În Registrul ONG-urilor sunt înscrise, în Ploiești, peste o sută de entități. Pe multe le-aș închide mâine, dacă aș putea. Sunt cele care strâng bani în maniere mizerabile și fac doar câte un simpozion anual, în care anunță ce (n-)o să facă anul viitor, când o să strângă bani din nou. Sunt doar mici mașinării de făcut sau de spălat bani, după caz, care ar merita un control de la ANAF și oprobiul public, pentru că distrug pur și simplu ideile de voluntariat, spirit civic sau solidaritate. Prea puține, sub zece aș estima eu, fac ceva concret. Iar dintre cele care fac, preferatele mele sunt Fundația Comunitară Prahova și Lions Club Ploiești. 

Așa că, în 2016, dacă vrei să faci ceva pentru alții, sau dacă vrei să dai și altora din ce-ai acumulat alege una din cele două entități. Înscrie-te ca voluntar la Fundația Comunitară Prahova dacă vrei să te implici în proiecte mari, care implică multe alte entități (în câteva proiecte m-aș fi băgat și eu, dar fobia mea pentru corporatism și echipe mari m-a ținut deoparte). Iar dacă vrei să salvezi ziua cuiva în fiecare zi, du-te la clubul leilor.

Leii de la Lions Club Ploiești. Cea mai pragmatică organizație nonguvernamentală din oraș. Nu știu, sincer, dacă vreun alt ong se poate lăuda, la finalul unui an, cu un bilanț atât de bogat cu al leilor. 

Olimpici premiați. Profesori susținuți financiar. Bursieri. Susținerea brutăriei orfanilor. Screening oftalmologic și ochelari, gratuit, pentru copii amărâți. Daruri de Crăciun în toate centrele de copii din oraș. Campanie anti-diabet, cu consultații gratis. Zeci de premii la concursul anual de postere despre pace. Frigidere la spitalul județean. Rechizite cadou, în prima zi de școală. Cursuri de voluntariat. Tabere pentru elevi cu note bune. Plantări de arbori rari în parcurile din oraș. Și să știți că pot s-o țin așa cel puțin o oră, dacă mă apuc să verific ce-au făcut zilnic leii. Poți verifica și tu, în imediata ta apropiere, pentru că Lions Club e o organizație internațională, cu destule nuclee în destule orașe din România.

Îmi dau seama și că e cazul să-mi cumpăr niște lecitină. În ziua în care s-au strâns toți la concertul caritabil anual, eu plecasem în București și n-am mai ajuns în timp util să le fac fotografiile promise. Constat și că scriu abia acum, la final de an, despre acest ong, deși îmi propusesem s-o fac încă din vară, când le-am descoperit acțiunile. Anul viitor, însă, mi-am propus să scriu mai multe litere despre cauze cool și despre oameni mișto. Și să fac mai multe fotografii leilor.

me

Ma uit la știri și nu-mi vine să cred. O femeie din Pitești a fost călcată de propria maşină. Un Fiat 500, d-ăla nou, de nici o tonă. Care, însă, parcat în pantă fără frâna de mână trasă, te poate ucide lejer. Profesoara din Pitești a fost călcată cu două roți, și are bazinul și toracele zdrobite. Acum e la terapie intensivă.

Frate, nu vorbim despre o dobitoacă. Nici despre un bețiv. Vorbim despre o profă cool cel mai probabil, care, uite, își cumpărase o mașinuță adorabilă. Păcat că n-a acordat tot atâta atenție și când a făcut școala de șoferi.... Pentru că dacă se implica un pic mai mult în cursurile alea, n-ar fi făcut niciodată această greșeală, mersul și parcarea în pantă și rampa au capitole dedicate și într-un curs auto, și în legislația rutieră. Iar frâna de mână se trage ÎNTOTDEAUNA când parchezi, la unele modele de mașini se numește chiar "frână de parcare"... La nivelul ăsta de abilități auto, nu există diferențe între un șofer începător și unul cu vechime. 

Doar despre asta este vorba. Dincolo de povestea jumătate tragică (femeia riscă să moară la modul cel mai serios), jumătate comică (eu n-am mai auzit până azi de cineva călcat de propria mașină!!!), rămâne relaxarea mult prea mare a cursanților școlilor de șoferi și a celor care dau examenul pentru permis. Efectul? Pe străzi sunt o droaie de incompetenți în ale șofatului, care și-au luat permisul dracu' știe cum, conducând mașini si provocand zilnic incidente si tragedii. Se vede si in statisticile politiei rutiere...

"Ia spune, tată, ai vreo pilă prin poliție, să iau și eu permisul din prima?", l-am întrebat pe tata, când mă apucasem de școala de șoferi. Tata s-a uitat la mine mirat, apoi s-a încruntat și a început: "Ce să fac, mă? Pile, la permis? Și dacă omori pe cineva, după aia? Dacă mori tu, cu un copac în brațe? Poate ești prost și nu trebuie să conduci mașina niciodată. Cum să-ți pun pile?! Și apropo, dacă nu iei permisul din prima, jar mănânci, că avem treabă la țară, vara asta..."

