Sunt o droaie de teorii despre succesul pe care-l are brandul Vama Veche la românii de 16-60 de ani. Ca unul care nu doar s-a dus prin Vamă, ci a și studiat și documentat zona (una din cărțile mele este fix despre istoria litoralului), pot să vă spun că Vama Veche înseamnă în primul rând socializare în localuri mișto unde se aude muzică mișto, și abia în al doilea rând apă, soare, plajă, băutură. Că de băut bea fiecare ce vrea și ce-și permite, soarele ne încălzește pe toți la fel, nu contează nici cu ce ești îmbrăcat, nici cât ești de șmecher sau de bogat. De-aia nu s-au lipit cocalarii de Vama Veche și tot de-aia locurile mișto de acolo au fost frecventate de oameni și mai mișto. 

E, și acum imaginați-va cum m-am simțit, săptămâna trecută, când m-am trezit că în Ploiești e un local care reproduce fidel atmosfera de pe terasele mișto din Vama Veche. Un local în care eu, ca un dobitoc patentat de sunt, nu m-am dus deloc în ultimii trei ani. 

Am fost la Eden Dream Garden în 2015. Am băut ceva care nu era ce trebuie și m-am tirat dezamăgit. Frate, dacă tot vrei să contrafaci o băutură, alege una mai puțin cunoscută decât Jack Daniel's. Pana mea, eu știu gustul acestei băuturi cum recunoaște o gravidă gustul (interzis) de coca-cola. N-am scris despre asta. Doar am pus Eden pe lista aia pe care mai sunt R**** și I***** și în care prefer să nu ajung. De ce să-i dau bani unui chimist amator din Caracal când eu vreau ca banii mei să ajungă în Tennessee? Dar am greșit ca am aplicat embargoul fără să-l verific din cand in cand. Pentru că cel care opera barul și babardea băutura nu mai e în zonă din 2016. Proprietarii casei pe care o închiriase sunt cei care se ocupă de afacere si de trei veri incoace, la Eden Dream Garden paharele sunt umplute cu ce trebuie, nu cu căcaturi.

Ăștia doi sunt owner-ii. Tineri, cool, sănătoși la cap. Oameni d-ăia care știu că e mai bine să câștigi câte puțin de la mulți clienți mulțumiți decât să bagi vastu' in buzunarul omului cu o prosteală jenantă. 

Sunt doi foști corporatiști (ce-mi place când văd știrile alea gen "au lăsat corporațiile ca să facă o afacere proprie"), sătui să le sune telefonul de o sută de ori pe zi si sa se priveasca in ochi seara doar pentru a vedea care din ei e mai obosit. Daniel și Doina. El a lucrat la unul din cei mai mari furnizori de echipamente din HoReCa, ea la unul din cei mai mari jucători de pe piața serviciilor medicale. Logic, nefiind niște hiene disperate după bani, ci oameni care vor doar să-și aseze viața în alt ritm, alături de clienți cam ca ei, cei doi au făcut din terasa Eden Dream Garden un mic pana mea, nu am alt cuvant paradis. 

Acum e un loc cu mult lemn, cu hamacuri și cu muzica pe care o auzi în Vama Veche.

Le-a ieșit perfect. Înconjurat de vegetația bogată, cu un pahar de vin bun în față, la Eden te simți complet izolat de oraș. Se mai aude, din când în când, cum trece tramvaiul, dar și pe terasele din vamă mai trece câte un rocker beat mort care nu mai poate merge drept și se izbește de mese.

Și de parcă nu era de ajuns că am ratat ca boul acest loc timp trei ani, mai aflu și că aici aș fi fost bine primit cu cărțile mele (prima a fost lansata tot in 2016), pentru că D&D preferă genul ăsta de evenimente. Dacă vă uitați pe pagina de facebook a terasei, o să găsiți o droaie de vernisaje, expoziții, workshop-uri, ateliere, cursuri etc, majoritatea din zona artă/cultură, care s-au ținut aici și la care eu, ca un cretin, n-am fost. Și sâmbăta asta, care vine, au ceva similar. 

