Ma uit la fotografia aia cu Aylan, de vreo trei zile, si inca mi se rupe sufletul. Nici daca seta cineva scena asa, pentru un shooting profesionist, nu iesea atat de dramatica. Ma doare pur si simplu fotografia asta, pentru ca razbeste pana la cea mai mare frica pe care o poate simti un om: frica de moartea propriilor copii.

Si ma rascoleste si mai tare pentru ca mi-e frica de momentul in care voi fi pus in situatia de a fotografia o asemenea scena. Am facut destule fotografii triste, care ma dau peste cap si acum. Si stiu - dupa 20 de ani in massmedia - cata forta poate avea o fotografie de presa bine facuta.

In Mediterana au murit, de cand a inceput migratia, zeci de mii de oameni. Nimeni nu stie exact cati, dar vorbim de un numar egal cu populatia unui oras ca Urlati, Focsani sau Campina. Am trecut toti, cu destul dezinteres si calm, peste aceste cifre. De cand a aparut aceasta fotografie, ne-am trezit toti. In fotografia aceasta, Aylan pare sa ascunda, sub trupul lui firav, un munte de cadavre. 

Pare singur, dar nu e. Nici n-a murit singur. Alaturi de el s-au inecat si fratele lui de 5 ani, si mama lui, si alti copii aflati in aceeasi barca. Ce bine ca n-avem fotografii cu toti, nu? Pentru ca n-am fi suportat mai mult decat o poveste de tipul asta:

• Un copil de 3-4 ani zace cu faţa in jos pe malul marii, pe o plaja din Turcia, langa statiunea Bodrum. Are un tricou rosu si pantaloni scurti, cum poarta orice copil. E o fotografie familiara oricui parinte. Daca n-ar fi cu fata pe jumatate in apa, ai crede ca a adormit spontan, exact cum ne adorm piticii cand vin de la joaca, rupti de oboseala... 

Imaginea lui Aylan, mort, pe plaja, este inca o dovada ca fotografia traverseaza cu capul sus epoca asta, in care zona de video evolueaza atat de spectaculos incat cu greu mai faci diferenta intre realitate si virtual. Cu tot avantul luat, inca nu poti printa un video pe o pancarta si sa marsaluiesti cu el sa ca indrepti o nedreptate. Inca nu poti sa-ti faci un tricou cu un video ca sa-ti manifesti sustinerea pentru o caza. Inca nu poti sa-i arati, rapid, cuiva, cum a fost in momentul ala, ca sa-l determini sa faca ceva. Din perspectiva asta, un material video este doar util. Pentru ca are nevoie de mai mult de o secunda ca sa te schimbe, nu ai cum sa ai o revelatie, nu te poti schimba cand vizionezi material filmat. Din perspectiva asta, fotografia e de-a dreptul magica, prin prezenta ei si dincolo de un ecran LCD.

Aceasta capacitate incredibila pe care o are fotografia de a ingheta timpul si de a impresiona prin asta ne va marca in continuare, indiferent cat de mult va evolua tehnologia in domeniul video. De-asta, ma bucur foarte tare ca fac fotografie, si ca, uneori, cate o fotografie de-a mea a schimbat lumea in bine, un pic. Iar fotografia cu Aylan o sa schimbe lumea cu mult mai mult decat ne putem imaginam acum. 

Panourile ilegale se demoleaza si gratis. Boli pe care le iei dintr-o piscina. Daca logo-urile ar spune adevarul. Romanul pe care nu-l vrea nimeni. Nu avem drepturi de autor pe muzica lui George Enescu. Ala mic al lui Nastase se da cu o tipa noua. Apa vie din Harap Alb chiar exista. Fara asfalt. Singura din oras.

Si-o fotografie care-mi place. 

Corina Ungureanu e o figura. Nu mi-ar fi zic "bai, stiu ca te-ai uitat dupa fundul meu toata viata, nu vrei tu sa-mi faci pozele pentru Playboy reloaded?". Nu, frate, ea a vrut sa zic doua vorbe la lansarea primei ei carti. Am zis da, ocazie cu care Ciprian ne-a facut fotografia asta, foarte misto: eu tin cartea ea, iar Corina tine Nikonul meu. 

Am citit si cartea si imi place foarte tare ca nu simt prezenta unui scriitor de carti de editura, d-ala cu carte de munca. Corina a scris cu mainile ei, se simte vocabularul ei, lipsa de experienta in scris e compensata de naturalete si acuratete. Isi povesteste la fel de onest si victoriile, si infrangerile, si prostiile facute (vezi parcursul ei in politica) dar si marea dragoste.