L-am luat. Din prima. Am făcut școala de șoferi cu un fost pilot de încercare de la Dacia care nu m-a învățat aproape nimic despre șofat. "Mare căcat, să învârți de volan și să miști schimbătorul", mi-a trântit-o și m-a băgat în trafic din prima zi! Omul îmi vorbea despre cum să simt mașina, cum să mă port în trafic, cum să nu mă uit doar la ăla din față, să studiez vitezele celorlalți și să țin minte timpii de verde de pe semafoare, cum să nu mă enervez chiar dacă e plin de proști la volan în jur. Era un mare filozof și regret foarte tare că i-am pierdut urma. 

Mi-am pierdut-o și pe a mea, ăla de atunci. Nu mai conduc cum conduceam. Conduc mai ... eficient. Forțez, mă bag... De când cu fotografia, am învățat să conduc fără mâini. Pe distanțe mici, cu viteze mici, mă uit ce-am în față și dirijez volanul cu genunchiul, având mâinile ocupate cu Nikonul. Poza de mai sus așa e făcută. Nu mă cert însă aproape niciodată în trafic și mi-am făcut un obicei numit "trei fapte bune". Adică las de la mine, când am prioritate, sau când partenerul de trafic e la ananghie încercând să iasă din parcare sau să intre în coloană. De trei ori în fiecare zi. 

Azi am lăsat de patru ori. În față la "Giulia", un skodist, la vreo 25 de ani, aflat în fața mea, a făcut stânga și apoi a dat înapoi, într-o parcare laterală care nu i-a ieșit. Normal că mi-a hârjâit bara față. S-a dat jos și a putut să spună doar "am dat semnal....". "Ai dat, fraiere, dar nu te-ai asigurat și n-aveai loc", i-am spus în gând. M-am uitat la mașina mea - încă o zgârietură, deci nimic grav. Chef să mă duc la asigurări să scriu hârtii: zero. I-am spus skodistului "Sărbători Fericite" și m-am cărat.

Sper să fi învățat ceva, pentru că e clar că în școala de șoferi n-a învățat nimic...

Tie cum ți-a fost în școala de șoferi? 

Poate n-am înțeles eu despre ce este vorba, dar regret foarte tare că m-am dus la întâlnirea JCI de la Ploiești. Asta desi imi plac maxim intalnirile de tipul asta, de obicei vorbitorii chiar au ceva de comunicat. Sambata, insa, n-am avut noroc. Era o vreme superbă, iar eu am stat, între alți o mână de oameni, să ascult niște speech-uri care nu m-au îmbogățit cu nimic. N-am nimic cu speakerii, fiecare din ei și-a demonstrat deja valoarea, dar nu cred că "ești un lider dacă ai un singur om care te urmează", cum a spus speakerul nr. 1. Nu cred nici că Tudor Chirilă este "liderul noii generații", cum a spus, cu emoție în glas, speakerul nr. 2. Nu cred nici că "România este țara tuturor oportunităților", cum a spus speakerul nr, 3, prietenul meu Decebal. Nu mă bucur că am pierdut speech-urile 4 și 5 - poate acolo era esența - și mă oftic că l-am pierdut pe Dona, de la TNR,  cu care discutasem un pic, la o țigară, până să plec la treburile mele.

Nu mi-a plăcut nici povestea evenimentului. S-au strâns bani pentru Crăciunul celor fără casă. Ok, asta sună binișor. Dar de ce trebuia să ne pierdem 3-4 ore pentru o colectă? De ce s-a mediatizat atât de prost evenimentul, de-au venit doar trei'jde de persoane? Cui a folosit cheltuiala cu chiria sălii, sonorizarea, mape, pixuri, foi de hârtie și rollup-uri? Cui a folosit că niște oameni deștepți s-au cărat la Ploiești să spună chestii unui public care încape într-un microbuz? Nu cumva dacă stăteam toți acasă erau mai mulți bani pentru houmleși?

Și, dacă mă gândesc bine, nici JCI nu mi se pare vreo șmecherie. O fi la București, o fi în alte părți, o fi pe afară... La Ploiești, însă, am sesizat sambata faimoasa atitudine falimentară, specifică cvasi-tuturor ong-urilor: stabilim un obiectiv și gestionăm prost atingerea lui, dar organizăm un heapăning la care spunem niște platitudini superbe și facem ca povestea să arate bine în online. Apropo, asta chiar mă disperă: cum să postezi, nene, 60 de fotografii de la un eveniment cu trei'jde persoane?! Ne-ai luat pe fiecare față/spate/profil, ca pe niște telefoane de urcat pe olx? 

Până la momentul în care o să mă bag într-o grupare de-asta (da, recunosc, mă mănâncă-n cur), vă recomand un singur ONG din Ploiești. Unul cu proiecte făcute perfect, an de an, cu impact în oraș, cu oameni competenți și care n-o arde scump când strânge bani. Ăsta. Restul sunt, vă asigur, pistoale cu apă. 

Închei invitându-vă să vă uitați la poza de mai sus. Eu sunt, în timpul evenimentului. Uitați-vă câta interesul pe mine...

