amenințărilor la securitatea familiei. Nici dacă ați decis că un copil trebuie scos în zăpadă prima oară după împlinirea vârstei de 7 ani, cât părea să aibă micul înțelept. Poate vreți să emigrați într-o țară cu climă caldă, poate iarna e împotriva religiei voastre... Mă rog, mă întorc la senzația anterioară. Cea de stupoare.

"Cine pula mea a deszăpezit parcul?"

Pentru cine nu știe, rolul parcului, într-o localitate urbană, este de a recrea legătura cu natura. Când ești sătul de betoane și de asfalt, te duci frumos în parc și te relaxezi. De-aia, parcul n-ar trebui să fie tratat ca orice altă infrastructură urbană. Trebuie curățat de gunoaiele mari, pentru că un pet de plastic se vede mult mai nasol pe iarbă decât pe beton. Dar eu n-aș mătura aleile de frunze și n-aș tunde iarba, de exemplu. Iar iarna, n-aș deszăpezi un parc nici dacă oamenii ar face miting în fața primăriei.

Deszăpezirea e un serviciu pur tehnic, nu ține de estetica unui oraș. Nu e nimic frumos în a strânge zăpada care înnobilează trotuarele, alei, străzi. Săraca e chiar utilă, pentru o zi nu mai vedem căcații de câine, flegmele, cojile de semințe. O facem însă ca să circulăm fără să producem accidente și fără să ne rupem picioarele. O facem pentru bătrâni, pentru femei, pentru copii și pentru cei bolnavi. 

Ori, aleile din parc nu sunt trotuare. Nimeni nu poate invoca că "am avut nevoie să mă duc în parc și n-am avut cum să intru în el". În parc te duci dacă vrei, nu pentru că trebuie. Și ar fi foarte cool ca măcar în parc să ai pe ce să tragi un copil cu sania, să faci îngerași în zăpadă, să faci un ghețuș sau un om de zăpadă.

Sigur, asta dacă nu cumva te-ai alienat atât de tare încât să critici ca un cretin că "nu s-a intervenit cu utilaje în parcuri", sau dacă nu cumva crești un copil de plastic, care o să se ude prima oară la picioare încălțat abia la 17 ani, când o intra în mare, la Vama Veche, beat mort. 

Nu mai deszăpeziți parcurile, vă rog, dragi primari. N-aveți ce deszăpezi? Mergeți și curățați o stradă mărginașă, unde oamenii cred că propoziția "trece cu lama" spune că un vecin și-a cumpărat un animal exotic. Lăsați parcurile așa, pline de iarnă, să vadă și copiii care n-au mai avut voie afară din noiembrie cum arată zăpada aia mult-așteptată.

Și la tine în oraș au curățat ăștia parcurile?

UPDATE - La o oră după publicarea acestui text, m-a sunat primarul. "Deszăpezirea parcurilor ține de SGU și se face pentru că sunt și oameni care vor să se plimbe pe acolo ca vara și abia așteaptă să ne înjure că nu facem ce vor. Mai sunt alei prin parcuri care constituie scurtături între străzi, și oamenii le folosesc frecvent. Dar dacă e să mă întrebi pe mine, ar trebui curățate aleile doar pe jumătate, să poți și să mergi, și să tragi o sanie după tine". 

"Nu credeți că ministrul Gabriel Oprea este o victimă?", l-a întrebat Bogdan Chirieac pe Victor Ponta, pentru dcnews.ro. 

Nu contează ce-a răspuns Ponta. Eu am rămas blocat pe întrebare. Lui Gabriel Oprea i s-a făcut dosar pentru accidentul polițistului-motociclist. Un băiat tânăr, frumos, cu familie, pe care-l plăceau toți colegii, care a murit într-o groapă doar pentru că lui Oprea îi place cu coloana oficială... Și-mi vine să-i strig lui Chirieac: "Băi nene, ești cumva prost? Cum să fie Oprea victima? Polițistul e victima, știu sigur. Și știi de ce? Pentru că e mort!".

Sigur că Bogdan Chirieac nu e prost. E prea hârșâit în presă ca să fie prost. Întrebarea aia este doar un element din campania de PR dedicată ministrului-coloanăoficială. Sigur că e jenant, penibil, stupid. Dar dacă așa sună brief-ul, ce vreți să facă? Mănâncă și el o franzelă din gestiunea unei crize de imagine....

Sunt fascinat de acest personaj dar sunt și mai fascinat de ăia care-l cultivă. De ăia care-l cheamă pe la emisiuni, care-i împărtășesc părerile... De jurnaliștii care se dau mari că-l cunosc și care spun că "e un superbăiat". Eu cred că nu e. Un tip care e capabil să ascundă imagologic un cadavru de polițist ca să plângă un biet ministru analfabet și corupt nu e un jurnalist. E un jurnalizd. E un personaj care a ales să manipuleze faptele astfel încît problemele lui Oprea să afecteze cât mai puțin scorul UNPR la alegerile de anul ăsta.

#jurnalizm #vinalegerile

 ... (...) formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Infracțiunea constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere...(...).

Eram după o zi de-aia nasoală. Colac peste pupăză, eram cu mașina. Sătul de cafea și de apă, i-am cerut ospătăriței un ceai de "ce vrea mușchiul tău", pentru că nu mă pricep la ceaiuri. Am primit unul de lavandă, și cred că a fost prima oară când am auzit că se face și ceai din ceva ce văzusem de obicei prin șifoniere. La vreo 20 de minute, toți cei de la masă au început să se certe, ieșise un megatărăboi, și când mi s-a cerut părerea am zis că nu mă interesează. "Sigur că nu te interesează dacă bei ceai de lavandă, boule. În p**a mea, zâmbești ca un tâmpit!", mi-a răspuns cel mai furios. Așa era, nene! Stăteam între amicii mei ca un hippy fumat între jandarmii scoși la intervenție. Practic, abia în seara aia, la treizeciși de ani, am aflat că lavanda calmează. Scuze, eu folosesc de obicei alcool să mă calmez...