Asa ca va recomand sa cumparati si sa cititi "Povestea mea", de Corina Ungureanu. O gasiti la Carturesti, dar si in alte librarii. Costa vreo 25 de lei si dureaca o zi de weekend sau o calatorie cu trenul s-o citesti. E o carte plina de povesti misto. Povestea unui copil care n-a avut mai nimic, in afara de dragoste pentru un sport si o ambitie care ma cutremura. Daca aveam ambitia Corinei eram mai cunoscut decat Fuego, va spun eu...

Cateva zeci de poze de la lansarea cartii - aici.

Ai ajuns la serbare, la iarba verde, sau la munca si ti-a venit ideea sa faci niste fotografii? E timpul sa te uiti un pic la setarile telefonului, pentru cateva modificari care iti vor imbunatati fotografiile. Eu, de exemplu, am setat telefonul asa by default.

1. Setează camera foto a telefonului la high-quality si (daca ai) high-resolution. Cu o poza mare cat duce telefonul, ai sanse mai bune sa obtii ceva demn de printat chiar si dupa ce faci crop pe imagine. 

2. Seteaza si exerseaza deschiderea camerei direct din lockscreen (vezi foto). O sa conteze, cand te grabesti.

3. ...

Te intereseaza si restul sfaturilor? In decembrie, sustin doua workshop-uri de fotografie cu telefonul, in Ploiesti si Bucuresti. Ai toate detaliile AICI.

Citind analiza lui Comanescu despre Dragos Patraru, mi s-a facut dor sa ma joc si eu de-a treaba asta. Si-am gasit un subiect perfect: mamading.

Vuieste presa din UK ca o tanara a facut blowjob la 24 de barbati, in doua minute, în schimbul unui cocktail numit holiday. Tipa, cu cetatenie britanica, este scuzata de Daily Mail, care scrie că tânăra a făcut acest maraton fara sa stie in ce consta premiul. O fi crezut ca primeste o vacanta? 

Deja vad trei probleme in abordarea jurnalistica a Daily Mail:

1. Conform Daily Mail, tipa este doar un consumator pacalit! Altfel se punea problema dacă premiul era o vacanta, nu? Adica, a fost ok sa o suga tuturor, dar sa merite, frate! Nu ne batem joc de biata competitoare, care, cel mai probabil, se pregateste de ani de zile, a cheltuit bani pe sparring-partners, pe cantonamente... Deci sa vina OPC si sa dea cu organizatorul de pamant. Asa ceva nu se mai poate!

2. Pe de alta parte, vreau sa atrag atentia asupra calitatii precare a concursului. Ca amator de blowjob, stiu si eu ca nu poti juca 24 de partide in doua minute. La o medie de cinci secunde / participant, cel mai probabil e ca tanara s-a asezat pe un taburet d-ala mic, de pescuit, iar tipii au trecut pe rand pe langa ea si si-au inmuiat jucaria in gura ei cum dai cu ardeiul prin solnita, la o ciorba buna. Pai ala nu e blowjob, frate! E degustare. E sampling. E un beta.

3. In al treilea rand, performanta sportivei britanice e jalnica. Concursuri autentice de blowjob au loc de 25 de ani in Romania. Aici sunt zeci de mii de oameni care au fost muiti de politicieni ani in sir, nu asa, cateva secunde. Ia intrebati un medic, sau un profesor, care sunt recordurile lor personale. Plus ca avem blowjob la televizor in fiecare seara...

Rog, asadar, Daily Mail sa revina asupra informatiilor difuzate. Ca nu suntem asa de prosti, da? N-am ajuns de ocara Europei! Sa se scrie urgent ca noi suntem cei mai buni la blowjob, ca altfel ne suparam!

Daca esti fata, ajungi in vreun bar din Spania, bei vreo trei shot-uri si esti invitata sa participi la un concurs de "mamading", abtine-te. Joaca mamading doar in Romania, asa cum au facut-o si parintii si bunicii tai. Si povesteste-mi despre cel mai lung blowjob pe care l-ai facut cuiva! Sa ne laudam singuri, daca altii ne ignora realizarile!

Omul si-a schimbat telefonul. Asa am intrat pe net, am gasit un numar de fix  de la firma si am sunat. Si sa vezi chestie: ma trezesc cu odiosul: "Pentru departamentul A apasati 1, pentru departamentul B apasati 2, pentru departamentul C apasati 3".

Pana mea, eu voiam sa vorbesc cu directorul! Asa ca am intrat iar pe net, am gasit alt numar. Am sunat. Era fax-ul. WTF?!