Ce vreau să spun este că încerc și un sentiment de vinovăție, nu doar unul de bucurie, că miercuri, 21 august, vin cu cărțile, cu pisica și cu o droaie de lucruri vechi la Eden Dream Garden. E starea pe care am avut-o când m-am întâlnit cu F, o tipă absolut superbă, cu un fizic care m-a retrogradat în prima secundă la stadiul de urangutan isteric, dar care m-a tratat cu o răceală totală, pentru că, atunci când eram mic și eram colegi de școală, m-am purtat cu ea ca un dobitoc.

Am povestit episodul, într-una din cărțile mele.

Cărțile pe care le aduc, diseară, la Eden Dream Garden (ai aici detaliile).

Terasă aia, parca adusa din Vama Veche.

Eu am fotografiat-o ziua. Nu va imaginați cât de mișto arată seara și noaptea. Nici nu văd de ce v-ați imagina, pentru că o puteți vedea diseară, sau mâine seară, sau în orice seară vreți voi din vara asta senzațională și din toamna blanda care urmează. 

Ne vedem acolo. Azi sau altă dată. 

********** waze: https://waze.com/ul/hsxfx8k6h9

"Hai să repetăm lovitură aia falsă", i-am zis eu, iar ea a executat-o greșit, în sensul că n-a mai făcut fenta ci mi-a futut spontan un pumn în tâmplă de mi s-au înmuiat genunchii. Și pe urmă nu pricepea de ce sunt bucuros, nu furios. Cum să nu fiu bucuros? Păi dacă îi trage una așa tipului care o să încerce să o apuce pe stradă, la lift, în club, dracu' știe unde....

Ca să nu mă suspectați că fac niște lei promovând ca nemernicul niște chestii, n-am vrut să scriu imediat după incidentul Caracal despre asta, deși numai la asta mi-a stat gândul. Că de Gheorghe Dincă am auzit la nici o luna de când am dus-o pe fiica mea la un stagiu de autoapărare. Nu karate, nu box, nu kravmaga, ci kempo militar. Un fel de rezumat al tuturor stilurilor de lupta din care s-au ales cele mai nesportive și eficiente prize și lovituri astfel încât să te poți apăra. În viziunea kempo-erilor pe care i-am cunoscut, a te apăra nu înseamnă doar să parezi loviturile adversarilor. Că dacă boul ăla da cu un cuțit, iar tu parezi, ăla n-o să zică: "Gata, am plecat. Am vrut să te tai dar m-ai blocat prea mișto, ești boss de boss, ne-auzim". Nu. O să dea din nou, și din nou. De-aia e bine ca, încă de la debutul agresiunii, ca să previi momentul când vei fi lovit, tăiat, bagat in portbagaj, etc, să dai și tu una. Cât de tare poți, în cel mai slab punct al adversarului. Și pe urmă să fugi. 

Coincidenta face ca, la Stagiul Ploiești, băieții de la Kempo să fi predat și "cum reacționezi când ești atacat(ă) în mașină". Adică așa cum a fost atacată Alexandra la Caracal. Dacă ar fi beneficiat de această pregătire, atunci când nemernicul ăla a venit lângă ea pe bancheta din spate și a imobilizat-o, Alexandra putea să-i tragă una cu cheile, în gât (cu puțin noroc, îi nimerea artera aia). Sau să-i fută un telefon în ochi/nas (și să-l lase confuz și orbit de propriul sânge). Sau să-i dea cinci-zece picioare în față și în torace (lovitura aia, tip piston, poate rupe coastele și unui bou, nu numai unui om). Sau toate la un loc, ca o pisica (dureaza doua secunde sa te lovesc de patru-cinci ori intr-un spatiu atat de mic). Iar apoi să deschidă ușa și să fugă. 