Ești membru JCI? Nu te suspectez de rele intentii, ci doar de pierderea completa a focusului enunțat pe site-ul vostru. Îți recomand să te miști mai cu talent dacă vrei să fii lider și în afara JCI, să devii rapid antreprenor, indiferent dacă ești minor, fie și cu o listă de produse de vânzare pe olx,  și să înveți cât să devii profesionist măcar în organizarea de evenimente caritabile de succes. Mă poți injura aici.

M-am apucat de o prezentare a blogului, pentru cineva, și am ajuns la cifre. Constat că anul ăsta am scris pe blog de 248 de ori, mai puțin decât anul trecut, dar am avut un public mai mare. În total, în 2015 au intrat pe blog peste un milion de oameni, care au făcut vreo trei milioane de afișări. Am 20.000 de fani si falăueri pe net, apar în toate topurile de audiență, mă citează media și diverși influensări, nu mai pot să beau o cafea în Ploiești și București că mă abordează cineva, iar numărul și nivelul de pasiune din mesajele de pe care le primesc (și de rău, și de bine), au depășit zona normalului, inbox-ul ăla mă șochează în fiecare zi. 

Am un text cu peste 300.000 de cititori, două texte cu 200.000-300.000 de cititori, opt texte cu 100.000-200.000 de cititori, 14 texte cu 50.000-100.000 de cititori, 40 de texte cu 20.000-50.000 de cititori, 44 de texte cu 10.000-20.000 de cititori. Pana mea, cred că anul ăsta am fost cel mai mare furnizor independent de virale de pe netul românesc.

Dar în banii oferiți de marii jucători de vanzare a publicității de pe net, toată scriitura mea de pe blog valorează, pe tot anul, între 1.500 și 5.000 de euro. Practic, dacă aș fi angajatul meu, aș putea să mă plătesc, pentru că scriu pe blog, cu sume lunare între 120 și 300 de euro. Cu tot cu taxe! Adică, mi-aș putea oferi un salariu net de 2-5 euro pe zi. Nici măcar eu nu-s o javră atât de mare încât să-mi ofer un salariu atât de prost, iar advertoriale pe o sută de euro, cum sună ofertele de la agenții, nu scriu nici mort.

Deci aici sunt, cu blogul. Buuuun! Și-acum ce fac?

1. Să continui terapia scrisului pe blog, care mă relaxează maxim, sau să mă duc la un psihiatru, ca toată lumea?
2. Să fac un sistem de acces plătit pe site? Cât dracu' să le cer oamenilor, ca să-mi citească prostiile? 1 euro pe lună? 5 euro pe an? Și care ar fi șmecheria? Că dacă oamenii plătesc, pot să ridice pretenții. "Bagă și tu una cu femeile care îți aruncă hainele pe geam și te aleargă cu cuțitul, că m-am certat iar cu gagica" n-ar mai fi doar un mesaj tâmpit, cum primesc cu sutele, ci o cerere îndreptățită a unui  cititor devenit client. 
3. Să scriu o carte, folosind blogul ca bază? Blogul are avantajul că e mereu fresh, e în context, e din filmul acelei zile, pe când o carte e ascunsă de copertă, într-o librărie, și nu se potrivește, în ziua aia, cu aproape nimic. 
4. Să fac un magazin online pe site, cu upciclismele pe care le fac, și să folosesc blogul ca mijloc de tracțiune?
5. Să mă apuc de altceva? De alt tip de conținut? Ce alt tip? Că eu cam atâta știu: să scriu și să fac fotografii. Ce se scrie trebuie citit, ce e fotografiat trebuie văzut, și netul e singurul loc în care îți poți expune munca fără să pari nebun. N-o să mă apuc să printez și să lipesc foi de hârtie prin oraș, nu?

Pe bune. Mă uit la blogul ăsta cum se uită un nene la mașina grozavă pe care a construit-o în padure, fără să aibă un drum pe care s-o testeze.

UPDATE un an mai târziu:

1. punctul 1: am tot scris, e clar că nu mă pot lăsa...
2. punctul 2: neah. 
3. punctul 3: am scris două cărți, nu una. Asta și asta.
4. punctul 4: am pus pe net magazia, e ok, nu mă mai simt vinovat că dau banii pe prostii. Uite-o.
5. punctul 5: gata, știu. revin.

Știu că nu mai citiți nimic, știu că nu vă mai pasă de tradițiile românești, știu că faceți Crăciunul fără măcar o pereche de șosete românești în picioare. Și e mare păcat, pentru că românii au fost legați de Facebook foarte profund, din cele mai vechi timpuri. Am citit eu pe net!

Tracii, de exemplu, obișnuiau să pună pe Facebook, încă de la primele ore ale zilei, fotografii cu bradul. N-aveau camere foto performante, așa că cei mai amărâți puneau desene crestate în coajă de brad, pe care le scanau în centrele de copiere de pe lângă cetăți.

Dacii aveau chiar un regulament online, impuse de Burebista. Până se ridica soarele de două sulițe pe cer n-aveai voie să postezi pe Facebook decât fotografii cu copiii nu fuseseră cuminți și erau de vânzare. Apoi treceau Dunărea pe pod de gheață și-și dădeau check-in în Bulgaria, cu mesajul "vătătă futemtătă femeiletătă".