Așa am zâmbit și zilele astea, când am ajuns la restaurantul La Lavandă, din Cornu. E un loc absolut demențial. Eu unul sunt sătul de noul tip de kitsch de pe Valea Prahovei. Nu pricep cine i-a tâmpit pe patronii de cârciumi din zona montană, dar mai toți și-au decorat localurile cu butuci, bârne, hoituri împăiate pe pereți, motive românești aiurea pe meniu, plus tradiționalele cămăși populare românești făcute în China pe ospătari. În momentul ăsta, 90% din restaurantele din Azuga, Bușteni, Predeal și Sinaia arată ca sufrageria unui pădurar analfabet și bogat.

Ori, La Lavandă arată cam așa:

Ce-mi place cel mai mult aici este lumina. Ca fotograf, m-am obișnuit s-o caut, să-i găsesc sursa și să mă orientez după ea. Sunt capabil să aleg o masă unde n-o să-mi bată soarele în ochi sau în ceafă nici acum, nici peste cinci ore. În La Lavandă lumina vine de peste tot: și de afară, și din tavan, și din aplicele de pe pereți, și dinspre lumânări. Și e blândă, nu doare la retină...

Ai zice că la câte obscenități îmi ies din gură, nu-s tocmai genul shabby-chic, sau provensal. Băi, în materie de restaurante, cred că sunt. Prefer locurile unde văd culori calde și relaxante, localurilor întunecoase, unde intimitatea e doar o scuză pentru zugrăveala proastă sau pentru zgârcenia la becuri a patronului. Eu chiar vreau să-mi văd mâncarea, să-i remarc texturile, vreau să văd ce culoare are vinul din paharul meu și rochia tipei de la cealaltă masă.

Pe scurt, localul e foarte cool. Uitați-vă doar cum au ascuns ușa aia arătând-o tuturor. Uitați-vă la decorațiunile de pe pereți, la culoarea lumânărilor (apropo, ăsta e rozul ăla prăfuit, quartz, care e culoarea anului 2016?).

Cât despre mâncare.... Imi cer scuze, dar poți să mă duci la cea mai tare cârciumă cu cele mai multe stele Michelin din lume. Poți să să mă tentezi cu trufe pe cale de dispariție tăvălite prin transpirație de urzică himalayană pe pat de cuișoare tăiate cubic de un yoghin orb de 100 de ani. Eu o să întreb candid  de friptură, pastramă, borș, murături, cartofi zdrobiți, tocană. Doamna drăguță care ne-a servit mi-a sesizat ezitarea când am fost întrebat "ce să vă aduc?". Doar s-a uitat un pic la mine, și, înainte să zic eu ceva, a spus cel mai frumos lucru din lume: "Am înțeles. Pornesc grătarul". Până a venit mâncarea, am mai stat, așa, uitându-mă la lavanda din jur. Multă. Cool.

Știu, acum o să ziceți "taaaci, mă, că și-a dat țăranul în petic". Nu. Chiar nu. Nu prea fac fotografii la ce mănânc. Adică mai fac, dar aici n-am putut. Știți cum era pastrama aia? Ză madăr end ză fadăr of dă pastrmeișăn, cum ar zice Crin Antonescu. Și ne-a adus doamna aia drăguță și un vin la ea de m-am bucurat maxim că am ajuns acolo fără mașină. Un vin de garaj, făcut din pasiune de un doctor de prin Satu-Mare, atât de bun încât cei de la La Lavandă l-au cumpărat pe tot. Adică, acum, toată producția din vinul ăla e de găsit acum doar la Cornu.

Am exersat și fumatul afară, pentru că Lavanda e dedicat nefumătorilor. Am remarcat cu ocazia asta că la masa vecină se mânca o supă cu tăiței de casă, așa că atunci când m-am întors la masă, m-am uitat în meniu. Ai de ce să te duci și dacă n-ai stomac de țăran, ca mine. Vită Wellington. Salată de spanac cu nuci, semințe de in și cremă mascarpone.  Tartar de somon. Tuna Steak (o nebunie, coane, mă asigură prietenul meu). Tort cu nuci caramelizate. Eram însă full. Am lăsat meniul și am băut o cafea, relaxat ca în seara în care am învățat ce e lavanda. Nu-mi venea să mai plec, sincer. Canapeaua aia comodă.... Pickup-ul ăla profesional AudioTechnica... Pe bune, în câte restaurante din România mai poți să asculți muzică pe vinil?

O să mai revin la La Lavandă? Sigur.

• În primul rând, pentru că mi-e foarte ușor să ajung la Cornu, fac 30 de minute din Ploiești chiar dacă merg cu viteza legală.
• În al doilea rând, pentru că prețurile sunt decente, cu mult sub (ăsta e topul meu personal) LaBrace (Sinaia) sau Prato (Brașov), pentru o mâncare cel puțin la fel de bună.
• În al treilea rând, pentru că La Lavandă nu e pe traseul snobilor, ăștia nu pot părăsi DN1 până nu le ceri 50 de lei doar pentru parcare.
• În al patrulea rând pentru vinul ăla senzațional.
• În al cincilea pentru muzica de pe viniluri. 

La Lavandă e ușor de găsit (contact, adresă, fotografii din La Lavandă găsiți aici). E pe strada aia cu sens unic din centrul comunei Cornu. Restaurantul e aproape de finalul străzii, până în troiță. N-ai cum să nu nimerești.... 

Vi-l recomand pe bune, chiar weekendul ăsta. O să revin și eu.