Ce vreau să zic este că dacă ai o fată, o soră, o soție la care ții - n-ar fi rău deloc să investești un pic în siguranța ei. Du-o la un curs de autoapărare. Nu unde zic eu, ci unde crezi tu, pentru ca viitorul arata ca problemele ei pe strada se vor inmulti. Am văzut niște informații care spun că exploatarea sexuală e mai profitabilă decât traficul de droguri, pentru că victima poate fi folosită la nesfârșit. Am văzut, de asemenea, și că statul român e tot mai fragil și mai slab, după zeci de ani în care nu s-a investit decât în lefuri mari de la stat "pentru cretinii noștri de la partid". Vad, de asemenea, in fiecare zi, că oamenii tind să se comporte pe stradă ca pe facebook: văd și reacționează numai ce le place si ignora ce ii sperie. Cu toate încercările mele de a rămâne optimist, cred că lucrurile nu se vor îmbunătăți în România prea curând în domeniul siguranței personale. 

Pe trainerii despre care vorbesc îi găsești căutând la mine pe blog "kempo militar". Nu las link, pentru ca n-am chef de teorii cretine.

Cărțile mele, destinate momentelor în care vrei să uiți că trăiești în România, sunt aici:

https://bogdanstoica.ro/shop

Daca esti din Ploiesti sau imprejurimi, nu uita ca miercuri te astept la asta: www.facebook.com/events/739076189896006/

Bai, sa zicem ca un cetatean din Tuzla declara la politie ca a vazut un caine cum bea prosecco. Povestea ajunge in presa locala. Din presa locala ajunge la Tolontan, care o da in Libertatea. Pana aici, toate bune, lumea zice ca e fun, sau e ciudat, sau pula mea, dar nu contesta veridicitatea informatiei. A doua zi, insa, stirea este preluata si dfuzata de Sputnik. Ce credeti voi ca se intampla a treia zi? Apare "analistul" Parvulescu la Digi, care spune ca stirea este falsa pentru ca a aparut pe Sputnik. Te trezesti cu "stirea este falsa" si pe site-ul Comisiei Europene, sectiunea dezinformare. Si de-aici incolo cine mai pune intrebari despre cainele ala este catalogat drept omul rusilor.

Stiti cand s-a mai intamplat asta? Acum vreo mie de ani.

Stiti cine mai facea asa? Inchizitia. 

Un Inchizitor mergea intr-un oras si decreta o perioadă de graţie în care cei care mărturiseau implicarea lor şi a altora în erezie primeau pedepse uşoare. Apoi inchizitorul folosea confesiunile pentru face o listă de suspecţi pe care îi cita la tribunal. Suspecţilor nu li se spunea ce acuzaţii li se aduc sau de către cine. Daca nu veneau era o dovadă de vinovatie. Daca cineva incerca sa apere un suspect era acuzat ca sprijina erezia. De pedepsit erau pedepsiti toti, fie ca recunosteau, fie ca nu. Purtau cruci galbene pe îmbrăcăminte, care conduceau la ostracizare, sau fâşii roşii, care conduceau la alungarea din oras. Urmau biciuirea, amenzile, confiscarea averii, demolarea casei, inchisoarea pe viata sau arderea pe rug. 

Revenind la zilele noastre, uitati-va un pic in ce paradigma traim, zilele astea: 

• 1. Eu, tu, restul, nu stim SIGUR daca la Caracal a existat o retea de prostitutie care deservea si soldatii de la Deveselu; de-aia ne punem intrebari in contextul disparitiei celor doua fetiscane din Dobrosloveni. 
• 2. Digi, G4media, Parvulescu, Comisia Europeana etc stiu insa SIGUR-SIGUR ca nu e adevarat. Stiu si de ce ne punem noi, intrebari, pe tema asta: pentru ca suntem oamenii rusilor. 

Pentru cei care se regasesc la punctul 2: e musai sa vedeti Idiocracy. Musai. 

