In cre di bil! Mai tineti minte conflictul Digi24 - Dragos Patraru, cand Patraru vorbea de acoperitii de la Digi, iar postul replica taios ca realizatorul trebuie sa produca dovezi in sensul asta? Ei bine, conflictul s-a transat: Dragos Patraru si-a luat Starea Natiei si s-a carat la TVR. A invins Digi, care va sa zica, care l-a facut pe Patraru sa plece, cu acuzatia lui cu tot, fara sa-l mai forteze sa o probeze. Cum ar veni, a acceptat acuzatia, l-a indepartat pe incomod si totul va ramane cum era la Digi: cu acoperiti pe post de jurnalisti, cu stiri si emisiuni atat de proaste incat nu le poti urmari, cu propaganda penibila in favoarea unor institutii de forta si cu fakenews (exemplul 1, 2) cat cuprinde. Nici nu mai conteaza daca Dragos a avut dreptate, acum situatia arata de parca a avut dreptate. Si asta e dezastruos pentru Digi.

E o victorie cat o sinucidere. Cu acelasi tip de management al informatiei, cu aceeasi lista de stiri facuta in biroul unor dubiosi si nu in baza demograficelor, si cu acelasi Prelipceanu la butoane, Digi va avea audiente din ce in ce mai mici. Va spun eu, ca am intuitia dezastrelor de presa, i-am zis si lui Moise Guran ca formatul lui e prea prost pentru tv cu cateva luni inainte sa-l zboare astia din grila, asa cum i-am zis unui petrolist, acum niste ani, ca nu face bine ce face la Curentul. Iar Teszari, baiatul ala care detine Digi, va iesi intr-o dimineata din baie mangaindu-si parul de pe piept si se va intreba: Ce pula mea fac eu cu Digi? La ce imi foloseste postul, daca nici bani nu face si nici nu are audiente care sa ma faca influent? 

Iti spun eu, coa'e, la ce. La puscarie.

Vantu a facut Realitatea TV si a ajuns la puscarie, i-a dat-o lui Elan Schwartzenberg care e numa' bun de puscarie, care i-a dat-o lui Sebi Ghita pe care acum vor unii sa-l bage la puscarie. La puscarie e si Dan Diaconescu de la OTV si tot la puscarie a fost si Dan Voiculescu, care controleaza Antenele. Il adaug si pe Adrian Sarbu, de la Mediafax/Pro care a mers umpic si el la puscarie, amintesc si de Dumitru "Niro", care finanta B1 TV, tot la puscarie si el, si ma opresc. E limpede ce se intampla, nu? In noul tip de geopolitica, cu conflicte asimetrice si razboaie hibride, stirile sunt o arma importanta, iar in tara asta, inca prea plina de securisti de tip vechi si nou, cine vrea sa controleze stirile va trebui sa joace in filmul acelor baieti care te folosesc si apoi te trimit la puscarie. Cate dosare penale credeti ca vor mai trebui facute in jurul Digi ca sa se prinda si Teszari ca, pentru binele lui, acest post tv nu trebuie sa mai existe?

Mai ales ca Digi a irosit sansa formidabila pe care a avut-o. Daca in loc sa pupe in cur statul de drept si atunci cand statul de drept functiona precum Securitatea anilor 50, Digi s-ar fi apucat sa difuzeze, toata ziua, doar explicarea manipularilor difuzate de Romania TV, Realitatea TV, B1 si Antena3, acest post tv ar fi fost pentru public ce este UBER pentru transportul de persoane: alternativa corecta si misto. Din pacate, Digi a facut acelasi tip de cancer ca si concurentii sai, iar rezilierea contractului cu Patraru e primul semn de metastaza. Din acest moment, Teszari are de ales intre a-si urma destinul de patron de stiri, adica sa ajunga la puscarie, si a inchide scumpetea asta inutila de post de (ne)stiri si sa-si cheltuiasca banii pe altceva.

Era vineri. O zi de-aia de vineri, perfecta, care rade la tine, dupa o saptamana la fel de buna. Terminasem cu bine un proiect foto, aveam ceva bani in buzunare, scosesem masina din service, #magirl era plecata, aranjasem ceva nou si bun pentru sambata seara, luni urma sa bat palma pe inca un proiect foto misto, era soare, cand...

Se auzea ca o sirena in miniatura. M-am dus spre usa aia metalica, miscata de vant. Jos, cat un iaurt, un pisoi gri. El era sursa zgomotului.