După formarea voievodatelor, obiceiurile s-au diversificat. Oamenii lui Menumorut obișnuiau să-și fotografieze soțiile îmbrăcate în rochii roșii, mulate, lângă brad, pe când în voievodatul lui Glad oamenii postau meme-uri cu "glad to meet you". Gelu oprea netul, de Crăciun, așa că supușii săi își programau postările, încă din Ajun.

Ulterior, în timpul Principatelor Române, românii au început să împrumute obiceiuri de Facebook de la alte națiuni. De la englezi a apărut obiceiul tăguirii prietenilor în poze cu globulețe încă de la ora șase dimineața, iar de la francezi - postatul de melodii de căcat, cam cum sunt ale lui Fuego.

În ungurime, unde internetul a fost mereu o chestie extrem de folosită tot timpul, se postau fotografii cu copacii tăiați și agățați în formă de brad pe fațada fabricilor de cherestea. 

În Vaslui, unde Crăciunul începe pe Facebook cu fotografii de la tăierea porcului, tradiția spune să postezi zilnic, până la Revelion, câte o imagine cu cineva pe care l-ai tăiat. 

La Biblioteca din Cluj se găsește și acum un ziar din 1890 în care se scrie despre obiceiul check-in-ului de tip "mâncând bunătăți de crăciun la ....".

La Sibiu, între cele două războaie mondiale, datina spunea să postezi pe Facebook de Crăciun cele mai bune acte false cu care ai cumpărat ilegal case în acel an.

După apariția telefoanelor cu cameră video, un obicei pe larg răspândit a devenit postarea de fișiere video cu pisica jucându-se cu globulețele din brad.

Revoluția a adus noi schimbări în cultura online românească. În 1990, de exemplu, era foarte cool să postezi că era mai bine înainte și să urci fotografii alb-negru, scanate, cu tine și cu Moș Gerilă, sau să-ți faci un selfie cu portocalele tale.

După cutremurul din 1992, a devenit o cutumă să nu mai postezi pe Facebook selfie-urile făcute în baie în Postul Crăciunului, acum se poartă pozele în lenjerie sau în costum de baie lângă brad.

După anul 2000, a devenit foarte cool să dai share câte unui link idiot, cu sfârșitul lumii.

Acum,segregarea societății este extrem de vizibilă în postările de Crăciun de pe Facebook. Fetele de club postează "uite ce mi-a adus moșul" la fotografii cu mașini scumpe, corporatiștii pun poze de la mare, spunând că urăsc și zăpada și faptul că nu mai ninge de Crăciun, hipsterii postează imagini cu șorici, pe când parlamentarii, mai practici, nu postează nimic despre faptul că și-au dat și/sau mărit pensiile speciale, băga-le-aș toți brazii din România în cururile alea de putori profitoare....

Facebook vă urează Sincere Sărbători de Iarnă!

Sa zicem ca trebuie să ajungi în Ploiești, pentru câteva zile, cu afaceri, sau pentru câteva luni, cu treabă. Habar n-ai de nimic, ai doar câteva referințe, de la amici din oraș, dar nici unul nu știe pulsul orașului la zi. Cauți pe facebook, citești două trei articole de pe net și nu ajungi la nici o concluzie. Ți-ar fi de folos cineva care știe toate localurile, tot ce s-a deschis, unde e cool și unde nu.

Adică eu.

Pe bune, jumătate din viața mea, mai ales in cursul săptămânii, se desfășoară în localuri. De 10 ani lucrez de acasa sau din locul indicat de client, iar întâlnirile pe tema joburilor de presă/fotografie/imagine sunt tinute, în 99% din cazuri, în diverse locuri publice. Nu pe o bancă în parc, deși nu mi se pare atât de stupid pe cât arată. Și nici acasă, pentru că nu vreau să transmit semnale aiurea. În cafenele, baruri, restaurante și alte locuri în care poți discuta cu un om. Astfel, m-am țepuit oriunde a fost nevoie și am descoperit toate locurile mișto ale orașului. Așa că întreabă-mă fără frică unde să te duci prin Ploiești. 

De fapt, nu mă mai întreba, că îți explic eu, în mare. În ordine alfabetică, că altfel nu-mi iese...

A

about me

B

ballroom. Cea mai frumoasă sală de evenimente din Ploiesti nu e in Ploiesti, ci la Bucov, la Pik Elegance. Cu etaj/balcon interior, balustrade, lumini cool, e extrem de cinematica, am făcut niște cadre acolo de senzație. Sali misto mai gasesti la Sky (Paulesti) si la Lacul Verde (Targsor).

biliard? Cea mai bună alegere e Sky Play. Arată senzațional, mesele-s bune, lumina e perfectă, muzica ok, personal mișto.

bistro-uri? Epic Pub, unde am mâncat cu plăcere până și hamburger, adică ceva ce nu înghit cu drag decât la Hard Rock Cafe. 

bowling? Sa mor daca stiu, n-am mai jucat de 5 ani.