Pentru cei care se regasesc la punctul 1: cartile mele sunt pe bogdanstoica.ro/shop

Nu-l cunosc pe Mario Iorgulescu si e foarte posibil sa am o impresie gresita despre el: aceea ca este un viitor infractor (e cercetat pentru sechestrare si violente fizice) si ca se poarta ca un cocalar de bani gata (conduce o masina de 300.000 de euro la 24 de ani). Sincer, daca aveam un fiu cercetat pentru asemenea infractiuni, ii cumparam doar un Aston Martin de jucarie, pe care-l sa-l puna pe bordul masinii de doua mii de euro pe care urma sa si-o cumpere singur din Vitan, dupa ce lucra un an la mine la firma, cu mopul. Dar nu despre el, in sine, este vorba. Ci despre presa, care a relatat accidentul mortal pe care l-a comis Mario cu indulgenta. Am aflat ca "un tanar de 24 de ani" (1) "se zbate intre viata si moarte" (2) dupa ce a "provocat un accident mortal" (3). In orice alt caz, ordinea informatiilor si tonul ar fi fost altele: "un tip dubios (1) a ucis un om (2) si acum e si el in spital (3)".

Este indulgenta pe care am mai intalnit-o o data: atunci cand Serban Huidu a condus ca un descreierat si a omorat trei oameni. Iar Huidu a scapat fara sa faca o singura zi de puscarie si cu o despagubire penibil de mica. Faptul ca se intampla din nou este un semn ca in Romania merita sa alergi dupa notorietate, pentru ca, uite, notorietatea te salveaza, iti aduce indulgente publice, iar presa nu va pune presiune pe decidenti si pe justitie ca tu, un dobitoc iresponsabil, sa primesti o pedeapsa aspra. Si azi, uitandu-ma cum relateaza presa accidentul lui Mario Iorgulescu, am curaj sa pun pariu ca dosarul asta de ucidere din culpa va ramane asa, in aer, mult timp, si dupa aia se va solutiona ca in cazul vedetei de la Prima TV (apropo, cum tin astia un criminal pe micul ecran nu tine nimeni). 

UPDATE 1: 3 zile dupa accident, analizele au aratat ca Mario Iorgulescu consumase si alcool, si cocaina, inainte sa urce la volan.

UPDATE 2: 30 zile dupa accident, familia l-a scos pe Mario din tara, pe sestache, adica fara sa anunte Politia si Parchetul. 

In incheiere, un sfat pe care l-am auzit mai demult, de la un pilot de incercari: nu-i cumpara niciodata unui tanar o masina scumpa si puternica. Intr-un Logan, Opel, Fiat, simti cu ce viteza rulezi, pe cand intr-un BMW de top, Range, Aston, etc - nu. De-aia mor pe capete tinerii la volanele masinilor scumpe, pentru ca la lipsa de experienta rutiera se adauga acest veritabil handicap, al lipsei vibratiilor, sunetelor si celorlalte senzatii care transmit: "te rog ai grija, nu cred ca pot lua virajul asta cu 150 la ora".

cartile mele sunt aici: 

https://bogdanstoica.ro/shop

Editia intai: 

"O să vină 10-15 oameni, probabil că o să-i știu pe toți, dar e bine și așa, că ne vedem liniștiți de vin și de discuții", mi-am zis eu, ieri după-amiază. Era la 4 zile după ce decisesem să fac o întâlnire cu cititorii, la care să aduc toate cărțile, javra de Ghenă și lucrurile vechi pe care, în mod obișnuit, le pun în secțiunea MOCA a magazinului online. N-am dat nici un telefon, n-am rugat pe nimeni să vină, nu mi-am bătut capul aproape deloc. De fapt, mint. Am dat invite (random, că altfel n-ai cum, din 5000), la 200 de persoane din lista mea și am investit frumoasa suma de 5 dolari în promovarea event-ului pe facebook. 

"Miru, tu stai la cărți, Andi la poartă. Maxim o ora, pe urmă faceți ce vreți, că nu mă aștept la multă lume", i-am zis aseară, când am ajuns la Eden Dream Garden, fiicei mele, cea care mă ajută, logistic, când fac de-astea. Ghenă era la locul lui, morocănos ca dracu' și speriat ca de bombe, că el e șmecher doar acasă, unde-i singur. Mi-am pus un pahar de vin și....