M-am ferit tot timpul sa tin un animal in apartament. Sunt atat de mult timp plecat intr-o zi, incat orice animal, in afara de un peste d-ala solitar, s-ar sinucide de plictiseala. Plus ca-s usor neatent si distrat. Am primit o planta rara, candva, de la cineva, si am udat-o prima oara trei luni mai tarziu.

In ziua aia, insa, am decis, pe loc, ca dupa o saptamana atat de buna, nu pot lasa un pisoi atat de mic la ghena. “Il iau, il tin weekendul asta si luni il scot la adoptii, pe net”, mi-am zis.

L-am luat. Ca in filmele bune, am gasit, in primul magazin, si litiera, si nisip, si castroane, si mancare. Cand am urcat in bloc pisoiul era echipat impecabil.

N-a scos un sunet, dupa ce l-am luat in brate. Cand am ajuns la opt incepuse deja sa toarca. Am intrat, l-am pus jos si a disparut imediat sub canapea.

L-am revazut a doua zi, dimineata. Iesise, manat de sete si de foame, probabil. L-am bagat cu botul in castronul de apa, apoi in cel de mancare, l-am mai mangaiat un pic si l-am eliberat. Smaf, sub canapea. Duminica nu l-am vazut deloc. Duminica seara, cand m-am intors, apa era neatinsa, dar lipsea un pic de mancare si mirosea ciudat. Am fost nevoit sa-i invadez intimitatea macar ca sa elimin sursa mirosului.

A fost atat de cuminte incat am zis ca-l mai tin cateva zile. O decizie proasta. In cateva zile am inceput sa gasesc cate un rahat la patru ore, pe peste tot, numai in litiera nu. Era, insa, mai sociabil. Am inceput sa-l pun in litiera cum il vedeam.

I-a luat trei zile sa nu mai stea doar sub canapea. Cinci zile sa gaseasca litiera. O saptamana sa bea din castronul cu apa. Bobitele, insa, l-au cucerit imediat. Cred si acum, la patru luni de cand l-am gasit, ca este cel mai lacom pisoi in viata. Probabil zilele alea grele, de la ghena, si-au pus amprenta definitiv pe comportamentul lui.

Adaptarea lui la noul mediu a fost spectaculoasa, in sensul ca n-a facut multe concesii. Nu se mai caca unde vrea el, in rest, toate concesiile sunt facute de mine. Gaura aia, de vizitare, de de sub cada, e acum obturata cu un pantof sport. Nu mai las capacul wc-ului deschis, ca sare in el. Nu mai tin hartia igienica pe suport, nu mai las role de servetele la vedere, iar cablurile subtiri, de casti, usb, alimentare pe care mi-am permis sa le las pe langa computer au fost inlocuite de cateva ori, pentru ca le-a ros. Imi distruge periodioc cartile si fotografiile, mi-a distrus haine, perdelele arata ca dracu'...

Ma scoate din minti, am momente cand urlu la el ca la un om, cand il alerg prin casa, cand il injur ca in trafic. Cumva, insa, reuseste de fiecare data sa faca ceva atat de amuzant sau de inocent incat il iert. Intr-un mod absolut cretin, mi-e drag de el tocmai pentru ca este atat de versatil si de distructiv. Nu ma plictisesc niciodata, are momente cand se poarta ca un soarece, ca un caine, ca o nevasta, ca o soacra, ca un ceas potrivit gresit sau ca un asasin platit. N-o sa-l uit niciodata, de exemplu, cand mi s-a babat intre picioare exact cand imi trageam tricoul pe cap. M-am impiedicat, am dat cu ambele brate intr-o lustra care a pocnit, am oprit curentul in tot apartamentul si in bezna aia eu alergam pe intuneric, printre cioburi de bec, urland “unde esti, in pizda ma-tii, ca te omor”...

Au fost atatea momente in care pisica asta a interactionat cu mine de parca este o fiinta inteligenta (si rea), cu rationamente, strategii si etica, incat am inceput sa ma gandesc la perspectiva lui asupra oamenilor. De ce cateodata ma musca si cateodata se alinta maxim, desi eu fac cam acelasi lucru? De ce pe unele tipe le musca si altora le toarce in brate? De ce miauna cateodata la televizor si alta data nici nu-l observa? Ce e, de fapt, in capul lui? Si de ce pula mea se bucura de atata simpatie, din doar cateva poze postate de mine pe net, desi e plin netul de pisicile tuturor? Ce e asa special la pisoiul asta?