C

Cafenele? Depinde pe unde ai treaba. In centru, recomand cafeaua de la 5togo. In zona de nord a orasului du-te la Tutti Caffe, din Ploiești Shopping City, unde cafeaua e de la una dintre cele mai bune din oras. 

Cluburi? Nu recomand nici unul. Mai toate sunt pline de interlopi si wannabe de interlopi. N-am ajuns niciodata treaz intr-un club, ca nu-mi place să urle o boxă la mine si sa nu ma inteleg cu ai mei, dar anșeeea, dacă suntem in grup si ne îmbătăm atât de tare încât să credem că în cluburi vom gasi si fute ceva nou, ajung cu băeții în Sky. Nu futem nimic, bineînțeles, că fetele de club nu fut boșorogi betivi ca noi, dar senzația aia ca am putea ca sa futem e foarte mișto, suntem ca niste copii in ajun de Craciun....

Cofetării? Aici chiar suferim grav, n-am ce să-ți recomand, ca nu prea mananc deserturi in oras, cu exceptia momentelor in care imi aduc aminte de deserturile copilariei, de la Orizont.

Cosmetica & shit? La Michelle, clar. Am fost cu o tipa care se epila acolo si pot sa va asigur ca situatia de la fata locului era impecabila.

Curățătorie? Rineea Clean e tata lor, chiar dacă Irina e mamă...

D

Dans, muzica, arte vizuale? Te muti ceva mai mult timp in oras si esti si cu copiii? Du-te la Robert, care are o megașcoală de muzică, sau la Georgiana de la Clever Children Ploiești.

Dinți? Te doare măseaua? Ia cu Officedent, de departe cei mai șmecheri, mari și cool doctori de dinti din oraș. 

E

Organizezi un eveniment aici, sau ai de gestionat o campanie locala de presa? Apelează tot la mine dacă vrei o imagine corectă a presei locale și a resurselor reale de promovare, pentru ca au ăștia niște harfe, te împachetează în minciuni de nu te vezi.... Plus ca vorbesti cu cel mai citit tip din oras...

F

fitness? Sala care-mi place mie e aia de la Afi Ploiesti, are inclusiv un semiteren de baschet si pistă de alergare, nu trebuie să te joci de-a hamsterul, pe bandă. Dar nu ma duc acolo, ca e departe de mine, ar insemna sa tai orasul in doua. 

Pentru flori, buchete si alte cacaturi romantice care impresioneaza pizdele mișto recomand Colțul cu Flori.

cauti un fotograf? Moa. Și dacă nu te pot ajuta eu, pentru că unele chestii mă disperă și nu le fac, știu bine comunitatea foto locală și-ți pot recomanda cea mai bună variantă.

G

greu sa gasesc ceva cu G

H

hoteluri? Nu-mi iau cazare în Ploiești, pentru că aici locuiesc, dar am frecventat, pentru ședințe foto și diverse, două hoteluri: Central, cu o poziție fabuloasă, și Pik Elegance, mai discret, ca e hacana, nu central. Vi le recomand pe amândouă fara sa stiu exact cum sunt serviciile. 

I

idiot mai mare ca mine, in raport cu femeile, nu exista.

J

jurnal de Ghena este prima carte scrisa de o pisica din Ploiesti. Se gaseste doar AICI.

K

kolectionarul.ro n-are nici o treaba cu Ploiestiul, dar imi place maxim.

L

faci frecvent cumparaturi de legume/fructe, ca veganu' si vegetarianu'? Ia cu carte, de la Aprozărești, George chiar își alege furnizorii cu grijă, iar tot ce-am mancat de la el a avut gust.

M

muia este un lucru foarte bun daca-l face o tipa care stie bine sa faca asta

N

n-am chef sa scriu nimic cu N

O

o data am gasit 50 de lei in parcul de la Sala Sporturilor. Du-te si pe acolo, poate gasesti si tu.

P

piscine? Vara, outdoor - mergeți la Sky. Indoor - mergeți la Pik Elegance, unde e singura piscină din oraș cu apa sterilizată cu sare, nu cu clor. Deci nu te ustură ochii de la apa, nici în cur de bani. Un plus important: piscina se deschide la 6 dimineata.

pizde? Te rog eu, nu fute escorte de pe net sau fete recomandate de taximetriști. Nu ieși la agățat beat ca boul, că o să dai peste o membră a Lotului Național de Boli Venerice. Avem fete mișto, dar e destul de greu să le fuți în aceeași zi în care le cunoști, ca nu suntem toți niște scriitori de mare excepție [:)))))]. Construiește o relație, nesimțitule, că fetele bune de pula nu sunt simple bucăți de carne, au și ele suflet. Sau, mai bine, adu cu tine o spectaculoasă de-aia de Capitală. 

R

restaurante? Aici n-am să fac un top, pentru că nu-s un cunoscător d-ăla extrafin, iar gusturile nu se discuta. În ordine alfabetică, după criteriul "locuri în care poți să te duci la masă cu un expat fără să-ți faci țara de râs", iti recomand Doma Urban Bistro, Lacul Verde Resort si Sky Cuisine. Pentru mâncare bună zi de zi, sau pentru mese în grupuri mari, fără să-ți rupi buzunarele, du-te la Berbec sau la Orizont. 