... și am căcat steagul. Toți. Andi a stat la poartă peste două ore, că tot veneau (după fly-erele cu instrucțiuni, tombolă, etc, aseară au venit peste 80 de oameni). #magirl a înțepenit lângă stand cinci ore, pentru că cei care veneau tot cereau cărțile. Eu am ciocnit un număr mult prea mare de pahare de vin cu mult prea numeroșii mei invitați (noroc că mi le puneam așa, de vară, că altfel mă făceam muci). Am dat autografe pe vreo 60-70 de cărți, am făcut vreo 50 de poze cu oameni și...la fiecare 20 de minute mă umpleam de respect. La propriu. Pentru că iar am avut oameni din toată țara, nu doar din Ploiești, cum credeam eu că o să fie, plus 2-3 din București. Brașov? Sibiu? Cluj? Baia Mare?! Pe bune?! Cum sa nu te cam caci pe tine când realizezi că unele din lucrurile scrise au fost atât de importante pentru niste oameni încât au decis sa parcurga sute de kilometri ca să te cunoască.

Și mi-a plăcut la nebunie că nu m-am înșelat asupra cititorilor mei. Că, fără să-i îndrume cineva, cei mici s-au dus spre cărțile lui Ghenă, femeile s-au dus spre seria Tipul ... iar bărbații au răsfoit/cumpărat cărțile Străbunicii. Planul meu, de a livra cuvant scris pentru toata familia, se dovedeste fezabil, deci sunt pe drumul cel bun, deci din septembrie pot să trec de la 4 ore pe scris pe zi la 8 ore... 

Mi-a plăcut și că nu m-am înșelat asupra terasei. Echipa de la Eden Dream Garden a facut minuni cu toate mesele full, copiii s-au jucat toata seara, DJ-ul ne-a plimbat fix cum trebuie prin istoria muzicii rock, iar oamenii imi spuneau fie "ai dreptate, e că în Vama", fie "bai, suntem prosti rau, iesim in aceleasi locuri, ca hamsterii pe rotita, habar n-aveam de locul asta".

Mi-a placut si ca am nimerit-o cu cadourile. Din cele 121 de lucruri puse de mine in cufar, aseara mai ramasesera vreo 12. Cufarul a ajuns la o doamna din Corbeanca. Ca sa nu fiu suspectat de aranjamente oculte, am pus doi copii sa se tina de mana si sa extraga, cu ochii inchisi, biletul castigator. Ana sau Anca, am filmarea pe undeva, cu numele...

Editia a doua:

A fost tot la Eden Dream Garden, doar ca de data asta vinul a fost pus la bataie de Purcari. Si s-a vazut, in sensul ca am fost silit sa beau din trei feluri de vin si sa ma indragostesc de Rara Neagra, probabil cel mai bun vin rosu baut anul asta. 

Dupa numarul biletelor de la tombola, am fost 36. Dupa numarul de obiecte vechi care s-au dat cadou, am fost mult mai multi. Au fost 210 si la final mai erau 6. Iar cele patru cufere, care s-au dat prin tragere la sorti, au ajuns la tot atatea persoane, fericite la maxim din acest motiv.

Pozele de la ambele evenimente sunt pe facebook. Da-ti tag daca te regasesti in ele si contribuie si tu la album (daca ai prin telefon imagini de la aceste doua evenimente trimite-mi-le la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.). 

Toate cartile, lansate sau nu la Vin cu Carti, sunt pe https://bogdanstoica.ro/shop

cartile sunt pe  https://bogdanstoica.ro/shop

Eu nu-s fanul evenimentelor in care lupa e pusa pe mine. Dar am organizat asa ceva, pentru ca am cateva motive. Vreo șapte. 