Pentru raspuns, cautati pe net, va rog, “jurnal de Ghena”. Ca asa il cheama, Ghena.

• linkuri utile:
• https://www.facebook.com/jurnaldeghena/
• https://edituraunivers.ro/produs/jurnal-de-ghena-despre-viata-bobita-cu-bobita/

Racitorul este stramosul frigiderului. Il gaseai in carciumi, hoteluri sau in casele oamenilor bogati. Nu consuma curent, principiul de functionare este cel al unei lazi frigorifice de voiaj, dar gheata costa destul de mult intre cele doua razboaie. Am vorbit cu bunica: parintii ei nu aveau bani de racitor si tineau mancarea intr-un beci. Altii trageau apa in beci, sa se scurga incet pe pereti si sa contribuie astfel, cu inca un grad, la racirea incaperii. "Primul frigider pe care l-am avut a fost dupa anii 60".

Sunt foarte mandru de mine ca le-am salvat. Pe de alta, sa ma inscriu in PSD daca ma mai inham vreodata la asa ceva! Chiar eliminand sablarea, pe care n-am facut-o eu, tot s-au adunat vreo 10 zile de munca. Erau intr-un hal....

Unul fusese vopsit in verde, unul in crem. Intensiv, ani la rand! Mi-am adus aminte cum vopsea bunica bufetul, in fiecare vara, de nu se mai inchideau sertarele de la cele 30-40 de straturi....

La unul putrezise un panou lateral, la celalalt capacul si usa. La interior - un dezastru...

Sablarea a fost singura optiune posibila, desi mi s-a spus ca e o operatiune prea dura pentru un lemn atat de fragil. Mi-am asumat riscul, ca sa scap de cele doua culori infecte...

N-a fost dura... A fost un carnagiu! Dupa operatiune, a trebuit sa sap printre schijele" produse de sablare pana la ultimul strat ramas intact si sa aplic, peste, trei panouri de lemn. Stii cum e sa cauti trei bucati de lemn vechi, asemanatoare la textura, la anumite dimensiuni, din care una - grosimea - imposibila? Un cosmar.

N-am gasit nimic pe net care sa ma ajute sa inteleg cum aratau racitoarele cand ieseau din Fabrica de Racitoare Victoria Bucuresti. Doar niste poze, cu niste racitoare deloc similare, in stari la fel de jalnice ca ale mele, sau restaurate penibil. 

Daca nu gaseam niste referiri, intr-un text, nu le faceam asa.

Am folosit o ceara suedeza, care sa reinvie textura acelui lemn de tei fabulos, care a rezistat aproape o suta de ani. Feroneria de alama a primit auriul obisnuit. Peste, am aplicat un lac transparent, gros, de yacht. Sa mai reziste o suta de ani.

Si niste ornamente ramase de la o tablie de pat interbelica, similare cu ce povestea nenea ala in textul ala salvator...

Interiorul racitoarelor, dupa ce l-am curatat de rugina si grunduit, l-am facut negru. Cu vopsea ecologica, bineinteles. Pentru ca cele doua racitoare sunt functionale. Dimineata, pui in compartimentul de sus niste gheata, jos pui niste sticle de vin, lasi racitorul prin curte, langa foisor, in soare si ai bauturi reci pana seara. Pe bune, le-am testat.

Si gata. Te uiti la singura pereche de racitoare interbelice reconditionate din Romania. Unul mai mic, unul mai mare, ca un cuplu. Poti sa le botezi Iri si Monica, daca vrei. Iri e cel mic, da?

Daca vrei frigiderele interbelice, propune-mi un pret la contact @ bogdanstoica.ro.