Si se intampla tot mai des. Tehnologia asta nenorocita, in loc sa ne uneasca, ne impiedica sa discutam. Am halit ca pelicanii toate tâmpeniile noi, le-am bagat in priza si acum ne miram ca se duce business-ul de rapa. De fapt, refuzam sa ne adaptam comportamentul noilor norme de comunicatii.

• Nu mai pot cu centralele telefonice ieftine, cu setari automate, predefinite, instalate de-amboulea. Poate eram un tip care voia sa cumpere ceva, urgent, de 100 de milioane de euro, si voiam sa discut cu boss-ul cel mare. Ce sa apas ca sa vorbesc la departamentul VaAsteptamCuCovorulRosuSiCuCeaMaiMistoSecretara?
• Nu mai pot cu oamenii care nu anunta schimbarea de numar de mobil. Te face pe tine 200 de sms-uri, coane, o data la 5 ani?
• Nu mai pot cu site-urile doldora de informatii de contact gresite. Ce dracu' mai faceti cu faxurile, n-am mai trimis un fax de 500 de ani....
• Nu mai pot cu vocile alea cavernoase ale robotilor telefonici. Vocea auzită de mine azi părea ca apartine unei tipe care dimineata a fost concediata si la pranz batuta.

Fuck robots, da? Ca nu suntem in Transformers...

publicitate

Frate, ma simt mandru ca sunt roman! Stiti ce-a facut statul MEU, unde sunt eu cetatean cu acte, pentru romanul rapit in Burkina Faso? A facut "o celula de criza INTERINSTITUTIONALA". Adică, o celula de criza de-aia buna, nu una obisnuita, institutionala, care nu poate rezolva decat bataile pensionarilor in tramvai. Este ca simti cum iti bate inima mai tare in piept, cand auzi cuvantul INTERINSTITUTIONALA?

Simti pe dracu'! De fapt, retraiesc senzatii din copilarie. Cand eram mic, citeam cu unchiul meu, un mare pasionat de masini, revista Autoturism. Si tin minte ca l-am intrebat, cand a aparut Dacia 1310 LX, care e diferenta dintre modelul ăsta si vechea Dacia 1300 a lui tata. "Diferenţa e ca a lu' tac-tu e mai buna, pentru ca are motor franţuzesc", a venit răspunsul.

Mihai a fost rapit in aprilie. Anuntul rapirii a fost facut, cu un mesaj audio, de catre teroristi, tot in aprilie. Celula de criza INTERINSTITUTIONALA a fost infiintata in mai. Stiti ce-a facut celula in lunile iunie, iulie si august? Nimic! De-aia foloseste MAE cu disperare termenul INTERNINSTITUTIONAL. E modul nostru de a spune "n-am facut nimic pentru Mihai". Si tot de-aia a aparut si mesajul video al lui Mihai, vineri.  E modul teroristilor de a spune: "Sa moara mama noastra daca mai rapim vreodata un român, chiar nu-l vrea nimeni?!"

Stii ce sa faci cu comentariile, nu? Baga-ti-le in facebook.

Daca vineri, la 15.11, nu v-ati uitat pe Pro TV, ati pierdut enorm. Tineti minte emisiunea cu Cabral si Rita Muresan? Nu se compara! A fost cel mai tare dialog pe care l-am vazut in viata mea la televizor. N-am retinut mare lucru, dar cateva enunturi vor face istorie. Eu am interactionat foarte bine cu televizorul.

rezumatul emisiunii:

o doamna a trecut printr-o operatie care a schimbat-o, pentru ca i-au dat mai mult anestezic decat doza normala

• invitata: "ati vazut ce seninatate au pe figura calugarii tibetani cand mor..."

Ăăăă, chiar nu, pentru nu prea mai merg la inmormantari in Tibet. Cand eram mai mic mergeam, dupa ore, dar doar pentru coliva, nu prea ma uitam la mort...

• invitata: "Tunelul este un fel de palnie". 

"conic"? Asta e cuvantul pe care nu-l stii?

• realizatoarea: "deci tu erai moarta statistic"

Am asa un feeling, ca daca ai rosti "clinic" in loc de "statistic" ar suna mai bine. Iar daca risti sa inlocuiesti "moarta clinic" cu "in moarte clinica" iese si mai misto. Dar nu te lua dupa mine, ca nu-s profesor de romana...

• realizatoarea: "cum ti-ai revenit in corpul tau?"

Deci ori intrebi "cum ti-ai revenit?", ori "cum ai revenit in corpul tau?". Sa stiu si eu ce fac... 

• invitata: "Era un fel de ridicare magnetica, ca si cum ma tragea din vagauna aceea"

Adica erai in lift si urcai din parcarea subterana?