1. În primul rând, pentru că mă întâlnesc periodic cu oameni care mă întreabă "ce-ai mai scris?", și durează prea mult să le explic că de la 5 titluri am sărit la 12, în nici un an. Plus că pare că mă laud. Așa, când omul vine intr-un mediu ok si se uită in voie la carti - își face o părere mai clară despre munca mea.
2. În al doilea rând pentru că sunt foarte mulțumit de mecanismul de vânzări de pe bogdanstoica.ro/shop, cu al sau transport gratuit și cu ale lui lucruri care se dau gratuit dacă îți cumperi mai mult de o carte. Planul părea nebunesc la debut, oameni deștepți mi-au zis că o să mă bage în gard, dar uite că nu s-a întâmplat așa pentru că am parte fix de publicul mișto pe care-l intuiam, nu de disperații după mocangeală.
3. În al treilea rând pentru că am mare nevoie de feedback-ul cititorilor. Am făcut schimbări, în mai multe cărți, după ce diverși cititori mi-au spus diverse lucruri. Și chiar dacă discut aproape zilnic cu ei (pe net, sau când fac eu personal livrările), o asemenea întâlnire, relaxată, o să mă ajute foarte mult. 
4. În al patrulea rând, pentru că sunt foarte mândru de echilibrul din portofoliul de cărți. Am ajuns la patru cărți pentru tipe, patru cărți pentru tipi și patru cărți pentru copii. Aud frecvent "nici una n-a ramas necitita, le-am impartit" si ma bucur. Pe cât posibil, o să încerc să păstrez asta. 
5. În al cincilea rând, pentru că i-am promis lui Ghenă și o ieșire civilizată în public, din care să nu mai iasă speriat, ca la prima, sau de-a dreptul jumulit, cum a fost la a doua, având cel mai mult de suferit de fiecare data de la falșii iubitori de pisici. 
6. În al șaselea rând, pentru că mi-am propus, de ceva vreme, o seară cu vin bun la Eden Dream Garden, un loc pe care nu l-am frecventat ani la rând ca prostul, de bou dezinformat ce sunt (o să vă povestesc mâine, pe larg, cum m-am frustrat singur de niște seri frumoase).
7. În al șaptelea rând, pentru că după vara asta în care am fost răsplătit cu sute de comenzi și de fedback-uri pozitive, consider ca am de dat înapoi. Mai exact, o sută de lucruri vechi au fost ambalate și așteaptă, într-un cufăr, să ajungă la noii proprietari. Și cufărul va ajunge tot la un cititor. 

Totul o să se întâmple miercuri seară. Va aștept AICI.

Daca ai copilarit, ca mine, intr-un oras ceva mai mare, cu hoteluri dedicate strainilor si cu shop, de unde puteai cumpara orice pe marci sau pe dolari, vei intelege de ce monedele astea au rezistat atat de bine atata amar de vreme. Shop-ul, amplasat unde e Unicredit Ploiesti azi, era magnetul orasului. Da, de acolo se puteau cumpara tigari Kent, whisky, guma, jeansi, dar tu, ca cetatean al Romaniei comuniste, nu avei voie sa detii valuta. Daca o obtineai legal (muncind afara, pe santierele deschise de comunisti in lumea araba), ii depuneai la banca si primeai la schimb lei. Fizic, insa, nu aveai voie sa detii alte bancnote decat cele romanesti. Din acest motiv, era de-a dreptul chinuitor sa detii dolari sau marci. 

Cu toate riscurile, continuam sa gravitam, in jurul shop-ului. Noi, astia micii, eram cu ochii pe ce au in maini strainii, cand ies. Unii erau de-a dreptul generosi, ne dadeau guma sau ciocolata. Nu ca sa ne futa, ci asa, pentru ca vedeau cat eram de diferiti de copiii lor. Cateodata primeam monede, ca astea, sau le gaseam pe jos, scapate de "bogati" pentru care nu erau importante. Le mai obtineam prin schimburi pe ruble, surprize, bile de sticla, etc, facute cu copii care aveau parintii securisti, marinari... Le luai si le piteai, ca in cartier se auzeau, des, povesti cu "l-a gasit cu marci si l-a arestat" 

Si, precum se vede, am detinut si eu. Unsprezece marci si 60 de pfenigi. Cu care nu mi-am luat nimic. Si pe care le-am pitit atat de bine, inainte de 1989, incat le-am gasit abia acum, dupa mai bine de 30 de ani. I-am povestit fiicei mele aceasta mica-mare diferenta intre viata mea si a ei. Despre cat de departe parea pentru mine Europa care pentru ea este doar un sat mai mare. 

Si-am zis ca povestea asta merita spusa si de alti adulti, altor copii.

Asa ca le dau. GRATIS. 

{k2storecart 21746}