NOTA 1: M-am uitat pe net: nimic despre racitor, desi e bunicul frigiderelor moderne. Producţia de frigidere româneşti a început prin 1957, la Uzinele "Klement Gottwald" din Bucureşti, fosta Fabrica de Racitoare "Victoria". Primele frigidele produse au purtat denumirea de AL-75-II-Pinguin (75 de litri, aproape 1.80m inaltime, cu absorbtie, adica fara termostat, adica mergea de nebun si consuma 4, 8 kilowati la fiecare 24 de ore!!!). S-au produs doar 10.000 de frigidere Pinguin pana in 1963, cand la Uzina Mecanica Sadu incepe fabricaţia frigiderelor cu absorbţie tip Fram 110L. In 1966 se cumpara licenţa de la Thomas-Houston pentru modernizarea frigiderului Fram 110L si productia frigiderului Fram 70L. Fram 70L costa 2.125 lei. În 1968 a apărut modelul Jiul, tip mobilă (preţ: 2.600 lei). In 1978 a aparut si modelul Fram 22L care se putea monta în portbagajul autoturismului Dacia 1300. Ceausescu a facut o afacere buna atunci. Un barter: companiile franceze Thomson-Brandt şi Roubanoux au oferit instalaţiile si linia tehnologica pe bază de credit în valoare de 27, 1 milioane de franci, iar in contrapartidă, uzina a furnizat francezilor frigidere şi piese de schimb în valoare totală de 7, 7 milioane de franci francezi, începând din anul 1972. Ulterior le-am furat asimilat tehnologia, si din 1971, incepe fabricarea la Gaesti a frigiderelor românești cu compresor, numite Arctic. In 1979 se sistează fabricarea frigiderului cu absorbţie Fram. În 1981 începe fabricaţia frigiderelor cu compresor sub numele Frigero. Frigero si Arctic aveau termostat pentru a regla automat temperatura interioară, un compartiment pentru temperaturi scăzute (unde se păstrau alimentele congelate), cutii de plastic pentru carne şi legume, compartimente pentru unt şi brânză, alveole de plastic pentru ouă, tăviţe pentru cuburile de gheaţă şi spaţii pentru borcane şi sticle (la interiorul uşii). Capacitatea de depozitare era de 140, 180, respectiv 240 litri, iar preţul de vânzare a acestor frigidere pe piaţa românească era de 4110 lei, 4800 lei, respectiv 5740 lei (în anul 1974). 

NOTA 2: Fabrica de Racitoare Victoria a fost infiintata in 1876, sub titulatura de Arsenalul Armatei (ASAM). In 1945 devine „Intreprinderea metalurgică de stat”, cu profil militar, dar și cu producție de piese de schimb pentru tractoare, piese de fontă turnate. In 1948 este modernizata, rebotezata „Fabrica de Mașini Electrice Dinamo”. In 1953 comunistii ii schimba numele in „Klement Gottwald”, dupa numele presedintelui Partidului Comunist Cehoslovac, care a preluat puterea in 1948 si apoi a devenit presedintele Republicii Comuniste Cehe. In 1961 fabrica este redenumita Întreprinderea de Mașini Electrice București (IMEB), iar in 1997, IMEB este privatizată si devine UMEB. Din 2006, definita "producător de motoare electrice de joasă tensiune și grupuri electrogene", UMEB apartine firmei New Century Holdings (NCH), administratorul fondului de invesțitii Broadhurst Investments.

DISPONIBILE. Daca le vrei, fa-mi o oferta la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Nu e tocmai inramat, dar incape cu lejeritate in spatiul creat de rama inalta de 1,6m. Iar scaunul, facut din fier, vechi si uzat cat cuprinde, mi se pare foarte simpatic. Impreuna, cele doua obiecte pot salva un colt mai gol al unei incaperi (in varianta asta poti adauga o perna de sezut), sau crea un magnet vizual intr-un spatiu verde exterior, eventual chiar cu niste plante pe/prin ele. Rama e din lemn cu decoratiunile facute din ipsos. Scaunul e din fier. Ambele sunt mai vechi de 50 de ani si au uzura specifica. Au fost curatate, grunduite si vopsite cu vopsea ecologica, fara miros.

DISPONIBILE. Daca le vrei, fa-mi o oferta la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Deci Cabral a intrat intr-o zi in Penny (not!) si cand a vazut ca au si verdeturi, dar si rosii, plus otet, a exclamat: "Wow! Asa ceva n-am vazut niciodata in nici un magazin! De-aia imi place mie Penny, pentru ca ma place asa cum sunt eu, roman ciudat, mancator de rosii, verdeturi si otet la aceeasi masa. Ce tare!"? Ca eu asa inteleg din reclama aia tv proasta cu spume.

De fapt, inteleg gresit. Explica Naumovici pe paginademedia.ro. Ca na!, fiind autorul acestei povesti cretine, probabil ca e si singurul care o intelege. 