S

cauti un spa misto? Caută pe navigație Sky Blue Hotel. Acolo e un spa de senzație. 

T

turism, adica? Ai ceva timp liber? Vorbește cu Mihaela, sau du-te la Gradina Botanica Bucov, Muzeul Ceasului, Muzeul de Arta.

U

sunt pasionat la maxim deupcycling. daca vrei, te invat si pe tine cum s-o faci.

V

veterinar? Dacă ești cu hamsterul după tine, ca Dragnea, du-te la asta mică.

Z

zalte chestii pe care e bine sa le stii:

• Lasă-ti mașina la hotel si mergi cu taxi-ul, pentru că Ploieștiul e un oraș sistematizat aiurea, nici un ne-localnic nu se descurcă. La orice firmă de taxi ai suna, ai grijă însă să ceri un taxi curat și cu aer condiționat. Crede-mă, sunt cereri justificate.
• Relaxează-te, ca nu ești în comuna primitivă. Suntem normali, prietenoși, ești cumva acasă, 15% din populația Ploieștiului învață sau muncește în București. De-aia ni se spune Sectorul 7 si sigur suntem mai cool decât Sectorul 5. Apropo: știai că noi ajungem mai repede la Arcul de Triumf decât jumătate dintre bucureșteni?
• Daca ti-a casunat pe cartile mele, sau le vrei sa le daruiesti cuiva cu autograf si dedicatie, lasa-mi, cu o zi inainte, un mesaj AICI si a doua zi vei gasi cartile personalizate cum vrea muschiu' tau la cafeneaua 5togo Ploiesti.
• Aceeasi procedura se aplica si daca vrei ceva din chestiile astea.

Revin, dacă-mi mai aduc aminte de ceva important. Have fun.

Fumez. Fumez Kent lung, d-ăla tare, și sunt disperat după Lucky Strike fără filtru. Fumez de 25 de ani. Nu mă întrebați de ce, dar mi-e bine așa și sunt cumva mândru că am doar acest viciu. Nu beau ca porcul, nu molestez copii, nu bat femei, nu fur, nu fac rău gratuit. Dacă e să mă evaluez după media viciilor, sunt un băiat de nota 9, nu de nota 4. 

Urăsc militanții anti-fumat. Mare parte dintre ei sunt "sănătoșii" ăștia, care bagă carne procesată cu 80% șorici în ei, au în ficat o colecție de E-uri de la chipsuri și alte rahaturi, trăiesc în localități cu apa și aerul poluate la maxim, dar nu fumează și nu mănâncă porc ca să trăiască sănătos și mă freacă pe mine la icre cu "lasă-te de fumat". Nu vreau. Sunt bine așa. Nu trag flegme dimineața, nu tușesc, încă am aer destul când alerg, muncesc sau f*t. O să mă las când n-o să mai fie plăcut  să fumez, nu așa, preventiv. Preventiv, unii din cei care mă ceartă ar trebui să mai citească niște cărți, dar uite că nici ei n-o fac. N-au citit nici când s-a scris că legea asta nu e deloc atât de europeană, și că toată povestea cu "alinierea la normele europene" e doar o vrăjeală.

Cu tot dragul meu de țigări, nu m-am opus legii anti-fumat. Legea e bună pentru generațiile viitoare. Pentru M, care mă ceartă când miros prea tare a țigări. Are 13 ani, începe să iasă în oraș cu prietenii. Mă simt mai bine știind că nu fumează pasiv, pe unde se duce. Ar fi minunat să nu fumeze niciodată și să aibă opțiunea de a-și păstra plămânii integri tot timpul vieții.

Eu o să am, însă, o mare problemă. Nu mă văd intrând într-un local, comandând și ieșind afară la fumat. Și să ies iar după ce mănânc. Și încă o dată, în timp ce ne savurăm băuturile. Cum o să fac? O să-mi strâng toate lucrurile sau o să le las la masă? Rucsacul foto, tableta, telefonul? Dacă rămân fără ele? Pentru că, vă asigur, ăsta o să fie primul efect al legii-antifumat: o să crească ciordeala din localuri. Iar al doilea o să fie țeapa trasă cârciumiii. "Fă-mi nota, mă duc să fumez". Și pa. 

Nu mi se pare corect să n-am o alternativă. De-aia, m-am gândit cum să-mi asigur grade de confort și după aplicarea legii. Și am găsit o soluție.

Fumătoria. 

I-am spus așa generic, ca să înțelegeți. Avem câteva feluri de localuri în România, toate recunoscute ca activități economice legale.

• Avem cafeneaua, locul în care se bea cafea și, absolut întâmplător, se servesc și băuturi, și mâncare.
• Avem sala de bowling, locul în care joci bowling și, absolut întâmplător, se servesc și băuturi, și mâncare.
• Avem cluburile de salsa, locul în care dai din coccis și, absolut întâmplător, poți bea ceva.
• Avem cofetăria, locul în care mănânci prăjituri și, absolut întâmplător, poți să bei ceva.
• Avem sala de fitness, unde, absolut întâmplător, poți mânca batoane proteice și bea sucuri și apă.
• Avem sălile de jocuri, unde spargi banii ca un cretin, dar unde, dacă ceri, absolut întâmplător, primești sandwich-uri și băuturi.
• Avem cluburile, unde se ascultă/dansează muzică, dar unde, absolut întâmplător, poți să bei și să mănânci.
• Avem saloanele de masaj și de bronzat, unde poți, absolut intâmplător, să bei un suc sau o cafea.
• Avem cluburile de poker, unde, absolut intamplator, se bea de se rupe.
• Avem night-cluburile, unde te uiți la femei goale care dansează și unde, absolut întâmplător, poți să mănânci și să bei.