• invitata: "In extrasenzorial simti lucruri si poţi avea fleşuri. Primul fleş mi-a venit când mi-am revenit."

Ca noi toti. Eu am un fleş in fiecare dimineaţă. Başca erecţia...

• invitata: "Ce poti face cu capacitatile senzoriale? Poti face orice de la a gasi un copil ratacit!" 

Asa. Continua! "De la a gasi un copil ratacit" pana la.... Până la ce, dumnezeule mare, cum ati scapat in platou?!

 .............

Daca ai vazut vreo emisiune mai tare ca asta pe Pro TV, povesteste-mi-o.

El: "Dvs. aveti un blog si daca doriti sa vindeti un serviciu trebuie sa ne dati un pret pentru un advertorial in care sa prezentati 2-3 categorii sau subcategorii ale magazinului nostru online de cadouri si cadouri personalizate".

Eu: "Frate, eu nu doresc nimic, nu eu ti-am scris. :)) Uite pret pentru un advertorial: o mie de euro. E bine?"

El: "Daca nu doriti o colaborare nu este nici o problema"

Si uite asa am mai scapat de un baiat antrenat sa plateasca 20 de euro pe un text care sa-i aduca vanzari de - naiba stie cat. Sunt tot mai multi d-astia, in ultimul timp. Pentru ca bloggingul s-a dus de suflet, dupa jurnalism, intr-o zona absolut cretina, iar PR-ul platit pe astfel de platforme s-a transformat intr-o chestie care nu mai ajuta pe nimeni, nici macar pe client. 

N-am nici 0 problema cu publicatul unor texte comerciale pe blog, dar nu asa. Nu as publica niciodata un text trimis de cineva pe email, pentru ca ideea de blog contine o cantitate mare de "personal" si de "al meu". N-as promova niciodata un produs care nu-mi place sau pe care nu-l folosesc. Si n-as accepta un deal pe doi lei, pentru ca n-am o audienta de doi lei.

Am vrut sa fac, in 2014, o regie de publicitate pentru bloggeri. Ceva in care promotorii mesajelor publicitare venite de la clienti sa fie platiti dupa audienta inregistrata, ca in televiziune, nu "la kil". Cu o retea de scriitori suficient de mare incat sa nu se cunoasca absenta unuia ca mine dintr-o schema de promovare a Vodafone, de exemplu. Ceva care sa ofere doar brief-ul, lasand libertate de expresie bloggerilor, care scriu fiecare pentru un public pe care deja il cunosc. Cu plata la o luna dupa publicare, sa fie timp sa se masoare audienta si vanzarile, nu dinainte. Un mecanism cam cum au agentiile de afiliere, dar selectionand blogurile si dupa alte criterii decat audienta. Pentru ca eu nu mi-as promova brandul nici mort pe blogul unui analfabet.... 

Si sunt sigur ca ar avea impact. Eu personal caut review-uri pe net, cand vreau sa-mi cumpar un accesoriu foto, si daca as gasi argumente pe zece bloguri ca acel obiect e bun, l-as cumpara pe loc. As aprecia si ca primesc mai multe detalii decat primesc din campania de publicitate oficiala a acelui produs.

Sigur, si acum se scrie pe multe bloguri, simultan, cand se lanseaza ceva. Dar procedura de achizitie a acelor spatii pe bloguri e invechita si penibila. Se cauta bloguri cu trafic mare si se spune "Asta e bugetul, daca vrei bine, daca nu ma duc la altul", fara ca cineva sa studieze demograficele, compatibilitatea, scriitura, pozitiile publice ale bloggerului pe subiecte sensibile...

Blogul asta, de exemplu, sta de vreun an pe locurile 1-5 in categoria Bloguri Personale de pe Trafic.ro si pe locurile 1-20 in categoria-mama Bloguri, fara sa fi fost sustinut vreodata de campanii de marketing. Publicul s-a format singur, n-a fost chemat si momit. Scriu asa cum vorbesc si nu dau doi bani pe delicateturi, pentru ca nu vreau sa castig vreun concurs de popularitate, ci sa ma eliberez de ce ma preocupa. Cum sa vii, frate, la mine, sa-ti promovez un site de pungi de cadou si funde festive? Uita-te un pic la moaca mea, uita-te pe texte.... Ti se pare ca-s genul care zambeste cand vede o cutiuta roz? Sau, mai pe sleau: clientul tau e cumva tampit, daca te lasa sa-i cheltuiesti banii publicandu-i advertorialele pe bloguri care n-au nici  legatura cu ce vinde el?

loc de comentat: facebook.com/bogdanstoica.ro