 "Totul va fi în jurul acestei povești "de România": vor fi oferte de România, special pentru români, vom accentua sărbătorile de România. Vorbim, de exemplu, de Mucenici și de Dragobete, de zilele de sfinți. E ca un răspuns la globalizare. Sunt foarte multe lanțuri de magazine care sărbătoresc Valentine's Day, care vin de afară cu tot felul de concepte. Nu le negăm, le ținem și pe alea, dar am simțit nevoia să vorbim puțin și pentru români. Cu românii și cu obiceiurile lor."

Ati inteles, da? Naumovici conduce o campanie de comunicare a romanilor impotriva globalizarii! Nu o face in numele Aprozaresti, Salam de Biscuiti, sau La Blouse Roumaine. Nu, nene! In numele Penny, adica unul dintre sinonimele la globalizare. Penny e detinut de o companie uriasa, numita Rewe, care are 3.000 de magazine in Europa. Trei mii! Penny este un brand atat de romanesc incat si radioul Penny FM, care se aude in magazinele din Romania, emite din Viena. Daca e sa fac o medie dupa ce vad la mine in cartier, cele 200 de magazine Penny deschise pana acum in Romania au dus la inchiderea a peste 1.000 de magazine mici de cartier. Ei bine, fix acestui brand ii fac Naumovici si Cabral o campanie "de Romania". Vomit.

Maine ma duc la antiglobalistii astia de Penny, sa vad cate produse romanesti au la raft. 

Eram la mall, terminasem o intalnire, ma pregateam sa ies iar in "iadul canicular", cum zic reporterii de televiziune, cand am observat standul asta.

M-am uitat intai la executie, ca acolo se vede respectul pentru client: comatex si pvc, cacaturi de 8 euro metrul patrat, printate destul de prost.

Apoi la personaj: un baiat mai inalt decat mine, mai ingust in umeri decat in cur, cu sacou d-ala modern si scurt (o rusine a modei, intrebati pe oricine), cu pantaloni scurti inutil (ca glezna unui tip nu e sexy, s-o arati), cu sosete portocalii si pantofi verzi. Da, asa au gandit baietii care se ocupa de contul ING identitatea personajului care sa agrege interesul nonclientilor ING: ca pe un papagal disperat sa atraga atentia, un personaj care, pus pe plansa unui psiholog, din orice tara / orice cultura, ar aduna langa el definitii ca "labil psihic", "traumatizat de mic", "lipsit de afectiunea mamei in copilarie", "cu orientare sexuala incerta", etc.

M-am uitat cateva secunde la mizeria asta, incercand sa descifrez codul vizual ING. Personajul asta relaxat si zambitor sunt eu, viitorul client ING atat de lipsit de griji incat se imbraca precum un gay orb, sau este reprezentarea celui care are grija de banii depusi pe numele meu la ING, adica un descreierat cromatic? Si n-am reusit sa inteleg care din variante e cea corecta, pentru ca in ambele, tipul arata ca un distrus.

Daca ma reprezinta pe mine ma simt de-a dreptul jignit: nici macar eu, un baiat absolut obisnuit, nu am un asemenea prost-gust la haine.

Daca e simbolul securitatii veniturilor mele e grav, m-as duce chiar maine sa scot tot de la ING, cum sa-mi las banii pe mana unui asemenea distrus?

Singura varianta plauzibila care-mi trece acum prin minte este ca agentia de publicitate care se ocupa de ING n-a avut nici o idee viabila, cu poveste si efect, si a propus mizeria asta. Vreun snob de la ING a acceptat-o entuziast, pentru "ca e atat de hipsterish" si pentru ca e "atat de urbana". Nici incompetentul de la agentie, nici cel de la ING nu s-au mai gandit la efectele acestui vizual asupra unui om care alege o banca dupa criteriile traditionale: stabilitate, cota de piata, nivelul comisioanelor. Si pun pariu ca anul asta va fi ultimul in care vom vedea o asemenea rusine de reprezentare masculina. Pentru ca asta face ING in fiecare an: spune o poveste-doua, apoi le ingroapa sub alte povesti la fel de colorate.

Pe de alta parte, daca-ti alegi banca, adica cel mai gros dintre pilonii viitorului tau, dupa criterii ca "e draguta reclama" sau "ce misto e imbracat tipul", esti un imbecil atat de notoriu incat chiar meriti ca niste baeti sa-ti ia banii si sa te lase sa mergi spre apus mort de foame si rupt in cur.

publicitate la niste oameni misto