De ce n-am avea un smoking-pub? O smoking-cafe? Un cigar-bistro? O fumătorie românească tradițională? Un club al fumătorilor, unde, ABSOLUT ÎNTÂMPLĂTOR, se găsesc și băuturi, și mâncare? 

Nu uitați că fumatul este legal în România. Achiziția de țigări este și ea legală. Iar Constituția, oricât s-ar da unii cu fundul de pământ, îți permite să ai activități economice și sociale dacă se desfășoară pe baze legale. Mai țineți minte cum funcționau magazinele de etnobotanice? Jegoșii ăia spuneau "Lasă-mă, frate, că nu vând droguri, ci sare de mare, care nu este pe lista substanțelor interzise. Băgați-o pe listă, nu-i problemă, că aduc sare de pus sub limbă și îngrăsământ de petunii, nu-i treaba mea că unii clienți le trag pe nas".

Deci se poate. E nevoie de un pic de cercetare, de un avocat bun, de studierea viciilor din legea societăților comerciale, de studierea legislației privind formele de asociere de tip ONG, astfel încât orice local din România să poată fi convertit într-un loc dedicat exclusiv fumătorilor. Sigur există variante, cât să ajungi la următorul dialog:

• "- Bună ziua, suntem de la pompieri. Văd că fumați. Amendă!
• - Da, nene, fumăm. Lasă chitanțierul. Localul ăsta este dedicat fumatului.
• - Păi văd că aveți și băuturi, și mâncare. Ce-i cu astea?
• - Aaaa, astea? Le servim absolut întâmplător...
• - Și dacă intră un copil aici? Sau o femeie nefumătoare?
• - Fumatul este interzis minorilor, deci nu le permitem accesul. Iar doamna nu are ce căuta, noi ne selectăm clienții, toți semnează, la prima vizită, o declarație pe proprie răspundere că sunt fumători. Așa că hai, roiu' de-aici...".

Dacă ești și fumător și un avocat bun, fă un kit care să poată fi aplicat de toți patronii de localuri obișnuite care vor să-și convertească afacerea într-un club al fumătorilor. Mă ocup eu de diseminarea lui, am și unde, blogul ăsta a fost citit de un milion de oameni în 2015...

#neluămfumatulînapoi

"Bogdan, ţinem la tine şi la amintirile pe care le împărtăşeşti aici. Ne-am gândit că ţi-ar plăcea să revezi această postare de acum 2 ani".

Daaaa, imi aduc aminte. Am luat-o pe M mai devreme de acasă, am fost la Biblioteca Judeteana unde era punctul central de colectare Showbox Ploiesti. Am lasat cutiile, ne-am minunat de amploarea operatiunii, am făcut daughterie-ul de mai sus, apoi am dus-o la scoala. Seara, M mi-a spus ca a vorbit cu niste colegi sa umple și ei niste cutii de pantofi cu daruri, pentru copiii amărâți. Era foarte incantată de povestea asta, cu crăciunul dintr-o cutie de pantofi. Cum spuneam, îmi aduc aminte perfect ziua aia. Uitasem doar că a fost acum doi ani. Dar, uite, Facebook e atât de drăguț încât îmi reamintește asta cu o fotografie...

.... pe care am șters-o de pe Facebook!!!

Acum doi ani, aveam vreo patru sute de poze cu M, lucru care nu i se părea deloc cool. De comun acord, am sters cam 70% din ele. Anul trecut. Sau, cel puțin, așa credeam până azi. Paranoic cum sunt, n-am postat, niciodată, pe Facebook, vreo imagine de care să-mi fie rușine sau care să-mi poată crea probleme mai târziu. Dar mulți o fac. Gesturi teribiliste, excese, nuditate.... Textul ăsta le este dedicat celor care n-au apucat încă să facă asemenea prostii tactice. Nu urca pe Facebook, indiferent de nivelul de confidențialitate al albumului, fotografii care te prezintă într-o etapă a vieții susceptibilă de a crea o impresie proastă. Nu în fundul gol. Nu când tragi pe nas. Nu când vomiți, sau când pocnești un homeless. Și știi de ce? 

Pentru că oricat de prietenos ar părea, Facebook nu este prietenul tău. E o țară online. Este a doua țară a lumii, ca populație, după China. Iar guvernanții acestei țări nu sunt foarte diferiți de guvernanții de căcat cu care ne confruntăm noi. Vor bani și informații cu care să controleze lumea. Nu le da, ca boul, muniție pentru războiul pe care-l vor purta, cândva, fix împotriva ta.

Din cauza unei postari similare, contul mi-a fost blocat, pentru 30 de zile. Nu va pot raspunde la mesaje pana pe 28 aprilie. Daca vreti sa comunicam, folositi pagina, nu profilul: facebook.com/bogdanstoica.ro/

*******

Cartile mele nu sunt promovate prin reclame pe Facebook, oricum cred ca reclamele Facebook sunt de cinci ori mai de cacat decat alte forme de publicitate online (detalii AICI). Apasa pe coperta oricarei din cartile de mai jos si cumpar-o, daca vrei:

  

Uite si niste Pachete-Cadou pentru viitoare babe, numa' bune de dat de Florii si Pasti: 

pachetul 1, dedicat celor care au deja unele din cartile mele - link

pachetul 2, dedicat celor nu au auzit inca de seria "Tipul din filme..." link

pachetul 3, dedicat celor care nici n-au auzit vreodata de mine: link

 

Tu ce-ai făcut după Ziua Națională?  Adică, dincolo de ziua aia liberă, de masa copioasă, de timpul alocat odihnei și distracției... Cum a fost după?

La mine, de exemplu, a fost diferit față de alți ani. Eu am sărbătorit și pe 2, și pe 3 decembrie, Ziua Falsificatorului de Fotografii. Și asta datorită unor oameni, pe care nu-i cunosc personal, dar care au afirmat, stând comod pe ignoranța lor, că una din fotografiile făcute  și publicate de mine pe 1 decembrie este trucată.

Nu e prima oară când sunt condamnat aiurea. Când scriu ceva rău de Ponta, sunt făcut băsist. Când mă iau de Iohannis, sunt pesedist. Când mă iau în același text și de Gorghiu, și de Dragnea, și de Băsescu sunt un nenorocit de mercenar de presă plătit de ruși, ca să destabilizez țara. Avem un talent la condamnarea unor oameni doar pentru că nu suntem de acord cu opiniile lor, sau nu înțelegem exact ce-au făcut, ceva de speriat....

Bineînțeles că fotografia nu era trucată! Bineînțeles că, într-o țară normală, nu trebuia să-mi bat capul cu ce spun niște neaveniți. Dar au fost mulți. Și unii dintre ei au început să dezbată atât de înverșunat subiectul falsului (inexistent), încât îmi puteau afecta grav reputația de fotograf. Așa că pe 2 și 3 decembrie i-am luat la rând pe acești oameni și le-am explicat cu argumente, planșe și informații că fotografia respectivă nu e trucată. O parte dintre ei și-au cerut scuze pentru eroare, dar alții au trecut senini, peste.

WTF?! Cum ar fi să-ți intru în sufragerie, într-o zi, să spun "eu cred că mă-ta este curva blocului", și să plec liniștit la ale mele? Sau să-ți intru în fabrică și să spun, relaxat, "lasă vrăjeala, știu că toata hala este o regie și că tu aduci marfă proastă din China"?

De ce scriu despre asta? Pentru că astazi, datorita celor de la Rogalski Damaschin PR si Apador-CH, cateva bloguri si site-uri românești au fost personificate ca victime ale incalcarii drepturilor omului. Astfel, pentru o zi, blogurile au devenit:

• - Blog arestat (se încalcă dreptul la libertate și siguranță) www.chinezu.ro 
• - Blog cenzurat (se încalcă dreptul la liberă exprimare) www.petreanu.ro
• - Blog marginalizat (se încalcă dreptul la nediscriminare) www.simonatache.ro 
• - Blog confiscat (se încalcă dreptul la protecția proprietății) www.cosmintudoran.ro 
• - Blog analfabet (se încalcă dreptul la instruire) www.arielu.ro 
• - Blog izolat (se încalcă dreptul la liberă circulație) www.dailycotcodac.ro
• - Blog condamnat (dreptul de a nu fi condamnat fără lege) - www.bogdanstoica.ro 
• - Blog înrobit (dreptul de a nu fi supus sclaviei) www.dollo.ro 

Sigur, sună un pic prea dramatic, dar exact asta a fost povestea campaniei: dramatizând acest subiect, oamenii ar putea înțelege cât de important este să caute, să citească și să știe care le sunt drepturile si ar putea sa-si dea seama de ce este important să sprijine și ONG-urile cu un rol civic, nu doar pe cele care au grijă de căței sau pisici, sau luptă pentru stratul de ozon.

De ce s-a întâmplat fix azi? Pentru că azi, 10 decembrie, în toată lumea se sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Inclusiv în România, deși trei sferturi dintre români recunosc, în sondaje, că nu își cunosc drepturile. Pentru a atrage atenția asupra importanței subiectului și pentru a vă face conștienți că nu trebuie să fiți și voi în aceste trei sferturi, astăzi, acesta este un blog condamnat. Mâine nu doar acest blog, ci oricare dintre voi poate fi în aceeași situație. Pentru a evita asta, este important în primul rând să vă cunoașteți drepturile. Să nu mai fim, și la următorul 10 decembrie, tot trei sferturi ignoranți.

Intră pe www.drepturicivile.ro și citește-le atent. O să-ți facă bine. Iar pe mine mă puteți condamna, în continuare, aici.